ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 516/2022

Ședința publică din data de 3 martie 2022

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 07.10.2015, instanță căreia i s-a stabilit competența prin regulatorul de competență - decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 17/17.01.2017, reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.R.L. prin administrator special E. și prin administrator judiciar F., constatarea nulității absolute a anexei nr. 3 și a actului adițional datat 14.01.2010 la contractul de mandat din 27.02.2007 și repunerea părților în situația anterioară datei la care se pretinde că actele de mai sus au fost încheiate.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 948 C. civ.

Prin cererea de intervenție în interesul reclamantei, înregistrată la instanță la 10.02.2016, intervenienții G. și S.C. H. S.R.L. au solicitat admiterea în principiu a intervenției și admiterea cererii reclamantei.

În ședința publică din 19.10.2017, instanța a respins excepțiile netimbrării, lipsei de interes și inadmisibilității, invocate de pârâtă, și a admis în principiu cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantei.

În ședința publică din 22.03.2018 a fost suspendată judecata cauzei, în temeiul art. 308 C. proc. civ., în vederea cercetării penale a falsului invocat de reclamantă cu privire la cele două înscrisuri ce fac obiectul cauzei. Cauza a fost repusă pe rol la solicitarea reclamantei din 07.08.2019.

Prin sentința nr. 259 din 25.11.2019, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar C. și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții G. și S.C. H. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.R.L., prin administrator special E. și prin administrator judiciar F..

Împotriva acestei hotărâri, au formulat apel reclamanta A. S.R.L. și intervenienții G. și H. S.R.L., solicitând admiterea apelului și modificarea sentinței apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, urmând a dispune constatarea nulității absolute a Anexei nr. 3 și a Actului Adițional (datat 14.01.2010) la Contractul de mandat nr. x din 27.02.2007, încheiat între reclamantă și pârâtă și repunerea părților în situația anterioară datei la care se pretinde că actele de mai sus au fost încheiate.

Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 277/2020 din 22 octombrie 2020 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții A. S.R.L. prin administratorul judiciar C., G. și H. S.R.L. în contradictoriu cu intimata S.C. D. S.R.L. prin administrator judiciar F. și prin administrator special E. împotriva sentinței nr. 259 din 25.11.2019 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în totalitate.

Împotriva deciziei civile nr. 277/2020-A/C din 22.10.2020 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar C..

Recurenta a criticat decizia instanței de apel din perspectiva motivelor de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenta apreciază că instanța de apel nu a respectat dreptul reclamantei la un proces echitabil prin respingerea probei cu expertiză grafoscopică și incorecta aplicare a prevederilor art. 22 și 255 C. proc. civ., ca argumente ce contrazic concluzia instanței de apel privind cercetarea falsului.

Recurenta citează dispozițiile art. 476 C. proc. civ., în susținerea lipsei rolului activ al instanței și al devoluțiunii apelului, criticând respingerea probei cu expertiză criminalistică grafoscopică ca nefiind utilă în condițiile art. 255 C. proc. civ., reținând că verificarea înscrisului ce face obiectul litigiului s-a făcut în fața primei instanțe prin intermediul procedurii falsului, conform art. 304 C. proc. civ., iar această procedură s-a finalizat prin ordonanța de clasare din 05.10.2018, fiind menținută prin ordonanța din 23.11.2018, plângerea formulată împotriva acestei ordonanțe fiind respinsă prin încheierea 667/2019 din dosar x/2018

Or, în acest fel, nu a fost respectat dreptul reclamantei la un proces echitabil, în contextul în care, în dosarul penal nu a fost administrată o asemenea lucrare, fiind executată doar o lucrare de constatare tehnico-științifică care nu echivalează cu expertiza judiciară.

Față de aceste aspecte, se impune administrarea unei probațiuni pertinente și corecte în cauză, întrucât instanța de fond a apreciat prin prisma prezumției că reclamanta a fost legal reprezentată la semnarea celor două înscrisuri de administratori cu puteri depline.

De asemenea, recurenta arată că instanța de apel nu a avut în vedere considerentele deciziei nr. 461/2020 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (10) și 12 din C. proc. pen., având în vedere faptul că regula o constituie expertiza și excepția constatarea, aspect ignorat de instanța de apel la momentul aplicării regulilor de procedură și respingerii cererii de probațiune raportat la dispozițiile art. 255 C. proc. civ.

Mai mult, nerespectarea dreptului la un proces echitabil conform art. 6 din CEDO prin respingerea probei cu expertiză grafoscopică a audierii martorilor și incorecta aplicare a prevederilor art. 22 și art. 358 C. proc. civ. a făcut ca instanța de apel să respingă apelul reclamantei pe considerentul că nu au fost probate cele susținute.

Recurenta apreciază că în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 488 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Cu nesocotirea normelor de drept material, instanța de apel a respins cererea de probațiune, nesocotind caracterul total devolutiv al apelului, apreciind că încheierea nr. 667/2019 din dosarul penal nr. x/2018 are autoritate de lucru judecat în contextul în care cererea de probațiune solicitată în acest dosar, nu a fost administrată în dosarul penal.

Mai mult, prin ordonanța de clasare din 03.07.2020 s-a stabilit că martorii I. și J. au formulat declarații mincinoase când au afirmat în cadrul cercetării judecătorești în prima instanță faptul că nu se cunosc, nu au negociat și nu au semnat actele în litigiu.

Obligația judecătorului de a afla adevărul este prevăzută de art. 22 C. proc. civ., recurenta solicitând ca instanța să aibă în vedere dispozițiile art. 264 alin. (1) C. proc. civ. și să reexamineze probele administrate.

În continuare, recurenta se referă la declarațiile martorilor audiați în cauză, care au fost respinse în mod eronat, din cuprinsul acestora rezultând că cele două acte, Anexa 3 și Actul adițional sunt nule absolut, întrucât nu sunt redactate, concepute și semnate de către administratorul I., nici de J..

Sub aspect probator, arată recurenta că s-a folosit în fața instanței de apel de faptul că D. și E. s-au folosit de aceste acte în două variante, fiind evident că s-a dorit lăsarea fără efecte a hotărârii AGA din 05.06.2010 care prevedea vânzarea unei suprafețe cu sume cash destinate exclusiv plății datoriilor către bugetul de stat.

Anexa 3 și Actul adițional nu au numere de înregistrare nici de la mandant, nici de la mandatar și creează confuzia între compensare sau dare în plată.

Instanța de apel a refuzat în mod nejustificat audierea lui K., deși necesitatea administrării acestei probe a rezultat din dezbateri.

Anexa 3 și Actul adițional la contractul de mandat din 27.02.2007 au reprezentat în viziunea D. S.R.L., temeiul legal care a stat la baza facturilor ulterioare materializate în acte de înstrăinare din patrimoniul debitoarei care a dat tot fără să fi primit nimic.

Instanța de apel a mai apreciat că în pricina dedusă judecății nu s-a adeverit că actele încheiate sunt lovite de nulitate absolută, pentru că obiectul nu este determinat și cauza lui nu este ilicită, obiectul lor este determinat, contrar afirmațiilor reclamantei, deoarece prin cele două înscrisuri, părțile au hotărât mărirea cuantumului sumei ce se cuvine mandatarului pentru îndeplinirea mandatului acordat de mandant la o sumă care să nu depășească 150.000 euro.

Totodată, arată recurenta, nu se poate reține nici existența unei cauze ilicite sau imorale, prin stabilirea unui preț foarte mare, așa cum a reținut tribunalul, conform clauzelor din cele două înscrisuri, acesta se plătește pe bază de factură, la momentul finalizării de mandatar a stadiilor stabilite de părți în contract, reclamanta fiind îndreptățită să refuze plata facturilor.

În esență, instanța de apel a dat legitimitate unui demers ilegal, instrumentat de o persoană a cărei audiere nu o consideră utilă aflării adevărului în cauză, pentru că în speță în cauză nu este vorba de simple facturi refuzate la plată, ci de un furt.

Față de aceste considerente, solicită admiterea recursului.

Prin încheierea pronunțată în complet de filtru la data de 01 iulie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 16 decembrie 2021 în complet de filtru, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursul declarat de declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. și de recurenții-intervenienți în numele altei persoane G. și H. S.R.L. împotriva deciziei nr. 277/2020 - A/C din 22 octombrie 2020 și a încheierii din 08 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Examinând hotărârea atacată, în limita impusă de criticile din cererea de recurs, încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să respingă recursul reclamantei și intervenienților ca nefondat, pentru considerentele care succed:

Prioritar, se impune precizarea că instanța de recurs urmează să analizeze doar motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., neputând fi analizate din perspectiva dispozițiilor evocate.

Se constată că aspectele deduse judecății prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului nu se circumscriu cazurilor expres reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., fiind critici referitoare la fondul litigiului și nu asupra considerentelor deciziei recurate.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d), cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Condiția impusă de textul de lege privind dezvoltarea motivelor de recurs implică precizarea expresă a criticilor hotărârii atacate și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același Cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Înalta Curte constată că recurenții, deși au indicat temeiurile de drept prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., din cuprinsul cererii de recurs nu rezultă modul în care instanța de apel ar fi încălcat dispozițiile invocate.

Înalta Curte reține că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punct de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, cu indicarea textelor de lege încălcate.

Astfel, deși recurenții invocă nelegalitatea hotărârii din perspectiva examinării selective a probelor administrate și negarea totală și absolută a probațiunii solicitată legal și procedural de reclamantă, solicitând ca instanța de recurs să aibă în vedere dispozițiile art. 264 alin. (1) C. proc. civ., nu argumentează încălcarea legii, ci faptul că au fost interpretate eronat probele sau respingerea acestora, iar astfel de susțineri nu constituie critici de nelegalitate.

Recurenții fac trimitere la declarațiile de martor ale lui I. și J., care au fost respinse raportat la dispozițiile art. 315 alin. (1) pct. 3 și art. 479 alin. (2) C. proc. civ., deși actele în litigiu, Anexa 3 și Actul adițional sunt nule absolut.

Analiza acestor critici relevă că nu au fost formulate critici de nelegalitate împotriva deciziei din apel care să poată fi circumscrise motivelor de recurs invocate, deoarece susținerile puse în discuție reprezintă aspecte de nemulțumire cu privire la soluția primei instanțe și menținută în apel.

Or, nu se poate considera că aceste susțineri ale recurenților din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.

Afirmațiile recurenților dezvoltate în memoriul de recurs nu pot reprezenta critici veritabile de nelegalitate, în măsura în care nu se arată cum se reflectă aplicarea sau interpretarea greșită a legii în raport de considerentele instanței de apel, recurenții urmărind să obțină o nouă evaluare a materialului probator, incompatibilă cu natura nedevolutivă a căii de atac exercitate. Recurenții propun în recurs stabilirea unei alte stări de fapt, prin reevaluarea probatoriului administrat, care să conducă la constatarea nulității absolute a Anexei 3 și a Actului adițional, aspecte de netemeinicie ce nu mai pot fi puse în discuție în această etapă procesuală.

Instanța de apel, în virtutea rolului său devolutiv, a ținut cont de situația de fapt expusă, de materialul probator administrat în cauză, de autoritatea de lucru judecat a încheierii nr. 667/2019, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară al Judecătoriei Oradea, și de prevederile legale incidente, și a apreciat just că acțiunea reclamantei este nefondată, actele a căror nulitate se invocă fiind întocmite cu respectarea dispozițiilor art. 948 C. civ.

De asemenea, criticile recurenților referitoare la lipsa obiectului determinat și a cauzei ilicite sau imorale, au fost argumentate cu trimitere la aspecte de fapt, ce țin de neîndeplinirea obiectivelor asumate de către pârâtă și de cuantumul sumelor prevăzute de cele două acte, care reprezintă aspecte de netemeinicie care nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecință, Înalta Curte constată că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. au fost invocate în mod formal, deoarece recurenții deși fac trimiteri la mai multe norme de drept material încălcate sau aplicate greșit, în realitate criticile vizează modul în care au fost interpretate probele.

În ceea ce privește criticile antamate prin concluziile orale și scrise ale apărătorului recurenților, prin care s-a reiterat faptul că, din punct de vedere al Legii nr. 31/1990, d-l I. nu putea reprezenta cu puteri depline societatea, mandatul acestuia fiind limitat prin prevederile art. 20 ale actului constitutiv, precum și faptul că instanța de apel, în mod greșit, s-a rezumat să aprecieze strict calitatea și întinderea răspunderii acestuia, reținând că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 75 din Legea nr. 31/1990, Înalta Curte nu le va analiza, având în vedere că acestea nu au fost invocate prin cererea de recurs, ci doar prin concluziile asupra recursului.

Raportat la dispozițiile art. 487 C. proc. civ., potrivit căruia recursul se va motiva prin cererea de recurs și la intenția legiuitorului, aceea de a disciplina exercitarea recursului, prin formularea unei singure cereri, care să curpindă toate elementele prevăzute de art. 486 C. proc. civ., criticile sus evocate nu pot fi analizate.

În ceea ce privește criticile subsumate art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", se constată că recurenții sunt nemulțumiți de faptul că prin încheierea din 8 octombrie 2020 s-a respins o cerere în probațiune și prin aceasta, instanța nu ar fi stabilit starea de fapt corectă, totodată fiind încălcat dreptul la apărare.

Astfel, sub un prim aspect se invocă încălcarea normelor legale privind încuviințarea și administrarea probei cu expertiză grafoscopică în apel, respectiv a dispozițiilor art. 22, art. 225 și art. 476 C. proc. civ.

Or, deși recurenții indică dispozițiile art. 477 alin. (1), art. 476 C. proc. civ., invocarea acestor prevederi legale a fost făcută pentru a se pune în discuție o reapreciere a modului în care instanța de apel a înțeles să administreze probatoriul în cauză și a stabilit situația de fapt.

Înalta Curte constată că modalitatea de administrare a probatoriului în cauză nu a condus la încălcarea dreptului la apărare în ansamblul dreptului la un proces echitabil, utilitatea și relevanța probelor fiind analizată în raport de ansamblul probatoriului, a argumentelor avansate în acest litigiu și ținând cont de rigorile procedurale pentru o bună administrare a justiției în cauza de față.

De altfel, instanța de apel este suverană în aprecierea pertinenței și utilității probelor solicitate de părți, conform art. 258 raportat la art. 255 alin. (1) C. proc. civ., acestea fiind aspecte ce nu pot fi cenzurate de instanța de recurs, limitată doar la analizarea aspectelor de legalitate.

Dimpotrivă, instanța de apel și-a îndeplinit obligațiile procesuale statuate în normele de procedură pretins încălcate de recurenți, de a pune în dezbatere probele solicitate de apelanți prin cererea de recurs și de a delibera asupra admisibilității și aptitudinii acestora de a duce la soluționarea procesului, oprindu-se la hotărârea respingerii lor justificată, prin considerente adecvate, în care se arată că acestea nu au utilitate în planul cercetării judecătorești, mai exact, nu au aptitudinea să demonstreze fapte concomitente încheierii actelor atacate cu nulitate.

Or, din acest punct de vedere, instanța de recurs nu cenzurează hotărârea instanței de apel, pe de-o parte pentru că nu se poate identifica încălcarea normei de procedură sancționată cu nulitatea, iar pe de altă parte, pentru că această critică tinde să repună în discuție modul în care instanța de apel a apreciat asupra relevanței stării de fapt pe care probele solicitate de parte puteau să o demonstreze în raporta cu obiectul și cauza acțiunii.

Mai departe, însă, examinarea selectivă a probatoriului pe care recurenții o susțin în întregul său recurs, nu se circumscrie încălcării, de către instanța de apel, a unei norme de procedură, ci incapacității probatoriului administrat de a dovedi faptele pe care cererea se întemeiază, chestiune neimputabilă instanței.

De aceea, acest motiv de recurs nu este fondat, astfel că va fi înlăturat.

Pentru aceste considerente, instanța de recurs, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. și de recurenții-intervenienți în numele altei persoane G. și H. S.R.L. împotriva deciziei nr. 277/2020 - A/C din 22 octombrie 2020 și a încheierii din 08 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. și de recurenții-intervenienți în numele altei persoane G. și H. S.R.L. împotriva deciziei nr. 277/2020 - A/C din 22 octombrie 2020 și a încheierii din 08 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. S.R.L. prin administrator judiciar F. și prin administrator special E..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2022.