ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 04 iunie 2025

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 54/F din data de 15 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025 a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, având ca obiect transferul persoanei condamnate A..

A fost recunoscută, în parte, numai sub aspectul pedepselor cu închisoarea și al pedepselor accesorii și complementare, următoarei hotărâri penale privind pe persoana condamnată A. :

- Sentința pronunțată la data de 02.11.2022, în dosarul nr. x de Tribunalul de Primă Instanță din Bruxelles, rămasă definitivă prin hotărârea nr. C/973/2024 pronunțată la data de 10.06.2024, în dosarul nr. x, de Curtea de Apel Bruxelles.

S-a constatat că numitul A. a fost condamnat prin sentința pronunțată la data de 02.11.2022, în dosarul nr. x de Tribunalul de Primă Instanță din Bruxelles, rămasă definitivă prin hotărârea nr. C/973/2024 pronunțată la data de 10.06.2024, în dosarul nr. x, de Curtea de Apel Bruxelles la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea a cinci infracțiuni: Distrugerea construcțiilor sau a mijloacelor de transport ale altei persoanei - art. 521 alin. (1) C. pen. Furt obișnuit cu circumstanțe agravante a sustras în mod fraudulos bunuri care nu-i aparțineau, cu circumstanța că furtul a fost săvârșit prin efracție, escaladare sau cu chei false (art. 461 alin. (1), (46)7 alin. (1) și (2), 484, 485, 486 și 487 din C. pen.); Tentativă de furt cu circumstanțe agravante, cu circumstanța că tentativa de furt a fost comisă prin efracție (art. 51, 52, 80 alin. (5), (46)1 alin. (1) și (2),484 și 485 din C. pen.); Furt obișnuit (articolele 461(1), 463(1) și 465 din C. pen.); De a fi făcut parte dintr-o asociere constituită în scopul săvârșirii de infracțiuni asupra unor persoane sau bunuri, altele decât cele care sunt pedepsite cu închisoarea pe viață sau închisoare de la 10 ani la 15 ani sau o perioadă mai lungă (art. 322, 323, și 324, alin. (1) și (3) din C. pen.) - având corespondent în infracțiunile de distrugere, faptă prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen. fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă și furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. (1) C. pen. raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) și d) și alin. (2) lit. b) cu aplic. 77 lit. a) C. pen. fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.

În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, s-a dispus executarea în continuare într-un penitenciar din România a pedepsei totale de 1825 zile (5 ani) închisoare.

S-a dedus din pedeapsa finală de 1825 zile (5 ani) închisoare perioada de 286 zile (arestarea preventivă din perioada 09.10.2020 - 22.07.2021), precum și perioada executată de la 03.08.2023 până la zi.

S-a constatat că persoana condamnată A. nu beneficiază de regula specialității.

În baza art. 272 alin. (1) C. proc. pen.., s-a dispus plata, din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Galați, a sumei de 1.159 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța o astfel de hotărâre, prima instanță a reținut că prin sesizarea nr. 5470/II/5/2025 din data de 30.04.2025 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. x/2025 din data de 05.05.2025, s-a solicitat, în temeiul art. 165 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, a se pronunța asupra cererii de asistență judiciară internațională formulată de autoritățile judiciare belgiene, având ca obiect transferarea persoanei condamnate A., dintr-un penitenciar din Belgia într-unul din România, în vederea executării pedepsei.

S-au atașat la sesizarea formulată de procuror certificatul emis de către autoritățile judiciare belgiene, sentința penală de condamnare a numitului A..

S-a menționat în sesizarea înaintată de procuror că persoana condamnată A. a fost de acord să fie transferată în România. De asemenea, s-a precizat că, în urma verificărilor efectuate, nu s-a constatat existența vreuneia dintre situațiile prevăzute de art. 165 alin. (2) lit. a), b), c) și d) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată.

Analizând și coroborând materialul probator administrat în cauză, Curtea a reținut următoarele:

Din cuprinsul sentinței pronunțată la data de 02.11.2022, în dosarul nr. x al Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles, rămasă definitivă prin hotărârea nr. C/973/2024 pronunțată la data de 10.06.2024, în dosarul nr. x, de Curtea de Apel din Bruxelles și a certificatului emis la data de 17.03.2025, de către Serviciul Public Federal pentru Justiție rezultă că A. a fost condamnat la pedeapsa de 1825 zile (5 ani) închisoare, pentru săvârșirea unui număr de 5 (cinci) infracțiuni după cum urmează:

A. Distrugerea construcțiilor sau a mijloacelor de transport ale altei persoane (articolul 521 alin. (1) din C. pen.).

B. Furt obișnuit cu circumstanțe agravante a sustras în mod fraudulos bunuri care nu-i aparțineau, cu circumstanța că furtul a fost săvârșit prin efracție, escaladare sau cu chei false (art. 461 alin. (1), (46)7 alin. (1) și (2), 484, 485, 486 și 487 din C. pen.)

C. Tentativă de furt cu circumstanțe agravante, cu circumstanța că tentativa de furt a fost comisă prin efracție (art. 51, 52, 80 alin. (5), (46)1 alin. (1) și (2),484 și 485 din C. pen.)

I. B. în noaptea de 22 septembrie 2020 spre 23 septembrie 2020.

D. Furt obișnuit (articolele 461(1), 463(1) și 465 din C. pen.)

E. De a fi făcut parte dintr-o asociere constituită în scopul săvârșirii de infracțiuni asupra unor persoane sau bunuri, altele decât cele care sunt pedepsite cu închisoarea pe viață sau închisoare de la 10 ani la 15 ani sau o perioadă mai lungă (art. 322, 323, și 324, alin. (1) și (3) din C. pen.)

Din pedeapsa aplicată a fost dedusă arestarea preventivă de 286 zile, de la 09.10.2020 la 22.07.2021, pedeapsa urmând a fi executată integral la data de 20.10.2027. Pe numele persoanei solicitate a fost emis și ordin de expulzare de pe teritoriul Belgiei pe o perioadă de 15 ani.

Persoana condamnată A. se află în stare de arest în Penitenciarul Haren din data de 03.08.2023.

Faptele reținute în sarcina persoanei condamnate au corespondent în legislația penală română realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de distrugere, faptă prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen. fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă și furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. (1) C. pen. raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) și d) și alin. (2) lit. b) cu aplic. 77 lit. a) C. pen. fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.

În esență, Curtea a constatat că în speța de față sunt întrunite condițiile de recunoaștere și executarea a hotărârilor penale prev. de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, nefiind incident vreunul din cazurile pentru care se poate refuza recunoașterea și punerea în executare.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel, persoana condamnată A..

Prin motivele de apel, în esență, persoana condamnată a solicitat, admiterea apelului și respingerea cererii de recunoaștere și executare în România a hotărârii de condamnare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 29.05.2025, sub nr. x/2025, fiind repartizată aleatoriu cu prim termen de judecată la data de 04.06.2025 când au avut loc dezbaterile.

Analizând apelul declarat de persoana condamnată A. prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat, însă nu pentru argumentele expuse prin motivele de apel, ci pentru următoarele considerente:

Prealabil, Înalta Curte reține că, în relația cu Belgia, este aplicabilă Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, decizie transpusă atât de Belgia, ca stat de condamnare, cât și de România, ca stat de executare.

Dispozițiile privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană se regăsesc în titlul VI din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Așadar, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate de autoritățile judiciare belgiene față de cetățeanul român A. sunt condiționate de îndeplinirea cumulativă a cerințelor speciale de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești străine prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a)-e) din Legea nr. 302/2004, republicată, astfel cum se arată în art. 172 alin. (3) din același act normativ care prevede:

Obiectul procedurii îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 și, în cazul în care sunt îndeplinite, recunoașterea și punerea în executare a hotărârii judecătorești străine. Dispozițiile civile, dispozițiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum și orice dispoziții, altele decât cele privind executarea pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii sau a măsurii privative de libertate, din hotărârea judecătorească străină, nu constituie obiectul prezentei proceduri.

Revenind la dispozițiile art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, acestea prevăd: Instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;

c) persoana condamnată are cetățenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163.

Verificând, în aceste coordonate normative particularitățile cauzei, dar și în raport cu situația de fapt reținută în cuprinsul sentinței pronunțată la data de 02.11.2022, în dosarul nr. x al Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles, definitivă prin hotărârea nr. C/973/2024 pronunțată la data de 10.06.2024, în dosarul nr. x, de Curtea de Apel din Bruxelles și a certificatului emis la data de 17.03.2025, de către Serviciul Public Federal pentru Justiție, Înalta Curte constată, similar primei instanțe, că cerințele prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a)-e) din Legea nr. 302/2004 sunt îndeplinite, însă numai în ceea ce privește recunoașterea și punerea în executare a hotărârii de condamnare la pedeapsa principală a închisorii de 1825 zile (5 ani) închisoare, nu și în ceea ce privește recunoașterea și punerea în executare în România a pedepselor accesorii și complementare stabilite în sarcina persoanei condamnate.

Astfel, cum rezultă din certificatul întocmit de autoritățile judiciare din Republica Belgia, sentința pronunțată la data de 02.11.2022, în dosarul nr. x al Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles, a rămasă definitivă prin hotărârea nr. C/973/2024 pronunțată la data de 10.06.2024, în dosarul nr. x, de Curtea de Apel din Bruxelles.

În ceea ce privește condiția dublei incriminări, reglementată în art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că faptele care au atras condamnarea persoanei solicitate la pedeapsa de 1825 zile (5 ani) închisoare sunt incriminate de legea română, constituind infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen. și furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. (1) C. pen. raportat la art. 229 alin. (1) lit. b) și d) și alin. (2) lit. b) cu aplic. 77 lit. a) C. pen.

Referitor la condiția prevăzută la lit. c) a art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, se constată că apelantul-persoană condamnată A. este cetățean român și are domiciliul pe teritoriul României.

Este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, întrucât nu este necesar consimțământul persoanei condamnate, aceasta având cetățenie română, fiind emis și ordin de expulzare de pe teritoriul Belgiei pe o perioadă de 15 ani.

De asemenea, nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004.

Astfel, nu există date conform cărora apelantul A. a fost condamnat în România pentru aceeași faptă sau că a executat o pedeapsă aplicată de un alt stat pentru aceeași faptă. În plus, acesta nu beneficiază de imunitate de jurisdicție penală, răspunde penal potrivit legii române, nu a intervenit prescripția executării pedepsei și nici amnistia, grațierea sau dezincriminarea faptei și, față de înscrisurile de la dosarul cauzei, respectiv certificatul emis în baza Deciziei Cadru 2008/909/JAI de către autoritățile belgiene, se constată că persoanei condamnate i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil.

Concluzionând sub aspectul cerințelor anterior menționate, Înalta Curte reține că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 privind recunoașterea și punerea în executare pe teritoriul României sentinței pronunțată la data de 02.11.2022, în dosarul nr. x al Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles, definitivă prin hotărârea nr. C/973/2024 pronunțată la data de 10.06.2024, în dosarul nr. x, de Curtea de Apel din Bruxelles și a certificatului emis la data de 17.03.2025, de către Serviciul Public Federal pentru Justiție, prin care s-a dispus condamnarea numitului A. la pedeapsa principală de 1825 zile (5 ani) închisoare, pentru săvârșirea 5 (cinci) infracțiuni: Distrugerea construcțiilor sau a mijloacelor de transport ale altei persoanei - art. 521 alin. (1) C. pen. Furt obișnuit cu circumstanțe agravante a sustras în mod fraudulos bunuri care nu-i aparțineau, cu circumstanța că furtul a fost săvârșit prin efracție, escaladare sau cu chei false (art. 461 alin. (1), (46)7 alin. (1) și (2), 484, 485, 486 și 487 din C. pen.); Tentativă de furt cu circumstanțe agravante, cu circumstanța că tentativa de furt a fost comisă prin efracție (art. 51, 52, 80 alin. (5), (46)1 alin. (1) și (2),484 și 485 din C. pen.); Furt obișnuit (articolele 461(1), 463(1) și 465 din C. pen.); De a fi făcut parte dintr-o asociere constituită în scopul săvârșirii de infracțiuni asupra unor persoane sau bunuri, altele decât cele care sunt pedepsite cu închisoarea pe viață sau închisoare de la 10 ani la 15 ani sau o perioadă mai lungă (art. 322, 323, și 324, alin. (1) și (3) din C. pen.).

Astfel, în cauza pendinte se solicită recunoașterea și punerea în executare pe teritoriul României a unei pedepse privative de libertate aplicate de un stat membru al Uniunii Europene, respectiv Belgia. Prin urmare, procedura de urmat în astfel de cazuri este reglementată în Titlul VI din Legea nr. 302/2004 - Dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, Capitolul II - Punerea în executare pe teritoriul României a pedepselor sau măsurilor privative de libertate aplicate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene.

Or, dispozițiile cu privire la care se face vorbire de către persoana condamnată, respectiv dispozițiile art. 142 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 se regăsesc în Titlul V - Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești, a ordonanțelor penale și a actelor judiciare în relația cu statele terțe.

Referitor la cererea persoanei condamnate în sensul nu dorește să continue executarea pedepsei în România, întrucât are o soție și un copil minor născut recent, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată întrucât susținerile apelantului nu se circumscriu niciuneia dintre condițiile a căror neîndeplinire ar putea constitui un obstacol la transferul acestuia în vederea executării pedepsei la care a fost condamnat, astfel că, în mod corect, prima instanță a dispus recunoașterea hotărârii penale definitive doar în ceea ce privește pedeapsa principală de 1825 zile (5 ani) închisoare.

În ceea ce privește recunoașterea pedepselor complementare, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 153 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 din Titlul VI, care reglementează domeniul de aplicare în ceea ce privește dispozițiile privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană: Prezentul titlu se aplică în relația cu statele membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană. În relația cu statele membre care nu au transpus decizia-cadru sunt aplicabile dispozițiile titlului V.

De asemenea, trebuie avut în vedere că, potrivit art. 172 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii judiciare de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești nu vizează dispozițiile civile, dispozițiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum și orice dispoziții, altele decât cele privind executarea pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii sau a măsurii privative de libertate.

Având în vedere aceste dispoziții, Înalta Curte constată că recunoașterea hotărârii de condamnare nu presupune ca pe lângă pedeapsa principală să fie puse în executare toate dispozițiile cuprinse în aceasta.

În acest sens, sunt și dispozițiile art. 1 lit. b) din Decizia-cadru 2008/909/JAI, în care se arată că "pedeapsă" înseamnă orice pedeapsă sau măsură privativă de libertate impusă pentru o perioadă de timp limitată sau nelimitată ca urmare a unei infracțiuni pe baza unui proces penal;

Prin urmare, doar pedepsele privative de libertate pot forma obiectul unui asemenea instrument. În cazul de față, doar pedeapsa principală de 1825 zile (5 ani) închisoare la care apelantul A. a fost condamnat poate fi pusă în executare, nu și pedepsele accesorii și complementare stabilite prin hotărârea a cărei recunoaștere se solicită.

De altfel, această chestiune a fost tranșată de instanța supremă în mecanismul de unificare a practicii judiciare, prevăzut de art. 471 și următoarele C. proc. pen., care, prin Decizia nr. 26/2015 publicată în Monitorul Oficial nr. 64 din 28 ianuarie 2016, a statuat că: Sancțiunile/Interdicțiile aplicate în baza hotărârilor străine de condamnare, pronunțate de autoritățile judiciare ale statelor membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia 2008/909/JAI, al căror corespondent în legea penală română sunt pedepsele complementare/accesorii, nu pot fi puse în executare de autoritățile judiciare române.

Conchizând sub acest aspect, pedepsele complementare sau accesorii nu pot forma obiectul procedurii judiciare de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent, aceasta vizând doar pedeapsa privativă de libertate, adică pedeapsa principală.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că în mod greșit a procedat prima instanță când a recunoscut hotărârea de condamnare a autorităților belgiene inclusiv sub aspectul pedepselor accesorii și complementare.

Pentru aceste argumente, în temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 172 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, va admite apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 54/F din data de 15 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

Va desființa, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând:

Va înlătura dispozițiile privind recunoașterea pedepselor accesorii și complementare și executarea în România a acestora, menținând celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 54/F din data de 15 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

Desființează, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând:

Înlătură dispozițiile privind recunoașterea pedepselor accesorii și complementare și executarea în România a acestora.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-persoana condamnată, în cuantum de 1217 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 iunie 2025.