ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 79/2025

Ședința publică din data de 05 februarie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin încheierea finală nr. 319/PI din 13 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, între altele, s-au dispus următoarele:

În baza art. 250

2

C. proc. pen.., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii asigurătorii dispuse în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT- Biroul Teritorial Caraș-Severin, prin Ordonanța procurorului din 12.04.2017, măsură asiguratorie ce afectează patrimoniul inculpatei S.C. A..

În baza art. 249 C. proc. pen., a fost menținut sechestrul asiguratoriu dispus prin ordonanța susmenționată, asupra:

- a 46.938.556 acțiuni S.C. B., cu nr. ORC x, CUI x; deținute de S.C. A., rezultând o cota parte de participare la beneficii și pierderi de 61.19984%. Valoarea nominal a acțiunilor, este 0,1 RON pe acțiune rezultând astfel o valoare totală a acțiunilor deținute de S.C. A., la S.C. B., în sumă de 4.693.855 RON.

S-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii asigurătorii dispuse în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT- Biroul Teritorial Caraș-Severin, prin Ordonanța procurorului din 04.11.2016 și prin Ordonanța procurorului din 08.11.2016, măsură asiguratorie ce afectează patrimoniul inculpatului C..

În baza art. 249 C. proc. pen., a fost menținut sechestrul asiguratoriu dispus prin ordonanțele susmenționate, asupra:

S-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii asigurătorii dispuse în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT- Biroul Teritorial Caraș-Severin, prin Ordonanța procurorului din 26.05.2016, măsură asiguratorie ce afectează patrimoniul inculpatului E..

În baza art. 249 C. proc. pen., a fost menținu sechestrul asiguratoriu dispus prin ordonanța susmenționată, asupra:

S-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii asigurătorii dispuse prin încheierea de cameră preliminară nr. 21/CP pronunțată în data de 01.11.2022 în dosarul nr. x/2022.16* al Curții de Apel Timișoara, definitivă prin încheierea nr. 777 din 12.12.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2022.16*; măsură asiguratorie ce afectează patrimoniul terțului/alt subiect procesual G..

În baza art. 249 C. proc. pen., a fost menținut sechestrul asiguratoriu dispus prin încheierea penală susmenționată, asupra imobilului înscris în CF x Băile Herculane cu nr. CAD/top x pentru teren în suprafață de 345 mp și cu nr. CAD/top x - C1 pentru construcții (trei niveluri S, construite la sol 267 mp) situat în Băile Herculane nr. 5 jud. Caraș Severin; proprietatea lui G. sub B2 imobil provenit din transnotarea din CF x UAT Băile Herculane (identificat în actul de sesizare ca fiind CLĂDIRE SEDIUL NOU).

S-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii asigurătorii dispuse în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT- Biroul Teritorial Caraș-Severin prin, Ordonanța procurorului din 09.06.2016, măsura asiguratorie ce afectează patrimoniul inculpatului H..

În baza art. 249 C. proc. pen., a fost menținut sechestrul asiguratoriu dispus prin ordonanța susmenționată, asupra imobilului înscris în CF nr. x Giroc, situat în comuna Giroc, str. x, jud. Timiș, în suprafață de 283 mp, compus din teren intravilan în suprafață de 283 mp, nr. top. x (A1) și construcție - Casă P+M, nr. top. x-C1 (A1.1).

S-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii asigurătorii dispuse în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT- Biroul Teritorial Caraș-Severin, prin Ordonanța procurorului din 09.06.2016, măsură asiguratorie ce afectează patrimoniul inculpatului H..

În baza art. 249 C. proc. pen., a fost menținut sechestrul asiguratoriu dispus prin ordonanța susmenționată, asupra:

S-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii asigurătorii dispuse în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT- Biroul Teritorial Caraș-Severin, prin Ordonanța procurorului din 09.06.2016, măsură asiguratorie ce afectează patrimoniul inculpatei I..

În baza art. 249 C. proc. pen., a fost menținut sechestrul asiguratoriu dispus prin ordonanța susmenționată, asupra:

S-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii asigurătorii dispuse în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT- Biroul Teritorial Caraș-Severin, prin Ordonanța procurorului din 01.06.2016, măsură asiguratorie ce afectează patrimoniul inculpatei J..

În baza art. 249 C. proc. pen., a fost menținut sechestrul asiguratoriu dispus prin ordonanța susmenționată, asupra:

S-a precizat că, măsura este executorie, fiind dispusă comunicarea către instituțiile de publicitate și persoanelor afectate de măsura asiguratorie.

Pentru a pronunța această soluție, reținând infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților și situația de fapt arătată în actul de sesizare a instanței, și făcând un scurt istoric al măsurilor asiguratorii dispuse în cauză (în care au fost relevate actele judiciare prin care au fost instituite și, ulterior, menținute), prima instanță a constatat că, în mare parte, apărările formulate de către cei vizați de măsurile asiguratorii au mai fost puse în discuție și analizate, inclusiv de instanța supremă, atunci când, anterior, s-a dispus asupra acestor măsuri asiguratorii în sensul menținerii sau instituirii lor din oficiu. În acest sens, au fost invocate și redate considerentele încheierilor Înaltei Curți, secția penală: nr. 634 din 18 octombrie 2022, pronunțată în dosarul asociat nr. x/2022; nr. 777 din 12 decembrie 2022, pronunțată în dosarul asociat nr. x/2022; nr. 182 din 28 februarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022.

Prima instanță - Curtea de Apel Timișoara și-a însușit raționamentele instanței supreme atunci când a analizat apărările intimaților din prezenta cauză (inculpați și persoane interesate) și, fără a le mai relua, a reținut suplimentar considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Astfel, cu privire la cererea inculpatului E. de ridicare a sechestrului asigurător, în subsidiar restrângerea doar asupra unui singur imobil, precum și referitor la apărarea acestuia potrivit căreia prejudiciul care a fost reținut în sarcina sa, nu are un caracter cert, lichid și exigibil, iar în cea ce privește dreptul de proprietate asupra bunurilor sechestrate, analizând critica privind menținerea măsurii asiguratorii asupra unei cote din dreptul de proprietate asupra unui bun aflat în devălmășie, Curtea a susținut că sunt neîntemeiate aceste cereri și susținere. În acest sens, prima instanță a notat că, potrivit actului de sesizare a fost reținut un prejudiciu de 123.325.726 RON, inculpatul E. fiind trimis în judecată pentru complicitate la infracțiunea de delapidare cu consecințe deosebit de grave, prev. de 48 alin. (1) rap. la art. 295 alin. (1) rap. la art. 308 și art. 309 cu aplicare art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale) și cu aplicarea art. 5 și art. 38 alin. (2) C. pen.

A mai precizat judecătorul primei instanțe că, măsurile asiguratorii nu au caracterul unor sancțiuni penale, respectiv nu reprezintă o consecință a răspunderii penale, nu depind de gravitatea faptei săvârșite, neavând așadar caracter punitiv, ci eminamente preventiv. La analiza măsurilor asiguratorii dispuse în cauză potrivit art. 250

2

C. proc. pen.., Curtea a subliniat că nu se analizează condițiile concrete de angajare a răspunderii civile a celui a cărui patrimoniu este grevat de măsuri asiguratorii. Chiar și în aceste condiții, s-a observat că inculpatul E. este acuzat de complicitate la infracțiunea de delapidare cu consecințe deosebit de grave, prejudiciul reținut în actul de sesizare fiind de 123.325.726 RON. Potrivit art. 1369 alin. (1) C. civ., cel care l-a îndemnat sau l-a determinat pe altul să cauzeze un prejudiciu, l-a ajutat în orice fel să îl pricinuiască sau, cu bună știință, a tăinuit bunuri ce proveneau dintr-o faptă ilicită ori a tras foloase din prejudicierea altuia răspunde solidar cu autorul faptei.

În cauză, a precizat judecătorul Curții că, la acest moment procesual, nu se analizează exigențele angajării răspunderii civile a inculpatului, aspect ce nu impietează asupra necesității și legalității măsurii sechestrului asigurător dispuse față de acesta, mai ales că sechestrul asigurător a fost luat în vederea confiscării speciale/confiscării extinse, pentru a servi la garantarea executării pedepsei amenzii, pentru a servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare sau la garantarea reparării pagubei produse prin infracțiune.

Sub aspectul împrejurării că s-a dispus greșit sechestrul asigurător asupra unor bunuri devălmașe, Curtea și-a însușit raționamentul anterior al Înaltei Curți, care la rândul său, a analizat această chestiune, apreciind nefondată susținerea.

Suplimentar, Curtea a reținut că aplicarea dispozițiilor procesual civile și civile în procedura măsurilor asigurătorii dispuse în procesul penal nu trebuie înțeleasă în sensul că bunurile proprietate comună nu ar putea fi sechestrate ori că sechestrul presupune în mod obligatoriu partajul. Această ultimă problemă s-ar putea pune atunci când bunul sechestrat ar fi supus urmăririi silite, ipoteză în care dispozițiile art. 818 din C. proc. civ. sunt pe deplin aplicabile. O interpretare contrară ar putea lipsi sechestrul de conținut, dacă momentul dispunerii lui ar fi amânat până la data partajului, și, de asemenea, ar încălca prezumția de nevinovăție, dacă ar presupune partajul înainte sau imediat după ce s-a instituit sechestrul. Așadar, s-a arătat că nu există niciun impediment legal pentru ca inscripția (notarea) ipotecară să fie instituită asupra unui bun comun, deoarece scopul acestei măsuri și funcționalitatea sa nu sunt reparatorii, ci asigurătorii, prin aceasta nefiind încălcat dreptul de proprietate, consacrat constituțional.

Ca urmare a celor anterioare, s-a constatat că, în cauză, nu se impune/justifică ridicarea sau restrângerea măsurii sechestrului asigurător instituit față de patrimoniul inculpatului E..

Referitor la susținerile inculpatei J., potrivit cărora măsura asiguratorie a fost dispusă în mod nelegal pe considerentul că nu există obligativitatea în cauză a instituirii măsurilor asigurătorii, respectiv nu există un pericol obiectiv privind ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor sechestrate, Curtea a reținut, pe de o parte, că aceste apărări puteau fi formulate cu ocazia instituirii sechestrului asigurător nu în procedura verificării periodice a acestei măsuri, iar, pe de altă parte, instituirea sechestrului asigurător nu este condiționată de realizarea unor manopere sau activități din care să rezulte intenția de ascundere a bunurilor; totodată, sechestrul asigurător este obligatoriu asupra bunurilor ce pot forma obiectul confiscării speciale.

A mai fost arătat că, nimic nu împiedică organul judiciar să dispună un sechestru asigurator asupra unui bun, în raport cu unul sau mai multe din scopurile pentru care se poate instituii acesta în condițiile art. 249 alin. (1) C. proc. pen.., respectiv ca același bun sechestrat să poată forma, la un moment ulterior, obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care să poată servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune. Aceasta pentru că doar la un moment ulterior instanța de judecată, după administrarea probatoriului, va stabilii dacă obiectul față de care s-a dispus măsura asiguratorie poate fi valorificat în scopul în care a fost sechestrat, sau se impune ridicarea sechestrului, instituirea acestei măsuri neechivalând cu împrejurarea certă că bunul sechestrat va și primi destinația în vederea căreia a fost sechestrat.

S-a arătat că, prin ordonanța procurorului din 01.06.2016, emisă în dosarul nr. x/2015, s-a avut în vedere necesitatea de a se evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor inculpatei în vederea confiscării speciale/confiscării extinse sau pentru a servi la garantarea executării pedepsei amenzii ori pentru a servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare sau la garantarea reparării pagubei produse prin infracțiune. Curtea a reținut, potrivit actului de inculpare, că urmare actelor săvârșite de inculpata J., Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - UT 350 Popești Leordeni este prejudiciată cu suma de aproximativ 38.754.941,2 RON, reprezentând suma cu care Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, este înscrisă la masa credală a S.C. A.. Astfel, procurorul prin ordonanța menționată anterior a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului, până la concurența sumei de sumei de 38.754.941,2 RON, sumă care reprezintă prejudiciul estimat în cauză, reținut în sarcina inculpatei J. și a grupului din care face parte aceasta, asupra bunurilor imobile aparținând inculpatei. În acest context, s-a apreciat că, deși conform susținerilor inculpatei J., bunurile sechestrate nu au nici o legătură cu infracțiunile ce îi sunt imputate, nu se justifică ridicarea măsurii asigurătorii dispuse asupra bunurilor acesteia, în prezenta cauză.

Față de cererea intimatei/terț dobânditor G. de ridicare a sechestrului asigurător pe considerentul că aceasta este un cumpărător de bună credință, Curtea a precizat că este o chestiune asupra căreia instanța se va pronunța ulterior, instituirea unei măsuri asiguratorii neavând semnificația stabilirii vinovăției/relei-credințe înainte să fie stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Dispunerea unei măsuri asigurătorii în procesul penal nu echivalează cu existența vinovăției/relei-credințe, care trebuie stabilită numai printr-o hotărâre judecătorească definitivă. A fost reiterat faptul că măsurile asigurătorii au caracter preventiv, iar nu punitiv, și nu depind de gravitatea faptei ori de stabilirea răspunderii penale, iar luarea acestora nu anticipează soluția pe fondul cauzei penale.

Împrejurarea că asupra aceluiași imobil, proprietatea terțului G. asupra căruia s-a instituit sechestrul asigurător, există și o notare în cartea funciară a împrejurării că imobilul în cauză este identificat în rechizitoriu ca formând obiectul material al infracțiunii de delapidare, notare realizată în condițiile art. 902 alin. (2) pct. 19 C. civ., nu împovărează în vreun fel, în plus, patrimoniul terțului în cauză. Astfel, notarea în CF a procesului penal nu reprezintă o măsură asiguratorie, ci are efect doar de informare, nu grevează dreptul de proprietate, iar după notare, terții nu mai pot invoca necunoașterea faptelor sau situațiilor juridice care au legătură cu imobilele înscrise în CF din momentul notării și nu se mai pot prevala de buna-credință în apărarea drepturilor dobândite de ei. În acest sens, ÎCCJ prin încheierea nr. 825 din 27.12.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022 a reținut, cu referire la prezenta cauză, că:

"În cauză, particularitatea constă în aceea că, nu suntem în prezența instituirii unei măsuri asigurătorii asupra unor bunuri mobile sau imobile, ci, în prezența unei dispoziții a judecătorului de cameră preliminară, de notare în Cartea funciară a împrejurării că bunurile imobilele, astfel cum au fost identificate anterior, formează obiectul material al infracțiunii de delapidare".

Ca urmare, notarea procesului nu creează sarcini sau obligații în plus în sarcina terțului G., pe lângă cele derivate din sechestrul asigurător, iar ridicarea sechestrului asigurător poate crea premisa înstrăinării voluntare a imobilului sechestrat, împrejurare ce tocmai s-a dorit a fi evitată prin instituirea sechestrului. Pe de altă parte, păstrarea doar a notării procesului penal în cartea funciară nu conferă efectele sechestrului asigurător în contextul în care proprietarul bunului îl poate înstrăina voluntar, chiar și cu o astfel de notare, efectele juridice ale notării procesului producându-se doar pe planul existenței bunei-credințe a terțului cumpărător.

A mai subliniat Curtea că, în cazul niciunuia dintre inculpați sau terți pentru argumentele expuse de aceștia, nu se impune ridicarea sau restrângerea sechestrului asigurător. Prima instanță a precizat că nu va face o analiză separată a apărărilor în contextul în care acestora li s-a răspuns implicit cu ocazia analizării criticilor susmenționate, procedând, în continuare, la analiza proporționalității măsurilor asigurătorii dispuse în cauză.

Sub un prim aspect, s-a arătat că, în cauză, până la această dată probatoriul administrat nu justifică ridicarea sau restrângerea sechestrelor asigurătorii dispuse, fiind păstrată proporționalitatea măsurilor.

Astfel, din actele de la dosar rezultă că inculpatul C., inculpatul E., inculpatul K. și inculpatul H. au fost trimiși în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, iar potrivit art. 32 din aceeași lege, în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune de spălare a banilor, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. Aceeași dispoziție se regăsește și art. 50 din Legea 129/2019, ce stipulează că, în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune de spălare a banilor, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, în condițiile Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările și completările ulterioare.

Pe de altă parte, în cazul inculpatului L. și a terților G. și defuncta M., prin moștenitor legal N., măsura asiguratorie a fost dispusă din oficiu de către instanța de judecată având în vedere că bunurile sechestrate pot forma obiectul confiscării speciale, fiind identificate în actul de sesizare ca obiect al unor infracțiuni în cazul terților G. și defuncta M.. Sub acest aspect, s-a menționat că, potrivit art. 249 alin. (4)

1

C. proc. pen.., în cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie.

În cazul celorlalți inculpați, procurorul a dispus sechestrul asigurător având în vedere necesitatea de a se evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor inculpaților în vederea confiscării speciale/confiscării extinse sau pentru a servi la garantarea executării pedepsei amenzii ori pentru a servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare sau la garantarea reparării pagubei produse prin infracțiune.

Prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea a reținut, cu titlu general, că luarea măsurilor asigurătorii este facultativă însă, prin excepție, legiuitorul a înțeles să reglementeze și situații derogatorii, în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. O astfel de situație derogatorie de la regula anterior menționată, se regăsește în cuprinsul legilor penale speciale, care, în cazul unor infracțiuni anume prevăzute, statuează asupra obligativității dispunerii măsurilor asigurătorii. În acest sens, a fost amintit că, potrivit art. 32 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune dintre cele prevăzute în această lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. La fel potrivit art. 249 alin. (4)

1

C. proc. pen.., în cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii este obligatorie.

În condițiile textelor legale anterior menționate, care au caracter special și derogă în raport cu regula generală consacrată de art. 249 alin. (1) C. proc. pen.., s-a constatat că instanța nu poate aprecia asupra condiției referitoare la necesitatea dispunerii de măsuri asigurătorii prin raportare la scopul pentru care acestea au fost reglementate de legea penală, ci aceasta decurge din lege. În legătură cu acest aspect, prin decizia nr. 548 din 26 septembrie 2019 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 62 din 29 ianuarie 2020, Curtea Constituțională a stabilit că:

"reglementarea acestor excepții a fost determinată, în mod special, de importanța relațiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracțiuni și de pericolul social crescut al faptelor incriminate".

În acest context, în care obligativitatea instituirii măsurii asigurătorii derivă din lege, verificările efectuate de instanța de judecată, din perspectiva dispozițiilor art. 250

2

C. proc. pen.., se limitează la examinarea asigurării unei juste proporționalități între restrângerea dreptului de proprietate și scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii.

Sub acest aspect, s-a apreciat că durata în timp a măsurilor asiguratorii dispuse în cauză, chiar dacă într-adevăr prezintă o anumită vechime, totuși păstrează raportul de proporționalitate necesar între interesul public, pe de o parte și cel privat al părților și terților, pe de altă parte, având în vedere scopul luării măsurilor asigurătorii, obiectul și complexitatea cauzei, natura acuzațiilor, împrejurare ce impune în continuare păstrarea măsurilor asiguratorii dispuse în cauză.

În cuprinsul încheierii atacate, prima instanță a reținut cele statuate în jurisprudența europeană în materia drepturilor omului, și anume că orice ingerință în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim și, nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și cele privind protecția drepturilor fundamentale ale persoanei.

Referitor la proporționalitatea dintre ingerința statului în dreptul recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și interesul urmărit prin instituirea unei măsuri asigurătorii/de confiscare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că aceasta trebuie analizată, în funcție de circumstanțele cauzei și natura ingerinței în discuție, prin raportare la mai mulți factori relevanți, precum durata măsurii și valoarea bunurilor supuse acesteia (cauza OOO Avrora Maloetazhnoe Stroitelstvo împotriva Rusiei, hotărârea din 07 aprilie 2020, paragr. 69; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 87), necesitatea menținerii măsurii, având în vedere desfășurarea procedurii penale și consecințele acesteia asupra părții interesate (cauza Lachikhina împotriva Rusiei, hotărârea din 10 octombrie 2017, paragr. 59), comportamentul reclamantului și al autorităților statului care intervin, prin raportare și la complexitatea cauzei (cauza Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 09 octombrie 2008, paragraful 75), disponibilitatea unei căi de atac efective, inclusiv accesul la instanțe, prin care un reclamant poate contesta măsura asigurătorie/confiscarea (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010, paragr. 49; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 83 și 87).

Aplicând aceste considerații de ordin teoretic speței de față, prima instanță a constatat că sunt întrunite în cauză exigențele legale pentru menținerea măsurii asigurătorii a sechestrului, respectiv că se mențin și sunt de actualitate temeiurile avute în vedere la luarea măsurii asigurătorii a sechestrului.

În sprijinul celor arătate, au fost reținute considerentele deciziei nr. 19/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind recursul în interesul legii, precum și cele din cuprinsul deciziei nr. 1 din 20 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În ceea ce privește durata măsurilor asigurătorii dispuse în cauză, Curtea a afirmat că aceasta nu aduce atingere exigențelor CEDO, având în vedere gradul ridicat de complexitate a cauzei (dat de numărul persoanelor trimise în judecată, numărul infracțiunilor ce se presupune a fi fost comise de acestea, timpul îndelungat în care se presupune că s-ar fi desfășurat activitatea infracțională), care a determinat și determină administrarea unui probatoriu amplu.

Totodată, în analiza justului echilibru între interesul general al societății și protejarea dreptului persoanei la respectarea bunurilor sale, Curtea a reținut importanța desfășurării de investigații în cazul presupuselor infracțiuni, cu diligența necesară pentru a se asigura că presupusele infracțiuni sunt examinate în mod corespunzător și că procedurile sunt finalizate în mod legal. Or, un asemenea demers se realizează, în general, într-o perioadă de timp semnificativă, iar, în prezenta cauză, s-a constatat că nu au existat perioade de stagnare a procedurilor judiciare generate de organele judiciare, ulterioare emiterii actului de sesizare a instanței.

Față de aceste aspecte, s-a constatat în privința măsurilor asigurătorii dispuse în cauză că se păstrează în continuare un just echilibru între interesul general legitim al statului, atunci când s-a dispus asupra măsurilor asigurătorii pentru a se evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor sechestrate ce pot face obiectul confiscării speciale/confiscării extinse sau pentru a servi la garantarea executării pedepsei amenzii ori pentru a servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare, pe de o parte, și interesul personal al celor supuși acestor măsuri asiguratorii de a-și exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate, pe de altă parte.

Analizând proporționalitatea dintre restrângerea dreptului de proprietate și scopul urmărit, Curtea a avut în vedere natura acuzațiilor aduse inculpaților- inclusiv infracțiuni de patrimoniu, cuantumul semnificativ al prejudiciului indicat în actul de sesizare al instanței, ce a fost creat prin săvârșirea presupuselor infracțiuni (123.325.726 RON RON), valoarea constituirilor de parte civilă în cauză, etapa procesuală în care se află cauza (respectiv faza de judecată) și complexitatea cauzei (aceasta privește 35 de inculpați persoane fizice și juridice, la care se adaugă persoane vătămate și părți civile, actul de sesizare fiind emis pentru săvârșirea a 125 de infracțiuni).

A mai observat Curtea că, de la înregistrarea cauzei pe rolul instanței, în faza camerei preliminare, respectiv în mai 2022 aceasta a fost instrumentată de instanțele de judecată într-un timp rezonabil raportat la obiectul și complexitatea cauzei (mai ales că în această procedură a fost regularizat și actul de sesizare), cauza fiind soluționată inclusiv de Înalta Curte, care s-a pronunțat asupra contestațiilor în luna iulie 2023.

A fost reamintit că, în prezent, cauza se află în fază de judecată, în primă instanță, în etapa cercetării judecătorești (fază în care se audiază zeci de martori, s-a administrat proba cu înscrisuri provenite din mai multe surse etc), iar la termenul din 06.12.2024, cauza a fost amânată în vederea depunerii la dosar a raportului de expertiză judiciară în specializarea evaluarea mobiliară și imobiliară și a raportului de expertiză judiciară contabilă.

Împotriva încheierii finale nr. 319/PI din 13 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală au formulat contestație inculpații H. junior, J., O., I., H. senior, C. și E., precum și de persoanele interesate G., P. și Q. S.R.L. prin administrator O., care au formulat critici de nelegalitate și/sau netemeinice a hotărârii atacate.

O primă critică de nelegalitate susținută de contestatorii J., E. și P. vizează lipsa motivării hotărârii contestate, aceștia susținând că prima instanță nu a analizat, în concret, apărările formulate de părți.

O altă critică de nelegalitate a fost invocată de contestatoarea P., care a invocat nulitatea relativă a încheierii nr. 319/PI din 13 decembrie 2024, susținând că nu a fost citată pentru termenul de judecată la care instanța de fond a pus în discuție verificarea măsurilor asiguratorii.

Contestatorii O. și Q. S.R.L., prin administrator O. au contestat hotărârea Curții, invocând faptul că judecătorul primei instanțe nu a pus în discuție și nu s-a pronunțat asupra cererii pe care au formulat-o, în temeiul art. 29 din Legea nr. 318/2015, de valorificare a 12 bunuri imobile sechestrate.

În ceea ce privește aspectele de netemeinice a încheierii pronunțate la data de 13 decembrie 2024, susținute de contestatorii din cauză, acestea vizează, în esență, lipsa de proporționalitate a măsurilor asiguratorii grefată fie pe lipsa unui prejudiciu cert stabilit în cauză, fie pe durata îndelungată a măsurilor asiguratorii, precum și faptul că măsurile nu sunt necesare sau nu pot fi luate, având în vedere că nu este determinat în concret scopul pentru care au fost dispuse, bunurile asupra cărora au fost instituite măsurile nu au legătură cu infracțiunile deduse judecății (critici formulate de inculpații J. și E.) ori că bunurile sechestrate aparțin unor terți-dobânditori care nu au nicio calitate procesual în cauză (critică formulată de contestatoarea G.).

Examinând contestațiile formulate de H. junior, J., O., I., H. senior, C. și E., precum și de persoanele interesate G., P. și Q. S.R.L. prin administrator O., prin prisma normelor legale incidente, precum și a datelor existente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu prioritate, analizând motivul de nelegalitate, invocat de contestatorii J. și E. privind lipsa de motivare a încheierii contestate, Înalta Curte constată că acesta nu poate fi primit, în condițiile în care judecătorul Curții de Apel Timișoara, după ce a făcut o amplă prezentare a situației de fapt din rechizitoriul nr. x din 12.05.2022, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Caraș-Severin, a analizat contextul cauzei, reținând, în esență, că se mențin temeiurile care au impus luarea măsurilor asiguratorii în cauză și a răspuns punctual tuturor apărărilor formulate de inculpați și persoanele interesate ale căror bunuri se află sub sechestru.

De altfel, apărările inculpaților au fost aceleași cu ocazia fiecărei verificări a măsurilor asiguratorii (atât în cameră preliminară, cât și în cursul judecății), aceștia invocând de fiecare dată argumente similare, cum ar fi spre exemplu, că prejudiciul nu este cert stabilit în cauză, că valoarea bunurilor sechestrate depășește valoarea prejudiciului, că bunurile asupra cărora s-au institui măsuri asiguratorii se află în proprietate codevălmașă etc. Or, faptul că instanța a oferit răspunsuri similare acelorași critici invocate în mod repetat de inculpați, nu reprezintă o lipsă de motivare a hotărârii pronunțate.

Referitor la criticile invocate de inculpatul O., care a declarat contestație atât în nume propriu, precum și în calitate de reprezentant legal al Q. S.R.L., Înalta Curte reține că acesta a depus în fața Curții de Apel Timișoara o cerere de valorificare a unor bunuri imobile aflate sub sechestru, solicitare întemeiată pe dispozițiile art. 29 din Legea nr. 315/2015 raportat la art. 252

1

C. proc. pen.., și această cerere nu a făcut obiectul dezbaterilor și verificărilor efectuate de prima instanță în procedura reglementată de art. 250

2

C. proc. pen.. Așa cum rezultă din partea introductivă a încheierii atacate, la termenul din 13 decembrie 2024, judecătorul fondului a pus în vedere părților și participanților la proces, vis-a-vis de solicitarea formulată de O., că nu va extinde obiectul cauzei (care la acel moment l-a reprezentat verificarea din oficiu temeiurilor care au determinat luarea sau menținerea măsurilor asiguratorii, conform art. 250

2

C. proc. pen..) și, ca atare, nu a pus în discuție o astfel de cerere de valorificare a bunurilor sechestrate. În aceste condiții, instanța de control judiciar constată că, în prezenta cauză, nu este vorba despre o omisiune a primei instanțe de a se pronunța asupra unei cereri și, deopotrivă, nu poate cenzura pe calea prezentei contestații maniera de administrare a cauzei aleasă de judecătorul Curții; soluționarea cererii fiind, în realitate, prorogată la un moment procesual ulterior verificării, din oficiu, a legalității și temeiniciei măsurilor asiguratorii.

Cât privește susținerile contestatoarei P., care a arătat că nu a fost citată pentru termenul din 13 decembrie 2024, când au fost verificate măsurile asiguratorii în cauză, Înalta Curte constată că interesele sale au fost reprezentate și apărate de soțul codevălmaș - inculpatul E. ale cărui bunuri (comune deținute în devălmășie cu numita P.) sunt supuse sechestrului. Prin urmare, nu se poate susține existența unei vătămări a drepturilor subiectului procesual P., care ar impune desființarea încheierii pronunțate de prima instanță la data de 13 decembrie 2024. Suplimentar, se evidențiază că persoana interesată P. a avut posibilitatea să formuleze propriile apărări, în prezenta cale de atac a contestației, orice eventuală vătămare adusă fiind astfel acoperită, condiții în care nu se justifică trimiterea spre rejudecare a cauzei.

În continuare, Înalta Curte reține că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului sau părții responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Conform art. 249 alin. (1) C. proc. pen.. procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

Potrivit art. 249 alin. (1) C. proc. pen.., finalitatea măsurilor asiguratorii poate fi alternativă:

- în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune;

- pentru a servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare;

- pentru a servi la garantarea executării pedepsei amenzii;

- în vederea confiscării speciale sau a confiscării extinse.

Conform art. 249 alin. (4

1

) C. proc. pen.., în cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asiguratorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie.

Este obligatorie dispunerea măsurilor asiguratorii și în cazul infracțiunilor de spălare a banilor, precum și a infracțiunilor de corupție. În acest sens, sunt dispozițiile art. 32 din Legea nr. 656/2002 (abrogată), care are corespondent în art. 50 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor, precum și dispozițiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Așadar, în cazul în care luarea măsurilor asiguratorii își găsește izvorul chiar în lege, analiza pe care o efectuează instanța în cadrul verificărilor prevăzute de art. 250

2

C. proc. pen.. va purta asupra proporționalității acestora.

În cauză, prin rechizitoriul emis în data de 10.05.2022 în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT- Biroul Teritorial Caraș-Severin, astfel cum a fost regularizat în data de 02.02.2023 urmare încheierii judecătorului de cameră preliminară din 29.11.2022, au fost trimiși în judecată, între alții, inculpații:

- constituire a unui grup infracțional organizat, faptă prev. de art. 367 alin. (1), (2), (3) și 6 C. pen.

- abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 și 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și cu aplic. art. 5 din C. pen. și art. 38 alin. (2) C. pen. (5 acte materiale),

- delapidare - prev. de art. 295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 și art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și cu aplic. art. 5 din C. pen. și art. 38 alin. (2) C. pen. (24 acte materiale: 22 imobile + 2 licențe de exploatare a apei termominerale);

- spălare a banilor, faptă prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și cu aplic. art. 5 din C. pen. și art. 38 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale);

- înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și cu aplic. art. 5 din C. pen. și art. 38 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale),

- toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

- constituire a unui grup infracțional organizat sub forma aderării și sprijinirii, faptă prev. de art. 367 alin. (1), (2), (3) și 6 C. pen.

- complicitate la infracțiunea de delapidare, faptă prev. de 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 295 alin. (1) rap. la art. 308 și art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale) și cu aplic. art. 5 din C. pen. și art. 38 alin. (2) C. pen.

- spălare a banilor, faptă prev. de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și cu aplic. art. 5 din C. pen. și art. 38 alin. (2) C. pen., (3 acte materiale);

- toate cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.

- constituire a unui grup infracțional organizat, faptă prev. de art. 367 alin. (1), (2), (3) și 6 C. pen.

- complicitate la infracțiunea de delapidare, faptă prev. de 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 295 alin. (1) rap. la art. 308 și art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale) și cu aplic. art. 5 din C. pen. și art. 38 alin. (2) C. pen.

- toate cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.

- constituire a unui grup infracțional organizat, faptă prev. de art. 367 alin. (1), (2), (3) și 6 C. pen.

- abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 și 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și cu aplic. art. 5 din C. pen. și art. 38 alin. (2) C. pen., (5 acte materiale);

- delapidare, prev. de art. 295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 și art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și cu aplic. art. 5 din C. pen. și art. 38 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale);

- spălare a banilor, faptă prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și cu aplic. art. 5 din C. pen. și art. 38 alin. (2) C. pen. (2 acte materiale);

- toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

- constituire a unui grup infracțional organizat sub forma aderării și sprijinirii, faptă prev. de art. 367 alin. (1), (2), (3) și 6 C. pen.

- abuz în serviciu prev. de art. 13.

2

din Legea nr. 78/2000 rap. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen.

- divulgarea informaților secret de serviciu sau nepublice faptă prev. de art. 304 alin. (1) din C. pen.

- toate cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.

- constituire a unui grup infracțional organizat sub forma aderării și sprijinirii, faptă prev. de art. 367 alin. (1), (2), (3) și 6 C. pen.

- complicitate la infracțiunea de delapidare, faptă prev. de 48 alin. (1) C. pen. rap la art. 295 alin. (1) rap. la art. 308 și art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (6 de acte materiale) și cu aplic. art. 5 din C. pen. și art. 38 alin. (2) C. pen.

- toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Sub aspectul situație de fapt, în rechizitoriu s-a reținut, în esență, că inculpatul C., în perioada 2007 - aprilie 2016, a constituit un grup infracțional organizat împreună cu N., K., R., H. (senior), H. (junior), S., T., U., la care au aderat, ulterior, și executorul judecătoresc V., evaluatorul W., practicianul în insolvență X., Directorul executiv al ANRSPS - UT 350 numitul F., E., J., Y., Z., AA., BB., CC., L., DD., EE., I., FF., GG., S.C. HH. S.A., S.C. B., S.C. A. și a coordonat activitatea acestui grup, în scopul comiterii mai multor infracțiuni de delapidare, spălare de bani, înșelăciune, abuz în serviciu, abuz în serviciu având drept rezultat obținerea pentru sine sau pentru alții a unui folos necuvenit, cu producerea unor consecințe deosebit de grave prin scoaterea imobilelor și a altor bunuri din patrimoniul S.C. B. și S.C. A., prin supunerea unor procedee speculative.

Grupul infracțional a creat un prejudiciu imens prin diminuarea patrimoniului B. și, implicit, diminuarea valorii acțiunilor A. la B., fiind sustrase 24 de bunuri (respectiv 22 de imobile și două licențe privind exploatarea apelor termominerale) din patrimoniul S.C. B. și însușite de alte persoane prin supunerea bunurilor unor procese speculative, fie prin creditări formale, fie prin antecontracte de vânzare cumpărare cu avans, denunțate, ulterior, iar pentru nerestituirea avansului s-a procedat la executarea silită, sau chiar prin contracte de vânzare cumpărare în scopul obținerii pentru sine sau pentru membrii grupului a unui profit, în valoare de 123.325.726 RON (conform tabelului de creanțe).

S-a mai reținut că, membrii grupării au sustras cele 22 de imobile și două licențe privind exploatarea apelor termominerale, prin asumarea unor sume minore cu titlu de împrumuturi în numele S.C. B., aducătoare de dobânzi extrem de ridicate, în baza cărora s-au creat titluri executorii ce au stat la baza executării bunurilor menționate. Chiar și sumele minore care au intrat cu titlu de împrumut în patrimoniul societății sau sumele care, în urma executării au intrat în patrimonial B., au fost însușite în integralitate tot de membrii grupării cu titlu de drepturi salariale. Aceste drepturi salariale nu erau cuvenite real membrilor grupului, întrucât, în realitate, societatea, la acea dată, nu mai desfășura activitate hotelieră și, ca atare, nu justifica numărul salariaților.

Așadar, după cum rezultă din actul de inculpare, în cauză, sunt trimiși în judecată, între altele, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare a banilor inculpații C., E. și H. senior, iar inculpata J. este cercetată inclusiv pentru săvârșirea infracțiunii abuz în serviciu prev. de art. 13.

2

din Legea nr. 78/2000 rap. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen., situație în care luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor acestora este obligatorie.

Deopotrivă, având în vedere necesitatea de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor menționate în vederea confiscării speciale/confiscării extinse sau pentru a servi la garantarea executării pedepsei amenzii ori pentru a servi la garantarea executării cheltuielilor judiciare sau la garantarea reparării pagubei produse prin infracțiune, valoarea prejudiciului fiind în sumă de 123.325.726 RON, în temeiul dispozițiilor art. 249 din C. proc. pen., organul de urmărire penală a instituit sechestre asupra bunurilor imobile identificate ca fiind ale inculpaților cercetați în cauză, printre care și ale contestatorilor - C., H. senior, H. junior, I., J. și E..

De asemenea, prin încheierea nr. 21/CP din data de 01.11.2022, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară, în dosarul Curții de Apel Timișoara nr. 544/59/2022/a1.16*, definitivă prin încheierea nr. 777 din 12.12.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2022.16*, în baza art. 249 C. proc. pen.., s-a dispus din oficiu instituirea sechestrului asiguratoriu asupra dreptului de proprietate aflat în patrimoniul intimatei G. înscris asupra imobilului din CF x Băile Herculane cu nr. CAD/top x pentru teren în suprafață de 345 mp și cu nr. CAD/top x - C1 pentru construcții (trei niveluri S, construite la sol 267 mp) situat în Băile Herculane nr. 5 jud. Caraș-Severin - proprietatea lui G. sub B2 imobil provenit din transnotarea din CF x UAT Băile Herculane (identificat în actul de sesizare ca fiind Clădire sediul nou), pentru a se evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestui imobil care poate face obiectul confiscării speciale în natură.

Referitor la acest imobil dobândit de contestatoarea G., în rechizitoriu se reține că, la data de 10.02.2