ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1477/2025

Ședința publică din data de 17 septembrie 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecata înregistrată pe rolul Tribunalul Galați, secția I civilă la data de 24.02.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., în nume propriu, cât și în calitate de moștenitor al tatălui său B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C., D. și E. S.A., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea asigurătorului, în solidar cu pârâtele persoane fizice, la plata de daune morale în cuantum de 50.000 euro, ca urmare a suferințelor morale resimțite în urma decesului tatălui său, B., deces cauzat de faptele comise în exercitarea serviciului de către pârâta C., precum și pentru suferințele fizice resimțite de către tatăl său, cauzate de către pârâte în exercitarea serviciului, suferințe care au cauzat moartea acestuia;

- obligarea pârâtelor C. și D. să plătească suma de 3.000 de RON, cu titlul de daune materiale, reprezentând cheltuieli efectuate cu înmormântarea și pomenile ulterioare, specifice ritualurilor religiei creștin-ortodoxe în care a trăit și a fost înmormântat/pomenit B.;

- obligarea asigurătorului la plata unor penalități de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere de la momentul decesului tatălui său și până la data efectivă a plății sumei solicitate cu titlul de daune morale și materiale;

- obligarea asigurătorului și pârâtelor la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1.357 alin. (1) și (2), art. 1.381 alin. (1), art. 1.392 și art. 2.224 alin. (1) și (2) C. civ.

La data de 06.09.2020, reclamantul a depus cerere de îndreptare eroare materială, indicând că extragerea sondei urinare avut loc în noaptea 22/23 februarie 2019 de către pârâta C..

La termenul de judecată din data de 11.04.2023, tribunalul a dispus disjungerea cererii în ceea ce o privește pe pârâta E. S.A..

Prin sentința nr. 685/13.06.2023, Tribunalul Galați, secția I civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele C. și D.; a obligat-o pe pârâta C. la plata către reclamant a sumei de 8.000 euro, la cursul valutar BNR din ziua plății, cu titlul de daune morale; a respins, în rest, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată; a fost menținută în sarcina statului avansarea sumei de 5.039,16 RON, reprezentând parte din cuantumul taxei judiciară de timbru de la plata cărei reclamantul a fost scutit; a fost obligată pârâta C. la plata către stat a sumei de 959,84 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată, iar reclamantul a fost obligat la plata către pârâta D. a sumei de 3.224,28 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 180/A/26.09.2024, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta C. împotriva sentinței; a admis apelul reclamantului împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D.; a schimbat în parte sentința și, în consecință, a obligat-o pe pârâta D. la plata către reclamant a sumei de 2.000 euro la cursul valutar BNR din ziua plății, cu titlul de daune morale; a obligat-o pe pârâta C. la plata către reclamant a sumei de 1.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în primă instanță; a obligat-o pe pârâta D. la plata către reclamant a sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în primă instanță; a respins, în rest, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată; a dispus rămânerea în sarcina statului a sumei de 4.851,9 RON, reprezentând o parte din cuantumul taxei judiciară de timbru de la plata cărei reclamantul a fost scutit, proporțională cu pretențiile respinse; a obligat-o pe pârâta C. la plata către stat a sumei de 898 RON, cu titlu de ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamantul; a obligat-o pe pârâta D. la plata către stat a sumei de 240 RON, cu titlu de ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamantul; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței contestate; a înlăturat orice dispoziții contrare; a obligat-o pe intimata-pârâtă D. la plata către apelantul-reclamant a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel; a respins cererea privind celelalte cheltuieli de judecată efectuate în apel, ca nefondată; a obligat-o pe intimata-pârâtă D. la plata către stat a sumei de 299 RON, cu titlu de ajutor public judiciar de care a beneficiat apelantul-reclamant, proporțional cu pretențiile admise; a dispus rămânerea în sarcina statului a sumei de 2.696 RON, reprezentând o parte din cuantumul taxei judiciare de timbru de la plata căreia a fost scutit în apel reclamantul, proporțională cu pretențiile respinse.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta C., indicând faptul că este nevinovată pentru urmările suferite de către reclamant.

Ulterior expunerii condițiilor generale de atragere a răspunderii civile delictuale și a cerințelor privitoare la repararea prejudiciului, recurenta-pârâtă a precizat că, din probele depuse la dosar, nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre prejudiciu și vinovăția sa.

De asemenea, ulterior prezentării, cu titlu general, a unor chestiuni teoritice referitoare la modalitatea de stabilire a cuantumului daunelor morale, a menționat că, în speță, există o îmbogățire fără just temei a intimatului-reclamant.

Totodată, ulterior redării, în aceeași manieră, a unor considerații generale referitoare la cuantificarea daunelor morale, recurenta a precizat că prejudiciul reclamantului constă în suferința pricinuită de decesul tatălui acestuia.

Relevând cadrul factual, recurenta a precizat că fapta ilicită care i-a fost imputată și pentru care a și fost sancționată la locul de muncă este aceea că nu a fost consemnat în fișa postului că a fost scoasă sonda urinară.

Arată că a fost cercetată la locul de muncă pentru scoaterea sondei urinare și nu a fost găsită vinovată pentru acest lucru.

Reluând cele arătate anterior, a precizat că singura culpă identificată de către comisia de cercetare a fost aceea că nu a menționat în fișa pacientului că a fost scoasă sonda urinară, faptă care nu a condus la decesul tatălui reclamantului.

În privința cerinței referitoare la existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul suferit de reclamant, menționează că legat de acest aspect, a fost efectuat un raport medico-legal cu privire la cauzele decesului tatălui reclamantului, prin care s-a stabilit că nu scoaterea sondei urinare a fost cauza decesului tatălui reclamantului.

Precizează că nici măcar scoaterea sondei urinare nu i se poate imputa pârâtei, deoarece aceasta a fost cercetată sub acest aspect și nu a fost găsită vinovată.

Arată că nu există o legătură de cauzalitate între faptul că nu s-a consemnat în fișa pacientului că i-a fost scoasă sonda urinară și suferințele reclamantului cu privire la decesul tatălui său.

Reiterând cele evocate anterior, a menționat că singura culpă a sa este aceea că nu a consemnat în fișa pacientului că i-a fost scoasă sonda urinară tatălui reclamantului, însă vinovăția trebuie să existe în raport cu reclamantul, nu cu tatăl reclamantului, neexistând o legătura între pârâtă și decesul tatălui reclamantului.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, precum și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată din prezenta fază procesuală.

Printr-o primă apărare, intimatul-reclamant a menționat că aspectele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în cazurile de recurs indicate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, a precizat că recurenta nu a specificat norma de drept material aplicată în mod greșit de către instanța de apel, ci s-a limitat la a relua a conținuturilor soluțiilor pronunțate în cauză de către instanța de fond și instanța de apel.

De asemenea, a arătat că toate aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs puteau fi invocate în apel, ceea ce determină respingerea, ca inadmisibile, a criticelor prezentate pentru prima dată în recurs, conform art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, sens în care, expunând situația de fapt, a precizat, privitor la legătura de cauzalitate dintre conduita recurentei și decesul tatălui său, că aceasta, contrar îndatoririlor de serviciu și fară consimțământul medicului specialist curant, a extras proteza urinară din corpul tatălui său, proteză instalată de către medicul curant în timpul operației, rupând sistemul de prindere a acesteia de vezica urinară.

După extragerea uretrei, recurenta nu a înștiințat medicul curant, iar a doua zi, contrar îndatoririlor de serviciu, fără a deține o pregătire de specialitate și prin metode empirice, a încercat să reintroducă proteza uretrală în cavitatea vezicii urinare, manevre care au generat infectarea vezicii și a întregului sistem urinar.

Extragerea protezei urinare a dus la imposibilitatea eliminării din corp a urinei, acumularea acesteia în cavitatea abdominală și în întreg corpul tatălui său, ducând la ruperea operației, ceea ce a generat în cele din urmă decesul tatălui reclamantului, între extragerea protezei/sondei urinare și deces existând o legătură de cauzalitate directă.

Precizează că aceste aspecte au fost dovedite în cursul procesului prin dosarul medical al tatălui său, prin răspunsurile la interogatoriul pârâtei D., respectiv prin scriptul discuțiilor telefonice dintre recurentă și intimata D..

În ceea ce privește propriile suferințe, intimatul-reclamant arată că l-a îngrijit pe tatăl său până la momentul decesului acestuia, fiind afectat puternic de suferințele tatălui său, având stări de nesomn, stres și neliniște, intensitatea suferinței resimțite depășind suma acordată cu titlu de daune morale de către instanță.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, invocată de intimatul-reclamant, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

- Pretinzând nelegalitatea deciziei din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocă doar formal o greșită interpretare, de către instanța de apel, a normelor de drept material din materia răspunderii delictuale, art. 1.349 și art. 1.357 C. civ., și, corelativ, a respectiv a dispozițiilor art. 54 din Decretul nr. 31/1954, referitoare la drepturile subiective nepatrimoniale.

Astfel, fără a se grefa pe dezlegările instanței de prim control judiciar, care au constatat, pe baza probatoriului administrat în cauză, existența atât a unor fapte ilicite comisive, constând în "suprimarea sondei urinare făcută fără indicație medicală și în necunoștință de cauză privind leziunile constatate intraoperator", "tentativa de montare a unei alte sonde, de tip Tiemann" (din moment ce "sondajul vezical, tentat ulterior suprimării sondei vezicale, montată postoperator și verificată intraoperator, este un gest care nu intră în competența asistentei medicale, iar procesul-verbal al schimbului de tură nu a menționat evenimentul"), cât și a unei fapte ilicite omisive, constând în "neanunțarea medicului chirurg de gardă despre orice element de evoluție nefavorabilă a unui asemenea bolnav", recurenta s-a limitat doar la a afirma în mod generic că "singura ei vină, care a fost identificată de către comisia de cercetare, a fost faptul că nu a menționat în fișa pacientului că i-a fost scoasă sonda urinară".

Or, în legătură cu susținerile deduse judecății în apel și reluate, ca atare, în prezenta cale extraordinară de atac, curtea a constatat, ca efect al reținerii efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al sentinței nr. 262/17.06.2020 a Tribunalului Galați, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2019 (definitivă prin decizia nr. 21/19.01.2021 a Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale), prin care s-a dispus respingerea contestației acesteia împotriva deciziei de sancționare nr. 43/20.05.2019 emisă de managerul Spitalului Municipal "Anton Cincu" Tecuci, că, "în data de 22/23.02.2019, salariata C., aflându-se în executarea turei de noapte pe secția chirurgie, luând cunoștință despre deteriorarea stării de sănătate a pacientului B., precum și despre împrejurarea că un alt salariat al unității urmează a interveni asupra sondei urinare montate pacientului, în vederea scoaterii acesteia (ceea ce s-a întâmplat ulterior), nu a informat medicul de gardă despre aceste împrejurări, nu a făcut mențiunile corespunzătoare în foaia de observație, nu a împiedicat scoaterea sondei urinare și nu a informat medicul din secție la predarea schimbului cu privire la starea pacientului și cu privire la faptul că acestuia îi fusese scoasă sonda urinară".

Conferind prevalență dezlegărilor jurisdicționale intrate sub autoritate de lucru judecat, curtea de apel a mai reținut și că "infirmiera D. a declarat că asistentul medical de serviciu, C. a dispus să-i scoată sonda pacientului A., pentru că trebuie să urineze spontan."

În atare circumstanțe, prezentarea unei alte situații de fapt, plasate în afara sferei relativității efectelor sentinței nr. 262/17.06.2020 a Tribunalului Galați, secția I civilă, în vederea obținerii unei noi devoluări a cauzei, în afara cerințelor ce se degajă din cadrul prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nesocotește existența judecății anterioare și natura căii extraordinare de atac a recursului.

Aceasta întrucât, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată poate deduce judecății doar acele aspecte de nelegalitate subsumabile motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Faptul că, în urma examinării probatoriului și a hotărârilor judecătorești pronunțate în pricina anterioară (în care pârâta a figurat în calitate de contestatoare), instanța de apel a ajuns la o altă concluzie decât cea susținută de recurentă (în privința existenței faptelor ilicite reținute în sarcina sa) nu reprezintă un aspect apt să infirme raționamentul logico-juridic al instanței de prim control judiciar, acesta vizând, în realitate, maniera de stabilire a cadrului factual.

Or, reevaluarea situației de fapt a cauzei și oferirea unei noi interpretări materialului probator administrat în fața curții de apel presupun un control în temeinicie al judecăților înfăptuite în prezenta pricină, nepermis instanței de recurs, a cărei cenzură este una exclusiv în legalitate a hotărârii atacate, recursul urmărind să supună doar examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, conform dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, indicând doar în termeni generali că "fapta ilicită care i-a fost imputată pârâtei este faptul că nu a fost consemnat în fișa postului că i-a fost scoasă sonda urinară" (lăsând, deci, în afara analizei tocmai caracterul obligatoriu al dezlegărilor din hotărârea mai sus amintită), recurenta se referă, în realitate, la aspecte străine judecății din apel, nefiind posibilă, din acest motiv, identificarea unei critici subsumabile prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., în privința modalității de valorificare, de către instanța de prim control judiciar, a autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2019.

- Din aceleași considerente, nici susținerile care tind la infirmarea reținerii culpei sale, nu permit exercitarea controlului judiciar specific prezentei faze procesuale, din moment ce, inclusiv în dezvoltarea acestora, recurenta omite a se raporta în mod efectiv la judecata anterioară.

În acest sens, fără a deduce, spre examinare, o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta se rezumă doar la a susține (deficitar, cum s-a arătat anterior) că "singura vinovăție a pârâtei este faptul că nu a consemnat în fișa pacientului că i-a fost scoasă sonda urinară tatălui reclamantului".

Or, tocmai lipsa indicării punctuale a modalității în care ar fi trebuit să procedeze instanța în stabilirea vinovăției sale, altfel decât prin reținerea incidenței dezlegărilor obligatorii din judecata anterioară, realizată în legătură cu împrejurări comune celor care conturează pretenția formulată în prezenta pricină, imprimă criticii un caracter pur formal, recurenta înțelegând, practic, doar să formuleze simple afirmații, cu nesocotirea dezlegărilor care au justificat reținerile în cauză.

În realitate, susținerea denotă doar dezacordul părții în raport cu soluția atacată, din moment ce, prin susținerea concluziei contrare celei reținute de instanțele fondului, recurenta tinde, impropriu, la restabilirea situației de fapt, ceea ce nu este permis în prezenta fază procesuală.

Aceasta întrucât (distinct de împrejurarea stabilirii, sub semnul autorității de lucru judecat atașate sentinței nr. 262/17.06.2020 a Tribunalului Galați, secția I civilă, a vinovăției recurentei în legătură cu faptele ilicite reținute în sarcina acesteia), indicând doar formal lipsa vinovăției sale, recurenta critică, în realitate, circumstanțele factuale reținute de curtea de apel, care au stabilit că "a dispune a se scoate sonda urinară de către o infirmieră care nu avea atribuții în acest sens și a cunoaște despre intenția acesteia, fără a o opri, date fiind atribuțiile apelantei, în calitate de asistent medical, indică aceeași culpă în a veghea asupra bunăstării pacientului și în omisiunea de a acționa în cazul în care starea acestuia și împrejurările de fapt o impuneau", stabilite ca repercutându-se, în cronologia evenimentelor, inclusiv asupra intimatului-reclamant, care "a fost nevoit să asiste la suferința tatălui și la degradarea stării de sănătate" (a acestuia).

Or, pentru a ajunge la această concluzie, instanța devolutivă de control judiciar, a reținut, în urma evaluării probatoriului (conversațiile x aflate la dosar Curtea de Apel Galați), inclusiv "confirmarea stării de panică a apelantei-pârâte cu referire la evenimentul în cauză, prezumându-se că, simțindu-se vinovată cu privire la cele întâmplate, apelanta se gândea cu teamă la consecințe".

Ca atare, întrucât statuările instanței de apel nu mai pot fi contrazise la acest moment procesual, simpla referire la lipsa vinovăției sale în raport cu prejudiciul moral pretins de intimatul-reclamant nu este de natură a imprima, în sine, criticii un caracter subsumabil prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

- În egală măsură, nici susținerile referitoare la lipsa prejudiciului intimatului-reclamant, dat fiind că "această faptă nu a condus la decesul tatălui reclamantului", nu deduc veritabile aspecte de nelegalitate în privința deciziei atacate.

Astfel, separat de împrejurarea că afirmațiile relative la lipsa suferirii unui prejudiciu moral de către intimatul-reclamant au fost invocate direct în recurs, cu nesocotirea prevederilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., recurenta, în aceeași manieră inadecvată procedural, deduce judecății doar aspecte străine de considerentele actului jurisdicțional atacat atunci când se referă la "prejudicierea prestigiului reclamantului", la "demnitatea și onoarea" acestuia, respectiv la necesitatea ca "prejudiciul să fie analizat și detectat de către o persoană specializată, respectiv un psiholog sau un psihiatru, care poate să aprecieze dacă reclamantul a fost afectat foarte grav prin decesul tatălui său".

Susținerile sunt unele distincte de silogismul logico-juridic al instanței de apel, care, în urma analizării materialului probator, a concluzionat, în acord cu prima instanță, că prejudiciul suferit de către intimatul-reclamant "este unul cert și a fost determinat de propria suferință cauzată de agonia tatălui în cazul căruia sepsisul pelvin a avut consecințe multiple (fistule, eviscerație, insuficiență organică multiplă), mergând spre decesul pacientului."

Pentru a statua în acest sens, instanța de apel s-a raportat inclusiv la "răspunsurile intimatei-pârâte D. la interogatoriul administrat, potrivit cărora, după externare și până la decesul numitului B., acesta a fost permanent supravegheat și îngrijit de către fiul său, A., iar, cu ocazia vizitei intimatei-pârâte la domiciliul defunctului, aceasta a constatat că firele operației se rupseseră, iar ureea ieșea prin plaga abdominală creată", care au determinat extragerea unei prezumții judiciare (simple), a proprii suferințe a intimatului-reclamant, "ca martor la agonia tatălui său".

Întrucât, așa cum s-a arătat, susținerile recurentei nu se raportează la statuările instanței de apel, ele se situează în afara cadrului legal stabilit de prevederile art. 488 C. proc. civ. și nu pot fi valorificate în analiza specifică recursului, cale extraordinară de atac ce presupune, pe de o parte, o motivare subsumată cazurilor expres și limitativ prevăzute de textul legal menționat, iar, pe de altă parte, o combatere argumentată corespunzător a dezlegărilor jurisdicționale date de către instanța a cărei hotărâre este supusă controlului de legalitate.

- Improprii analizei instanței de recurs sunt și trimiterile (repetate) la "cuantumul daunelor morale", formulate în aceeași manieră deficitară, ce nu susține lipsa unei analize a criteriilor de stabilire a acestora, ci contestă (și de această dată) doar în termeni generali, concluzia la care a ajuns instanța de apel, în urma propriei analize realizate, în privința determinării întinderii daunelor morale în raport cu particularitățile cauzei.

Or, cuantumul daunelor morale, stabilit de instanța de apel, conform circumstanțelor particulare ale cauzei, reprezintă o chestiune de temeinicie, nu de nelegalitate a hotărârii atacate, necenzurabilă în recurs.

Astfel, critica prin care recurenta urmărește redimensionarea cuantumului prejudiciului moral reprezintă chestiuni ce nu pot face obiectul prezentei căi extraordinare de atac, în care se cercetează doar conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, analiza aspectelor de netemeinicie fiind atributul exclusiv al instanțelor devolutive.

Ca atare, nemulțumirea recurentei cu privire la cuantumul daunelor morale stabilite în sarcina sa nu constituie în sine un element care să facă obiect de analiză în prezenta cale extraordinară de atac, în lipsa unei argumentații juridice pertinente, care să permită controlul în casație.

Așadar, se observă că, inclusiv din această perspectivă, recurenta a omis să formuleze critici de nelegalitate subsumabile motivului de casare invocat, limitându-se doar la a contesta elemente ce intră în puterea de apreciere a instanțelor devolutive și care scapă cenzurii instanței de recurs.

- Inclusiv aspectele referitoare la "lipsa unui raport de cauzalitate între faptă ilicită și prejudiciu" nu sunt apte a fi deduse spre examinare în prezenta cale extraordinară de atac, nefiind încadrabile în motivul de casare invocat, în condițiile în care, nici în privința acestora nu se pune în discuție o eventuală neconformitate cu dispozițiile legale a deciziei atacate, ci doar modalitatea de stabilire a situației de fapt.

Astfel, se observă că, în dezvoltarea criticii, recurenta se limitează doar la invocarea unor aspecte de temeinicie (atunci când afirmă că "între faptul că nu s-a consemnat în fișa pacientului că i-a fost scoasă sonda urinară și suferințele reclamantului, cu privire la decesul tatălui său, nu există o legătură de cauzalitate", respectiv că "prin probele depuse la dosar nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate"), ce nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, nefiind compatibile cu prezenta cale extraordinară de atac.

Or, tocmai în cercetarea acestor împrejurări (evocate lacunar de către recurentă, în acord cu cele arătate în precedent), curtea a stabilit, în mod expres, că "raportul de cauzalitate între faptele ilicite și suferința pacientului B., a fost stabilit prin raportul de primă expertiză medico-legală nr. x - D/26.10.2021, întocmit de Serviciul Clinic de Medicină Legală Galați ".

În acest sens, tocmai în urma evaluării concluziilor acestui mijloc probatoriu, instanța devolutivă de control judiciar a constatat că "extragerea sondei urinare a fost inoportună și a reprezentat elementul declanșator al lanțului fiziopatologic care a condus, în final, la decesul pacientului, iar tentativa de montare a unei alte sonde, de tip Tiemann, de altfel, eșuată, a mărit soluția de continuitate la nivel uretral, constituind un alt element agravant al erorii săvârșite. Raportul de cauzalitate între suferința pacientului B., așa cum a fost reclamată de fiul acestuia, respectiv suferința determinată de acumularea de urină, desfacerea operației și eviscerație, a fost confirmat prin același raport, potrivit căruia deprotezarea intempestivă a uretrei a stat la baza dezvoltării sepsisului pelvin, cu consecințele sale (fistule, eviscerație, insuficiență organică multiplă), mergând spre decesul pacientului."

În atare circumstanțe, simpla afirmare formală a unei împrejurări factuale contrare, denotă doar o solicitare de restabilire a situației de fapt, prin repunerea în discuție a unor elemente de temeinicie, recurenta urmărind, în această manieră, improprie judecății din recurs, să obțină o nouă devoluare a cauzei.

Or, în fața instanței de recurs, nu se poate pune în discuție o reapreciere sau reevaluare a probelor administrate, după cum este inadmisibil a se înfățișa critici de netemeinicie a hotărârii atacate, căci, dacă s-ar admite această teză, ar însemna acceptarea unei extinderi a controlului judiciar dincolo de limitele prevăzute de lege, cu nesocotirea caracterului extraordinar al prezentei căi de atac.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere că aspectele deduse judecății nu sunt subsumabile motivelor de casare expres prevăzute de lege și nici nu se pot reține motive de ordine publică, ce pot fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul declarat de pârâta C. împotriva deciziei nr. 180/A din 26 septembrie 2024 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Reținând culpa procesuală a recurentei în acord cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se va dispune obligarea acesteia la plata către intimatul A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 RON, reprezentând onorariu de avocat aferent fazei procesuale a recursului, dovedite prin chitanța nr. x/21.03.2025, depusă la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta C. împotriva deciziei nr. 180/A din 26 septembrie 2024 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Obligă pe recurenta C. la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2.500 RON, în favoarea intimatului A..

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 septembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.