ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 15 octombrie 2024

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 08 martie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2023.1, judecătorul de cameră preliminară de Curtea de Apel București, secția a II-a penală a admis, în temeiul art. 345 C. proc. pen. excepțiile formulate de inculpata A., iar în baza art. 345 alin. (2) și (3) C. proc. pen., a constatat neregularitatea actului de sesizare, respectiv a rechizitoriului nr. x al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în ceea ce privește descrierea faptei de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., reținută în sarcina inculpatei A. referitor la forma infracțiunii avută în vedere de acuzare la data săvârșirii infracțiunii (cu indicarea eventualelor acte materiale și a datei săvârșirii acestora în cazul unei unități legale de infracțiune).

În temeiul dispozițiilor art. 345 alin. (2) și (3) C. proc. pen., a respins cererile și excepțiile invocate, printre alții, de inculpatul B. cu privire la legalitatea efectuării actelor de urmărire penală și administrării probelor în dosarul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

În baza art. 345 alin. (3) C. proc. pen., a dispus comunicarea prezentei încheieri Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța pentru a remedia neregularitățile actului de sesizare, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii motivate.

Pentru a pronunța această încheiere, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București a reținut, în esență, că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța nr. 366/P/2021 din data de 08.09.2023, s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată în stare de libertate, a inculpaților B., executor judecătoresc, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. și A. pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen.

În actul de sesizare s-a reținut, în esență, că inculpatul B., în calitate de executor judecătoresc, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a întocmit în mod defectuos actele de executare în dosarul nr. x/2021, cu încălcarea dispozițiilor art. 784 alin. (6) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în sensul că Ia data de 29.09.2021 a constatat suspendarea de drept a executării silite, fără a înștiința terții popriți pentru eliberarea conturilor debitorului, de îndată, cauzând o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale părții civile C.

Astfel, în calitate de debitor, C. a consemnat integral suma urmărită și accesoriile și i-a depus executorului judecătoresc recipisa de consemnare, dovada contestației la executare și a opoziției la eliberare.

Cu toate acestea, executorul judecătoresc B. nu a înștiințat. conform art. 784 alin. (6) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., de îndată terții popriți, respectiv unitățile bancare D., E. S.A. și F. S.A., angajatorul părții civile C.

Conform actelor din dosarul de executare silită nr. x/2021, în exercitarea atribuțiilor de executor judecătoresc, inculpatul B. a dispus ridicarea sau sistarea popririi de pe salariul părții civile la data de 19.10.2021 și a dispus ridicarea sau sistarea popririi sumelor datorate ori deținute, veniturilor sau conturilor debitorului urmărit, la data de 07.12.2021.

În ceea ce o privește pe inculpata A., s-a reținut că, în cadrul acțiunii civile din dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Buftea, aceasta a depus la dosar mai multe înscrisuri, cunoscând că sunt false, în vederea producerii de consecințe juridice, respectiv soluționării favorabile prin hotărâre judecătorească a acțiunii civile ce a făcut obiectul judecății.

În concret, aceasta a depus, cu intenție, la dosar înscrisuri constând în pretinse fotografii din anul 2011, care în realitate erau din anul 2010, respectiv o fotografie falsificată cu partea civilă C. în camera de hotel G. din Mamaia, pretins a fi realizată în luna noiembrie 2011, fiind făcută în realitate în anul 2010, capturi de fotografii cu autoturismul x, negru x, parcat în fața unei vile de munte, pretins a fi realizate în 2011, fiind făcute în realitate în anul 2010, capturi de e-mail de pe telefonul mobil cu un mesaj pretins a fi purtat între A. și H. și cu un mesaj pretins a fi purtat între A. și C., datate mincinos 29.03.2012, pentru a demonstra faptul nereal că inculpata s-a aflat cu partea civilă la Predeal, în perioada 30.03-01.04.2012, toate acestea în scopul pronunțării unei hotărâri judecătorești favorabile acțiunii formulate în cauza care a făcut obiectul dosarului civil nr. x/2019 al Judecătoriei Buftea.

S-a arătat că situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă: înscrisurile certificate pentru conformitate din dosarul de executare silită nr. x/2021 al Biroului executorului judecătoresc B., înscrisurile fotocopiate din dosarul civil nr. x/2019 al Judecătoriei Buftea, raportul de expertiză tehnică judiciară imobiliară, adresa nr. x/25.11.2021 emisă de I., declarația de persoană vătămată a părții civile C. și înscrisurile depuse cu ocazia audierii, declarațiile martorilor J., K., L., M., N., H., O., P., Q., R. și declarațiile inculpaților B., S. și A..

Inculpaților li s-a comunicat o copie certificată a rechizitoriului, obiectul procedurii de cameră preliminară, dreptul de a-și angaja apărător și termenul de 25 zile de la comunicare până la care pot formula cereri și excepții cu privire la competența și legalitatea sesizării instanței, precum și cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Inculpații B. și A. au formulat cereri și excepții, iar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a formulat răspuns cu privire la cererile și excepțiile invocate de inculpați.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma cererilor și excepțiilor formulate, dar și din oficiu, judecătorul de cameră preliminară a constatat, în esență, cu privire la competența instanței, că aceasta aparține Curții de Apel, în raport de preverile art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât inculpatul B. avea calitatea de executor judecătoresc, atât la data comiterii faptelor, cât și în prezent.

Totodată, s-a reținut că prin sentința nr. 591 din data de 25.10.2023, pronunțată în dosarul penal nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea petentei A. și a dispus strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Constanța la Curtea de Apel București.

În continuare, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță a reținut că inculpații B. și A. au invocat neregularitatea actului de sesizare, motivat, în principal, de descrierea incompletă a acuzațiilor.

Aceste critici au fost apreciate nefondate. În concret, judecătorul de cameră preliminară a constatat că exigențele de descriere a faptei sunt îndeplinite în cauză, deoarece circumstanțele de timp (data săvârșiri faptei: 29.09.2021) și modalitatea de comitere (prin întocmirea defectuoasă a actelor de executare, în sensul neînștiințării de îndată a terților popriți pentru eliberarea conturilor debitorului, în contextul suspendării de drept a executării, cu indicarea expresă a legislației primare încălcate), precum și expunerea dovezilor pe care se întemeiază acuzarea sunt indicate în cuprinsul actului de sesizare și cu precădere în capitolul intitulat "Mijloace de probă" și sunt corelate inclusiv în capitolul privind situația de fapt. De asemenea, în secțiunea alocată faptei din punct de vedere al încadrării în drept s-au relevat toate acele aspecte de natură a permite analizarea întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care inculpatul au fost trimis în judecată.

Totodată, s-a constatat că, la dosar, există acte din care rezultă că inculpatului i-au fost prezentate și descrise acuzațiile încă de la început, în prezența apărătorilor aleși, fără a formula cereri în sensul că nu a înțeles acuzațiile.

Așadar, în ceea ce-l privește pe inculpatul B., judecătorul de cameră preliminară a reținut că rechizitoriul cuprinde infracțiunile reținute în sarcina sa, acestea sunt descrise în actul de sesizare de o manieră clară, inteligibilă, existând toate elementele necesare pentru stabilirea obiectului judecății, conform dispozițiilor art. 371 C. proc. pen., dar și pentru asigurarea deplinei exercitări a dreptului la apărare al inculpatului, fiind indicate conduitele considerate ilicite, precum și împrejurările de timp, loc și spațiu în care au fost comise faptele penale, ca și urmarea produsă.

Referitor la îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege cu privire la conținutul actului de sesizare și asupra respectării dispozițiilor art. 328 C. proc. pen., rechizitoriul conține denumirea parchetului, data emiterii, numele, prenumele și calitatea celui care l-a întocmit, datele privitoare la faptele reținute în sarcina inculpaților și încadrarea juridică a acestora, probele și mijloacele de probă, datele privind persoana acuzaților, cheltuielile judiciare, mențiunile prevăzute în art. 330 și art. 331 C. proc. pen., dispoziția de trimitere în judecată, numele și prenumele persoanelor care trebuie citate în instanță (cu indicarea calității lor în proces și a locului unde urmează a fi citate), precum și semnătura procurorului, actul de sesizare fiind verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de procurorul ierarhic superior.

Cu privire la inculpata A., judecătorul de cameră preliminară a constatat că aceasta a invocat nelegala sesizare a instanței, motivat de nedescrierea completă a faptei, dar și de nerespectarea principiilor fundamentale ale legii procesual penale - principiul aflării adevărului și prezumția de nevinovăție. Totodată, inculpata a susținut că a fost deturnat scopul procesului penal, s-a încălcat caracterul "secret" al urmăririi penale, iar probele au fost nelegal administrate întrucât acestea nu sunt obiective, iar singura probă ce ar fi putut fundamenta acuzația - o probă tehnică, a fost în mod voit omisă.

Judecătorul de cameră preliminară a reținut că inculpata A. a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., întrucât în cadrul acțiunii civile din dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Buftea, a depus la dosarul cauzei mai multe înscrisuri cunoscând că sunt false, în vederea producerii de consecințe juridice, respectiv soluționării favorabile prin hotărâre judecătorească a acțiunii civile ce a făcut obiectul judecății.

Astfel, judecătorul de la prima instanță a subliniat că în prezenta procedură nu se poate analiza caracterul complet sau incomplet al urmăririi penale și nici existența probelor necesare trimiterii în judecată, probe din care să rezulte că fapta există, a fost comisă de inculpat și că acesta răspunde penal, nu se poate examina temeinicia acuzației, substanța probelor sau numărul lor, toate acestea reprezentând chestiuni ce țin exclusiv de fondul cauzei și care urmează a fi analizate în etapa ulterioară a procesului penal.

Or, în condițiile în care fiabilitatea probelor, credibilitatea martorilor sau caracterul indirect al probelor nu pot face obiectul analizei în faza de cameră preliminară, urmând a fi evaluate în cursul judecății, nu se poate reține nelegalitatea sau neloialitatea administrării mijloacelor de probă și nu este incidentă sancțiunea excluderii.

În plus, s-a subliniat că, potrivit art. 374 alin. (6), (7) și (9) C. proc. pen., inculpatul are dreptul de a solicita, în tot cursul judecății, atât readministrarea probelor din faza de urmărire penală pe care le contestă, cât și administrarea de probe noi în vederea lămuririi corecte și complete a tuturor împrejurărilor cauzei, după cum instanța însăși poate dispune, din oficiu, pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, administrarea oricăror probe pe care le consideră necesare și chiar readministrarea probelor necontestate din cursul urmăririi penale, conform art. 374 alin. (8) și (10) din același cod, astfel că reglementarea procesual penală le pune acestora la dispoziție suficiente mijloace prin care le garantează înlăturarea deplină a pretinsei vătămări suferită în exercitarea dreptului la apărare.

Din această perspectivă, s-a constatat că nu se poate reține nici încălcarea principiului aflării adevărului și prezumția de nevinovăție, probele pe care se va fundamenta soluția finală în cauză putând fi administrate sau readministrate în fața instanței de fond, iar prezumția de nevinovăție a inculpatei se menține până la rămânerea definitivă a unei eventuale hotărâri de condamnare, astfel că, o eventuală urmărire penală incompletă nu este aptă să încalce această prezumție, mai ales în condițiile în care prezumția de nevinovăție este strâns legată de noțiunea de imparțialitate a instanței și nu a organului de urmărire penală.

Referitor la deturnarea scopului procesului penal, judecătorul nu a identificat, în concret, din actele dosarului, dovezi ale unui astfel de demers din partea parchetului, critica inculpatei putând fi evaluată doar prin verificarea conformării activității de probațiune anterior efectuate cu principiul legalității probelor, prevăzut de art. 102 C. proc. pen., respectiv al loialității administrării probelor, statuat prin dispozițiile art. 101 C. proc. pen. În acest sens, judecătorul a reținut că niciuna din situațiile prevăzute de art. 101 C. proc. pen. nu se regăsește în speță, probele fiind obținute în prezentul dosar cu respectarea prevederilor legale, iar în cursul urmăririi penale regulile procedurale nu au fost deturnate de la scopul lor, fiind utilizate pentru probarea acuzațiilor penale.

În ce privește susținerea că a fost încălcat caracterul "secret" al urmăririi penale, motivat de faptul că partea civilă ar fi intrat în posesia unui exemplar al rechizitoriului mai înainte ca inculpatei să-i fie comunicat, judecătorul de la prima instanță a reținut că faza de urmărire penală are caracter nepublic (nu secret), potrivit art. 285 alin. (2) C. proc. pen., această caracteristică referindu-se însă la limitările publicului, a persoanelor care nu au calitatea de părți din cauză, de a lua cunoștință de actele dosarului de urmărire penală și de a participa la activități de urmărire penală, și nu la părți, cum în mod eronat a interpretat inculpata A..

Analizând, în continuare, excepția de neregularitate a actului de sesizare, invocată de către inculpata A., raportat la nedescrierea faptei, judecătorul de cameră preliminară a constatat că aceasta este întemeiată.

Astfel, a subliniat că descrierea faptei trebuie să fie realizată într-o modalitate susceptibilă de a produce consecințe juridice, respectiv de a învesti instanța, în mod neîndoielnic, cu judecata acelei fapte. Obiectul judecății trebuie să fie precis determinat în cuprinsul rechizitoriului și pentru a da posibilitatea persoanei acuzate să înțeleagă la ce dată și în ce modalitate a săvârșit fapta pentru care este acuzată.

Exigențele de descriere a faptei penale sunt îndeplinite atunci când circumstanțele de timp, de loc și modalitate de comitere sunt indicate cu o precizie suficientă pentru a permite acuzatului să înțeleagă cu exactitate conținutul obiectiv al învinuirilor aduse și să își formuleze apărările. Exigențele nu sunt îndeplinite atunci când data faptelor este neprecizată sau vagă (precum în cauza de față, când nu este menționată vreo dată sau un interval temporal concret, ci doar se precizează că inculpata a depus mai multe înscrisuri false în cadrul acțiunii civile din dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Buftea), dar natura faptei presupune un interval mai scurt de timp sau executarea unor acte materiale la anumite date. În lipsa unei date sau interval precis nu ar putea fi formulate probe de către apărare cu privire la prezența inculpatei într-un alt loc la momentul la care acuzarea o plasează la locul faptei, nu ar putea fi determinat dacă în cauză este aplicabilă o lege care s-a succedat în timp în intervalul precizat ca perioadă infracțională sau data de la care curge termenul de prescripție a răspunderii penale.

Precizarea că actele false au fost depuse de inculpată în cadrul acțiunii civile din dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Buftea nu este de natură să echivaleze cu o descriere corespunzătoare a faptei, în ce privește data săvârșirii, pe de-o parte, pentru că dosarul respectiv a fost pe rolul Judecătoriei Buftea din 2018 până în mai 2021, când a fost soluționat, perioadă de timp semnificativă, iar pe de altă parte, ar trebui să cadă în sarcina judecătorului fondului să facă verificări cu privire la data depunerii actelor false pe parcursul respectivului proces civil, să stabilească dacă a fost vorba de o infracțiune simplă sau de o unitate legală de infracțiune (în funcție de numărul de depuneri), ceea ce ar conduce la o completare de către judecător a acuzației, ceea ce nu este permis.

De asemenea, s-a reținut că, în lipsa descrierii corespunzătoare a faptei în secțiunea în drept și în considerentele Rechizitoriului, nu se poate stabili dacă instanța a fost sesizată cu o infracțiune simplă sau cu o unitate legală de infracțiuni, conținând mai multe acte materiale.

Așadar, s-a subliniat că, în concret, se impune ca procurorul să precizeze dacă fapta cu care a fost sesizată instanța reprezintă o unitate naturală sau legală, precum și data săvârșirii faptei (sau a eventualelor acte materiale, în parte) pentru care inculpata A. a fost trimisă în judecată.

Încheierea judecătorului de cameră preliminară din 08 martie 2024 a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, care a depus la dosar, la data de 19 aprilie 2024, ordonanța nr. 366/P/2021 din 19.04.2024 prin care s-a dispus remedierea neregularităților rechizitoriului în ceea privește descrierea faptei de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen. reținută în sarcina inculpatei A. și menținerea dispoziției de trimitere în judecată a inculpaților.

Dezbaterile în procedura de cameră preliminară, în raport cu ordonanța de remediere emisă de Parchet, s-au desfășurat, potrivit art. 346 alin. (4

1

) C. proc. pen., la termenul din 14 mai 2024, ocazie cu care reprezentantul Ministerului Public a susținut că au fost înlăturate omisiunile privind descrierea faptei de uz de fals, prev. de art. 322 C. pen., reținută în sarcina inculpatei A. și a solicitat, în temeiul art. 346 C. proc. pen., să se constate legalitatea sesizării instanței, legalitatea probelor și a actelor de urmărire penală care au fost efectuate în prezenta cauză și începerea cercetării judecătorești.

Inculpatul B. a lăsat la aprecierea instanței aspectele legate de regularitate sesizării instanței în raport de ordonanța emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, iar inculpata A. a susținut că nu au fost administrate suficiente probe în cauză, existând, în continuare, neregularități în ceea ce privește actul de sesizare al instanței.

Prin încheierea din 21 mai 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2023.1, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a constatat că neregularitățile actului de sesizare, astfel cum au fost constatate prin încheierea Curții de Apel București din 08.03.2024, au fost remediate de procuror în termenul prevăzut de art. 345 alin. (3) C. proc. pen., prin Ordonanța nr. 366/P/2021 din 19.04.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

În temeiul art. 347 alin. (3) și art. 346 alin. (4) C. proc. pen., a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul din data de 08.09.2023, întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. x/2021, astfel cum a fost remediat și a dispus începerea judecății privind, printre alții, pe inculpații B. și A. cu privire la infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul de cameră preliminară, după ce a prezentat etapele parcurse de dosar, a reținut, în esență, prin raportare la încheierea din 04 iunie 2024 și răspunsul transmis de Parchet ca urmare a comunicării acesteia, că prin ordonanța nr. 366/P/2021 din 19.04.2024 s-a procedat la remedierea neregularităților actului de sesizare. Astfel, s-a precizat data săvârșirii infracțiunii de uz de fals, precum și faptul că s-a reținut de către procuror o infracțiune unică de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., în sarcina inculpatei A., aceste aspecte fiind cuprinse în situația de fapt descrisă în rechizitoriu.

În plus, referitor la faptele imputate inculpatei, judecătorul de cameră preliminară a arătat că acestea au fost prezentate adecvat, fiind localizate temporal și reliefate toate componentele esențiale care formează conținutul constitutiv al acestora, respectiv condițiile de tipicitate obiectivă și subiectivă. Faptele inculpatei au fost prezentate în mod concret, iar încadrarea juridică este atributul exclusiv al procurorului care a întocmit rechizitoriul.

Așadar, judecătorul de cameră preliminară a constatat că, în urma completării rechizitoriul nr. x/2021 din data de 19.04.2024 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, acesta cuprinde toate elementele prevăzute la art. 328 alin. (1) C. proc. pen. și nu mai există neregularități care să impună refacerea sau completarea acestuia, motiv pentru care a constatat legalitatea sesizării instanței și a dispus începerea judecății.

Împotriva acestei hotărâri au formulat contestații inculpații A. și B..

Prin motivele scrise de contestație, susținute cu prilejul dezbaterilor, inculpata A. a susținut, în esență, că în luna ianuarie 2020 nu s-au depus probe (fotografii) în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Buftea, astfel încât termenul din 09.01.2020 nu poate fi "data săvârșirii unor pretinse fapte", singurul termen în care părțile au propus probe în dosarul anterior menționat fiind cel din 05.03.2020.

Prin motivele scrise de contestație, susținute parțial în fața instanței de control judiciar (doar în ceea ce privește nedescrierea corespunzătoare a infracțiunii de abuz în serviciu), inculpatul B., prin apărător ales, a reluat argumentele invocate în memoriul cuprinzând cererile și excepțiile formulat în fața judecătorului de cameră preliminară de la fond, invocând, în esență neclaritatea acuzației formulate și inexistența unei vătămări efective a drepturilor sau intereselor legitime ale debitorului C..

Astfel, rechizitoriul a fost criticat pentru lipsa precizării, în concret, a elementului material al infracțiunii de abuz în serviciu, în condițiile în care, pe de o parte, se arată că inculpatut a întocmit defectuos acte de executare în dosarul nr. x/2021, iar, pe de altă parte, că nu a înștiințat terții popriți pentru eliberarea conturilor debitorului atunci când a constatat suspendarea de drept a executării silite, această împrejurare fiind de natură a-i îngrădi dreptul la apărare, întrucât nu se menționează exact care este modalitatea în care a fost comisă fapta, cea a îndeplinirii unui act cu încălcarea dispozițiilor legale ori cea a neîndeplinirii unui act.

De asemenea, contestatorul inculpat a arătat că, acuzația este neclară și din perspectiva existenței unei obligații legale a înștiințării terților popriți, în condițiile suspendării de drept a executării silite, pe care a constatat-o în mod corect, întocmind un proces-verbal în acest sens, și a pronunțării sentinței civile (definitivă) nr. x din 17.12.2021 prin care Judecătoria Constanța nu a constatat nelegalitatea vreunui act de executare silită întocmit de executorul judecătoresc.

Totodată, a susținut că, în cuprinsul rechizitoriului nu este indicată, în concret, vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale părții civile, aceasta fiind doar prezumată, în contextul în care, în perioada 29.09.2021-19.10.2021 nu au existat disponibilități în conturile bancare ale debitorului C.. Cu alte cuvinte, procurorul nu a realizat o descriere adecvată a faptei, întrucât nu a indicat, în concret, urmarea imediată produsă părții civile, respectiv în ce constă paguba și momentul producerii acesteia.

O altă critică, care, însă, nu a mai fost susținută cu prilejul dezbaterilor, a vizat constatarea de către judecătorul de cameră preliminară de la curtea de apel, greșită, în opinia contestatorului, că ar fi beneficiat de asistență juridică calificată, asistare, în fața organelor de urmărire penală.

Înalta Curte, Completul de 2 judecători, verificând cauza prin prisma criticilor invocate și prin raportare la dispozițiile art. 347 și art. 425

1

C. proc. pen., apreciază contestațiile formulate de inculpații A. și B. ca fiind nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi dezvoltate în continuare.

Potrivit art. 342 C. proc. pen., obiectul procedurii în cameră preliminară îl constituie verificarea competenței, a legalității sesizării instanței, precum și a legalității administrării probelor și efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Așa cum rezultă din coroborarea dispozițiilor art. 345 alin. (2) și (3) C. proc. pen. și ale art. 346 alin. (2), (3) și (4) C. proc. pen., în această etapă, judecătorul este chemat să analizeze regularitatea rechizitoriului, ca act de sesizare, adică îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 328 C. proc. pen. privind conținutul său, inclusiv sub aspectul descrierii faptelor pentru a se putea stabili obiectul și limitele judecății, dar și al existenței controlului de legalitate și temeinicie efectuat de către procurorul ierarhic superior.

Ca atare, examinarea regularității actului de sesizare nu implică și verificarea condițiilor stabilite de legiuitor în art. 327 C. proc. pen. ca fiind obligatorii pentru emiterea rechizitoriului, respectiv o urmărire penală completă și existența probelor necesare, în procedura de cameră preliminară nefiind permisă analizarea probelor sub aspectul temeiniciei, al suficienței acestora din perspectiva trimiterii în judecată și, nu în ultimul rând, al reflectării în încadrarea juridică dată faptei, aceste aspecte ținând exclusiv de fondul cauzei, adică de faza judecații. Așadar, susținerile inculpatului B. referitoare la neîntrunirea unor condiții esențiale ale infracțiunii (inexistența unei vătămări efective a drepturilor sau intereselor legitime ale debitorului C.) nu pot fi analizate prin prisma dispozițiilor art. 342 C. proc. pen., întrucât nu țin de legalitatea actului de sesizare, ci de temeinicia acuzației.

Verificând, în continuare, conținutul actului de sesizare, Înalta Curte, Completul de 2 judecători constată, în acord cu judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond, că rechizitoriul satisface toate exigențele prevăzute de art. 328 C. proc. pen., criticile formulate de contestatori sub acest aspect fiind nefondate.

Astfel, se observă că rechizitoriul, supus verificării sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, se limitează la faptele și persoanele pentru care s-a efectuat urmărirea penală și cuprinde toate elementele prevăzute în art. 328 C. proc. pen., care face trimitere la dispozițiile în art. 286 alin. (2) C. proc. pen., în conținutul său regăsindu-se datele privitoare la faptele reținute în sarcina inculpaților și încadrarea juridică a acestora, probele și mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, mențiunile prevăzute de art. 330 C. proc. pen., dispoziția de trimitere în judecată, numele și prenumele persoanelor care trebuie citate în instanță (cu indicarea calității lor în proces și a locului unde urmează a fi citate), semnătura procurorului, precum și celelalte prevederi necesare pentru soluționarea cauzei.

Contrar susținerilor contestatorilor, descrierea faptelor ce formează obiectul trimiterii lor în judecată s-a făcut de procurorul de caz de o manieră rezonabilă și inteligibilă, aptă să le permită cunoașterea și înțelegerea întocmai a acuzațiilor ce le-au fost aduse și pregătirea unei apărări corespunzătoare, dar și stabilirea exactă a obiectului judecății, astfel cum se prevede în art. 371 C. proc. pen. În acest sens, se observă că, în rechizitoriu, astfel cum a fost remediat prin ordonanța nr. 366/P/2021 din 19.04.2024, s-a procedat la expunerea acuzațiilor pentru care au fost efectuate cercetări în cauză și a situației de fapt circumscrisă acestora, fiind menționate împrejurările în care s-a reținut că s-a desfășurat activitatea presupus infracțională (cu trimiteri exprese la fiecare infracțiune reținută și la fiecare persoană acuzată), inclusiv intervalul de timp, făcându-se referire în acest context la depozițiile martorilor, declarațiile inculpaților și ale părții civile, precum și la înscrisurile pe baza cărora au fost stabilite respectivele împrejurări, pentru ca, ulterior terminării cercetării judecătorești, instanței de judecată să-i revină atribuția de a hotărî în ce măsură faptele menționate se pot integra în conținutul constitutiv al infracțiunilor de care au fost acuzați contestatorii.

Sub aspectul descrierii faptelor imputate, se constată că, în ceea ce privește infracțiunea de uz de fals, în actul de sesizare, astfel cum a fost remediat prin ordonanța nr. 366/P/2021 din 19.04.2024 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, s-a reținut că, la data de 09.01.2020, inculpata A. a depus cu intenție, la dosarul civil nr. x/2019 un înscris, și anume fotocopia pe o coală de hârtie a unei fotografii falsificate cu partea civilă C. în camera de hotel G. din Mamaia, pretins a fi realizată în luna noiembrie 2011, fiind făcută în realitate în anul 2010 și la data de 05.03.2020 inculpata a depus cu intenție la același dosar civil, înscrisuri constând în capturi pe coală de hârtie de fotografii cu autoturismul x, negru x, parcat în fața unei vile de munte, pretins a fi realizate în 2011, fiind făcute în realitate în anul 2010 și înscrisuri constând în capturi pe coală de hârtie, de e-mail de pe telefonul mobil cu un mesaj pretins a fi purtat între A. și H. și cu un mesaj pretins a fi purtat între A. și C., datate mincinos 29.03.2012, pentru a demonstra faptul nereal că inculpata s-a aflat cu partea civilă la Predeal, în perioada 30.03-01.04.2012.

Împrejurarea că în rechizitoriu, astfel cum a fost remediat prin ordonanța nr. 366/P/2021 din 19.04.2024, s-a indicat, ca moment al săvârșirii infracțiunii de uz de fals, și data de 09.01.2020, în care contestatoarea susține că nu s-au administrat probe în dosarul civil nr. x/2019 al Judecătoriei Buftea, nu este aptă să atingă dreptul la apărare al inculpatei, cadrul temporal al folosirii înscrisurilor care se presupune că sunt false, stabilit de procuror prin raportare la termenele din dosar, dând inculpatei posibilitatea reală și efectivă de a fi informată cu privire la toate aspectele relevante ce vizează faptele pentru care a fost trimisă în judecată, cu consecința realizării unei apărări efective. În realitate, susținerile inculpatei referitoare la imposibilitatea comiterii faptei la data de 09.01.2020 nu pot forma obiectul verificării în procedura de cameră preliminară întrucât nu au legătură cu aptitudinea rechizitoriului de a învesti instanța din perspectiva imposibilității stabilirii obiectului și limitelor judecății, ci se referă la aptitudinea probelor de a susține acuzația, vizând, așadar, o chestiune de fond ce urmează a fi lămurită în cursul cercetării judecătorești.

În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu, în actul de sesizare s-a reținut că inculpatul B., în calitate de executor judecătoresc, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a întocmit în mod defectuos actele de executare în dosarul nr. x/2021, cu încălcarea dispozițiilor art. 784 alin. (6) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în sensul că la data de 29.09.2021 a constatat suspendarea de drept a executării silite, fără a înștiința terții popriți pentru eliberarea conturilor debitorului, de îndată, cauzând o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale părții civile C. Astfel, în calitate de debitor, C. a consemnat integral suma urmărită și accesoriile și i-a depus executorului judecătoresc recipisa de consemnare, dovada contestației la executare și a opoziției la eliberare. Cu toate acestea, executorul judecătoresc B. nu a înștiințat, conform art. 784 alin. (6) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., de îndată terții popriți, respectiv unitățile bancare D., E. S.A. și F. S.A., angajatorul părții civile C. Conform actelor din dosarul de executare silită nr. x/2021, în exercitarea atribuțiilor de executor judecătoresc, inculpatul B. a dispus ridicarea sau sistarea popririi de pe salariul părții civile la data de 19.10.2021 și a dispus ridicarea sau sistarea popririi sumelor datorate ori deținute, veniturilor sau conturilor debitorului urmărit, la data de 07.12.2021.

Înalta Curte, Completul de 2 judecători constată, contrar susținerilor contestatorului, că procurorul redactor al rechizitoriului a precizat expres care sunt acțiunile ilicite ale inculpatului B. ce formează elementul material al laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu, respectiv prin întocmirea defectuoasă a actelor de executare, în sensul neînștiințării de îndată a terților popriți pentru eliberarea conturilor debitorului, în contextul suspendării de drept a executării. În plus, se observă că, în actul de sesizare, au fost indicate de procuror dispozițiile legale ce ar fi fost încălcate, descrierea activității imputate permițând înțelegerea întocmai de către contestator a acuzațiilor formulate și conceperea unei strategii de apărare adecvate și eficiente. Existența sau inexistența în sarcina inculpatului a unei obligații legale de înștiințare a terților popriți, în condițiile în care executarea silită a fost suspendată de drept, nu prezintă relevanță din perspectiva verificării ce se realizează în această etapă, analiza, chiar teoretică, a acestei critici conducând la concluzii implicite cu privire la întrunirea sau nu a elementelor constitutive ale infracțiunii ce formează obiectul acuzației, lucru inadmisibil din perspectiva dispozițiilor art. 342 C. proc. pen.

Ca atare, se constată că nu pot fi primite criticile privind imprecisa stabilire a faptelor reținute în sarcina inculpaților de vreme ce în actul de sesizare, astfel cum a fost remediat prin ordonanța nr. 366/P/2021 din 19.04.2024, au fost descrise activitățile întreprinse de aceștia și intervalul temporar în care au avut loc, fiind explicat, în concret, pentru fiecare persoană cercetată și fiecare infracțiune imputată în ce anume au constat acțiunile pretins săvârșite și poziția subiectivă adoptată, așa încât obiectul și limitele judecății sunt suficient de clare.

În ceea ce privește legalitatea administrării probelor și efectuării actelor de către organele de urmărire penală nu au fost formulate critici de către inculpați, însă Înalta Curte, Completul de 2 judecători reține, în acord cu judecătorul fondului, că nu au fost constatate încălcări ale dispozițiilor legale ce reglementează administrarea probelor, atât din perspectiva legalității, cât și a loialității acestora, și că au fost respectate prevederile legale ce reglementează succesiunea etapelor acestei faze procesuale, toate ordonanțele de începere a urmăririi penale in rem, de continuare a urmăririi penale și de punere în mișcare a acțiunii penale fiind emise cu respectarea dispozițiilor de formă.

În final, se constată că celor doi inculpați le-au fost respectate drepturile procesuale pe parcursul urmăririi penale, împrejurare care rezultă chiar din actele dosarului, acestora asigurându-li-se posibilitatea de a studia efectiv dosarul cauzei și de a formula memorii în apărare.

Pentru toate aceste considerente, apreciind încheierea pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la fond ca fiind legală și temeinică, în baza art. 347 și art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte - Completul de 2 judecători va respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații A. și B. împotriva încheierii din 21 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.1.

Totodată, față de culpa procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii inculpați vor fi obligați la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat B., în sumă de 180 RON, să rămână în sarcina statului și să se plătească din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații A. și B. împotriva încheierii din 21 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.1.

Obligă contestatorii inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat B., în sumă de 180 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în camera de consiliu, astăzi, 15 octombrie 2024.