ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 19 septembrie 2024

Deliberând asupra contestației de față, constată următoarele:

La data de 30.09.2022, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2022, sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție, înaintată cu adresa nr. x/2021 din data de 30.09.2023, formulată în temeiul art. 549

1

alin. (1) din C. proc. pen., pentru a aprecia asupra:

a) luării măsurii de siguranță a confiscării speciale a sumei de 389.531,7 euro, provenind din sumele achitate de compania A. cu titlu de comision destinat să asigure deblocarea plăților facturilor emise de această societate către CN CFR S.A., rămasă la dispoziția B..

b) luării măsurii de siguranță a confiscării speciale a sumei de 929.535 euro, provenind din sumele achitate de compania A. cu titlu de comision destinat să asigure deblocarea plăților facturilor emise de această societate către CN CFR S.A., rămasă la dispoziția numitului C..

A fost atașat dosarul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

La termenul din data de 22.05.2023, numitul C. a formulat o cerere de ridicare a sechestrului asigurător de pe anumite bunuri imobile grevate de ipoteci, împreună cu o solicitare subsidiară de instituire a sechestrului asupra altor bunuri imobile, libere de sarcini, rațiunea solicitărilor fiind aceea că executarea silită a bunurilor imobile asupra cărora sunt instituite ipoteci nu poate conduce la obținerea vreunei sume de bani în vederea satisfacerii măcar în parte a creanței statului, ca urmare a confiscării sumei de 929.535 euro, fiind avute în vedere deopotrivă și dificultățile care ar urma a fi întâmpinate în procedura de executare silită a bunurilor sechestrate.

Prin încheierea pronunțată la data de 17.07.2023, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a penală a admis, în baza art. 549

1

alin. (5) lit. b) din C. proc. pen., propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție, în dosar nr. x/2021.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. a confiscat suma de 389.531,7 euro, rămasă la dispoziția B. precum și suma de 929.535 euro, rămasă la dispoziția numitului C., ce provin din sumele achitate de compania A..

A respins, ca inadmisibilă, cererea de ridicare/instituire sechestru asigurător formulată de intimatul C..

Împotriva acestei încheieri a declarat contestație intimatul C., doar cu privire la dispoziția de respingere ca inadmisibilă a cererii de ridicare/instituire a sechestrului asigurător.

Prin încheierea nr. 809 din data de 05 decembrie 2023, completul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a admis contestația formulată de contestatorul C. împotriva încheierii penale F/CP din 17 iulie 2023, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a penală, a desființat în parte încheierea atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare doar sub aspectul măsurii asigurătorii a sechestrului privind pe C., menținând celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

Prin încheierea/F din data de 15 mai 2024, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a penală a fost respinsă, ca nefondată, cererea de ridicare/modificare a sechestrului asigurător formulată de intimatul C..

În esență, judecătorul de cameră preliminară a reținut că, prin ordonanța nr. 89/P/2017 din 7.11.2019, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor imobile și mobile aflate în proprietatea lui C., până la concurența sumei de 929.535 euro.

S-a reținut, prin această ordonanță, că suma de 929.535 euro a fost dobândită de martorul C. în cadrul activității sale infracționale de coautor al infracțiunilor de dare de mită și cumpărare de influență (alături de compania A. și ceilalți reprezentanți ai acestei companii). În același timp, s-a apreciat că incidența cauzelor de nepedepsire prevăzute de lege referitoare la denunțarea infracțiunilor de dare de mită și cumpărare de influență nu are niciun fel de consecință asupra măsurilor de siguranță constând în confiscarea specială. Față de aceste aspecte și având în vedere necesitatea de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor deținute, s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii în vederea confiscării speciale prin echivalent.

S-a arătat că măsura confiscării speciale prin echivalent, prevăzută de C. proc. pen., se impune întrucât, din probele administrate în cauză, rezultă că suma de 929.535 euro, în materialitatea sa, nu mai poate fi găsită.

Totodată, s-a subliniat că potrivit art. 249 alin. (4) din C. proc. pen., măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale se pot lua asupra bunurilor inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate, iar potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000 luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

S-a mai reținut că, potrivit procesului-verbal din 13 noiembrie 2019 de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii dispuse conform ordonanței din data de 7 noiembrie 2019 au fost sechestrate trei imobile, după cum urmează:

- imobil apartament de trei camere în Mun. București, str. x, având număr cadastral x;7, înscris în CF nr. x (100%), evaluat la 170.000 euro;

- imobil apartament de trei camere în Mun. București, str. x și un garaj, având numerele cadastrale x, înscrise în CF nr. x (100%), evaluate ta 200.000 euro;

- imobil apartament de două camere în Mun. București, str. x, se. 6 (100%), având număr cadastral x, înscris în CF nr. x, evaluat la 60.000 euro.

Având în vedere proprietățile din Cipru deținute de intimatul C., constatând că suma de 929.535 euro nu a fost atinsă, s-a impus instituirea sechestrului asupra acțiunilor (părților sociale) deținute de C. la societatea D. din Cipru, având numărul de înregistrare x.

Astfel, s-a reținut că imobilele din România și părțile sociale ale societății D. din Cipru au fost sechestrate până la concurența sumei de 929.535 euro.

În ceea ce privește legalitatea măsurilor asigurătorii, s-a arătat că aceasta a fost verificată periodic în cadrul urmăririi penale, astfel cum rezultă din cuprinsul ordonanțelor de menținere a măsurilor asigurătorii din datele de 01.03.2021, 23.08.2021, 01.03.2022 și 19.07.2022, acestea fiind menținute în considerarea faptului că subzistă temeiurile care au stat la baza dispunerii lor.

Totodată, prin ordonanța din 20 iulie 2022 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 314 alin. (1) lit. a), alin. (2) din C. proc. pen., art. 315 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. e), h) din C. proc. pen., art. 315 alin. (2) lit. c) din C. proc. pen., s-a dispus, printre altele, clasarea cauzei cu privire la infracțiunile de dare de mită, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (2 infracțiuni), cumpărare de influență, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 alin. (1) din C. pen. și cumpărare de influență, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. - cu referire la aspectele denunțate de martorul denunțător C., în cauză fiind incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen.

Prin aceeași ordonanță s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 549

1

alin. (1) din C. proc. pen., sesizarea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București în vederea luării măsurii de siguranță a confiscării speciale a sumei de 929.535 euro, provenind din sumele achitate de compania A. cu titlu de comision destinat să asigure deblocarea plăților facturilor emise de această societate către CN CFR S.A., rămasă la dispoziția numitului C..

S-a mai arătat că, prin încheierea pronunțată în primul ciclu procesual, judecătorul de cameră preliminară a dispus, printre altele, confiscarea specială a sumei de 929.535 euro rămasă la dispoziția intimatului C., care provine din sumele achitate de compania A., reținând prin urmare situația de fapt expusă de procuror în ordonanța de clasare și de sesizare a instanței cu propunerea de confiscare specială, sub acest aspect încheierea menționată fiind definitivă prin necontestare.

În raport cu această situație de fapt, judecătorul a apreciat că cererea formulată de intimatul C. care face obiectul rejudecării și prin care se solicită ridicarea măsurilor asigurătorii sau modificarea acestora este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.

Referitor la solicitarea de ridicare a sechestrului, judecătorul a constatat că temeiurile avute în vedere inițial la luarea măsurii asigurătorii subzistă pe deplin și, mai mult decât atât, ele s-au consolidat odată cu rămânerea definitivă a încheierii pronunțate în primul ciclu procesual cu privire la confiscare, fiind necesare în prezent, nu pentru asigurarea executării unei prezumtive confiscări speciale, preconizată de procuror prin ordonanța de instituire a lor, ci chiar pentru garantarea executării unei dispoziții de confiscare specială a sumei de 929.535 euro cuprinse într-o hotărâre judecătorească definitivă.

De asemenea, a apreciat că, în condițiile în care suma confiscată nu a fost găsită, iar din actele dosarului nu reiese că intimatul și-ar fi îndeplinit benevol obligația rezultată din dispoziția de confiscare specială sau că aceasta s-ar fi stins în vreun alt mod, menținerea sechestrului se impune, în vederea realizării de către stat a creanței corelative născute din dispoziția de confiscare menționată.

Pe de altă parte, a reținut că sechestrul își menține pe deplin și caracterul proporțional, ingerința în dreptul de proprietate al intimatului fiind justificată de necesitatea executării unei hotărâri judecătorești definitive, iar măsura fiind dispusă până la concurența sumei confiscate prin această hotărâre.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul curții a mai reținut că este nefondată și cererea subsidiară, prin care intimatul a solicitat modificarea sechestrului asigurător, în sensul ridicării acestuia de pe bunurile imobile aflate în România și instituirea lui asupra părților sociale pe care intimatul le deține la societățile cipriote E. și F..

În acest sens a apreciat că transferarea sechestrului de pe bunuri imobile ale intimatului aflate în România pe părțile sociale deținute de acesta la societăți cu răspundere limitată cipriote nu servește scopului în care au fost instituite măsurile asigurătorii, ci, dimpotrivă, contravin acestui scop, fiind evident, în opinia judecătorului, că procedura de executare silită se va desfășura în condiții mai favorabile creditorului în țară decât în fața autorităților judiciare dintr-un alt stat.

În măsura în care executarea silită a imobilelor sechestrate în România urma a se dovedi ineficientă pentru statul român, astfel cum preconizează intimatul (preocupare exprimată de el în motivarea cererii examinate, deși obiectul acesteia intră în sfera intereselor creditorului, iar nu în cea a propriilor sale interese), judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București a considerat că există posibilitatea ca sechestrul să fie extins în cadrul procedurii de executare silită asupra altor active pe care le deține, în vederea realizării integrale a creanței statului rezultate din dispoziția de confiscare specială.

Împotriva încheierii/F din data de 15 mai 2024, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a penală contestatorul C. a formulat contestație.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 29 august 2024 sub nr. x/2022*.

În cuprinsul cererii, contestatorul C. a solicitat admiterea contestației, desființarea încheierii contestate și ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța nr. 89/P/2017 din 7 noiembrie 2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție asupra bunurilor imobile deținute de către acesta în România, urmând a menține sechestrul instituit asupra părților sociale deținute în societatea D..

În subsidiar, a solicitat instituirea sechestrului asupra părților sociale deținute la societatea E. și, în situația în care s-ar aprecia necesar și proporțional, și cu privire la părțile sociale deținute de acesta la societatea F..

În motivarea contestației, apărătorul ales al contestatorului intimat C. a arătat că, potrivit procesului-verbal din data de 13 noiembrie 2019 de aducere la îndeplinire a măsurilor asiguratorii dispuse conform ordonanței din data de 07 noiembrie 2019 asupra imobilelor proprietatea contestatorului, valoarea acestora fiind de circa 430.000 euro.

În ceea ce privește situația creditelor existențe și a ipotecilor constituite asupra imobilelor sechestrate, a susținut că, potrivit contractului de credit nr. x din 26.03.2008, încheiat cu G., banca a acordat un împrumut de 614.000 euro, în vederea rambursării integrale a unor credite anterioare, acordate de către G. S.A., H. S.A. și G. S.A., în perioada 2006-2008 (art. 1).

Creditul acordat a fost garantat prin ipoteci constituite de către bancă asupra celor trei imobile cu privire la care s-a instituit sechestru, prin procesul-verbal din data de 13.11.2019, respectiv: apartamentul de trei camere în Mun. București, str. x (mansardă), având număr cadastral x;7; apartamentul de trei camere în Mun. București, str. x și un garaj, având numerele cadastrale x; 12 și apartamentul de două camere în Mun. București, str. x, se. 6 (art. 5.1. din contractul de credit). Ipotecile constituite în favoarea Băncii au fost notate în cărțile funciare individuale ale imobilelor referite, la data de 27.03.2008, conform extraselor depuse la dosar.

Potrivit scadențarului furnizat de către G., la data de 10.05.2024 a rămas de rambursat, în temeiul contractului de credit, suma de 280.069,14 euro.

În ceea ce privește contractul de credit nr. x din 25 iulie 2008, contestatorul a arătat că acesta a fost garantat cu imobilul din București sector 1, str. x (mansardă), având număr cadastral x;7, asupra acestui imobil, fiind institute două ipoteci, la data de 10 mai 2024 având de rambursat suma de 133.655,90 euro.

Astfel, contestatorul a susținut că, după scăderea sumelor datorate băncilor și a cheltuielilor aferente executării silite, există marea posibilitate să nu se poată valorifica nicio sumă de bani de către stat, deoarece valoarea cumulată a celor trei imobile este inferioară sumelor restante.

Față de cele expuse, a apreciat că menținerea sechestrului asupra celor trei imobile din România nu este aptă a atinge scopul instituirii măsurii asiguratorii.

În continuare, a susținut că menținerea sechestrului asupra părților sociale ale societății D. este suficientă. În acest sens a arătat că, prin procesul-verbal din data de 13 noiembrie 2019 s-a dispus instituirea sechestrului asupra părților sociale deține în cadrul societății antemenționate, măsura asiguratorie având în vedere faptul că D. deține în proprietate un imobil evaluat la 910.000 euro, valoarea imobilului rămânând aceeași în decursul ultimului an.

Totodată, a precizat că societatea nu are activitate economică sau angajați și nici contracte de credit, valoarea părților sociale fiind aceeași cu valoarea singurului activ pe care îl deține.

Astfel, a apreciat că menținerea sechestrului asupra părților sociale ale societății D. este suficientă pentru asigurarea obținerea sumei a cărei confiscare s-a solicitat, fiind îndeplinite standardele de proporționalitate ale măsurii asigurătorii, în același timp, impunându-se ridicarea sechestrului de pe imobilele deținute în România, având în vedere impedimentele existente cu privire la valorificarea vreunei sume substanțiale de bani, care conduc la imposibilitate de atingere a scopului urmărit.

Cu referire la solicitarea de extindere a sechestrului asupra părților sociale ale societăților F. și E., contestatorul C. a arătat că, potrivit evaluării actualizate, realizate la 12 aprilie 2023, valoarea celor două proprietăți aparținând societăților antemenționate este de 230.000 euro, iar cele două societăți nu au activități economice și nici angajați, nu au credite și dețin strict activele menționate.

În completarea motivelor contestației, depusă la data de 28 august 2024, contestatorul C., prin apărătorul său ales, suplimentar, a invocat lipsa motivării instanței de fond asupra solicitării de ridicare a măsurilor asiguratorii, susținând că judecătorul de cameră preliminară nu a analizat caracterul necesar și proporțional al măsurilor asiguratorii, ignorând argumentele invocate și înscrisurile doveditoare depuse de contestator. Astfel, a apreciat că nemotivarea hotărârii echivalează cu lipsa controlului judiciar efectuat de către judecătorul fondului, neputând fi complinită această carență în etapa contestației, motiv pentru care se impune trimiterea cauzei către Curții de Apel București, spre rejudecare.

În continuare, a reluat argumentarea formulată în contestația inițială, solicitând, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București, într-un prim subsidiar, ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța nr. 89/P/2017 din 7.11.2019, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație șl Justiție - Direcția Națională Anticorupție, asupra bunurilor imobile deținute de contestator în România, urmând a menține sechestrul instituit asupra părților sociale deținute în societatea D., iar într-un secund subsidiar, în măsura în care se va aprecia că garanțiile oferite nu sunt suficiente pentru admiterea cererii indicate la punctul anterior, cumulativ cu această solicitare, instituirea sechestrului asupra părților sociale deținute la societatea E. și, în cazul în care s-ar aprecia necesar și proporțional, și cu privire la părțile sociale deținute de către subsemnatul la societatea F..

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate în susținerea contestației, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată că este nefondată contestația formulată de contestatorul C., pentru următoarele considerente:

Se reține, în prealabil, că obiectul cauzei este limitat, pe de o parte, la cadrul procesual stabilit prin încheierea nr. 809 din 5 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care, urmare a admiterii contestației formulate de contestatorul C., a fost trimisă spre rejudecare exclusiv chestiunea privind măsurile asigurătorii, iar, pe de altă parte, la cererile formulate de contestator în legătură cu acestea.

Referitor la cererile contestatorului se constată că acesta a solicitat, în principal, ridicarea sechestrului asigurător dispus prin ordonanța nr. 89/P/2017 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție asupra bunurilor imobile deținute de contestatorul C. în vederea confiscării speciale, apreciind că valoarea celorlalte bunuri sechestrate acoperă suma asupra căreia s-a dispus confiscarea, iar, în subsidiar, ridicarea sechestrului asupra imobilelor respective urmată de extinderea sechestrului asupra altor bunuri aparținând aceluiași contestator, respectiv părțile sociale deținute la o societate cu sediu în Cipru.

În ce privește măsura de siguranță a confiscării speciale asupra sumei de 929.535 euro de la contestatorul C., dispusă în primul ciclu procesual al prezentei cauze prin încheierea pronunțată la date de 17 iulie 2023 de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, se constată că aceasta a rămas definitivă prin necontestare.

Sub un prim aspect, Înalta Curte notează că luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie în cauză în raport cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 având în vedere că soluția de clasare dispusă prin ordonanța din 20 iulie 2022 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, ce constituie act de sesizare în procedura de față, a vizat infracțiuni prevăzute de această lege specială, respectiv, dare de mită, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 alin. (1) din C. pen. și cumpărare de influență, prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 alin. (1) din C. pen.

Astfel, constatarea judecătorului de cameră preliminară referitoare la faptul că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii asigurătorii este corectă și legală, măsura fiind nu doar necesară în vederea garantării executării măsurii de siguranță a confiscării speciale a sumei de 929.535 euro dispusă definitiv, ci și obligatorie.

De altfel, contestatorul nu critică măsura asigurătorie, ci solicită a se dispune în principal ridicarea sechestrului dispus asupra imobilelor și, în subsidiar, subsecvent ridicării și în măsura în care se apreciază insuficientă valoarea celorlalte bunuri rămase sub sechestru, să se dispună extinderea măsurilor asigurătorii asupra părților sociale pe care le deține la o societate comercială, ceea ce echivalează, în concret, cu o înlocuire a obiectului asupra căruia poartă sechestrul asigurător.

Referitor la cererea de ridicare a sechestrului asigurător dispus în cursul urmăririi penale, Înalta Curte reține că prin ordonanța din 07 noiembrie 2019 s-a dispus luarea măsurii asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor deținute până la concurența sumei de 929.535 euro, sumă provenită din infracțiunile cercetate. În ce privește bunurile puse sub sechestru, ordonanța menționează că cele trei apartamente asupra cărora a fost instituită măsura asigurătorie au o valoare estimată la 170.000 euro, 200.000 euro, respectiv 60.000 euro societatea D. din Cipru, în cadrul căreia numitul C. deține părțile sociale asupra cărora s-a instituit sechestru, deține în proprietate un imobil -teren și casă, evaluat la 910.000 euro.

Statuând cu prioritate asupra motivelor prin care se tinde la trimiterea cauzei spre rejudecare, Înalta Curte constată, contrar susținerilor contestatorului, că judecătorul de cameră preliminară s-a conformat dispozițiilor deciziei instanței supreme prin care s-a dispus rejudecarea sub acest aspect urmare a faptului că cererea de ridicare a sechestrului nu a fost analizată în fond, fiind respinsă ca inadmisibilă. Astfel, prima instanță a evaluat subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii asigurătorii, apreciind că acestea subzistă, fiind îndeplinit și criteriul de proporționalitate.

Este adevărat că nu au fost analizate în detaliu toate argumentele prezentate de contestator, o astfel de analiză nu este însă necesară în raport cu faptul că motivarea hotărârii abordează chestiunile esențiale și relevante, în măsura în care acestea pot fi subsumate unor dispoziții legale, și permite realizarea controlului judiciar, fără ca prin aceasta să se producă o vătămare drepturilor procesuale ale contestatorului.

Cu referire la cererea de ridicare a sechestrului instituit asupra bunurilor imobile deținute de acesta pe teritoriul României, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 252 alin. (7) din C. proc. pen., obiectele sechestrate se păstrează până la ridicarea sechestrului, respectiv atât timp cât se mențin motivele care au justificat luarea măsurii.

Or, în mod corect judecătorul de cameră preliminară a constatat că temeiurile subzistă, măsura asigurătorie fiind necesară, chiar obligatorie după cum am menționat, în vederea garantării executării măsurii de siguranță a confiscării speciale.

Referitor la proporționalitatea valorii bunurilor puse sub sechestru în raport cu suma a cărei confiscare a fost dispusă, Înalta Curte constată că valoarea estimativă cumulată a acestora depășește doar în mod aparent suma ce face obiectul confiscării.

Astfel, imobilele fiind grevate cu sarcini, respectiv ipoteci instituite în favoarea unor bănci, așa cum a arătat chiar contestatorul, valorificarea acestora în cadrul unei executări silite va fi urmată în mod necesar de distribuția prețului de adjudecare între creditori cu respectarea ordinii legale de preferință, fără a se putea estima partea ce ar putea reveni statului în realizarea creanței sale și care va fi mult inferioară valorii estimate cu atât mai mult cu cât, credite acordate sunt chiar mai mari decât valoarea actualizată a imobilelor, cum însuși contestatorul a menționat.

În ce privește părțile sociale deținute de contestatorul C. la societatea D. din Cipru, valoarea acestora nu se confundă cu valoarea imobilului aflat în proprietatea societății. Astfel, părțile sociale reprezintă titluri de participare la capitalul social al unei societăți comerciale, atribuite în schimbul aportului unei persoane și care conferă acesteia calitatea de asociat, cu toate drepturile și obligațiile aferente, iar nu calitatea de proprietar asupra imobilelor aflate în proprietatea societății comerciale, astfel cum sugerează contestatorul, iar valorificarea presupune o operațiune juridică complexă, extinsă pe mai multe etape, bazându-se pe evaluări efectuate în diferite moduri, în funcție de modalitatea de înstrăinare.

Ca atare, deși estimarea bunurilor sechestrate depășește suma confiscată, valorificarea creanței statului pe calea unei executări silite face ca satisfacerea acesteia să fie cel puțin dificilă, dacă nu chiar improbabilă, și impune menținerea sechestrului asupra acestor bunuri în vederea garantării executării dispoziției de confiscare.

În ce privește cererea subsidiară privind ridicarea sechestrului dispus asupra imobilelor și extinderea măsurilor asigurătorii asupra părților sociale pe care le deține la alte societăți comerciale, aceasta echivalează, în concret, cu o cerere de modificare a măsurii asigurătorii prin înlocuirea obiectului asupra căruia poartă sechestrul asigurător.

Se constată că dispozițiile procesual penale prevăd posibilitatea modificării măsurilor asigurătorii dispuse în modalitatea restrângerii sau extinderii acestora, precum și ridicarea lor. Astfel, potrivit art. 250

2

din C. proc. pen. "În tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 250

1

aplicându-se în mod corespunzător".

Din interpretarea literară a normei precitate reiese că dispozițiile procesual penale reglementează modificarea măsurilor asigurătorii în raport cu condiția de proporționalitate cu scopul urmărit prin instituirea acestora. Astfel, restrângerea sau extinderea măsurilor asigurătorii poate fi justificată, fie în raport cu modificările survenite pe parcursul procesului penal cu privire la valoarea obligației pe care o garantează -repararea prejudiciului sau executarea pedepsei amenzii, măsurii de siguranță a confiscării sau plata cheltuielilor judiciare, fie cu privire la valoarea bunurilor asupra cărora au fost instituite măsurile asigurătorii.

Or, sub acest aspect, suma confiscată a fost stabilită în mod definitiv ca fiind în cuantumul avut în vedere la momentul luării măsurilor, iar în ce privește modificarea valorii imobilelor puse sub sechestru, contestatorul, în motivarea cererii sale, pretinde că aceasta ar fi inferioară celei a cărei executare o garantează și că, mai mult, în eventualitatea unei executări silite creanța statului nu ar putea fi îndestulată dat fiind că există creditori privilegiați.

Ambele susțineri se referă la ipoteze care ar justifica extinderea măsurilor asigurătorii, extindere care însă nu este posibilă în calea de atac a contestatorului întrucât ar echivala cu agravarea situației sale juridice. Ca atare, nu se confirmă existența unei modificări de fapt -valoarea sumei garantate sau a bunurilor sechestrate- care să reclame modificarea măsurilor asigurătorii de o manieră favorabilă contestatorului, respectiv restrângerea acestora, unica situație care ar putea fi luată în considerare ar fi aceea ca, urmare a creșterii valorii bunurilor imobile valoarea acestora să fie disproporționată în raport cu suma a cărei confiscare a fost dispusă, situație care ar justifica interesul contestatorului în modificarea sechestrului și ar impune reevaluarea proporționalității măsurii. Or, în speță nu a fost invocată și nici dovedită o astfel de ipoteză, acesta fiind și motivul pentru care solicitarea contestatorului de trimitere a cauzei la rejudecare nu este fondată, statuarea judecătorului în sensul menținerii temeiurilor fiind nu doar corectă, ci și suficientă în evaluarea condițiilor necesare menținerii măsurilor asigurătorii raportat la faptul că singura cerere formulată de contestator ce poate fi circumscrisă dispozițiilor legale este cererea de ridicare a sechestrului, pentru motivele ce vor fi prezentate în cele ce urmează.

Criticile contestatorului constituie în fapt, chestiuni ce vizează oportunitatea măsurilor asigurătorii prin prisma posibilității statului de a se îndestula pe calea executării silite a bunurilor sechestrate, oportunitate care este evaluată la momentul luării măsurii de organul judiciar în contextul în care limitele prevăzute expres de lege vizează valoarea bunurilor care nu poate depăși estimarea sumei garantate. Cât privește obiectului asupra cărora sechestrul poate fi instituit, legea prevede expres bunurile exceptate total sau parțial, persoanele interesate având dreptul de a contesta măsura în raport cu dispozițiile legale relevante, fără a avea însă un drept de opțiune asupra bunurilor care fac obiectul sechestrului, această chestiune fiind lăsată de legiuitor la latitudinea organului judiciar în măsura în care nu se face dovada unui interes propriu al persoanei interesate care să prevaleze interesului public urmărit prin instituirea măsurii.

În altă ordine de idei, Înalta Curte reține că normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii luate de organele judiciare în procesul penal, cu privire la cazul particular al ridicării/încetării măsurilor asigurătorii, se completează cu dispozițiile procesual civile, în temeiul prevederilor art. 2 alin. (2) din C. proc. civ., dispozițiile procesual civile constituind izvor de drept procesual penal în măsura în care C. proc. pen. nu cuprinde dispoziții contrare.

Or, spre deosebire de normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii, normele procesual civile reglementează atât desființarea de drept a sechestrului asigurător -art. 955 din C. proc. civ., cât și instituția ridicării sechestrului asigurător -art. 957 alin. (1) din C. proc. civ.. Așadar, potrivit art. 957 alin. (1) din C. proc. civ., "Dacă debitorul va da, în toate cazurile, o garanție îndestulătoare, instanța va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător". În aceste condiții, Înalta Curte reține că legea procesual civilă reglementează pentru debitor un remediu eficient care corespunde solicitării contestatorului de ridicare a măsurii sechestrului asigurător, și anume în cazul în care dă o garanție -reală sau personală- îndestulătoare, ceea ce presupune însă ca acesta să procedeze la constituirea unei garanții la dispoziția creditorului, condiție ce nu a fost îndeplinită în cauză, contestatorul solicitând instituirea de către instanță a măsurii asigurătorii asupra altor bunuri, fără să constituie garanții legal valabile.

De asemenea, Înalta Curte constată că normele procesual civile reglementează și un alt mijloc legal prin care debitorul poate obține desființarea măsurilor asigurătorii, împiedicând valorificarea bunurilor la care acestea se referă, și anume "depunerea cu afectațiune specială". Potrivit art. 721 alin. (1) din C. proc. civ., "Până la adjudecarea bunurilor scoase la vânzare silită, debitorul sau terțul garant poate obține desființarea măsurilor asigurătorii ori de executare, consemnând la unitatea prevăzută de lege, la dispoziția executorului judecătoresc, întreaga valoare a creanței, cu toate accesoriile și cheltuielile de executare, și depunând dovada de consemnare la executorul judecătoresc. " Așadar, prin efectuarea depunerii cu afectațiune specială, măsurile asigurătorii instituite încetează. De asemenea, C. proc. civ. reglementează, în cuprinsul art. 751, situațiile în care debitorul are posibilitatea fie de a opri executarea silită prin împiedicarea aplicării sechestrului, fie de a obține ridicarea sechestrului în cazul în care a fost deja instituit. Cele două cazuri de împiedicare/ridicare a sechestrului prevăzute de art. 751 din C. proc. civ. sunt următoarele: a) debitorul plătește creanța, inclusiv accesoriile și cheltuielile de executare, în mâinile creditorului sau reprezentantului său având procură specială; b) debitorul face depunerea cu afectațiunea specială prevăzută la art. 721 alin. (1) și predă executorului recipisa de consemnare.

Așadar, pentru situația specifică evocată de contestator, legiuitorul i-a recunoscut posibilitatea de a constitui o garanție reală sau personală îndestulătoare sau de a consemna cu afectațiune specială întreaga valoare a creanței la dispoziția organului judiciar. De altfel, contestatorul are opțiunea de a executa de bună-voie dispoziția confiscării cu consecința încetării temeiurilor care justifică sechestrul asigurător.

Concluzionând, de lege lata nu este reglementată posibilitatea înlocuirii unui bun sechestrat cu altul la cererea debitorului, fie ea și în forma pretinsă de contestator, iar ridicarea măsurii asigurătorii instituite asupra celor trei imobile aparținând contestatorului C. ar fi putut fi realizată exclusiv în ipoteza în care petentul ar fi procedat la constituirea concretă de garanții sau la consemnarea sumei de 929.535 Euro. În absența unei asemenea conduite concrete, menite să ofere o garanție reală, imediată și disponibilă, cererea sa este nefondată întrucât nu satisface exigențele impuse de cadrul normativ aplicabil în materia măsurilor asigurătorii.

Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul C. împotriva încheierii/F din data de 15 mai 2024, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de C. împotriva încheierii/F din data de 15 mai 2024, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 19 septembrie 2024.