ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.12.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2739/2023

HOTĂRÂRE
19.12.2023
CAMERĂ
civil_2
RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză 
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2739/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 19 decembrie 2023

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 23 mai 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bihor a respins excepția inadmisibilității cererii principale - invocată de pârâtul D., a admis excepția tardivității cererii reconvenționale, invocată de reclamanții A., B. și C. S.R.L. și, în consecință, a constatat decăderea pârâtului D. din dreptul de a formula cerere reconvențională și a dispus anularea cererii reconvenționale; totodată, a repus cauza pe rol pentru continuarea judecării cererii principale.

Prin sentința civilă nr. 178 din 11 iulie 2019, Tribunalul Bihor a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B. și S.C. C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul D..

Prin decizia civilă nr. 281/A din 1 iulie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins atât apelul declarat de reclamanții B., A. și E. S.R.L. (fostă C. S.R.L.) împotriva sentinței civile nr. 178/11.07.2019, cât și apelul declarat de pârâtul D. împotriva încheierii de ședință din data de 23.05.2019 și a sentinței civile nr. 178/11.07.2019, toate pronunțate de Tribunalul Bihor în dosarul cu același număr.

Prin decizia nr. 1365 din 8 iunie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B. și E. S.R.L., prin administrator judiciar provizoriu F.. împotriva deciziei civile nr. 281/A din 1 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a casat în parte decizia atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe spre o nouă judecată a apelului declarat de reclamanții A., B. și S.C. E. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 178/LP/2019 din 11 iulie 2019 a Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă.

A fost menținută dispoziția de respingere a apelului declarat de pârâtul D. împotriva încheierii din 23 mai 2019 și a sentinței civile nr. 178/LP/2019 din 11 iulie 2019, pronunțate de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă.

II. În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă sub numărul x/2019*.

Prin decizia nr. 36/A din 30 ianuarie 2023, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a respins apelul declarat de apelanții-reclamanți A., B. și E. S.R.L. (fostă C. S.R.L.), prin administrator judiciar F.., în contradictoriu intimatele-pârâte G., H. și I., în calitate de moștenitoare ale intimatului-pârât D., împotriva sentinței civile nr. 178/LP/2019 din 11 iulie 2019, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanții E. S.R.L. prin administrator judiciar F., B. și A., cât și pârâtele I., G. și H..

Recurenții-reclamanți E. S.R.L. prin administrator judiciar F., B. și A. au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, iar în urma reiudecării, admiterea apelului, schimbarea, în totalitate, a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost modificată, și, în consecință, să se constate inexistența dreptului pârâtului de a solicita punerea în executare a Hotărârii Adunării Generale a Asociaților C. S.R.L. nr. 1/18.07.2011 și a Actului adițional nr. x/18.07.2011, ca urmare a lipsei de efecte juridice a acestora și inexistența vocației pârâtului la dobândirea dreptului de proprietate asupra părților sociale în baza Hotărârii Adunării Generale a Asociaților C. S.R.L. nr. 1/18.07.2011 și Actului adițional nr. x/18.07.2011.

Recurenții-reclamanți au precizat că nu fac obiectul recursului aspectele reținute de instanța de apel în cadrul considerentelor deciziei atacate privind autoritatea de lucru judecat, prin care se statuează că Hotărârea Adunării Generale a Asociaților C. S.R.L. nr. 1/18.07.2011 nu mai produce efecte juridice fiind caducă și revocată, reclamanții fiind de acord cu aceste dezlegări.

În motivarea recursului, recurenții-reclamanți au susținut, în temeiul întemeiat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 480 alin. (3), art. 476 alin. (1), art. 477 alin. (2) raportat la art. 22 alin. (6), art. 397 alin. (1), art. 501 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., reținând că ar exista un fine de neprimire al acțiunii, motiv de recurs încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, după ce în debutul motivării deciziei instanța de apel a reținut faptul că reclamanții nu au la dispoziție o acțiune în realizare și că, astfel, prezenta acțiune în constatare este pe deplin admisibilă, instanța respingând, totodată, și noua excepție de inadmisibilitate invocată în al doilea ciclu procesual de către pârâte, și după ce constată, în mod corect, că o serie de hotărâri judecătorești rămase definitive pe parcursul litigiului stabilesc cu putere de lucru judecat că Hotărârea AGA C. S.R.L. nr. 1/18.07.201 I și Actul adițional nr. x/18.07.2011 au fost revocate de părți, instanța nu a considerat însă, că se impune admiterea apelului, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Reținerea unui fine de neprimire pe considerentul că Hotărârea AGA nr. 1/18.07.201 1 și Actul adițional nr. x/18.07.2011 au fost revocate și, astfel, nu mai sunt apte să dea pârâtului J. sau moștenitoarelor acestuia dreptul de a le pune în executare sau vocația la dobândirea părților sociale, reprezintă nu doar nesoluționarea propriu-zisă a acțiunii, dar și încălcarea îndrumărilor deciziei de casare, care impuneau rejudecarea pe fond a cauzei; simpla substituire a considerentelor sentinței primei instanțe, așa cum s-a procedat de către instanța de apel, nu este suficientă pentru înlăturarea vătămării drepturilor reclamanților prin nesoluționarea pe fond a acțiunii, pentru că, în urma înregistrării la Registrul Comerțului a Hotărârii AGA nr. 1/18.07.2011, în fapt există cu totul altă realitate juridică față de cea exprimată în cadrul deciziei.

Recurenții-reclamanți au arătat că, practic, modalitatea de soluționare a apelului este echivalentă cu respingerea acestuia ca lipsit de interes, deși instanța de apel nu a pus în discuția părților excepția și nu a indicat expres acest lucru.

S-a susținut de către recurenții-reclamanți că justifică un interes în admiterea acțiunii, rațiunea acțiunii în constatare reglementată de art. 35 din C. proc. civ. fiind tocmai aceea de a-l opri pe pârâtul D. (și, ulterior decesului acestuia, pe moștenitoarele sale) să mai pretindă că are drepturi decurgând din calitatea de asociat al E. S.R.L., în condițiile în care D. a înregistrat Hotărârea AGA nr. 1/18.07.2011 la Registrul Comerțului.

Nu în ultimul rând, arată recurenții-reclamanți că soluția de admitere a apelului și de rejudecare pe fond a cauzei era obligatorie, fiind stabilită de instanța de recurs prin decizia nr. 1365/08.06.2022 în care se arată că "soluția prevăzută de lege . . . . . . . . . . .fiind aceea de anulare a sentinței primei instanțe și de judecare a procesului prin evocarea fondului."

Cu încălcarea art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., instanța de apel s-a pronunțat în sensul respingerii apelului în baza unui fine de neprimire pe care oricum nici nu l-a pus în discuția părților, deși era datoare să se mărginească la motivele de apel cu care a fost învestită și să respecte instrucțiunile trasate prin decizia de casare nr. 1365 din 8 iunie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În egală măsură, consideră că au fost nesocotite prevederile 480 alin. (3) din C. proc. civ. care impun instanței de apel, atunci când nu s-a intrat în judecata fondului de către prima instanță, să anuleze hotărârea astfel pronunțată.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au arătat că, în speță, considerentele deciziei recurate sunt în contradicție cu dispozitivul, acesta nefiind sprijinit de motivele hotărârii, care impuneau o altă soluție, respectiv de admitere a apelului.

Astfel, deși instanța de apel a dat dreptate reclamanților în cadrul considerentelor, a respins apelul, menținând dispozitivul primei instanțe, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Considerentele hotărârii reprezintă explicitarea soluției din dispozitiv, sprijinul necesar al acestuia, iar conform art. 425 din C. proc. civ., considerentele fac corp comun cu dispozitivul și intră deopotrivă în autoritatea de lucru judecat a hotărârii, raportat la părțile din dosar și obiectul cauzei.

O altă critică încadrată în motivul de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la faptul că instanța de apel a încălcat și aplicat greșit dispozițiile art. 202 alin. (2)

1

- alin. (2)

4

din Legea nr. 31/1990 (în versiunea în vigoare până la abrogarea prin art. I pot. 8 din Legea nr. 223/2020) reținând că depunerea hotărârii AGA de cesiune în discuție la Registrul Comerțului este doar o simplă formalitate menită să asigure opozabilitatea față de terți a modificărilor intervenite în structura societară.

Anterior abrogării prin art. 1 pct. 8 din Legea nr. 223/2020, art. 202 alin. (1)

1

- alin. (2)

4

din Legea nr. 31/1990 prevedea că, în cazul cesiunii părților sociale către terți, așa cum era pârâtul J. la data adoptării Hotărârii AGA nr. 1/18.07.2011, înregistrarea cesiunii se realizează în două etape, respectiv menționarea hotărârii de cesiune în Registrul Comerțului și publicarea acesteia în Monitorul Oficial, respectiv, după trecerea termenului de opoziție sau soluționarea opozițiilor formulate, înregistrarea propriu-zisă a cesiunii de părți sociale.

În acest sens, art. 202 alin. (2)

4

prevede ca transmiterea părților sociale cedate operează la data expirării termenului de opoziție de 30 de zile de la publicarea hotărârii de cesiune în Monitorul Oficial sau prin respingerea opoziției de către instanță. Astfel, doar după expirarea termenului de opoziție sau respingerea opoziției, operează transferul părților sociale și are loc înregistrarea cesiunii de părți sociale în Registrul Comerțului:

"(2')Transmiterea părților sociale va opera. în lipsa unei opoziții, la data expirării termenului de opoziție prevăzut la art. 62, iar dacă a fost formulată o opoziție. la data comunicării hotărârii de respingere a acesteia."

Din această reglementare rezultă faptul că, în cazul cesiunii de părți sociale către terți, depunerea hotărârii de cesiune la Registrul Comerțului are efect constitutiv de drepturi, nu doar un rol formal, de opozabilitate a hotărârii față de terți, așa cum a considerat, în mod greșit, instanța de apel. În situația prevăzută de art. 202 alin. (2) indice 4, transferul părților sociale către terți operează nu în momentul încheierii actelor de cesiune, ci doar în urma parcurgerii procedurii menționate anterior, la momentul expirării termenului de opoziție sau respingerii acesteia de către instanța de judecată.

Prin încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 202 alin. (2)

1

- alin. (2)

4

din Legea nr. 31/1990 instanța de apel a ajuns la concluzia eronată că depunerea Hotărârii AGA nr. 1/18.07.201 l la Registrul Comerțului nu reprezintă o executare a acesteia, și, în final, la soluția, de asemenea, eronată, de respingere a apelului și acțiunii, raportat la acest fine de neprimire a acțiunii.

Recurentele-pârâte I., G. și H. au depus două cereri de recurs, prin care au invocat următoarele:

În cadrul recursului declarat de recurentele-pârâte prin avocat K., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat, în principal, admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru o judecată pe fond a apelului Curții de Apel Timișoara sau unei curți de apel învecinate, fiind incidente în cauză dispozițiile deciziei nr. 79/2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept; în subsidiar, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, în urma evocării fondului, respingerea cererii de chemare în judecată; în ipoteza în care Înalta Curte va aprecia admisibilă solicitarea recurentelor-pârâte de schimbare a considerentelor deciziei atacate; în terțiar, în baza art. 461 alin. (2) C. proc. civ. cu aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului împotriva considerentelor deciziei Curții de Apel Timișoara, păstrarea soluției de respingere a apelului și înlocuirea considerentelor greșite cu cele apreciate ca fiind corecte de către instanța supremă, în conformitate cu dezvoltarea motivului de recurs de către pârâte.

Recurentele-pârâte au subliniat faptul că, deși soluția din dispozitiv le este favorabilă, din considerentele reținute în motivarea hotărârii se constată că, de fapt, au pierdut procesul, cu atât mai mult cu cât soluția din acest dosar influențează multe dosare vizând raporturile dintre părți, actualmente suspendate în așteptarea soluției definitive din prezenta cauză.

Soluția pronunțată de instanța de apel s-a întemeiat pe reținerea greșită, în opinia recurentelor-pârâte, a puterii de lucru judecat a două hotărâri judecătorești, motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., respectiv instanța de apel a reținut greșit această putere de lucru judecat, încălcând și considerentele deciziei de casare și, implicit, dispozițiile art. 501 C. proc. civ.

Pe de altă parte, s-a susținut că în cauză există contradicții între considerente și dispozitiv, aspect care se circumscrie tot acestui motiv de recurs.

În acest sens, prin decizia de casare nr. 1365/2022, instanța supremă a impus instanței de rejudecare, în esență, să admită apelul, să anuleze sentința atacată și să soluționeze "pe fond" raporturile juridice deduse judecății.

Au susținut recurentele-pârâte că, dacă Înalta Curte ar fi ajuns la concluzia că există putere de lucru judecat în cauză cum se reține în hotărârea pronunțată în rejudecare nu ar fi trimis cauza spre rejudecare și, în mod evident, nu ar fi cerut instanței de rejudecare să facă o analiză "pe fond" a raporturilor dintre părți.

Potrivit dispozițiilor art. 501 alin. (3) C. proc. civ., instanța de rejudecare va rejudeca strict în limitele stabilite de decizia de casare, însă, în cauză, instanța de rejudecare nu a ținut cont nici de limitele stabilite de Înalta Curte pentru rejudecare și nici de dezlegarea dată asupra problemelor de drept de către instanța supremă, aspect care se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. (5) C. proc. civ.

Or, dacă casarea s-a dispus pentru că în primul ciclu procesual Curtea de Apel Timișoara a reținut greșit o autoritate de lucru judecat în favoarea pârâtelor, în oglindă, în rejudecare aceeași instanță a reținut, tot greșit, o putere de judecat în favoarea părții potrivnice, de data aceasta însă, fiind nerespectate și considerentele deciziei de casare.

S-a arătat că nicăieri în considerente instanța de rejudecare nu face referire la "împrejurarea desființării convenției de cesiune părți sociale cuprinse în Hotărârea AGA nr. 640 din data de 02.09.2015 (prin sentința nr. 96/LP/2017 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2016 și rămasă definitivă prin respingerea apelului)", considerent care se regăsește la pag. 10 a deciziei de casare.

În rejudecare, s-a ajuns la concluzia că Hotărârea AGA nr. 1/18.07.2011 a fost revocată prin Hotărârea AGA nr. 640/2015, aspect constatat prin două hotărâri, în condițiile în care prin decizia de casare se stabilește clar că Hotărârea AGA nr. 640/2015 a fost desființată și ca atare nu poate produce efecte juridice.

Astfel, în condițiile în care instanța supremă a stabilit că premisa de la care trebuie pornit este că Hotărârea AGA 640/2015 a fost desființată, recurentele -pârâte se întreabă dacă acest fapt nu înseamnă că a fost desființată și revocarea hotărârii din 2011.

Prin urmare, recurentele-pârâte susțin că ignorarea tratării acestor aspecte în considerente nu este altceva decât nerespectarea deciziei de casare, aspect care impune o nouă casare.

De asemenea, consideră că cele expuse mai sus pot fi circumscrise și motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., fiind în prezența unei hotărâri nemotivate.

Recurentele-pârâte critică și soluția pronunțată de instanța de rejudecare sub aspectul excepției de inadmisibilitate a cererii introductive a reclamanților, formulată din cele două perspective.

Deși o respinge, motivarea instanței de apel nu convinge și nu are nicio legătură cu cele invocate în susținerea excepției, aspect care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, dintr-o primă perspectivă, soluția asupra excepției inadmisibilității a rămas definitivă în primul ciclu procesual prin nerecurare.

Astfel, excepția inadmisibilității acțiunii în constatare a fost respinsă de Tribunalul Bihor prin încheierea din 23 mai 2019, încheiere care a fost apelată de antecesorul recurentelor-pârâte împreună cu sentința.

Prin Decizia nr. 281/2019, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul împotriva acestei încheieri și a sentinței cu motivare că "..deși Tribunalul a respins excepția de inadmisibiliiate, în realitate maniera cum a procedat la analiza acțiunii reclamanților și motivele pentru care a dispus respingerea acesteia echivalează, practic, cu valorificarea acestei excepții". Mai concret, Curtea de Apel Timișoara valorifică, chiar și indirect excepția inadmisibilității acțiunii, iar statuarea Curții cu privire la acest aspect a rămas definitivă.

Recurentele-pârâte au arătat că nu au formulat recurs, deoarece statuarea Curții din considerentele decizorii le era favorabilă, iar Înalta Curte a arătat clar în dispozitivul deciziei de casare că:

"Menține dispoziția de respingere a apelului declarat de pârâtul.. împotriva încheierii din 23 mai 2019 și a sentinței civile nr. 178/2019 pronunțate de Tribunalul Bihor."

Fiind menținut dispozitivul deciziei din apel cu privire la acest aspect, înseamnă că atât acesta, cât și considerentele decizorii (cele arătate mai sus) au intrat în autoritate de lucru judecat.

Ca atare, pârâtele au solicitat Curții de Apel Timișoara să se conformeze autorității de lucru judecat stabilită prin decizia din apel din primul ciclu procesual (intrată în autoritate de lucru judecat prin nerecurare), în sensul că acțiunea este vădit inadmisibilă.

Arată recurentele-pârâte că în considerentele deciziei atacate nu se regăsește absolut nimic cu privire la această excepție din prima perspectivă, aspect care se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. (6) C. proc. civ. și atrage casarea deciziei recurate.

În considerentele deciziei recurate se face referire doar la excepția de inadmisibilitate invocată din a doua perspectivă, respectiv cea vizând ce s-a întâmplat ulterior pronunțării deciziei din apel din primul ciclu procedural.

Din această a doua perspectivă, prin notele de ședință depuse în rejudecarea apelului, au arătat că "toate discuțiile din primul ciclu procesual referitoare la inadmisibilitate vizau imposibilitatea promovării unei acțiuni în realizare."

În primul ciclu procesual, reclamanții au arătat că "nu poate fi promovată o acțiune în declararea nulității absolute sau relative, neexistând motive de nulitate contemporane cu încheierea actului din 2011".

Ulterior, însă, reclamanții au formulat o acțiune (ce face obiectul dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Bihor) prin care solicită ca prim capăt de cerere exact anularea Hotărârii AGA nr. 1/18.07.2011.

În această situație, au arătat că a invocat excepția inadmisibilității pentru alte motive decât cele care au făcut obiectul primului ciclu procesual, fiind vorba de o excepție absolută care poate fi invocată în orice stadiu procesual, deci inclusiv în rejudecarea după casare.

Motivul invocării este faptul că la acest moment există pe rolul instanței o acțiune în realizarea dreptului promovată exact de aceiași reclamanți care au susținut cu tărie că nu au altă cale de valorificare a drepturilor sau intereselor lor legitime.

În atare condiții au solicitat instanței de rejudecare să constate că pe rolul instanțelor există o acțiune în realizarea drepturilor reclamanților și să respingă ca inadmisibilă prezenta acțiune în constatare.

Raportat la aceste susțineri, instanța de apel se mărginește să constate că nu este vorba de o nouă stare de fapt, astfel cum recurentele-pârâte au argumentat, ci că, pur și simplu, se încearcă repunerea în discuție a ceea ce deja s-a stabilit.

Or, în condițiile în care, aspectele invocate vizează acțiuni în realizare introduse după apelul din ciclul procesual, motivarea instanței nu are legătură cu realitatea, fiind incident motivul de casare prev. de art. 488 pct. (6) C. proc. civ.

O altă critică se referă la faptul că hotărârea atacată este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 14 alin. (5) și (6) C. proc. civ., în sensul în care cauza a fost soluționată pe excepția puterii de lucru judecat care nu a fost pusă în dezbaterea contradictorie a părților, aspect care se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

În esență, toată motivarea recurentelor a fost pe aspecte de fond, iar instanța s-a pronunțat pe excepție sau "fine de neprimire", cum apare în considerentele deciziei recurate.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. (8) C. proc. civ., apreciază că în mod greșit instanța de apel a pronunțat soluția reținând că Hotărârea AGA nr. 1/2011 a fost revocată prin Hotărârea AGA 640/2015, aspect stabilit prin două hotărâri definitive în viziunea instanței de apel.

Recurentele susțin că aceste hotărâri nu au autoritate/putere de lucru judecat în cauză, deoarece tranșează, într-un anumit context punctual, doar anumite excepții de procedură.

Din decizia de casare, se desprinde concluzia că Înalta Curte a arătat că Hotărârea AGA nr. 640/2015 fiind desființată prin hotărâre judecătorească definitivă nu poate produce niciun efect juridic, deci nici efectul de revocare a Hotărârii AGA 1/18.01.2011 astfel cum se susține de către apelanți.

Potrivit dispozițiilor art. 1554 alin. (1) teza I C. civ.:

"Contractul desființat prin rezoluțiune se consideră că nu a fost niciodată încheiat."

Astfel, ca efect al desființării pe cale judecătorească, Hotărârea AGA nr. 640/2015 nu poate produce absolut niciun efect juridic indiferent de motivul desființării ei, aceasta fiind considerată că nu a existat niciodată.

Prin urmare, în mod greșit s-a stabilit în apel că pârâtele au un "fine de neprimire" reprezentat de puterea de lucru judecat a unor hotărâri judecătorești.

În cadrul recursului declarat de recurentele-pârâte prin avocat L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea căii de atac și casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, fiind invocate dispozițiile deciziei nr. 79/05.12.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, privind interpretarea dispozițiilor art. 497, în corelație cu prevederile art. 492 alin. (1), art. 498 și ale art. 501 alin. (3) și (4) din C. proc. civ.

Recurente-pârâte au susținut că Înalta Curte a trimis cauza instanței de apel spre o nouă judecată, cu dispoziția expresă de a se rejudeca fondul și a se efectua o analiză proprie a susținerilor privind caducitatea și lipsa de efecte juridice a Hotărârii AGA nr. 1/18.07.2011.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel Timișoara, în ciuda dispozițiilor din decizia de casare, nu a procedat efectiv la o rejudecare a fondului, ci s-a limitat doar la a evoca hotărârile rămase definitive în dosarele x/2018 (pag. 15 alin. (1)-(4) din considerente) și 3001/111/2018 (pag. 15 alin. (5)-(7) din considerente). Apoi, la alin. (8), pag. 15 din considerente, doar a constatat autoritatea de lucru judecat a celor două hotărâri evocate, în ce privește revocarea Hotărârii AGA nr. 1/18.07.2011. În fine, la alin. (9), pag. 15 din considerente, raportat la faptul că revocarea Hotărârii AGA nr. 1/18.07.2011 a fost constatată prin hotărâri definitive, care presupun nu doar dispariția efectelor ci chiar a actelor juridice în totalitate, a constatat că nu există niciun act juridic în raport cu care să analizeze dreptul pârâtului D. la părțile sociale.

Nesocotind dispozițiile deciziei de casare, instanța de rejudecare a apelului a reținut puterea de lucru judecat a celor două hotărâri ca pe un fine de neprimire pentru respingerea acțiunii, neprocedând la rejudecarea efectivă a fondului, neefectuând analiza proprie dispusă prin decizia de casare, a caducității și a lipsirii de efecte a Hotărârii 1/18.07.2011.

Astfel, în speță sunt incidente motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 prin raportare la art. 501 C. proc. civ., decizia recurată fiind dată cu încălcarea dispozițiilor de procedură privind rejudecarea după casare, impunându-se deci casarea Deciziei nr. 36/A/2023.

În speță, necesitatea analizării stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului decurge din raportarea soluției instanței de rejudecare a apelului nr. 36/A/2023 la dispozițiile Deciziei de casare nr. 1.365/2022.

Astfel, deși Înalta Curte a stabilit necesitatea analizării acțiunii deduse judecății, obligând în acest sens instanța de apel să efectueze o analiză proprie a caducității si a lipsei de efecte a Hotărârii AGA 1/18.07.2011, totuși instanța de apel nu a efectuat o astfel de analiză proprie, limitându-se la a reține puterea de lucru judecat ca pe un fine de neprimire, pronunțând astfel Decizia 39/A/2023, recurată, fără judecarea fondului cauzei.

Referitor la caducitatea Hotărârii AGA nr. 1/18.07.2011 raportat Ia hotărârile din 2015, recurentele au susținut că aceasta nu poate opera în speță, având în vedere că acte sau operațiuni provenind din voința autorului nu pot determina caducitatea unui act juridic. Caducitatea intervine exclusiv dintr-un act sau dintr-o operațiune provenind de Ia un terț. Actul sau acțiunea de semnare a Hotărârii AGA 640/02.09.0215 de către D. neprovenind de Ia un terț, nu poate atrage caducitatea Hotărârii AGA 1/18.07.2011.

Arată că adoptarea Hotărârii AGA nr. 640/02.09.2015 nu revocă Hotărârea AGA nr. 1/18.07.2011 în ce privește calitatea de asociat al d-lui D. ci doar, în măsura în care nu ar fi fost desființată, ar fi modificat participația sa în societate. Hotărârea AGA nr. 1/18.07.2011 produce deci, încă de la adoptare, efecte juridice.

Fiind astfel lămurită lipsa de efecte a Hotărârii AGA nr. 640/02.09.2015 în ce privește efectele Hotărârii AGA nr. 1/18.07.2011, s-a reiterat faptul că, interpartes, în mod indiscutabil, D. a devenit proprietar asupra 157.785 părți sociale și implicit asociat cu o participație de 69,99601%, începând cu data semnării Hotărârii AGA 1/18.07.2011.

Dispozițiile art. 203 alin. (1) și alin. (2) din Legea 31/1990 stabilesc expres faptul că transmiterea părților sociale are efect față de terți numai din momentul înscrierii ei în Registrul comerțului.

Practic, actele societare prin care antecesorul recurentelor-pârâte s-a retras din societate, făcute publice prin înregistrarea lor la Registrul Comerțului au fost în fapt doar acte formale, situația reală fiind relevată de Hotărârea 1/18.07.2011, cunoscută doar de asociați. Permanent, antecesorul recurentelor-pârâte a avut percepția și convingerea că este asociat, participația sa fiind însă nepublică pentru terți.

Dovada clară, incontestabilă, a intenției lui D. de a-si menține drepturile în cadrul societății este însăși semnarea Hotărârii AGA 1/18.07.2011, prin care, deși s-a retras formal din societate, prin ieșirea M. S.R.L. (indirect D.), totuși și-a securizat prin Hotărârea AGA 1/18.07.2011 participația în cadrul societății.

Și nu în ultimul rând, se arată că Acordul nr. 2/28.10.2020 atestă fără echivoc recunoașterea, inter partes, a calității de asociat a lui D., întrucât, deși vizează în principal stingerea tuturor litigiilor dintre părți, în fapt recunoaște implicit coproprietatea asupra "imperiului Galassini".

În final, în ceea ce privește respingerea noii excepții a inadmisibilității invocată prin Notele de ședință din 05.12.2022, recurentele-pârâte apreciază că soluția instanței de rejudecare a apelului este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept procedural, respectiv a dispozițiilor art. 35 C. proc. civ., fiind incident astfel motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, instanța de rejudecare a apreciat greșit starea de fapt, preluând fără o analiză proprie premisele existente în anul 2019, reținute greșit și de instanțele anterioare, considerând că în speță nu este vorba despre o nouă excepție și în consecință, nu mai poate fi analizată excepția inadmisibilității.

Principala eroare a instanței de rejudecare a apelului a constat în faptul că nu a analizat cu atenție fundamentele noii excepții a inadmisibilității, preluând considerentele avute în vedere de toate instanțele anterioare, respectiv Tribunalul Bihor, ca primă instanță, Curtea de Apel Timișoara ca instanță a primului apel și Înalta Curte, care toate au avut în vedere situația din 23.05.2019.

Recurentele-pârâte au susținut că situația din momentul celei de-a doua judecări a apelului, cea care stă la baza noii excepții a inadmisibilității, este profund diferită de situația din 23.05.2019, fiind grevată pe existența dosarului nr. x/2020, o veritabilă acțiune în realizare prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a Hotărârii AGA nr. 1/18.07.2011, așadar o acțiune promovată pentru realizarea dreptului, dreptul a cărui realizare o urmăresc reclamații constând în deținerea tuturor părților sociale din C. S.R.L..

Deci prezenta acțiune în constatarea lipsei de efecte este inutilă, inadmisibilă, în măsura în care există pe rol acțiunea în constatarea nulității absolute a actului.

În concluzie, față de noua stare de fapt, respectiv față de existența unei acțiuni în realizare, recunoscută de reclamanți prin chiar promovarea acesteia, prin prisma dispozițiilor art. 35 C. proc. civ., recurentele-pârâte solicită instanței de recurs să constate că petitul prezentei acțiuni se subsumează petitului din acțiunea din dosarul nr. x/2020. fiind practic cuprins în acesta, și în consecință, suntem în prezenta unei noi excepții a inadmisibilității în privința căreia nu există autoritate de lucru judecat, excepție ce se impune a fi analizată după casarea deciziei 36/A din 30.01.2023.

Recurenții-reclamanți E. S.R.L. prin administrator judiciar F., B. și A. au depus întâmpinare față de cererile de recurs formulate de recurentele-pârâte I., G. Și H., solicitând respingerea acestora ca nefondate, cu cheltuieli de judecată.

Recurentele-pârâte I., G. Și H. au depus întâmpinare față de recursul declarat de recurenții-reclamanți E. S.R.L. prin administrator judiciar F., B. și A., solicitând admiterea tuturor recursurilor formulate în cauză, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei pentru soluționarea pe fond a apelurilor.

Cu titlu prealabil, comun recursurilor deduse judecății și în analiza criticilor formulate prin acestea, apare necesar a fi punctate constatările cu caracter obligatoriu ale deciziei de casare nr. 1365 din 8 iunie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în primul ciclu procesual, pe care recurenții-reclamanți și recurentele-pârâte au încercat a le valorifica în calea extraordinară de atac din perspective diferite, singurul punct de convergență fiind acela că decizia ar fi impus rejudecarea pe fond a cauzei.

Astfel, prin decizia anterior menționată s-a statuat, contrar susținerilor recurentelor-pârâte, că pârâtul nu mai poate reitera inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, întrucât, prin încheierea din 23 mai 2019, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2019, s-a respins excepția inadmisibilității cererii principale, invocată de pârâtul D., apreciindu-se că, "față de motivele invocate în susținerea cererii, care nu reprezintă cauze de nulitate absolută sau relativă a hotărârii nr. 1/18.07.2011, reclamanții nu au la dispoziție o cerere în realizare, potrivit art. 35 teza 2 C. proc. civ..".

Reține decizia de casare că încheierea menționată a fost apelată de pârâtul D. și că apelul acestuia a fost respins prin decizia civilă nr. 281/A din 1 iulie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019 de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, cu constatarea expresă că "dispozitivul și considerentele sentinței apelate sunt caracterizate de echivoc și contradicții - iar întreaga motivare conduce la concluzia că Tribunalul a valorificat, practic, un fine de neprimire, acela că efectele cesiunii se analizează în procedura de înscriere în registrul comerțului (ceea ce echivalează cu respingerea cererii ca inadmisibilă în procedura dreptului comun), deși prin încheierea de ședință din data de 23.05.2019 aceeași instanță a respins în mod expres excepția inadmisibilității cererii principale - invocată de pârât."

Astfel, decizia de casare a concluzionat că încheierea anterior menționată a rămas definitivă prin nerecurare și are autoritate de lucru judecat, potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., intimatul-pârât nemaiputând aduce în discuție chestiunea inadmisibilității acțiunii.

Prin urmare, la rejudecarea cauzei s-a constatat în mod corect de către instanța de apel că nu poate fi primită ceea ce pârâtele au denumit "o nouă excepție de inadmisibilitate", întrucât excepția nu se întemeiază, în realitate, pe o nouă stare de fapt.

Prin reiterarea excepției inadmisibilității cu referire la o pretinsă situație de fapt actuală, decurgând din existența pe rolul instanței a unui litigiu având ca obiect "acțiune în anulare", respectiv prin criticile formulate de recurentele-pârâte, se tinde la repunerea în discuție a celor stabilite cu autoritate de lucru judecat de către prima instanță, și anume că acțiunea reclamantelor nu este inadmisibilă, întrucât motivele invocate în susținerea cererii deduse judecății în cauza de față nu reprezintă cauze de nulitate absolută sau relativă a hotărârii nr. 1/18.07.2011, care să determine inadmisibilitatea acțiunii potrivit art. 35 C. proc. civ.. Această dezlegare, a cărei autoritate de lucru judecat a fost confirmată de decizia de casare, este obligatorie inclusiv pentru instanța de recurs învestită ca urmare a rejudecării dispuse.

De asemenea, împrejurarea că instanța care a soluționat apelul în primul ciclu procesual a respins apelului declarat de pârâtul D. împotriva încheierii din 23 mai 2019 pronunțate de Tribunalul Bihor, soluție menținută prin decizia de casare, și considerentele pe care această soluție s-a întemeiat, nu pot primi semnificația afirmată de recurentele-pârâte prin recursul declarat prin avocat K., în sensul că acțiunea reclamantelor ar fi inadmisibilă, o atare aserțiune fiind în contradicție flagrantă cu statuarea neechivocă mai sus analizată.

O a doua chestiune tranșată prin decizia de casare nr. 1365 din 8 iunie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, este aceea că instanța de apel a dat în mod greșit eficiență efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, în raport cu soluția pronunțată de Tribunalul Bihor prin sentința nr. 222/LP/22.10.2019, în dosarul nr. x/2019, întrucât nu se poate considera că în cadrul acestui litigiu s-a statuat pe fond asupra valabilității actului supus înregistrării, respectiv Hotărârea AGA nr. 1/18.07.2011.

În fine, cu referire la hotărârile judecătorești invocate de recurenții-reclamanți, s-a reținut ca fiind corectă aprecierea instanței de apel, în sensul că, pentru a socoti că există identitate de chestiune litigioasă tranșată în ceea ce privește efectele cesiunii din 18.07.2011, și, pe cale de consecință, autoritate de lucru judecat, trebuie ca dezlegarea anterioară să aibă ca premisă și împrejurarea desființării convenției de cesiune părți sociale, cuprinsă în Hotărârea AGA nr. 640 din data de 02.09.2015 (prin sentința nr. 96/LP/2017, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin respingerea apelului).

În acest cadru, stabilit prin decizia de casare, cauza a fost trimisă aceleiași instanțe spre o nouă judecată a apelului declarat de reclamanții A., B. și S.C. E. S.R.L. (fostă C. S.R.L.), împotriva sentinței civile nr. 178/LP/2019 din 11 iulie 2019 a Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă.

Casarea hotărârii pronunțate în apel în primul ciclu procesual a avut în vedere faptul că, deși instanța de apel a apreciat că sentința apelată a valorificat nelegal ca fine de neprimire inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, contrar încheierii de ședință din data de 23.05.2019 a aceleiași instanțe, ceea ce ar fi atras soluția de anulare a sentinței primei instanțe și de judecare a procesului prin evocarea fondului. a procedat ulterior la analiza acțiunii deduse judecății în limitele verificării existenței autorității de lucru judecat a sentinței nr. 222/LP/22.10.2019, care nu era incidentă în cauză, situație în care Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat nulitatea hotărârii.

Respectând dezlegările deciziei de casare, instanța de apel nu a primit excepția de inadmisibilitate a acțiunii, reiterată practic de către recurentele-pârâte, și a procedat la examinarea puterii de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în proceduri de drept comun în litigiile în care au fost implicate părțile prezentei cauze, apreciind că la momentul pronunțării hotărârii reclamanții beneficiază de două hotărâri definitive care stabilesc, cu putere de lucru judecat, în contra autorului reclamantelor, D., că Hotărârea AGA nr. 1/18.07.2011 a fost revocată prin voința părților și că dispozițiile art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ. sunt aplicabile.

Însă, subsecvent examinării puterii de lucru judecat a dezlegărilor date în dosarele nr. x/2018 și nr. y/2018, instanța de apel a reținut că soluția de respingere a acțiunii se impune a fi menținută în considerarea unui alt motiv de respingere a acțiunii, pe care însăși instanța de apel îl califică greșit ca reprezentând un fine de neprimire a acțiunii, respectiv lipsa oricărui act juridic în raport cu care să analizeze dreptul pârâtului D. (și implicit al moștenitoarelor acestuia) la punerea în executare sau vocația la dobândirea părților sociale.

Această excepție, care pare a privi lipsa interesului reclamantelor în formularea/menținerea acțiunii, condiție generală de exercitare a acțiunii civile ce trebuie să subziste pe tot parcursul soluționării unei cauze, nu a fost invocat de instanță, din oficiu, sau de o parte interesată și nu a fost pus în discuția contradictorie a părților, constituind pentru toate părțile cauzei o "surpriză".

Hotărârea pronunțată în aceste condiții este de natură a vătăma drepturile procesuale ale părților, prin încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil, respectiv dreptul la apărare (art. 13 C. proc. civ.) și principiul contradictorialității (art. 14 C. civ.), toate acestea garanții ale procesului echitabil, precum și a regulilor de invocare a excepțiilor.

Conform art. 13 alin. (2) C. proc. civ., părților li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului, pot să ia cunoștință de cuprinsul dosarului, să propună probe, să își facă apărări, să își prezinte susținerile în scris și oral și să exercite căile legale de atac, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, iar potrivit cu art. 14 alin. (4)-(6) C. proc. civ., părțile au dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu, instanța fiind obligată, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate, putându-și întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, acestor dezbaterii contradictorii.

De asemenea, o excepție procesuală absolută și peremptorie, care s-ar fi impus a fi soluționată cu prioritate, în conformitate cu art. 240 C. proc. civ.. mai înainte de rejudecarea fondului cauzei și de analiza susținerilor privind caducitatea, respectiv lipsa de efecte juridice a hotărârii adunării generale a asociaților C. S.R.L. nr. 1/18.07.2011 și a actului adițional x/18.07.2011, nu putea fi invocată decât în condițiile art. 247 C. proc. civ.

Aspectul de nelegalitate sus menționat a fost sesizat prin ambele recursuri deduse judecății, considerentele expuse confirmând incidența ipotezei de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., de care s-au prevalat ambele părți, respectiv când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În condițiile în care s-a constatat fondat acest motiv de casare a hotărârii, Înalta Curte apreciază că celelalte critici, subsumate art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., nu se mai impune a fi examinate, cu atât mai mult cu cât parte dintre susținerile recurentelor-pârâte vizează aspecte ce țin de soluționarea pe fond a cauzei.

Având în vedere considerentele anterior expuse, instanța supremă va dispune casarea hotărârii și, pentru a statua asupra solicitării recurenților-reclamanți de reținere a cauzei spre rejudecare, reține că prezentul proces a început la 23.01.2019, dată la care art. 497 alin. (1) teza întâi C. proc. civ. dispunea că "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite, o singură dată în cursul procesului, cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Cum un prim ciclu procesual a fost epuizat, devine incidentă Decizia nr. 79/05.12.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 61/25.01.2023, prin care s-a statuat că "în interpretarea dispozițiilor art. 497 din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, în corelație cu prevederile art. 492 alin. (1), art. 498 și ale art. 501 alin. (3) și (4) din C. proc. civ., în cazul în care în al doilea ciclu procesual se admite recursul, casându-se decizia atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție va reține cauza spre judecare în fond numai atunci când nu ar fi pusă în situația de a proceda la analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului, în caz contrar cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la instanța de apel sau, după caz, la prima instanță".

Or, evaluând îndeplinirea condițiilor enunțate de instanța de unificare a jurisprudenței, respectiv cercetând cadrul procesual constituit în recurs și motivul care a atras nulitatea deciziei recurate, Înalta Curte apreciază că statuarea asupra fondului cauzei nu este posibilă doar pe baza deciziei de casare din primul ciclu procesual și a pozițiilor exprimate de părți, fără analizarea stării de fapt.

În consecință, în aplicarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și în temeiul art. 496 și art. 497 C. proc. civ., cu aplicarea Deciziei nr. 79/2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte va admite recursurile și va casa decizia atacată, urmând a trimite cauza spre o nouă judecată a apelului declarat de reclamanții A., B. și S.C. E. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 178/LP/2019 din 11 iulie 2019 a Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, la aceeași curte de apel.

Admite recursurile declarate de recurenții-reclamanți E. S.R.L. prin administrator judiciar F., B. și A. și de recurentele-pârâte I., G. și H. împotriva deciziei nr. 36/A din 30 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 decembrie 2023.

Sursă