ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 27 mai 2025

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 70/F din data de 06 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2025, a fost admisă în parte sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

A fost recunoscută sentința penală nr. 2665 din data de 8.06.2022 a Tribunalului Ordinar din Firenze, definitivă la data de 27.06.2022, prin care persoana condamnată A., a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare.

S-a constatat că această pedeapsă, împreună cu cea de 6 luni (aplicată prin sentința penală din 6.09.2013 a Tribunalului din Lucca, secția Detașată din Viareggio, definitivă în data de 21.11.2013) și cea de 8 luni (aplicată prin sentința nr. 1314 din 18.07.2019 a Tribunalului Ordinar din Livorno, definitivă la 2.01.2020) a fost contopită în pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

S-a constatat că persoana solicitată a executat din pedeapsa rezultantă 2 ani, 3 luni și 5 zile, de la data de 12.05.2022 la 16.08.2024.

S-a dispus executarea restului de 1 an, 2 luni și 27 de zile închisoare, din pedeapsa aplicată prin sentința penală 2665 din data de 8.06.2022 a Tribunalului Ordinar din Firenze, definitivă la data de 27.06.2022, într-un penitenciar din Romania.

În baza art. 173 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, a fost respinsă ca nefondată cererea de arestare a persoanei solicitate.

Pentru a dispune astfel, în esență, Curea de Apel București a reținut că la data de 24.04.2025, pe rolul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, s-a înregistrat adresa nr. x/2025 a Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară prin care a fost trimisă cererea formulată de autoritățile judiciare din Italia de recunoaștere a hotărârii judecătorești (respectiv punerea în executare pe teritoriul România) prin care numitul A., cetățean român, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie prev. de art. 628 alin. (2) C. pen. italian, ultraj la funcționar public continuat prev. de art. 81 alin. (1) și art. 337 C. pen. italian, vătămare corporală prev. de art. 582, 585, 61 nr. 2 C. pen. italian și distrugere prev. de art. 635 alin. (1), (63)5 alin. (2) C. pen. italian.

Din examinarea certificatului prev. de art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI, emis la data de 21.11.2024, precum și a documentelor atașate de autoritățile judiciare din Italia, a rezultat că prin sentința nr. 12665 din data de 08.06.2022 a Tribunalului Ordinar din Firenze, definitivă la data 27.06.2022, numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie prev. de art. 628 alin. (2) C. pen. italian, ultraj la funcționar public continuat prev. de art. 81 alin. (1) și art. 337 C. pen. italian, vătămare corporală prev. de art. 582, 585, 61 nr. 2 C. pen. italian și distrugere prev. de art. 635 alin. (1), (63)5 alin. (2) C. pen. italian, pentru aceea că:

Infracțiunea 1: după ce și-a însușit sticle de băuturi alcoolice în valoare de 464,98 euro, sustrăgându-le de la COOP din Viale Talenti, Firenze, a întrebuințat violență împotriva carabinierilor și polițiștilor care au intervenit. În special, spărgând o oglindă a unei mașini parcate, a folosit un fragment de sticlă ca armă împotriva operatorilor de poliție judiciară. De asemenea, împingându-i pe carabinieri și lovindu-l cu fragmentul de sticlă la mâna dreaptă pe carabinierul B., provocându-i răni la degetul mare și degetul arătător.

Infracțiunea 2: pentru că, având conduita indicată la pct. a) s-a opus ofițerilor și carabinierilor care au intervenit.

Infracțiunea 3: pentru că prin conduita indicată la pct. a) le-a cauzat vătămări corporale carabinierilor B. și C. din care au rezultat leziuni vindecabile în 7-10 zile;

Infracțiunea 4: pentru că, prin comportamentul indicat la pct. a) a provocat daune autoturismului x cu nr. de Înmatriculare x, aflat în proprietatea Iui D. și de asemenea prin îndoirea ștergătoarelor de parbriz din față.

Faptele au fost săvârșite în Firenze la data de 12.05.2022.

Procedând la verificarea condițiilor prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004, s-a apreciat că acestea sunt îndeplinite, respectiv: s-a reținut că sentința a rămas definitivă la data de 27.06.2022, iar faptele pentru care a fost pronunțată hotărârea a cărei recunoaștere se solicită au corespondent în legislația română în infracțiunile de tâlhărie prev. de art. 233 C. pen. (care se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani), ultraj prev. de art. 257 alin. (1) și (4) C. pen. rap. la art. 193 alin. (2) C. pen. (care se pedepsește cu închisoarea de la 9 luni la 7 ani și 6 luni) și distrugere prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. (care se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani), cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.; de asemenea, persoana condamnată are cetățenia română. Deși persoana condamnată nu și-a putut exprima acordul cu privire la executarea pedepsei în România, aflându-se deja pe teritoriul României, potrivit art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, consimțământul acesteia nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României; potrivit procesului-verbal de interogare a aplicației DEPABD, persoana condamnată figurează cu domiciliul activ în București, sector 5; potrivit procesului-verbal întocmit de lucrătorii de poliție din cadrul D.G.P.M.B- Serviciul de Investigații Criminale la data de 24.04.2025, la adresa din București, Aleea x, bl, 33, sc, 1, s-a luat legătura cu numitul E. (locatarul ap. 72) care a afirmat că numitul A. a locuit cu chirie în apartamentul x până la sfârșitul anului 2024 și că acesta ar fi părăsit teritoriul țării fără a putea preciza țara în care acesta se află, iar în prezent la imobilul cu nr. x locuiesc alți chiriași. În urma interogării aplicației DEPAB, a mai rezultat că numitul A. are un copil minor F., domiciliată pe raza județului Prahova, iar mama acesteia G. domiciliază in jud. Prahova. În urma interogării bazei de date H. la adresa din București, Aleea x, acesta a executat măsura arestului la domiciliu în cursul anului 2024.

S-a menționat că la termenul de judecată din data de 06.05.2025, persoana condamnată A., fiind asistat de apărător desemnat din oficiu, a arătat că este de acord cu punerea în executare a sentinței penale nr. 2665 din data de 08.06.2022, definitivă la 27.06.2022, pronunțată de Tribunalul Ordinar din Firenze.

De asemenea, s-a reținut că, în cauză, nu este incident niciunul dintre motivele prev. de art. 163 din Legea nr. 302/2004, de refuz de recunoaștere a hotărârii penale străine și de neexecutare.

S-a avut în vedere că din informațiile comunicate de autoritățile judiciare italiene, au rezultat următoarele:

- pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală a cărei recunoaștere se solicită a fost contopită prin decizia de executare a pedepselor concurente emisă de Parchetul Republicii Firenze la data de 12.09.2022 cu pedepsele stabilite prin alte două sentințe penale (sentința din 06.09.2013, definitivă la 21,11.2013, prin care numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare și sentința nr. 1314/2019 din 18.07.2019, definitivă la data de 02.01.2020 prin care numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare), rezultând o pedeapsa totală de 4 ani închisoare;

- numitul A. a fost deținut în executarea pedepsei de 4 ani închisoare din data de 12.05.2022 până la data de 16.08.2024 (2 ani, 3 luni și 5 zile), dată la care acesta a evadat, în timp ce beneficia de un permis premiu acordat de magistratul de supraveghere;

- potrivit mandatului de executare pentru deținere emis de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Firenze, sunt considerate executate integral pedepsele din sentințele 1 și 2 din decizia de contopire, rămânând în prezent de executat 1 an, 2 luni și 27 zile închisoare, cu referire la pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 2665/2022 din 08.06.2022, definitivă la data de 27.06.2022, a cărei recunoaștere se solicită.

Cu referire la solicitarea autorităților judiciare italiene de luare a măsurii arestării față de numitul A. până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești de recunoaștere, s-a menționat că relevante sunt dispozițiile art. 173 alin, 6 din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora măsura arestării poate fi luată față de persoana condamnată în cazul în care infracțiunea săvârșită face parte din una dintre categoriile de infracțiuni prev. de arta 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 și există una dintre următoarele situații:

a) persoana condamnată a fugit din statui emitent, în scopul de a se sustrage de la Urmărirea penală, judecată sau de la executarea pedepsei și s-a refugiat pe teritoriul României;

b) pedeapsa aplicată de instanța străină sau restul rămas de executat este de cel puțin 1 an închisoare.

Astfel, s-a constatat că infracțiunile de tâlhărie, ultraj, vătămare corporală și distrugere pentru care acesta a fost condamnat prin sentința din data de 08.06.2022 a Tribunalului Ordinar din Firenze, definitivă la data 27.06.2022, a cărei recunoaștere se solicită nu sunt prevăzute în niciuna dintre categoriile de infracțiuni prev. de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, fapt pentru care s-a apreciat ca nefiind îndeplinite cerințele textului legal.

De asemenea, instanța a reținut că este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. e) din Legea 302/2004, republicată, în sensul că nu este incident vreun motiv de nerecunoaștere a hotărârilor emise de autoritățile italiene și neexecutare a pedepsei într-un penitenciar în România dintre cele prevăzute de art. 163 din Legea 302/2004, republicată.

În consecință, față de cele reținute în cauză, prima instanță a admis cererea formulată de autoritățile judiciare din Italia, a recunoscut hotărârea de condamnare și a dispus transferul persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării restului de pedeapsă de 1 an, 2 luni și 27 de zile închisoare.

*****

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, persoana condamnată A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 20.05.2025, când s-a stabilit termen pentru soluționare la data de 27.05.2025, ocazie cu care s-au luat concluziile apărării apelantului și ale reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind detaliate în cuprinsul părții introductive a prezentei decizii.

Prin motivele de apel susținute cu prilejul dezbaterilor, în esență, apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul A. a menționat că apelantul nu dorește să execute restul de pedeapsă în România, ci dorește să execute pedeapsa în Italia. De asemenea, în ultimul cuvânt, apelantul A. prezent în fața instanței, (arestat în altă cauză), a susținut că și-a schimbat părerea și nu mai dorește să execute restul de pedeapsă în România, ci în Italia, unde are familia, solicitând să fie trimis în Italia.

Analizând apelul declarat de apelantul A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate de autoritățile judiciare din Slovenia față de cetățeanul român I. este condiționată în speță de îndeplinirea cumulativă a cerințelor prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a)-e) din Legea nr. 302/2004 republicată, obiectul procedurii fiind cel prevăzut de art. 172 alin. (3) din aceeași lege.

Potrivit dispozițiilor art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată:

(1) Instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;

c) persoana condamnată are cetățenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163.

În cauză se constată că prima instanță a analizat judicios actele dosarului și a concluzionat întemeiat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru recunoașterea hotărârilor străine de condamnare pronunțate de autoritățile judiciare italiene, dispunând transferul persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei stabilite prin hotărârile definitive recunoscute în cauză.

Astfel, similar primei instanțe, Înalta Curte constată că prin hotărârea de condamnare a cărei recunoaștere s-a dispus în cauză, cetățeanul român A. a fost condamnat de autoritățile judiciare din Italia la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare (din care a executat 2 ani, 3 luni și 5 zile,) din pedeapsa aplicată prin sentința penală 2665 din data de 8.06.2022 a Tribunalului Ordinar din Firenze recunoscută în cauză, apelantul având de executat restul de 1 an, 2 luni și 27 de zile închisoare.

Examinând actele și lucrările dosarului, se constată că prima instanță a reținut în mod legal întrunirea tuturor condițiilor pentru admiterea cererii de recunoaștere și executare pe teritoriul României a hotărârilor de condamnare pronunțate de autoritățile din Italia, respectiv: caracterul definitiv și executoriu al hotărârii, existența dublei incriminări (faptele pentru care a fost pronunțată hotărârea a cărei recunoaștere se solicită au corespondent în legislația română în infracțiunile de tâlhărie prev. de art. 233 C. pen., care se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani, ultraj prev. de art. 257 alin. (1) și (4) C. pen. rap. la art. 193 alin. (2) C. pen. care se pedepsește cu închisoarea de la 9 luni la 7 ani și 6 luni și distrugere prev. de art. 253 alin. (1) C. pen. care se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani, cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.), statutul condamnatului de cetățean român, precum și neincidența vreunuia dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004.

Totodată, în cauză, se reține că la momentul transmiterii certificatului apelantul persoana condamnată nu și-a putut exprima acordul cu privire la executarea pedepsei în România, întrucât se afla deja pe teritoriul României, (în prezent aflat, în altă cauză, sub măsura arestului preventiv luată de Judecătoria Sectorului 6 București), în fața Curții de Apel București acesta și-a dat acordul pentru executarea pedepsei în România, iar la acest termen poziția apelantului a fost în sensul de a se dispune executarea pedepsei în Italia, însă, Înalta Curte notează că persoana condamnată are cetățenia română și figurează cu domiciliul în România, potrivit art. 2 lit. p) din Legea nr. 302/2004, similar celor reținute și de prima instanță în acest sens, astfel că, în aceste condiții, se constată îndeplinită în cauză și condiția prevăzută de dispozițiile art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Totodată, se reține că în cauză nu există vreunul dintre cazurile de nerecunoaștere prevăzute de art. 163 alin. (1) lit. c)-f) ori alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

De asemenea, din examinarea tuturor datelor existente în cauză, rezultă că persoanei condamnate i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil și nu există date cu privire la pronunțarea unei hotărâri de condamnare pentru aceleași fapte a persoanei condamnate în România sau într-un alt stat.

În concluzie, instanța de control judiciar constată că în mod legal prima instanță a dispus recunoașterea hotărârii penale definitive privind pe persoana condamnată A. și executarea restului de pedeapsă din hotărârea de condamnare recunoscută într-un penitenciar din România, hotărârea atacată fiind așadar legală și temeinică, iar apelul de față nefondat.

De altfel, în cadrul prezentului demers judiciar, persoana condamnată A. nu contestă argumentele care susțin soluția instanței de fond, ci, exclusiv împrejurarea că și-a schimbat opinia în ceea ce privește executarea pedepsei în România și că dorește să fie trimis în statul de condamnare, Italia, însă această împrejurare nu constituie un motiv de nerecunoaștere și neexecutare prevăzut de art. 163 din Legea nr. 302/2004.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 70/F din data de 06 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel București.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 70/F din data de 06 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1217 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 mai 2025.