ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 665/2022

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 113/F din data de 30 iunie 2022, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a și alin. (2) din C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva executării sentinței penale nr. 160/F/25.08.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2021, și a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență, că a fost sesizată, în baza dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) și d) din C. proc. pen., cu contestația la executare promovată de persoana condamnată A. (astfel cum a fost completată la termenul de judecată din data de 30.06.2022), pentru a aprecia cu privire la:

I. incidența prescripției executării pedepsei de 5 luni și 10 zile închisoare la care acesta a fost condamnat prin sentința penală de condamnare nr. 3216/2009, pronunțată la data de 07.07.2009 de către Tribunalul Ordinar din Genova, secția a II-a Penală, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. art. 193 alin. (2) din C. pen.

S-a reținut că hotărârea penală străină de condamnare susmenționată a fost recunoscută de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 160/F/25.08.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, în procedura executării mandatului european de arestare, pe cale incidentală, potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Prin aceeași sentință penală a fost recunoscută și sentința penală nr. 3345/2017 pronunțată de către Curtea de Apel din Genova la data de 01.12.2017, în reformarea sentinței de condamnare nr. 1058/2014 din data de 16.07.2014 pronunțate de către judecătorul pentru cercetări preliminare GIP din cadrul Tribunalului Ordinar din Genova prin care contestatorul de față, A., a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și lovire sau alte violențe, prev. de art. 244 alin. (1) din C. pen. și art. 193 alin. (2) din C. pen., precum și ordonanța de cumulare a pedepselor concurente emisă de către Procuratura Generală de pe lângă Curtea de Apel din Genova la data de 30.05.2018 prin care s-a stabilit ca persoana condamnată A. să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani, 4 luni și 7 zile închisoare, cuantum rezultat după scăderea perioadei de detenție de la data de 24.03.2014 la data de 26.05.2014. S-a mai notat și că la pedeapsa rezultantă menționată s-a ajuns ca urmare a revocării beneficiului suspendării executării pedepsei în cuantum de 5 luni și 10 zile închisoare la care acesta a fost condamnat prin sentința penală de condamnare nr. 3216/2009 pronunțată la data de 07.07.2009 de către Tribunalul Ordinar din Genova, secția a II-a penală, pedepsele fiind cumulate (cumul aritmetic) potrivit dreptului penal italian.

S-a stabilit astfel ca persoana condamnată A. să execute, într-un penitenciar din România, pedeapsa de 4 ani, 4 luni și 7 zile închisoare, din care s-a dedus durata reținerii de 24 de ore din data de 14.07.2021 și a arestării provizorii începând din data de 15.07.2021 la zi (25.08.2021).

S-a constatat că în executarea acestei din urmă pedepse se afla condamnatul A. în Penitenciarul București Rahova.

II. incidența unei împiedicări la executarea pedepsei de 4 ani, 4 luni și 7 zile închisoare, anterior referite la pct. I, impunându-se adaptarea pedepsei stabilite în sarcina persoanei condamnate A., prin reducerea cuantumului pedepselor componente, la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 3345/2017 pronunțată de către Curtea de Apel din Genova la data de 01.12.2017 în reformarea sentinței de condamnare nr. 1058/2014 din data de 16.07.2014 pronunțate de către judecătorul pentru cercetări preliminare GIP din cadrul Tribunalului Ordinar din Genova, până la minimul lor special, dar și prin schimbarea modalității de individualizare judiciară a executării pedepsei rezultante, prin dispunerea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art. 91 și urm. din C. pen. român.

III. incidența unei împiedicări la executarea pedepsei de 4 ani, 4 luni și 7 zile închisoare, anterior referite la pct. I, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale pentru infracțiunile pentru care contestatorul A. a fost condamnat prin sentința penală de condamnare nr. 3216/2009 pronunțată la data de 07.07.2009 de către Tribunalul Ordinar din Genova, secția a II-a Penală și sentința penală nr. 3345/2017 pronunțată de către Curtea de Apel din Genova la data de 01.12.2017 în reformarea sentinței de condamnare nr. 1058/2014 din data de 16.07.2014 pronunțate de către judecătorul pentru cercetări preliminare GIP din cadrul Tribunalului Ordinar din Genova, ambele recunoscute prin sentința penală nr. 160/F/25.08.2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2021, în aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 (M.Of. nr. 518 din 25 iunie 2018) și a Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022 (M.Of. nr. 565 din 09 iunie 2022).

În ceea ce privește primul capăt de cerere, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 112/F/30.06.2022, a admis excepția necompetenței materiale a instanței de judecată, invocată din oficiu, și, în baza art. 50 din C. proc. pen., art. 598 alin. (2) rap. la art. 597 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare (pct. 1 al cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.) formulată de contestatorul condamnat A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Ca și consecință, a disjuns cauza având ca obiect contestație la executare (pct. 2 și 3 ale cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen.) și a dispus formarea unui nou dosar cu termen de judecată la data de 30.06.2022.

Astfel, la data de 30.06.2022 a fost înregistrată cauza cu nr. x/2022, disjunsă din cauza cu nr. x/2022 având ca obiect contestația la executare formulată de condamnatul A. (pct. 2 și 3 ale cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., cu mențiunea că în dezbateri s-au făcut trimiteri și la dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din același cod).

Notând dispozițiile prevăzute de art. 598 din C. proc. pen., curtea de apel a reținut, în esență, că sintagma "împiedicare la executare" desemnează un impediment la executarea hotărârii care nu vizează aspecte de fond și care nu pune în discuție autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorești care se execută, respectiv, a sentinței penale nr. 160/F/25.08.2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2021, prin care s-a dispus executarea în România a pedepsei aplicate de instanța statului emitent, în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, respectiv, a pedepsei de 4 ani, 4 luni și 7 zile închisoare (în componența căreia se regăsește și pedeapsa în cuantum de 4 ani și 2 luni închisoare a cărei reindividualizare sub aspectul duratei, dar și a modalității de individualizare judiciară a executării pedepsei s-a solicitat).

S-a mai reținut că adaptarea prin sentință a pedepsei aplicate de instanța statului emitent poate fi dispusă numai în situațiile expres și limitativ prevăzute de art. 166 alin. (6) lit. b) și alin. (8) și (9) din Legea nr. 302/2004, precum și faptul că persoana condamnată A. nu a invocat aceste împrejurări în susținerea contestației la executare promovate și nici nu se regăsește în aceste situații.

Nu în ultimul rând, s-a mai arătat că aceeași "adaptare" nu poate conduce la o reindividualizare judiciară a pedepselor aplicate de instanța străină în limitele pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare, prin orientarea către minim (spre care s-ar fi orientat și instanța străină), dispozițiile art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004 fiind clare, în sensul că în situațiile anterior arătate, adaptarea are loc prin reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare. Cu atât mai puțin "adaptarea" poate conduce la schimbarea modalității de individualizare judiciară a executării pedepsei, din executare (într-un loc de deținere) într-o modalitate alternativă (cum este și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, potrivit art. 91 din C. pen.).

Totodată, s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile speciale de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești străine, prevăzute de art. 167 din legea nr. 302/2004, dar și că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din același act normativ. De altfel, printre acestea, astfel cum și reprezentantul Ministerului Public a arătat, se regăsește și situația în care, potrivit legii penale române, a intervenit prescripția executării pedepsei (art. 163 alin. (1) lit. f) din legea nr. 302/2004), nu și prescripția răspunderii penale, invocată în susținerea contestației la executare analizate.

Curtea de apel a arătat că instituția prescripției răspunderii penale a fost analizată de instanța străină potrivit dreptului penal italian, cu ocazia pronunțării sentințelor penale a căror recunoaștere a avut loc prin sentința penală nr. 160/F/25.08.2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

În fine, s-a mai arătat că prescripția răspunderii penale pentru infracțiunile pentru care contestatorul A. a fost condamnat prin sentința penală de condamnare nr. 3216/2009 pronunțată la data de 07.07.2009 de către Tribunalul Ordinar din Genova, secția a II-a penală și sentința penală nr. 3345/2017 pronunțată de către Curtea de Apel din Genova la data de 01.12.2017 în reformarea sentinței de condamnare nr. 1058/2014 din data de 16.07.2014 pronunțate de către judecătorul pentru cercetări preliminare GIP din cadrul Tribunalului Ordinar din Genova nu poate fi analizată nici prin prisma dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Astfel, sintagma "prescripția" are în vedere prescripția executării pedepsei, și nu prescripția răspunderii penale a cărei incidență este invocată de persoana condamnată A..

Împotriva sentinței penale nr. 113/F din data de 30 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a formulat contestație condamnatul A., fără a motiva în scris calea de atac promovată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 07 septembrie 2022, sub nr. x/2022 și repartizată aleatoriu completului de judecată C10, cu prim termen de judecată fixat la data de 25 octombrie 2022.

Examinând contestația formulată de condamnatul A., în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Înalta Curte reține că cererea dedusă judecății are ca obiect condamnarea contestatorului la pedeapsa de 4 ani 4 luni și 7 zile închisoare, recunoscută de instanța română, pe cale incidentală, în cadrul procedurii judiciare de executare a mandatului european de arestare emis de o instanță dintr-un stat membru al Uniunii Europene.

În drept, contestatorul a invocat cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., criticând, în concret, soluția instanței care a recunoscut pe cale incidentală hotărârile străine de condamnare și a arătat că nu s-a verificat incidența prescripției răspunderii penale cu privire la faptele pentru care a fost condamnat de autoritățile italiene.

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., "Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri(...) c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.".

Examinând contestația formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată că motivele invocate de acesta nu pot fi subsumate unei împiedicări la executare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., ci pun în discuție chiar legalitatea și temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea. Astfel, contestatorul critică însăși sentința penală nr. 160/F/25.08.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2021, definitivă prin neapelare, prin care instanța a recunoscut, pe cale incidentală, condamnarea acestuia la pedeapsa de 4 ani 4 luni și 7 zile închisoare aplicată de autoritățile judiciare din Italia, și solicită, în concret, pe calea contestației la executare, să se verifice incidența prescripției răspunderii penale cu privire la faptele pentru care a fost condamnat de autoritățile judiciare din Italia.

Or, verificarea prescripției răspunderii penale pentru faptele pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului de către autoritatea judiciară străină este o chestiune de competența exclusivă a statului de condamnare.

Aceasta întrucât, așa cum în procedura de recunoaștere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are nicio competență de a statua asupra legalității ori temeiniciei soluției de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne adaptându-se atunci când este cazul la normele interne, cu atât mai mult aceluiași stat de executare nu i-ar putea fi recunoscute, în procedura contestației la executare, prerogative suplimentare de repunere în discuție a legalității soluției.

Înalta Curte subliniază că pe calea contestației la executare nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă, nu se poate proceda la pronunțarea unei alte soluții, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat, stabilității raporturilor juridice.

Contestația la executare constituie un remediu procesual având ca obiect exclusiv chestiuni descoperite cu prilejul punerii în executare sau ivite în cursul executării, fiind exclusă posibilitatea de a antama pe această cale chestiuni relative la legalitatea și temeinicia hotărârilor definitive în baza cărora se face executarea.

Ca atare, cererea formulată de contestator, prin prisma motivelor expuse, excedează limitelor în care o instanță poate fi învestită în cursul executării.

Pentru aceste considerente, constatând că sentința penală atacată este temeinică și legală, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 113/F din data de 30 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Deopotrivă, reținând culpa procesuală a contestatorului condamnat în formularea prezentei contestații, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 113/F din data de 30 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 octombrie 2022.

GGC - MM