ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 03 aprilie 2025

Asupra cauzei de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 3548 din data de 18.12.2023, Judecătoria Sectorului 4 București, secția I Penală:

În baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. raportat art. 46 alin. (2) cu referire la art. 279 alin. (2) și (4) raportat la art. 207 alin (1) și (3) cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 77 lit. a) din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj judiciar în formă continuată (3 acte materiale în intervalul 28.07.2022-02.08.2022).

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de art. 66 alin. (1) lit. b) din C. pen., constând în dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, și de art. 66 alin. (1) lit. n) din C. pen., constând în dreptul de a comunica, prin orice mijloace, cu persoana vătămată B. sau de a se apropia de persoana vătămată B. la mai puțin de 100 metri, cu excepția cazurilor în care se află în instituții publice, la chemarea organelor judiciare, pe o perioadă de 3 ani, care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., i-au fost interzise inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. raportat la art. 48 alin. (2) cu referire la art. 279 alin. (2) și (4) raportat la art. 193 alin. (1) din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de ultraj judiciar.(fapta din 28.07.2022).

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de art. 66 alin. (1) lit. b) din C. pen., constând în dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, și de art. 66 alin. (1) lit. n) din C. pen., constând în dreptul de a comunica, prin orice mijloace, cu persoana vătămată B. sau de a se apropia de persoana vătămată B. la mai puțin de 100 metri, cu excepția cazurilor în care se află în instituții publice, la chemarea organelor judiciare, pe o perioadă de 3 ani, care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., i-au fost interzise inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite în sarcina inculpatului, de 3 ani închisoare și 1 an închisoare, și a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 4 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare, în regim de detenție.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a), s)-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa rezultantă a închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de art. 66 alin. (1) lit. b) din C. pen., constând în dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, și de art. 66 alin. (1) lit. n) din C. pen., constând în dreptul de a comunica, prin orice mijloace, cu persoana vătămată B. sau de a se apropia de persoana vătămată B. la mai puțin de 100 metri, cu excepția cazurilor în care se află în instituții publice, la chemarea organelor judiciare, pe o perioadă de 3 ani, care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară, ce se va executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 404 alin. (6)

1

din C. proc. pen., s-a stabilit că persoana vătămată B. poate solicita emiterea unui ordin european de protecție în condițiile legii.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., raportat la art. 72 alin. (1) din C. pen., instanța a dedus din durata pedepsei privative de libertate aplicate inculpatului A. perioada în care acesta s-a aflat în stare de reținere, de arest preventiv și de arest la domiciliu, respectiv perioada 08.08.2022-22.01.2023.

În temeiul art. 274 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 1.400 RON (suma de 600 de RON aferentă fazei de urmărire penală, suma de 200 de RON aferentă fazei de cameră preliminară și suma de 600 RON aferentă fazei de judecată).

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II - a Penală, la data de 06.02.2024, sub nr. de dosar x/2022

Prin decizia penală nr. 1283/A din 01.11.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a-II-a penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de către inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 3548 din 18.12.2023 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, secția Penală, în dosarul nr. x/2022 .

Pentru a hotărî în acest sens, s-a reținut că instanța de fond a analizat judicios material probator administrat în cauză, stabilind în mod corect atât situația de fapt și încadrarea juridică, dar și vinovăția inculpatului în raport cu acuzațiile aduse prin actul de sesizare.

Instanța de apel a apreciat că, în sentința atacată, a fost realizată o coroborare judicioasă a probelor administrate pe parcursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești, reținând o situație de fapt corectă.

Curtea a constatat că, inculpatul A. a recunoscut nuanțat săvârșirea faptelor imputate(" de fapta care mi se impută nu sunt responsabil în proporție de 50%-60%), încercând să acrediteze ideea că amenințarea părții vătămate de către martorul C. nu s-a făcut la inițiativa sa, ci a fost demersul personal al acestuia din urmă . Această idee este însă contrazisă de martorul C..

În același sens sunt și conversațiile purtate în data de 28.07.2024, între susnumiți, care au fost puse la dispoziție de către martorul C., care au fost redate de către procuror în procesul-verbal din data de 9.08.2024.

Instigarea martorului C. de către inculpatul A. a fost confirmată și de către martorul D..

Și martora E. a relatat despre " întâlnirea" persoanei vătămate, soțul său, cu inculpatul și martorii.

Despre aceste discuții telefonice, în care a fost amenințată, a relatat pe larg persoana vătămată în declarația sa din 4.08.2022(dosar de urmărire penală).

Curtea a reținut cu relevanță și împrejurarea potrivit căreia inculpatul A. și martorul C. au încercat să stabilească un plan comun de "ieșire din situație", având în vedere sesizarea de către persoana vătămată a organelor judiciare cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj judiciare și teama martorului că va fi făcut răspunzător.

În esență, făcând o evaluare proprie a materialului probator administrat, respectiv: declarațiile persoanei vătămate, declarația martorei E., certificat medico-legal nr. x/29.07.2022, procese-verbale de vizionare a imaginilor video, procese-verbale de identificare, procese-verbale de redare a înregistrărilor audio și suporturile optice aferente, procese-verbale de redare a convorbirilor interceptate în baza mandatului de supraveghere tehnică nr. x/UP/08.08.2022, declarația martorului D., declarația inculpatului A., dar și a declarației martorului C. oferită în apel, Curtea a constatat că, infracțiunile reținute în sarcina inculpatului A. există, au fost săvârșite cu vinovăția cerută de lege și nu există niciun impediment legal pentru tragerea la răspundere penală a apelantului-inculpat.

Cât privește individualizarea judiciară a pedepselor, Curtea a reținut că instanța de fond a dat semnificația cuvenită criteriilor generale de individualizare a pedepsei, enumerate în art. 74 din C. pen., orientându-se către pedeapsa închisorii în cuantum de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj judiciar în formă continuată (3 acte materiale în intervalul 28.07.2022-02.08.2022) și 1 an închisoare pentru s complicitate la săvârșirea infracțiunii de ultraj judiciar (fapta din 28.07.2022), făcând ulterior aplicarea prevederilor concursului de infracțiuni.

În acest context s-a constatat că prima instanță a dat dovadă de suficientă clemență la stabilirea pedepselor raportat la limitele prevăzute de legea penală, câtă vreme infracțiunea de ultraj judiciar este o infracțiune de gravitate deosebită, prin săvârșirea sa fiind vătămate nu numai relațiile ce guvernează organizarea sistemului judiciar și buna desfășurare a actului de justiție dar și persoana celor implicați în înfăptuirea acestuia.

Prin incriminarea infracțiunii de ultraj judiciar s-a urmărit ocrotirea relațiilor sociale a căror existență și desfășurare sunt asigurate prin apărarea respectului datorat autorității, ce impune protejarea, în mod special, a persoanelor care îndeplinesc o funcție în cadrul sistemului judiciar care impune atât încredere, cât și autoritate.

Natura pedepsei spre care s-a orientat prima instanță și cuantumul acesteia se justifică în totalitate raportat la modalitatea de comitere a faptelor. Nu ne aflăm în prezența unei fapte izolate, ci de un veritabil conflict între inculpat și persoana vătămată B. (avocat), conflict care s-a desfășurat pe o perioadă îndelungată de timp și în care au fost angrenate mai multe persoane (martorul C. și martorul D.), cu scopul de a teroriza persoana vătămată prin comportamentul său violent.

S-a menționat faptul că, inculpatul A. a dat dovadă de sfidare a oricăror reguli morale și legale în momentul în care a manifestat acte de violență verbală și fizică față de persoana vătămată, pe timp de noapte, într-un loc public și accesibil circulației publicului. Și modalitatea insidioasă de atragere a persoanei vătămate, prin intermediul unei alte persoane, pretins potențial client, arată periculozitatea inculpatului și justifică aplicarea pedepselor contestate de către inculpat.

De asemenea, Curtea a avut în vedere și faptul că, inculpatul nu se afla la primul contact cu legea penală, acesta implicându-se cu ușurință în diferite activități infracționale, dând dovadă astfel de un comportament predilect antisocial, în prezent fiind arestat preventiv, conform propriilor declarații, pentru săvârșirea unei infracțiuni contra vieții sexuale.

Prin urmare, Curtea a apreciat că numai pedeapsa stabilită de către prima instanță, în cuantumul și modalitatea de executare, este aptă să răspundă nevoilor societății și să îndeplinească scopul prevăzut de legea penală, determinând inculpatul să adopte în viitor un comportament pro-social.

Cât privește solicitarea inculpatului, formulată prin motivele de apel, de înlăturare a dispozițiilor art. 77 alin. (1) lit. a) din C. pen. (săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună), pe considerentul că față de martorul D. s-a dispus clasarea, reținându-se că există un dubiu cu privire la împrejurarea că acesta a acordat sprijin inculpatului A. și martorului C., instanța de control judiciar a respins-o, de asemenea, ca nefondată, câtă vreme chiar neajutând în mod concret, prezența acestuia, în locul și momentele amenințării și lovirii de către aceștia a persoanei vătămate, nu doar că i-a creat o temere reală acesteia, dar a întărit hotărârea infracțională a celor doi făptuitori. De altfel, așa cum a și declarat martora E., soția persoanei vătămate, la sosirea sa, "soțul era înconjurat de cei trei și mi-a spus la un moment dat că mai sunt și alții, dar nu știe unde au plecat, se tot uita în jur să nu se întoarcă".

Împotriva deciziei penale nr. 1283/A din 01 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, inculpatul A. a declarat recurs în casație.

Cauza a fost a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 15.01.2025, când s-a stabilit termen la data de 06 martie 2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

În motivarea cererii, inculpatul A., prin avocat, a invocat cazurile de casare reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen.

Astfel, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul A. a arătat că faptele pentru care a fost condamnat (ultraj judiciar în formă continuată și complicitate la săvârșirea infracțiunii de ultraj judiciar) nu sunt prevăzute de legea penală, în condițiile în care, instanțele de fond și apel au reținut că persoana vătămată îl reprezenta pe inculpat, în calitate de avocat, deși, la dosar, nu s-a făcut dovada existenței unui contract de asistență juridică încheiat în acest sens între părți.

Prin urmare, s-a apreciat că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul reprezintă contravenții și nu pot fi considerate ca fiind infracțiuni.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., inculpatul a arătat că, în mod greșit, în sarcina sa a fost reținută circumstanța agravantă prevăzută de art. 77 lit. a) din C. pen., instanțele de fond și apel reținând că faptele au fost săvârșite de trei participanți, deși, în judecată au fost trimiși doar doi inculpați.

Prin încheierea de ședință din data de 06 martie 2025, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A..

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, așadar, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

În fapt, instanța de apel a reținut că în perioada 28.07.2022-02.08.2022, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpații C. și A. au amenințat-o în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de avocat pe persoana vătămată B., în mod direct și prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanță cu producerea unor consecințe defavorabile în profesie și cu exercitarea unor acte de violență împotriva familiei sale, în scopul dobândirii în mod injust a unui folos patrimonial, respectiv suma de 8000 RON achitată anterior de A. cu titlu de onorariu, astfel:

- în data de 28.07.2022, în jurul orei 23:00, în timp ce persoana vătămată B. se afla pe aleea Dealul Mitropoliei sector 4, inculpații au amenințat-o cu acte păgubitoare, respectiv că va suferi consecințe defavorabile, împreună cu martorul D. și o persoană neidentificată;

- inculpatul A. l-a instigat pe inculpatul C. să o constrângă pe persoana vătămată B. prin amenințarea în mod repetat că îi va fi violată familia, precum și că a doua zi va merge "peste el" la cabinetul de avocatură, avocat, în data de 01.08.2022, în jurul orei 19:00;

- inculpatul A. l-a instigat pe inculpatul C. să o constrângă pe persoana vătămată B. prin amenințarea în mod repetat că îi va fi violată familia, precum și că a doua zi va merge "peste el" la cabinetul de avocatură, avocat, în data de 02.08.2022, în jurul orei 19:00.

De asemenea, în data de 28.07.2022 inculpatul C., cu sprijinul moral al inculpatului A., a lovit-o pe persoana vătămată B. cu pumnul în zona spatelui, în scop de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de avocat, respectiv în vederea restituirii sumei de 8000 RON achitate anterior de A. cu titlu de onorariu.

A. Cu privire la cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Pentru a verifica dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

Potrivit cazului de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și care se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

În esență, cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., criticile inculpatului au vizat faptul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în condițiile în care, instanțele, de fond și apel, au reținut că persoana vătămată îl reprezenta pe inculpat, în calitate de avocat, deși, la dosar, nu s-a făcut dovada existenței unui contract de asistență juridică încheiat în acest sens între părți.

Înalta Curte reține că instanța de apel a descris, cu trimitere la probatoriu, faptul că inculpații C. și A. au amenințat-o în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de avocat pe persoana vătămată B., în mod direct și prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanță cu producerea unor consecințe defavorabile în profesie și cu exercitarea unor acte de violență împotriva familiei sale, în scopul dobândirii în mod injust a unui folos patrimonial, respectiv suma de 8000 RON achitată anterior de A. cu titlu de onorariu.

Totdată, s-a reținut, că persoana vătămată B. a fost angajat în calitate de avocat, în baza unui contract de asistență judiciară, pentru asistarea și reprezentarea inculpatului A., într-un dosar penal aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București. Ulterior încheierii contractului și pe parcursul exercitării mandatului dat avocatului, inculpatul A. a solicitat rezilierea contractului de asistență judiciară și restituirea onorariului în cuantum de 8000 RON, pe care a afirmat că l-a achitat avocatului pentru serviciile avocațiale aferente fazei judecății.

Critica inculpatului, conform căreia instanțele au reținut că persoana vătămată îl reprezenta pe inculpat, în calitate de avocat, deși, la dosar, nu s-a făcut dovada existenței unui contract de asistență juridică încheiat în acest sens între părți, este irelevantă, din moment ce, în raport, cu situația de fapt reținută de instanțe, după administrarea probatoriului, a rezultat că inculpatul a amenințat persoana vătămată în vederea restituirii banilor pe care i-a achitat pentru prestația acesteia în calitate de avocat.

Astfel, în ceea ce privește condiția specială atașată elementului material al infracțiuni de ultraj judiciar, respectiv ca acțiunea ce reprezintă elementul material al laturii obiective să fie săvârșită în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale subiectului pasiv al infracțiunii, aceasta este, de asemenea, îndeplinită, inculpatul săvârșind fapta, astfel cum s-a reținut în fapt de instanța de apel, pentru a obține restituirea onorariului în cuantum de 8000 RON achitată anterior de A. cu titlu de onorariu.

Cum motivele invocate de inculpat în susținerea recursului în casație cu privire la pct. 7 al art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. vizează o interpretare a probatoriului, Înalta Curte constată că într-o cale extraordinară de atac menită a remedia exclusiv erori de drept nu se poate realiza o reanalizare a situației de fapt și nicio reevaluare a materialului probator.

Instanța de casație este îndrituită a statua numai asupra aspectelor de legalitate a hotărârii definitive, în strictă concordanță cu împrejurările factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanța de apel, fără a putea reevalua ea însăși, în calea extraordinară de atac, temeinicia concluziilor definitive formulate cu privire la configurația faptică a acuzațiilor.

În concluzie, se constată că baza factuală reținută, respectiv modalitatea concretă în care inculpatul a acționat, a determinat reținerea caracterizării în drept menționate, instanța de apel constatând în mod corect, că acțiunile inculpatului A. îndeplinesc condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de ultraj judiciar în formă continuată (3 acte materiale în intervalul 28.07.2022-02.08.2022) și ale infracțiunii de ultraj judiciar(fapta din 28.07.2022).

B. Cu privire la cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În susținerea pct. 12 al art. 438 din C. proc. pen., inculpatul a arătat că, în mod greșit, a fost reținută circumstanța agravantă prevăzută de art. 77 lit. a) din C. pen.

În acest sens, Înalta Curte pornește tot de la situația de fapt reținută de ambele instanțe.

Astfel, s-a argumentat, în ceea ce privește reținerea circumstanței agravante prevăzute de art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen., în sensul că actul material din data de 28.07.2022 a fost săvârșit de trei persoane împreună, respectiv de cei doi inculpați, împreună cu martorul D., care a avut calitatea de suspect pe parcursul urmăririi penale. Deși martorul D. a acționat fără vinovăția prevăzută de lege, respectiv fără a urmări sau accepta întărirea rezoluției infracționale a inculpaților prin prezența la locul săvârșirii faptei, acest aspect nu a fost de natură să înlăture reținerea circumstanței agravante reale, care operează indiferent de vinovăția participanților.

Prin urmare, cum, în ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., acesta este incident în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, Înalta Curte constată că pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită în urma contopirii pedepsele stabilite în sarcina inculpatului, de 3 ani închisoare infracțiunii de ultraj judiciar în formă continuată (3 acte materiale în intervalul 28.07.2022-02.08.2022) și 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj judiciar (fapta din 28.07.2022) este în limite legale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1283/A din 01 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1283/A din 01 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 aprilie 2025.