ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.03.2025

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
06.03.2025
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 06 martie 2025

Asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, constată:

Prin sentința penală nr. 44 din 07 mai 2024 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/2023, în baza art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A. la o pedeapsă principală de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. h) și lit. n) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme și dreptul de a se apropia de partea civilă B. la o distanță mai mică de zece metri, pe o durată de trei ani, ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

(…)

În baza art. 224 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. a fost condamnată inculpata A. la o pedeapsă principală de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.

(…)

În baza art. 38 alin. (1) și alin. (2) C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au contopit pedepsele principale aplicate prin prezenta sentință și s-a dispus ca inculpata A. să execute pedeapsa cea mai grea - de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare (o treime din pedeapsa de 1 an închisoare), urmând ca inculpata să execute pedeapsa principală rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare.

(…)

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultantă de doi ani și patru luni închisoare și s-a stabilit un termen de supraveghere trei ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

(…)

În temeiul art. 397 și art. 25 din C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. s-a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă B. și a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de daune morale.

S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin și a fost obligată inculpata A. să plătească suma de 3.518,32 RON reprezentând contravaloarea serviciilor medicale de care a beneficiat pacientul B. pe perioada internării 02.07.2023-05.07.2023, precum și dobânzile legale aferente până la data plății efective.

S-a luat act că Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Drobeta" al județului Mehedinți și Serviciul de Ambulanță Județean Mehedinți, nu s-au constituit părți civile în cauză.

(…)

Prin decizia penală nr. 1472/2024 din 29 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de apelantii Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și partea civilă B. împotriva sentinței penale nr. 44 din data de 07 mai 2024, pronunțate de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/2023 privind pe intimata-inculpată A..

S-a desființat în parte sentința penală apelată și încheierea din data de 26 februarie 2024 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/2023 prin care în temeiul art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecății, din săvârșirea infractiunilor de:

- tentativă la infracțiunea de omor calificat, faptă prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen. - art. 189 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen.

- violare de domiciliu, faptă prev. de art. 224 alin. (1) și (2) C. pen.,

în săvârșirea:

- infracțiunii de lovirea sau alte violențe, faptă prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen.

- violare de domiciliu, faptă prev. de art. 224 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) și (2) C. pen., art. 189 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) C. pen. a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. h) și lit. n) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme și dreptul de a se apropia de partea civilă B. la o distanță mai mică de zece metri, pe o durată de 3 ani.

(…)

În baza art. 404 alin. (6)

1

din C. proc. pen. partea civilă B. poate solicita emiterea unui ordin european de protecție în condițiile legii.

S-a menținut pedeapsa de 1 an închisoare aplicata pentru infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art. 224 alin. (1) și (2) din C. pen., precum si pedeapsa complementara prev. de art. 67 alin. (1) C. pen., art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. h) și lit. n) din C. pen. care se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

S-a menținut pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor conform art. 65 alin. (1) din C. pen., art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. h) și lit. n) din C. pen.

S-au menținut dispozițiile art. 404 alin. (6)

1

din C. proc. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele principale în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare (o treime din cea de-a doua pedeapsa de 1 an închisoare), urmând ca inculpata să execute pedeapsa principală rezultantă de 5 ani și 4 luni închisoare.

S-au menținut dispozițiile art. 45 alin. (1) și alin. (5) C. proc. pen., art. 404 alin. (6)

1

din C. proc. pen.

S-au înlăturat dispozițiile art. 91 - art. 93 C. pen.

S-au înlăturat dispozițiile art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 109 C. pen. privind măsura de siguranță a obligării la tratament psihiatric și psihoterapie.

S-au menținut restul dispozițiilor din sentința penala apelată care nu contravin prezentei decizii penale.

Împotriva deciziei penale nr. 1472/2024 din 29 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, inculpata A. a formulat cerere de recurs în casație, prin avocat C., invocând dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casație, Înalta Curte reține următoarele:

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Conform dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în situația în care, cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434 C. proc. pen. (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 (referitor la conținutul cererii) și art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

În acest sens, Înalta Curte constată că cererea de recurs a inculpatei A. este formulată în termenul prevăzut de dispozițiile art. 435 C. proc. pen., împotriva unei hotărâri care poate fi atacată cu recurs în casație conform art. 434 C. proc. pen.

În cauză au fost respectate dispozițiile art. 436 alin. (1) C. proc. pen., nu sunt incidente prevederile alin. (6) al aceluiași articol, iar condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen. sunt îndeplinite.

Cu privire la condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. se constată că, în cuprinsul cererii este indicat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Sub aspectul motivării cazului invocat, recurenta inculpată a susținut că nu este vinovată de săvârșirea faptelor, dispunându-se condamnarea sa fără a se pune în discuție solicitarea de schimbare a încadrării juridice formulată de Ministerul Public.

A mai susținut că instanța de fond a făcut o corectă interpretare a probelor, stabilind că fapta pentru care a fost trimisă în judecată nu este cea de tentativă la infracțiunea de omor calificat, solicitând reanalizarea tuturor probelor și dispunderea unei soluții temeinice și legale.

Prealabil, observând motivele invocate în susținerea cererii de recurs în casație, Înalta Curte apreciază oportun a aminti că motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. vizează situațiile în care s-au produs erori în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancțiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale prevăzute de lege ori a tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni, excluzându-se criticile privind greșita individualizare a pedepsei.

Dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sunt de strictă interpretare și vizează stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport de încadrarea juridică reținută sau menținută prin hotărârea atacată și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

În aceste coordonate de principiu, din perspectiva motivării cererii, Înalta Curte are în vedere că, examinarea condiției de admisibilitate prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (potrivit căreia, cererea de recurs în casație trebuie să cuprindă indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază și motivarea acestora), se limitează la motivele care se circumscriu ipotezei în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Examinând motivarea cererii, Înalta Curte constată că susținerile recurentei inculpate nu se încadrează în dispozițiile legale invocate, întrucât acestea nu conțin nicio referire la pedepsele aplicate.

În esență, recurenta inculpată își exprimă nemulțumirea în legătură cu condamnarea sa, întrucât se consideră nevinovată, solicitând reanalizarea probelor (pe care le apreciază ca fiind interpretate corect de instanța de fond), solicitare care, pe de o parte, nu poate fi analizată în cadrul recursului în casație fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și apel, iar pe de altă parte este subsecventă unor motive care nu se încadrează în cazul de casare invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Ca atare, concluzia ce se impune în cauză este că, din perspectiva motivării, cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., aspect care justifică ipoteza invocării formale a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În consecință, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele legale referitoare la admisibilitatea în principiu, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1472/2024 din 29 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 1472/2024 din 29 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 martie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-10-15
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 15 octombrie 2024 Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de condamnatul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.
ÎCCJ 2025-05-27
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 27 mai 2025 Deliberând asupra cererilor de recurs în casație de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 418/09.07.2024 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2021, s-a dispus, în baza art. 19
ÎCCJ 2024-11-18
0,95
ÎCCJ, Secția penală
a folosi orice categorie de arme, precum și de a comunica cu persoana vătămată B., cu membrii familiei acesteia, ori de a se apropia de aceasta la o distanță mai mică de 100 metri. În temeiul art. 38 C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) li
ÎCCJ 2025-04-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 15 aprilie 2025 Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1560 din data de 20.12.2023, pronunțată în dosarul nr. x/20
ÎCCJ 2025-03-06
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 06 martie 2025 Asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, constată: Prin sentința penală nr. 369 din data de 09.10.2024 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr. x/2023, a fost condam
Sursă