ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 27 iunie 2025

Deliberând asupra contestațiilor de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin încheierea penală din data de 24.09.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 345 alin. (1) C. proc. pen. a admis în parte cererile și excepțiile formulate de inculpații A., B., C., D., E., F., G. S.R.L., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V..

În baza art. 281 alin. (1) lit. b)

1

C. proc. pen. cu referire la art. 11 alin. (1) pct. 5 din O.U.G. nr. 78/2016 pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, raportat la art. 43 alin. (2) C. proc. pen. și art. 311 alin. (1) C. proc. pen., a admis excepția necompetenței materiale a DIICOT, Serviciul Teritorial Iași privind cercetarea infracțiunilor de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta, ori în numele ei (cuprinse în cap. II al rechizitoriului) și a infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual și uzurparea funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit (cuprinse în cap. III al rechizitoriului).

A constatat nulitatea absolută a urmăririi penale privind infracțiunile mai sus menționate, începând cu ordonanțele de extindere a urmăririi penale din 17.08.2020 și din 23.11.2022, și, pe cale de consecință, a tuturor actelor de urmărire penală efectuate subsecvent acestora.

În baza art. 102 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 281 alin. (1) lit. b)

1

C. proc. pen. a exclus toate probele administrate după 17.08.2020 privind infracțiunile de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta, ori în numele ei, precum și toate probele administrate după 23.11.2022 privind infracțiunile de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual și uzurparea funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit.

În baza art. 280 alin. (2) C. proc. pen. a constatat nelegalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul din 17.04.2024, emis în dosarul nr. x/2019 al DIICOT- Serviciul Teritorial Iași.

În baza art. 282 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 305 alin. (2) și (3) C. proc. pen. a constatat nulitatea ordonanței de efectuare în continuare a urmării penale față de suspecți din 6.12.2022 și, pe cale de consecință, a tuturor actelor de urmărire penale efectuate subsecvent acesteia.

În baza art. 102 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 281 alin. (1) lit. b)

1

C. proc. pen. a exclus toate probele administrate după 6.12.2022.

În baza art. 282 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 311 alin. (1) C. proc. pen. a constatat nulitatea ordonanțelor de schimbare a încadrării juridice din 7.06.2023 privind pe inculpații I., L., din 16.05.2024 privind pe inculpatul R., respectiv din 31.05.2023 privind pe inculpații J. și Q., și, pe cale de consecință, nulitatea tuturor actelor de urmărire penale efectuate subsecvent ordonanțelor de schimbare a încadrării juridice din 7.06.2023, 16.05.2024, respectiv 31.05.2023.

În baza art. 282 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 305 și art. 309 C. proc. pen. a constatat nulitatea ordonanței din 23.09.2020 de punere în mișcare a acțiunii penale în privința inculpatei B. și, pe cale de consecință, a tuturor actelor de urmărire penală ulterioare acestei date privind infracțiunile de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta, ori în numele ei.

În baza art. 280 alin. (2) C. proc. pen. a constatat nelegalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul din 17.04.2024, emis în dosarul nr. x/2019 al DIICOT- Serviciul Teritorial Iași.

În baza art. 102 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 282 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 306 alin. (1) și (3) C. proc. pen. și art. 97 alin. (2) C. proc. pen. a exclus din materialul probator înscrisurile reprezentând informații eliberate de Oficiul Național al Registrului Comerțului și înscrisurile reprezentând istoric depunere declarații ANAF, precum și declarații ANAF .

În baza art. 102 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 281 alin. (1) lit. b)

1

C. proc. pen. raportat la art. 146

1

alin. (1) C. proc. pen. a exclus din materialul probator extrasele de cont privind pe inculpatul A. la W. .

În baza art. 281 alin. (1) lit. b)

1

C. proc. pen. dar și art. 311 alin. (1) C. proc. pen. a constatat nulitatea ordonanței din 11.08.2020 de predare și ridicare înscrisuri de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord Est și pe cale de consecință în baza art. 102 alin. (2) C. proc. pen. a exclus din materialul probator înscrisurile înaintate la dosar de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord Est

În baza art. 281 alin. (1) lit. b)

1

C. proc. pen. dar și art. 311 alin. (1) C. proc. pen. a constatat nulitatea absolută a ordonanței procurorului din 28.03.2020 prin care s-a dispus efectuarea expertizei tehnice în construcții .

În baza art. 102 alin. (2) C. proc. pen. a exclus din materialul probator raportul de expertiză tehnică judiciară și anexele raportului .

În baza art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. cu referire la art. 158 alin. (1) C. proc. pen. a constatat nulitatea absolută a încheierii penale nr. 152/PD/12.12.2022 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași și implicit a mandatelor de percheziție emise în baza acestei încheieri cu nr. de la 607 la 630 .

În baza art. 102 alin. (2) C. proc. pen. a exclus toate procesele-verbale de perchiziție domiciliară întocmite cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate în baza mandatelor mai sus menționate, precum și înscrisurile ridicate cu ocazia acestor percheziții domiciliare .

În baza art. 282 C. proc. pen. cu referire la art. 100 alin. (1) C. proc. pen. a constatat nulitatea relativă parțială a ordonanței din 30.08.2023 de folosire a mijloacelor de probă din altă cauză privind declarațiile date de numiții X. și Y.. .

În baza art. 102 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 100 alin. (1) C. proc. pen. a exclus din materialul probator declarațiile preluate ale numiților Y. și X..

În baza art. 281 alin. (1) lit. b)

1

C. proc. pen. raportat la art. 56 alin. (3) lit. d) C. proc. pen. cu referire la art. 324 alin. (3) C. proc. pen. dar și în baza art. 168 C. proc. pen. a constatat nulitatea absolută a ordonanței din 29.01.2024 privind delegarea organelor de cercetare să realizeze analiza datelor obținute cu ocazia perchezițiilor informatice.

În baza art. 102 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 100 alin. (1) C. proc. pen. a exclus din materialul probator toate procesele-verbale înaintate cu adresa din 8.02.2024, întocmite în baza ordonanței din 29.01.2024, inclusiv procesul-verbal din 13.02.2024 (vol 27-28).

În baza art. 282 C. proc. pen. cu referire la art. 110 alin. (5) C. proc. pen. a constatat nulitatea tuturor declarațiilor de inculpați sau suspecți neînregistrate cu mijloace tehnice.

În baza art. 102 alin. (2) C. proc. pen. a exclus din materialul probator toate declarațiile de suspecți și de inculpați neînregistrate cu mijloace tehnice (vol 29, vol 31, vol 40, vol 41 și vol 42).

În baza art. 282 C. proc. pen. cu referire la art. 118 C. proc. pen. a constatat nulitatea declarației de martor a numitului Z..

În baza art. 102 alin. (2) C. proc. pen. a exclus din materialul probator declarația de martor a numitului Z. .

A constatat neregularitatea rechizitoriul din 17.04.2024, emis în dosarul nr. x/2019 al DIICOT - Serviciul Teritorial Iași sub aspectul descrierii infracțiunilor de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta, ori în numele ei (cuprinse în cap II al rechizitoriului), infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, (cuprinse în cap. III al rechizitoriului) și infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale) - filele x.

A pus în vedere D.I.I.C.O.T.-Serviciul Teritorial Iași dispozițiile art. 345 alin. (3) C. proc. pen., sens în care a fixat un nou termen în procedura de cameră preliminară la data de 3.10.2024.

Prin încheierea finală de cameră preliminară nr. 47 din data de 03.10.2024, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. a restituit DIICOT-Serviciul Teritorial Iași cauza înregistrată sub nr. x/2024, privind pe inculpații A., B., C., D., E., F., G. S.R.L., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., AA., BB.,CC., DD., trimiși în judecată prin rechizitoriul din 17.04.2024, emis în dosarul nr. x/2019 al DIICOT - Serviciul Teritorial Iași.

Prin încheierea din data de 9.10.2024, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 278 C. proc. pen., a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul minutei și dispozitivului încheierii intermediare din 24.09.2024 și din minuta și dispozitivul încheierii finale nr. 47/3.10.2024, pronunțate în dosarul x/2024, în sensul menționării în rândul inculpaților care au formulat cereri și excepții admise în parte și a inculpatului A., indicat exclusiv în motivarea încheierii intermediare din 24.09.2024.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește verificarea legalității sesizării instanței, judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond a constatat că sesizarea instanței prin rechizitoriul din data de 17.04.2024, emis în dosarul nr. x/2019 al DIICOT- Serviciul Teritorial Iași este nelegală întrucât rechizitoriul a fost emis de un organ de urmărire penală necompetent, sens în care a apreciat că excepția necompetenței materiale a DIICOT, Serviciul Teritorial Iași privind infracțiunile de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta, ori în numele ei (cuprinse în cap II al rechizitoriului) și infracțiunile de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual și uzurparea funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit (cuprinse în cap. III al rechizitoriului), invocată de inculpați, este în mod vădit fondată.

S-a reținut că, în contextul în care există o altă structură de parchet specializată în cercetarea infracțiunilor supranumite de corupție, respectiv DNA, a cărei competență specială este expres reglementată, opțiunea legiuitorului pentru excluderea acestor infracțiuni din competența DIICOT, chiar și în ipoteza existenței unui grup infracțional organizat, este menită să asigure tocmai scopul înființării celor două structuri specializate, în concordanță cu politica penală a statului în ceea ce privește anumite infracțiuni complexe, ce presupun o anumită specializare a organului de urmărire penală în vederea realizării scopului procesului penal și bunei înfăptuiri a justiției.

Judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond a mai reținut că, deși potrivit art. 11 alin. (1) pct. 5 din O.U.G. nr. 78/2016 este permis organului de urmărire penală să realizeze o prorogare de competență, această prorogare nu poate avea loc decât în condițiile art. 43 C. proc. pen. și doar pentru a permite organului de cercetare penală să realizeze o cercetare completă a infracțiunilor comise de aceeași persoană.

În acest context, s-a subliniat că, pentru a fi incidente dispozițiile art. 43 alin. (2) C. proc. pen., organul de urmărire penală avea obligația să realizeze o analiză a condițiilor în care aceste dispoziții legale operează și să motiveze extinderea competenței sale, cu atât mai mult cu cât dispozițiile art. 43 alin. (2) C. proc. pen. sunt facultative și impun o condiție esențială ca prin prorogarea de competență să nu se întârzie urmărirea penală. Or, verificând ordonanțele de extindere a urmăririi penale din 17.08.2020 și din 23.11.2022, Curtea a constatat că procurorul nici măcar nu a făcut referire la dispozițiile art. 43 alin. (2) C. proc. pen., invocate pentru prima dată în răspunsul înaintat de către DIICOT la cererile și excepțiile formulate în cauză, dar, dincolo de acest aspect, Curtea a constatat că nu există o motivare a prorogării de competență, motivare absolut esențială și necesară în contextul în care extinderea competenței are caracter de excepție iar competența organului de urmărire penală este o chestiune ce fundamentează legalitatea procesului penal, încălcarea normelor de competență fiind sancționată cu nulitatea absolută.

Realizând, în acest context, propria analiză a aplicării dispozițiilor art. 43 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că singura ipoteză care ar putea avea incidență în cauză este cea de la art. 43 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., respectiv când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană. Dincolo de această împrejurare, Curtea a constatat însă că cerința esențială a prorogării de competență în condițiile art. 43 alin. (2) C. proc. pen. este ca prin aceasta să nu se întârzie urmărirea penală, pe de o parte, iar pe de altă parte, DIICOT nu are o competență determinată de persoana inculpatului, așa cum este cazul DNA, care are o competență specială care prima.

Or, Curtea a subliniat că realizarea prorogării de competență a avut efectul contrar celui prevăzut de lege și anume al întârzierii urmăririi penale iar faptele vizate de extinderea urmării penale in rem nu justifică aplicarea dispozițiilor art. 43 alin. (2) C. proc. pen. în contextul în care puteau fi cercetate în alt cadru procesual, de organele competente potrivit legii, fără afectarea interesului bunei înfăptuiri a justiției și fără încălcarea competenței speciale atribuite de lege celor două structuri de parchet.

Verificând legalitatea prorogării de competență, Curtea a constatat, dincolo de împrejurarea mai sus arătată a nemotivării în fapt și în drept acesteia, că s-a realizat contrar dispozițiilor art. 311 alin. (1) C. proc. pen. potrivit cărora doar în situația în care pe parcursul urmăririi penale a faptelor pentru care s-a început urmărirea penală se constată fapte noi, poate avea loc extinderea urmării penale. Or, s-a constatat că, din susținerile din ordonanță ale procurorului, fila x, ultimul aliniat, rezultă că, fără a exista probe care să indice săvârșirea unor fapte noi, la solicitarea DIICOT, au fost depuse la dosar mai multe înscrisuri de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord Est, înscrisuri care nu aveau legătură cu faptele deja cercetate, în baza cărora s-a apreciat necesară prorogarea competenței cu privire la infracțiuni care erau de competența DNA.

În opinia judecătorului de cameră preliminară de la instanța de fond, nu a rezultat din urmărirea penală care viza 21 de fapte de natură economică, săvârșirea unor fapte noi, ci acestea au fost căutate de organul de urmărire penală în ciuda faptului că nu erau de competența DIICOT, nu impuneau prorogarea de competență, întrucât erau de natură să tergiverseze urmărirea penală, nu exista nicio împrejurare care să fi impus cu necesitate cercetarea acestora în același cadru procesual și nu de către structura de parchet competentă, respectiv DNA, cu atât mai mult cu cât la acel moment procurorul instrumenta o cauză în care se dispuseseră măsuri preventive privative de libertate iar această prorogare de competență era de natură să întârzie urmărirea penală și să excludă astfel, aplicarea art. 43 alin. (2) C. proc. pen., care impunea tocmai condiția de a nu se întârzia urmărirea penală.

S-a apreciat astfel de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond că procurorul a căutat fapte noi, în afara cadrului procesual trasat prin ordonanțele de începere a urmării penale și de punere în mișcare a acțiunii penale, extinzându-și în mod nelegal competența, în loc să trimită cauza la DNA, conform art. 58 alin. (2) C. proc. pen.

În continuare, s-a reținut că, în aceeași manieră nelegală, a procedat procurorul și cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual și uzurparea funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit (cuprinse în cap. III al rechizitoriului), infracțiuni pentru care, a survenit o nouă extindere a urmării penale la data de 23.11.2022, deci la 3 ani de la începerea urmării penale și la peste doi ani de la momentul la care au fost dispuse măsuri preventive în cauză, măsuri care ar fi impus cercetarea cu celeritate a cauzei, strângerea probelor în vederea aprecierii asupra trimiterii sau netrimiterii în judecată și nu căutarea de noi infracțiuni.

S-a apreciat că, nici de această dată procurorul nu a înțeles să motiveze în fapt sau în drept prorogarea de competență și, mai mult, pentru a-și crea premisele extinderii urmării penale, fără a constata fapte noi, din nou a căutat fapte și a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică în construcții, probă care nu avea nicio pertinență în raport de faptele care făceau obiectul urmăririi penale și, doar în baza acestui raport, după cum se arată chiar în ordonanță, s-a extins urmărirea penală cu privire la infracțiunile mai sus menționate care, potrivit legii nu sunt de competența DIICOT și nu au fost constatate în sensul art. 311 alin. (1) C. proc. pen., ci căutate.

Totodată, judecătorul de cameră preliminară a reținut că nu existau împrejurări care să impună, pentru buna înfăptuirea justiției, prorogarea de competență, iar această prorogare de competență, în mod evident, a întârziat urmărirea penală începută pentru 21 de fapte, cu peste 2 ani în urmă, într-o cauză în care se solicitaseră și se dispuseseră măsuri preventive privative de libertate, fiind astfel încălcate și dispozițiile art. 43 alin. (2) C. proc. pen.

În continuare, Curtea a constatat că ordonanța de efectuare în continuare a urmării penale față de suspecți din 6.12.2022 este nelegală și din alte considerente decât necompetența materială a organului de urmărire penală.

Astfel, verificând conținutul acestei ordonanțe, Curtea a constatat că dispoziția de efectuare în continuare a urmării penale și, implicit dobândirea calității de suspecți, s-a realizat contrar dispozițiilor art. 305 alin. (3) C. proc. pen. potrivit cărora organul de urmărire penală este cel care dispune efectuarea în continuarea urmării penale atunci când, în urma propriei analize a probelor, rezultă bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală. Contrar acestor dispoziții, Curtea a constatat că procurorul a translatat această obligație în sarcina expertului tehnic în construcții.

În acest sens, verificând ordonanța de efectuare a expertizei tehnice în construcții din 28.03.2022 (vol 26), Curtea a constatat că au fost stabilite un număr de 9 obiective fiecare având ca subpunct solicitarea către expert de a identifica dacă există persoane care nu au respectat prevederile legale și de a stabili persoanele care au semnat autorizații, proiect, recepție, edificare, întabulare și construit/amenajat și întabulat imobilele în cauză.

Dincolo de împrejurarea că un astfel de obiectiv nu poate fi stabilit în sarcina expertului, fiind atribuția exclusivă a organului de urmărire penală să stabilească persoanele care nu au respectat prevederile legale, iar persoanele pe care expertul ar fi trebuit să le identifice rezultau din actele la care însuși procurorul a făcut referire, Curtea a constatat că procurorul s-a limitat să preia integral, în ordonanța mai sus menționată, concluziile raportului de expertiză tehnică în construcții și aprecierile expertului redate cu prilejul descrierii acuzațiilor, astfel încât, în concret, procurorul a transferat în sarcina expertului propriile atribuții de analiză și stabilire că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală iar efectuarea în continuare a urmării penale și identificarea persoanelor care au dobândit calitatea de suspect s-a realizat de expert și nu de procuror, împrejurare ce contravine dispozițiilor art. 305 alin. (2) și (3) C. proc. pen. și atrage nulitatea ordonanței de efectuare în continuare a urmării penale față de suspecți din 6.12.2022 și, pe cale de consecință, a tuturor actelor de urmărire penale efectuate subsecvent acesteia, vătămarea constând în efectuare nelegală a urmării penale față de inculpați, fiind evidentă și de neînlăturat.

Totodată, s-a apreciat că modalitatea de descriere a faptelor reținute în sarcina celor 44 de suspecți, prin preluarea, practic, a expertizei tehnice și înșiruirea unui număr de dispoziții legale încălcate, în contextul în care unii au dobândit calitatea de suspect pentru 5 minute, după care s-a pus în mișcare acțiunea penală, reprezintă o atingere de natură să afecteze însăși esența dreptului la apărare al inculpaților garantat de art. 10 C. proc. pen. și art. 6 din CEDO.

Astfel, s-a apreciat că modalitatea în care au fost descrise faptele prin redarea expertizei tehnice în construcții, fără o analiză proprie a procurorului care să prezinte în concret, clar și coerent, acuzațiile formulate, în cuprinsul ordonanței, nu este de natură să asigure o informare clară și aptă să asigure exercitarea dreptului la apărare.

Totodată, Curtea a găsit ca fiind fondate excepțiile invocate de inculpații I. și L. privind nelegalitatea ordonanțelor de schimbare a încadrării juridice din 7.06.2023, de către inculpatul R. privind nelegalitatea ordonanței de schimbare a încadrării juridice din 16.05.2023, de către inculpații J. și Q., privind nelegalitatea ordonanțelor de schimbare a încadrării juridice din 31.05.2023 și, pe cale de consecință, a tuturor actelor de urmărire penale efectuate subsecvent acestora.

Judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond a constatat că, dincolo de împrejurarea că niciuna dintre ordonanțele mai sus menționate nu conține o motivare a schimbării de încadrare juridică (în cazul inculpaților I. și L. se indică existența unui concurs ideal, care ar determina schimbarea încadrării juridice, în vreme ce, în cazul inculpaților J., R. și Bujor nu se face niciun fel de mențiune), reținerea infracțiunii de participație improprie sub forma complicității, la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit, în formă continuată reprezintă o extindere a acuzației penale chiar și în ipoteza concursului ideal de infracțiuni câtă vreme conținutul concret al noii acuzații presupune, dincolo de activitatea imputată în contextul faptelor care făceau deja obiectul acțiunii penale (semnarea unor documente cu încălcarea legii), o activitate nouă de sprijin, în raport de funcționari OCPI, cu o urmare imediată diferită.

În acest context, s-a constatat că simpla semnare nelegală a unor documente, cu încălcarea unor dispoziții legale, conduită avută în vedere de procuror pe parcursul urmării penale până la momentul schimbării încadrării juridice, nu impunea restabilirea unității structurale în raport de încadrarea juridică fără adăugarea unui element material nou, respectiv sprijinirea, ajutorul altor persoane decât cea pentru care fuseseră emise documentele semnate nelegal, în opinia acuzării, și cu altă urmare imediată. Or, această împrejurare echivalează cu extinderea acuzației și impunea în prealabil extinderea urmării penale.

Astfel, Curtea a apreciat că au fost nesocotite dispozițiile art. 311 alin. (1) C. proc. pen. cu consecința nelegalei exercitări a acțiunii penale și trimiterii în judecată a inculpaților I., L., Q., R. și J., vătămarea dreptului la apărare al inculpaților și a legalității desfășurării urmăririi penale prin neparcurgerea tuturor etapelor prealabile sesizării instanței fiind de neînlăturat și determinând, pe cale de consecință, nulitatea tuturor actelor de urmărire penale efectuate subsecvent ordonanțelor de schimbare a încadrării juridice din 7.06.2023, 16.05.2023, respectiv 31.05.2023.

În același timp, Curtea a constatat ca fiind fondată excepția nelegalității ordonanței din 23.09.2020 de punere în mișcare a acțiunii penale în privința inculpatei B. în contextul în care nu există o concordanță între faptele pentru care a fost extinsă urmărirea penală prin ordonanța din 17.08.2020 și cele pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală.

S-a reținut că la momentul extinderii și efectuării în continuare a urmăririi penale nu s-a făcut nicio precizare cu privire la numărul actelor materiale. De altfel, nici măcar nu s-a făcut referire la dispozițiile art. 35 C. pen. care reglementează infracțiunea continuată, ci la art. 36 C. pen. care vizează pedeapsa pentru infracțiunea continuată și infracțiunea complexă.

Chiar și în aceste condiții, s-a reținut că nu ar fi existat o veritabilă problemă de legalitate dacă procurorul ar fi descris în cuprinsul ordonanței actele materiale. Or, descrierea situației de fapt este generică și îi vizează pe toți inculpații fără a se face referire în concret la mai multe acte materiale.

În aceste condiții, s-a reținut că, prin ordonanța din 23.09.2020, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpata B. pentru săvârșirea a 4 acte materiale ale infracțiunii de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată, prev de art. 47 C. pen. rap. la art. 18

1

alin. (1), (3) din Legea 78/2000 modificată cu aplicarea art. 36 C. pen. și 2 acte materiale ale infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei în formă continuată, prev de art. 18

1

alin. (1), (3) din Legea 78/2000 modificată cu aplicarea art. 36 C. pen. și toate cu aplicarea art. 38 C. pen., fără ca pentru acestea să fi fost extinsă urmărirea penală și efectuată urmărirea penală in personam.

S-a apreciat că a proceda direct la punerea în mișcare a acțiunii penale pentru acte materiale care nu au fost menționate și nici descrise în ordonanța din 17.08.2020, echivalează cu încălcarea evidentă și de esență a dreptului la apărare al inculpatei B., care nu a fost informată conform exigențelor art. 10 alin. (3) C. proc. pen. și art. 6 din CEDO cu privire la acuzația formulată împotriva sa, pe de o parte, iar pe de altă parte a fost pusă în mișcare acțiunea penală în mod direct pentru acte materiale pentru care nu a fost extinsă urmărirea penală, cu nesocotirea etapelor prealabile sesizării instanței și cu efectul nelegalei sesizări a instanței prin rechizitoriu.

S-a reținut că, în mod inexplicabil și contrar actelor aflate la dosar, procurorul a făcut trimitere în cuprinsul ordonanței din 23.09.2020 la un conținut al ordonanței din 17.08.2020 care nu corespunde realității și nu se regăsește în varianta documentului aflat la dosar, unica, de altfel, care ar putea exista.

În ceea ce privește verificarea legalității administrării probelor în cauză, s-a reținut că, în concepția noului C. proc. pen., contrar vechii reglementări, administrarea probelor se realizează, în mod exclusiv, în cursul procesului penal, actele întocmite înainte de începerea procesului penal neputând avea calitatea de mijloc de probă (în același sens, spre exemplu, s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia 72/2019).

Contrar acestor dispoziții, Curtea a constatat, din conținutul procesului-verbal de sesizare din oficiu și din ordonanța de începere a urmăririi penale in rem din 23.05.2019, că, anterior începerii urmării penale, au fost administrate probe, respectiv informații eliberate de Oficiul Național al Registrului Comerțului și înscrisurile reprezentând istoric depunere declarații ANAF, precum și declarații ANAF, așa cum rezultă din mențiunile din ordonanță de la fila x, alin. (3),fila x, alin. (4). Aceste înscrisuri au fost atașate la dosar iar din mențiunile de pe partea de jos a înscrisurilor reprezentând istoric depunere declarații ANAF, precum și declarații ANAF rezultă că au fost generate la 20.10.2017, ora 11:26, cu mult anterior începerii urmării penale.

În acest context, fiind administrate contrar dispozițiilor art. 305 alin. (1) C. proc. pen. și art. 97 alin. (2) C. proc. pen. cu lezarea evidentă a dreptului la apărare al inculpaților, vătămare care nu poate fi înlăturată întrucât demersurile nelegale efectuate pentru administrarea acestor probe și-au produs efectele și au condus la începerea urmării penale in rem, s-a apreciat că se impune a da eficiență dispozițiilor art. 282 alin. (1) C. proc. pen. privind nulitatea relativă a mijloacelor de probă și excluderea acestora, în baza art. 102 alin. (2) C. proc. pen.

Totodată, judecătorul de cameră preliminară a constatat că, la filele x din vol I se regăsesc o serie de extrase de cont de la W., privind pe inculpatul A., care conțin tranzacțiile înregistrate, cu mențiunea creditări din încasări circulare/suveică de la S.C. G. în baza contractului nr. x/7.12.2017.

Or, Curtea nu a identificat la dosar modalitatea în care au fost obținute aceste înscrisuri și nici existența unui mandat al judecătorului de drepturi și libertăți care să fi autorizat obținerea datelor privind tranzacțiile financiare. S-a apreciat că, acționând în lipsa unui mandat din partea judecătorului de drepturi și libertăți, organul de urmărire penală si-a depășit competența materială fiind incidentă în cauză sancțiunea nulității absolute prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. b)

1

C. proc. pen., excluzând, în baza art. 102 alin. (2) C. proc. pen., din materialul probator extrasele de cont de la W. privind pe inculpatul A. .

Având în vedere că instanța a constatat, conform celor mai sus menționate, nelegalitatea extinderii urmării penale efectuate cu încălcarea dispozițiilor art. 311 alin. (1) C. proc. pen., față de necompetența materială a organului de urmărire penală care la momentul la care a dispus predarea și ridicarea de înscrisuri de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord Est nu avea ca obiect al urmării penale infracțiunile căutate și vizate de această adresă, dar mai ales nu avea competența de a urmări infracțiunile de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta, ori în numele ei, Curtea a constatat nulitatea absolută a ordonanței din 11.08.2020 (anterioară extinderii urmării penale in rem) de predare și ridicare înscrisuri de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord Est și pe cale de consecință, în baza art. 102 alin. (2) C. proc. pen. a exclus din materialul probator înscrisurile înaintate la dosar de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord Est .

În continuare, s-a reținut că, în aceeași manieră nelegală a procedat procurorul și în ceea ce privește efectuarea expertizei tehnice în construcții.

S-a reținut că, și de această dată, fără a avea ca obiect al urmării penale și mai ales fără a fi competent să efectueze urmărirea penală pentru infracțiunile de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual și uzurparea funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit (cuprinse în cap. III al rechizitoriului) pentru că nu făcuse încă aplicarea dispozițiilor art. 43 alin. (2) C. proc. pen., aparent avute în vedere de procuror, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice în construcții cu încălcarea dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b)

1

C. proc. pen. dar și art. 311 alin. (1) C. proc. pen., împrejurare față de care Curtea a constatat nulitatea absolută a ordonanței procurorului din 28.03.2020 prin care s-a dispus efectuarea expertizei tehnice în construcții și, pe cale de consecință, în baza art. 102 alin. (2) C. proc. pen. a exclus din materialul probator raportul de expertiză tehnică judiciară și anexele acestuia .

Totodată, a reținut Curtea că modalitatea nelegală în care a fost administrată această probă a condus la lezarea iremediabilă a dreptului la apărare al inculpaților care au fost trimiși în judecată pentru infracțiunile cuprinse în cap. III al rechizitoriului pentru simplul motiv că, la acel moment (11.08.2020) nu aveau nicio calitate în cauză întrucât procurorul nu a înțeles să procedeze la crearea cadrului legal în care inculpații ar fi putut să își exercite drepturile prevăzute de lege, în principal dreptul la apărare, așa cum ar fi avut obligația dacă ar fi fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 311 alin. (1) C. proc. pen.

S-a reținut că, deși, în aparență, persoanele care aveau calitatea de inculpați la momentul la care a fost dispusă expertiza tehnică judiciară ar fi beneficiat de respectarea drepturilor prevăzute de art. 172, art. 173, art. 175, art. 177 și art. 178 C. proc. pen., în realitate, doar inculpații S.C. G., C. și A. au dobândit calitatea procesuală de suspecți și inculpați pentru aceste fapte iar restul de 20 de inculpați nu aveau la momentul efectuării expertizei nicio calitate, fiind lipsiți în mod absolut, prin modalitatea nelegală de administrare a probei, de dreptul fundamental la apărare.

Deopotrivă, s-a apreciat că nici în privința inculpaților S.C. G. S.R.L., C. și A. nu se poate reține respectarea dreptului la apărare câtă vreme la momentul la care li s-a oferit șansa să își exercite dreptul la apărare nu cunoșteau acuzațiile în instrumentarea cărora era administrat acel mijloc de probă, mijloc de probă care nu avea nicio legătură cu acuzațiile formulate împotriva acestora, până la acel moment, nefiind extinsă urmărirea penală, așa cum ar fi trebuit să procedeze procurorul dacă ar fi avut date despre săvârșirea de fapte noi, în realitate, însă, nefiind incidente dispozițiile art. 311 alin. (1) C. proc. pen.

În continuare, Curtea a apreciat că este fondată excepția nulității absolute a încheierii penale nr. 152/PD/12.12.2022 a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași și implicit a mandatelor de percheziție emise în baza acestei încheieri cu numere de la 607 la 630, în contextul în care, la momentul sesizării judecătorului, în cauză, avea calitatea de inculpată numita M., avocat suspendat în cadrul Baroului Iași, împrejurare care nu a fost adusă la cunoștința instanței și care, la acel moment, nu era cunoscută nici de procuror.

S-a apreciat, contrar susținerilor procurorului, că restituirea bunurilor ridicate cu prilejul acestor percheziții nu este de natură să salvgardeze legalitatea proceselor-verbale întocmite cu prilejul perchezițiilor dispuse în mod nelegal și care au fost înaintate instanței și nici legalitatea administrării înscrisurilor ridicate cu același prilej și care, de asemenea, se regăsesc la dosar în continuare.

În ceea ce privește ordonanța din 30.08.2023 de folosire a mijloacelor de probă din altă cauză, Curtea a apreciat că prin acest act procedural s-a eludat dreptul la apărare al inculpaților și s-a administrat nelegal proba cu declarațiile martorilor X. și Y..

S-a reținut că o probă cu martori administrată în altă cauză, de un alt organ de urmărire penală nu poate fi folosită în prezenta cauză decât cu încălcarea dispozițiilor art. 100 C. proc. pen. și, evident a dreptului la apărare al inculpaților care nu au fost încunoștiințați despre audierea acestor martori și nu au putut participa la audieri.

Cu privire la răspunsul Parchetului, s-a mai susținut că declarațiile de martori se consemnează în scris dar acest fapt nu face ca mijlocul de probă să reprezinte un înscris, iar modalitatea în care a procedat procurorul este nelegală, nefiind o chestiune de evaluare a probațiunii așa cum pretinde acesta în răspunsul înaintat instanței.

Față de dispozițiile art. 139 alin. (3) C. proc. pen. care permit ca înregistrările efectuate de alte persoane să constituie mijloc de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purta cu terții, Curtea a apreciat că înregistrarea furnizată de numita Y. și procesul-verbal de redare a conversației sunt administrate cu respectarea dispozițiilor legale.

În egală măsură, s-a reținut că potrivit art. 142 alin. (5) C. proc. pen., folosirea datelor rezultate din măsurile de supraveghere tehnică dispuse în altă cauză, respectiv capturile de ecran cu conversațiile realizate cu telefoanele mobile pentru care s-au realizat percheziții informatice în baza mandatului de percheziție informtică nr. 24UP/6.05.2021 este prevăzută de lege și dispusă legal.

În continuare, verificând înscrisurile existente la dosar, Curtea a constatat că este întemeiată excepția de nelegalitate invocată de inculpatul A. cu privire la ordonanța din 29.01.2024 privind delegarea organelor de cercetare să realizeze analiza datelor obținute cu ocazia perchezițiilor informatice.

S-a reținut că percheziția informatică nu se poate considera realizată în momentul copierii sau conservării datelor informatice, ci procedeul probatoriu presupune identificarea și strângerea probelor, adică analiza datelor obținute prin copiere sau conservare din sistemul informatic. În cauză, însă, procurorul a procedat la clonarea sistemelor informatice în anul 2020, efectuând percheziția informatică în februarie 2024, cu depășirea termenului de 30 de zile pentru care fusese emis mandatul de supraveghere tehnică nr. 463/6.07.2020 de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași, deci în lipsa unui mandat și cu încălcarea dreptului la apărare al inculpaților care, potrivit art. 168 alin. (11) C. proc. pen. au dreptul să fie prezenți la efectuarea percheziției, fără excepție.

În plus, Curtea a constatat că dispozițiile art. 168 C. proc. pen. prevăd un singur proces-verbal care se întocmește cu prilejul percheziției informatice, cu un conținut care nu poate fi scindat prin întocmirea a două procese-verbale distincte, unul la conservarea datelor și altul la analiza acestora, modalitatea în care a fost efectuată percheziția informatică în cauză fiind nelegală.

Totodată, Curtea a constatat că, potrivit art. 168 alin. (12) C. proc. pen., percheziția informatică se efectuează în prezența procurorului, iar din procesele-verbale înaintate de organele de cercetare nu rezultă prezența procurorului, ci că analiza datelor extrase din sistemele informatice s-a realizat de ofițerii de poliție judiciară care au identificat datele cu relevanță în cauză și le-au înaintat procurorului.

Or, s-a apreciat că, și din această perspectivă, ordonanța de delegare apare ca fiind nelegală, în contextul în care, potrivit art. 56 alin. (3) lit. d) C. proc. pen., în cauză urmărirea penală se efectuează obligatoriu de către procuror, iar potrivit art. 324 alin. (3) C. proc. pen. delegarea poate viza efectuarea unor acte de urmărire penală și nu evaluarea sau analiza datelor informatice obținute în urma clonării sistemelor informatice, întrucât efectuarea percheziției se realizează doar în prezența procurorului, intervenția unui specialist vizând strict chestiunile tehnice pe care le presupune realizarea percheziției informatice, nicidecum analiza datelor și identificarea celor relevante și utile cauzei așa cum s-a procedat în cauză, cu încălcarea astfel a dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b)

1

C. proc. pen.

Referitor la audierea suspecților și inculpaților în cursul urmăririi penale, s-a reținut că dispozițiile art. 110 alin. (5) C. proc. pen. au caracter imperativ, înregistrarea nefiind o chestiune lăsată la aprecierea organului de urmărire penală sau a suspectului sau inculpatului.

Verificând declarațiile de suspect/inculpat administrate în cauză, aflate în volumele 29, 31, 40, 41, 42 până la data de 30.01.2024, Curtea a constatat că nu a fost înregistrată vreuna dintre aceste declarații, existând mențiunea stereotipă și pur formală că nu au existat mijloacele tehnice, fără vreo altă precizare. Mai mult, s-a reținut că în cazul unor suspecți/inculpați, precum EE. (filele x) se indică chiar că martorul nu a solicitat acest lucru deși se consemna o declarație de inculpat.

În acest context, s-a reținut că prima declarație de suspect/inculpat identificată la dosar ca fiind înregistrată cu mijloace tehnice este declarația de suspect a inculpatului CC. din 30.01.2024 .

Or, s-a reținut că, dincolo de împrejurarea că este de notorietate, din alte dosare instrumentate de către DIICOT-Serviciul Teritorial Iași și înregistrate pe rolul instanței, că aceste mijloace tehnice existau la nivelul structurii de parchet, chiar și în situația în care ar fi reală o astfel de lipsă a mijloacelor tehnice, Curtea a subliniat că este obligația autorităților, respectiv a conducerii structurii de parchet să facă toate demersurile necesare pentru a asigura respectarea legii și legalitatea procesului penal, iar în situația în care nu s-ar fi efectuat astfel de demersuri, nu poate fi invocată propria culpă a autorităților pentru încălcarea legalității administrării probelor și, implicit, a dreptului la apărare al inculpaților.

În contextul în care de la intrarea în vigoare a acestei dispoziții legale, februarie 2014 și până la sfârșitul anului 2020 când au avut loc primele audieri de suspecți/inculpați au trecut peste 6 ani, s-a apreciat că o astfel de explicație a lipsei mijloacelor tehnice nu mai poate constitui o imposibilitate în sensul dispozițiilor art. 110 alin. (5) C. proc. pen. iar vătămarea dreptului la apărare al inculpaților este de neînlăturat.

Totodată, s-a avut în vedere faptul că inculpații au invocat lipsa de imparțialitate a procurorului și încălcarea loialității administrării probelor și din perspectiva modului în care s-ar fi realizat audierile, fără a avea însă posibilitatea de a proba aceste împrejurări, ca urmare a încălcării unei dispoziții legale imperative chiar de organele de urmărire penală, fapt de natură să producă o vătămare iremediabilă dreptului la apărare al inculpaților.

Chiar dacă unii dintre inculpați nu au fost trimiși în judecată, în contextul în care declarațiile acestora au fost date în calitatea procesuală care impunea respectarea dispozițiilor art. 110 alin. (5) C. proc. pen. și ar putea fi valorificate în cursul judecății ca și declarații de martori, Curtea a apreciat că se impune, pentru respectarea dreptului la apărare al inculpaților, excluderea tuturor declarațiile administrate cu încălcarea dispozițiilor legale mai sus menționate.

În privința încălcării dispozițiilor art. 118 C. proc. pen. cu referire la declarațiile martorilor J. și Z., deveniți ulterior inculpați, Curtea a constatat că susținerile apărării sunt parțial fondate, doar cu privire la audierea în calitate de martor a numitului Z..

Verificând conținutul acestor declarații s-a constatat că doar martorului J. i-a fost adus la cunoștință, sub semnătură, dreptul de a nu se autoincrimina, respectiv dispozițiile art. 120 C. proc. pen., în vreme ce martorului Z., potrivit declarației aflate la filele x nu i s-a adus la cunoștință acest drept deși ar fi fost obligatoriu cu atât mai mult cu cât, din prezentarea obiectului audierii rezulta posibilitatea de a se autoincrimina întrucât audierea viza actele efectuate de către martor în suportul unui schimb ce ar fi trebuit aprobat printr-o hotărâre de Consiliu Local. Încălcarea dreptului martorului de a nu se autoincrimina și, implicit caracterul nelegal al audierii, sunt cu atât mai evidente cu cât declarația a fost dată sub presiunea răspunderii penale pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă.

În privința inculpatului J., căruia i-a fost adus la cunoștință dreptul de a nu se autoincrimina, posibilitatea ca declarația să fie folosită împotriva sa, acesta manifestându-și voința de a da declarații, în mod liber, Curtea a constatat că nu există vreo suspiciune cu privire la caracterul neloial al administrării acestei probe, cu folosirea deliberată a informațiilor furnizate de martor despre care organele de urmărire penală ar fi deținut informații privind o eventuală inculpare.

În ceea ce privește critica vizând nelegalitatea proceselor-verbale de consemnare a activităților de supraveghere tehnică întocmite în urma punerii în executare a acestor măsuri de către lucrători de poliție din cadrul IGPR - Direcția de Operațiuni Speciale-Brigada Operațiuni Speciale Iași și Constanța pe considerentul că structura de poliție din care fac parte aceștia nu are o organizare, funcționare și competență stabilite prin lege, fiind încălcat principiul legalității administrării probelor în procesul penal, s-a reținut că nu reprezintă o veritabilă critică de legalitate a probelor, cât o chestiune de constituționalitate, în acest sens fiind admisă solicitarea inculpaților A., B., C. și D. de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor legale care reglementează punerea în executare a măsurilor de supraveghere, însă, raportat la dispozițiile legale în vigoare, respectiv art. 142 C. proc. pen. și Decizia nr. 51/2016 a Curții Constituționale, câtă vreme lucrătorii din cadrul structurii mai sus menționate au calitatea de organe judiciare, respectiv sunt lucrători specializați în cadrul poliției judiciare, s-a apreciat că nu există niciun viciu de legalitate care să afecteze probele invocate de apărare.

Referitor la lipsa ordonanțelor de delegare pentru punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică, la dosar aflându-se anumite adrese prin care se solicită exploatarea înregistrărilor și transmiterea integrală a traficului, deși Curtea a constatat că susținerile inculpaților sunt reale și procurorul avea obligația, conform dispozițiilor art. 324 alin. (3) C. proc. pen. să întocmească o ordonanță și nu adrese, a apreciat că esențial pentru legalitatea administrării probelor, nu este denumirea actului, ci existența și conținutul acestuia.

Cât privește lipsa certificării pentru autenticitate a proceselor-verbale de redare a convorbirilor, Curtea a constatat că aceasta este parțială, vizează doar unele procese-verbale, pe de o parte, iar pe de altă parte, dispozițiile art. 143 alin. (4) C. proc. pen. au ca finalitate să asigure caracterul integral și conform al redării. În consecință, în lipsa certificării, nu se produce o vătămare de neînlăturat câtă vreme inculpatul are posibilitatea să conteste conținutul procesului-verbal.

Referitor la modalitatea de administrare a celor trei rapoarte de constatare tehnico-științifice pentru motivele invocate de inculpatul A., Curtea a apreciat că nu se poate reține încălcarea dreptului la apărare prin faptul că au fost administrate în cursul efectuării urmării penale in rem, având în vedere că natura acuzațiilor impunea o serie de constatări, clarificări, evaluări de specialitate pentru a stabili existența unei bănuieli rezonabile că o anumită persoană a săvârșit faptele pentru care s-a început urmărirea penală, chiar și atunci când autorul era indicat sau cunoscut.

În contextul în care ulterior efectuării în continuare a urmării penale față de suspectul A. a fost dispusă efectuarea unei expertize, probă în raport de care inculpatul a beneficiat de garanțiile dreptului la apărare, s-a apreciat că nu se poate reține o vătămare de neînlăturat a dreptului la apărare, iar respingerea de către procuror a obiectivelor formulate, a cererii de recuzare a expertului sau a solicitării de efectuare a unui supliment de expertiză sau o nouă expertiză reprezintă un drept de apreciere al procurorului și nu poate atrage, automat, concluzia încălcării dreptului la apărare.

De altfel, s-a subliniat că probele nu au o valoare probatorie dinainte stabilită, solicitările respinse pot fi reiterate în cursul judecății iar susținerile inculpaților din cursul urmăririi penale, chiar respinse de către procuror, pot fi avute în vedere de instanțele de judecată, astfel încât nu există o vătămare de neînlăturat a dreptului la apărare al inculpatului.

Cu privire la omisiunea procurorului de a informa pe inculpatul A. referitor la măsurile de supraveghere, conform art. 145 alin. (1) C. proc. pen. și de a permite studierea proceselor-verbale de consemnare a activităților de supraveghere, Curtea a apreciat că nu reprezintă o chestiune de legalitate a mijlocului de probă, ci vizează mai degrabă conduita procurorului, chestiune ce excedează prezentului cadru procesual.

În continuare, Curtea a constatat că, din analiza rechizitoriului întocmit în cauză, rezultă imposibilitatea de stabilire a obiectului și limitelor judecății cu privire la infracțiunile de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incom