ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 13 mai 2025

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1/F/CC din data de 21.02.2025, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen. s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei penale nr. 382/A/17.12.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Brașov, formulată de revizuentul A..

S-a respins cererea de suspendare a executării deciziei penale nr. 382/A/17.12.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea a constatat că, în speță, nu există fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care să dovedească netemeinicia hotărârii pronunțate, revizuentul invocând aceleași apărări (în esență, că nu a constituit un grup infracțional organizat), împrejurări ce au fost analizate pe larg în raport de mijloacele de probă administrate, fiind însușite în primă instanță dar înlăturate apoi prin apel, cale de atac în care s-a dispus și condamnarea revizuentului pentru această infracțiune.

Aspectele invocate în susținerea cererii de revizuire, respectiv o declarație dată de un martor, avocatul B., ce nu a fost audiat în procesul penal ce a condus la condamnarea revizuentului, s-a apreciat că nu pot fi considerate împrejurări noi ale cauzei, necunoscute la momentul pronunțării hotărârii de condamnare, din moment ce la stabilirea vinovăției revizuentului a fost avut în vedere un amplu probatoriu coroborat, ce a vizat exact teza probatorie pe care o vizează și declarația dată de B., respectiv constituirea și participarea revizuentului la un grup infracțional organizat. Curtea a reținut că aceste fapte probatorii au fost cunoscute de instanțe și analizate prin prisma tuturor mijloacelor de probă administrate, concluzionându-se cu titlu definitiv că revizuentul se face vinovat de săvârșirea unei astfel de infracțiuni, dispunându-se condamnarea acestuia.

S-a reținut că instanța de apel ce a dispus condamnarea revizuentului a avut cunoștință de activitatea realizată de acest nou martor propus de revizuent, avocatul B., fiind avute în vedere și analizate la pronunțarea deciziei inclusiv aspectele legate de activitatea acestuia, respectiv corespondența electronică prin e-mail dintre avocatul B. către C. și avocații D., E., F. și G., depozițiile martorilor ce indică inclusiv aspecte legate de activitatea lui B., dintre care cea a lui E., H., I., convorbirea telefonică purtată în data de 15.10.2008, ora 17:49:52, de C. cu B., înscrisurile legate de raportul de due diligence care a fost întocmit la solicitarea avocatului B., ca reprezentant al A..

Prin urmare, Curtea a considerat că declarația dată de un nou martor, neaudiat, respectiv de B., vizează aceleași fapte probatorii cunoscute de instanțele ce au pronunțat hotărârile, respectiv implicarea revizuentului în constituirea unui grup infracțional organizat ce a avut ca scop dobândirea anumitor bunuri și nu reprezintă o împrejurare nouă, care să impună revizuirea sentinței atacate, astfel că nu poate constitui un fundament legal pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire.

În privința deciziei penale nr. 524/RC din data de 23.11.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea a reținut că instanța a examinat cauza și a pronunțat decizia de admitere numai în ceea ce-l privește pe inculpatul avocat D., motivarea din decizie vizând calitatea acestui inculpat de avocat și contextul în care a participat ca și avocat la discuțiile și activitatea grupului infracțional.

Curtea a constatat că decizia nu cuprinde elemente de fapt noi ce nu au fost cunoscute la data judecării cauzei în ceea ce-l privește pe revizuent, cu atât mai mult cu cât toți ceilalți inculpați ce au formulat recurs în casație au rămas condamnați pentru infracțiunea de constituire grup infracțional organizat, deci inclusiv instanța în această cale extraordinară de atac reținând existența unui grup infracțional organizat cu participarea mai multor inculpați, mai puțin a avocatului D. (prin decizia pronunțată în recurs în casație au fost respinse recursurile în casație formulate de inculpații C., J., K., L., condamnați pentru constituirea unui grup infracțional organizat prin decizia supusă revizuirii în prezenta cauză).

Astfel, Curtea a reținut că aspectele faptice analizate în cuprinsul acestei decizii pronunțate în recurs în casație sunt identice cu cele constatate în apel, soluția de achitare fiind dispusă pe alte considerente decât modificarea stării de fapt, în condițiile în care recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, ce vizează erorile de drept substanțial sau formal, chestiunile de fapt nefiind susceptibile a forma obiectul acestei căi extraordinare de atac.

Curtea a considerat că revizuentul nu a făcut dovada existenței unor fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanța care a soluționat cauza, de natură a proba netemeinicia hotărârii judecătorești criticate, iar criticile invocate de revizuent echivalează cu o suplimentare a probatoriului administrat în cursul cercetării judecătorești, iar solicitarea este inadmisibilă în calea extraordinară de atac a revizuirii, analiza instanței fiind în acord și cu prevederile art. 4 alin. (2) din Protocolul nr. 7 adițional la CEDO, revizuirea neputând fi tratată ca un apel deghizat.

Împotriva sentinței penale nr. 1/F/CC din data de 21.02.2025, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală a formulat apel revizuentul A..

În esență, revizuentul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și, în rejudecare, admiterea în principiu a cererii de revizuire și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Brașov.

Revizuentul a susținut că există două elemente de noutate, necunoscute de instanțe în ciclul procesual ordinar, anume: cele rezultate din declarația autentificată la data de 17.12.2024, dată de B. și cele rezultate din decizia penală nr. 534/RC din data de 23.11.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2021, elemente care susțin caracterul licit al colaborării dintre A. și celelalte persoane implicate în activitățile care au condus la retrocedarea către M..

În ceea ce privește declarația autentică dată de avocatul B., din perspectiva conținutului informativ nou pe care aceasta îl evocă, s-a arătat că este importantă sub aspectul evaluării impactului asupra situației de fapt neconforme cu realitatea reținută de instanța care a dispus soluția de condamnare, relatarea avocatului în legătură cu felul în care A. a abordat proiectul Reciplia contestând ipotezele pe care s-a fundamentat soluția de condamnare. S-a menționat că faptele probatorii invocate nu urmăresc negarea asocierii lui A. în proiectul Reciplia, ci demonstrarea bunei-credințe a revizuentului în activitatea desfășurată, constând în finanțarea proiectului ca urmare a informațiilor furnizate în mod direct și exclusiv de avocatul său, B.. Revizuentul a precizat că a fost condamnat în considerarea faptului că a înființat societatea Reciplia S.R.L. (prin care a finanțat în proporție majoritară demersurile de dobândire a bunurilor revendicate de M.), demers considerat ilicit, întrucât M. nu ar fi fost persoana îndreptățită la retrocedare, aspect care ar fi reieșit din raportul de due dilligence întocmit de N., raportul fiindu-i comunicat de avocatul său, B. (fapt ce ar înlătura buna-credința a revizuentului în desfășurarea proiectului Reciplia).

A susținut revizuentul că reaua-credință (intenția infracțională directă, calificată prin scop) i-a fost atribuită în principal ca urmare a înființării societății Reciplia S.R.L., pe care a finanțat-o în proporție majoritară și a cunoașterii pretinsei lipse a calității de persoană îndreptățită la retrocedare a lui M., iar declarația avocatului B. probează o împrejurare necunoscută instanțelor în ciclul ordinar, respectiv că percepția subiectivă a lui A. a fost în sensul că asocierea cu celelalte persoane implicate în proiectul Reciplia nu urmărea decât o investiție în drepturi viitoare ale lui M., iar nu comiterea uneia sau mai multor infracțiuni, ceea ce ae denota buna-credință a revizuentului în desfășurarea proiectului, punându-se astfel în discuție forma de vinovăție reținută de instanța de condamnare.

Apelantul a afirmat că rolul esențial al lui B. în economia acestui proces penal ar deriva din faptul că a fost delegat pentru clarificarea, respectiv coordonarea aspectelor legale privitoare la forma concretă de asociere, forma de contractare cu M., precum și pentru desfășurarea relației contractuale în scopul prevăzut ca urmare a încheierii acordului de voință dintre părțile contractante și că, pentru realizarea acestor dernersuri, B. a participat, în mod direct, în calitatea sa profesională de avocat specializat în domeniul imobiliar cu o vastă experiență acumulată de-a lungul celor 35 de ani, la discutiile preliminare, analizele și întâlnirile care au precedat încheierea contractului de cesiune din data de 01.11.2006, dată considerată drept moment al constituirii grupului infracțional organizat.

De asemenea, a menționat apelantul că împrejurările de fapt noi rezultate din declarația avocatului B. evocă o situație de fapt diametral opusă celei reținute de instanța de apel, fiind în măsură să compenseze deficitul probatoriu pe care Înalta Curte 1-a valorificat doar pe bază de prezumții și raționamente în fundamentarea soluției de condamnare.

Pe de o parte, s-a învederat că relativ la scopul înființării societății Reciplia S.R.L., avocatul B. arată că acesta nu a avut nicio legătură cu vreo dorință a revizuentului de a-și ascunde implicarea în proiectul Reciplia, ci a vizat exclusiv rațiuni de ordin legislativ, în sensul că doar entitățile românești aveau dreptul de a dobândi titluri de proprietate asupra terenurilor, contrar tezei din cuprinsul deciziei de condamnare - cunoașterea de A. a pretinsei lipse a calității de persoană îndreptățită la retrocedare a lui M., aspect care ar fi reieșit din raportul de due dilligence întocmit de N. -, avocatul B. menționând că, în realitate, concluziile raportului de due dilligence au fost unele pozitive, care exprimau potențialul viabil al unor astfel de demersuri legale în vederea revendicării dreptului de proprietate a lui M. și că revizuentul a aflat prin intermediul lui B. despre calitatea de persoană îndreptățită la retrocedare a lui M., fiind informat de B. personal că proiectul Reciplia a fost considerat de societatea N. o afacere perfect legală.

Apelantul a susținut că implicarea sa în proiectul Reciplia a fost realizată în baza opiniei juridice care să ateste caracterul licit al acestui proiect, opinie comunicată de persoana care i-a asigurat asistența juridică și care a ținut legătura cu celelalte persoane implicate în proiect, tocmai pentru a fi înlăturate și evitate orice aspecte cu potențial ilicit, astfel că aspectele expuse de avocatul B. cu caracter de noutate sunt de natură a infirma raționamentul pe baza căruia Înalta Curte de Casație și Justiție, în calea de atac a apelului, a dispus condamnarea revizuentului A. pentru infracțiunea de constituire de grup infracțional organizat, cu precădere tezele conform cărora cel în cauză ar fi cunoscut încă dinainte de încheierea contractului din data de 01.11.2006 că M. nu este persoana îndreptățită la retrocedare, că urmărea să-și valorifice conexiunile relaționale la nivel politic și că inculpatul A. a perceput în mod evident faptul că aceste impedimente vor putea fi depășite doar prin acțiunile ilicite pe care urmau să le desfășoare membrii grupului infracțional organizat, ce vizau săvârșirea unor fapte de corupție sau asimilate acestora, raportându-se și la influențele pe care puteau să le exercite asupra funcționarilor.

În opinia revizuentului, împrejurările cu caracter de noutate relevate se coroborează cu argumentele și considerentele pe care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală le-a expus în cuprinsul deciziei nr. 534/RC din data de 23.11.2021 în dosarul nr. x/2021, constatând existența anumitor împrejurări factuale contrare celor reținute inițial pentru condamnare și, în baza acestora, a dispunând achitarea avocatului D..

Impedimentul constând în lipsa prevederii faptei în legea penală este unul de ordin substanțial (lipsește acțiunea penală de temei) și are caracter real, privește însăși fapta comisă și nu persoanele care au participat la săvârșirea acesteia, a susținut revizuentul și, în acest context, nu ar prezenta relevanță respingerea recursului în casație promovat de alți inculpați, cât timp temeiul pe care și-au întemeiat aceștia calea extraordinară de atac a recursul în casație este diferit de temeiul invocat de revizuent într-o cale extraordinară de atac diferită, respectiv revizuirea.

Ceea ce prezintă relevanță în soluționarea cauzei, potrivit opiniei revizuentului, este existența unor elemente de fapt noi care nu au fost cunoscute la data condamnării sale, condiție îndeplinită prin raportare la considerentele deciziei invocate, întrucât aspectele faptice indicate în cuprinsul acesteia sunt diferite de cele constate în apel.

A arătat că singura acuzație pentru care a fost condamnat a constat în aceea că, începând cu 01.11.2006, împreună cu C., O. și D., a constituit grupul infracțional organizat având ca scop dobândirea bunurilor revendicate de M., prin săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate acestora, momentul constituirii grupului infracțional organizat fiind marcat de încheierea contractului de cesiune din data de 01.11.2006, contract redactat și atestat de avocatul D. și semnat de reprezentantul societății Reciplia, C..

Revizuentul a precizat că prin hotărârea de condamnare, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că acel contract încheiat la data de 01.11.2006 ar fi avut un caracter fictiv și ar fi reprezentat baza juridică a înțelegerii ilicite dintre A., C., O. și D. și, în sens contrar, prin hotărârea de achitare a avocatului D., Înalta Curte a reținut că respectivul contract de cesiune din data de 01.11.2006 nu este de natură a afecta drepturile și obligațiile părților specifice actului de cesiune și nu este de natură a cataloga voința părților ca îmbrăcând caracterul unei clauze neobișnuite pentru un contract de cesiune de drepturi.

A rezumat că, dacă în procedura apelului instanța a considerat că M. nu este persoană îndreptățită la retrocedare, neavând vocație succesorală, aspect atestat în mod neîndoielnic de conținutul raportului de due diligence întocmit de N., în procedura recursului în casație instanța a subliniat tocmai faptul că existau elemente ce conturează credibilitatea cedentului M., precum și garanția că acesta este moștenitorul de drept, ceea ce susține și avocatul B..

Revizuentul a menționat că împrejurarea nouă invocată provine dintr-o hotărâre definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în procedura recursului în casatie, care se bucură de autoritate de lucru judecat și privește percepția subiectivă a revizuentului față de proiectul Reciplia, de natură să pună în discuție forma de vinovăție reținută de instanța de condamnare, prin raportare la elemente ce conturează buna credință a revizuentului în desfășurarea proiectului.

Având în vedere că, la momentul semnării contractului de cesiune (considerat de instanța de condamnare ca fiind momentul consumării infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat), existau garanții că M. era moștenitorul de drept al P. al II-lea al României, al doamnei Q., al R. al României, al S. al României și al T. (așa cum se indică în decizia pronunțată în recurs în casație), revizuentul a considerat că tocmai aceste garanții au exclus posibilitatea ca retrocedările să aibă o pretinsă natură ilicită în percepția sa subiectivă, împrejurare nouă față de cele constatate prin decizia de condamnare.

A apreciat revizuentul că, în condițiile în care, prin decizia penală nr. 534/RC din data de 23.11.2021, Înalta Curte de Casație și Justițice a constatat caracterul legal al contractului din data de 01.11.2006, ceea ce a determinat concluzia instanței că fapta din 01.11.2006 nu are natură penală, se pune în discuție soluția de condamnare a celorlalți inculpați, căci fapta din 01.11.2006 a fost a tuturor inculpaților, nu doar a avocatului D. și atunci această faptă nu poate echivala cu o constituire de grup infracțional pentru niciuna din persoanele implicate.

Examinând apelul declarat de revizuentul A., atât prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, potrivit art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Din analiza prevederilor care reglementează calea extraordinară a revizuirii rezultă că finalitatea acestei căi de atac constă în înlăturarea erorii judiciare, iar funcția procesuală a instituției se concentrează în înlesnirea descoperirii, adunarea și deducerea în fața justiției a unui material probator cu totul inedit sau cel puțin necunoscut instanței, care să permită constatarea erorii judiciare și înlăturarea ei.

Fiind o cale extraordinară de atac revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate potrivit art. 452 din C. proc. pen. și numai pentru cazurile prevăzute de art. 453 din C. proc. pen., singurele apte a determina o reexaminare în fapt a cauzei.

Potrivit art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

Conform alin. (4) al acestui text de lege, cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.

Așadar, este necesar ca revizuirea să fie totală, să ducă la o soluție diametral opusă celei pronunțate anterior, nefiind admisibilă decât revizuirea hotărârilor netemeinice sub aspectul existenței sau inexistenței faptei ori a vinovăției autorului, precum și a celor ce sunt netemeinice sub aspectul prevederilor legale referitoare la încetarea procesului penal.

Sub acest aspect, se impune a se sublinia că, în jurisprudența instanței supreme s-a reținut că expresia fapte sau împrejurări se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, și anume orice întâmplare, situație, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori de condamnare.

Deopotrivă, în sensul dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., se impune ca faptele probatorii să fie noi, iar nu mijloacele de probă vizând o faptă sau împrejurare ce a fost cunoscută și avută în vedere de către instanță la soluționarea cauzei, căci altfel revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicție în care s-ar putea continua probațiunea, situație de natură a afecta principiul securității raporturilor juridice, componentă a procesului echitabil.

Elementele de probă noi la care se referă textul de lege trebuie să fie de natură a demonstra fie că faptul constatat nu a existat, fie că cel condamnat nu a luat parte la comiterea lui. Nu pot fi considerate "noi", în sensul cerut de lege, probele care aduc doar argumente noi, care completează mijloacele de probă deja administrate, jurisprudența în materia revizuirii fiind bine stabilită în ceea ce privește inadmisibilitatea cererilor prin care se tinde la prelungirea probatoriului sau reexaminarea materialului probator pe baza căruia a fost pronunțată hotărârea inițială.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, în mod constant, că revizuirea unei hotărâri irevocabile poate interveni numai pentru un defect fundamental, care a devenit cunoscut numai după terminarea procesului, iar atunci când este/devine cunoscut în cursul procesului, părțile au la îndemână căile ordinare de atac. Altfel, în această ultimă situație, modificarea unei hotărâri definitive pe calea unui recurs extraordinar ar constitui o violare a dreptului de acces la justiție. Simpla divergență de păreri asupra aceleiași chestiuni pusă în discuție nu va putea reprezenta un asemenea "defect fundamental" și nu poate justifica desființarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat (cauzele Stanca Popescu împotriva România, hotărârea din 7 iulie 2009, și U. împotriva Federației Ruse, hotărârea din 18 noiembrie 2004).

Pentru a se putea examina caracterul nou și necunoscut al faptelor sau împrejurărilor prezentate instanței învestită cu soluționarea cererii de revizuire, criteriul îl reprezintă lucrările dosarului, întrucât doar astfel se poate verifica dacă aceste elemente au fost cunoscute de către instanțele ordinare care au pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Verificând, din această perspectivă actele dosarului, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, constată că, în mod corect, s-a stabilit că împrejurările la care revizuentul A. a făcut trimitere în cererea formulată nu sunt de natură a conduce la stabilirea existenței unor temeiuri legale care să permită revizuirea și nu au aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare pronunțate.

Un prim aspect de noutate invocat de apelantul revizuent se referă la o declarație dată de un martor, avocatul B., care nu a fost audiat în procesul penal ce a condus la condamnarea sa, aspect ce nu poate fi considerat o împrejurare nouă, necunoscută la momentul pronunțării hotărârii de condamnare a revizuentului în contextul în care, din conținutul deciziei penale nr. 382 din data de 17 decembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, se constată că la stabilirea vinovăției revizuentului a fost avut în vedere un probatoriu amplu, în cadrul căruia a fost analizată inclusiv teza probatorie pe care o vizează și declarația dată de B. cu referie la constituirea și participarea revizuentului la un grup infracțional organizat, concluzionându-se cu titlu definitiv că revizuentul se face vinovat de săvârșirea unei astfel de infracțiuni, pentru care s-a dispus condamnarea acestuia.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că instanța de apel, care a dispus condamnarea definitivă a revizuentului, a avut în vedere inclusiv activitatea desfășurată de avocatul B. ca reprezentant al A., astfel că declarația acestuia relevă o serie de împrejurări care au fost analizate de către instanța de apel în cadrul procesului penal finalizat cu pronunțarea unei soluții de condamnare definitive a revizuentului, iar concluziile iterate de revizuent nu au învederat vreo împrejurare nouă, necunoscută de instanțele care au pronunțat condamnarea acestuia.

Înalta Curte constată că demersul juridic inițiat de revizuent urmărește o prelungire a probatoriului administrat și o reevaluare ori o reinterpretare a acestuia cu privire la aspecte verificate de către instanță.

Un al doilea aspect de noutate invocat de apelantul revizuent se referă la pronunțarea deciziei penale nr. 524/RC din data de 23.11.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care instanța supremă, în recurs în casație, a dispus achitarea unuia dintre coinculpați, accentul punându-se pe contextul în care acesta a participat la discuțiile purtate în cadrul grupului infracțional organizat ce a avut ca scop activitățile de dobândire a bunurilor revendicate de M..

Deopotrivă, cu referire la această pretinsă nouă împrejurare, se constată că, decizia pronunțată în recurs în casație nu cuprinde elemente de fapt noi ce nu au fost cunoscute la data judecării cauzei în ceea ce-l privește pe revizuent, în condițiile în care a fost supusă analizei existența unui grup infracțional organizat cu participarea mai multor inculpați printre care și revizuentul.

În plus, așa cum a reținut și judecătorul fondului, în condițiile în care motivele menționate de revizuentul A. nu fac dovada existenței unor fapte sau împrejurări în sensul prevederilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. coroborat cu alin. (4) al aceluiași articol, Înalta Curte reține că aspectele invocate de revizuent nu pot constitui temei de admitere a cererii de revizuire, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte și împrejurări cunoscute și verificate de instanța care a soluționat cauza.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va consta că hotărârea atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 1/F/CC din data de 21.02.2025, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga revizuentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial în sumă de 200 RON cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 1/F/CC din data de 21.02.2025, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelantul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial în sumă de 200 RON cuvenit apărătorului desemnat din oficiu rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 mai 2025.