ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 433/2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 433/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 29 februarie 2024

Asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 215, art. 1246, art. 1247, art. 1254 C. civ., art. 79, art. 127, art. 128, art. 136

1

și art. 144 din Legea nr. 31/1990 privind societățile.

Prin sentința civilă nr. 1422 din 13.12.202,2 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, a fost admisă excepția lipsei de obiect, fiind respinsă cererea de chemare în judecată ca lipsită de obiect.

În subsidiar, au solicitat schimbarea în tot a sentinței apelate și admiterea cererii astfel cum a fost formulată, cu consecința anulării/constatării nulității a actelor de cesiune a acțiunilor societății E. S.A. deținute de pârâta G., în procent de 39,898% participare la beneficii și pierderi, reprezentând 6.498.470 acțiuni, ce au format obiectul înregistrărilor Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța la data de 16.10.2017, încheiate cu pârâtul F..

Prin decizia civilă nr. 97 din 7 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți, a fost admis apelul reclamanților, a fost anulată sentința apelată și trimisă cauza primei instanțe pentru rejudecare.

Recurenții menționează faptul că obiectul acțiunii a fost reprezentat de anularea contractului de cesiune încheiat între G. și F. pentru un număr de 6.498.470 acțiuni, reprezentând un procent de 39,898% din capitalul social al E. S.A., iar temeiul juridic al cererii a fost clar și neechivoc indicat și susținut de motivele de fapt și de drept invocate.

În opinia recurenților, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) C. proc. civ., întrucât limitele judecății trebuie raportate la ceea ce constituie obiectul acțiunii, rolul activ al judecătorului de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situației de fapt fiind limitat la aspectele ce formează obiectul pricinii supuse judecății, neputând fi extins din oficiu la efectuarea de alte verificări care exced cadrului stabilit de cererea de chemare în judecată.

Or, obiectul acțiunii fiind clar stabilit, instanța de judecată nu poate încălca limitele învestirii și nici să verifice la nivel general cum a dobândit pârâtul F. acțiunile, întrucât s-ar schimba obiectul cererii de chemare în judecată și nu calificarea juridică a acesteia, cu încălcarea principiului disponibilității și rolului activ al judecătorului.

Potrivit recurenților, instanța de apel în mod greșit, cu încălcarea principiului disponibilității, a reținut în considerentele deciziei recurate faptul că pretenția concretă a reclamanților constă în apărarea drepturilor societare prin verificarea modului de transmitere a acțiunilor către acționarul majoritar.

Sub acest aspect, se arată că apărarea drepturilor societare este o chestiune ce tine de interesul în formularea acțiunii și este o chestiune abstractă, în timp ce obiectul acțiunii reprezintă un lucru concret, clar determinat, acesta fiind indicat prin cererea de chemare în judecată și constând în transferul pachetului de acțiuni de la G. la F..

Se mai susține că instanța de apel nu a pus în discuția părților această modificare din oficiu a cererii de chemare în judecată, apărările recurenților nefiind raportate la această modificare.

Prin urmare, recurenții apreciază că recalificarea acțiunii în sensul evocat de instanța de apel, prin modificarea obiectului și a temeiului juridic al acțiunii, nu poate fi justificată de exercitarea rolului activ al judecătorului, atât timp cât înfrânge principiul disponibilității prevăzut la art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6) și art. 397 alin. (1) C. proc. civ.

În aprecierea recurenților instanța de apel nu numai că nu a respectat limitele stabilite de aceste principii, dar a și dispus din oficiu o modificare a acțiunii, în sensul că, în eventualitatea inexistenței contractului de cesiune, instanța trebuie sa dispună verificarea modalității de dobândire de către F. a acțiunilor, aspect care încalcă în mod clar principiile disponibilității, rolului activ al judecătorului și dreptului la apărare.

În același sens au fost invocate și dispozițiile art. 204 C. proc. civ., care statuează asupra posibilității modificării cererii de chemare în judecată, până la primul termen la care reclamantul este legal citat, schimbarea în apel a cauzei sau obiectului cererii de chemare în judecată nefiind posibilă, conform art. 200 și art. 209 C. proc. civ. raportate la art. 478 din același cod.

Totodată, se arată că în mod greșit s-a reținut de către instanța de apel faptul că în fața primei instanțe s-a avut în vedere doar lipsa contractului de cesiune în sens de instrumentul și nu s-a analizat daca acest contract exista în sens de negotium.

În continuare, recurenții prezintă istoricul E. S.A. prin raportare la acțiunile acesteia și susțin faptul că recurentul F. nu a încheiat niciun contract cu intimata G..

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 19 octombrie 2023 intimații - reclamanți A., B., C. și D. au solicitat anularea recursurilor pentru nemotivare, iar în subsidiar, respingerea acestora ca nefondate.

Cauza a fost înregistrată la 6 septembrie 2023 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2022, iar prin rezoluția din 8 ianuarie 2024 s-a fixat termen de judecată la 29 februarie 2024.

I. Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (2) C. proc. civ., cu prioritate, a luat în examinare excepția tardivității recursului declarat de pârâtul F., invocată din oficiu, pe care a admis-o la termenul de judecată de la 29 februarie 2024.

În consecință, având în vedere dispozițiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ. privind termenul de 30 de zile de declarare a recursului și actele de procedură din dosar, constatând neexercitarea dreptului procesual în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, Înalta Curte urmează să respingă recursul ca tardiv declarat.

II. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate de pârâta E. S.A., în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul declarat de această parte, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. are în vedere situația în care instanța îndeplinește un act care intră în atribuțiile puterii legiuitoare sau ale celei executive, nefiind incident în cazul în care aceasta își atribuie drepturi procedurale pe care legea nu i le recunoaște sau încalcă alte norme juridice.

În cauza de față, motivul de recurs menționat este invocat în mod formal de către recurentă, nefiind arătată în concret modalitatea în care instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești și, ca atare, nu poate fi primit.

Criticile recurentei privind încălcarea principiilor procesului civil, respectiv al disponibilității, rolului activ, contradictorialității și al dreptului la apărare, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu sunt fondate.

Casarea hotărârii pentru motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate solicita atunci când au fost încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității sau principii ale procesului civil.

În opinia recurentei, stabilind că în cauză pretenția concretă a reclamanților constă în apărarea drepturilor societare prin stabilirea modului de transmitere a acțiunilor către acționarul majoritar, instanța de apel a încălcat principiul disponibilității prevăzut la art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) C. proc. civ., depășind limitele învestirii instanței de judecată.

Totodată, recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat principiul rolului activ al judecătorului, întrucât nu putea schimba obiectul și temeiul de drept al cererii de chemare în judecată în sensul reținut mai sus, în condițiile în care limitele învestirii instanței de judecată au fost clar determinate de reclamanți.

Procedând în această manieră, recurenta susține că prin decizia de apel că au fost încălcate si principiile contradictorialității și dreptului la apărare, întrucât modificarea obiectului cererii nu a fost pusă în discuția părților pentru a putea fi formulate apărări în acest sens.

Înalta Curte constată că, prin criticile privind încălcarea principiului disponibilității raportat la obiectul și temeiul cererii de chemare în judecată, recurenta susține practic că instanța de apel a încălcat limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, potrivit art. 478 C. proc. civ.

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat argumentele reclamanților privind existența obiectului cererii de chemare în judecată, constând în verificarea existenței pretinselor transferuri de acțiuni deținute de G. și a stabilit că prin acțiunea introductivă reclamanții au pretins că se consideră vătămați prin achiziționarea de către acționarul F. a pachetului de acțiuni deținut de G., deși adunarea generală nu a aprobat o asemenea valorificare. Din această perspectivă, instanța de apel a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv pretenția concretă a reclamanților, constă în apărarea drepturilor societare prin verificarea modului de transmitere a acțiunilor către acționarul majoritar.

În continuare, instanța de apel a reținut că, în virtutea rolului activ prevăzut de art. 22 alin. (2) și (4) C. proc. civ., judecătorul trebuie să stabilească pretenția concretă fără a se substitui voinței părților, calificarea acțiunii fiind efectuată nu după natura termenilor folosiți de reclamant, ci după motivele de fapt evocate și după scopul urmărit prin cererea de chemare în judecată.

Totodată, instanța de apel a motivat că lipsa unui contract de cesiune, care să ateste transferul acțiunilor, este o problemă care ține de fondul raporturilor juridice dintre părți, nefiind posibilă respingerea acțiunii pentru lipsa obiectului, atât timp cât acesta se conturează din modul de formulare a acțiunii.

Mai mult, instanța de apel a reținut că prima instanță a avut în vedere doar lipsa contractului de cesiune în sens de instrumentum și nu de negotium, în cazul inexistenței contractului impunându-se a fi verificate argumentele reclamanților privind nelegalitatea transferului de acțiuni.

Raportat la petitul cererii de chemare în judecată și la motivele de fapt și de drept expuse în susținerea acesteia, care conturează cadrul procesual dedus judecății, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a încălcat limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță, fiind respectat principiul disponibilității procesului civil în ceea ce privește obiectul și temeiul cererii de chemare în judecată.

Într-adevăr, potrivit art. 478 alin. (1)-(3) C. proc. civ. prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe, calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi.

De asemenea, potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., "obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților", iar conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ. "judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

În considerarea principiului disponibilității, părțile pot determina nu numai existența procesului, ci și conținutul acestuia prin stabilirea cadrului procesual, în privința părților, obiectului și cauzei, precum și a fazelor și etapelor pe care procesul le-ar putea parcurge.

În cauză, se constată că prima instanță a fost învestită cu o cerere privind anularea actelor de cesiune a acțiunilor societății E. S.A., deținute de G., încheiate cu pârâtul F., în motivare susținându-se că transferul acțiunilor deținute de G. a fost făcut fără ca tranzacția să fie aprobată de adunare generală.

Totodată, se reține că prin cererea de apel reclamanții au precizat, în limitele permise de art. 478 alin. (4) C. proc. civ., că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă verificarea existenței pretinselor transferuri de acțiuni, iar instanța de apel, față de aceste mențiuni și în virtutea rolului activ, a identificat pretenția concretă dedusă judecății, urmare a analizării motivelor de fapt și de drept prezentate în acțiunea introductivă.

În acest sens, instanța de apel a constatat că pretenția concretă a reclamanților constă în apărarea drepturilor societare prin verificarea modului de transmitere a acțiunilor către acționarul majoritar.

Înalta Curte constată că instanța de apel a identificat în mod corect pretenția dedusă judecății în temeiul elementelor de fapt și a scopului urmărit de reclamanți prin formularea cererii, stabilind că nu se poate reține inexistența obiectului cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, identificând obiectul dedus judecății prin cererea de chemare în judecată, prin raportare la petitul cererii, motivele de fapt și de drept expuse în susținerea acesteia și la precizările reclamanților din apel, instanța de prim control judiciar nu s-a pronunțat asupra unei pretenții nesolicitate, nefiind încălcat dreptul părților de a determina cadrul procesual din perspectiva obiectului și cauzei acțiunii.

Așadar, fiind respectate limitele învestirii instanțelor de judecată, se constată că nu au fost încălcate dispozițiile art. 478 C. proc. civ. privind limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță.

În egală măsură, nici critica privind încălcarea principiului rolului activ al judecătorului nu este fondată.

În opinia recurentei, instanța de apel a încălcat rolul activ al judecătorului întrucât a schimbat obiectul și temeiul de drept al cererii de chemare în judecată prin calificarea pretenției deduse judecății.

Potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ. "judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc" și alin (4) "judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă".

Din textele legale evocate rezultă că rolul activ al judecătorului este indisolubil legat de scopul aflării adevărului judiciar, sens în care instanța poate califica obiectul acțiunii, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire, raportându-se la motivele de fapt prezentate în cererea de chemare în judecată și la scopul urmărit de reclamant.

În cauză, se constată că prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat anularea actelor de cesiune în baza cărora pârâtul F. a dobândit acțiunile deținute de G. motivat de faptul că nu a existat o adunare generală care să aprobe un astfel de transfer, iar în calea de atac a apelului, urmare a explicitării obiectului acțiunii de către apelanții reclamanți și a motivelor de fapt relevate în cererea de chemare în judecată, în virtutea rolului activ, instanța a calificat pretenția ca vizând apărarea drepturilor societare ale reclamanților prin verificarea modului de transmitere a acțiunilor către acționarul majoritar.

Prin urmare, instanța de apel a analizat motivele de fapt ale acțiunii și scopul urmărit de reclamanți prin introducerea acesteia și a stabilit în mod corect, în virtutea rolului activ, că prin cererea de chemare în judecată părțile au urmărit, în realitate, verificarea situației juridice în baza căreia acționarul majoritar a dobândit un pachet de acțiuni la societatea E. S.A.

În consecință, Înalta Curte constată că prin calificarea dată în apel pretențiilor deduse judecății, instanța a respectat principiul rolului activ al judecătorului prevăzut la art. 22 alin. (2) și (4) C. proc. civ., fără a proceda la modificarea obiectului și cauzei cererii de chemare în judecată.

Nu poate fi primită nici critica privind încălcarea principiilor contradictorialității și dreptului la apărare pe motiv că modificarea obiectului cererii nu a fost pusă în discuția părților, pentru a putea fi formulate apărări în acest sens.

Principiul contradictorialității, consacrat de art. 14 C. proc. civ., presupune ca orice aspect privind litigiul să fie pus în discuția părților, iar actele de procedură și înscrisurile să fie comunicate între acestea, în condițiile legii, pentru a putea să-și exprime opinia.

De asemenea, dreptul la apărare prevăzut de art. 13 C. proc. civ. presupune, între altele, dreptul părților de a lua cunoștință de cuprinsul dosarului, de a propune probe și a formula apărări.

Instanța supremă subliniază faptul că instanța de apel nu a modificat obiectul cererii de chemare în judecată, ci a calificat pretenția dedusă judecății în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (2) și (4) C. proc. civ.

De asemenea, este de menționat faptul că atunci când instanța își exercită rolul activ și califică pretenția dedusă judecății în temeiul art. 22 alin. (4) C. proc. civ., acesta este obligată să pună în discuția părților calificarea juridică dată.

În cauză, față de soluția primei instanțe, dezbaterile din apel nu au purtat asupra fondului pretențiilor deduse judecății, ci asupra existenței înseși a obiectului acțiunii civile, intimații având cunoștință de explicitările aduse de reclamanți prin motivele de apel în privința acestui element al cererii de chemare în judecată, astfel încât nu s-ar putea susține că nu au avut posibilitatea să discute în contradictoriu și să formuleze apărări în privința criticilor din apel.

Nici critica privind încălcarea art. 204 C. proc. civ., potrivit căruia modificarea cererii de chemare în judecată se poate face până la primul termen la care reclamantul este legal citat, la prima instanță.

Astfel cum s-a arătat, instanța de apel nu a modificat cererea de chemare în judecată în sensul prevăzut de art. 204 C. proc. civ., ci a calificat pretențiile deduse judecății în virtutea rolului activ al judecătorului prevăzut de dispozițiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ.

Mai mult, Înalta Curte constată că instanța de apel în mod just a reținut că toate susținerile pârâților privind inexistența unui contract care să consfințească transmiterea acțiunilor nu țin de fondul raporturilor juridice dintre părți, ci de dovedirea pretențiilor, nefiind posibil a fi respinsă acțiunea pentru lipsa obiectului atât timp cât acesta se conturează din modul de formulare a acțiunii.

În consecință, nefiind în prezența unor încălcări ale normelor de ordin procedural sau ale principiilor procesului civil, sancționate cu nulitatea potrivit art. 174 C. proc. civ., motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod este nefondat.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este invocat doar formal, întrucât recurenta nu a indicat în cuprinsul memoriului de recurs nicio normă de drept material încălcată sau aplicată greșit de instanța de apel.

În considerarea celor evocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta E. S.A. împotriva deciziei civile nr. 97 din 7 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâtul F. împotriva deciziei civile nr. 97 din 7 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta E. S.A. împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 februarie 2024.