ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 300/2025

Ședința publică din data de 6 februarie 2025

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 21 februarie 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. S.R.L., C. și D.: obligarea pârâților, în solidar, la retragerea de îndată a articolului publicat la 18 februarie 2023 cu titlul "EXCLUSIV:Dubiosul milionar A. nu a plătit nici până acum cele peste 17 milioane euro pentru fosta fabrică E. S.A., câștigată la licitație cu 10 ani în urmă: "Totul se limitează la avans și la vorbe goale"; obligarea pârâților la plata către reclamant, în solidar, a sumei de 250.000 RON, reprezentând daune morale pentru atingerea adusă reputației; obligarea pârâților să asigure publicarea hotărârii ce urmează a fi pronunțată în cauză, pe prima pagină a site-ului www.x.ro pentru 48 de ore și în două numere consecutive a două ziare de largă circulație națională; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1293 din 10 noiembrie 2023, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. S.R.L., C. și D., ca neîntemeiată.

Prin încheierea de ședință din data de 26 martie 2024, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins cererea de abținere formulată de doamna judecător F., ca neîntemeiată.

Prin încheierea de ședință din data de 22 aprilie 2024, aceeași instanță a respins cererea de recuzare formulată de reclamantul A. împotriva doamnei judecător F., ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 474A din 24 aprilie 2024, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1293 din 10 noiembrie 2023 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. S.R.L., C. și D., ca nefondat.

Împotriva încheierii din 26 martie 2024, a încheierii din 22 aprilie 2024 și a deciziei civile nr. 474A din 24 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare.

În primul rând, recurentul apreciază că încheierea din 26 martie 2024 și cea din 22 aprilie 2024 ale Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie sunt afectate de motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Acesta arată că a formulat o cerere de recuzare a doamnei judecător F., în considerarea dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 din actul normativ menționat, întrucât aceasta a soluționat, pe fond, un alt litigiu promovat de recurent împotriva publicației on-line Gândul, care viza alte articole. Prin sentința civilă nr. 1032 din 24 iunie 2021 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2020, completul de judecată compus din doamna judecător menționată a respins acțiunea sa, reținând, în esență, că este o persoană publică, aflată în vizorul presei, dar că acuzele susținute, pe care le detaliază, nu reprezintă o faptă prejudiciabilă.

Prin urmare, în aprecierea sa, doamna judecător și-a exprimat anterior părerea, direct într-o hotărâre judecătorească, cu privire la soluția în cauza pe care a fost desemnată să o judece, făcând o serie de aprecieri cu privire la calitatea sa de persoană publică, "gravele neregularități" săvârșite la E. S.A. și alte împrejurări.

Mai mult, există și alte elemente care nasc îndoieli cu privire la imparțialitatea sa, care rezultă din motivarea sentinței civile nr. 1032 din 24 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2020.

De altfel, doamna judecător a formulat o cerere de abținere care, însă, a fost respinsă, prin încheierea din data de 26 martie 2024 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, cu motivarea că participarea sa în alte cauze care implică aceleași părți, nu poate fi considerată ca o încălcare a garanției de imparțialitate.

Și cererea de recuzare pe care recurentul a formulat-o în fața instanței de apel a fost respinsă, prin încheierea din data de 22 aprilie 2024 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, cu motivarea că situația a fost deja analizată.

Or, în aprecierea sa, prin pronunțarea celor două încheieri i s-a încălcat dreptul de a fi judecat de o instanță imparțială. Soluționarea declarației de abținere nu are vreo putere de lucru judecat asupra cererii de recuzare, astfel că instanța trebuia să analizeze efectiv cererea de recuzare. Refuzând acest lucru, a încălcat principiul disponibilității, dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.

Mai mult, nu s-a ținut cont că doamna judecător și-a exprimat deja părerea cu privire la următoarele împrejurări: este o persoană publică, publicația nu a acuzat niciodată că provine din părinți evrei, ci doar a informat publicul, anumite afirmații pot fi făcute fără nicio probă factuală, dacă au fost aduse anterior la cunoștința publicului, iar despre afacerea E. presa a relatat, pe larg, gravele neregularități.

În realitate, ambele încheieri nu sunt motivate și reprezintă o încălcare a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Față de încălcarea dispozițiilor art. 6 din CEDO, art. 42 pct. 1 și 13 din C. proc. civ., solicită casarea acestora și trimiterea cauzei, spre rejudecare, de către un complet imparțial.

În al doilea rând, recurentul apreciază că decizia recurată este afectată de motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ.

După prezentarea unor pasaje din considerentele deciziei atacate, acesta arată că motivarea este contradictorie. Astfel, se reține că "privatizarea" E. S.A. este un subiect de interes public, deși în realitate nu este o privatizare, ci o executare silită realizată de Statul Român. Însă, dacă acest aspect ar fi de interes public, nu se justifică de ce subiectul articolului este persoana sa. De asemenea, există contradicție între titlul articolului și conținut. În acest sens, instanța a reținut că nu există nicio datorie exigibilă, întrucât cele 17 milioane de euro trebuie achitate după finalizarea litigiilor fundamentate pe Legea nr. 10/2001, societatea și-a executat integral obligația de plată a avansului și restul obligațiilor asumate prin caietul de sarcini, nu există nicio dovadă și nu se susține că nu s-ar intenționa să se achite diferența de preț.

Recurentul apreciază că în orice articol e normală o doză de exagerare, însă, în cauză, tot ce se prezintă în titlu, nu are acoperire. Aceasta este permisă dacă are un fundament, însă din motivarea instanței nu i se reproșează nimic companiei reprezentate de recurent.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare.

Prin întâmpinarea depusă la data de 21 august 2024, intimații B. S.R.L. și D. au solicitat respingerea căii extraordinare de atac, ca fiind nefondată. În esență, au arătat că instanțele de fond au analizat situația prezentată în cererea de recuzare și au constatat că circumstanțele care au stat la baza declarației de abținere nu s-au schimbat, astfel că aceasta nu poate fi admisă. De asemenea, apreciază că nu există nimic contradictoriu în considerentele deciziei recurate.

Prin rezoluție, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit termen la data de 6 februarie 2025, pentru soluționarea recursului declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 26 martie 2024, a încheierii din 22 aprilie 2024 și a deciziei civile nr. 474A din 24 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

La termenul din data de 6 februarie 2025, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității căii de atac formulate de recurent împotriva încheierii din 26 martie 2024 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a rămas în pronunțare asupra acesteia și asupra recursului declarat împotriva încheierii din 22 aprilie 2024 și a deciziei civile nr. 474A din 24 aprilie 2024, pronunțate de aceeași instanță.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Analizând calea de atac declarată împotriva încheierii din data de 26 martie 2024 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, sub aspect formal, din perspectiva excepției de inadmisibilitate, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Legiuitorul a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice, dând eficiență, astfel, principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesuale civile, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În acest sens, dispozițiile art. 457 din C. proc. civ. dispun că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitiv.

Astfel, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii, în sens contrar, încălcându-se principiul legalității consfințit prin prevederile art. 457 menționat anterior și ale art. 129 din Constituție.

Recurentul A. a atacat cu recurs încheierea din data de 26 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin care a fost respinsă declarația de abținere formulată de doamna judecător F..

Potrivit prevederilor art. 53 alin. (2) din C. proc. civ., "Încheierea prin care s-a încuviințat sau s-a respins abținerea, cea prin care s-a încuviințat recuzarea, precum și încheierea prin care s-a respins recuzarea în cazul prevăzut la art. 48 alin. (3) nu sunt supuse niciunei căi de atac".

Prin această reglementare, legiuitorul a avut în vedere instituirea unei proceduri simple și operative de soluționare a acestei cereri, astfel încât sunt justificate, din considerente de celeritate, judecarea în camera de consiliu, fără citarea părților, și inexistența căii de atac a recursului la o instanță superioară.

Înalta Curte reține că, în raport de dispozițiile legale menționate anterior, încheierea supusă controlului judiciar, o încheiere prin care s-a soluționat cererea de abținere a unui judecător, nu este susceptibilă de a fi atacată cu vreo cale de atac.

În consecință, va fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 26 martie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Analizând calea de atac declarată împotriva încheierii din data de 22 aprilie 2024 și a deciziei civile nr. 474A, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul critică încheierea din data de 22 aprilie 2024 a instanței menționate anterior, prin care s-a respins cererea de recuzare a doamnei judecător F., apreciind că este afectată de motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Nulitatea actelor de procedură este definită de art. 174 alin. (1) din actul normativ menționat ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă". Art. 175 din același act normativ fixează regulile și condițiile pe care trebuie să le respecte părțile sau instanța pentru a fi în măsură să invoce nulitatea unui act de procedură. În centrul acestor condiții, necesar a fi îndeplinite pentru constatarea nulității unui act de procedură, stau producerea unei vătămări și, respectiv, posibilitatea înlăturării acesteia numai prin anularea actului.

Verificând încheierea atacată prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., conform celor anterior expuse, Înalta Curte reține că nu a fost încălcată nicio normă de procedură a cărei nerespectare să atragă sancțiunea nulității.

Astfel, prin cererea formulată în scris la data de 26 martie 2024, doamna judecător, membră a completului de judecată 13 Apel, a arătat că înțelege să se abțină de la judecarea cauzei, având în vedere că a pronunțat sentința civilă nr. 1032 din 24 iunie 2021, într-un litigiu anterior, prin care ar fi analizat și unele aspecte deduse judecății și în prezentul dosar.

Prin încheierea din data de 26 martie 2024, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins declarația de abținere formulată de același magistrat, ca neîntemeiată, cu motivarea că nu există incompatibilitate, întrucât în cauză este vorba de două dosare cu obiecte diferite, respectiv care presupuneau analiza a două articole de presă distincte. Mai mult, primul dosar a fost soluționat în mod definitiv, dezlegarea acestuia beneficiind de autoritate de lucru judecat.

Prin cererea depusă la data de 27 martie 2024, reclamantul A. a înțeles să o recuze pe doamna judecător invocând dispozițiile art. 42 alin. (1) din C. proc. civ., cu motivarea că aceasta a pronunțat sentința civilă nr. 1032 din 24 iunie 2021 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, într-un litigiu anterior, între aceleași părți, ce a vizat tot publicații de pe site -ul G., astfel că și-ar fi exprimat deja opinia față de problema care era dedusă judecății și în prezenta cauză.

Prin încheierea din data de 22 aprilie 2024, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins cererea de recuzare, ca neîntemeiată, cu motivarea că același motiv de incompatibilitate, justificat pe aceeași împrejurare, a mai fost dedus judecății pe calea declarației de abținere formulată de doamna judecător, fiind analizat și apreciat ca neîntemeiat de completul învestit cu soluționarea declarației de abținere.

Înalta Curte reține că, în condițiile în care, atât declarația de abținere, cât și cererea de recuzare au la bază aceeași situație factuală, care a fost tranșată cu ocazia soluționării abținerii, când s-a stabilit că doamna judecător F. nu și-a spus părerea asupra prezentei cauze prin pronunțarea sentinței civile nr. 1032 din 24 iunie 2021 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, repunerea ei în discuție, de către recurentul A., printr-o cerere de recuzare, fără să fi intervenit o schimbare a circumstanțelor inițiale, duce fără echivoc la respingerea acesteia.

Finalitatea abținerii și a recuzarii este aceeași, constând în asigurarea imparțialității obiective și subiective a instanței învestită cu soluționarea cauzei, astfel că, odată respinsă declarația de abținere, admiterea cererii de recuzare, pentru aceleași motive invocate, ar fi lipsită de sens și, inconciliabil, contradictorie.

De altfel, din conținutul dispozițiilor legale care reglementează cele două instituții procedurale reiese că o cerere de recuzare, depusă consecutiv respingerii declarației de abținere vizând pe același magistrat, poate fi admisă, pentru motivele expres prevăzute, doar dacă nu repune în discuție aceleași împrejurări factuale, respectiv, aceleași motive de incompatibilitate pentru care declarația de abținere a fost respinsă.

Prin urmare, prin soluția la care s-a oprit instanța de apel, de respingere a cererii de recuzare, nu i s-au încălcat recurentului drepturile procesuale pe care le enumeră în cererea de recurs, respectiv principiul disponibilității, principiul dreptului la apărare și dreptul la un proces echitabil.

Este adevărat că principiul disponibilității apare ca fiind o reflexie a libertății de voință a părților litigante, care se manifestă în perimetrul drepturilor procesuale ale acestora. Însă, analiza sa se realizează în contextul celorlalte principii ce guvernează procesul civil, existând niște limite în care disponibilitatea părților trebuie totuși să se cantoneze. Or, în speță, recurentul și-a exercitat drepturile procesuale evocate, respingerea cererii de recuzare nefiind o îngrădire în sensul pretins.

De altfel, nu i s-a încălcat acestuia nici dreptul la apărare, sub aspect material sau formal, deoarece a beneficiat de toate prerogativele procedurale pe care le poate avea o parte în procesul civil, după depunerea cererii, care a fost soluționată, partea beneficiind de apărare.

Totodată, nu se poate reține că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, așa cum acesta este definit prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Trebuie remarcat că instanța de control european a statuat că obligațiile instituite în sarcina statelor prin dispoziția menționată sunt obligații de rezultat, însă statele au libertatea de a alege mijloacele care să permită sistemului lor judiciar să atingă toate scopurile prevăzute de articolul sus menționat, precum: accesul liber la justiție, celeritate, publicitate, egalitatea armelor etc.

Or, respingerea cererii de recuzare cu motivarea că problema incompatibilității, prin raportare la cele reținute în litigiul anterior, a fost deja analizată cu ocazia declarației de abținere, nu afectează garanțiile unui proces echitabil, cu atât mai mult cu cât nu s-ar putea reanaliza o situație care și-a găsit rezolvarea printr-o hotărâre definitivă.

În consecință, nu se poate reține nulitatea reclamată de recurent, încheierea din data de 22 aprilie 2024 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă fiind legală.

În al doilea rând, recurentul A. critică decizia civilă nr. 474A din 24 aprilie 2024 a aceleiași instanțe, susținând incidența motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, după expunerea unor pasaje din cuprinsul hotărârii recurate, partea arată că aceasta are considerente contradictorii, indicând punctual o serie de argumente care i-ar susține punctul de vedere.

Criticile astfel formulate, circumscrise motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., sunt, însă, nefondate.

Înalta Curte observă că, potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., pretins încălcat de către instanță, conform susținerilor recurentului - pârât, în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile părților, cât și la probele și la dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, motivarea hotărârii presupune prezentarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Deși, prin cererea de recurs, se invocă o motivare contradictorie, Înalta Curte constată că decizia recurată nu cuprinde contradicții între considerente sau între acestea și dispozitiv, instanța de apel înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de apel, ținând seama de limitele efectului devolutiv al căii de atac, respectiv de principiile tantum devolutum quantum appellatum și tantum devolutum quantum iudicatum.

De altfel, ceea ce se susține, în realitate, nu este o contradicție între considerente sau între acestea și dispozitiv, ci între argumentele instanței și înscrisurile depuse la dosar.

În acest sens, partea pretinde că s-a reținut că procesele de privatizare sunt subiecte de interes public, însă, în realitate, în cauză nu a fost o privatizare ci o executare silită realizată de stat. Mai mult, dacă această procedură este de interes public, nu trebuia ca persoana sa să fie vizată de articol. De asemenea, se susține o contradicție între titlul articolului și conținutul lui, cu atât mai mult cu cât instanța de apel ar fi recunoscut că nu există o datorie exigibilă, societatea și-a executat obligațiile și nu există dovezi că nu ar intenționa să achite diferența.

Ceea ce se impută pe această cale instanței reprezintă eventuale greșeli de judecată, iar nu vicii de motivare a deciziei supuse controlului judiciar. De altfel, chiar și modalitatea de expunere a argumentelor, prin întrebări retorice, dovedește că recurentul urmărește, în realitate, să schimbe aspectele de fapt reținute de către instanțele devolutive.

Ca atare, sub pretextul unei motivări contradictorii, recurentul urmărește readucerea, inadecvat procedural, în fața instanței de recurs, a circumstanțelor factuale din prezenta speță, pentru a pretinde concluzia contrară celei la care s-a oprit instanța de apel, fiind imposibilă extragerea unui element de nelegalitate a deciziei atacate.

De asemenea, întrebările retorice prezentate la finalul cererii de recurs și concluzia că instanța de apel a reținut că nu i se poate reproșa nimic companiei pe care o reprezintă, fără a se realiza o analiză juridică argumentată, ancorată în statuările curții de apel, se plasează în afara controlului judiciar al instanței de recurs.

În consecință, nici aceste susțineri nu sunt apte să atragă casarea deciziei recurate din perspectiva motivelor de casare invocate, prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ.

Dat fiind că dispozițiile legale indicate de recurent au fost aplicate, în mod corect, de către instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 26 martie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 474A din 24 aprilie 2024 și a încheierii din 22 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată, astăzi 6 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.