ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.09.2025

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1528/2025

HOTĂRÂRE
18.09.2025
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1528/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 18 septembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată:

Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la 2 iulie 2024, contestatoarea A. S.A., în calitate de corespondent Carte Verde al asigurătorului spaniol B. y B. S.A., a solicitat, în contradictoriu cu intimații C. și B.E.J.A. "D.", în principal, anularea tuturor actelor și formelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. x/2024, inclusiv a adresei de înființare a popririi și a procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, iar, în subsidiar, pentru situația în care se va retrage suma pentru care a fost înființată poprirea, întoarcerea executării silite pentru sumele poprite și retrase din contul A. S.A., cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1083 din 5 februarie 2025, Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Filiași, reținând, în esență, incidența prevederilor art. 11 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012, în raport cu care cauza este de competența teritorială a instanței unui stat membru în raza căruia se află domiciliul reclamantului, în speță Judecătoria Filiași. S-a mai arătat că, și dacă nu s-ar ține cont de dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 1215/2012, față de împrejurarea că debitorul este, în realitate, societatea B. y B. S.A., care are sediul în Spania, instanța de executare este judecătoria de la domiciliul debitoarei contestatoare.

Prin sentința civilă nr. 703 din 25 iunie 2025, Judecătoria Filiași a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, reținând, în esență, faptul că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012, deoarece litigiul nu privește asigurările, ci are ca obiect o contestație la executare în materie civilă, iar debitoarea B. S.A. are un corespondent în România, respectiv A. S.A., care acționează în prezenta cauză în numele debitoarei, astfel că dispozițiile arătate mai sus sunt aplicabile doar în situația lipsei unui asemenea corespondent. S-a mai reținut că este incidentă Decizia RIL nr. 20/2017, instanța de executare fiind Judecătoria Sectorului 1 București, întrucât aceasta a încuviințat executarea silită.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria Filiași a suspendat judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Soluționând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va stabili că instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă, pentru următoarele considerente:

Referitor la obiectul cauzei, se constată că A. S.A. nu a sesizat instanța cu o acțiune în materia asigurărilor, ci cu o contestație la executare, prin care a solicitat, în principal, anularea tuturor actelor și formelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. x/2024, inclusiv a adresei de înființare a popririi și a procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, iar, în subsidiar, pentru situația în care se va retrage suma pentru care a fost înființată poprirea, întoarcerea executării silite. Se mai constată că, prin încheierea din 21 iunie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Sectorului 1 București a admis cererea formulată de petentul B.E.J.A. "D." și a încuviințat executarea silită a debitoarei B. y B. S.A., prin corespondent în E. S.A., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 203 din 20 noiembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2023, definitivă prin decizia civilă nr. 237 din 19 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului creditorului C..

În acest context, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012, deoarece litigiul nu privește asigurările, ci are ca obiect o contestație la executare în materie civilă, caz în care se aplică dispozițiile art. 24 pct. 5 din același Regulament, potrivit cărora, în ceea ce privește executarea hotărârilor, au competență exclusivă instanțele din statul membru pe teritoriul căruia a fost sau urmează să fie executată hotărârea.

Potrivit dreptului național (art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.), contestația la executare este de competența instanței de executare, aceasta soluționând cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În condițiile în care executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Sectorului 1 București, prin încheierea din 21 iunie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, se reține că, din perspectiva prevederilor art. 651 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., instanța de executare a fost deja stabilită, ea fiind Judecătoria Sectorului 1 București, iar acest aspect, în lumina celor statuate de către Înalta Curte prin Decizia RIL nr. 20/2021, nu mai poate fi reapreciat.

Față de aceste considerente, în baza art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 septembrie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-11-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2027/2025
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2025 Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la data de 4 august 2025 pe rolul Judecătoriei Pitești, pet
ÎCCJ 2025-06-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1274/2025
Ședința publică din data de 5 iunie 2025 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată: 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, A. a solicitat instanței încuviințarea executării silite d
ÎCCJ 2024-06-13
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1650/2024
Ședința publică din data de 13 iunie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată: 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la 12 februarie 2024, B.E.J. A., la cererea creditoarei B.
ÎCCJ 2025-12-02
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2206/2025
Ședința publică din data de 02 decembrie 2025 asupra conflictului negativ de competență: I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, sub nr. x/2023,
ÎCCJ 2025-05-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1126/2025
Ședința publică din data de 15 mai 2025 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: 1. Cererea Prin cererea înregistrată la 19 februarie 2025 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, sub nr. x/2025, pete
Sursă