ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1365/2022

Ședința publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursului dedus judecății, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 23 ianuarie 2019 și precizată la 15 aprilie 2019, sub numărul x/2019, reclamanții A., B. și S.C. C. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D., ca instanța să constate inexistența dreptului pârâtului de a solicita punerea în executare a hotărârii adunării generale a asociaților C. S.R.L. nr. 1/18.07.2011 și a actului adițional x/18.07.2011, ca urmare a lipsei de efecte juridice a acestora, să se constate inexistența vocației pârâtului la dobândirea dreptului de proprietate asupra părților sociale în baza hotărârii adunării generale a asociaților C. S.R.L. nr. 1/18.07.2011 și a actului adițional x/18.07.2011.

Prin încheierea din 23 mai 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bihor a respins excepția inadmisibilității cererii principale - invocată de pârâtul D., a admis excepția tardivității cererii reconvenționale, invocată de reclamanții A., B. și C. S.R.L. și, în consecință, a constatat decăderea pârâtului D. din dreptul de a formula cerere reconvențională și a dispus anularea cererii reconvenționale; totodată, a repus cauza pe rol pentru continuarea judecării cererii principale.

Prin sentința civilă nr. 178 din 11 iulie 2019, Tribunalul Bihor a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B. și S.C. C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul D..

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții A., B. și C., cât și pârâtul D., acesta din urmă apelând și încheierea de ședință din 23 mai 2019.

Prin decizia civilă nr. 281/A din 1 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, a fost respins atât apelul declarat de reclamanții B., A. și C. împotriva sentinței civile nr. 178/11.07.2019, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2019, cât și apelul declarat de pârâtul D. împotriva încheierii de ședință din data de 23.05.2019 și a sentinței civile nr. 178/11.07.2019, ambele pronunțate de Tribunalul Bihor în dosarul cu același număr.

Împotriva deciziei sus-menționate au declarat recurs reclamanții A., B. și C., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, la o instanță de același grad.

În motivarea recursului, întemeiat, în drept, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 si 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au arătat că instanța a încălcat dispozițiile art. 480 alin. (3), art. 476. alin. (1), art. 477 alin. (2) raportat la art. 22 alin. (6), art. 397 alin. (1) teza 1 si art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., neanalizând și nepronunțându-se asupra tuturor capetelor apelului reclamanților și nici asupra fondului cauzei.

Astfel, s-a arătat că, în conformitate cu dispozițiile legale amintite, instanța are obligația de a soluționa cauza sub toate aspectele, iar, când cauza se afla in apel, efectul devolutiv al apelului presupune ca instanța de apel sa procedeze la o noua judecata a fondului, statuând atât în fapt cât și în drept, în limitele stabilite prin cererea de apel dar și având în vedere existenta unor motive de nulitate ale sentinței apelate.

Prin apelul reclamanților, a fost criticată soluția pronunțata de prima instanța în ceea ce privește nesoluționarea cauzei pe fond, arătând ca instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra principalei probleme juridice deduse judecății, respectiv efectele Hotărârii AGA nr. 640/02.09.2015 asupra Hotărârii AGA nr. 1/18.07.2011 și consecințele aferente.

Contrar celor reținute prin decizia apelata, recurenții-reclamanți arată că au solicitat atât schimbarea sentinței primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii introductive, cât și, în subsidiar, anularea sentinței atacate, în măsura în care instanța de apel ar aprecia că se impune acest lucru, cu reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea acțiunii introductive.

Prin urmare, deși a stabilit că prima instanța nu a analizat fondul cauzei, instanța de apel a reținut, în mod greșit, că reclamanții nu au solicitat anularea, ci doar schimbarea sentinței apelate, concluzie care a dus la nerespectarea art. 480 alin. (3) din C. proc. civ.

Arată recurenții-reclamanți că, fie și în situația în care s-ar fi apreciat că aceștia nu au solicitat anularea sentinței Tribunalului Bihor, instanța de apel era obligată să pună acest aspect în discuția părților și să se pronunțe asupra lui prin decizie, arătând care sunt motivele admiterii sau respingerii acestei solicitări, însă nu a făcut-o, încălcând, astfel, prevederile art. 477 alin. (2), raportat la art. 22 alin. (6), art. 397 alin. (1) teza 1 si art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Pe de altă parte, deși a procedat la analiza acțiunii principale, instanța de apel nu a rejudecat fondul, așa cum pretinde art. 476 alin. (1) din C. proc. civ., pronunțându-se strict pe chestiunea puterii de lucru judecat a hotărârilor invocate de părți, fără să facă o analiza proprie a acțiunii deduse judecății, cu statuarea asupra tuturor împrejurărilor de fapt și de drept din cauză.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, reclamanții invocă faptul că instanța de apel a încălcat și aplicat greșit dispozițiile art. 430, art. 431 alin. (2) și art. 535 din C. proc. civ., ignorând efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a sentințelor nr. 47/LP/20.02.2019, nr. 132/LP/24.05.2019, nr. 166/LP/27.06.2019, pronunțate de Tribunalul Bihor, și atribuind, prioritar, un astfel de efect sentinței nr. 222/LP/22.10.2019, pronunțată într-o procedură necontencioasă.

În acest sens, se arată că instanța a reținut puterea de lucru judecat a sentinței nr. 222/LP/22.10.2019, deși aceasta a fost pronunțată într-o procedură necontencioasă, respectiv înregistrarea în Registrul Comerțului a Hotărârii AGA nr. 1/18.07.2011, care face obiectul dosarului nr. x/2019, încălcând, astfel, prevederile art. 535 din C. proc. civ. care arată că hotărârile pronunțate în procedura necontencioasă nu au autoritate de lucru judecat și, implicit, nu se bucură de prezumția de lucru judecat.

Caracterul necontencios al procedurii de înregistrare a unei hotărâri AGA în Registrul Comerțului vine din reglementarea legală a acestei proceduri, în conformitate cu prevederile art. 37 din Legea nr. 31/1990 și art. 6 din Legea nr. 26/1990, coroborat cu Normele metodologice aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2594/C/2008, texte care reglementează procedura de soluționare a cererilor de înregistrare în Registrul Comerțului, în cadrul căreia judecătorul delegat verifică legalitatea operațiunilor supuse înregistrării în Registrul Comerțului, dispunând admiterea sau respingerea cererii de înregistrare.

Prin O.U.G. nr. 116/2009, competența de soluționare a majorității cererilor de înregistrare a fost transferată directorului ORC sau persoanelor desemnate de acesta, cu excepția situațiilor în care se formulează plângeri împotriva rezoluțiilor, cereri de intervenție sau opoziții, caz în care cererile de înregistrare, împreună cu intervențiile, urmează să fie soluționate tot de judecător.

Însă, indiferent de formularea unei cereri de intervenție, aceasta nu schimbă caracterul necontencios al procedurii în ansamblul ei, deoarece, chiar sesizată instanța de judecată, aceasta nu face altceva decât să soluționeze cererea de înregistrare, cu analizarea criticilor din cererea de intervenție, astfel încât, finalitatea procedurii o reprezintă tot o înregistrare în Registru sau respingerea acesteia, deci o chestiune necontencioasă, iar nu realizarea sau stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană. De altfel, partea care formulează cererea de intervenție nu urmărește altceva decât respingerea cererii de înregistrare, iar nu o statuare pe fond.

Pe de altă parte, recurenții-reclamanți susțin că instanța de apel a greșit atunci când a stabilit prioritatea puterii de lucru judecat a sentinței nr. 222/LP/22.10.2019, pe motivul ca aceasta este ulterioară sentințelor nr. 47/LP/20.02.2019, nr. 132/LP/24.05.2019, nr. 166/LP/27.06.2019 ale Tribunalului Bihor, încălcând dispozițiile art. 430 alin. (1) si art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

Textele de lege indicate arată că hotărârea judecătoreasca are autoritate de lucru judecat de la pronunțare, tot din acest moment chestiunea tranșata fiind opozabilă într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Contrar celor reținute de instanța de apel, în valorificarea puterii de lucru judecat contează totdeauna prima hotărâre care statuează asupra unei chestiuni litigioase, iar hotărârile ulterioare nu pot contrazice aspectele dezlegate de aceasta, și, implicit nu pot fi luate în considerare dacă încalcă puterea de lucru judecat a primei hotărâri.

Recurenții-reclamanți reiterează faptul că prin hotărârile invocate de aceștia în cadrul, pronunțate în acțiuni contencioase, pe dreptul comun (indiferent de obiectul acestora), s-a analizat și tranșat aceeași chestiune litigioasă a efectelor Hotărârii AGA nr. 640/02.09.2015 asupra Hotărârii AGA nr. 1/18.07.2011, precum în sentința nr. 222/LP/22.10.2019, după cum urmează: sentința nr. 47/LP/20.02.2019, pronunțată în dosarul x/2018, unde instanța a apreciat că hotărârea din data de 18.07.2011 a devenit caducă ca urmare a actelor ulterioare ei încheiate de același părți, sentința nr. 132/LP/24.05.2019, pronunțată în dosarul x/2018, unde instanța exprima considerentul că hotărârea din data de 18.07.2011 este caducă, ulterior adoptării acesteia intervenind acte juridice incompatibile cu conținutul acesteia, sentința nr. 166/LP/27.06.2019, pronunțată în dosar nr. x/2018, unde instanța apreciază că Hotărârea AGA nr. 1/18.07.2011 a fost revocată de părți implicit, de comun acord, prin actele adoptate ulterior de societate (respectiv, divizarea parțială din 2015 și Hotărârea AGA 640/02.09.2015 care, atestă revocarea implicită dar neîndoielnică a Hotărârii AGA 1/18.07.2011).

Prin urmare, susțin recurenții, tocmai caracterul ulterior și, evident, contrar, al sentinței nr. 222/22.10.2019 trebuia să facă instanța de apel să nu ia în considerare această hotărâre, în analiza puterii de lucru judecat, ci să dea prioritate primelor hotărâri care au statuat, unidirecțional, asupra aceleiași chestiuni.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât D. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că, prin acțiunea dedusă judecății, reclamanții doresc să înlăture efectele contractului de cesiune de părți sociale din 18.07.2011, încheiat între pârât și B., acțiune care este inadmisibilă, deoarece legea prevede alte căi pentru realizarea dreptului pretins, respectiv acțiuni în realizare.

De asemenea, intimatul-pârât arată că acțiunea este neîntemeiată, întrucât cesiunea de părți sociale din 18.07.2011 nu a fost revocată, nefăcându-se dovada lui mutuus dissensus, toate actele fiind încheiate în circumstanțele reținute cu autoritate de lucru judecat în considerentele hotărârilor judecătorești din dosarul x/2018

Cu privire la susținerile recurenților-reclamanți privind nerespectarea autorității de lucru judecat, intimatul-pârât arată că acestea trebuie înlăturate, întrucât, chiar dacă ar fi primit raționamentul acestora, există o hotărâre judecătorească anterioară celor invocate de reclamanți, care constată că cesiunea de părți sociale din 02.09.2015, fiind desființată prin sentința 73/LP/CC/2018, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin neapelare, "a rămas fără o dispoziție aptă de a fi pusă în aplicare" (sentința civilă nr. 105/05.06.2018 a Tribunalului Bihor).

În fine, intimatul-pârât D. învederează că instanța nu a făcut doar aplicarea puterii de lucru judecat, ci și-a însușit argumentele judecătorului care a reținut că a intervenit cesiunea părților sociale de la B. către pârât. Contrar susținerilor recurenților, procedura din dosarul nr. x/2019 nu este una necontencioasă, atât timp cât s-a formulat o cerere de intervenție chiar de reclamanți, care au dorit ca instanța să stabilească faptul că cesiunea din 18.07.2011 a fost revocată prin cesiunea din 02.09.2015.

Urmare a decesului intimatului-pârât D., prin încheierea din 24 martie 2021, Înalta Curte a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor acestuia, respectiv E., F. și G..

De asemenea, H.., în calitate de administrator judiciar provizoriu al recurentei-reclamante C. - societate în insolvență, și-a însușit recursul declarat de societate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând, în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport cu criticile formulate de către recurente și apărările intimatului, constată următoarele:

Prin Hotărârea adunării generale a asociaților C. S.R.L. nr. 1/18.07.2011, asociatul B. a cesionat 157.785 părți sociale către D.; în baza acestei hotărâri a fost încheiat actul adițional de modificare a actului constitutiv nr. 2757/18.07.2011 și actul constitutiv actualizat al societății; cu această ocazie nu s-au făcut demersuri pentru înscrierea cesiunii de părți sociale în registrul comerțului.

Prin Hotărârea adunării generale a asociaților C. S.R.L. autentificată de BNP I. sub nr. x/02.09.2015, asociatul B. cesionează 90.168 părți sociale către pârâtul D.; convenția de cesiune părți sociale cuprinsă în această hotărâre a fost constatată ca fiind desființată prin sentința nr. 96/LP/2017 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2016 - menținută prin decizia 363/2017 a Curții de Apel Oradea.

Hotărârea AGA 1/18.07.2011 a fost menționată în registrul comerțului în baza rezoluției 15062/29.06.2018 și a fost publicată în Monitorul Oficial; împotriva acesteia reclamanții au formulat plângere, respinsă de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2018 - dosar aflat în calea de atac la Curtea de Apel Oradea.

Prin acțiunea dedusă judecății în cauza de față, înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 23 ianuarie 2019 și precizată la 15 aprilie 2019, reclamanții A., B. și S.C. C. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D., ca instanța să constate inexistența dreptului pârâtului de a solicita punerea în executare a Hotărârii adunării generale a asociaților C. S.R.L. nr. 1/18.07.2011 și a actului adițional x/18.07.2011, ca urmare a lipsei de efecte juridice a acestora, să se constate inexistența vocației pârâtului la dobândirea dreptului de proprietate asupra părților sociale în baza Hotărârii adunării generale a asociaților C. S.R.L. nr. 1/18.07.2011 și a actului adițional x/18.07.2011.

Pornind de la această precizare a cadrului procesual și a unor elemente menite să circumstanțieze litigiul dedus judecății, Înalta Curte constată, cu titlu prealabil, că intimatul nu mai poate reitera inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată.

Astfel, prin încheierea din 23 mai 2019, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2019, a respins excepția inadmisibilității cererii principale, invocată de pârâtul D., apreciind că, față de motivele invocate în susținerea cererii, care nu reprezintă cauze de nulitate absolută sau relativă a hotărârii nr. 1/18.07.2011, reclamanții nu au la dispoziție o cerere în realizare, potrivit art. 35 teza 2 C. proc. civ.

Încheierea a fost apelată de pârâtul D., apelul acestuia fiind respins, prin decizia atacată în prezenta cauză, încheierea anterior menționată rămânând definitivă prin nerecurare.

În conformitate cu art. 430 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce statuează asupra unei excepții procesuale are autoritate de lucru judecat, astfel că intimatul-pârât nu mai poate aduce în discuție chestiunea inadmisibilității acțiunii.

Trecând la examinarea recursului formulat de reclamanți, Înalta Curte constată că parte dintre criticile invocate de aceștia, care se încadrează integral în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt fondate.

Instanța de apel a constatat că Tribunalul Bihor a declarat doar în mod formal că acțiunea reclamanților este admisibilă, ca urmare a faptului că aceștia nu au la dispoziție o acțiune în realizare, în realitate această instanță nu a procedat la abordarea fondului litigiului dedus judecății, reținând că, atât timp cât legiuitorul a prevăzut căi speciale pentru contestarea înscrierilor din registrul comerțului (plângere, opoziție, intervenție principală), instanța, în procedura dreptului comun, nu poate trece peste efectele juridice pe care le produc aceste hotărâri judecătorești; or, a arătat că, în speță, efectele cesiunii de părți sociale din 18.07.2011 au operat, potrivit art. 202 alin. (2)

4

din Legea nr. 30/1991, la data comunicării hotărârii de respingere a opoziției formulate de Comuna Borș; în ceea ce privește puterea de lucru judecat a sentinței nr. 47/20.02.2019, în sensul că Hotărârea din 18.07.2011 a devenit caducă, a arătat că aceasta poate fi invocată în acțiunile specifice înregistrărilor în registrul comerțului, nu în prezenta acțiune de drept comun.

Pe aceeași linie, în hotărârea recurată se consemnează faptul că "dispozitivul și considerentele sentinței apelate sunt caracterizate de echivoc și contradicții - iar întreaga motivare conduce la concluzia că Tribunalul a valorificat, practic, un fine de neprimire, acela că efectele cesiunii se analizează în procedura de înscriere în registrul comerțului (ceea ce echivalează cu respingerea cererii ca inadmisibilă în procedura dreptului comun), deși prin încheierea de ședință din data de 23.05.2019 aceeași instanță a respins în mod expres excepția inadmisibilității cererii principale - invocată de pârât."

Însă, în contradicție cu aceste constatări neechivoce ale nesoluționării pricinii pe fond și cu toate că se recunoaște în mod expres faptul că manierea de soluționare de către prima instanță a cererii principale este de natură să provoace o vătămare a drepturilor reclamanților, instanța de apel impută acestora că prin apelul formulat nu tind la anularea hotărârii, în condițiile art. 175 alin. (1) raportat la art. 480 alin. (3) C. proc. civ., ci doresc doar schimbarea ei, în sensul admiterii acțiunii principale.

Sub acest aspect, instanța de apel se raportează în mod greșit la principiul disponibilității - instituit de art. 9 C. proc. civ., și la limitele efectului devolutiv al apelului - reglementate de art. 477 alin. (1) din același act normativ, apreciind că sentința primei instanțe nu ar putea fi anulată, în condițiile art. 175 alin. (1) raportat la art. 480 alin. (3) C. proc. civ., ci doar schimbată, pentru că aceasta a fost solicitarea apelanților-reclamanți.

Astfel, soluțiile pe care le poate pronunța instanța de control judiciar ca urmare a judecării apelului sunt prevăzute de art. 480 C. proc. civ., independent de soluția solicitată de parte, iar ca urmare a admiterii acestei căi de atac, instanța poate anula sau, după caz, schimba hotărârea primei instanțe.

Sintagma "după caz" are în vedere ipotezele expres prevăzute de textul legal, în sensul că se va anula hotărârea apelată și se va judeca procesul, evocându-se fondul, atunci când instanța de apel constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată (alin. (3).

În situația în care a intervenit un caz de anulare a sentinței primei instanțe, instanța de apel este obligată să facă aplicarea dispozițiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., cu consecința judecării procesului prin evocarea fondului, iar nu să soluționeze cauza în limitele fixate prin cererea de apel, în aplicarea art. 477 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului in limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărârea care a fost atacată. Aplicarea acestor din urmă dispoziții se face numai atunci când nu există un motiv de anulare a hotărârii primei instanțe, care să impună procedura prevăzută de art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

De altfel, potrivit art. 477 alin. (2) C. proc. civ., "Devoluțiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluții din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil".

Așadar, hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 480 alin. (3) și art. 477 alin. (2) raportat la art. 22 alin. (6) C. proc. civ., soluția prevăzută de lege, în raport cu motivul de anulare invocat de parte și reținut de instanța de apel, fiind aceea de anulare a sentinței primei instanțe și de judecare a procesului prin evocarea fondului.

Însă, așa cum rezultă din considerentele deciziei atacate, deși nu a anulat sentința primei instanțe, curtea de apel a procedat totuși la analiza acțiunii deduse judecății, doar în limitele verificării existenței autorității de lucru judecat în cauză.

Prin urmare, întrucât nu este vorba despre o nulitate necondiționată sau expresă a hotărârii, se impune a verifica, în condițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., dacă există o vătămare produsă reclamanților, decurgând din încălcarea normelor de procedură sus-menționate, care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea hotărârii instanței de apel, atrăgând incidența motivului de casare prescris de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că instanța de prim control judiciar a constatat că nu a existat un litigiu anterior având același obiect cu cel de față, dar că problema efectelor cesiunii din 18.07.2011 și, în mod corelativ, a posibilității pârâtului de a valorifica drepturile pe care i le conferă această hotărâre a mai format obiect al analizei instanțelor de judecată, în cadrul mai multor litigii.

Astfel, reclamanții invocă în favoarea lor: sentința civilă nr. 47/LP/20.02.2019, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2018; sentința civilă nr. 132/LP/24.05.2019, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2018, și sentința civilă nr. 166/LP/27.06.2019, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2018.

În ceea ce-l privește pe pârât, acesta invocă în favoarea sa sentința civilă nr. 222/LP/22.10.2019, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2019 - prin care s-a dispus înscrierea pârâtului D. în calitate de asociat în cadrul C. S.R.L., valorificându-se astfel Hotărârea AGA din data de 18.07.2011.

Instanța de apel a apreciat că cea mai relevantă hotărâre în economia cauzei este sentința civilă nr. 222/LP/22.10.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, prin care Tribunalul Bihor a respins cererile de intervenție formulate de intervenienții B., A. și C. S.R.L., dispunând înscrierea în registrul comerțului a Hotărârii AGA nr. 1/18.07.2011 a societății C. și a Actului adițional actualizat nr. 2757/18.07.2011, în sensul înregistrării pârâtului D. în calitate de asociat al societății C. S.R.L..

Înalta Curte constată însă că sentința nr. 222/LP/22.10.2019 a fost pronunțată în cadrul unei proceduri privind înregistrarea în Registrul Comerțului a Hotărârii AGA nr. 1/18.07.2011, dosarul nr. x/2019 fiind constituit pe rolul Tribunalului Bihor în urma formulării unor cereri de intervenție de către recurenții-reclamanți din prezenta cauză. Efectele formulării unor astfel de cereri constau în suspendarea procedurii necontencioase de înregistrare desfășurate la Oficiul Registrului Comerțului, urmată de transmiterea întregului dosar la instanța de judecata competentă.

Posibilitatea formulării unor cereri de intervenție sau opoziții, caz în care cererile de înregistrare, împreună cu intervențiile, urmează să fie soluționate de instanța de judecată, nu schimbă natura verificărilor pe care instanța de judecată le face în cadrul acestei proceduri speciale, derogatorii de la dreptul comun, verificări care privesc exclusiv legalitatea cererii de înregistrare, respectiv aparența de legalitate a actelor care stau la baza mențiunilor a căror înregistrare se solicită, îndeplinirea condițiilor formale sau existența unor impedimente la înregistrare, fără a se putea statua pe fond asupra valabilității actului supus înregistrării, scopul fiind asigurarea opozabilității acestuia prin efectuarea formalităților de publicitate

Sub acest aspect, criticile invocate de recurenții-reclamanți sunt fondate, întrucât, în raport de cele mai sus expuse, nu se poate considera că sentința nr. 222/LP/22.10.2019, a Tribunalului Bihor, a tranșat aspectele deduse judecății în cauza de față, instanța de apel dând în mod greșit eficiență efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, în raport cu soluția pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Bihor, aspect ce se subsumează el însuși motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,

De altfel, sentința civilă nr. 222/LP/22.10.2019, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2019, a fost atacată cu recurs, iar soluționarea căii de atac înregistrate la Curtea de Apel Oradea a fost suspendată până la soluționarea prezentei cauze.

Cât privește hotărârile judecătorești invocate de recurenții-reclamanți, se reține ca fiind corectă aprecierea instanței de apel, în sensul că, pentru a socoti că există identitate de chestiune litigioasă tranșată în ceea ce privește efectele cesiunii din 18.07.2011, și, pe cale de consecință, autoritate de lucru judecat, trebuie ca dezlegarea anterioară să aibă ca premisă și împrejurarea desființării convenției de cesiune părți sociale, cuprinsă în Hotărârea AGA nr 640 din data de 02.09.2015 (prin sentința nr. 96/LP/2017, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin respingerea apelului).

Pe baza celor mai sus expuse, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a rejudecat fondul cauzei, nu a făcut o analiză proprie a acțiunii deduse judecății, a susținerilor privind caducitatea, respectiv lipsa de efecte juridice a hotărârii adunării generale a asociaților C. S.R.L. nr. 1/18.07.2011 și a actului adițional x/18.07.2011, limitându-se la analiza autorității de lucru judecat, căreia i-a dat eficiență în mod greșit, situație în care vătămarea decurgând din încălcarea dispozițiilor art. 480 alin. (3) și art. 477 alin. (2) raportat la art. 22 alin. (6), precum și a art. 430 C. proc. civ. este evidentă, atrăgând nulitatea hotărârii.

În consecință, în aplicarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și în temeiul art. 496 și 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte decizia atacată și va trimite cauza spre o nouă judecată a apelului declarat de reclamanții A., B. și S.C. C., împotriva sentinței civile nr. 178/LP/2019 din 11 iulie 2019 a Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă.

Va fi menținută dispoziția de respingere a apelului declarat de pârâtul D. împotriva încheierii din 23 mai 2019 și a sentinței civile nr. 178/LP/2019 din 11 iulie 2019, pronunțate de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B. și S.C. C. S.R.L., prin administrator judiciar provizoriu H.. împotriva deciziei civile nr. 281/A din 1 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Casează în parte decizia atacată și trimite cauza aceleiași instanțe spre o nouă judecată a apelului declarat de reclamanții A., B. și S.C. C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 178/LP/2019 din 11 iulie 2019 a Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă.

Menține dispoziția de respingere a apelului declarat de pârâtul D. împotriva încheierii din 23 mai 2019 și a sentinței civile nr. 178/LP/2019 din 11 iulie 2019, pronunțate de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2022.