ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2024

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 40 din data de 20.06.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Sălaj a dispus următoarele:

Inculpatul A.

În baza art. 5 C. pen. raportat la criteriul aprecierii globale statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 265 din data de 6 mai 2014 s-a stabilit lege penală mai favorabilă inculpatului A. Noul C. pen., forma în vigoare în perioada 25.06.2018 - 30.05.2022.

În temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. cu privire la săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. (modalitatea aderării).

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. coroborat cu art. 154 alin. (1) lit. d) și art. 153 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. cu privire la săvârșirea infracțiuni de complicitate la înșelăciune prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (fapta pct. 23) și a infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. (fapta pct. 25).

Împotriva acestei sentințe, printre alții, a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Sălaj (cu privire la inculpații B., C., D., E., F. și G.) și de inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 678/A/2024 din 25.04.2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, printre altele, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Sălaj (cu privire la inculpații B., C., D., E., F. și G.) împotriva sentinței penale nr. 40/2022, pronunțată de Tribunalul Sălaj la data de 20.06.2022.

În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva deciziei penale nr. 678/A/2024 din 25.04.2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, printre altele, a formulat recurs în casație inculpatul A. la data de 28.06.2024, prin apărător ales, avocat H. cu împuternicire avocațială aflată la dosar de recurs în casație.

Prin cererea formulată de inculpat a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. (în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal).

În cuprinsul motivelor de recurs în casație, inculpatul a arătat, în esență, că, decizia instanței de apel cu privire la încetarea procesului penal pe motivul împlinirii termenului de prescripție este greșită, soluția ce s-ar fi impus a fi adoptată în cauză fiind cea de achitare. Curtea de Apel Cluj a constatat, în mod greșit, săvârșirea unui număr de 2 infracțiuni de înșelăciune, una în calitate de autor, iar cealaltă în calitate de complice, de către inculpatul A..

Inculpatul A. a apreciat că dispunerea unei soluții de achitare în baza art. 16. alin. (1). lit. a) sau lit. c) C. proc. pen. care are prioritate față de art. 16. alin. (1). lit. f) C. proc. pen. (intervenirea prescripției) este soluția corectă, legală și temeinică.

Hotărârea instanței de apel reflectă o greșită aplicare a legii și o greșită soluție de încetare a procesului penal în ceea ce privește situația inculpatului A.. Probele de la dosarul cauzei, deși clare, au fost interpretate în mod greșit și scoase din context, constatându-se astfel în mod eronat și nefondat că nu se poate dispune o soluție de achitare a inculpatului, singura de altfel legală și temeinică în speța de față, atât cu privire la fapta de la pct. nr. 23 din rechizitoriu (complicitate la înșelăciune cu privire la societatea I.), cât și cu privire la fapta nr. 25 din rechizitoriu (înșelăciune cu privire la societatea J. SRL).

Se impune a se constata faptul că instanța de apel a plecat din start de la premisa faptului că A. ar fi cunoscut despre intenția ca societatea K. să fie folosită la comiterea unor infracțiuni de înșelăciune, concentrând toată argumentația în acest sens.

În opinia inculpatului, ceea ce ignoră instanța este tocmai faptul că persoana care a preluat societatea cunoștea situația acesteia, respectiv a acceptat să o preia cu datoriile aferente, cu promisiunea că le va plăti. Datoriile societății erau în sumă de 19.731 RON conform certificatului de atestare fiscală atașat la dosar.

În acel moment dl L. a afirmat că dorea să acceseze un credit bancar sau să încheie contracte de leasing mobiliar pentru a cumpăra mașini si utilaje necesare desfășurării activității societății, potrivit obiectului său de activitate. Având în vedere angajamentele luate de L., inculpatul era convins că va plăti datoriile societății întrucât nicio bancă sau o firmă de leasing nu ar fi creditat o societate cu datorii.

Acesta este motivul pentru care anterior cesiunii a dat împuternicire notarială, cu puteri limitate, strict în sensul de a desfășura activitățile menționate.

Procura din data de 25.03.2009 îl împuternicea pe L. pentru contractarea de credite, încheierea de contracte de leasing mobiliar, respectiv pentru încasarea de sume de bani și efectuarea de plăți în numele societății (conform anexei). Pentru îndeplinirea acestui mandat era necesar să se deschidă conturi bancare și astfel în data de 02.04.2009, l-a împuternicit să deschidă conturi bancare, să depună și să ridice numerar.

Prin niciuna dintre cele două procuri nu a împuternicit pe nimeni să solicite, să ridice, să completeze documente de plată cum ar fi cecuri sau bilete la ordin, ori să le folosească în numele firmei. Or, faptul că numitul L. a ridicat asemenea documente și ulterior le-a folosit, reprezintă în primul rând o depășire a atribuțiilor din mandat, motiv pentru care atunci când a aflat despre asemenea aspecte, a depus plângere penală inclusiv împotriva acestuia. În al doilea rând, trebuie observat că, neavând mandat expres, lucrătorii de la băncile emitente nu au avut un cadru legal care să permită eliberarea acelor instrumente de plată, deci și conduita acestora este una criticabilă.

Este extrem de important a preciza faptul că niciuna dintre activitățile pe care inculpatul le-a autorizat prin procură notarială nu sunt unele ilicite și nu vizează vreo operațiune ilegală, ilicită. De aici și până la a cunoaște despre intențiile infracționale în legătură cu societatea al cărei administrator a fost, lipsește orice dovadă concretă, totul bazându-se pe presupuneri ale instanței și pe interpretarea în defavoarea sa a unei declarații care aparține unei persoane interesate în cauză, respectiv partea civilă M.. A lega o implicare a sa în activitatea infracțională de faptul că inculpatul a dat procură notarială anterior cesionării firmei (cu deplină bună-credință, cu privire la activități pe deplin licite și în considerarea intereselor societății K. SRL), reprezintă o concluzie vădit eronată și contrară realității, dar și principiului in dubio pro reo.

Mai mult, Curtea a făcut aprecieri inclusiv asupra declarației lui N. din etapa apelului sau asupra staturii acestuia, când îl asociază cu persoana descrisă în declarație de către partea civilă M., deși inculpatul N. nu a fost audiat în fata niciuneia dintre doamnele judecător ce au compus ulterior completul de apel care a pronunțat decizia recurată, ci la o data anterioară -25.11.2022-, când compunerea completului de judecată era cu totul alta. Cu toate că s-a solicitat expres de apărarea inculpatului și, inițial, la termenul din 12 octombrie 2023, s-a încuviințat reaudierea inc. N. în fața noului complet de apel, la următorul termen de judecată pentru care acesta a fost citat (23 noiembrie 2023), neprezentându-se, instanța de apel a refuzat să mai facă demersuri în vederea citării sale cu mandat de aducere, apreciind că nu mai e necesar să fie audiat în fața noului complet întrucât audiat inițial în fața unui alt complet de judecată, a dat declarații favorabile tuturor inculpaților, mai puțin sieși (citat din încheierea de ședință din data de 23 noiembrie 2023). Cu toate acestea, în motivarea deciziei, același complet de apel care a refuzat audierea acestui inculpat, face referiri la declarația sa pentru a-și fundamenta soluția în acuzarea inculpatului.

Ceea ce de asemenea prezintă o relevanță majoră în analiza vinovăției inculpatului A. cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, este rezoluția subiectivă, respectiv trebuie analizat în ce măsură probele concrete, iar nu purele speculații și prezumții, dovedesc o atare rezoluție subiectivă, respectiv faptul că ar fi știut că societatea K. urmează să fie folosită la înșelăciuni și cu bună știință ar fi ajutat în acest scop.

În speță, din argumentarea instanței reiese că actul de înlesnire/ajutor la comiterea faptei de inducere în eroare este reprezentat de cesiunea societății și măsurile premergătoare necesare în vederea cesiunii (emiterea procurii privind împuternicirea lui L. să deschidă conturi la bănci pe numele societății, să efectueze operațiuni bancare etc). Nu există însă o legătură de cauzalitate directă între acțiunea de cesiune a societății de către inculpatul A. sau emiterea procurilor notariale și realizarea inducerii în eroare a societății I. de către alte persoane, respectiv cunoașterea acestui lucru de către inculpatul A.. Așa cum a expus mai sus, toate activitățile întreprinse de inculpatul A. au fost făcute cu deplină bună-credință și în scopurile arătate, el necunoscând niciun moment că societatea K. va fi folosită în alte scopuri decât unele licite, strict în sensul derulării unei activități normale în cadrul unei societăți comerciale.

O condiție fundamentală a complicității este ca activitatea complicelui să fie intenționată, intenția complicelui implicând un dublu aspect, anume că el prevede și dorește/acceptă comiterea infracțiunii de către autor, iar pe de altă parte prevede și dorește/acceptă să faciliteze această comitere prin actul său. Or, în mod evident o atare intenție și conduită a inculpatului nu se poate dovedi în speță și în niciun caz nu se poate prezuma astfel cum în mod fundamental greșit a procedat instanța de apel, interpretând orice probă și element în defavoarea sa. Concluzia instanței de apel este de fapt, așa cum a arătat și mai sus, o speculație, fără temei juridic și suport în materialul probatoriu.

A decide în mod discreționar că cesiunea unei societăți cu datorii înseamnă automat, nemijlocit și fără îndoială o intenție cu privire la săvârșirea ulterioară unor infracțiuni subsecvente de înșelăciune, constituie deja o vădită prezumție de vinovăție față de inculpatul A..

În concluzie, a solicitat să se constate că din nicio probă concretă, directă, obiectivă nu reiese faptul că ar fi fost implicat în activitatea infracțională de complicitate la înșelăciune în dauna I. S.R.L. Turda, ci din contră, probatoriul aflat la dosarul cauzei este în măsură să releve contrariul (respectiv că inculpatul nu a participat, nu a fost prezent la nici o întâlnire cu reprezentanții vreunei societăți, nu a avut cunoștință de vreo astfel de întâlnire, deci cu atât mai puțin a ajutat în vreun fel la inducerea în eroare a vreunei societăți), astfel că soluția care se impune este achitarea, în principal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Ca efect al acestei soluții, se impune înlăturarea și a nelegalității privind greșita soluționare a acțiunii civile, soluția legală și temeinică fiind cea de respingere a acesteia.

În continuare, inculpatul a mai susținut că, în niciun caz nu se poate reține vreo implicare a sa în comiterea unei infracțiuni de înșelăciune, de data aceasta în calitate de autor, în cazul J. S.R.L. Zalău. A invocat între altele, în apărare referitor la această acuzație, atât la instanța de fond, cât și la cea de apel, faptul că din raportul de expertiză criminalistică grafoscopică efectuat în cauză din dispoziția primei instanțe (Raport de expertiză criminalistică nr. x din 24 martie 2020, efectuat de Institutul Național de Expertize Criminalistice-Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Cluj), reiese că semnătura de pe contractul nr. x/18.05.2009 încheiat cu J. S.R.L. Zalău nu aparține inculpatului și nu a fost realizată de acesta.

Prin urmare, această probă obiectivă confirmă în mod expres faptul că nu inculpatul A. a executat semnătura existentă pe contractul în discuție.

Cu toate acestea, instanța de apel a dat o interpretare proprie acestui raport, alta decât cea care rezultă clar și precis atât din concluzia raportului, cât și din considerentele acestuia, reținându-se astfel în mod vădit nejustificat vinovăția sa.

De asemenea, infracțiunea de înșelăciune imputată inculpatului nu se susține în niciun caz nici prin prisma modalității în care aceasta s-ar fi comis, respectiv prin emiterea unor bilete la ordin fără acoperire, care ulterior au fost refuzate la plată. Din acest punct de vedere, a subliniat că niciodată nu a deținut sau solicitat emiterea vreunui instrument de plată de către bancă, nu a semnat vreun bilet la ordin și în niciun caz nu a dat cuiva vreo procură, împuternicire sau orice alt fel de abilitare să ridice și să utilizeze bilete la ordin în numele societății K.. Prin urmare, cu atât mai puțin se poate susține orice implicare a sa în pretinsa infracțiune de înșelăciune sau o cunoaștere de către el a unor astfel de activități, derulate, evident, de alte persoane fără știrea și implicarea în vreun fel a inculpatului.

Apoi, date fiind raportările instanței de apel la declarația "martorului" O. (în realitate audiat inclusiv în faza de urmărire penală ca parte civilă, iar nu ca martor -cum în mod greșit a reținut instanța de apel), se impune a fi menționat că atare declarații, emanând de la o persoană direct interesată în cauză, respectiv reprezentantul uneia dintre societățile despre care se susține că ar fi fost induse în eroare, trebuie văzute sub beneficiu de inventar și evaluate ca atare în materialul probator al cauzei, iar nu atribuită valoare absolută respectivelor susțineri.

Prin urmare, în niciun caz declarația părții civile O. nu poate să conducă la concluzia vinovăției inculpatului. Aceasta cu atât mai mult cu cât cele susținute la nivel subiectiv de această persoană nici nu se verifică în ansamblul probator al cauzei și sunt contrazise de însuși raportul de expertiză criminalistică grafoscopică, care reprezintă o probă tehnică, științifică, obiectivă.

În concret, este vorba de susținerile numitului O., potrivit cărora cu el ar fi încheiat înțelegerea comercială, întrucât l-ar fi recunoscut din planșe foto. Or, examinând dosarul de urmărire penală, inclusiv volumul 41 la care se face trimitere de către instanță când se susține acest aspect, în nicio parte a acestui dosar de urmărire penală nu se regăsește măcar o planșă foto din care să rezulte chipul inculpatului A. și deci nu există niciun fel de dovadă că, în concret, ar fi fost recunoscut de numitul O. dintr-o atare planșă foto și care ar fi aceasta.

Evident, lipsește de la dosarul cauzei orice proces-verbal de consemnare a unei astfel de pretinse activități de recunoaștere din planșă fotografică și orice alt element din care să rezulte desfășurarea legală a unei astfel de activități, doar afirmativ susținută de persoana vătămată și fără să existe vreo urmă de dovadă în acest sens.

Rezultă astfel lipsa de fundament și veridicitate a oricăror afirmații făcute de persoana vătămată O., potrivit cărora l-ar fi recunoscut în concret pe inculpatul A., din vreo planșă foto.

Toate aceste elemente, coroborate, nu fac altceva decât să susțină fragilitatea declarațiilor și afirmațiilor acestei părți civile și nasc cu atât mai mult semne de întrebare cu privire la acuratețea și veridicitatea celor afirmate de numitul O. la adresa inculpatului.

În fine, un alt aspect extrem de important în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune imputată inculpatului A. în legătură cu S.C. J. S.R.L., în opinia acestuia, îl reprezintă perioada în care se susține în rechizitoriu (și se validează de instanța de apel) că ar fi fost săvârșită această faptă. Astfel, potrivit rechizitoriului:

"Fapta inculpatului A., care în perioada 26.05.2009-11.06.2009 a indus în eroare S.C. J. S.R.L. ZALĂU folosind S.C. K., cauzând un prejudiciu de 192.105,44 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen."

În consecință, constatându-se că în mod greșit si cu privire la această faptă s-a dispus încetarea procesului penal, în mod greșit fiind soluționată și acțiunea civilă, a solicitat instanței supreme admiterea recursului în casație și dispunerea unei soluții de achitare, cu consecința respingerii acțiunii civile exercitate în cauză de J. S.R.L. Zalău.

Conchizând, pentru toate motivele prezentate și argumentate mai sus, a solicitat să se admită recursul în casație declarat, desființarea deciziei recurate și, în rejudecare, să se dispună achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. (persoană vătămată S.C. J. SRL) și complicitate la înșelăciune, prev. de art. 48 C. pen., rap. la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. (persoană vătămată S.C. I.), în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 16 alin. (1) lit. a) sau lit. c) C. proc. pen.

După îndeplinirea procedurilor prevăzute de art. 439 C. proc. pen., cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, având fixat termen de judecată, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la 19 noiembrie 2024.

Magistratul asistent, în conformitate cu dispozițiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., a întocmit și a depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casație ce formează obiectul dosarului nr. x/2015, în vederea verificării admisibilității în principiu a acesteia.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație, în conformitate cu prevederile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Procedând, prioritar, la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 434, art. 435 și art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în cuprinsul cererii este menționat numele și prenumele recurentului, semnătura apărătorului ales al acestuia, iar decizia penală nr. 678/A/2024 din 25.04.2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, printre altele, recurată în prezenta cauză, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație și că recursul în casație a fost formulat în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., astfel cum a fost consacrată în jurisprudență, se constată că, formal, criticile invocate de recurentul inculpat A. nu se circumscriu în conținut dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Preliminar, se notează că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), raportat la art. 438 C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre motivele de casare expres prevăzute de lege.

Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen., instanța de recurs în casație examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație și care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) C. proc. pen.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

Cu privire la sfera de incidență a motivului de recurs invocat de recurentul inculpat A., prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal", cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluționării definitive a cauzei, se constată reținerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen. și, în temeiul acestuia, pronunțarea unei soluții nelegale de încetare a procesului penal.

În speță, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, valorificat de către instanța de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale pentru săvârșirea infracțiuni de complicitate la înșelăciune prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (fapta pct. 23) și a infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. (fapta pct. 25).

În susținerea cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., recurentul inculpat A. a criticat starea de fapt reținută în cauză cu titlu definitiv și concordanța acesteia cu probele administrate cu consecința unei soluții de achitare, fără a fi invocate argumente care să se poată circumscrie cazului de casare invocat.

Or, prin intermediul acestui motiv de casare, hotărârile sunt supuse casării în acele situații în care, în raport cu actele și lucrările dosarului, s-a reținut în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal, ca urmare a aplicării greșite a unor dispoziții legale (cum ar fi cele care reglementează prescripția răspunderii penale), aspect care, însă, nu a fost invocat de recurent.

Sub acest aspect, se are în vedere și practica conturată a instanței supreme prin care s-a apreciat că, indicarea formală a unuia din cazurile de casare prevăzute de lege fără ca argumentele aduse în susținere să se subsumeze cazului de casare invocat, nu este suficientă pentru constatarea admisibilității cererii de recurs în casație.

În concluzie, în verificarea îndeplinirii cerințelor de admisibilitate prevăzute de lege, în raport de cele reținute anterior, se constată că motivele invocate de inculpat, așa cum au fost formulate, nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile legale în materie și astfel, din această perspectivă nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., rap. la art. 438 C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, constatând neîndeplinite condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât motivele invocate în cuprinsul cererii nu se circumscriu în conținut cazului de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., acesta fiind invocat în mod formal, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 678/A/2024 din data de 25 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2015.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul- inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 678/A/2024 din data de 25 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2015.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2024.