ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 27 februarie 2025

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1000 din data de 18 iulie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2 din data de 06.01.2023 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr. x/2022,

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatei A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a comunica cu persoana vătămată B., județul Mehedinți, și de a se apropia de aceasta, pe o perioadă de 2 ani, ce se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 65 din C. pen., s-a aplicat inculpatei A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a comunica cu persoana vătămată B., județul Mehedinți, și de a se apropia de aceasta, ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) din C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Mehedinți la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatei să execute următoarea obligație: să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., a fost obligată inculpata ca pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Poroina Mare sau Școala Poroina Mare pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere în cazul comiterii de noi infracțiuni sau al nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere sau obligațiilor impuse.

S-a constatat că persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă în cauză și nici procurorul, din oficiu, în numele acesteia nu s-a constituit parte civilă.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligată inculpata A. să plătească statului suma de 9.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 7.500 RON reprezentând cheltuieli stabilite prin rechizitoriu pentru faza de urmărire penală, iar diferența reprezintă cheltuielile efectuate la judecarea cauzei de această instanță.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., suma de 470 RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru persoana vătămată, a rămas în sarcina statului și s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți.

Prin decizia penală nr. 1000/2024 din data de 18 iulie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți împotriva sentinței penale nr. 2 din data de 06.01.2023 pronunțate de Tribunalul Mehedinți, cu domiciliul în jud. Mehedinți.

S-a desființat în parte, sentința apelată și, rejudecând,

În baza art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 199 alin. (1) din C. pen. și art. 77 lit. e) din C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 15 ani închisoare (faptă săvârșită în anul 2018).

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 5 ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 199 alin. (1) din C. pen. și art. 77 lit. e) din C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 15 ani închisoare (faptă săvârșită în anul 2020).

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 5 ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

S-a menținut pedeapsa de 1 ani și 3 luni închisoare aplicată inculpatei pentru infracțiunea de răzbunare pentru ajutorul dat justiției, în formă continuată, prevăzută de art. 274 din C. pen. rap. la art. 206 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-a menținut pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a comunica cu persoana vătămată B. și de a se apropia de aceasta, pe o perioadă de 2 ani, aplicată inculpatei pentru săvârșirea infracțiunea de răzbunare pentru ajutorul dat justiției, prevăzută de art. 274 din C. pen. raportat la art. 206 alin. (1) din C. pen.

S-a menținut pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) din C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a comunica cu persoana vătămată B. și de a se apropia de aceasta, pe o perioadă de 2 ani, aplicată inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de răzbunare pentru ajutorul dat justiției, prevăzută de art. 274 din C. pen. raportat la art. 206 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 88 alin. (3) din C. pen., s-a revocat amânarea aplicării pedepsei rezultante de 5 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 149 din 13.06.2018 în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Vânju Mare, definitivă la 2.07.2018, prin neapelare.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 149 din 13.06.2018 a Judecătoriei Vânju Mare, în dosarul nr. x/2017, definitivă la 2.07.2018 prin neapelare, în pedepsele componente astfel:

- pedeapsa de 4 luni închisoare stabilită pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe și

- pedeapsa de 3 luni închisoare stabilită pentru infracțiunea de distrugere.

În baza art. 88 alin. (3) din C. pen., s-a dispus aplicarea și executarea pedepselor de 4 luni închisoare și de 3 luni închisoare stabilite prin sentința penală nr. 149 din 13.06.2018 a Judecătoriei Vânju Mare, în dosarul nr. x/2017, definitivă la 2.07.2018, prin neapelare.

În baza art. 88 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză cu pedepsele de 4 luni închisoare aplicate pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe și de 3 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea de distrugere, potrivit sentinței penale nr. 149 din 13.06.2018 a Judecătoriei Vânju Mare, în dosarul nr. x/2017, definitivă prin neapelare, inculpata urmând să execute pedeapsa rezultantă de 20 ani, 7 luni și 10 zile închisoare (compusă din pedeapsa cea mai grea de 15 ani la care s-a adăugat un spor de 5 ani, 7 luni și 10 zile închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse).

În baza art. 45 alin. (2) și (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 5 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. n) din C. pen., respectiv dreptul de a comunica cu persoana vătămată B. și de a se apropia de aceasta, pe o perioadă de 2 ani, pe o durată de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) și alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) din C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu persoana vătămată B. și de a se apropia de aceasta.

S-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată, durata măsurii preventive a arestului la domiciliu de la data 26.11.2021, până la data de 25.11.2022, inclusiv.

S-au menținut dispozițiile sentinței apelate care nu contravin deciziei.

Cheltuielile judiciare efectuate în apel au rămas în sarcina statului.

Onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu pentru persoana vătămată B. și onorariul traducătorului de limbă franceză au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că:

În drept, fapta inculpatei A., în toamna anului 2018, în cursul lunilor octombrie- noiembrie 2018, de a suprima viața copilului său de sex masculin născut la termen, fără asistență medicală și fără a aduce la cunoștința altor persoane sarcina, deci după ce a premeditat-o, întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. a) cu aplicarea art. 199 alin. (1) din C. pen., iar întrucât fapta a fost săvârșită profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei, datorată vârstei, s-a reținut incidența circumstanței agravante prev. de art. 77 lit. e) din C. pen.

În drept, fapta inculpatei A., în cursul primăverii anului 2020, de a suprima viața copilului său de sex feminin născut la termen, fără asistență medicală și fără a aduce la cunoștința altor persoane sarcina, deci după ce a premeditat-o, întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. a) și e) cu aplicarea art. 199 alin. (1) din C. pen., iar întrucât fapta a fost săvârșită profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei, datorată vârstei, s-a reținut incidența circumstanței agravante prev. de art. 77 lit. e) din C. pen.

În drept, faptele inculpatei A., constând în amenințările repetate săvârșite față de persoana vătămată B., pe motiv că a sesizat organele de urmărire penală și a dat declarații, săvârșite cu aceeași rezoluție infracțională, întrunesc elementele constitutive ale infracțiuni de răzbunarea pentru ajutorul dat justiției, în formă continuată, prev. de art. 274 raportat la art. 206 alin. (1) din C. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 1000 din data de 18 iulie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat cerere de recurs în casație inculpata A..

Prin motivele formulate s-a solicitat, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casație, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen.

A fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, susținând că instanța nu a dovedit faptul că cei doi copii s-au născut vii și, printr-o acțiune sau inacțiune, a suprimat viața acestora.

A apreciat că aceste nelegalități nu pot fi suplinite în calea extraordinară a recursului în casație și a solicitat admiterea cererii de recurs în casație și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Craiova.

De asemenera, recurenta inculpată A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., în sensul că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, criticând faptul că instanța a calculat greșit sporul de pedeapsă care, în opinia sa, era de 5 ani, 5 luni și 10 zilę și nu de 5 ani, 7 luni și 10 zilę.

Prin încheierea din 13.11.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1000 din data de 18 iulie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

S-a trimis cauza Completului de judecată nr. 1, în vederea judecării recursului în casație.

S-a fixat termen de judecată, în ședință publică, la data de 15 ianuarie 2025, cu citarea părților și asigurarea apărării recurentei inculpate.

Pentru a pronunța această încheiere, Înalta Curte a constatat că, din perspectiva formalismului unei cereri de recurs în casație, cererea formulată de recurenta inculpată A. îndeplinește formal cerințele prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., prezintă aparența de sustenabilitate a cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. și pot fi analizate prin prisma acestuia într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin dispozițiile art. 440 din C. proc. pen., respectiv cea a judecății pe fond a recursului în casație.

Referitor la aspectele legate de faptul dacă cei doi copii s-au născut vii, iar inculpata printr-o acțiune sau inacțiune sale a suprimat viața acestora, Înalta Curte consideră că acestea nu pot fi circumscrise cazului de casare invocat prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și nici nu pot fi încadrate într-un alt caz de casare.

În acest context, se impune a se sublinia că invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație, argumentele prezentate trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, situație care nu se regăsește în speță.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu se poate realiza o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea de fapt reținută de instanța de apel (Decizia Î.C.C.J. nr. 220/RC/2019).

Analizând recursul în casație declarat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1000 din data de 18 iulie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Definind scopul recursului în casație, art. 433 din C. proc. pen. abilitează instanța competentă - Înalta Curte de Casație și Justiție - să examineze deciziile atacate sub toate aspectele de legalitate și să sancționeze, prin casare, orice nelegalitate a acestora, desigur cu observarea cazurilor de casare strict și limitativ enumerate la art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Astfel, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În cauza de față, inculpata A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., incident atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, a arătat că instanța de apel a calculat greșit sporul de pedeapsă care, în opinia sa, era de 5 ani, 5 luni și 10 zilę și nu de 5 ani, 7 luni și 10 zilę.

Înalta Curte reamintește că este motiv de casare aplicarea unei alte pedepse principale decât cea prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, aplicarea unei pedepse principale care se încadrează în alte limite decât cele prevăzute de lege. De asemenea, constituie motiv de casare stabilirea pedepsei sub sau peste limitele prevăzute de lege în cazul reținerii circumstanțelor atenuante și, respectiv, a circumstanțelor agravante sau nerespectarea dispozițiilor prevăzute de lege pentru stabilirea pedepsei în caz de pluralitate de infracțiuni ori infracțiune continuată. Cazul de casare analizat poate privi și aplicarea unei pedepse accesorii sau complementare neprevăzute de lege sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Examinând legalitatea hotărârii atacate, Înalta Curte constată incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., întrucât pedepsele pentru faptele comise de inculpata A. nu au fost aplicate în limitele prevăzute de lege, prin raportare la corespondența deplină care trebuie să existe între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune.

Astfel, Înalta Curte apreciază că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de "omor calificat", constând în "uciderea unei persoane cu premeditare" poate fi reținut numai în condițiile în care fapta în sine relevă fără niciun dubiu o acțiune care are drept rezultat suprimarea vieții unei persoane, realizată cu premeditare.

În fapt, s-a reținut că, în toamna anului 2018, în cursul lunilor octombrie- noiembrie 2018, inculpata a suprimat viața copilului său de sex masculin născut la termen, fără asistență medicală și fără a aduce la cunoștința altor persoane sarcina, aspect din care a rezultat că acțiunea a fost realizată cu premeditare.

De asemenea, s-a reținut că, în cursul primăverii anului 2020, inculpata a suprimat viața copilului său de sex feminin născut la termen, fără asistență medicală și fără a aduce la cunoștința altor persoane sarcina, aspect din care a rezultat că acțiunea a fost realizată cu premeditare.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 188 alin. (1) din C. pen., omorul este infracțiunea ce constă în "uciderea cu intenție a unei persoane", iar omorul calificat este definit în art. 189 alin. (1) din C. pen. ca fiind "omorul săvârșit în vreuna dintre următoarele împrejurări: a)-cu premeditare."

Obiectul juridic special al infracțiunii de omor îl reprezintă viața persoanei și relațiile sociale în legătură cu dreptul la viață al unei persoane, iar obiectul material este corpul unei persoane aflate în viață; în accepțiunea legii penale, subiect pasiv al infracțiunii de omor poate fi doar o persoană fizică aflată în viață.

Se reține că elementul material al laturii obiective este reprezentat de uciderea unei persoane și constă de regulă într-o acțiune, dar se poate prezenta și sub forma unei inacțiuni, dacă subiectul activ are obligația de a acționa într-un anumit fel și nu o face, iar între acțiunea sau inacțiunea ce constituie elementul material și deces trebuie să existe legătură de cauzalitate.

Textul de incriminare impune pe de o parte, existența unui obiect material - corpul unei persoane aflate în viață și a unei acțiuni sau inacțiuni intenționate din partea făptuitorului, care să ducă la suprimarea vieții acelei persoane, iar pentru existența faptei de omor calificat, prevăzută de art. 189 alin. (1) din C. pen., este necesar ca omorul să fi fost comis cu premeditare.

Pentru a putea fi reținută premeditarea, Înalta Curte reține că este necesar să fie îndeplinite trei condiții: a) trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărârii de a săvârși omorul și până în momentul săvârșirii infracțiunii; b) efectuarea unor acte de pregătire materială, în vederea săvârșirii faptei, constând în luarea de măsuri, procurarea de instrumente sau mijloace; c) efectuarea unor acte de pregătire morală, psihică, în vederea săvârșirii infracțiunii, constând în activitatea psihică a făptuitorului de reflectare, de chibzuire asupra modului cum va săvârși infracțiunea.

Înalta Curte constată, însă, că în speța de față, nu sunt îndeplinite aceste condiții pentru reținerea premeditării faptelor comise de către inculpată.

Instanța de apel a reținut că, în cauză, comportamentul inculpatei de a ascunde sarcinile, de a nu efectua controalele periodice de specialitate și de a naște neasistată medical, denotă faptul că inculpata luase hotărârea infracțională de a suprima viața copiilor cu mult timp înainte ca aceștia să se nască, argumente cu care, însă, instanța de casație nu este de acord. Aceste aspecte de fapt nu sunt suficiente pentru a trage concluzia îndeplinirii tuturor celor 3 condiții pentru existența premeditării, ci privesc doar cea de a doua condiție, astfel că situația de fapt reținută de instanța de apel nu se poate suprapune pe varianta agravată a infracțiunii de omor.

Astfel, se constată că instanța de apel a tras concluzia îndeplinirii tuturor condițiilor premeditării doar pe baza dovedirii faptelor vecine și conexe indicate anterior, care, în lipsa altor elemente factuale suplimentare, pot fi justificate și ca urmare a situației personale a inculpatei și a relațiilor avute cu concubinul acesteia.

Astfel, Înalta Curte reține că inculpata avea o relație cu numitul C. de mai mult timp, iar din această relație s-au mai născut doi copii minori, însă relația lor nu era una stabilă, cei doi întâlnindu-se la sfârșitul săptămânii, la domiciliul inculpatei și ocazional la domiciliul din Dr. Tr. Severin al numitului C., întrucât părinții acestuia din urmă nu agreau această relație.

Se reține că, pe parcursul relației acestora au existat perioade în care cei doi s-au certat, nu au păstrat legătura, însă apoi s-au împăcat, iar faptul că inculpata nu i-a spus acestuia despre cele două sarcini nu era ceva neobișnuit, în condițiile în care, așa cum a rezultat din cele relatate de numitul C., inculpata nu i-a spus nici despre sarcinile din care au rezultat minorii D., în vârstă de 7 ani, și E. în vârstă de 4 luni.

Mai mult, în condițiile în care unul dintre copii nu fusese conceput cu acesta, iar potrivit referatului de evaluare aflat la dosar, inculpata obișnuia să întrețină relații sexuale contra unor sume de bani cu alți bărbați, ar putea fi trasă și concluzia că aceasta nu știa sigur dacă concubinul era tatăl celor doi copii morți și din acest motiv ar fi putut ascunde existența sarcinilor.

Referitor la mama acesteia, F., aceasta a susținut că a purtat discuții cu fiica sa în urmă cu mai mulți ani și a sfătuit-o să se protejeze, deoarece are trei copii, iar o altă fată, în vârstă de 9 luni, i-a decedat.

Prin urmare, explicațiile oferite de inculpată, în sensul că nu a adus sarcinile la cunoștința mamei, din cauza rușinii, iar concubinului, întrucât nu avea o relație prea bună cu acesta, sunt unele plauzibile.

În legătură cu faptul că inculpata nu și-a urmărit cele două sarcini, neefectuând controalele medicale care se impun a fi efectuate în cazul unei sarcini și a născut acasă neasistată medical, se constată că, cu excepția primei sarcini, din care a rezultat B., inculpata nu a figurat dispensarizată și nu și-a urmărit sarcinile la un medic specializat, fiind cunoscut faptul că există multe femei care, din cauza lipsei mijloacelor financiare, din pură ignoranță sau din alte motive nu sunt consultate de către un medic pe întreg parcursul sarcinii.

Se constată, totodată, faptul că inculpata a mai născut acasă, neasistată medical, la data de 30.12.2009, o fată.

În lipsa unor probe directe privind existența unei rezoluții infracționale prealabile și constante, actele indicate de instanța de apel (comportamentul inculpatei de a ascunde sarcinile, de a nu efectua controalele periodice de specialitate și de a naște neasistată medical, denotă faptul că inculpata luase hotărârea infracțională de a suprima viața copiilor cu mult timp înainte ca aceștia să se nască) pot avea un caracter echivoc și nu pot conduce în mod rezonabil la concluzia certă că finalitatea urmărită, pe durata sarcinii, a fost uciderea nou-născuților, astfel că nu pot fundamenta cu certitudine, exclusiv în baza unor prezumții, reținerea circumstanței agravante a premeditării.

Utilizarea unor prezumții de fapt pentru a stabili vinovăția unei persoane nu contravine prezumției de nevinovăție a acesteia sub rezerva ca prezumțiile să aibă o bază factuala solidă, să nu fie disproporționate, iar raționamentul ce rezultă din cuprinsul acestora să fie singura explicație logică raportat la desfășurarea evenimentelor (CEDO, Salabiaku c. Franței, Telfner c. Austriei).

Probațiunea prin probe indirecte este mult mai complexă fiind necesară strângerea unui ansamblu de probe indirecte legate între ele astfel încât versiunea pe care o confirma să excludă orice altă versiune cu privire la fapta ce face obiectul acuzării (ICCJ, secția penală, decizia nr. 237/21 iulie 2023). Prezumțiile judiciare pot fi folosite când dovedirea unei împrejurări nu este posibilă din lipsa de mijloace de probă pentru a se trage concluzii asupra existenței sau inexistenței acelei împrejurări, fiind necesar ca prezumția să fie atât de puternică încât coroborată cu probele existente să se impună ca singura concluzie posibilă (G.Gr. Teodoru, Tratat de drept procesual penal, ediția a IV-a, Hamangiu București 2020, pagina 376).

În prezenta cauză, instanța de apel a reținut circumstanța premeditării exclusiv în baza unor prezumții de fapt, deduse din interpretarea unor elemente de fapt ce au caracter echivoc și care permit o concluzie probabilă, fără o bază factuală solidă și care apar ca fiind disproporționate în raport de gravitatea consecințelor produse inculpatei (condamnată pentru infracțiuni de omor în formă agravată).

Totodată, se constată că instanța de apel nu a constatat nici trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărârii (acest moment nu este identificat) de a săvârși faptele și până în momentul săvârșirii acestora și nici efectuarea unor acte de pregătire morală, psihică, în vederea săvârșirii acestora, constând în activitatea psihică a inculpatei de reflectare, de chibzuire asupra modului cum va săvârși faptele.

Din toate aceste aspecte anterior expuse, rezultă că teza premeditării faptelor nu este susținută, astfel că, fiind înlăturată reținerea dispozițiilor art. 189 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cele două pedepse de 15 ani închisoare nu au fost aplicate în limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea de omor, prevăzută de art. 188 alin. (1) C. proc. pen., fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În acest context, Înalta Curte are în vedere că nelegalitatea constatată nu poate fi suplinită sub nicio formă în calea extraordinară a recursului în casație. A admite ipoteza contrară ar echivala cu privarea părților la accesul efectiv la o cale de atac, contrar exigențelor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În considerarea acestor exigențe, unicul remediu pentru a asigura o judecată efectivă este trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, în ceea ce privește cele două infracțiuni de omor.

Mai reține instanța de casație și faptul că din cei patru copii născuți anterior de aceasta, doi dintre ei au avut probleme grave de sănătate, având în vedere că inculpata l-a născut pe minorul G., persoană încadrată în grad de handicap, iar la 30.12.2009 o fetiță, H., care a decedat după 9 luni din cauza hiodrocefaleei congenitale.

Înalta Curte reține, de asemenea, că inculpata este consumatoare de băuturi alcoolice, însă prezintă și unele afecțiuni medicale - atacuri de panică, tulburări anxios depresive, tulburări de comportament legate de sarcină și lăuzie, pentru care, începând cu anul 2013, i s-a prescris tratament medical cu anxiolitice, medicamente pe care inculpata le lua la întâmplare, chiar și atunci când consuma alcool, aspecte din care poate rezulta, cumulat cu faptul că inculpata mai născuse anterior doi copii cu probleme de sănătate, elemente care urmează a fi avute în vedere de instanța de apel cu ocazia rejudecării cauzei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că se impune ca instanța de apel să procedeze la administrarea mai multor probatorii prin care să clarifice situația de fapt și să verifice dacă se suprapune peste dispozițiile legale în baza cărora s-a pronunțat inițial soluția de condamnare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va admite recursul în casație declarat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1000 din data de 18 iulie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Va casa decizia penală atacată numai cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 199 alin. (1) din C. pen. (faptă săvârșită în anul 2018) și de art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 199 alin. (1) din C. pen. (faptă săvârșită în anul 2020).

Va trimite cauza la Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în vederea rejudecării cu privire la infracțiunile anterior menționate.

Va menține soluția instanței de apel cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 274 C. pen. rap. la art. 206 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., precum și dispozițiile cu privire la revocarea amânării aplicării pedepsei rezultante de 5 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 149 din 13.06.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Vânju Mare, definitivă la 02.07.2018 prin neapelare, urmând ca recurenta să execute pedeapsa astfel rezultată de 1 an, 5 luni și 10 zile închisoare.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate care nu contravin prezentei.

Va dispune anularea formelor de executare și emiterea unor noi forme de executare corespunzător prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație declarat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1000 din data de 18 iulie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Casează decizia penală atacată numai cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 199 alin. (1) din C. pen. (faptă săvârșită în anul 2018) și de art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen. cu aplicarea art. 199 alin. (1) din C. pen. (faptă săvârșită în anul 2020).

Trimite cauza la Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în vederea rejudecării cu privire la infracțiunile anterior menționate.

Menține soluția instanței de apel cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 274 C. pen. rap. la art. 206 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., precum și dispozițiile cu privire la revocarea amânării aplicării pedepsei rezultante de 5 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 149 din 13.06.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Vânju Mare, definitivă la 02.07.2018 prin neapelare, urmând ca recurenta să execute pedeapsa astfel rezultată de 1 an, 5 luni și 10 zile închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate care nu contravin prezentei.

Dispune anularea formelor de executare și emiterea unor noi forme de executare corespunzător prezentei decizii.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2025.