ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1462/2025

Ședința publică din data de 16 septembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată din data de 18.06.2025, înregistrată sub numărul x/2025, reclamantul A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., luarea următoarelor măsuri de protecție pentru perioada maximă de 12 luni: 1. interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamantul conform art. 12 lit. f) din Legea nr. 26/2024; 2. obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate (500 metri) față de reclamant; 3. obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate (500 metri) față de reședința reclamantului.

În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 26/2024

2.1. Prin sentința civilă nr. 7026 din 19 iunie 2025 a Judecătoriei Sectorului 1 București, secția I civilă s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâtul B., având ca obiect ordin de protecție, în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul este cetățean străin, fără domiciliu sau reședință pe teritoriul României, în timp ce pârâtul este cetățean român, domiciliat în jud. Mehedinți.

Raportat la obiectul cauzei, emitere ordin de protecție, instanța a reținut că nu se poate stabili competența în baza art. 14 alin. (1) din Legea 26/2024, motiv pentru care se va aplica regula generală, fiind competentă instanța domiciliului pârâtului, instanță ce este mai bine plasată decât instanța competentă în subsidiar, potrivit art. 1072 alin. (2) C. proc. civ.

Art. 1072 alin. (2) este o normă de subsidiară, concepută pentru situațiile de denegare de dreptate, când nicio altă regulă de competență nu poate fi aplicată. Nu este o normă menită să înlocuiască regulile generale sau să creeze disfuncționalități, neexistând nicio rațiune juridică sau practică de a recurge la o dispoziție de excepție care ar concentra litigiile la Judecătoria Sectorului 1 București în mod nejustificat, mai ales când acestea ar contraveni principiilor generale de eficiență și acces la justiție și ar îngreuna exercitarea dreptului la apărare al pârâtului, precum și administrarea eventualului probatoriu propus de acesta.

Or, domiciliul pârâtului este situat în Mun. Drobeta-Turnu Severin, jud. Mehedinți, astfel că, prin raportare la aceste prevederi, Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin îi poate fi stabilită competența de a judeca litigiul, ca instanță română, prin raportare la art. 1072 alin. (1) și art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

Chiar dacă dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea 26/2024 sunt norme speciale și stabilesc o competență exclusivă, în temeiul art. 1072 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., excepția se completează cu regulile generale de competență, respectiv art. 107 C. proc. civ.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, prin sentința civilă nr. 3090 din data de 01 iulie 2025 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, a constatat existența conflictului negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

În motivarea sentinței civile de declinare a competenței, instanța a reținut că prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 26/2024 stabilesc, fără echivoc, faptul că cererea pentru emiterea ordinului de protecție este de competența judecătoriei pe raza teritorială în care își are domiciliul sau reședința victimei. Astfel, aceste dispoziții reprezintă, fără putință de tăgadă, norme de drept speciale față de art. 107 C. proc. civ.

Cum petentul are, potrivit susținerilor din cererea de chemare în judecată, domiciliul în afara României, în cauză devin aplicabile alte dispoziții speciale, respectiv art. 1072 alin. (2) C. proc. civ. care stabilesc că dacă nu se poate identifica instanța competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competență materială, la Judecătoria Sectorului 1 al Municipiului București, respectiv la Tribunalul București.

Astfel, această instanță se va determina prin aplicarea dispoziției legale speciale, respectiv art. 1072 alin. (2) C. proc. civ., și care stabilește competența de soluționare a cauze în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.

II. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cauzei îl constituie solicitarea reclamantului de emitere a unui ordin de protecție în favoarea sa, împotriva pârâtului B. în temeiul Legii nr. 26/2024 privind ordinul de protecție.

Instanțele aflate în conflict au reținut faptul că reclamantul este cetățean străin, fără domiciliu sau reședință pe teritoriul României, în timp ce pârâtul este cetățean român, domiciliat în Municipiul Drobeta-Turnu Severin, jud. Mehedinți, însă au apreciat diferit cu privire la dispozițiile legale în temeiul cărora se stabilește instanța competentă a soluționa cauza, Judecătoria Sectorului 1 București considerând că sunt aplicabile dispozițiile art. 107 C. proc. civ. ce instituie regula generală de stabilire a competenței teritoriale, în sensul introducerii cererii de chemare în judecată la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, în timp ce Judecătoria Drobeta Turnu-Severin a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 1072 C. proc. civ.

Raportat la obiectul cauzei, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 26/2024 prevede că "(1) Cererea pentru emiterea ordinului de protecție este de competența judecătoriei de pe raza teritorială în care își are domiciliul sau reședința victima. (2) Cererea pentru emiterea ordinului de protecție poate fi introdusă de victimă personal sau, după caz, de tutore ori alt reprezentant legal al acesteia. (3) Cererea poate fi introdusă în numele victimei și de: a) procuror; b) reprezentantul autorității sau structurii competente, la nivelul unității administrativ-teritoriale, cu atribuții în materia protecției victimelor infracțiunilor."

Ca atare, procedura reglementă de art. 14 din Legea nr. 26/2024 are în vedere situația în care cererea de emitere a ordinului de protecție este adresată instanței direct de către victimă sau în numele acesteia de către persoanele abilitate de lege în acest sens.

Art. 14 din Legea nr. 26/2024 este o normă atributivă de competență teritorială absolută de ordine publică, prin alin. (1) al acestui text de lege fiind instituit un caz de competență teritorială exclusivă.

Cum cererile pentru emiterea ordinului de protecție nu privesc bunuri sau drepturi de care părțile pot dispune, rezultă că, în această materie, părțile nu pot face o alegere de competență, neputând înlătura competența stabilită de art. 14 din Legea nr. 26/2024, fiind, așadar, în prezența unei competențe teritoriale derogatorii de la regula generală instituită de art. 107 C. proc. civ.

Așa cum s-a arătat supra, cererile având ca obiect emiterea unui ordin de protecție se soluționează de judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința victima.

În prezentul litigiul, reclamantul nu are domiciliul sau reședința în România în schimb pârâtul domiciliază pe teritoriul României astfel că, în ce privește reținerea competenței în favoarea instanțelor române, sub aspectul stabilirii competenței teritoriale în materia procesului internațional, sunt incidente prevederile art. 1066 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "Sub rezerva situațiilor în care legea dispune altfel, instanțele române sunt competente dacă pârâtul are domiciliul, iar în lipsa domiciliului, reședința obișnuită, respectiv sediul principal, iar în lipsa sediului principal, un sediu secundar sau fondul de comerț pe teritoriul României la data introducerii cererii’’ reținând drept criteriu domiciliul sau reședința pârâtului.

Având în vedere că s-a determinat că pricina intră în competența instanțelor române, în continuare urmează a se da eficiență regulilor cuprinse în materie de competență teritorială la Titlul III din C. proc. civ. - Competența instanțelor judecătorești, Capitolul II - Competența teritorială.

În atare situație, sunt incidente dispozițiile art. 1072 C. proc. civ. potrivit cu care, când instanțele române sunt competente potrivit dispozițiilor cărții de față, competența se determină conform regulilor din prezentul cod și, după caz, a celor prevăzute în legi speciale. Dacă, în aplicarea prevederilor alin. (1), nu se poate identifica instanța competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competență materială, la Judecătoria Sectorului 1 al municipiului București, respectiv la Tribunalul București.

Cum dispozițiile legii speciale, în speță art. 14 din Legea nr. 26/2024, prevăd competența teritorială a instanței de la domiciliul victimei, iar în cauză domiciliul reclamantului nu este în România, ci în străinătate, nu se poate stabili care anume judecătorie de pe teritoriul României este îndreptățită să soluționeze litigiul, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 1072 C. proc. civ., competența teritorială aparține Judecătoriei Sectorul 1 București, instanță în favoarea căreia urmează a se stabili competența de soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorul 1 București, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 septembrie 2025.