ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 17 septembrie 2025
Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de recurenții inculpații A. și B., în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1037 din data de 10 decembrie 2024, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj cinegetic, faptă prev. și ped. de art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006, modificată, privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În temeiul art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 6 luni închisoare sub supraveghere și s-a stabilit în condițiile art. 92 alin. (1) și alin. (2) din C. pen., un termen de supraveghere de 2 ani, care va curge de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Maramureș, la datele fixate de acesta;
b)să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Potrivit art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului să execute obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Maramureș sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate
Conform art. 94 alin. (1) din C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere s-a dispus ca datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) din C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probațiune Maramureș.
În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., inculpatul a fost obligat ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Primăriei Ocna Șugatag sau în cadrul Primăriei Giulești.
În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 44 lit. d) coroborat cu art. 42 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006, modificată privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic, la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În temeiul art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 luni închisoare sub supraveghere și s-a stabili în condițiile art. 92 alin. (1) și alin. (2) din C. pen., un termen de supraveghere de 2 ani care va curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărârii.
În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., inculpatul B. a fost obligat, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Maramureș, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Totodată, potrivit art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului să execute obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Maramureș sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În conformitate cu prevederile art. 94 alin. (1) din C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) din C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probațiune Maramureș.
Conform art. 93 alin. (3) din C. pen., inculpatul a fost obligat ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Primăriei Ocna Șugatag sau în cadrul Primăriei Giulești.
În temeiul art. 397 alin. (1) și 25 alin. (1) C. proc. pen. cu aplicarea art. 1357 alin. .(1) și (2) C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de Garda Forestieră Cluj, cu sediul în loc. Cluj Napoca, județul Cluj și au fost obligați, în solidar, inculpații la plata sumei de 2000 euro, cu titlu de prejudiciu creat fondului cinegetic prin recoltarea unui animal din specia căprior-mascul în afara perioadei legale de recoltare.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 404 alin. (4) lit. e) C. proc. pen. și art. 398 C. proc. pen., inculpații au fost obligați la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 800 de RON reprezintă cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală și suma de 1200 de RON reprezintă cheltuieli judiciare aferente fazelor de cameră preliminară și judecată, din care inculpatul A. să plătească suma de 1000 RON, iar inculpatul B. să plătească suma de 1000 RON.
Prin decizia penală nr. 599/A din data de 10 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori în dosarul nr. x/2023, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A. și B., împotriva sentinței penale nr. 1037 din 10 decembrie 2024, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata sumei de câte 500 de RON, reprezentând cheltuielile judiciare din apel.
În fapt, s-a reținut, în esență, că inculpații A. și B., în data de 16.01.2021, s-au deplasat la limita dintre fondurile de vânătoare 22 Izvoare și 23 Agriș (UAT Desești), iar după ce inculpatul A. a braconat un exemplar căprior, inculpatul B. l-a ajutat să transporte la autoturism, specific Franța, depozitându-l în interiorul acestuia într-un recipient.
Împotriva hotărârii instanței de apel au formulat cerere de recurs în casație, inculpații A. și B., la data de 14.05.2025, pe email, prin apărător ales, avocat C. cu delegație la dosar, prin care au invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și achitarea în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., cu motivarea că ansamblul probator administrat nu a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.
În acest sens, în esență, au arătat că, încadrarea în drept nu are legătura cu starea de fapt, întrucât inculpatul A. nu a fost trimis în judecată pentru transportul vânatului, deși se reține că a fost ajutat de D. în această acțiune. De asemenea, s-a considerat că încadrarea în drept nu este exactă, întrucât textul incriminatoriu are două teze - tentativa de a practica vânătoarea sau practicarea vânătorii-, însă nu s-a indicat exact care este acuzația în materie penală.
În continuare s-a făcut trimitere pe larg la probele administrate, fiind precizate, în esență următoarele:
- martorii nu sunt credibili, întrucât declarațiile lor sunt contradictorii;
- expertizele efectuate nu au concluzii relevante pentru stabilirea vinovăției.
Recurenții inculpați au considerat că afirmațiile martorilor nu sunt reale, susținând că animalul găsit era înghețat, dat fiind poziția în care acesta apare în filmare (piciorușele nu par mobile, un corp cald nu are această poziție "înțepenită" rigidă, a picioarelor).
Prin urmare, au precizat că dacă nu se poate dovedi, fără dubiu, modul în care a murit vânatul sau faptul că era tranșat, infracțiunea nu este prevăzută de legea penală întrucât, potrivit art. 44 lit. d) din Legea nr. 407/2006 republicată: "transportul vânatului dobândit în condițiile art. 42 sau găsit împușcat ori tranșat în teren, comercializarea, naturalizarea și orice operațiuni privind vânatul sau părți ori produse ușor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condițiilor legii".
Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și părții civile Garda Forestieră Cluj.
Cu privire la cererea de recurs în casație formulată de către inculpații A. și B. nu au fost depuse concluzii scrise.
La data de 02 septembrie 2025, inculpatul B., prin avocat E., în susținerea propriei cereri de recurs în casație a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea recursului în casație și achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., reiterând aceleași motive din cererea de recurs în casație, criticând, în esență probatoriul administrat, respectiv că din declarațiile martorilor și expertizele criminalistice, nu poate fi reținută vinovăția inculpatului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 03 iunie 2025, sub nr. x/2023.
Verificând exclusiv condițiile de admisibilitate, în conformitate cu dispozițiile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de recurenții A. și B. nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434-art. 438 C. proc. pen., pentru următoarele considerente:
Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.
Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalității, pe de o parte, și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea căii extraordinare de atac, referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă și la cazurile de casare.
În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1) și (2) C. proc. pen.:
"(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului.
(2) Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație."
Din examinarea dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă că recursul în casație este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.
În această etapă procesuală, sunt examinate condițiile de admitere în principiu a recursului în casație, care rezultă din dispozițiile art. 434, art. 435, art. 436 și art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casație, dacă cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de lege și de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conținutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate și motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casație.
Analizând îndeplinirea condițiilor mai sus enumerate, se constată că, în conformitate cu art. 434 C. proc. pen., recurenții-inculpați A. și B. au atacat cu recurs în casație decizia penală nr. 599/A din data de 10 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2023, ce face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casație, fiind pronunțată de curtea de apel ca instanță de apel.
Referitor la termenul de declarare a recursului în casație, prevăzut de art. 435 C. proc. pen., se constată că acesta a fost respectat, având în vedere că recursul în casație a fost formulat la data de 14.05.2025, iar hotărârea instanței de apel a fost comunicată inculpaților A. și B. la data de 29.04.2025, la adresa de domiciliu.
În conformitate cu dispozițiile art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen., care reglementează titularii cererii de recurs în casație, se reține că cererea a fost formulată de A. și B. în calitatea de inculpați în cauză, cărora le-au fost respinse apelurile exercitate în cauză.
Sub aspectul condițiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., se observă că, în cuprinsul cererii de recurs în casație, sunt menționate numele, prenumele, domiciliul recurenților, hotărârea care se atacă, iar cererea poartă semnătura avocatului care a redactat cererea de recurs în casație, conform împuternicirii avocațiale nr. x/27.08.2025.
În ceea ce privește condiția cumulativă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că recurenții au invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârea este supusă casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Cu prioritate, se notează că, sintagma "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune, putând deveni incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.
În atare condiții, se observă că, deși pe calea recursului în casație promovat, recurenții inculpați au indicat cazul de casare pe care își întemeiază cererea, respectiv cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., motivele concret invocate nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., astfel că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.. Astfel, motivele inculpaților A. și B., din cuprinsul cererii de recurs în casație, invocate în susținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., presupun reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, or, acestea nu pot fi valorificate în contextul vreunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.
Mai exact, în susținerea afirmației că faptele nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracțiunii pentru care au fost condamnați, inculpații evocă principiul in dubio pro reo, critică situația de fapt reținută cu caracter definitiv de instanța de apel și modul de interpretare a probelor, aspecte care nu se circumscriu cazului de la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., solicitând, în realitate, rejudecarea cauzei, reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de apel.
Solicitarea de reapreciere a probatoriului administrat, cu consecința schimbării situației de fapt reținute de instanța de apel nu se subsumează cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., stabilirea stării de fapt fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.
Critici cum sunt vinovăția inculpatului, circumstanțele comiterii faptei sau modul de apreciere a probatoriului nu mai pot fi analizate de către instanța de recurs în casație, scopul căii extraordinare de atac fiind reformarea numai sub aspect legal, de drept, iar nu faptic, a hotărârii definitive.
Așadar, starea de fapt reținută în cauză cu caracter definitiv și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare.
Prin urmare, motivele invocate în cererea de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. nu se circumscriu vreunui caz de recurs în casație dintre cele prevăzute expres și limitativ de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., ceea ce conduce la concluzia că îndeplinirea formală a unei condiții, respectiv indicarea unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea, ca admisibil, a recursului în casație.
Întrucât motivele prezentate de recurenți nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare indicat expres, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., și nici a altui caz de casare dintre cele reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., nu este îndeplinită.
Invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație. Argumentele prezentate de recurenți trebuie să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, situație ce nu se regăsește în cauza de față.
Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 599/A din data de 10 aprilie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2023.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligați recurenții-inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 599/A din data de 10 aprilie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2023.
Obligă recurenții-inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2025.