ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 140/2025

Ședința publică din data de 27 februarie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 200 din data de 07 octombrie 2024, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori a respins, ca neîntemeiată, cererea de reabilitare formulată de petentul-condamnat A. și a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență, că prin cererea înregistrată la data de 27.03.2024 inițial pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca sub nr. de dosar x/2024 și, ulterior, declinată spre competentă soluționare acestei instanțe, petentul A. a solicitat să se dispună reabilitarea judecătorească față de condamnarea aplicată prin sentința penală nr. 4/15.01.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2013, definitivă prin decizia penală nr. 433/A/25.11.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivare, petentul a arătat, în esență, că prin sentința penală nr. 4/15.01.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2013, definitivă prin decizia penală nr. 433/A/25.11.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., la acea dată având calitatea de avocat, calitate pe care a pierdut-o definitiv ca urmare a deciziei Baroului Argeș nr. 56/13.04.2016.

Cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege în vederea dispunerii reabilitării, a susținut că termenul de reabilitare de 4 ani s-a împlinit fără ca petentul să fi săvârșit alte infracțiuni și a achitat în integralitate cheltuielile judiciare la care a fost obligat prin dispozitivul sentinței.

În drept, a invocat disp. art. 166-168, art. 529 și art. 530 din C. proc. pen.

S-a reținut că au fost atașate la dosar copia sentinței penale nr. 4/F/15.01.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2013, a deciziei penale nr. 433/A/25.11.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a deciziei penale nr. 302/04.12.2027 pronunțată de Tribunalul Cluj asupra cererii de liberare condiționată a petentului, copia mandatului de executare a pedepsei nr. 6/25.11.2015 emis de Curtea de Apel București, a biletului de liberare nr. x/04.12.2017 emis de Penitenciarul Gherla, dovada achitării cheltuielilor judiciare către stat, copia deciziei de încetare a calității de avocat a petentului emisă de Baroul Argeș, copie cerificat de căsătorie și de cununie, adresa x/18.03.2024 a Direcției de Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei Cluj-Napoca privind bunurile impozabile deținute de petent.

În cursul cercetării judecătorești a fost atașată la dosar fișa de cazier judiciar actualizată a petentului, au fost obținute relații de la Penitenciarul Gherla cu privire la restul rămas neexecutat din pedeapsă la data liberării condiționate, au fost solicitate relații cu privire la situația achitării despăgubirilor civile datorate părții civile, petentul depunând la dosar extrase de cont cu privire la lipsa rulajului și corespondența privind închiderea conturilor bancare la inițiativa băncii B., dovada instituirii popririlor în sumă de 1520 RON și, respectiv, 3699 RON asupra conturilor deschise de condamnat la S.C. B..

La termenul de judecată de la data de 09.09.2024, în temeiul prevederilor art. 534 alin. (3) din C. proc. pen., instanța a stabilit petentului suma de 509.200 RON reprezentând despăgubiri civile pe care să o achite în favoarea părții civile, în vederea soluționării cererii de reabilitare, fără ca acesta să solicite acordarea unui termen mai îndelungat în vederea efectuării plății.

Analizând actele și lucrările dosarului, curtea de apel a constatat următoarele:

Prin sentința penală nr. 4/15.01.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2013, definitivă prin decizia penală nr. 433/A/25.11.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost condamnat, printre alți inculpați, și petentul A., la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., și tentativă la înșelăciune, prev. de art. 32 rap. la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen.

Prin aceeași hotărâre a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă S.C. C. S.A., petentul A. fiind obligat, în solidar cu coinculpații D., E. și F., la plata către partea civilă a sumei de 2.036.797,09 RON reprezentând despăgubiri civile.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata în favoarea statului a sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

S-a mai reținut că petentul a fost liberat condiționat din executarea pedepsei la data de 04.12.2017, cu un rest rămas de executat de 338 zile închisoare.

Notând dispozițiile prevăzute de art. 168 din C. pen., art. 166, art. 167 alin. (1) din C. pen., art. 530 din C. proc. pen., curtea de apel a reținut, analizând fondul cererii petentului, în ceea ce privește prima condiție, că s-a împlinit termenul de reabilitare de 4 ani, prevăzut de art. 166 alin. (1) lit. a) din C. pen., din moment ce pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare a fost considerată ca executată la data de 12.11.2018, iar reabilitarea judecătorească a fost solicitată în luna martie 2024.

S-a mai rețunut că petentul a făcut dovada achitării cheltuielilor judiciare în sumă de 10.000 RON către stat, potrivit facturii atașate dosar Judecătorie Cluj-Napoca.

În schimb, s-a constatat că petentul nu a făcut dovada îndeplinirii condiției achitării obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare în favoarea societății comerciale prejudiciate.

În acest sens, curtea a reținut că petentul nu a făcut niciun demers în vederea achitării măcar parțiale a prejudiciului cauzat, deși infracțiunea de înșelăciune pentru care a fost condamnat definitiv este o infracțiune de rezultat care a presupus obținerea de beneficii materiale substanțiale. Dimpotrivă, acesta a susținut prin cererea de reabilitare că în toată perioada ulterioară condamnării sale definitive nu a realizat niciun venit, lucrând în schimb ca voluntar la cabinetul de avocatură al soției (fiind așadar apt de muncă).

S-a mai reținut, pe de altă parte, că, deși a susținut că partea civilă a demarat procedura executării silite și că au fost instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor sale, actele dosarului relevă, dimpotrivă, lipsa aptitudinii acestor mijloace procedurale de a conduce la satisfacerea creditorului- parte civilă, câtă vreme potrivit adresei x/18.03.2024 a Direcției de Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, petentul nu deține bunuri impozabile.

Curtea a constatat ca fiind neîndeplinite condițiile de fond pentru acordarea beneficiului reabilitării judecătorești, apreciind că petentul nu are nicio intenție de a achita măcar parțial prejudiciul cauzat urmare a activității sale infracționale prin care a obținut beneficii financiare, prevalându-se de lipsa realizării de venituri sau a deținerii de bunuri, deși este apt de muncă, iar lipsa bunurilor deținute pe numele său nu sunt decât expresia relei sale credințe.

În acest sens, curtea de apel a subliniat și faptul că, deși avea acestă posibilitate, petentul nu a solicitat acordarea unui termen de până la 6 luni în vederea achitării sumei fixate de instanță în virtutea solidarității obligației de despăgubire, vădind o dată în plus lipsa oricărei intenții de a repara prejudiciul cauzat persoanei juridice păgubite prin infracțiunea de înșelăciune care a atras condamnarea sa.

Prin urmare, în lipsa dovedirii faptului că petentul a achitat despăgubirile civile către partea civilă și a existenței unei imposibilități reale, obiective și absolute în îndeplinirea acestei obligații, pe toată durata termenului de reabilitare, instanța a reținut ca nefiind întrunite condițiile impuse de art. 168 lit. b) din C. pen., motiv pentru care a apreciat că se impune respingerea cererii de reabilitare judecătorească.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație petentul condamnat A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că imposibilitatea de a executa obligațiile civile a fost determinată de absența unui venit.

Examinând contestația, prin prisma dispozițiilor legale incidente și a criticilor formulate, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, în considerarea următoarelor argumente:

Prin sentința penală nr. 4/F din 15 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, definitivă prin decizia nr. 433/A din data de 25 noiembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2013, contestatorul A. a fost condamnat la pedeapsa de:

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) din C. pen.

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen.

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 32 raportat la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor principale aplicate inculpatului A., respectiv de 2 ani închisoare, 2 ani închisoare și 2 ani închisoare, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 1 an și 4 luni, și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare, în regim privativ de libertate.

În ceea ce privește modul de calcul al termenului de reabilitare judecătorească în cazul pedepselor rezultante prin cumul juridic în cazul conscursului de infracțiuni, se reține că prin Decizia nr. 3 din din 19 ianuarie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 393 din 10 iunie 2009, s-a stabilit cu caracter obligatoriu că "termenul de reabilitare judecătorească se socotește în raport de pedeapsa cea mai grea ce intră în componența pedepsei rezultante ca urmare a cumulului juridic sau aritmetic".

Totodată, în cuprinsul deciziei susmenționate, s-au stabilit cu caracter obligatoriu următoarele: "Cumulul juridic sau aritmetic a cel puțin două pedepse principale are drept consecință stabilirea unei noi pedepse, rezultante sau finale, în condițiile incidenței prevederilor referitoare la concursul de infracțiuni ori revocării suspendării.

Sistemul nostru de drept penal material consacră pentru infracțiunile concurente principiul cumulului juridic, ce presupune că la pedeapsa cea mai grea se poate adăuga un spor (art. 34 din C. pen.).

Sporul alăturat pedepsei de bază pronunțate pentru infracțiunea cea mai gravă nu are funcția sau capacitatea juridică de a converti pedepsele aplicate pentru fiecare infracțiune într-o altă pedeapsă mai mare, pedepsele inițiale rămânând neschimbate ca natură și întindere.

Posibilitatea avută de instanță în aplicarea sporului și a determinării întinderii acestuia sunt condiționate tocmai de natura pedepsei celei mai grele ce a fost pronunțată, ca prim pas, pentru cea mai gravă dintre infracțiunile ce alcătuiesc concursul.

Astfel, sporul de pedeapsă trebuie privit ca o compensare a absorbției și neexecutării succesive de către condamnat și a pedepsei sau a pedepselor mai puțin grave ca întindere sau natură.

În consecință, pedeapsa rezultantă obținută prin adiționarea sporului nu constituie o pedeapsă pronunțată pentru o singură infracțiune, ci o sancțiune penală, finală a tuturor infracțiunilor, reprezentând echivalentul pericolului social concret pe care îl constituie inculpatul sau condamnatul în raport cu toate faptele penale comise.(...) Calculul corect al termenelor de reabilitare presupune stabilirea corectă a datei de la care acestea încep să curgă, precum și a datei până la care termenele respective trebuie să fie împlinite. (...) Termenul de reabilitare se socotește de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale (chiar stabilită prin cumul) sau de la data când aceasta s-a prescris (...).

Existența cumulului pedepselor nu înlătură individualitatea fiecărei condamnări, iar termenele de reabilitare alcătuite dintr-o durată fixă și o durată variabilă, egală unei fracțiuni din cuantumul pedepsei, au fost în așa fel reglementate încât să asigure o individualizare a acestora, în raport cu fiecare condamnare în parte.

În această situație, deși termenul de reabilitare va curge de la data executării pedepsei rezultante, calculul acestuia se va raporta exclusiv la pedeapsa cea mai grea ce intră în componența pedepsei rezultante ca urmare a cumulului juridic sau aritmetic.

Aceeași regulă privind calculul termenului de reabilitare se aplică și atunci când pedepsei rezultante i s-a aplicat un spor, în sensul că termenul de reabilitare se va raporta exclusiv la pedeapsa cea mai grea ce intră în componența pedepsei rezultante, fără a avea în vedere faptul că acesteia i-a fost aplicat și un spor, alcătuind astfel o pedeapsă finală.

Dacă s-ar proceda contrar regulii mai sus arătate și anume calculul termenelor de reabilitare să se raporteze la pedeapsa rezultantă, ar duce la un dublu efect juridic sancționator, prin aceea că ar determina atât momentul până la care pedeapsa va fi executată (întinderea ei), cât și durata, evident excesivă, mai mare a termenului de reabilitare.".

În conformitate cu dispozițiile art. 474

1

din C. proc. pen., această decizie își menține valabilitatea și după intrarea în vigoare a Noului C. proc. pen., adoptat prin Legea nr. 135/2010, întrucât dispoziția legală care a generat problema de drept dezlegată subzistă și în noua reglementare, regăsindu-se în cadrul dispozițiilor prevăzute de art. 167 din C. pen.

Raportând aceste considerații teoretice la circumstanțele concrete ale cauzei, se reține cu prioritate că prima instanță a calculat în mod eronat termenul de reabilitare judecătorească, raportându-se în mod greșit la pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului, deși, potrivit dispozițiilor legale incidente, era obligată să aibă în vedere exclusiv pedeapsa cea mai grea dintre cele ce intră în componența pedepsei rezultante.

În ceea ce privește cererea de reabilitare judecătorescă formulată de condamnatul A., se reține că, potrivit art. 527 din C. proc. pen., "Reabilitarea are loc fie de drept, în cazurile prevăzute la art. 150 sau 165 din C. pen., fie la cerere, acordată de instanța de judecată, în condițiile prevăzute în prezentul capitol.".

Conform art. 165 din C. pen., "Reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depășește 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârșit o altă infracțiune.".

Potrivit art. 166 alin. (1) din C. pen., "Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanță, după împlinirea următoarelor termene:

a) 4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depășește 5 ani;

b) 5 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani;

c) 7 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani sau în cazul pedepsei detențiunii pe viață, comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii;

d) 10 ani, în cazul condamnării la pedeapsa detențiunii pe viață, considerată executată ca urmare a grațierii, a împlinirii termenului de prescripție a executării pedepsei sau a liberării condiționate.".

Având în vedere că pedeapsa cea mai grea dintre cele care intră în componența pedepsei rezultante nu depășește 2 ani închisoare, cererea condamnatului A. se încadrează în sfera reabilitării de drept, și nu a celei judecătorești, motiv pentru care urmează a fi analizate condițiile legale privind incidența acestei forme de înlăturare a consecințelor condamnării.

Așadar, reabilitarea legală (de drept) este acea formă de reabilitare care operează ope legis și se obține automat (din oficiu), în măsura în care s-au îndeplinit condițiile prevăzute de lege privitoare la condamnare, termenul de reabilitare și conduita condamnatului.

Astfel, cu privire la condiția ca pedeapsa închisorii să nu depășească durata de 2 ani, se reține că aceasta este îndeplinită în speță, întrucât fiecare dintre pedepsele componente ce au fost contopite în pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare are, în mod individual, o durată care nu depășește pragul de 2 ani închisoare.

Referitor la termenul de reabilitare, pentru a opera reabilitarea de drept, este necesar să se constate că a trecut un termen de 3 ani de la data executării pedepsei sau de când aceasta s-a stins ca urmare a grațierii ori a prescripției executării ori de la data împlinirii termenului de supraveghere. Termenul de 3 ani este unic, fără a face distincție după cum pedeapsa este închisoarea sau amenda în cazul persoanei fizice, iar în cazul condamnării persoanei fizice la pedeapsa închisorii care nu depășește 2 ani, termenul de reabilitare se socotește de la data când a luat sfârșit executarea ei efectivă sau de la data când aceasta s-a prescris.

Se reține că hotărârea prin care a fost condamnat contestatorul a rămas definitivă la data de 25.11.2015, condamnatul a fost arestat la data de 27.11.2015 în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 6/2015 din data de 25.11.2015 emis de Curtea de Apel București și eliberat condiționat la data de 04.12.2017 de către Penitenciarul Gherla, cu un rest de pedeapsă de 338 zile închisoare.

Potrivit art. 106 din C. pen., ce poartă denumirea marginală "Efectele liberării condiționate", "În cazul în care condamnatul nu a săvârșit o nouă infracțiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea liberării condiționate și nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa se consideră executată.".

Examinând coroborat toate înscrisurile aflate la dosar, Înalta Curte constată că în cauză condamnatul nu a săvârșit o nouă infracțiune care să fi fost descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea liberării condiționate și nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa urmând a fi considerată executată în luna decembrie a anului 2018, dată de la care a început să curgă termenul de 3 ani prevăzut de legiuitor pentru a opera reabilitarea de drept.

Referitor la condiția privind conduita condamnatului, se constată că, pentru a deveni incidentă reabilitarea de drept, trebuie ca pe parcursul termenului de 3 ani, anterior menționat, condamnatul să nu fi săvârșit o altă infracțiune. Dacă în acest interval condamnatul comite o nouă faptă penală, reabilitarea de drept nu operează, indiferent de natura și gravitatea faptei săvârșite, întrucât lipsește dovada că el s-a reeducat și că în viitor va avea o conduită bună.

Din analiza mențiunilor înscrise în cazierul judiciar rezultă că persoana condamnată nu a săvârșit o nouă infracțiune pe durata termenului de referință, motiv pentru care termenul stabilit de legiuitor pentru a opera reabilitarea de drept s-a împlinit în cursul anului 2022, toate condițiile prevăzute de lege fiind astfel pe deplin îndeplinite.

Potrivit art. 528 alin. (1) din C. proc. pen. "La împlinirea termenului de 3 ani prevăzut la art. 165 din C. pen., dacă persoana condamnată nu a mai săvârșit o altă infracțiune, autoritatea care ține evidența cazierului judiciar va șterge din oficiu mențiunile privind pedeapsa aplicată condamnatului.".

În consecință, constatând că în cauză sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile prevăzute de art. 165 din C. pen., în baza art. 535 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 200 din data de 07 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, va desființa sentința penală atacată și, rejudecând:

Va admite cererea formulată de condamnatul A..

Va constata intervenită reabilitarea de drept a condamnatului A. cu privire la pedepsele componente ale pedepsei rezultante de 3 ani și 4 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 4/F din 15 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția I Penală, definitivă prin decizia nr. 433/A din data de 25 noiembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2013, după cum urmează:

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) din C. pen.

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen.

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 32 raportat la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen.

Va dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni pe hotărârea de condamnare.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea cauzei, în fond și în contestație, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 200 din data de 07 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Desființează sentința penală atacată și, rejudecând:

Admite cererea formulată de condamnatul A..

Constată intervenită reabilitarea de drept a condamnatului A. cu privire la pedepsele componente ale pedepsei rezultante de 3 ani și 4 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 4/F din 15 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția I Penală, definitivă prin decizia nr. 433/A din data de 25 noiembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2013, după cum urmează:

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) din C. pen.

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen.

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 32 raportat la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen.

Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni pe hotărârea de condamnare.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea cauzei, în fond și în contestație, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2025.