Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.09.2025

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1477/2025

HOTĂRÂRE
17.09.2025
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1477/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 17 septembrie 2025 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâta C. împotriva deciziei nr. 180/A din 26 septembrie 2024 a Curții de Apel Galați, secția I civilă. Obligă pe recurenta C. la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2.500 RON, în favoarea intimatului A.. Definitivă. Pronunțată astăzi, 17 septembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-02-06
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 327/2020
data achitării către reclamantul A. pentru vătămările suferite; 36.000 Euro sau echivalentul în RON la data achitării către reclamantul C. pentru vătămările suferite; 10.000 Euro către reclamanții B. și A. pentru cheltuieli cu înmormântarea
ÎCCJ 2020-07-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1383/2020
Ședința publică din data de 15 iulie 2020 Asupra recursului de față, constată și reține următoarele: Prin cererea înregistrată la 13 decembrie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2017, reclamantele A., B. și
ÎCCJ 2025-11-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1663/2025
la împlinirea vârstei majoratului (30.03.2038); e) pentru reclamanta E. (în calitate de mamă a defunctului F.) suma de 300.000 Euro în echivalent RON la data plății, cu titlu de daune morale și suma de 300.000 Euro în echivalent RON la data
ÎCCJ 2020-06-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1138/2020
Ședința publică din data de 11 iunie 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea formulată la 31.08.2016, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pâ
ÎCCJ 2020-06-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1154/2020
Ședința publică din data de 16 iunie 2020 Deliberând, în condițiile art. 395 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea formulată la data
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă