ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 04 iunie 2024 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2024, a fost respinsă, ca nefondată, excepția invocată de inculpatul A. privind necompetența după calitatea persoanei a Curții de Apel București.

În baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, cererile și excepțiile invocate de inculpații B., C., A. și D. în procedura de cameră preliminară.

În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr. x/2022 din 29.02.2024 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în ceea ce îi privește pe inculpații B., C., A., E., F., G. și D. și s-a dispus începerea judecății în cauză.

Pentru a pronunța această încheiere, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2022 emis la data de 29.02.2024 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

A. B., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitate de director general al Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public, și-a exercitat atribuțiile de serviciu cu încălcarea, cu intenție, a prevederilor legale [art. 554 alin. (7) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 541 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 555 din O.U.G. nr. 57/2019, art. 30 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, art. 45, alin. (1) din Legea 53/2003-Codul Muncii], cu ocazia demersurilor făcute, în perioada februarie 2021- martie 2021, în vederea angajării/detașării numitei G. pe o funcție de conducere în cadrul Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public, fapte care au avut ca rezultat păgubirea și vătămarea intereselor legitime ale Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public și obținerea unui folos necuvenit de către G., constând în remunerațiile încasate de aceasta în cadrul Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public, pentru perioada 15.03.2021-14.03.2022;

B. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitate de primar al comunei Șelaru, județul Dâmbovița, și-a exercitat atribuțiile de serviciu cu încălcarea, cu intenție, a prevederilor legale [art. 158 din O.U.G. nr. 57/2019, art. 541 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 548 alin. (4) din O.U.G. nr. 57/2019], cu ocazia numirii și angajării lui G., în funcția de consilier personal și plății acesteia, fără a se fi prezentat la locul de muncă (perioada 09.03.2021-15.03.2021), fapt ce a produs o pagubă UAT Com. Șelaru și a adus un folos necuvenit, de aceeași valoare, numitei G. (contravaloarea salariilor încasate);

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitate de primar al comunei Șelaru, județul Dâmbovița (funcție de demnitate publică), în baza aceleiași rezoluții infracționale, și-a exercitat atribuțiile de serviciu cu încălcarea, cu intenție, a prevederilor legale [art. 541 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 45 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, art. 555 din O.U.G. nr. 57/2019, art. 30 alin. (1) din Legea nr. 153/2017] și a înlesnit și ajutat, cu intenție (cu prilejul semnării actelor privind angajarea și detașarea inculpatului G.), la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu reținute în sarcina numitului B. și în folosul numitei G., cu ocazia detașării de la 15.03.2021, a numitei G. de pe funcția de consilier personal primar în cadrul Primăriei comunei Șelaru pe funcția de Șef birou II(S) - la Biroul Strategie Programe și Proiecte de Arhitectură Peisagistică, din cadrul Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public;

C. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitate de funcționar public de conducere - secretar general al comunei Șelaru, județul Dâmbovița, în baza aceleiași rezoluții infracționale, și-a exercitat atribuțiile de serviciu cu încălcarea, cu intenție, a prevederilor legale [art. 197 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 158 din O.U.G. nr. 57/2019, art. 541 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 548 alin. (4) din O.U.G. nr. 57/2019] și a înlesnit și ajutat, cu intenție, la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu reținute în sarcina numitului C. și în folosul numitei G. (prin contrasemnarea dispozițiilor primarului nr. 26/03.03.2021 și nr. 27/06.03.2021 și netrimiterea acestora, în termen, către Instituția Prefectului Județului Dâmbovița), cu ocazia numirii și angajării lui G., în funcția de consilier personal și plații acesteia, fără ă se fi prezentat la locul de muncă (perioada 09.03.2021-15.03.2021), fapt ce a produs o pagubă UAT Com. Șelaru și a adus un folos necuvenit, de aceeași valoare, numitei G. (contravaloarea salariilor încasate);

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitate de funcționar public de conducere - secretar general al comunei Șelaru, județul Dâmbovița, în baza aceleiași rezoluții infracționale, și-a exercitat atribuțiile de serviciu cu încălcarea, cu intenție, a prevederilor legale [art. 197 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 541 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 45 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, art. 555 din O.U.G. nr. 57/2019, art. 30 alin. (1) din Legea nr. 153/2017] și a înlesnit și ajutat, cu intenție, la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu reținute în sarcina numitului B. și în folosul numitei G. (prin contrasemnarea dispoziției primarului nr. 28/12.03.2021 și netrimiterea acesteia, în termen, către Instituția Prefectului Județului Dâmbovița) cu ocazia detașării de la data de 15.03.2021, a numitei G. de pe funcția de consilier personal primar în cadrul Primăriei comunei Șelaru pe funcția de Șef birou II(S)- la Biroul Strategie Programe și Proiecte de Arhitectură Peisagistică, din cadrul Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public;

D. E., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitate de angajat în cadrul compartimentului de resurse umane al Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public, la solicitarea șefului său B., a înlesnit și a ajutat, cu intenție, la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu reținută în sarcina numitului B. și în folosul numitei G. (a redactat mai multe documente, pe care după semnare de către B., i le-a transmis prin e-mail lui G., care i le-a dat lui F. pentru a le duce la Primăria com. Șelaru; a primit mai multe documente prin e-mail de la numita G., în vederea angajării/detașării etc);

E. F., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

2

din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), constând în aceea că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, respectiv angajarea soției sale G., pe nedrept, pe o funcție de conducere în cadrul Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public, a înlesnit și a ajutat, cu intenție, prin demersurile făcute cu privire la angajarea lui G. la Primăria comunei Selaru și ulterior la detașarea acesteia, la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu reținute în sarcina numiților:

- C. care, în calitate de primar al comunei Șelaru, județul Dâmbovița, și-a exercitat atribuțiile de serviciu cu încălcarea, cu intenție, a prevederilor legale [art. 158 din O.U.G. nr. 57/2019, art. 541 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019; art. 548 alin. (4) din O.U.G. nr. 57/2019],cu ocazia numirii și angajării lui G., în funcția de consilier personal și plății acesteia, fără a se fi prezentat la locul de muncă (perioada 09.03.2021-15.03.2021) fapt ce a produs o pagubă UAT Com. Șelaru și a adus un folos necuvenit, de aceeași valoare, numitei G. (contravaloarea salariilor încasate) - primul act material;

- B. care, în calitate de director general al Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public, și-a exercitat atribuțiile de serviciu cu încălcarea, cu intenție, a prevederilor legale [art. 554 alin. (7) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 541 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 555 din O.U.G. nr. 57/2019, art. 30 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, art. 45 alin. (1) din Legea 53/2003 - Codul Muncii], cu ocazia demersurilor făcute, în perioada februarie 2021- martie 2021, în vederea angajării/detașării numitei G. pe o funcție de conducere în cadrul Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public, fapte care au avut ca rezultat păgubirea și vătămarea intereselor legitime ale Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public și obținerea unui folos necuvenit de către G., constând în remunerațiile încasate de aceasta în cadrul Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public, pentru perioada 15.03.2021-14.03.2022 - al doilea act material;

F. G., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

2

din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), constând în aceea că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, respectiv angajarea sa, pe nedrept, pe o funcție de conducere în cadrul Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public, a înlesnit și a ajutat, cu intenție, prin demersurile făcute cu privire la angajare și ulterior la detașare, la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu reținute în sarcina numiților:

- C. care, în calitate de primar al comunei Șelaru, județul Dâmbovița, și-a exercitat atribuțiile de serviciu cu încălcarea, cu intenție, a prevederilor legale [art. 158 din O.U.G. nr. 57/2019, art. 541 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 548 alin. (4) din O.U.G. nr. 57/2019],cu ocazia numirii și angajării lui G., în funcția de consilier personal și plății acesteia, fără a se fi prezentat la locul de muncă (perioada 09.03.2021-15.03.2021) fapt ce a produs o pagubă UAT Com. Șelaru și a adus un folos necuvenit, de aceeași valoare, numitei G. (contravaloarea salariilor încasate) - primul act material;

- B. care, în calitate de director general al Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public, și-a exercitat atribuțiile de serviciu cu încălcarea, cu intenție, a prevederilor legale [art. 554 alin. (7) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 541 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 555 din O.U.G. nr. 57/2019, art. 30 alin. (1) din Legea nr. 153/2017; art. 45 alin. (1) din Legea 53/2003 - Codul Muncii], cu ocazia demersurilor făcute, în perioada februarie 2021- martie 2021, în vederea angajării/detașării numitei G. pe o funcție de conducere în cadrul Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public, fapte care au avut ca rezultat păgubirea și vătămarea intereselor legitime ale Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public și obținerea unui folos necuvenit de către G., constând în remunerațiile încasate de aceasta în cadrul Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public, pentru perioada 15.03.2021-14.03.2022 - al doilea act material;

G. D., pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în perioada februarie- aprilie 2021, în calitate de șef în cadrul compartimentului de resurse umane al Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public, fiind în concediu medical, a ajutat-o și a determinat-o pe E. (care îi ținea locul pe perioada concediului medical), să o sprijine pe G., în vederea detașării, cu încălcarea prevederilor legale, de la Primăria comunei Șelaru pe funcția de Șef birou II(S)- la Biroul Strategie Programe și Proiecte de Arhitectură Peisagistică, din cadrul Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public (prin îndemnuri directe, prin discuții purtate cu B. urmate de transmiterea unor dispoziții către E., prin verificarea majorității documentelor întocmite de E. etc.).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a Penală la data de 07.03.2024, sub nr. x/2024.

Prin cererile și excepțiile formulate, inculpatul A. a invocat, în primul rând, necompetența Curții de Apel București. Referitor la această excepție, s-a arătat că în actul de sesizare a instanței sunt indicate prevederile art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., cu referire la art. 13 alin. (2) din O. U. G. nr. 43/2002, ca temei al trimiterii rechizitoriului la Curtea de Apel București, iar potrivit art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., curtea de apel judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite, printre alții, de avocați.

S-a susținut că organul de urmărire penală a avut în vedere competența curții de apel în virtutea calității de avocat a inculpatului B., însă acesta este "suspendat" din calitatea de avocat. Astfel cum rezultă din rechizitoriu, referitor la faptele comise, inculpatul ar fi acționat în calitate de funcționar public, respectiv de director general al Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public.

În situația în care competența instanței este atrasă de calitatea inculpatului B., la stabilirea acesteia trebuie să se aibă în vedere calitatea deținută avută la momentul comiterii faptei, iar nu la un moment anterior. S-a precizat că exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu exercitarea altei funcții, acesta fiind probabil și motivul suspendării calității de avocat a inculpatului B.. Așa fiind, competența instanței nu poate fi atrasă de o calitate "suspendată", prioritar față de calitatea "activă", în care s-ar fi comis fapta.

S-a invocat și nulitatea procesului-verbal de sesizare din oficiu din 21.02.2022, arătându-se că pentru a fi legală, sesizarea din oficiu ar trebui să expună cel puțin indicativ (nu neapărat concret, expres) modul în care s-a ajuns la informațiile, datele și situațiile prezentate în autosesizarea procurorului (scandal sau zvon public, articole sau emisiuni mass-media, mărturii din alte dosare aflate în analiza parchetului, etc.), însă, din niciun act de urmărire penală efectuat în cauză, nu rezultă cum a intrat procurorul, ca organ de urmărire penală, în posesia acestor informații prezentate ulterior ca probe. În procesul-verbal de sesizare din oficiu se menționează: "cu prilejul verificărilor efectuate, au rezultat informații potrivit cărora numita G., (...) a fost desemnată (...) cu nerespectarea dispozițiilor legale (...)." În continuare, se arată:

"Cu prilejul verificării acestor informații a rezultat că ...". Nu se precizează, însă, despre ce "verificări" era vorba, cine le-a dispus ori efectuat și în ce calitate, astfel încât nu rezultă în ce mod au ajuns la cunoștința procurorului aceste informații.

În lipsa acestor precizări inculpatul este îndreptățit să prezume că informațiile au fost obținute cu încălcarea prevederilor art. 101 C. proc. pen. privind loialitatea administrării probelor în altă cauză sau că sursa informației este reprezentată de ascultarea nelegală a convorbirilor inculpatului/inculpaților, fie prin telefon, fie prin instalarea nelegală a dispozitivelor de ascultare sau a unor aplicații în dispozitivele personale, din care rezultă nelegalitatea urmăririi penale și a administrării probelor.

S-a apreciat că, prin modul în care este întocmit procesul-verbal de sesizare din oficiu, ca act procesual efectuat de organele de urmărire penală, sunt încălcate dispozițiile art. 11 alin. (2) C. proc. pen., precum și cele ale art. 26 alin. (1) și art. 28 din Constituția României, raportat la art. 282 și la art. 280 alin. (2) C. proc. pen.

Inculpatul a formulat critici și referitor la încadrarea juridică dată faptelor, arătând că în actul de sesizare se face, în mod repetat, trimitere la comiterea faptelor în baza aceleiași rezoluții infracționale, astfel încât, în ceea ce privește fapta de fals intelectual, ar fi trebuit reținută o singură infracțiune continuată și nu infracțiuni distincte.

A mai susținut inculpatul A. că nu există probe ori cele descrise ca probe sunt vădit incerte, cu privire la pretinsul sprijin acordat inculpatului B. pentru detașarea inculpatei G. la DGAPMFP. Prin urmare, s-a apreciat că se impune restituirea cauzei la parchet pentru completarea probatoriului și reformularea concluziilor din rechizitoriu.

De asemenea, au fost formulate apărări referitor la caracterul incert al prejudiciului. Sub acest aspect, s-a arătat că, în rechizitoriu, la filele x, se apreciază prejudiciul la suma totală de 123.424 RON (122.744 RON + 947 RON). Cu toate acestea, la mai multe alte capitole din rechizitoriu, prejudiciul total este în cuantum de 125.424 RON (cap. XIII, Măsuri asiguratorii, pag. 107), fără a se preciza de unde provine diferența.

S-a mai susținut că prejudiciul adus comunei Șelaru, județul Dâmbovița este unul nesemnificativ, care ar fi trebuit să conducă la o soluție de renunțare la urmărirea penală.

Tot referitor la prejudiciu, s-a susținut că atâta timp cât nu se contestă prestarea muncii de către inculpata H. în postul în care a fost încadrată, iar instituția nu s-a constituit parte civilă, nu s-a făcut dovada existenței unui prejudiciu cert.

Deopotrivă, au fost invocate și aspecte legate de lipsa probelor privind latura subiectivă a infracțiunilor de care este acuzat inculpatul.

Prin cererile și excepțiile formulate, inculpatul C. a susținut că instanța nu este legal sesizată, nelegalitatea sesizării derivând din neregularitatea rechizitoriului, acesta fiind lovit de nulitate deoarece nu a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei sale de către procurorul competent potrivit legii.

Sub acest aspect, s-a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 328 C. proc. pen., procurorul ierarhic trebuie să efectueze o analiză de temeinicie și legalitate a rechizitoriului întocmit de procurorul subordonat pentru garantarea respectării principiilor legalității și imparțialității. În situația în care verificarea se realizează formal, fără sesizarea aspectelor de vădită nelegalitate din cuprinsul actului de sesizare și în modul de derulare a urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară are obligația de a cenzura actele procurorului.

S-a susținut că procedura de verificare presupune controlul efectiv al rechizitoriului, în care este consemnat actul de dispoziție al procurorului, trimiterea în judecată, și conține două paliere: controlul sub aspectul formei și controlul sub aspectul conținutului. Sub aspectul formei, verificarea presupune cu prioritate constatarea existenței sau inexistenței mențiunii "verificat sub aspectul legalității și al temeiniciei", mențiune ce trebuie însoțită de semnătura procurorului competent material și funcțional. Sub aspectul conținutului, rechizitoriul trebuie să întrunească toate condițiile prevăzute de art. 328, art. 330 și art. 331 C. proc. pen.

S-a arătat că, potrivit mențiunii de pe rechizitoriu, acesta a fost verificat de către o persoană, fără a se indica numele acesteia sub titulatura de "Procuror Șef", astfel încât nu există suficiente date pe prima filă a rechizitoriului din care să rezulte că această verificare s-a realizat. Totodată, s-a arătat că rechizitoriul a fost întocmit la 29.02.2024, iar verificarea sub aspectul legalității și temeiniciei a avut loc la 05.03.2024, în situația în care zilele de 02 și 03 martie au fost unele nelucrătoare.

Din coroborarea aspectelor mai sus expuse rezultă că procurorul ierarhic a semnat doar în mod formal rechizitoriul, neefectuând o verificare a acestuia și nici a materialului de urmărire penală. Existența unei diferențe infime de timp, între momentul întocmirii rechizitoriului și momentul semnării acestuia de către procurorul ierarhic constituie o certitudine în sensul că operațiunea de verificare a legalității și, în special, a temeiniciei, nu a fost una reală, ci una cu caracter pur formal, ceea ce încalcă dispozițiile legale, atrăgând nulitatea actului de sesizare.

S-a mai solicitat să se constate nulitatea relativă a procesului-verbal de sesizare din oficiu din 21.02.2022 și nulitatea relativă a tuturor actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, remediul procesual ce trebuie aplicat fiind acela al excluderii din ansamblul materialului probator atât a acestui proces-verbal, cât și a tuturor probelor derivate/subsecvente acestui proces-verbal.

Referitor la acest aspect, s-a arătat că în cuprinsul procesului-verbal menționat s-a precizat, cu titlu general, "cu prilejul verificărilor efectuate, au rezultat informații", "cu prilejul verificării acestor informații", "având în vedere cele mai sus arătate, astăzi, data de mai sus, în temeiul art. 292 din C. proc. pen., m-am sesizat din oficiu (...)".

S-a susținut că lipsesc mențiuni elementare, trimiteri în concret la modalitatea de sesizare, modul în care organul de urmărire penală care s-a sesizat din oficiu a intrat în posesia informațiilor, astfel încât legalitatea procesului-verbal de sesizare din oficiu nu poate fi verificată.

Inculpatul C. a mai solicitat să se constate neregularitatea actului de sesizare a instanței, ce derivă din imposibilitatea stabilirii obiectului și limitelor judecății, necuprinzând descrierea și indicarea concretă a faptelor și conduitelor imputate, cu încălcarea dispozițiilor art. 371 C. proc. pen. rap. la art. 328 alin. (1) C. proc. pen. și art. 286 C. proc. pen., precum și lipsa unui probatoriu care să fundamenteze dispozițiile de trimitere în judecată, iar în temeiul art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. a solicitat să se dispună restituirea cauzei la Parchet.

Cu privire la pretinsele fapte de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, inculpatul a susținut că dispozițiile legale indicate în rechizitoriu au un caracter general și nu se indică în concret care ar fi trebuit să fie conduita corectă care ar fi trebuit urmată de primar. Deopotrivă, nu rezultă din descrierea faptei cum anume a procedat abuziv primarul, iar descrierea în sine a faptei nu se grefează pe situația tipică prevăzută de dispozițiile art. 297 C. pen.

S-a mai criticat faptul că a fost reținut un prejudiciu la nivelul comunei Șelaru, în condițiile în care angajatorul nu s-a constituit parte civilă.

Inculpatul C. a făcut referire la lipsa totală a unui probatoriu care să dovedească că ar fi știut că numita G. ar fi urmat să plece la scurt timp după angajare, problematică ridicată în contextul încheierii din 03.04.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, împrejurări în care este nulă și ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale.

Referitor la acuzația privind complicitatea la infracțiunea de abuz în serviciu, inculpatul a arătat că nu sunt indicate modalitățile în care ar fi ajutat și înlesnit, prin angajarea și transferul numitei G., la săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina inculpatului B., data sau locul unde s-­ar fi materializat acțiunile concrete de sprijin sau înlesnire, acuzația fiind eliptică, astfel încât nu-i permite formularea unor apărări concrete.

Cu privire la pretinsele infracțiuni de fals intelectual, inculpatul a invocat greșita încadrare juridică în condițiile în care în rechizitoriu se face referire la o rezoluție infracțională unică, dar nu se reține o singură infracțiune în formă continuată, în concordanță cu dispozițiile art. 35 alin. (1) C. pen. S-a mai arătat că nu s-a indicat data și locul la care s-ar fi săvârșit presupusele infracțiuni de fals intelectual, făcându-se referire la "în luna martie" și "în perioada 08 martie 2021 - 11.04.2022", fără a se preciza în niciun fel locul presupuselor fapte. Neindicarea datei și a locului are semnificația nestabilirii în mod previzibil a obiectului judecății, potrivit art. 371 C. proc. pen. Respectarea exigențelor art. 371 C. proc. pen. presupune ca fapta pretins comisă să fie descrisă în actul de sesizare cu relevarea conținutului constitutiv în scopul asigurării posibilității inculpatului de a-și pregăti o apărare concretă și efectivă.

Inculpatul a susținut că a fost pus în imposibilitate de a-și formula o apărare corespunzătoare, întrucât acuzațiile aduse nu au fost descrise corespunzător, fiindu-i astfel încălcat dreptul la un proces echitabil.

Prin cererea formulată, inculpatul B. a solicitat să se constate neregularitatea actului de sesizare în ceea ce privește descrierea faptelor reținute în sarcina lui, care nu s-a realizat într-un mod adecvat.

Astfel, în ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu, s-a susținut că aceasta nu este descrisă din perspectiva următoarelor elemente: nu sunt arătate atribuțiile de serviciu care au fost încălcate în cauză; nu se descrie în niciun fel în ce constau încălcările dispozițiilor de lege invocate de către procuror; nu este clar dacă așa zisele demersuri reținute de procuror au legătură cu angajarea sau cu detașarea inculpatei G..

Inculpatul B. a arătat că, în rechizitoriu, sunt indicate normele legale considerate de procuror ca fiind incidente în cauză - în capitolul "Scurte considerații privind legislația aplicabilă" - ceea ce nu este identic cu legislația încălcată și în actul de sesizare nu se regăsesc atribuțiile sale. Deși în rechizitoriu sunt enumerate dispoziții de lege primară, procurorul nu face nicio analiză a încălcării acestora și nici nu indică în exercitarea căror atribuții ar fi fost produse acele încălcări.

De asemenea, deși redactorul actului de sesizare operează cu noțiunile de "angajare" și "detașare", în cea ce privește descrierea faptei, cele două noțiuni sunt reținute în mod alternativ, fără a se arăta dacă fapta este legată de angajare sau de detașare ori de amândouă, activități ce au avut-o drept subiect pe inculpata G..

Referitor la infracțiunile de fals intelectual, s-a susținut că acestea nu sunt descrise, în condițiile în care pentru niciuna dintre ele nu sunt arătate consecințele juridice pe care le-ar fi produs ipoteticele antedatări ale celor două documente.

În raport cu aceste aspecte, inculpatul a susținut că dreptul său la informare cu privire la faptele pentru care a fost trimis în judecată este afectat și trebuie ca procurorul să fie notificat pentru lămurirea chestiunilor neclare din actul de sesizare.

Prin cererile și excepțiile formulate, inculpata D. a invocat caracterul incomplet al actelor de urmărire penală efectuate în vederea stabilirii situației de fapt, respectiv a adevărului în cauză și existența unor omisiuni vădite și neregularități care rezultă din rechizitoriu, respectiv: omisiunea menționării faptului că, în perioada 07.02.2021 - 12.03.2021, se afla în concediu medical; omisiunea menționării că, în mod temporar, până la încetarea concediului medical, inculpata E. avea drept de semnătură în locul său, substituind-o în îndatoririle de serviciu în perioada menționată; omisiunea menționării că se afla sub tratament medical în perioada 2020 - 2021, fiind supusă unei intervenții chirurgicale dificile, sesiuni de chimioterapie combinate cu radioterapie, tratament care a avut efecte secundare negative pe termen lung asupra sa.

Inculpata D. a invocat și caracterul netemeinic și nelegal al trimiterii sale în judecată, ținând cont de faptul ca organele de cercetare penală nu au luat în considerare, dar nici nu au făcut mențiune referitor la documentația depusă pe parcursul urmăririi penale, în data de 23.11.2023, prin care a învederat că se afla sub influenta unui tratament agresiv împotriva cancerului, cu efecte secundare pe termen lung asupra sănătății sale fizice, psihice și emoționale, în perioada derulării faptelor penale aflându-se inclusiv în concediu medical.

S-a invocat și caracterul nelegal și neloial al administrării întregului probatoriu în lipsa avocatului inculpatei, ținând cont că acesta a formulat, în temeiul art. 92 C. proc. pen., o cerere prin care a solicitat să participe la toate actele de urmărire penală, nefiind, însă, chemat la efectuarea acestor acte.

Analizând cererile și excepțiile invocate și aspectele supuse verificărilor în procedura de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București a reținut următoarele:

a. Cu privire la competența instanței

Analizând cu prioritate excepția de necompetență invocată în cauză de inculpatul A., judecătorul de cameră preliminară a apreciat-o ca fiind nefondată, constatând că este competentă Curtea de Apel București să soluționeze cauza, față de dispozițiile art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., în raport cu calitatea de avocat a inculpatului B. la data presupuselor fapte. Competența în această ipoteză este una personală, determinată de calitatea de avocat a inculpatului, fără a prezenta relevanță natura infracțiunii cercetate, care ar atrage competența unei instanțe ierarhic inferioare și dacă infracțiunea cercetată are sau nu legătură cu exercițiul profesiei de avocat.

Astfel cum rezultă din actele dosarului, inculpatul B. avea, la data faptelor cercetate, calitatea de avocat, fiind însă suspendat, împrejurare care, în opinia inculpatului A., ar determina necompetența curții de apel în soluționarea cauzei.

S-a reținut că suspendarea calității de avocat este diferită de pierderea aceleiași calități. Astfel, calitatea de avocat încetează în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 26 din Legea nr. 51/1995 și este suspendată, conform art. 27 din aceeași lege, printre altele, în caz de incompatibilitate, pe durata existenței acestei stări și la cererea scrisă a avocatului. Suspendarea calității de

avocat presupune lipsa exercițiului profesiei, nu și pierderea calității în sine, calitate care, în cauză, atrage competența Curții de Apel București.

S-a reținut că este reală susținerea apărării, în sensul că regula generală [cu excepția prev. de art. 40 alin. (1) C. proc. pen..] este în sensul că se determină competența personală în funcție de calitatea pe care inculpatul o are la momentul săvârșirii infracțiunii, nu de calitatea pe care a avut-o anterior sau pe care a dobândit-o ulterior acestui moment, însă aspectul menționat de apărare nu prezintă relevanță în cauză, întrucât, așa cum s-a arătat, nu este vorba despre intervenirea unei modificări cu privire la calitatea inculpatului, care era avocat la data faptelor cercetate, fiind suspendat doar exercițiul acestei calități.

b. Cu privire la legalitatea sesizării instanței

Referitor la aspectele supuse verificării judecătorului de cameră preliminară privind legalitatea sesizării instanței, prin cererile și excepțiile formulate au fost aduse critici referitor la modalitatea în care s-a realizat verificarea pe care o presupune art. 328 alin. (1) C. proc. pen., de către procurorul ierarhic superior, precum și la modalitatea în care au fost descrise faptele avute în vedere la trimiterea în judecată a inculpaților.

În ceea ce privește critica legată de neregularitatea actului de sesizare raportat la modalitatea în care a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul ierarhic superior, judecătorul de cameră preliminară a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 328 alin. (1) C. proc. pen., când rechizitoriul a fost întocmit de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acesta este verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul-șef de secție, iar când a fost întocmit de acesta verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 22

2

alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, rechizitoriile întocmite de procurorii din cadrul structurii centrale a D.N.A. sunt verificate de procurorii-șefi ai secțiilor, iar când acestea sunt întocmite de procurorii-șefi ai secțiilor D.N.A., verificarea se realizează de procurorul-șef al acestei direcții.

În cauză, rechizitoriul nr. x/2022 din 29.02.2024 a fost întocmit de un procuror din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, acesta fiind verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de procurorul șef. În aplicarea dispozițiilor legale menționate anterior, verificarea legalității și temeniciei actului de sesizare ar fi trebuit realizată de procurorul-șef secție, acesta fiind cel care, de altfel, a efectuat această verificare. Împrejurarea că nu este menționat expres pe rechizitoriu că este vorba despre procurorul șef de secție nu poate conduce la reținerea concluziei că verificarea s-a făcut de o altă persoană decât cea care avea calitatea care îi permitea să procedeze la verificarea legalității și temeiniciei acestuia în condițiile în care din răspunsul primit de la parchet rezultă că actul de sesizare a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către I., procurorul-șef al secției de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. De altfel, pe actul de sesizare, pe semnătura procurorului șef este aplicată ștampila secției menționate anterior.

Tot referitor la aspectul legat de verificarea legalității și temeiniciei actului de sesizare, s-a susținut de către inculpați că modul în care s-a realizat această verificare, fără ca procurorul ierarhic superior să aibă la dispoziție un interval suficient de timp, ar determina neregularitatea rechizitoriului, susținându-se că ar fi fost vorba despre o verificare formală.

În cauză, actul de sesizare a fost întocmit la 29.02.2024 și a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei la 05.03.2024. Intervalul menționat, chiar dacă este unul relativ scurt, nu poate fi considerat ca reprezentând o perioadă care nu ar fi permis procurorului ierarhic superior să realizeze verificarea pe care o presupune art. 328 alin. (1) C. proc. pen. Legea procesual penală impune doar obligația efectuării acestei verificări de către procurorul ierarhic superior, fără a impune condiții suplimentare de validitate a acestui act procesual, nici din perspectiva formei procedurale în care se materializează și nici a întinderii acestei verificări ori a limitei minime de timp în care ar trebui finalizată.

Referitor la susținerile apărării pe aspectul legat de ceea ce presupune verificarea menționată de art. 328 alin. (1) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a reținut că dispozițiile legale menționate instituie obligația procurorului ierarhic superior de a verifica, sub aspectul legalității și temeiniciei, un singur act procesual, respectiv rechizitoriul x act de finalizare a celei dintâi etape a procesului penal și de învestire a instanței cu judecarea cauzei. Contrar susținerilor apărării, dispozițiile legele nu reglementează obligația expresă a procurorului ierarhic superior de a verifica, suplimentar rechizitoriului, și legalitatea/temeinicia tuturor actelor de urmărire penală premergătoare întocmirii actului de sesizare ori a integralității probelor pe care se bazează acesta. Teza susținută de inculpați pe acest aspect reflectă o interpretare extensivă a normei de procedură, care nu poate fi primită, normele de procedură fiind de strictă interpretare și aplicare, astfel că legalitatea oricărui act procesual sau procedural nu poate fi realizată în alte coordonate decât cele prescrise explicit în lege, neputând fi făcute aprecieri în procedura de cameră preliminară cu privire la calitatea propriu-zisă a verificării sau referitor la întinderea ei în timp.

În ceea ce privește modalitatea de descriere a faptelor, s-a constatat că prin rechizitoriu s-a realizat în cazul fiecărui inculpat trimis în judecată o descriere a faptelor reținute cu suficiente elemente încât să rezulte concordanța cu norma penală și să fie înțeles obiectul judecății și s-a apreciat că acuzațiile aduse inculpaților au fost formulate într-o manieră suficient de clară, încât să le dea posibilitatea să înțeleagă, chiar beneficiind de sprijinul unor specialiști ai dreptului, ce anume li se reproșează de către autorități și care ar putea fi semnificația penală a conduitei acestora (încadrare juridică, tratament sancționator).

Astfel, situația de fapt avută în vedere la trimiterea în judecată a inculpaților a fost pe larg prezentată la punctul IV din Rechizitoriu, fiind enumerate mijloacele de probă care, în opinia Ministerului Public, ar justifica trimiterea în judecată a acestora și făcându-se o analiză detaliată a probatoriului administrat, la punctul VI din actul de sesizare .

În actul de sesizare sunt prezentate dispozițiile legale care ar fi fost încălcate, neputând fi primite apărările în sensul că infracțiunile de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit nu sunt descrise cu claritate, astfel încât inculpații nu și-ar putea face o apărare corespunzătoare. De asemenea, în cazul inculpaților acuzați de complicitate la aceste infracțiuni, rechizitoriul cuprinde o prezentare detaliată a activităților care se circumscriu, în opinia Ministerului Public, acestei forme de participație.

Totodată, s-a reținut că în actul de sesizare este prezentată încadrarea juridică a faptelor avute în vedere la trimiterea în judecată a inculpaților și se face o analiză detaliată a elementelor care țin de conținutul constitutiv al infracțiunilor, astfel încât criticile apărării pe aceste aspecte nu au fost primite.

În aceste condiții, s-a observat că acuzațiile formulate împotriva inculpaților sunt descrise într-o manieră neechivocă, fiind oferite date/informații suficiente pentru a înțelege de o manieră clară și precisă învinuirea care li se aduce, iar actul de sesizare îndeplinește condițiile de formă și conținut cu privire la menționarea neechivocă a persoanei la care se referă dispoziția de trimitere în judecată, la descrierea faptei reținute în sarcina acesteia, precum și la indicarea încadrării juridice și a probelor/mijloacelor de probă care au fundamentat opțiunea procurorului de a da cauzei rezolvarea prevăzută de art. 327 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În ceea ce privește criticile formulate de inculpatul B. cu privire la descrierea faptelor avute în vedere la trimiterea sa în judecată, judecătorul de cameră preliminară a reținut că în rechizitoriu sunt indicate atribuțiile pe care acesta le avea potrivit fișei postului, din analiza probatoriului și prezentarea situației de fapt rezultând care erau atribuțiile în exercitarea cărora ar fi fost comisă infracțiunea de abuz în serviciu, fiind indicate dispozițiile din actele normative care ar fi fost încălcate. În plus, raportat la modalitatea de descriere a faptei în cuprinsul rechizitoriului, s-a apreciat că referirea la demersurile care ar fi fost făcute în vederea "angajării/detașării" nu poate justifica reținerea concluziei neclarității acuzației formulate.

În privința susținerilor legate de descrierea insuficientă a infracțiunilor de fals intelectual, s-a reținut că acțiunile descrise de Ministerul Public în acuzațiile formulate au fost plasate în timp cu suficientă precizie și au fost descrise de o manieră care să permită stabilirea obiectului și limitelor judecății, iar inculpatului să realizeze o apărare suficientă.

Referitor la criticile formulate de inculpatul C. cu privire la descrierea faptelor de abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu, judecătorul de cameră preliminară a reținut că în rechizitoriu au fost prezentate detaliat în cazul acestui inculpat, ca, de altfel, și în cazul celorlalți inculpați, acuzațiile formulate, rezultând cu claritate atribuțiile avute și dispozițiile legale pe care, potrivit susținerilor Ministerului Public, le-ar fi încălcat, fiind indicate inclusiv modalitățile prin care l-ar fi ajutat pe inculpatul B. (cu prilejul semnării actelor privind angajarea și detașarea inculpatei G.).

Cu privire la critica legată de descrierea infracțiunilor de fals intelectual, în sensul neindicării datei și locului în care s-ar fi săvârșit acestea, judecătorul de cameră preliminară a reținut că din cuprinsul rechizitoriului rezultă datele/perioadele și locul în care ar fi fost săvârșite infracțiunile de fals intelectual. Împrejurarea că este indicată doar luna în cazul a două dintre infracțiuni sau o perioada mai lungă în cazul celorlalte infracțiuni nu poate conduce la concluzia că infracțiunile menționate nu ar fi fost descrise de o manieră care să permită instanței să stabilească limitele și obiectul judecății, iar inculpatului să înțeleagă acuzațiile formulate și să-și formuleze o apărare corespunzătoare în raport cu acestea.

Totodată, judecătorul de cameră preliminară a reținut că apărările formulate de inculpatul A. legate de încadrarea juridică dată faptelor sau cu privire la caracterul suficient/insuficient al probelor pentru a justifica o soluție de trimitere în judecată în cauză sunt aspecte care nu țin de obiectul camerei preliminare.

În privința criticilor legate de prejudiciul indicat în actul de sesizare, s-a reținut că aspectele menționate la punctul 4.1 din cereri nu pot conduce la constatarea neregularității actului de sesizare, în condițiile în care la dosar a fost depus un proces-verbal de îndreptare a erorii materiale - fila x - în care s-a arătat că la pagina 78 al doilea paragraf din actul de sesizare numărul 122.477 va fi înlocuit cu 124.477, fiind vorba de o eroare materială referitoare la una din cifrele numărului care indica valoarea pretinsului prejudiciu care ar fi fost cauzat Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public.

Celelalte aspecte invocate în legătură cu pretinsul prejudiciu nu reprezintă altceva decât apărări care țin de fond, nefiind chestiuni care sunt supuse verificărilor în procedura de cameră preliminară (caracterul redus al prejudiciului care ar fi fost adus comunei Șelaru, inexistența prejudiciului în condițiile în care inculpata H. ar fi prestat munca etc.)

În ceea ce privește aspectele invocate de inculpata D. cu titlu de critici care ar viza neregularitatea actului de sesizare a instanței, judecătorul de cameră preliminară a reținut că, de fapt, se invocă caracterul incomplet al actelor de urmărire penală efectuate în vederea stabilirii situației de