ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 18 septembrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație formulate de inculpații A. și B., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 141 din data de 10.09.2024, printre altele, Tribunalul Teleorman a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa închisorii de 12 ani și la pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de trei ani, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) și n) din C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, faptă prev. și ped. de art. 32 din C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) din C. pen., art. 189 alin. (1) lit. e) din C. pen. (de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de omor sau o tentativă la infracțiunea de omor), cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen. (starea de recidivă) și a art. 77 lit. a) din C. pen.

În baza art. 65 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) b), h) și n) din C. pen.

În baza art. 32 din C. pen., rap. la art. 188 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) din C. pen., a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa închisorii de 8 ani.

În baza art. 65 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) b), h) și n) din C. pen.

A pronunțat o soluție pe latură penală și cu privire la inculpatul C..

În temeiul art. 72 din C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B., perioada reținerii și a arestului la domiciliu, de la 23.06.2019 la zi.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpaților A. și C. perioada reținerii și a arestării preventive, de la 23.06.2019 la 24.08.2021, dată la care Curtea de Apel București a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar.

În baza art. 25 din C. proc. pen. rap. la art. 397 din C. proc. pen. și la art. 1537 și următoarele din C. civ., a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean Teleorman și a obligat inculpații, în solidar, la plata sumei de 3309 RON cu titlu de despăgubiri, reprezentând cheltuieli transport sanitar cu persoana vătămată, plus majorări de întârziere aferente debitului, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la achitarea integrală.

A admis acțiunea civilă formulată de partea vătămată Spitalul Clinic de Urgență București și a obligat inculpații, în solidar, la plata sumei de 51.428,08 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare plus majorări de întârziere aferente debitului, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la achitarea integrală.

A respins acțiunea civilă formulată de partea civilă D., ca inadmisibilă.

A luat act că partea vătămată Spitalul Județean de Urgență Alexandria nu s-a constituit parte civilă în prezentul proces penal.

A admis, în parte, acțiunea civilă formulată de persoana vătămată E. și a obligat inculpații, în solidar, la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de despăgubiri morale către aceasta.

A obligat inculpații, în solidar, la plata sumei de 12.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale către partea vătămată E..

A obligat inculpații, în solidar, la o despăgubire lunară, către persoana vătămată E. începând cu data comiterii faptei, 22.06.2019, și până la încetarea stării de nevoie, la nivelul unui salariu minim net pe economie, potrivit dispozițiilor art. 1388 alin. (3) din C. civ., constatând că cel păgubit nu avea o calificare profesională și nici nu era în curs să o primească.

În baza art. 276 alin. (4) din C. proc. pen., a obligat inculpații, în solidar, la plata sumei de 4700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către persoana vătămată E..

Onorariul avocatului din oficiu desemnat în cauză a rămas în sarcina statului.

În baza art. 274 din C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, inculpații B., A. și C. și părțile civile E. și D., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II - a penală la data de 25.09.2024, sub nr. de dosar x/2019

Prin decizia penală nr. 489/A din data de 01.04.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, de către inculpații B., A. și C. și de către partea civilă E. împotriva sentinței penale nr. 141 din data de 10.09.2024, pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. x/2019, a desființat, în parte, sentința apelată, în latură penală și civilă, iar în rejudecare:

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 32 din C. pen., art. 188 alin. (1) din C. pen. și art. 189 alin. (1) lit. e) din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) din C. pen. și a art. 77 lit. a) din C. pen., a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 16 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) și n) din C. pen., pe o perioadă de trei ani, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat (faptă comisă la data de 22.06.2019, persoană vătămată E.).

În baza art. 65 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) și n) din C. pen.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 72 din C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B. perioada reținerii, a arestării preventive și a arestului la domiciliu, de la 23.06.2019 la 11.12.2024.

A menținut pedepsele principale la care inculpații A. și C. au fost condamnați.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen., a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) și n) din C. pen., pe o perioadă de trei ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) și n) din C. pen.

A dispus pe latură penală și cu privire la inculpatul C..

În temeiul art. 241 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a constatat încetată de drept măsura controlului judiciar dispusă față de inculpați.

A înlăturat dispoziția din sentința penală apelată, de obligare, în solidar, a inculpaților B., A. și C. la plata către partea civilă E. a sumei de 12000 RON, reprezentând despăgubiri materiale.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat către partea civilă E. împotriva aceleiași sentințe penale și a majorat cuantumul daunelor morale de la suma de 10.000 euro la suma de 75.000 de euro și, în consecință, a obligat, în solidar pe inculpații B., A. și C., la plata către partea civilă E. a sumei de 75000 euro, în echivalent în RON, la cursul valutar BNR, din data pronunțării prezentei decizii penale, reprezentând daune morale.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă D. împotriva aceleiași sentințe penale.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în latură penală și civilă, care nu contravin prezentei decizii.

A dispus o soluție și cu privire la cheltuielile judiciare avansate de stat, precum și cu privire la onorariile avocaților din oficiu desemnați în cauză.

Pentru a decide astfel, în urma propriei analize efectuate asupra cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 420 alin. (8) din C. proc. pen., curtea a constatat că instanța de fond a apreciat, în mod corect, pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, că, în drept, faptele inculpaților B., A. și C., care, în data de 22.06.2019, în timp ce se aflau la barul "La Gîrjă" din comuna Mavrodin, județul Teleorman, bar aparținând societății F. S.R.L. Mavrodin, în urma unui conflict spontan iscat pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, au lovit-o în mod repetat cu picioarele în abdomen și cu halbele de bere în cap pe persoana vătămată E., cauzându-i leziuni ce au necesitat 100 - 110 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în pericol, așa cum rezultă din concluziile Raportului de expertiză medico - legală cu examinarea persoanei nr. A1 - 105/1.018/2019 din data de 22.06.2019 emis de S.J.M.L. Teleorman, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat (inculpatul B.), faptă prev. și ped. de art. 32 din C. pen. rap. la art. 188 alin. (1)- art. 189 alin. (1) lit. e) din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen. și a art. 77 lit. a) din C. pen., respectiv tentativă de omor, faptă prev. și ped. de art. 32 din C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) din C. pen. (inculpații A. și C.).

La data de 28 aprilie 2025 (data poștei), recurenții inculpați A. și B. au declarat, prin cereri distincte, dar pentru motive similare, recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 489/A din data de 01.04.2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2019.

Având în vedere similitudinea criticilor, reținerea motivelor cererilor de recurs în casație va fi realizată concomitent.

Astfel, în motivarea cererilor de recurs în casație, recurenții au susținut, în esență, că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât instanțele de condamnare nu au realizat o individualizare și o dozare adecvată a pedepsei raportat la circumstanțele personale ale fiecărui inculpat (copii minori aflați în întreținere; lipsa antecedentelor penale; recunoașterea faptei etc.).

Totodată, au apreciat că în cauză este incidentă o cauză de neimputabilitate, respectiv cazul fortuit, aspect care nu a fost valorificat în mod corespunzător de instanțele de fond și apel. De asemenea, instanțele de condamnare nu au respectat principiul in dubio pro reo, în condițiile în care nu există probe certe care să stabilească, dincolo de orice îndoială rezonabilă, săvârșirea infracțiunii pentru care inculpații au fost condamnați.

S-a mai susținut că hotărârea instanței de apel nu este motivată în mod corespunzător și că, în realitate, nu a existat o înțelegere prealabilă între participanți, ci un conflict spontan, lipsind astfel voința comună și elementul de asociere, relevante atât sub aspectul existenței infracțiunii, cât și în privința individualizării pedepsei.

Conchizând, recurenții au considerat că există și un caz de disjungere, context în care s-ar fi putut aplica pedepse corect individualizate.

În drept, recurenții au invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. și, în temeiul art. 441 din C. proc. pen., au solicitat suspendarea executării.

La data de 29 mai 2025 (data poștei - recurentul inculpat A.), respectiv la data de 04 iunie 2025 (data poștei - recurentul inculpat B.), inculpații au trimis la dosar câte un memoriu prin care au invocat, ca un motiv suplimentar în cererile de recurs în casație, în esență, încălcarea dreptului la apărare și au depus un set de înscrisuri.

Cu privire la cererile de recurs în casație formulate de către recurenții B. și A. nu au fost depuse concluzii scrise.

După efectuarea comunicărilor prevăzute de art. 439 din C. proc. pen., dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat, pe rolul secției penale, la data de 18.07.2025, sub nr. x/2019.

Prin referatul din 18.07.2025, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilității cererilor, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 18 septembrie 2025.

Raportul întocmit de către magistratul asistent desemnat în cauză a fost depus la dosar la data de 21 august 2025.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererilor de recurs în casație, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată că cererile de recurs în casație formulate de recurenții inculpați B. și A. sunt introduse în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinesc condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

Din examinarea cererilor de recurs în casație rezultă și îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., precum și a cerințelor de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind menționate numele și prenumele inculpaților (recurenții inculpați B. și A.), hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 489/A din data de 01.04.2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2019), domiciliul (în prezent se află încarcerați în Penitenciarul Giurgiu), precum și semnătura persoanei care exercită recursul în casație.

Raportat la criteriile de exigență ale condiției supuse analizei și la sfera cazurilor de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică și jurisprudență, se reține prioritar faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre cazurile expres prevăzute de lege.

Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Astfel, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Prin urmare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În cauza de față, recurenții inculpați B. și A. au invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., care este incident dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind greșita individualizare a pedepsei, or, o reapreciere a încadrării juridice a faptelor pentru care un inculpat a fost condamnat.

Procedând, în aceste coordonate de principiu, la verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că din modul în care recurenții inculpați B. și A. au formulat motivele de recurs în casație, argumentele dezvoltate sub aspectul aplicării unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege nu se circumscriu nici măcar formal cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Se reține că motivele invocate în cererile de recurs în casație vizează o presupusă nemotivare a hotărârii instanței de apel, lipsa elementului subiectiv, necesitatea realizării, în calea extraordinară de atac de față, a unei reindividualizări judiciare a pedepsei, în raport de datele concrete ale cauzei și de cele vizând persoana fiecărui inculpat, o presupusă încălcare a principiului in dubio pro reo, o cauză de neimputabilitate, precum și o măsură care se dispune de către instanță pentru motive temeinice privind mai buna desfășurare a judecății (disjungerea).

Se constată că prin intermediul cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. pot fi cenzurate exclusiv erorile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar și a măsurilor educative, fie ca urmare a aplicării unei sancțiuni neprevăzute de lege, fie ca urmare a nerespectării limitelor legale ori a tratamentului sancționator legal.

Or, solicitarea de reindividualizare judiciară a pedepsei, reevaluarea laturii subiective, aplicarea principiului in dubio pro reo fundamentat pe reevaluarea probelor administrate în cauză, o presupusă nemotivare a hotărârii recurate, disjungerea cauzelor și o pretinsă incidență a unei cauze de neimputabilitate, respectiv cazul fortuit, nu se circumscriu nici măcar formal în conținut cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., precum niciunui alt caz de recurs în casație, în condițiile în care constituie un proces complex de analiză asupra împrejurărilor concrete ale cauzei, care intră în atributul exclusiv al instanței de fond/apel și nu pot fi cenzurate, prin urmare, în cadrul prezentului demers judiciar, neaducând în discuție un aspect de legalitate a pedepsei, ci aspecte de temeinicie a deciziei recurate.

Formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casație, împrejurare ce atrage nerespectarea condiției de admisibilitate prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.. De altfel, invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, ceea ce nu este cazul în speță.

Ca atare, în raport de motivele cererilor de recurs în casație, cazul de casare prev. de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen. a fost invocat pur formal, cererile neavând aptitudinea de a declanșa controlul de legalitate al deciziei penale atacate, în limitele cazului de casare invocat.

În ceea ce privește precizările suplimentare invocate ulterior, în cadrul memoriilor din data de 29 mai 2025 (data poștei - recurentul inculpat A.), respectiv din data de 04 iunie 2025 (data poștei - recurentul inculpat B.), se reține că prevederile art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. suprapun termenul în care calea de atac poate fi motivată peste termenul de exercitare a recursului în casație, atât în privința duratei, cât și a momentului de la care începe să curgă, astfel că toate cerințele de conținut pentru cererea de recurs în casație trebuie întrunite cumulativ încă de la data formulării căii de atac, în interiorul termenului prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., textul de lege nepermițând complinirea vreuneia dintre aceste cerințe în afara termenului de exercitare a căii extraordinare de atac.

Astfel, din interpretarea dispozițiilor art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., care stabilesc că motivarea căii de atac trebuie să se facă în chiar cuprinsul cererii de declarare a recursului, rezultă că motivarea, precizarea sau completarea cererii de recurs în casație se poate realiza numai în interiorul termenului de 30 de zile prevăzut de lege, sub sancțiunea nulității acestora potrivit dispozițiilor art. 268 alin. (1) din C. proc. pen.

Prin urmare, criticile noi invocate de către recurenții inculpați B. și A., în cadrul cererilor completatoare transmise prin poștă instanței supreme sub formă de memorii nu pot fi avute în vedere de către judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curți, întrucât aceste completări au fost făcute ulterior datei de 12 mai 2025 (inculpatul B.) și, respectiv, 16 mai 2025 (inculpatul A.), date la care s-a împlinit termenul de declarare a recursului în casație pentru cei doi recurenți.

Pentru considerentele expuse, constatând că cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 489/A din data de 01 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală nu îndeplinesc condiția de admisibilitate prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., Înalta Curte le va respinge, ca inadmisibile, dispunând obligarea recurenților, conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., la plata sumei de 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 489/A din data de 01 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurenți la plata sumei de 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 septembrie 2025.