ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1496/2025

HOTĂRÂRE

17.09.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1496/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 17 septembrie 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistată pe rolul Judecătoriei Roman în data de 14.03.2023, sub nr. x/2023, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții C. și D., solicitând instanței să dispună obligarea acestora, în solidar, la plata către reclamanți a sumei de 30.000 RON, cu titlu de daune morale, precum și a cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.

În drept, cererea a fost fundamentată pe prevederile art. 1.349 și urm. C. civ., art. 1.357 C. civ., art. 55 din Legea nr. 360/2022, art. 265 din Legea nr. 303/2022 și art. 8 C. proc. pen.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentința nr. 1087/26.03.2025, Judecătoria Roman a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

A reținut instanța că, în speță, raportat la obiectul pretențiilor formulate, sunt incidente prevederile art. 269 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, astfel că, având în vedere faptul că reclamanții au domiciliul în municipiul Iași, iar pârâtul D. are calitatea de procuror, a apreciat că revine Tribunalului Iași competența de soluționare a litigiului pendinte.

Prin sentința nr. 1564/30.06.2025, Tribunalul Iași, secția I civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul, pentru soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A reținut instanța că instanța sesizată inițial nu a nu a pus formal în discuția părților calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății și nu a stabilit anterior discutării necompetenței materiale faptul că acțiunea reclamanților este fundamentată pe instituția erorii judiciare.

De asemenea, a apreciat ca fiind artificială calificarea acțiunii (pe care a apreciat-o ca fiind formată din două cereri distincte), ca fiind fundamentată pe instituția erorii judiciare, cât timp reclamanții nu au indicat niciun element specific al acestei specii de acțiuni.

În acest context, a apreciat că reclamanții au învestit instanța cu o acțiune în pretenții întemeiată pe instituția răspunderii civile delictuale de drept comun, competența materială fiind determinată în raport cu valoarea obiectului cererii de chemare în judecată.

În consecință, a apreciat Judecătoria Roman ca fiind competentă material și teritorial să soluționeze cauza de față.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman, pentru considerentele expuse în continuare:

Desesizarea reciprocă a celor două instanțe aflate în conflict a fost determinată de modul diferit în care cele două instanțe au stabilit competența materială de soluționare a unei cereri având ca obiect pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata de daune morale, ca urmare a pretinsei nerezolvări a unei cauze penale într-un termen rezonabil.

Astfel, Judecătoria Roman a apreciat că, raportat la obiectul cauzei, prin care se solicită despăgubiri pârâților în legătură cu modalitatea în care au efectuat activitatea de urmărire penală, în speță devin incidente prevederile art. 269 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, competența de soluționare a pricinii revenind tribunalului în a cărui circumscripție teritorială domiciliază reclamantul.

Pe de altă parte, Tribunalul Iași, secția I civilă a reținut că, în raport cu modalitatea în care a fost dedusă judecății prezenta cauză, aceasta este circumscrisă dispozițiilor din materia răspunderii civile delictuale, astfel că fixarea competenței materiale are loc în raport cu valoarea obiectului cererilor formulate, potrivit prevederilor art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.

Totodată, tribunalul a mai reținut și aspectul că cererea nu se subsumează instituției erorii judiciare, cât timp nu au fost indicate elementele specifice acestei specii de acțiuni și nici nu a fost îndreptată împotriva subiectului pasiv calificat și prevăzut expres de normele din materia răspunderii pentru erori judiciare.

Se constată că, prin acțiunea formulată, reclamanții A. și B. au solicitat obligarea, în solidar, a pârâților C. (agent șef de poliție) și D. (procuror) la plata de daune morale în cuantum de 30.000 RON, reprezentând prejudiciu moral, în legătură cu instrumentarea unui dosar penal în cadrul căruia dețin calitatea de persoane vătămate, demersul procesual fiind formulat în considerarea pronunțării încheierii nr. 561/31.08.2021 a Judecătoriei Roman, în dosarul nr. x/2021 și a încheierii nr. 67/08.02.2023 a aceleiași instanțe, în dosarul nr. x/2023, prin care au fost admise contestațiile reclamanților privind durata procesului penal, fiind stabilit, totodată, termenul în care procurorul trebuie să rezolve cauza.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 1.349 și urm. C. civ., art. 1.357 C. civ., art. 55 din Legea nr. 360/2022 și art. 265 din Legea nr. 303/2022, fiind invocată, în cuprinsul acțiunii, inclusiv nerespectarea dispozițiilor art. 8 C. proc. pen., privitoare la finalizarea cauzei într-un termen rezonabil.

Aceleași temeiuri juridice au fost reluate și în cadrul notelor de ședință depuse de reclamanți la 25.03.2025 în fața primei instanțe sesizate, invocându-se suplimentar celor indicate prin cererea introductivă și încălcarea prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest context, în raport cu temeiurile de drept pe care reclamanții au înțeles să-și fundamenteze cererea de chemare în judecată, se constată că acțiunea dedusă judecății, grefată pe regulile răspunderii civile delictuale, constă în solicitarea atragerii răspunderii pârâților pentru nesoluționarea unei cauze penale într-un termen rezonabil, din perspectiva art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel fiind, se constată că, prin acțiunea promovată, reclamanții nu invocă existența unei erori judiciare, ci pretind, în esență, repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a duratei procedurilor judiciare, apreciind că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii delictuale.

Pentru considerentele expuse anterior, având în vedere că cererea de chemare în judecată este una de drept comun, fundamentată pe principiul răspunderii civile delictuale, ce deduce spre examinare pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil, prin încălcarea termenului rezonabil al procedurilor judiciare, cu trimitere la dispozițiile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, revine Judecătoriei Roman competența materială de soluționare a acesteia, conform art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., raportat la valoarea pretențiilor formulate.

Drept urmare, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Roman.