ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 386/2025

Ședința publică din data de 25 februarie 2025

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul secției a II-a Civile a Tribunalului Constanța la data de 29.11.2022, sub număr de dosar x/2022, astfel cum a fost modificată, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții B. S.A., C., D. și E., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța să constate nulitatea absolută a modificărilor înscrise la data de 09.11.2022 în Registrul Acționarilor B. S.A., în ceea ce privește numărul și ponderea acțiunilor deținute de A. S.R.L., respectiv în ceea ce privește diminuarea numărului de 57.597 acțiuni reprezentând 45,73% din totalul acțiunilor B. S.A., deținute de A. S.R.L., la 17.035 acțiuni reprezentând 13,53% din total acțiuni, prin înscrierea diferenței de 40.562 acțiuni ca aparținând pârâtei D.; să constate nulitatea absolută a modificărilor înscrise la data de 30.01.2023 în Registrul Acționarilor B. S.A., în ceea ce privește numărul și ponderea acțiunilor deținute de A. S.R.L., respectiv în ceea ce privește diminuarea numărului de 57.597 acțiuni reprezentând 45,73% din totalul acțiunilor B. S.A., deținute de A. S.R.L., la 0 acțiuni reprezentând 0% din total acțiuni, prin înscrierea diferenței de 40.562 acțiuni ca aparținând pârâtei D., respectiv 17.035 acțiuni ca aparținând pârâtului E. și să dispună repunerea părților în situația anterioară, prin revenirea la numărul și la ponderea acțiunilor pe care părțile în litigiu le aveau înscrise în Registrul Acționarilor B. S.A. la data de 29.09.2022.

În subsidiar, anularea modificărilor anterior menționate, urmare intervenirii nulității relative, în ipoteza în care instanța ar aprecia că în speță nu operează nulitatea absolută și repunerea părților în situația anterioară, prin revenirea la numărul și la ponderea acțiunilor pe care părțile în litigiu le aveau înscrise în Registrul Acționarilor B. S.A. la data de 29.09.2022.

De asemenea, a solicitat reclamanta acordarea cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1236 alin. (2), (12)38 alin. (2) și 1349 din C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1422/27.12.2023, pronunțată de Tribunalul Constanța, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului C. - excepție invocată de acest pârât, prin întâmpinare.

A fost admisă excepția inadmisibilității invocată de pârâta D., prin întâmpinare.

A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată (atât în forma inițială, cât și în cea modificată) formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. S.A., C., D. și E..

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reclamantei A. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei soluții a declarat apel, în termen legal, apelantul E., prin care a solicitat anularea hotărârii atacate, și în rejudecarea cauzei respingerea excepției inadmisibilității și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost formulată și completată.

Totodată, a declarat apel și apelanta reclamantă A. S.R.L., prin care a solicitat anularea parțiala a Sentinței apelata, în partea privitoare la respingerea, ca inadmisibilă, a cererii introductive de instanță cu evocarea fondului și admiterea cererii de chemare in judecată, așa cum a fost formulată, cu consecința anulării actelor juridice, precum și a repunerii părților in situația anterioară.

Prin decizia civilă nr. 154/LP din 19 iunie 2024, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâtul E. și reclamanta A. S.R.L.

Totodată, a obligat apelanții, în solidar la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel către intimata D. în sumă de 4165 RON, reprezentând onorariu de avocat și către intimata B. S.A. în sumă de 3000 de RON, reprezentând onorariu avocat F..

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât recurenta-reclamantă A. S.R.L., cât și recurentul-pârât E..

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat două memorii de recurs, unul prin Cabinet individual de avocat G., iar celălalt, prin H..

Primul memoriu de recurs al reclamantei A. S.R.L., formulat prin avocat G., a fost întemeiat, în drept, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitându-se, în esență, admiterea acestuia și obligarea intimaților la cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, art. 98 din Legea nr. 31/1990, art. 1246 și urm. C. civ. și dispozițiile legale menționate în cuprinsul recursului, evidențiind următoarele aspecte:

În apel a arătat că nulitatea, ca sancțiune de drept civil, nu privește numai actele juridice, ci are un câmp de aplicare mult mai larg, un exemplu în acest sens fiind prevederile Secțiunii a II-a - Capitolul II - Titlu IV din C. civ. care reglementează "Nulitatea persoanei juridice" sau cele privind nulitatea numerelor cadastrale.

A arătat recurenta-reclamantă că aceste exemple nu au fost date pentru că ar reprezenta similaritate cu cauza de față, cum a reținut instanța de prim control judiciar, ci pentru a combate argumentele instanței de fond, subliniind, de asemenea, că întreaga argumentare a curții de apel este străină motivului său de apel.

În ceea ce privește natura juridică a Registrului Acționarilor, recurenta a susținut că, în speță, constatările instanței sunt numai în parte corecte din punct de vedere juridic, raportat la dispozițiile legale invocate: H.G. nr. 885/1995 și Legea nr. 31/1990.

În mod eronat, pe lângă caracterul ad probationem al Registrului Acționarilor, instanța neagă caracterul ad validitatem al acestuia, ceea ce este în contradicție cu prevederile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Cu toate acestea, a solicitat recurenta să se observe că dreptul de proprietate asupra pachetului de acțiuni de la cedenții intimați D. și E. s-a transferat în mod virtual imediat după efectuarea plății de către reclamantă.

Însă, a susținut recurenta, se impune a se face o diferență între momentul transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor și momentul la care, prin înregistrarea în Registrul Acționarilor, cesionarul poate exercita în mod efectiv drepturile dobândite ca urmare a dobândirii pachetului de acțiuni.

Or, în lipsa menționării unui deținător de acțiuni în Registrul Acționarilor, acesta nu este recunoscut ca având calitatea de acționar de către ceilalți acționari, sens în care nu poate exercita în mod efectiv drepturile pe care acesta le are, precum dreptul de vot în cadrul Adunărilor Generale Ordinare și Extraordinare ale Acționarilor, dreptul de a convoca Adunarea Generală Ordinară și Extraordinară, dreptul de a obține dividende, chiar daca potrivit actului juridic de dobândire, acesta a dobândit proprietatea asupra unui număr de acțiuni.

Concluzia eronată a primei instanțe și a instanței de apel potrivit cărora Registrul Acționarilor nu este un act juridic constitutiv de drepturi nu poate fi primită, întrucât, chiar dacă dreptul de proprietate nu se transmite prin înscrierea în Registrul Acționarilor, drepturile efectiv dobândite de reclamantă pot fi exercitate doar prin înscrierea noului acționar în Registrul Acționarilor B. S.A.

Având în vedere prevederile exprese ale art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, argumentele de interpretare ale instanțelor de fond și de apel privind terminologia utilizată nu reprezintă doar o greșită interpretare, ci o interpretare nelegală, în contradicție vădită cu legea.

Cât privește natura juridică a modificărilor (înregistrărilor) operate în Registrul Acționarilor, a arătat recurenta că ambele instanțe devolutive au analizat fără nici o finalitate legală distincția dintre termenul utilizat de aceasta, cu privire la faptele săvârșite de C. de intervenție asupra Registrului Acționarilor al B. S.A. din data de 09.11.2022, respectiv "modificare" și cel de "înregistrare", care este prevăzut de H.G. nr. 885/1995 cu referire la Registrul Acționarilor.

Obiectul și cauza acțiunii în justiție formulate de A. se referă, fără dubiu, la intervenția asupra Registrului Acționarilor al B. S.A. din data de 09.11.2022.

Acestea sunt modificări intervenite "în deținerea proprietății asupra acțiunilor" la care se referă art. 4 și 5 din H.G. nr. 885/1995 și în ceea ce privește "structura acționariatului" la care se referă art. 13 alin. (4) din H.G. nr. 885/1995, dacă ne raportam la data de 09.09.2022 când administratorul unic al B. S.A., C., considerând că dreptul de proprietate al acțiunilor s-a transmis de la cedenții E. si D. către cesionarul A., a menționat în Registrul Acționarilor B. S.A. contractele de cesiune și calitatea A. S.R.L, de acționar, în conformitate cu prevederile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

A arătat recurenta-reclamantă astfel, legătura indisolubilă dintre acțiunea lui C. asupra Registrului Acționarilor, calificată de instanța de fond ca "înregistrare", și "modificările" intervenite în "deținerea proprietății asupra acțiunilor " la care se referă art. 4 și 5 din H.G. nr. 885/1995 și în ceea ce privește "structura acționariatului ", la care se referă art. 13. alin. (4) din H.G. nr. 885/1995.

A concluzionat recurenta-reclamantă că, indiferent cum calificăm acțiunea lui C. de intervenție asupra Registrului Acționarilor al B. S.A. din data de 09.11.2022, ca fiind modificare sau înregistrare, aceasta acțiune este nelegală, iar instanța de judecată trebuie să constate această nelegalitate și să o sancționeze.

În continuare, se califică în mod nelegal operațiunile de înregistrare în Registrul Acționarilor, ca fiind "fapte juridice" de care H.G. nr. 885/1995 rep. și Legea nr. 31/1990 leagă anumite efecte juridice.

În literatura de specialitate, faptele juridice sunt considerate izvoare ale raportului juridic civil concret, respectiv o împrejurare (act sau fapta) de care legea civilă leagă nașterea unui raport juridic civil concret.

Actul sau fapta care este izvor al unui raport juridic civil concret constituie, în același timp, și izvor al drepturilor subiective civile și al obligațiilor civile care formează conținutul raportului juridic respectiv.

Definiția actului juridic civil: manifestare de voință făcută cu intenția de a produce efecte juridice, respectiv de a naște, modifica sau stinge un raport juridic civil.

Faptele juridice sunt definite ca fapte săvârșite fără intenția de a produce efecte juridice (însă efectele juridice se produc totuși, deoarece legea determina producerea unor efecte juridice in legătură cu săvârșirea lor) și faptele naturale care se produc fără intervenția voinței vreunui subiect de drept.

Faptele juridice sunt licite si ilicite. Faptele juridice civile licite sunt expres și limitativ prevăzute de lege.

Instanța de apel califică înregistrările în registrul acționarilor ca fapte juridice licite fără să menționeze și să argumenteze în ce categorie se încadrează.

În mod evident, acțiunea lui C. de intervenție asupra Registrului Acționarilor B. S.A. din data de 09.11.2022, modificare sau înregistrare, nu este un fapt juridic licit.

A arătat recurenta-reclamantă că doctrina nu lămurește în mod expres dacă Registrul Acționarilor ori înscrierile din acesta sunt acte juridice civile, însă acest lucru se poate demonstra indirect.

O prima serie de argumente, în sensul că atât registrul acționarilor, cât și înregistrările în acesta sunt acte juridice civile, se face la nivel de teorie a actului juridic civil.

Așadar, dacă atât registrul acționarilor, cât și înregistrările în registru îndeplinesc toate elementele definitorii ale actului juridic civil în sens de negotium iuris, rezultă că acestea sunt acte juridice civile.

În acest context, a arătat recurenta-reclamantă că atât registrul acționarilor, cât și operațiunile legate de întocmirea, modificarea, actualizarea, etc, acestui registru sunt manifestări de voință deoarece, pe de o parte, acestea se realizează prin acte voite, exprese, conștiente ale societății, acționariatului sau administratorului societății, iar, pe de alta parte, acestea nu pot fi fapte juridice întrucât ele nu se realizează nici în mod neintenționat și nici în mod natural, fără intervenția unui subiect de drept.

Faptul că în speța pendinte suntem în situația unui act juridic civil, respectiv a unei manifestări de voință a administratorului B. făcută cu scopul de a produce efecte juridice reiese fără putință de tăgadă din Notificarea nr. x/09.11.2022, emisă de către administratorul B. către ORC Constanta, prin care acesta recunoaște în mod expres că modificarea Registrului Acționarilor este manifestarea sa de voință la solicitarea tatălui său, acționarul I. și că a fost făcută pentru a produce efecte juridice legate de modificarea structurii acționariatului.

În concret, regimul societar al circulației acțiunilor instituie regula transmiterii proprietății asupra acțiunilor nominative emise în formă dematerializată prin declarație în registrul acționarilor, semnată de părțile contractante.

Momentul înscrierii în registrul acționarilor marchează schimbarea titularului acțiunii, cu consecința posibilității de exercitare a tuturor drepturilor ce decurg din această calitate, chiar dacă transferul efectiv al dreptului de proprietate asupra acțiunilor s-a realizat anterior acestui moment printr-un contract de cesiune acțiuni, ca în prezenta cauză.

În concluzie, regula de drept societar este aceea că până la înscrierea sa în registrul acționarilor, nici o persoană, inclusiv un cesionar contractual, nu este considerată proprietar al acțiunii, chiar dacă transferul dreptului de proprietate s-a realizat, fapt pentru care nu poate exercita drepturile aferente deținerii acțiunii.

Un alt argument în senul că registrul acționarilor este un act juridic civil în sens de negotium iuris, este cel care rezultă din clasificarea actelor juridice în acte juridice civile cauzale și acte juridice civile abstracte, cele abstracte fiind actele juridice constatate prin titlurile de valoare.

Potrivit dreptului comercial, acțiunea este un titlu de valoare, ea incorporează și constată drepturile și obligațiile izvorâte din calitatea de acționar. Acțiunile emise de societate sunt titluri care incorporează anumite valori patrimoniale.

În concluzie, acțiunile sunt titluri de valoare care sunt acte juridice abstracte, fiind o subcategorie de acte juridice civile.

Având în vedere că în speța pendinte există un registru al acționarilor ținut electronic, acțiunile fiind dematerializate, acțiunile nu pot exista ca acte juridice civile în afara acestui registru al acționarilor, ceea ce implica faptul că și acest registru este un act juridic civil, iar pentru identitate de motive și înscrierile din acesta sunt acte juridice civile.

Calificarea registrului acționarilor ca fiind un act juridic în sens de negotium iuris nu exclude calificarea acestuia ca act juridic în sens de instrumentum probationes.

În cazul registrelor menționate la art. 177 alin. (1) lit. a) [registrul acționarilor] și f), mențiunile în registrele respective au caracter probatoriu în baza legii, iar în ceea ce privește acțiunile și obligațiunile nominative, ele au chiar caracter constitutiv al dreptului de proprietate asupra lor (a se vedea art. 98).

În concluzie, faptul că registrul acționarilor și înscrierile din acesta pot avea scop informativ, nu exclude caracterul de act juridic civil.

Registrul acționarilor reprezintă practic o evidență completă și cronologică a drepturilor trecute și prezente asupra fiecărei acțiuni sau pachet de acțiuni, și, privit în ansamblu, a capitalului social al societății pe acțiuni în cauză, valabilitatea sa ca act juridic fiind distinctă de cea a cesiunilor de acțiuni menționate juridic în conținutul său.

Din aceasta perspectivă, registrul acționarilor este comparabil ca act juridic (instrumentum probationes) cu o carte funciară, ce reprezintă o evidență sintetică a constituirii, transmiterii si pierderii dreptului de proprietate si a altor drepturi asupra unui imobil individualizat.

Prin analogie, înscrierea în cartea funciară a drepturilor reale imobiliare se face pe baza înscrisurilor doveditoare ale actului sau faptului care a generat acele drepturi.

Pentru a putea constitui temei al unei înscrieri în cartea funciară, aceste înscrisuri trebuie să fie valabile, registratorul de carte funciară având competența să verifice legalitatea lor formală.

Or, orice modificare, rectificare, radiere a cărții funciare se realizează tot pe baza unor documente justificative, întrucât acestea produc efecte juridice.

În aceeași manieră, în ceea ce privește Registrul Acționarilor, deși înregistrarea A. în Registrul Acționarilor B. s-a realizat în baza Contractelor de cesiune încheiate în mod valabil între A. și cedenții D. și E., dreptul de proprietate asupra acestor acțiuni transferându-se la societate odată cu alimentarea conturilor Escrow, orice radiere a reclamantei din Registrul Acționarilor s-ar fi putut realiza tot în baza unor documente justificative care ar fi dovedit înstrăinarea acțiunilor dobândite de aceasta sau, eventual, în baza unei hotărâri judecătorești definitive care ar fi desființat în tot Contractele de cesiune încheiate între A. și cedenții D. și E..

Efectele juridice produse de radierea A. S.R.L. din Registrul Acționarilor prin manifestarea de voință a administratorului unic C. constau tocmai în lipsirea acesteia de posibilitatea de a-și exercita drepturile în calitate de acționar, chiar dacă deține proprietatea asupra unui procent de 45,73% din acțiunile B..

Astfel, a susținut recurenta-reclamantă că administratorul B. S.A. este cel care poate fi asimilat registratorului de carte funciară, în temeiul art. 177 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

În condițiile în care încheierile registratorului de carte funciară pot fi desființate prin căile prevăzute de lege, în mod evident și înregistrările și modificările efectuate nelegal în registrul acționarilor de administratorul societății pe acțiuni pot fi desființate de instanța de judecată.

Instanța, în încercarea de a argumenta admiterea excepției de inadmisibilitate în sensul că alta este calea procedurală, interpretează în mod greșit prevederile art. 21 din C. civ.

A apreciat recurenta că, indicând drept cale de urmat o acțiune în "rectificarea" sau "actualizarea" Registrului Acționarilor, instanța nu a indicat temeiul juridic a unei astfel de acțiuni, în condițiile în care nu exista nici un text de lege în acest sens.

De menționat că o acțiune în "rectificare" presupune o constatare prealabilă a nulității și deci a lipsirii de efecte a modificărilor sau înregistrărilor, iar rectificarea s-a solicitat în sensul "revenirii la numărul și ponderea acțiunilor pe care părțile in litigiu le aveau înscrise în Registrul Acționarilor B. S.A. la data de 29.09.2022".

Pe de altă parte, o acțiune în "actualizarea" Registrului Acționarilor formulată de A. S.R.L, are efecte numai pentru viitor și are ca temei intervenția unei operațiuni de transmitere a dreptului de proprietate asupra acțiunilor, operațiune care nu exista după 09.11.2022, actualizare care se efectuează, potrivit H.G. nr. 885/1995, pornind de la lista acționarilor existenți la începutul perioadei pentru care se face actualizarea și ținând seama de soldul titlurilor, rezultat din toate transmiterile de acțiuni înregistrate în registru în cursul perioadei pentru care se efectuează actualizarea.

În măsura în care instanțele devolutive constatau că reclamanta a dat o calificare juridică greșită actelor și faptelor deduse judecății, trebuia sa facă aplicarea prevederilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., și să restabilească calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, intenția recurentei fiind aceea de a desființa și lipsi de efecte modificările efectuate de C. în Registrul Acționarilor în data de 09.11.2022.

În afara argumentelor nelegale sus menționate, instanțele devolutive excedează motivării excepției de inadmisibilitate, abdicând de la principiul imparțialității judecătorului și situându-se de partea pârâților.

Instanța apreciază că registrul acționarilor nu este act juridic civil, fiind o simplă condică a acționarilor, în schimb, față de cererea de intervenție formulată de D., același registru al acționarilor este act juridic civil, cel puțin prin efectele procesuale pe care le produce, în caz contrar neexistând temeiul pentru admiterea în principiu a cererii de intervenție a acesteia. Astfel, D. își motivează interesul de a interveni în cauză prin calitatea acesteia de acționar în B. S.A..

În final, recurenta-reclamantă a arătat că este necesar ca Înalta Curte, în temeiul art. 501 C. proc. civ., să dea o dezlegare, cu caracter obligatoriu pentru instanța către care se va trimite dosarul, a problemei de drept: dacă registrul acționarilor și înregistrările operate în registrul acționarilor sunt acte juridice civile și, ca atare, sunt susceptibile de a fi sancționate cu nulitatea.

Cel de-al doilea memoriu de recurs al reclamantei A. S.R.L., formulat prin H., a fost întemeiat, în drept, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.. S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel și obligarea intimaților-pârâți la cheltuieli de judecată.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut, în esență, încălcarea dispozițiilor art. 9 din C. proc. civ. privind dreptul de dispoziție al părților.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, s-a arătat, în esență, că "instanța de apel a reținut de mai multe ori faptul că prin prezenta acțiune subscrisa am solicitat de fapt instanței de judecată, ca indirect, să stabilească valabilitatea cesiunilor de acțiuni și a înregistrărilor inițiale operate în registrul acționarilor, pentru a constata, prin intermediul nulității specifice actelor juridice, că modificarea ulterioara a mențiunilor este bazată pe o cauză ilicită", considerent care, în opinia recurentei, reprezintă o încălcare de către instanța de apel a prezumției relative de valabilitate a unui act juridic bilateral, încheiat în formă scrisă și asumat de părțile contractante, act juridic ce nu face obiectul vreunei acțiuni în anulare și care nu a fost reziliat de către părțile contractante sau desființat prin orice alta modalitate prevăzuta de lege.

În acest context, se solicită să se constate că instanța de apel a apreciat în acord cu instanța de fond că prezenta acțiune ar fi inadmisibilă, considerând în mod neîntemeiat că cele două contracte de cesiune se impun a fi validate/invalidate pe cale judiciară sau extrajudiciară în condițiile în care valabilitatea acestora nu a fost niciodată pusă în discuție. În opinia recurentei, este de domeniul evidenței că nu a solicitat, pe cale indirectă, să se stabilească valabilitatea cesiunilor, câtă vreme acestea se bucură de prezumția relativă de valabilitate, instanța fiind ținută să dea eficiență acestei prezumții, în niciun caz nefiind obligată să analizeze valabilitatea celor două contracte. De aceea, a cerut să se constate că instanța de apel a lărgit obiectul și limitele procesului la aspecte pe care nu le-a solicitat pentru a identifica motive suplimentare de a menține soluția primei instanțe, încălcând în mod flagrant dreptul de disponibilitate al părților.

Totodată, se solicită să se constate că instanța de apel era ținută să dea eficiență prezumției de valabilitate a înregistrării inițiale în registrul acționarilor care a avut la bază documente justificative și voința concordantă a cedenților și a reclamantei, în calitate de cesionar, în niciun caz unei modificări neîntemeiate pe nicio dispoziție legală și pe niciun document justificativ.

Solicită, de asemenea, să se constate că dreptul de dispoziție al părților a fost încălcat și prin ignorarea mărturisirii judiciare a intimatului-pârât E., care a recunoscut în fiecare etapa procesuală că radierea reclamantei din Registrul acționarilor este nelegală, împotriva voinței acestuia, în calitate de cedent, și împotriva voinței reclamante, în calitate de cesionar.

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut, în esență, aplicarea greșită a dispozițiilor art. 98 din Legea nr. 31/1990 prin raportare la prevederile referitoare la regimul juridic al Registrului Acționarilor desprins din economia dispozițiilor Legii nr. 31/1990 și neaplicarea art. 1.881 și urm. C. civ. privind contractul de societate.

Astfel, având în vedere că instanța de apel a reținut, în mod greșit, faptul că Registrul acționarilor reprezintă o simplă evidență cu rol de asigurare a opozabilității, iar modificările efectuate de administratorul B. nu au aptitudinea de a naște, modifica sau stinge raporturi juridice, se solicită a se constata că prin radierea A. din Registrul acționarilor, administratorul a modificat raportul juridic dintre A., pe de o parte, și B. și ceilalți acționari ai B., pe de altă parte, întrucât, în acest moment, A. nu mai face parte din contractul de societate încheiat între acționarii B. și, pe cale de consecință, nu își mai poate exercita drepturile societare.

Redând dispozițiile art. 5 din Legea nr. 31/1990 și art. 1881 din C. civ., recurenta a susținut că, din coroborarea acestor prevederi legale, se poate observa că orice societate pe acțiuni este înființată în baza unui contract de societate, indiferent de denumirea marginală pe care acest act juridic, în sensul de instrumentum, o poartă, respectiv de contract de societate sau de act constitutiv care înglobează atât contractul de societate, cât și statutul societății.

De asemenea, din economia legii reiese că un nou acționar devine parte în contractul de societate prin înscrierea în registrul acționarilor.

Registrul acționarilor nu poate fi considerat ca fiind o simplă evidență cată vreme efectul de opozabilitate implică și posibilitatea exercitării efective a drepturilor dobândite de noul acționar, concluzie care reiese, inclusiv, din dispozițiile art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.

Din dispozițiile anterior arătate reiese în mod indubitabil că doar acționarii înscriși în registrul acționarilor sunt convocați la Adunarea Generală a Acționarilor, cadru în care acționarii își pot exercita drepturile societare.

În dezacord cu reținerile instanței de apel care a apreciat că registrul acționarilor reprezintă doar o simpla evidență a acționarilor și a acțiunilor emise de societate, se solicită să se constate că, de fapt, acesta este un act juridic unilateral care, potrivit dispozițiilor art. 1.325 C. civ., este supus reglementărilor specifice contractelor, implicit celor privind cauzele de nulitate printre care se numără și cauza ilicită ce atrage nulitatea absolută.

Așadar, dacă atât registrul acționarilor, cât și înregistrările în registru îndeplinesc toate elementele definitorii ale actului juridic civil în sens de negotium iuris, rezultă că acestea sunt acte juridice civile.

Recursul declarat de pârâtul E. a fost întemeiat, în drept, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitându-se admiterea acestuia, casarea deciziei atacate cu consecința trimiterii cauzei la instanța de apel.

În motivarea cererii formulate, recurentul-pârât a susținut, în esență, că instanța de apel a încălcat și aplicat greșit la situația de fapt rezultată din probele administrate dispozițiile art. 98 din Legea nr. 31/1990. Astfel, în opinia instanței de apel natura juridică a dispozițiilor art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 este cea de reglementare referitoare la opozabilitatea transferului față de emitent, iar o altă interpretare nelegală a instanței de apel se referă la caracterul supletiv al dispozițiilor art. 98 din Legea nr. 31/1990.

Intimații-pârâți B. S.A. și C. au transmis întâmpinare față de recursurile formulate în cauză, prin care au solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului C. și respingerea, ca neîntemeiat, a recursului formulat de recurentul-pârât E..

În ceea ce privește recursul reclamantei, intimații-pârâți B. S.A. și C. au invocat excepția inadmisibilității, respectiv excepția nulității unor motive de recurs, în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și totodată, netemeinicia unora dintre acestea, solicitând și respingerea unor motive de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În ședința publică din 25 februarie 2025, instanța supremă a respins, ca inadmisibilă, excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului C., potrivit celor reținute în practicaua prezentei decizii, iar, referitor la excepția inadmisibilității recursului reclamantei, respectiv excepția nulității unor motive de recurs, în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a apreciat că urmează să se pronunțe asupra lor odată cu soluționarea pe fond a recursului.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 248 alin. (1) din același cod, excepția netimbrării recursului formulat de recurentul-pârât E., Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență."

Față de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care recurentul-pârât E. și-a întemeiat recursul, calea extraordinară de atac trebuia timbrată cu 50 RON, conform art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013.

Totodată, Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, "reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței."

De asemenea, art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că, la cererea de recurs, se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) teza I al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.

În speță, prin rezoluția premergătoare din 23 septembrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a stabilit că recurentul-pârât E. datorează, pentru soluționarea recursului, o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 RON, conform art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin adresa emisă la 23 septembrie 2024, comunicată recurentului-pârât, la 30 septembrie 2024, Înalta Curte i-a pus în vedere, sub sancțiunea anulării cererii, să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru mai sus arătate, cu mențiunea că are posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, o astfel de cerere nefiind formulată de către recurentul-pârât.

Având în vedere că recurentul-pârât nu a dat curs solicitării instanței, neachitând taxa judiciară de timbru datorată până la termenul de judecată acordat în cauză, Înalta Curte constată că cererea formulată de recurentul-pârât E. nu îndeplinește una dintre condițiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., sens în care devine incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ.

Așa fiind, în temeiul art. 486 alin. (3) teza I, raportat la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul-pârât E. împotriva deciziei civile nr. 154/LP din 19 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți.

În ceea ce privește recursul reclamantei A. S.R.L., Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Pornind în analiza primului memoriu de recurs formulat de reclamanta A. S.R.L., prin avocat G., se constată că aceasta a indicat în mod expres motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținându-se că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material: art. 98 din Legea nr. 31/1990, art. 1246 și urm. C. civ. și dispozițiile legale menționate în cuprinsul recursului.

Cu titlu prealabil, referitor la excepția inadmisibilității recursului reclamantei, respectiv excepția nulității unor motive de recurs, în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., invocate de intimații-pârâți B. S.A. și C., Înalta Curte constată că ele nu pot fi susținute cu temei, în condițiile în care inadmisibilitatea afirmată vizează, în realitate, solicitările recurentei-reclamante referitoare la soluțiile și dezlegările pe care le poate da instanța supremă, știut fiind că aceasta răspunde cererilor cu care a fost învestită și adoptă măsurile care se impun doar prin raportare la dispozițiile legale incidente și câtă vreme, nulitatea invocată nu privește recursul în ansamblul său, ci doar o parte din argumentele recurentei dezvoltate cu privire la motivul de casare invocat.

De altfel, se observă că susținerile recurentei-reclamante din acest memoriu de recurs reiau, în cea mai mare parte, argumentele expuse în cererea de apel și prezintă o serie de aprecieri personale care relevă, în bună măsură, doar nemulțumirea recurentei față de hotărârea pronunțată în calea devolutivă de atac, fiind formulate, însă, și critici de nelegalitate în raport cu soluția pronunțată de instanța de prim control judiciar.

În concret, în argumentarea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta a invocat încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1246 și urm. C. civ. și a susținut, în esență, că, așa cum a arătat în cererea de apel, nulitatea, ca sancțiune de drept civil, nu privește numai actele juridice, ci are un câmp de aplicare mult mai larg, recurenta menționând exemple de situații în care nulitatea privește entități de drept sau instituții juridice, reproșând curții de apel că întreaga argumentare a acesteia de susținere a soluției primei instanțe este străină de motivul său de apel.

Din economia dispozițiilor art. 1246 C. civ. și urm. C. civ., rezultă că sancțiunea nulității privește numai actele juridice, iar nu și faptele materiale, fiind o sancțiune ce intervine atunci când sunt încălcate normele ce se referă la condițiile de validitate, de fond și formă, ale actului juridic, impuse de lege sau de uzanțe, ordinea publică și bunele moravuri; de asemenea, astfel cum rezultă din art. 1246 C. civ., aceasta intervine atunci când legea nu a prescris o altă sancțiune.

Prin urmare, critica recurentei-reclamante nu este fondată, în condițiile în care nulitatea este sancțiunea care lipsește actul juridic de efectele sale contrare legii, fiind aplicabilă doar actelor juridice nu și faptelor juridice și câtă vreme în temeiul prevederilor legale pe care reclamanta și-a întemeiat demersul judiciar (dispozițiile art. 1236 alin. (2) și 1238 alin. (2) C. civ., dispoziții inserate în Titlul II. Izvoarele obligațiilor, Capitolul II. Valabilitatea consimțământului), se poate constata doar nulitatea unor acte juridice, adică a unor manifestări de voință exprimate cu intenția de a da naștere, a modifica sau stinge raporturi juridice dintre părți, iar mențiunile din data de 09.11.2022 și 30.01.2023 nu au această aptitudine, așa cum, în mod corect, a reținut instanța de apel.

Situațiile de excepție la care face referire recurenta și pentru care legea este cea care prevede în mod expres sancțiunea nulității nu pot fi generalizate pentru a aplica o sancțiune specifică actelor juridice și faptelor juridice, iar o astfel de sancțiune expres prevăzută în anumite cazuri nu poate fi aplicată prin analogie la alte situații, nereglementate legal și care nici nu prezintă similaritate cu cauza de față, aspect reținut legal de instanța de apel, întreaga argumentare nefiind străină de motivul de apel invocat, așa cum susține recurenta.

Astfel, raționamentul primei instanțe a fost validat în mod corect de instanța de apel, câtă vreme aceasta a făcut trimitere expresă la nulitatea actului juridic civil, și nu la nulitate în general, iar chestiunea ce trebuia stabilită era dacă nulitatea putea interveni numai în cazul actelor juridice civile sau și în cel al faptelor juridice civile.

Cât privește criticile recurentei-reclamante prin care se susține, în sinteză: că, în mod eronat, instanța neagă caracterul ad validitatem al registrului acționarilor, ceea ce este în contradicție cu prevederile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990; că nu poate fi primită concluzia greșită a instanțelor devolutive, potrivit căreia acest registru nu este un act juridic constitutiv de drepturi, precum și cele care vizează natura juridică a modificărilor (înregistrărilor) operate în registrul acționarilor, Înalta Curte reține că nu sunt fondate.

Astfel, Înalta Curte constată, prin raportare la dispozițiile H.G. nr. 885/1995 și ale art. 71, art. 177 alin. (1) și art. 178 din Legea nr. 31/1990, că registrul acționarilor reprezintă un document intern ținut la zi, cu conținutul prevăzut în anexa nr. 1 din hotărârea de guvern indicată, respectiv o formă de publicitate, de evidență a acționarilor și a acțiunilor deținute de aceștia, registrul îndeplinind funcția de probă și de asigurare a opozabilității față de terți, fiind o evidență cu caracter public.

Faptul că Registrul Acționarilor a fost conceput de legiuitor ca document cu funcție de asigurare a evidenței și a publicității anuale a situației acțiunilor emise de societatea pe acțiuni rezultă cu claritate din dispozițiile cuprinse în Legea nr. 31/1990.

Actele juridice reprezintă acele manifestări de voință făcute cu intenția de a produce efecte juridice, de a naște, modifica sau stinge raporturi juridice concrete.

Actul juridic civil se deosebește de faptul juridic civil, întrucât acesta din urmă este săvârșit fără intenția de a produce efecte juridice, efecte care, însă, se produc în temeiul legii.

În accepțiunea sa juridică, actul juridic comportă două înțelesuri: operațiune juridică (negotium), raport juridic de drept material, substanțial consemnat într-un script, respectiv script sau înscris constatator privit în materialitatea lui, suport material care consemnează, preconstituie sau redă operațiunea juridică (instrumentum).

Acestea fiind considerentele ce rezultă din lege, confirmate de o jurisprudență constantă și doctrina relevantă în materie, Înalta Curte impune concluzia că registrul acționarilor nu poate avea natura unui act juridic.

În consecință, registrul acționarilor nu este un act juridic civil, în sensul de negotium, întrucât nu reprezintă o manifestare de voință a acționarilor/administratorilor etc. făcută cu intenția de a naște, modifica sau stinge raporturi juridice civile și, de altfel, chiar terminologia utilizată în dispozițiile legale incidente fac trimitere la "ținerea" registrului acționarilor.

Trebuie menționat, totodată, că, așa cum în mod legal și temeinic a reținut instanța de apel, nulitatea pe care își fundamentează acțiunea introductivă reclamanta este o sancțiune care determină retroactiv lipsirea actului juridic civil de efectele contrare cerințelor legale, impuse pentru încheierea sa valabilă, în cauză în legătură cu condițiile pe care le presupune prezumția de exactitate și de veridicitate a registrului acționarilor.

Or, în speță, în mod corect a observat instanța de apel că, deși reclamanta își întemeiază acțiunea pe valabilitatea anumitor tranzacții de acțiuni, demersul juridic nu se referă și nici nu se limitează la operațiunile de înregistrare, prin cererea sa aceasta solicitând de fapt instanței ca, indirect, să verifice valabilitatea cesiunilor de acțiuni și a înregistrărilor inițiale operate în registrul acționarilor, pentru a constata, prin intermediul nulității specifice actelor juridice, că modificarea ulterioară a mențiunilor este bazată pe o cauză ilicită.

De asemenea, în mod corect s-a reținut că ceea ce s-a susținut de către reclamantă, în sprijinul nulității modificărilor registrului acționarilor înscrise la data de referință indicată, a fost că situația juridică făcută publică de către administratorul societății nu ar fi corespuns în integralitate unei situații juridice reale, fiind dedus judecății raportul juridic dintre părțile prezentului litigiu, fără a se ține cont de faptul că efectuarea înregistrărilor privind acțiunile societății pârâte nu constituie decât o operațiune derivată, complementară, subsecventă și grevată pe o operațiune principală anterioară.

Așa fiind, instanța de prim control judiciar, în acord cu prima instanță, a reținut într-o manieră legală că, prealabil unei actualizări/rectificări a înregistrărilor contestate, se impune tranșarea pe cale judiciară sau extra-judiciară a transmisiunii dreptului de proprietate asupra acțiunilor care au făcut obiect al celor două contracte de cesiune de acțiuni.

Aplicarea sancțiunii nulității absolute sau relative cu privire la mențiuni dintr-un registru de evidență nu se impune, așa cum solicită recurenta, întrucât nu aceste mențiuni consfințesc dreptul de proprietate asupra acțiunilor, ci actele translative de proprietate.

Validitatea transmiterii dreptului de proprietate asupra acțiunilor nu este condiționată de înscrierea în registrul acționarilor, în condițiile în care părțile au derogat în mod expres de la dispozițiile art. 98 din Legea nr. 31/1990, așa cum reiese din clauzele contractelor de cesiune de acțiuni.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentei-reclamante, registrul acționarilor nu reprezintă un act juridic civil, concluzie care nu este în contradicție cu prevederile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, dar nici cu celelalte dispoziții din legea societăților, critica formulată impunându-se a fi respinsă ca nefondată.

Cât privește natura juridică a modificărilor (înregistrărilor) operate în registrul acționarilor, Înalta Curte reține că aceste înregistrări nu au caracterul unor acte juridice civile pentru a fi susceptibile de sancțiunea nulității, ci reprezintă fapte juridice civile, care nu pot fi suspuse nulității.

Înregistrarea în registrul acționarilor reprezintă, în acord cu dispozițiile legale amintite în precedent, o operațiune efectuată de conducerea administrativă a societății pe acțiuni sau de societatea de registru independent, fiind, așadar, un fapt juridic ale cărui efecte se produc în temeiul legii, iar nu ca o manifestare de voință a autorului lor făcute cu intenția de a naște, modifica sau stinge raporturi juridice civile concrete.

Nu se poate afirma că înregistrările în registrul acționarilor reprezintă acte juridice civile, dar se poate observa că, în situațiile avute în vedere de art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, transmiterea dreptului de proprietate asupra acțiunilor nu operează în baza înregistrării în registrul acționarilor, ci în temeiul declarației cedentului și cesionarului, înregistrarea efectuându-se în baza acestei declarații.

Înregistrarea în registrul acționarilor nu este un act juridic civil, întrucât transmiterea dreptului de proprietate asupra acțiunilor nu se realizează prin efectuarea înregistrării, ci printr-o operațiune juridică având caracter translativ de proprietate dovedită prin declarația părților.

Cu toate acestea, trebuie subliniat că prevederile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 conțin o reglementare referitoare la opozabilitatea transferului față de emitent, dispozițiile având caracter supletiv, iar în cazul de față părțile au derogat de la aplicarea acestor prevederi legale, menționând expres că transferul operează la data menționată în contractele de cesiune, fără alte formalități.

Așa cum a reținut instanța de apel, în concret, transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor nu se face în temeiul mențiunilor din registrul acționarilor, ci în baza cesiunilor de acțiuni perfectate între A. S.R.L., pe de o parte, și D. și E., pe de altă parte.

Modificările a căror nulitate se solicită sunt operațiuni de înregistrare în registrul acționarilor, adică fapte juridice, definite ca fapte naturale sau fapte voluntare ale omului de care legea leagă anumite efecte juridice. În cazul înregistrărilor din registrul acționarilor efectele juridice se referă, conform art. 1 din H.G. nr. 885/1995, la asigurarea evidenței și publicității anuale a situației acțiunilor emise de societățile comerciale. Eventualele efecte ale acestor înregistrări sau modificări se produc în puterea legii, nefiind rezultatul manifestării de voință a pârâtului C., în calitate de administrator al societății B. S.A.

În alți termeni, înregistrarea în registrul acționarilor este un fapt juridic întrucât, deși impune o acțiune a administratorului societății, efectul său, respectiv acela de asigurare a evidenței și a publicității acțiunilor, precum și a opozabilității față de terți, se produce în temeiul legii, și nu pentru că manifestarea de voință a autorului înregistrării ar fi efectuată cu intenția de a naște, modica sau stinge raporturi juridice civile.

Așa fiind, contrar susținerilor recurentei-reclamante, înregistrările în registrul acționarilor nu au caracterul unor acte juridice civile, ci reprezintă fapte juridice civile care nu sunt susceptibile de nulitate, criticile formulate fiind nefondate.

Subsecvent acestor constatări, Înalta Curte reține că, așa cum s-a arătat și anterior, în analiza caracterului licit sau ilicit al operațiunilor referitoare la registrul acționarilor instanța verifică situația contractelor de cesiune și statuează asupra dreptului uneia sau alteia dintre părțile litigante de a figura în acest registru în calitate de acționar.

Or, chiar dacă se susține că nu a fost investită instanța de judecată cu analiza fondului raporturilor juridice dintre părți, prin demersul judiciar de față recurenta vizează, în realitate, tranșarea chestiunilor legate de caracterul definitiv al cesiunii de acțiuni sau valabilitatea contractelor de cesiune, iar, cât timp discuțiile poartă asupra producerii sau nu a efectului translativ al contractelor de cesiune, este necesar ca printr-o acțiune, regulat introdusă, instanța să fie investită chiar cu această analizată, iar nu doar pe cale indirectă, cum se încearcă în cauza de față, statuarea instanțelor devolutive în acest sens fiind corectă.

Cât privește susținerea recurentei-reclamante vizând interpretarea greșită a art. 21 din C. civ. și faptul că instanța nu a indicat temeiul juridic al acțiunii în "rectificarea" sau "actualizarea" registrului acționarilor, Înalta Curte reține că o astfel de critică nu poate fi primită, în condițiile în care în cadrul procesului civil, proces al intereselor private, instanța de judecată nu are atribuția să indice părților căile procedurale cele mai potrivite de urmat, nefiind posibil a se transforma în avocatul vreunuia dintre litiganți.

Referitor la corelațiile făcute de recurenta-reclamantă cu privire la titlurile de valoare și înregistrările în cartea funciară, se reține că ele nu capătă valențele propuse de aceasta, întrucât primele sunt instrumente financiare emise în scopul obținerii de capital, nefiind acte juridice civile, iar celelalte sunt tot fapte juridice, efectele înscrierilor din cartea funciară fiind cele reglementate de lege.

În ceea ce privește chestiunile invocate de recurentă cu privire la obligația ca judecătorul să restabilească calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, se observă că o astfel de calificare a fost efectuată, încă din faza judecății în primă instanță, reținându-se că modificările contestate sunt, de fapt, înregistrările din Registrul Acționarilor B. din 09.11.2022 și 30.01.2023.

În concluzie, instanța de apel în mod corect a apreciat că nulitatea privește doar actele juridice, că registrul acționarilor a fost conceput de legiuitor ca document cu funcție de asigurare a evidenței și a publicității anuale a situației acțiunilor emise de societatea pe acțiuni și că înregistrările în acesta sunt fapte juridice, precum și faptul că verificarea eventualului caracter licit sau ilicit al mențiunilor nu se poate face printr-o acțiune în constatarea nulității și restabilirea situației anterioare, așa cum este formulat petitul acțiunii, ci doar în cadrul unei acțiuni în care să fie tranșat fondul raporturilor juridice dintre părți, confirmând, prin respingerea apelurilor ca nefondate, soluția primei instanțe privind admiterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată și respingerea acesteia în consecință.

Procedând la analiza celui de-al doilea memoriu de recurs formulat de reclamanta A. S.R.L., prin H., Înalta Curte constată că au fost indicate în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Criticile recurentei-reclamante prin care s-a susținut, în sinteză, încălcarea art. 9 din C. proc. civ. privind dreptul de dispoziție al părților, circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", nu sunt fondate.

Se constată că, în speță, curtea de apel nu a lărgit obiectul și limitele procesului la aspecte pe care reclamanta nu le-a solicitat, așa cum aceasta susține, în condițiile în care, pe de o parte, din v