ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1633/2025

HOTĂRÂRE

29.09.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1633/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 29 septembrie 2025

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alexandria la 06.06.2025, reclamanta A. a solicitat emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtei B., respectiv, obligarea pârâtei să păstreze o distanță minimă față de reclamantă, să păstreze o distanță minimă față de Școala nr. 2 din Alexandria din str. x (locul unde învață copiii reclamantei), C. din Alexandria, str. x (locul de muncă al reclamantei), Alexandria, str. x, jud. Teleorman (locuința reclamentei și a copiilor acesteia); interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod a pârâtei cu reclamanta.

Prin sentința civilă nr. 2690/06.06.2025, Judecătoria Alexandria a admis în parte cererea. A emis ordinul de protecție prin care a dispus, pe o durată de 2 luni de la data emiterii, următoarele măsuri: obligarea pârâtei B. la păstrarea unei distanțe minime de 50 metri față de reclamanta A.; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, al pârâtei cu reclamanta. Ordinul de protecție este executoriu, fără somație și fără trecerea unui termen. A atras atenția pârâtei că încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. A atras atenția reclamantei că respectarea ordinului de protecție este obligatorie și pentru persoana protejată prin intermediul său, conform art. 19 alin. (3) din Legea nr. 26/2024. Ordinul de protecție se comunică de îndată organelor de poliție cu competențe pe raza municipiului Alexandria, județul Teleorman, care au obligația de a-l pune de îndată în executare și de a supraveghea modul în care acesta se respectă, precum și Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, în conformitate cu art. 23 alin. (1) din Legea nr. 26/2024. Onorariile cuvenite avocaților din oficiu D. și E., în cuantum de 602 RON fiecare, vor fi achitate din fondurile Ministerului Justiției.

Prin decizia civilă nr. 93/23.06.2025, Tribunalul Teleorman, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Teleorman, invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița. A acordat onorariu în sumă de 602 RON apărătorului din oficiu al apelantei, d-na avocat F., ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției. A acordat onorariu în sumă de 602 RON apărătorului din oficiu al intimatei, d-na avocat G., ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

A reținut instanța că apelanta-pârâtă B. îndeplinește funcția de grefier de ședință în cadrul Tribunalului Teleorman, secția civilă, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ., conform cărora "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. (2

) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor."

Chiar textul de lege se referă la calitatea de reclamant al grefierului, instanța a asociat această calitate cu cea de apelant, cum este în cauza pendinte, pentru asigurarea respectării principiilor imparțialității și prestigiului justiției.

În acest context, competența de soluționare aparține Tribunalului Dâmbovița, instanță de același grad aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care apelanta-pârâtă își desfășoară activitatea.

Prin decizia civilă nr. 445/15.07.2025, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale în soluționarea cererii de apel, invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a cererii de apel formulată de pârâta B. împotriva sentinței civile nr. 2690/06.06.2025 pronunțată de Judecătoria Alexandria, în favoarea Tribunalului Teleorman. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență. A dispus înaintarea din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 602 RON către avocat H. apărător desemnat din oficiu pentru apelanta-pârâtă, conform delegației pentru asistență obligatorie seria x nr. x/2025. A dispus înaintarea din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 602 RON către avocat I. apărător desemnat din oficiu pentru intimata-reclamantă, conform delegației pentru asistență obligatorie seria x nr. x/2025.

A reținut instanța că în cauză este necesar a fi analizată incidența prevederilor art. 127 C. proc. civ., derogatorii de la normele de drept comun, în privința competenței teritoriale în soluționarea unui apel declarat împotriva unei sentințe pronunțate de Judecătoria Alexandria aflată în circumscripția teritorială a Tribunalului Teleorman.

În acest sens, instanța a constatat că prorogarea legală de competență funcționează doar pe plan orizontal, iar nu și vertical, întrucât dispozițiile art. 127 C. proc. civ. impun sesizarea uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. Prin instanță de același grad se înțelege instanța corespondentă din punct de vedere material în funcție de natura și obiectul litigiului.

În cazul de față, ordinul de protecție a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Alexandria și soluționat de această instanță, cu aplicarea în ce privește competența materială a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 26/2024 conform cărora "Cererea pentru emiterea ordinului de protecție este de competența judecătoriei de pe raza teritorială în care își are domiciliul sau reședința victima.", fără ca reclamanta să uzeze de dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. în considerarea calității pârâtei de grefier în cadrul instanței superioare celei la care s-a înregistrat cererea de chemare în judecată.

În această situație stabilirea competenței instanței de apel se determină potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 2) C. proc. civ. în raport de care competența materială de soluționare a apelului revine tribunalului, iar competența teritorială revine tribunalului în circumscripția căruia se află judecătoria a cărei hotărâre este apelată, ca instanță superioară.

Dispozițiile C. proc. civ. privind competența teritorială și implicit competența facultativă reglementată de art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt aplicabile doar cererilor de chemare în judecată (de sesizare a primei instanțe), nu și cererilor de apel.

Prin urmare, Tribunalul Dâmbovița nu este competent să soluționeze apelul declarat împotriva unei hotărâri pronunțate de o judecătorie aflată în raza teritorială a altui tribunal, competența în astfel de situații putând fi atrasă exclusiv în caz strămutare, respectiv delegare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cauzei este reprezentat de cererea formulată de reclamanta A., de emitere a unui ordin de protecție împotriva pârâtei B., cerere soluționată de Judecătoria Alexandria pe fond și referitor la care s-a ivit conflictul negativ de competență în calea de atac a apelului exercitată de către pârâtă împotriva hotărârii de primă instanță.

În apel, instanțele aflate în conflict și-au declinat reciproc competența reținând în mod diferit care este competentă în soluționarea pricinii, respectiv, Tribunalul Teleorman a reținut că instanța competentă este Tribunalul Dâmbovița (instanța de același grad aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care apelanta-pârâtă își desfășoară activitatea), dat fiind calitatea de grefier la Tribunalul Teleorman a pârâtei, iar Tribunalul Dâmbovița a reținut că instanța competentă în soluționarea litigiului este Tribunalul Teleorman, ca instanță în circumscripția căreia se află judecătoria a cărei hotărâre este apelată (instanță superioară judecătoriei ce a soluționat fondul cauzei), reclamanta neînțelegând să uzeze de dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. cu prilejul judecării cauzei în primă instanță.

Înalta Curte reține că prezentul conflict negativ de competență vizează soluționarea apelului declarat împotriva unei hotărâri pronunțate în primă instanță de judecătorie, în urma dezînvestirii instanței competente să soluționeze calea de atac, prin raportare la calitatea de grefier în cadrul acesteia a apelantei-pârâte.

Potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea."

De asemenea, potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., "În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, conform legii."

Alin. (3) al aceluiași articol stabilește că "Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurilor, asistenților judiciari și grefierilor."

Prin decizia nr. 7/2016, pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, sintagma "instanța la care își desfășoară efectiv activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță".

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 558 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 10 decembrie 2014, a reținut că "(…) pentru ipoteza în care un judecător este parte într-un proces, C. proc. civ. reglementează situația particulară a acestor cauze și pune la dispoziția acestuia o normă procedurală alternativă, dând posibilitatea reclamantului judecător de a alege între instanțe deopotrivă competente".

Astfel, dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (3) din C. proc. civ., reglementează o competență facultativă pentru situația în care judecătorul (procurorul, asistentul judiciar, grefierul) sau instanța de judecată sunt părți pârâte în litigiu. În ipoteza acestor texte de lege legiuitorul a prevăzut că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător (procuror, asistent judiciar, grefier) care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece pricina, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în circumscripția căreia se află instanța care ar fi competentă potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului poate, ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă se prevalează sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul oferit de lege.

În cauză, numita B. are calitatea de pârâtă, situație față de care s-ar fi putut pune problema incidenței în cauză a dispozițiilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ. privind cererea îndreptată împotriva unei persoane ce are calitatea de judecător, procuror, asistent judiciar, grefier doar în cadrul reglementat de textul legal, respectiv să fi fost invocate de către reclamantă, la momentul procesual adecvat.

Cu toate acestea, dispozițiile legale menționate nu sunt aplicabile cauzei pendinte, câtă vreme reclamanta nu a înțeles să le valorifice cu prilejul judecății în fond, iar instanța de apel nu are prerogativa legală de a le invoca, din oficiu, în calea de atac.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Dacă necompetența materială nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, instanța sesizată rămâne competentă să soluționeze cauza, iar invocarea ulterioară a excepției de necompetență nu mai este posibilă în calea de atac.

Aceasta întrucât în calea de atac nu poate fi infirmat criteriul pe baza căruia a fost determinată competența primei instanțe.

Pe de altă parte, dacă excepția necompetenței primei instanțe ar fi fost invocată și respinsă, iar partea interesată ar fi criticat modalitatea de soluționare a pricinii de către o instanță necompetentă, instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat sentința criticată nu ar fi putut proceda la declinarea competenței de soluționare a căii de atac în favoarea instanței ierarhic superioare celei care ar fi trebuit să soluționeze cauza în primă instanță, potrivit criteriilor de stabilire a competenței, ci ar fi avut un temei legal să analizeze competența primei instanțe și să dispună în consecință, inclusiv printr-o decizie de anulare a sentinței și de trimitere a judecării cauzei instanței competente.

Raportând considerentele expuse anterior la situația din prezenta cauză, rezultă că soluționarea cauzei în primă instanță de Judecătoria Alexandria și neinvocarea excepției necompetenței în etapa procesuală a fondului, atrage competența Tribunalului Teleorman de soluționare a apelului declarat împotriva sentinței.

De altfel, competența de soluționare a apelului, prin raportare la calitatea petentei de grefier la Tribunalul Teleorman, nu poate fi pusă în discuție în apel, întrucât ar fi încălcate dispozițiile imperative ale art. 130 alin. (2) C. proc. civ., mai sus evocate.

Înalta Curte reține că, în cauza în care s-a ivit conflictul negativ de competență, pârâta avea calitatea de grefier la Tribunalul Teleorman la data înregistrării acțiunii. Ca atare, reclamanta avea opțiunea conferită de dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., dar nu a uzat de mecanismul conceput prin textul legal, ci a ales să sesizeze Judecătoria Alexandria cu judecarea fondului cauzei.

Prin soluționarea litigiului de către Judecătoria Alexandria, rezultă că apelul declarat împotriva hotărârii pronunțate în fond de această instanță revine, conform dispozițiilor art. 95 pct. 2) C. proc. civ., Tribunalului Teleorman, ca instanță ierarhic superioară. Înalta Curte reține că această instanță nu putea să invoce necompetența teritorială absolută instituită de art. 127 alin. (2) C. proc. civ., prin raportare la art. 130 alin. (2) din același act normativ, excepția necompetenței nefăcând obiectul dezbaterii la instanța de fond.

Față de această împrejurare, rezultă că Tribunalul Teleorman este instanța competentă să judece apelul declarat de pârâta B. împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Alexandria.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a pricinii revine Tribunalului Teleorman, urmând ca în temeiul art. 135 din C. proc. civ. să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.