ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 380/2025

Ședința publică din data de 25 februarie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 12.10.2022, reclamanta A. S.R.L. - în insolvență, prin administrator judiciar CII B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., să se constate calitatea pârâtei de succesor în drepturi și obligații a D. S.R.L. și, pe cale de consecință, să se dispună obligarea pârâtei la transmiterea în favoarea sa a dreptului de utilizare asupra sistemului x.

Prin încheierea de ședință din data de 12 ianuarie 2023, Tribunalul Bihor a respins excepția lipsei de interes a reclamantei cu privire la primul capăt de cerere, invocată de pârâtă.

Prin sentința nr. 10/LP/19.01.2023, Tribunalul Bihor a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtă.

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. - în insolvență, prin administrator judiciar CII B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L..

A constatat că pârâta este succesoarea în drepturi și obligații a societății D. S.R.L. cu privire la sistemul x.

A obligat pârâta să transmită reclamantei dreptul de utilizare a sistemului x, conform contractului de franciză nr. x/04.12.2017 și deciziei nr. 289/21.09.2021 pronunțate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2021.

Împotriva acestei hotărâri și a încheierii de ședință din 12 ianuarie 2023 a formulat apel C. S.R.L.

Prin decizia nr. 347/2023 - A din 09.11.2023, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta S.C. C. S.R.L. împotriva încheierii din 12.01.2023 a Tribunalului Bihor.

Totodată, a admis apelul declarat de apelanta S.C. C. S.R.L. în contradictoriu cu intimata A. S.R.L. prin administrator judiciar CII B., împotriva sentinței nr. 10/LP/19.01.2023, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar CII B., împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L.; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar CII B. a declarat recurs, indicând în drept dispozițiile art. 483 și următoarele din C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și rejudecând cauza să se dispună respingerea în tot a apelului promovat de pârâtă, cu consecința menținerii în întregime a sentinței tribunalului.

Recurenta a arătat că înțelege să critice decizia instanței de apel sub următoarele aspecte:

Hotărârea adunării generale a asociaților privind dizolvarea D. S.R.L. a fost publicată în Monitorul Oficial al României Partea a IV-a nr. 3741/21.10.2020. A reținut instanța de prim control judiciar că în apel au fost depuse la dosarul cauzei dovezi privind cesiunea drepturilor asupra mărcii x intervenită între D. S.R.L. și E., la data de 18.02.2021 (după data publicării hotărârii privind dizolvarea); că decizia de admitere a înscrierii cesiunii emisă de O.S.I.M. din 12 martie 2021 a fost ulterior publicată de către O.S.I.M. în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală din data de 31 martie 2021, astfel cum rezultă din Extrasul emis de O.S.I.M cu privire Ia marca cu numărul de depozit x, respectiv marca x, putând fi contestată de către orice persoană interesată în termen de 30 de zile de la publicarea ei în Buletinul anterior amintit; din aceste documente rezultă că, la momentul radierii, societatea D. S.R.L. nu mai deținea în patrimoniu niciun drept cu privire la marca x.

Ceea ce nu observă instanța de apel, a susținut recurenta, este faptul că publicitatea acestei cesiuni (și momentul la care aceasta a devenit opozabilă terților) este data de 31.03.2021; or, la data de 19.03.2021, societatea D. S.R.L. a fost radiată. Mai mult decât atât, chiar prin hotărârea adunării generale a asociaților, prin care s-a decis dizolvarea D. S.R.L. se arată în mod expres că societatea nu are bunuri. Totuși, ulterior dizolvării societatea constată că ar avea în patrimoniu un bun, pe care decide să îl cesioneze.

Reține astfel instanța de apel că această cesiune ar fi intervenit la data semnării ei, 18.02.2021 (deși contractul de cesiune invocat chiar de instanță nu a fost depus la dosarul cauzei), fără a observa însă că, potrivit prevederilor imperative ale Legii nr. 31/1990, lichidarea patrimoniului unei S.R.L. are loc fie prin lichidare voluntară, conform art. 235 alin. (2) și (3) din lege, fie prin lichidare (cu numire de lichidatori), conform art. 252 și urm. din lege.

Niciunde în Legea nr. 31/1990 nu este prevăzută posibilitatea transmiterii proprietății asupra unui bun între momentul dizolvării și cel al radierii fără intervenția unui lichidator. Mai mult decât atât, chiar dacă s-ar trece peste nulitatea evidentă a acestui contract, trebuie să se observe că acesta are efecte doar de la data înscrierii cesiunii în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală, adică 31.03.2021; or, la data de 19.03.2021, societatea D. S.R.L. a fost radiată, fiind incident art. 235 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, potrivit căruia transmiterea proprietății asupra bunurilor în patrimoniul societății, are loc la data radierii acesteia.

Intimata-pârâtă a transmis întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția tardivității recursului, în subsidiar, solicitând respingerea căii de atac; recurenta a transmis răspuns la întâmpinare.

În ședința publică din 25 februarie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția tardivității recursului, ridicată de intimata-pârâtă, pentru considerentele reținute în practicaua prezentei decizii; totodată, a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a o admite și, în consecință, va anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta formulează critici de nelegalitate a hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autoarea acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a indicat formal în susținerea recursului dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arata în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege indicat, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menționat.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă, rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., în condițiile în care aceasta tinde a proceda la schimbarea situației de fapt stabilită pe baza probelor administrate, recurenta înțelegând să-și motiveze calea de atac utilizând pasaje ale deciziei recurate, prezentând opinii personale cu privire la lichidarea patrimoniului unei societăți cu răspundere limitată și raportându-se la momentul când s-a făcut publicitatea cesiunii referitor la drepturile asupra mărcii x, intervenite între D. S.R.L. și societatea E., la situația acestui bun, în sensul de a se stabili dacă acesta se afla sau nu în patrimoniul pârâtei.

Or, în condițiile în care instanța de apel a stabilit, în baza probelor administrate că, la momentul radierii, societatea D. S.R.L. nu mai deținea în patrimoniu niciun drept cu privire la marca x și, prin urmare, în patrimoniul societății pârâte nu s-a putut transmite dreptul de proprietate asupra mărcii x, astfel că, nu s-a născut nicio obligație a acesteia de a executa contractul de franciză, în calitatea sa de succesor cu titlu particular al societății radiate, criticile formulate de recurentă nu pot forma obiect de analiză în recurs, întrucât ele tind la o reapreciere a probatoriului, ceea ce constituie apanajul instanțelor devolutive.

Se reține că, deși autoarea căii extraordinare de atac indică anumite dispoziții legale în cuprinsul recursului, respectiv art. 235 alin. (2) și (3) din Legea nr. 31/1990, art. 252 și urm. din același act normativ, aceasta aduce în dezbatere doar chestiuni vizând probele administrate și situația de fapt, aspecte ce nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Faptul că se indică anumite dispoziții legale, astfel cum s-a reținut anterior, fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ. și simpla nemulțumire a părții cu privire la aspectele care au format convingerea instanței de apel, fără precizarea relevanței pe care acestea le au față de fondul pricinii și fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță și legea încălcată, nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, recurenta neformulând veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată și care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte subliniază că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici referitoare la temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

Constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR CII B. împotriva deciziei nr. 347/2023 - A din 09.11.2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2025.