Decizia nr. 320/2026 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 824/2020 a Judecătoriei Iași

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, secția civilă, în data de 23 mai 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâții C. și D., solicitând rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.01.2016, precum și obligarea promitenților vânzători la restituirea contravalorii avansului și a ratelor achitate de reclamanți pe parcursul derulării contractului, cu cheltuieli de judecată. În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1707 C. civ. Prin sentința civilă nr. 824 din 30 ianuarie 2020, Judecătoria Iași – secția civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare cauzei în favoarea Tribunalului Iași. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Iași – secția civilă, la data de 27 februarie 2020, sub nr. x/2020.

Sentința pronunțată de Tribunalul Iași Prin sentința nr. 581 din 27 martie 2024, Tribunalul Iași – secția I civilă a respins cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C. și D., ca nefondată. A obligat reclamanții, în solidar, să achite pârâților suma de 2.485 RON, reprezentând cheltuieli de judecată cu onorariul pentru expertiză, iar suma de 7947 RON, reprezentând ajutor public judiciar pentru taxa de timbru acordat reclamanților a rămas în sarcina statului. A constatat că reclamanții, potrivit încheierii de ședință din 21.11.2023, au fost obligați să achite diferența de onorariu pentru dl. expert E. în cuantum de 1.974 RON.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Iași Prin decizia nr. 389 din 21 octombrie 2024, Curtea de Apel Iași – secția civilă a respins apelul formulat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 581 din 27 martie 2024 pronunțate de Tribunalul Iași, secția I civilă. Conform art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, a rămas în sarcina statului suma de 2.036,75 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru pentru care apelanții au beneficiat de ajutor public judiciar sub forma reducerii cu 50%.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții A. și B., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă.

Apărările formulate în cauză În data de 17 iulie 2025, intimații-pârâți C. și D. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În data de 29 ianuarie 2026, recurenții-reclamanți au depus declarație de renunțare la judecată, autentificată sub nr. x/20.01.2026 de notarul public F. din cadrul Biroului Notarial G.. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând, cu prioritate, incidentul renunțării la judecata cererii de chemare în judecată formulate de către recurenții-reclamanți, Înalta Curte reține următoarele: Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, în conținutul căruia intră și dreptul părților de a face acte procedurale de dispoziție cu privire la drepturile subiective deduse judecății sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaște ori stabili respectivele drepturi. Renunțarea la judecată este un act procesual de dispoziție, de care instanța trebuie să țină cont și care poate avea loc oricând în cursul judecății, putându-se face atât în primă instanță, cât și în căile de atac, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, cum este cazul în speță. În acest sens, dispozițiile art. 406 C. proc. civ. prevăd că "(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. (2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială. (…) (4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare. (5) Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză. (…)" În speță, la data de 29 ianuarie 2026, anterior primului termen de judecată din data de 25 februarie 2026, acordat în cauză în ședință publică, cu citarea părților, reclamanții A. și B. au depus, în temeiul art. 406 C. proc. civ., cerere de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. x/2020, cererea fiind autentificată sub nr. x/20.01.2026 de notarul public F.. Față de conținutul cererii depuse la dosar, semnată de ambii recurenți, Înalta Curte constată că rezultă cu certitudine manifestarea de voință a reclamanților de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată, act de dispoziție intervenit anterior primului termen de judecată pentru care părțile au fost legal citate. Văzând manifestarea de voință a recurenților-reclamanți, exprimată cu respectarea dispozițiilor de procedură enunțate mai sus, precum și poziția procesuală a intimatului-pârât C., Înalta Curte, în temeiul art. 406 C. proc. civ., va lua act de renunțarea reclamanților la judecata cererii de chemare în judecată și, reținând că această renunțare a intervenit în faza procesuală a recursului, va admite recursul și va anula hotărârile pronunțate în cauză.