ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 06 mai 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 137 din data de 06 septembrie 2024 pronunțată de Judecătoria Șimleu Silvaniei în dosarul nr. x/2022, printre altele, în temeiul art. 396 alin. (1) și (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) și d) și art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat conform Deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A., trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de: abuz în serviciu în formă continuată (7 acte materiale), faptă prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.; fals intelectual în formă continuată (22 acte materiale), faptă prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.; uzul de fals în formă continuată (7 acte materiale), faptă prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.

Potrivit art. 397 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 1.357 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată în cauză de către partea civilă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj și au fost obligați inculpații A. și B. la plata sumei de 97550 RON, reprezentând prejudiciul produs prin săvârșirea faptelor prevăzute de legea penală pentru care s-a dispus soluția de încetare a procesului penal, și anume câte 50% din suma menționată de la fiecare dintre inculpați, la care se adaugă dobânzile (majorările de întârziere) și penalitățile aferente, începând cu data scadenței debitului și până la achitarea prejudiciului efectiv, conform prevederilor art. 173, 174 și 176 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

S-a respins cererea Ministerului Public privind confiscarea specială a sumei de 97550 RON de la inculpați.

Conform art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus desființarea în totalitate a înscrisurilor false, aflate în original în volumul V al dosarului de urmărire penală, după cum urmează:

- stat de plată prestări servicii iulie 2013, procesul-verbal de recepție nr. x/22.03.2013, contract de prestării servicii fără număr, încheiate cu martorii C. și D., caiet de sarcini, referat de necesitate, procesul-verbal de recepție nr. x/02.12.2013, foaie colectivă de prezență noiembrie- decembrie 2013, stat de plată prestări servicii luna noiembrie 2013, contractul de prestării servicii fără număr, procesul-verbal de recepție nr. x/26.11.2013, referat de necesitate, stat de plată mai 2013, procesul-verbal de recepție nr. x/22.05.2013, contractul de prestării servicii nr. x/28.02.2013 încheiat cu C., procesul-verbal de recepție nr. x/22.03.2013, contractul de prestării servicii nr. x/17.01.2013 încheiat cu C., stat de plată prestări servicii 2 aprilie 201, procesul-verbal de recepție nr. x/30.04.2014, contractul de prestării servicii nr. x/25.03.2014 încheiat cu C., referat de necesitate, procesul-verbal de recepție nr. x/01.09.2014, stat de plată prestări servicii luna august 2014, contractul de prestării servicii nr. x/17.06.2014 încheiat cu C., referat de necesitate, stat de plată prestări servicii, procesul-verbal de recepție nr. x/08.10.2014, referat de necesitate, contractul de prestării servicii nr. x/02.10.2014 încheiat cu C., registru de casă din data de 08.10.2014, 29.04.2014, 01.09.2014, 02.12.2013, 22.03.2013, 23.05.2013 și 22.07.2013 .

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 1884 RON a rămas în sarcina statului, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., și a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, în urma analizării probatoriului administrat în cauză, inclusiv prin raportare la apărările formulate de inculpat, instanța de fond a reținut, în esență, că inculpatului A., în calitatea de primar ordonator de credite al Comunei Chieșd, jud. Sălaj, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpata B., care avea calitatea de consilier contabil cu viza de control financiar preventiv în cadrul aceleiași primării și a unei rezoluții infracționale unice, în perioada cuprinsă între ianuarie 2013-mai 2014, a încheiat fictiv un număr de 8 contracte de prestări servicii cu martorii C. (7 contracte) și D. (1 contract), având ca obiect execuția unor lucrări de prestări servicii de cosire terenuri domeniul public, acostamente drumuri publice și văi, tăiat arbori, igienizat pădure, curățat fântâni, etc, iar pentru a crea aparența că aceste lucrări au fost executate, a semnat un număr de 7 procese-verbale de recepție, prin care a atestat în mod nereal că lucrările au fost executate, după care a semnat un număr de 7 file CEC pentru ridicare de numerar în baza cărora au fost retrasă succesiv de 7 ori suma totală de 97.550 RON, care ulterior a ajuns în posesia inculpatei B., fiind însușită în mod nelegal de către acesta, cu consecința prejudicierii bugetului UATC Chieșd, cu suma de 97.550 RON și crearea unui folos necuvenit pentru sine și pentru inculpata B..

Raportat la starea de fapt reținută și având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 518/2017, prin care s-a stabilit că îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu se interpretează ca fiind prin încălcarea legii, prevăzută în legislația primară, a sarcinilor de serviciu de către un funcționar public, instanța de fond a reținut că au fost încălcate de inculpații A. și B., următoarele acte normative din legislația primară și secundară: art. 61 alin. (1), (2) și (5) și art. 63 alin. (1), lit. c) și d), alin. (4), lit. b) și alin. (5) lit. c) și d) din Legea nr. 215/2001 republicată; art. 51 alin. (3) și art. 54 alin. (5), (6), și (7) din Legea 273/2006 republicată; art. 2 și art. 3 din Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 1792/2002, pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale; art. 5 din O.G. nr. 119/1999 republicată; art. 6 din Legea nr. 82/1991 republicată.

În continuare, instanța de fond a reținut că inculpatul A. a săvârșit faptele de care a fost acuzat, însă, raportat la pedepsele legale și la termenele prevăzute de art. 154 alin. (1) lit. c) și d) C. pen. și la Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, pentru cele 7 acte materiale ale infracțiunii de abuz în serviciu [art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen..], cele 22 acte materiale ale infracțiunii de fals intelectual în formă continuată [art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen..] și cele 7 acte materiale ale infracțiunii de uz de fals în formă continuată [art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen..] comise în ianuarie 2013-mai 2014, s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale în perioada ianuarie 2021-mai 2022, în funcție de săvârșirea fiecăreia dintre aceste fapte.

De asemenea, cu privire la infracțiunile de uz de fals în formă continuată [art. 323 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen..] și fals intelectual în formă continuată [art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen..], judecătorul fondului a constatat că s-a împlinit termenul de prescriție a răspunderii penale în perioada ianuarie 2018 - mai 2019.

În ceea ce privește solicitarea de desființare de înscrisuri, instanța de fond a reținut că este întemeiată și se impune admiterea acesteia, având în vedere că înscrisurile au fost întocmite în fals, cu un scop ilicit, în vederea obținerii unei sume de bani necuvenite de către cei doi inculpați.

De asemenea, pentru aceleași motive, constatând că autori ai prejudiciului au fost cei doi inculpați, a admis cererea părții civile A.N.A.F., prin Direcția Regională Cluj - Administrația Financiară Sălaj, privind obligarea acestora la plata sumei de 97550 RON către partea civilă și a obligat inculpatul A. să plătească câte 50% din prejudiciu, respectiv suma de 48775 RON.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel inculpații A. și B..

Inculpatul A. a formulat apel doar pe latură civilă, susținând că nu este corectă împărțirea prejudiciului între acesta și coinculpata B., și a solicitat să fie obligat la repararea prejudiciului/confiscare doar pentru suma netă aferentă sumelor brute ridicate din Trezorerie, respectiv 18.019 RON.

Prin decizia penală nr. 216/A/2025 din 13 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de inculpații A. și B. împotriva sentinței nr. 137/06.09.2024 pronunțată de Judecătoria Șimleu Silvaniei, care a fost desființată în latură civilă și rejudecând în aceste limite:

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă acțiunea civilă formulată în cauză de către partea civilă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj și s-a dispus înlăturarea prevederilor privind obligarea inculpaților la plata sumei de 97550 RON către ANAF.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) s-a dispus confiscarea sumei de 48.775 RON de la cei doi inculpați, reprezentând bunurile dobândite prin săvârșirea faptelor prevăzute de legea penală.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 998 de RON, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

În esență, analizând motivele de apel invocate de inculpatul A., Curtea a reținut că prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunilor de către cei doi inculpați nu este un prejudiciu adus bugetului statului, în general, ci este unul în dauna bugetului UAT Chieșd, care este și parte vătămată în această cauză. Astfel, ANAF, ca reprezentant al statului nu a suferit un prejudiciu ca urmare a faptelor inculpaților și prin urmare nu are calitate procesuală, astfel că a respins ca inadmisibilă cererea de constituire de parte civilă.

Referitor la confiscarea specială, Curtea a reținut că inculpații A. și B., în calitate de coautori, au produs un prejudiciu în cuantum de 97.550 RON, iar participația penală permite luarea măsurii speciale a confiscării în considerarea faptei unice la care au contribuit inculpații și din care decurge prejudiciul pentru fiecare participant.

De asemenea, având în vedere respingerea acțiunii civile exercitate de către ANAF, Curtea a constatat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 112 lit. e) C. pen., măsura de siguranță a confiscării speciale dispunându-se și în ipoteza în care a intervenit prescripția răspunderii penale întrucât scopul acesteia este înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală, aceasta putând fi luată chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă. Intervenția unei cauze de încetare a procesului penal, după săvârșirea infracțiunii, nu exclude confiscarea bunurilor ce au servit la comiterea acesteia. Totodată, a reținut că măsura confiscării speciale este o măsură de siguranță, care, potrivit art. 111 C. pen. are un caracter de sancțiune personală care exclude solidaritatea.

Așadar, în condițiile în care, în cauză, infracțiunile au fost comise de cei doi coinculpați, fără a ști cu exactitate care sunt sumele însușite de către fiecare inculpat, instanța de apel a dispus confiscarea sumei de 97.550 RON, respectiv suma de 48.775 RON de la fiecare inculpat.

Hotărârea din apel a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, inculpaților A. și B., persoanei vătămate UATC Chieșd și părții civile DGRFP Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj la 20 februarie 2025.

Termenul de declarare a recursului în casație s-a împlinit la data de 24 martie 2025 pentru inculpatul A..

Împotriva hotărârii instanței de apel, la 14 februarie 2025, a declarat recurs în casație inculpatul A. (personal), invocând dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. pen., cu argumentarea că nu există nicio probă în dosar din care să rezulte că, în calitate de primar, ar fi beneficiat de vreun ban ca urmare a încheirii contractelor de prestări servicii, iar pentru a dovedi că este nevinovat a solicitat, în cursul judecății, inclusiv testarea cu aparatul poligraf.

Astfel, recurentul a expus pe larg motivele pentru care, în opinia sa, hotărârile instanței de fond și de apel sunt nelegale, sens în care s-a raportat la probele administrate în dosar, respectiv declarația martorului denunțător (apreciată de către recurent ca fiind contrară adevărului), declarațiile a opt martori din care rezultă că au fost respectate toate procedurile legale pentru contractarea și efectuarea lucărilor, precum și raportul de expertiză criminalistică, susținând că lucrările au fost efectuate și nu s-a produs niciun prejudiciu, motiv pentru care nici primăria nu s-a constituit parte civilă în cauză.

De asemenea, a susținut că a fost obligat la plata sumei de 48.775 RON, reprezentând jumătate din prejudiciul stabilit în cauză, deși, pe de-o parte, nu s-a dovedit că ar fi beneficiat de acești bani, și, pe de altă parte, au fost încălcate dispozițiile art. 2528 și 2523 C. proc. civ., întrucât s-a prescris dreptul de a solicita plata prejudiciului încă din anii 2017-2018.

Totodată, a precizat că ANAF s-a constituit parte civilă în prezentul dosar abia în anul 2022, deși nu s-a produs niciun prejudiciu bugetului de stat, iar în aceste condiții nu avea nicio calitate procesuală în cauză.

Față de aceste motive, a solicitat suspendarea deciziei penale atacate.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj la 06 martie 2025, părții civile DGRFP Cluj Napoca, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj și persoanei vătămate UATC Chieșd la 07 martie 2025, și inculpatei B. la 10 martie 2025.

Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. în care se puteau depune concluzii scrise a expirat cel mai târziu la data de 21 martie 2025, fără ca la dosar să fie depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 28 martie 2025. La înaintarea dosarului în calea de atac procedura de comunicare a cererii de recurs în casație era îndeplinită.

La data de 29 aprilie 2025 a fost depus la dosar raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat, potrivit căruia cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. este inadmisibilă în principiu întrucât nu îndeplinește toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen. (nefiind respectată cerința de la art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.).

Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 (referitor la conținutul cererii) și art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Reglementând conținutul cererii de recurs în casație, art. 437 alin. (1) C. proc. pen. stabilește că aceasta trebuie să cuprindă numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții ori, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac și organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora (lit. c), precum și semnătura persoanei care a promovat recursul în casație (lit. d).

Rezultă, așadar, din cuprinsul textului de lege menționat că cererea de recurs în casație se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanței cu soluționarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conținutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casație, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reședința părții, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părților (conform art. 445 C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum și voința de a recura respectiva hotărâre și limitele acestei voințe, respectiv motivele în fapt și în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanței de recurs.

Așa cum se prevede în art. 440 alin. (2) C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conținut la care se referă expres art. 437 alin. (1) C. proc. pen. constituie o condiție de admisibilitate a recursului în casație, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.

Examinând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta respectă cerința prevăzută de art. 434 C. proc. pen., decizia penală nr. 216/A/2025 din 13 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.

Deopotrivă, se constată că recursul în casație a fost promovat, în termen legal, de către A., persoană care, față de calitatea sa de inculpat în cursul procesului în fond și apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumerați în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen. Totodată, este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen., având în vedere că inculpatul A. a declarat apel în cauză.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casație din perspectiva respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta întrunește cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., întrucât cuprinde numele, prenumele, domiciliul și locul de detenție al recurentului, este indicată hotărârea atacată și are aplicată semnătura persoanei care a întocmit-o.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că recurentul a invocat motivele de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 8 C. proc. pen., cu argumentarea că nu există nicio probă în dosar din care să rezulte că, în calitate de primar, ar fi beneficiat de vreo sumă de bani ca urmare a încheirii contractelor de prestări servicii, cu atât mai mult cu cât au fost respectate toate procedurile legale pentru contractarea și efectuarea lucărilor, și în condițiile în care nu a fost prejudiciat bugetul de stat, primăria nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar ANAF nu are nicio calitate procesuală în prezentul dosar, chiar dacă s-a constituit parte civilă.

Referitor la această condiție de admisibilitate, se impune a se menționa că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din această perspectivă se reține că, din modalitatea de reglementare a recursului în casație, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, așadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că aspectele de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate.

Aceste considerații sunt valabile și în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., prin intermediul căruia hotărârile sunt supuse casării în acele situații în care, în raport cu actele și lucrările dosarului, s-a reținut în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal, ca urmare a aplicării greșite a unor dispoziții legale (cum ar fi cele care reglementează prescripția răspunderii penale), aspect care, însă, nu a fost invocat de recurent.

Așa cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs în casație, inculpatul A. a invocat lipsa probelor din care să rezulte că, în calitate de primar, ar fi beneficiat de prejudiciul reținut ca urmare a încheirii contractelor de prestări servicii, cu atât mai mult cu cât au fost respectate toate procedurile legale pentru contractarea lucărilor, iar acestea au fost efectuate, precum și greșita introducere în cauză a ANAF, în calitate de parte civilă, în condițiile în care nu a fost prejudiciat bugetul de stat, iar primăria nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Se observă, așadar, că niciuna din criticile formulate de inculpatul A. nu vizează greșita aplicare a dispozițiilor legale pe care s-a fundamentat soluția de încetare a procesului penal, respectiv art. 154 C. pen., în concret recurentul fiind nemulțumit de situația de fapt stabilită de către Curtea de Apel Cluj în ceea ce privește executarea contractelor de prestări servicii și stabilirea prejudiciului, considerând că nu au fost clarificate toate aspectele care conduceau la reținerea unei alte baze factuale, precum și de faptul că ANAF s-a constituit parte civilă în cauză, aspecte care, însă, nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare invocat și nici prin intermediul vreunui alt motiv de casare din cele prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., jurisprudența instanței supreme fiind constantă în acest sens.

Formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casație, fapt ce atrage nerespectarea cerinței prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. De altfel, invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, ceea ce nu este situația în speță.

În ceea ce privește cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 4, 5 și 6 C. proc. pen., acestea au fost invocate de recurent în mod formal, întrucât nu sunt în vigoare, fiind abrogate prin art. 102 pct. 267 din Titlu III din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale.

Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. nu îndeplinește toate condițiile prevăzute în mod cumulativ de dispozițiile legale, fiind promovată cu încălcarea prevederilor art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., va respinge calea extraordinară de atac exercitată de acesta ca inadmisibilă. Față de soluția ce se va pronunța, nu se mai impune analizarea cererii formulate de recurent, în temeiul art. 441 C. proc. pen., de suspendare a executării deciziei recurate.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, îl va obliga pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 216/A/2025 din 13 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 mai 2025.