ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1365/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 3 aprilie 2015 pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. și Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, a solicitat să se constatate că sunt îndeplinite condițiile răspunderii medicale a pârâților, prevăzute de art. 642-646 din Legea nr. 95/2006 actualizată, ca formă a răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 C. civ. și să se dispună obligarea solidară a acestora la repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, obligându-i la plata sumei de 250.000 euro, cu titlu de daune morale. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 642-646 din Legea nr. 95/2006, art. 1349, art. 1381, art. 1382 și urm. C. civ.

Sentința pronunțată în cauză: Prin sentința civilă nr. 48/C din 6 martie 2019, Tribunalul Bihor, secția I civilă a admis în parte acțiunea și a constatat îndeplinite condițiile răspunderii medicale a pârâților, prevăzute de art. 642-646 din Legea nr. 95/2006, ca formă a răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 C. civ. A obligat pe pârâți, în solidar, la plata sumei de 15.000 euro sau echivalentul în RON la cursul de schimb valutar de la momentul plății, în favoarea reclamantului, cu titlu de daune morale. A respins restul pretențiilor. A disjuns cererea de chemare în garanție a societății de C. S.A. (în faliment) prin lichidator judiciar D., formulată de către pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea și a fixat termen de judecată cu citare părți.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Oradea în primul ciclu procesual: Prin decizia nr. 1387/A din 5 octombrie 2022, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul A. (decedat pe parcursul procesului și continuat de succesorul legal E.) și de pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea împotriva sentinței. A respins, că nefondat, apelul pârâtei B. împotriva încheierii de ședință din data de 31.10.2018, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a păstrat-o în totalitate. A admis apelul aceleiași pârâte împotriva sentinței și a schimbat sentința, în sensul că a respins acțiunea în contradictoriu cu această pârâtă. A admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. și continuată de succesorul legal E., în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea. A constatat ca fiind îndeplinite condițiile răspunderii medicale a pârâtului Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea. A obligat pe pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea la plata sumei de 15.000 euro sau echivalentul în RON la cursul de schimb valutar de la momentul plății, în favoarea succesorului legal E.. A menținut restul dispozițiilor sentinței atacate. A obligat pe intimatul E. la cheltuieli de judecată în cuantum de 5000 RON în favoarea apelantei B..

Soluția pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție, primul ciclu procesual: Prin decizia civilă nr. 2009 din 8 noiembrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost admis recursul principal declarat de pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor și recursul provocat declarat de reclamantul E. împotriva deciziei nr. 1387 din 5 octombrie 2022 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. A fost casată decizia atacată și a fost trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Oradea în al doilea ciclu procesual: Prin decizia nr. 735/Ap din 12 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, rejudecând apelurile declarate în dosar, în limitele deciziei de casare, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A., decedat pe parcursul procesului și continuat de succesorul legal, E.. A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă B. împotriva încheierii de ședință din 31.10.2018 pronunțată de Tribunalul Bihor, care a fost păstrată în totalitate. Au fost admise apelurile declarate de apelanta-pârâtă B. și respectiv, de apelatul-pârât Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, în contradictoriu cu intimatul E., succesor legal al reclamantului A., decedat pe parcursul procesului, împotriva sentinței civile nr. 48/C din data de 6 martie 2019 pronunțată de Tribunalul Bihor, care a fost schimbată în parte si în consecință: A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A., decedat pe parcursul procesului și continuată de succesorul legal E., în contradictoriu cu pârâții B. și Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, fiind menținut restul dispozițiilor sentinței apelate ce nu contravin deciziei. A fost obligat intimatul E. să achite apelantei B. suma de 13 006 RON, cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale.

Calea de atac a recursului exercitat în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 735/Ap din 12 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, reclamantul E. a declarat recurs și a solicitat admiterea căii de atac, respingerea apelurilor declarate în cauză de apelanta B. și Spitalul Județean de Urgență Oradea, împotriva sentinței civile nr. 48/C din 6 martie 2019 a Tribunalului Bihor, ca fiind temeinică și legală, cu admiterea apelului declarat în cauză și schimbarea în parte a hotărârii sub aspectul daunelor solicitate. În susținerea demersului judiciar, recurentul-reclamant a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. -Referitor la motivul de casare subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a învederat că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pentru care a fost admis apelul Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea. Subsumat aceluiași motiv de casare a precizat că se încadrează și faptul că există contradicție între dispozițiile dispozitivului hotărârii și pe de altă parte, între considerente și dispozitiv, în sensul că, deși instanța admite în întregime apelurile părților adverse, respingând în totalitate acțiunea, dispune schimbarea în parte a hotărârii Tribunalului Bihor, fără a arăta sau motiva sub ce aspect a schimbat în parte hotărârea. A mai afirmat că se încalcă în opinia sa, și dispozițiile art. 425 C. proc. civ., întrucât în cuprinsul hotărârii instanței de apel nu se face nicio referire la apelul antecesorului subsemnatului. - Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ., sub un prim aspect, recurentul-reclamant a arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 501 C. proc. civ. ce dispune asupra limitelor casării și prevederile art. 264 C. proc. civ., potrivit cărora "instanța va examina probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor". Astfel, rejudecând cauza, Curtea de Apel Oradea nu a respectat decizia de casare în ceea ce privește dezlegările date de instanța de recurs sub două aspecte: pe de o parte, cu privire la aplicabilitatea art. 264 C. proc. civ. și art. 24 alin. (1) și (2), dar și ale art. 34 din O.G. nr. 1/2000, respectiv cu privire la necesitatea de a ține cont de faptul că reglementările specifice materiei expertizei medico-legale se completează cu dispozițiile C. proc. civ., astfel încât expertiza medico-legală nu are o valoare probatorie absolută prestabilită, fiind supusă cenzurii și evaluării organului jurisdicțional, în contextul tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză (alin. (2), penultima pagină din decizia de casare), iar pe de altă parte, cu privire la analizarea regularității emiterii celui de al doilea aviz al Comisiei superioare medico-legale din cadrul INML Mina Minovici. Practic, în lumina dispozițiilor deciziei de casare, obligatorie în toate elementele ei, Curtea de Apel Oradea ar fi avut obligația ca, rejudecând apelurile în integralitatea lor și ținând seama de principiul devoluțiunii, să lămurească, pe de o parte, regularitatea întocmirii celui de al doilea aviz al Comisiei superioare medico-legale, cel din 18.03.2022, în acord cu dispozițiile legale incidente, precum și conținutul său științific, iar pe de altă parte, să procedeze la evaluarea și analizarea în ansamblu, în mod coroborat, a tuturor mijloacelor de probă care au fost administrate, judecând apelurile raportat la toate probele. În contextul menționat inclusiv în decizia de casare, privitor la existența a două rapoarte medico-legale, ambele infirmând diagnosticul de adenocarcinom de prostată, dar avizate diferit de Comisia Superioară, cu atât mai mult, Curtea de Apel Oradea, în aplicarea dispozițiilor art. 264 C. proc. civ., ar fi trebuit nu doar să se limiteze la analiza unei singure probe, ci să o analizeze în ansamblu și cu restul materialului probator, aceasta fiind de altfel și dispoziția instanței de casare. Or, în cauză, Curtea de Apel Oradea nu a respectat aceste dispoziții din decizia de casare, analizarea regularității avizului din 18.03.2022 a Comisiei Superioare medico-legale realizându-se cu încălcarea art. 24 alin. (1) și alin. (2) din Ordonanța nr. 1/2000, art. 26 alin. (1), art. 27 alin. (1) și alin. (2) din H.G. nr. 774/2000 privind Regulamentul de aplicare a Ordonanței nr. 1/2000. Aceste texte legale reglementează atribuțiile și limitele în care Comisia superioară medico-legală se pronunță atunci când i se solicită acest lucru de către organele judiciare. Astfel, verificând actele, Comisia are două variante: fie le avizează total sau parțial, fie nu le avizează, însă în această din urmă situație, are obligația de a dispune refacerea lor, total sau parțial, nefiind reglementat vreun aviz negativ - avizul ori se dă, ori nu se poate da, și atunci trebuie dispusă refacerea. Or, așa cum se poate observa, avizul din 18.03.2022 în realitate nu este un aviz, ci este o poziție a Comisiei superioare medico-legale de neavizare a concluziilor actelor medicale în discuție (a se vedea ultimul alineat din actul din 18.03.2022). Așadar, instanța de apel, dacă ar fi aplicat în mod corect textele legale incidente în această materie, comparând, așa cum a dispus instanța de casare, cele două avize, ar fi trebuit să constate neregularitatea și nelegalitatea emiterii de către Comisia Superioară medico-legală a actului din 18.03.2022. Pe de altă parte, tot legat de neregularitatea emiterii actului din 18.03.2024, și a ceea ce se reține în decizia de casare legat de acest referat și în pofida faptului că nu s-a indicat niciun temei de drept care să facă referire la solicitarea întocmirii opiniei de specialitate tocmai de Dr. F., membru permanent al comisiei, instanța de apel îl apreciază ca fiind perfect valid (în situația în care doamna doctor nu face parte din Comisia de Avizare de la IML Timișoara), și mai mult apreciază și că are conținut științific. De asemenea, un alt aspect deosebit de important, care viciază structural avizul din 18.03.2022, se referă la poziția contradictorie pe care Comisia superioară o adoptă cu privire la acest aviz. Astfel, deși conform adresei către Curtea de Apel Oradea a INML din data de 22.07.2020, Comisia Superioară a comunicat că, "având în vedere punctele de vedere de specialitate diferite, a luat decizia de a solicita o opinie de specialitate anatomie-patologică Comisiei de Specialitate din cadrul Ministerului Sănătății, după care va aviza", totuși, la baza avizului nu se regăsește această opinie. Recurentul a mai învederat că în cuprinsul avizului din 18.03.2022 și a actelor anexate acestuia rezultă în mod evident că opinia de specialitate a comisiei de specialitate anatomopatologică nu a parvenit la dosarul Comisiei. Atât timp cât însăși Comisia Superioară a considerat necesară această opinie, arătând că va aviza doar după exprimarea acesteia, și totuși emite avizul fără această opinie, recurentul-reclamant apreciază că se impune a avea în vedere lipsa de legalitate și superficialitatea modului în care acest aviz a fost emis. În al doilea rând, arată că au fost încălcate dispozițiile deciziei de casare, respectiv cele ale art. 264 C. proc. civ. și din prisma faptului că instanța de apel nu a procedat la analizarea expertizelor medico-legale în contextul tuturor probelor administrate în cauză, cu atât mai mult cu cât existau opinii medicale contradictorii, iar avizările din partea Comisiei superioare erau, la rândul lor, controversate. A mai precizat că în motivarea hotărârii nu se regăsește vreo referire la materialul probator administrat în cauză, care dacă ar fi fost analizat, așa cum impunea textul legal și decizia de casare, soluția ar fi fost diferită, întrucât toate probele sunt în sprijinul și în acord cu raportul de nouă expertiză medico-legală avizat favorabil de către Comisia Superioară. De asemenea apreciază că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor pct. 3 și 9 din Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 1196/2013 privind modul de funcționare a Comisiei superioare medico-legale din cadrul Institutului Național de Medicină Legală Mina Minovici, Curtea de Apel Oradea reținând că este nu numai legal, dar și obligatoriu ca dr. F. să participe la ședința Comisiei superioare. Precizează că nu a criticat participarea dr. F. la ședința comisiei, ci semnarea avizului de către aceasta, adică girarea și asumarea avizului de către o persoană care, practic, își validează propriul referat. Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere obligativitatea semnării avizului de către medicul care depune referatul, ar fi prevăzut acest lucru în mod expres. Subliniază că interpretarea greșită a textului legal de către instanța de apel, care a pus semnul egalității între prezența medicului la ședință și semnarea și parafarea avizului, au condus astfel la concluzia greșită că actul din 18.03.2022 este valid, aspect ce în opinia sa, constituie motiv de casare.

Apărările formulate în cauză: Intimatul-pârât Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor și intimata-pârâtă B. au depus întâmpinări, comunicate, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Prin întâmpinarea formulată de Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor s-a învederat că în soluționarea unei cereri ca cea din speța de față, instanța va analiza dacă în persoana medicului se poate retine săvârșirea unei fapte ilicite, respectiv a unui malpraxis medical, astfel că în raport de culpa medicului/autorul faptei și în funcție de rezultat, să intervină și răspunderea angajatorului comitent (art. 1373 C. civ.). A mai arătat că, instanța, Curtea de Apel Oradea, în mod corect, a concluzionat că nu se poate reține eroarea medicală care să atragă răspunderea civilă delictuală în sarcina pârâtei B. și a constatat și motivat în mod obiectiv, legal și că nu poate fi antrenată răspunderea Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea (actualmente Bihor) în calitate de comitent. A precizat că instanța a stabilit în concret, clar și concis starea de fapt litigioasă, considerentele hotărârii recurate sunt explicite, lămuritoare, astfel că nu se poate reține nemotivarea hotărârii. Motivarea este completă, adecvată si precisă, necontradictorie și corespunzătoare tuturor aspectelor de fapt și de drept ale litigiului, raționamentul instanței privind acceptarea forței probante a avizului medico-legal din 18.03.2022 emis de către Comisia Superioară medico-legală din cadrul INML Mina Minovioci, fiind explicit prezentat, în sensul că "are la bază o specialitate a doi medici anatomopatologi, exprimată în urma reexaminării materialului histopatologic recoltat de la reclamantul A., având în vedere că s-a dovedit că prin avizul nr. El/4926 din 01.08.2018 s-au avizat concluziile Comisiei din cadrul INML Timișoara în lipsa diagnosticului medicului anatomopatolog a cărui opinie a fost solicitată." Prin urmare, a considerat ca nefiind fondat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., simpla nemulțumire a recurentului cu privire modul de prezentare a considerentelor și implicit a soluției pronunțate, nu sunt aspecte care sa fie asimilate unei nemotivări în sensul art. 425 C. proc. civ. Cu privire la motivul de casare subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., a arătat că în cauza de față, Curtea de Apel Oradea s-a conformat statuărilor din cuprinsul deciziei de casare nr. 2009/2033 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, asupra problemelor de drept dezlegate, decizia instanței de apel nefiind susceptibilă de critici, rejudecarea apelului s-a făcut conform indicațiilor date prin decizia de casare, indicațiile vizând necesitatea realizării unor verificări privind forma legală în care s-a exprimat dr. F. în legătură cu diagnosticul histopatologic pus de B. și dacă era de natură să o facă incompatibilă cu participarea la ședința Comisiei superioare în cadrul căreia s-a elaborat avizul, respectiv, regularitatea emiterii celui de-al doilea aviz de către Comisia Superioara din cadrul INML Mina Minovici. Intimatul a concluzionat că decizia este amplu motivată în fapt și în drept, fiind rezultatul aprecierii și verificării probelor inclusiv privitor la regularitatea emiterii avizului din 18.03.2022 și la valoarea științifică a acestuia, nefiind incidente în rejudecarea apelului motivele de casare invocate de recurent. Prin întâmpinarea formulată de B. s-a învederat că statuările instanței de apel sunt în deplină concordanță cu considerentele deciziei de casare, că pentru prima oară, în prezentul recurs se susține că avizul din 18.03.2022 reprezintă doar o poziție a Comisiei Superioare medico-legale și nu un aviz, că prin decizia recurată instanța de apel a procedat la evaluarea juridică a actului, (referatul de specialitate științifică a dr. F.), ceea ce s-a omis să se facă în primul ciclu procesual. S-a mai precizat că Ordinul Ministerului Sănătății nu este incident în speță, în schimb sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. (2) din O.G. nr. 2/2000 și că mai mult, critica recurentului privind faptul că avizul din 18.03.2022 este viciat structural, nu poate fi primită câtă vreme nu a reprezentat obiect de critică în apel. În concluzie, a afirmat că nu poate fi primită nici critica potrivit căreia au fost încălcate dispozițiile art. 264 C. proc. civ., referitoare la faptul că instanța de apel nu a analizat expertizele medico-legale în contextul tuturor probelor administrate, respectiv că în hotărâre nu se regăsește analiza întregului material probator, întrucât în opinia intimatei, instanța a analizat toate actele medico-legale precum și toate celelalte probe administrate.

Procedura de filtru: Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, s-a reținut că hotărârea este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, recursul este declarat în termen, fiind legal timbrat și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) - e) din C. proc. civ., sub sancțiunea nulității. Raportul a fost comunicat părților la 18.02.2025 către B. și către Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor și la 19.02.2025 către E.. Nu a fost depus punct de vedere la raport. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 25 martie 2025, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant E. împotriva deciziei civile nr. 735 Ap din 12 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă. A fixat termen pentru judecata recursului la 3 iunie 2025, în ședință publică, complet C5, ora. 09.00, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Analizând criticile de recurs formulate în raport de dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte apreciază asupra caracterului nefondat al acestora, potrivit celor ce urmează: - Criticile de recurs întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate. În esență, recurentul-reclamant a susținut teza nemotivării hotărârii atacate întrucât considerentele nu expun motivele pentru care a fost admis apelul Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea și pentru că nu se face nicio referire la apelul reclamantului. De asemenea, a indicat prezența unor dispoziții contradictorii ale considerentelor raportat la dispozitiv. Aceste critici nu pot fi primite în condițiile în care decizia instanței de apel a fost pronunțată în rejudecarea cauzei după casare, astfel că, în mod preponderent, analiza sa a fost una concentrată în oferirea unui răspuns apelurilor formulate, urmând direcția de cercetare a cauzei trasată prin îndrumările din decizia de casare. Aceste aspecte de particularitate a analizei pe care o întreprinde instanța, în rejudecare, nu îndreptățește critica recurentului privitoare la viciul nemotivării hotărârii întrucât aceasta nu ar cuprinde motivele pentru care a fost admis apelul Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea. Atâta timp cât prin apelul aceste părți a fost criticată ca nelegală și netemeinică sentința nr. 48C/6.03.2019 a Tribunalului Bihor, în temeiul căreia se angajase răspunderea solidară a pârâților medic și Spital Județean pentru fapta ilicită săvârșită în cadrul procedurii de diagnostic (pentru diagnosticarea greșită a afecțiunii reclamantului) pe baza unui raport de expertiză denunțat ca incomplet, care evalua lamele străine cauzei, fără asumarea unei concluzii de către anatomo-patologul cooptat în echipa IML Timișoara (G.), apel prin care se solicita schimbarea sentinței și respingerea în întregime a cererii de chemare ca neîntemeiată, nu se poate susține că prin considerentele care fundamentează ultima soluție a instanței de apel nu sunt arătate argumentele pentru admiterea acestuia. Desigur că aspectele analizate în cuprinsul deciziei sunt acelea rămase în divergență subsecvent soluției de casare și trasate ca atare prin decizia instanței de recurs, nu mai puțin fiind adevărat că ele au ajuns în atenția instanței și a părților în contextul evoluției dosarului în calea de atac a apelului, unde, pe baza criticilor de apel și a cererilor formulate, s-a încuviințat administrarea de noi probe, respectiv Suplimentul la Raportul de nouă expertiză întocmit de IML Timișoara, asupra căruia s-a emis avizul nr. x/14.01.2020 de către Comisia de Avizare și Control al Actelor Medico-legal constituită în cadrul IML Timișoara și avizul x/18.03.2022 al Comisiei Superioare Medico-legale INML Mina Minovici. Pe baza analizei unitare a elementelor probatorii administrate în fața primei instanțe și a celor din apel, curtea de apel a emis concluzia sa în sensul că "Drept urmare nu se poate reține eroarea medicală care să atragă răspunderea civilă delictuală în sarcina pârâtei B., în condițiile art. 642 din Legea nr. 95/2006-forma în vigoare al data formulării acțiunii, coroborat cu art. 1349 C. civ., iar în lipsa acestei răspunderi nu poate fi antrenată nici răspunderea Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea în calitate de comitent ". Având în vedere că prin cererea de chemare în judecată se solicitase obligarea în solidar a pârâților medic și spital, în temeiul dispozițiilor art. 642-646 din Legea nr. 95/2006, la repararea prejudiciului pretins cauzat prin fapta ilicită și câtă vreme concluzia instanței de rejudecare a fost aceea că "nu se poate reține eroarea medicală care să atragă răspunderea civilă delictuală în sarcina pârâtei B.", este un argument în sine, așadar suficient pentru a stabili că în lipsa acestei răspunderi nu poate fi antrenată nici răspunderea Spitalului Clini Județean de Urgență Oradea în calitate de comitent așa cum s-a reținut prin decizia atacată. Nu mai puțin, se observă că nu este explicitată în niciun fel critica de nemotivare a admiterii apelului acestei părți, ce a fost invocată prin recursul său de către recurentul-reclamant. Întrucât analiza instanței de apel din rejudecare este un răspuns unitar dat susținerilor și apărărilor formulate de toate părțile din proces, în raport cu evoluția acestuia și a aspectelor rămase în divergență conform deciziei de recurs, această primă critică a recursului se vădește a fi nefondată, fiind limpede că sunt considerente care justifică implicit admiterea (și) a apelului formulat de pârâtul spital, câtă vreme susțin argumentele și soluția pentru care a pledat această parte în proces. Deopotrivă, se reține că este rodul unei pure erori materiale absența din partea expozitivă a istoricului litigiului, a descrierii motivelor de apel formulate de reclamant, a căror analiză nici nu s-a mai impus a fi efectuată deoarece acestea își găseau rostul într-o ipoteză care nu s-a mai verificat - potrivit evaluărilor instanței de apel -, aceea a confirmării faptei ilicite acuzate constând în diagnosticarea eronată a afecțiunii reclamantului. Aceasta întrucât apelul reclamantului a vizat exclusiv cuantumul despăgubirilor acordate prin hotărârea de primă instanță, pledând pentru majorarea acestora, aspect verificabil pe baza actelor procesuale îndeplinite în cauză (cuprinsul declarației de apel), independent de menționarea sau nu a conținutului actului procedural analizat în partea expozitivă a hotărârii. Fiind vorba despre o simplă eroare materială, inaptă să genereze în sine vreo vătămare recurentului-reclamant, Înalta Curte apreciază că pe baza ei nu poate reține viciul nemotivării hotărârii, cum a acuzat partea când a invocat nesocotirea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., care este un viciu de structură a actului procedural al hotărârii judecătorești și care nu se regăsește în cauză. În sfârșit, nici contrarietatea între considerente și dispozitiv ori între dispozițiile dispozitivului pe care le invocă recurentul nu există ca atare, explicația soluțiilor pronunțate subsecvent admiterii apelurilor pârâților, anume a respingerii acțiunii în totalitate și a schimbării doar în parte a sentinței fiind dată de nevoia menținerii unei alte soluții a acesteia, neatacată prin niciunul dintre apelurile formulate, privitoare la disjungerea cererii de chemare în garanție a C. S.A. și înregistrarea sa sub un alt număr de dosar. - Cel de-al doilea motiv de recurs a fost întemeiat, în mod cumulat, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., susținându-se o încălcare a dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ. sub două aspecte: a) din perspectiva modului în care instanța de rejudecare a răspuns sarcinii de a lămuri regularitatea întocmirii celui de-al doilea aviz al Comisiei superioare medico-legale din cadrul IML Mina Minovici din 18.03.2022, în acord cu dispozițiile legale incidente și cu conținutul său științific, recurentul-reclamant a criticat soluția din apel considerând-o nelegală prin raportare la rezultatul/concluzia analizei, susținând că, dacă ar fi aplicat în mod corect textele legale incidente, instanța de apel ar fi trebuit să constate neregularitatea și nelegalitatea emiterii actului din 18.03.2022. b) din perspectiva încălcării prevederilor art. 264 C. proc. civ., recurentul a pretins o nesocotire a îndrumărilor din decizia de casare prin aceea că instanța de rejudecare nu a procedat la evaluarea și analizarea în ansamblu, în mod coroborat a tuturor mijloacelor de probă administrate, astfel că judecata apelurilor să aibă loc prin raportare la toate probele. - În ceea ce privește evaluarea regularității emiterii avizului x/2018 din 18.03.2022 al Comisiei superioare medico-legale din cadrul IML Mina Minovici, nu se poate reține critica de încălcare a prevederilor art. 24 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 1/2000 și a celor date de art. 26 alin. (1) și art. 27 alin. (1) și (2) din cuprinsul H.G. nr. 774/2000 dedusă din aceea că, aceste ultime prevederi legale, nu au prevăzut posibilitatea emiterii unui aviz negativ de către Comisia superioară medico-legale, ci doar pe aceea de a aviza (total sau aprțial) sau de a nu aviza, cu obligația în această ipoteză de a dispune refacerea expertizei/actelor medico-legale, totală sau parțială. Or, avizul din 18.03.2022 - susține acesta - nu este un aviz, ci o poziție a Comisiei superioare medico-legale din cadrul IML Mina Minovici de neavizare a concluziilor actelor medico-legale în discuție. Ceea ce se suține de către recurentul-reclamant, în realitate, este faptul că modul în care Comisia superioară medico-legale din cadrul IML Mina Minovici se pronunță prin avizul x/2018 din 18.03.2022 se situează în afara prevederilor art. 24 din O.G. nr. 1/2000 și ale art. 27 din H.G. nr. 774/2000, ceea ce nu este real. Astfel, potrivit alin. (1) al art. 24 din O.G. nr. 1/2000, Comisia superioară medico-legală verifică și avizează din punct de vedere științific concluziile diverselor acte medicale, la cererea organelor în drept, și se pronunță asupra eventualelor concluzii contradictorii ale expertize cu cele ale noii expertize medico-legale sau ale actelor medicale. Art. 27 alin. (1) al H.G. nr. 774/2000 permite ca, în cazul în care Comisia superioară medico-legală constată existența unor concluzii contradictorii între prima expertiză și cea ulterioară sau ale altor acte medico-legale, aceasta poate aviza, în totalitate sau parțial, concluziile uneia dintre ele, putând formula anumite precizări sau completări. De asemenea, potrivit art. 24 alin. (2) din O.G. nr. 1/2000, identic în conținut cu art. 27 alin. (2) din H.G. nr. 774/2000, "În cazul în care concluziile actelor medico-legale nu pot fi avizate, Comisia superioară medico-legală recomandă refacerea totală sau parțială a lucrărilor, formulând propuneri sau concluzii proprii. Din conținutul tuturor acestor dispoziții legale se înțelege că poziția Comisiei superioare medico-legală este una legală nu doar când se manifestă conform așteptării legitime de avizare totală sau parțială enunțată în cuprinsul art. 27 alin. (1) din H.G. nr. 774/2000, ci și atunci când, în ipoteza în care concluziile actelor medico-legale nu pot fi avizate (situație ce trebuie argumentată) aceasta, fie recomandă refacerea totală sau parțială a lucrărilor, formulând propuneri în acest sens atunci când legea îi permite această variantă, fie emite concluzii proprii asupra cazului investigat/expertizat, această ultimă ipoteză fiind cea regăsită în speță. Pornind de la conținutul art. 28 alin. (1) al H.G. nr. 774/2000 - "În cazul în care Comisia superioară medico-legală a eliberat un aviz, organele judiciare nu pot solicita efectuarea altor expertize medico-legale unor unități medico-legale ierarhic subordonate acesteia decât dacă au apărut date noi medicale sau de anchetă. În acest caz efectuarea expertizei medico-legale este de competența Institutului Național de Medicină Legală Mina Minovici București" - se înțelege că emiterea într-o etapă anterioară a unui aviz asupra expertizei, de către Comisia superioară medico-legală, generează o limită legală cât privește opțiunea acesteia de a emite recomandări pentru refacerea totală sau parțială a lucrării. Așadar, se înțelege din datele de fapt ale cauzei, reținute ca atare prin hotărârea instanței de apel că, în speță, Comisia superioară medico-legală eliberase deja un aviz în legătură cu raportul de nouă expertiză medico-legală nr. x efectuat de IML Timișoara, respectiv avizul x/1.08.2018, așa încât, la data la care aceasta a constatat existența unor concluzii contradictorii ale actelor medicale emise asupra cazului și constatînd că concluziile lor nu pot fi avizate - așa cum se reține prin avizul x/2018 din 18.03.2022 - aceasta nici nu mai dispunea de soluția de a recomanda refacerea totală sau parțială a lucrărilor, ci doar de aceea de a emite concluzii proprii asupra cazului. Acesta este contextul și cadrul legal în care Comisia superioară medico-legală din cadrul IML Mina Minovici a emis avizul nr. x/2018 din 18.03.2022 prin care arată că "nu avizează suplimentul raportului de nouă expertiză întocmit de IML Timișoara, având în vedere opiniile de specialitate Anatomie-Patologie solicitate de către comisie și apreciază că diagnosticul de adenocarcinom de prostată a fost corect." Privit în substanță - și nu caracterizat în raport de unele elemente de conținut, cum ar fi formula "nu avizează", ori raportat doar la unele din abilitățile legale ale comisiei superioare (aceea de a aviza în totalitate sau parțial, potrivit criticii recurentului), anterior enunțate - acest document nu face decât să înglobeze ori să dea expresie concluziilor proprii emise de Comisia superioară medico-legală, într-o ipoteză ce corespunde textului art. 27 alin. (1) "În cazul în care Comisia superioară medico-legală constată existența unor concluzii contradictorii (...) ale altor actelor medico-legale..." și celui de la alin. (2) "În cazul în care concluziile actelor medico-legale nu pot fi avizate (...)". Aceste concluzii proprii, ce dau expresie evaluării proprii a cazului pe care o întreprinde, în situația limită mai sus descrisă regăsită în cauză, Comisia superioară medico-legală a avut la bază opinia medicală a profesor doctor F. din 27 mai 2020 și pe aceea emisă de doctor H. din cadrul Serviciului de Anatomie Patologică și Prosectură - Spitalul Clinic Colentina, în cuprinsul buletinului histopatologic nr. 20.3213 din 7.09.2020, adică a celor doi specialiști în anatomo-patologie consultați, care opinii au confirmat corectitudinea diagnosticului de adenocarcinom de prostată stabilit de intimata-pârâtă B. recurentului-reclamant pe baza buletinului de analiză histopatologică nr. x/23.03.2012. Prin urmare, în mod nefondat se critică lipsa unui temei legal sau o inabilitate legală a Comisiei superioare de a emite răspunsul dat în cuprinsul avizului, când temeiul legal se regăsește tocmai în dispozițiile legale pretins încălcate. Cum s-a reținut, nu doar că Comisia superioară a adoptat o poziție permisă de lege - aceea a emiterii propriilor concluzii asupra cazului amplu investigat -, dar aceasta s-a și aflat în contextul legal care îi permitea această soluție, cel al concluziilor contradictorii ale mai multor acte medico-legale și al imposibilității avizării lor atunci când i s-a cerut din nou avizul asupra Suplimentului expertizei medico-legale executate de IML Timișoara. Doar într-o citire trunchiată a dispozițiilor legale pretins a fi fost încălcate s-a invocat această critică, al cărei temei e dat de raportarea formalistă și rigidă la actul denumit avizul nr. x/2018 din 18.03.2022, cu ignorarea substanței sale care nu este aceea a unui refuz de aviz, cum îl consideră partea, ci a unor concluzii proprii asupra cazului pe care le emite Comisia superioară medico-legală, pronunțându-se nu conform activității sale de avizare, ci pe fond, apreciind că diagnosticul de adenocorcinom de prostată a fost corect. Pentru motivele explicate în cele de mai sus, generate de emiterea anterioară a unui aviz asupra cazului de către Comisia superioară, instanțele nu ar mai fi putut dispune, precum solicită recurentul, nici refacerea actului medical, această refacere fiind practic realizată de către Comisia superioară medico-legală atunci când, constatând contrarietatea concluziilor emise asupra cazului prin actele medico-legale, a decis solicitarea unor opinii de specialitate ce au stat la baza emiterii unei concluzii pe fondul cazului de către aceasta. Nu se poate reține, cum critică recurentul, o încălcare a prevederilor art. 501 C. proc. civ. în raport cu îndrumările deciziei de casare, prin aceea că, dacă le-ar fi urmat, instanța de rejudecare ar fi trebuit să constate neregularitatea și nelegalitatea emiterii actului din 18.03.2022 de către Comisia superioară medico-legală, nicio îndrumare neconducând în mod direct ori indirect la această soluție, instanței de rejudecare fiindu-i lăsată libertatea propriilor aprecieri și evaluări asupra elementelor indicate prin îndrumările trasate. Printr-o altă critică a recursului său, recurentul-reclamant a contestat lipsa unui temei legal al solicitării de către Comisia superioară medico-legală a exprimării unei opinii asupra cazului dr F., care era oricum membru permanent al Comisiei. Înalta Curte reține că, deși un temei de drept punctual nu a fost arătat, nu există argumente de a reține nelegalitatea acestui demers, după cum nu există nicio interdicție legală de a se fi procedat în acest fel, fiind rezonabil să se considere că referatul de specialitate solicitat profesorului universitar dr F. de către Comisia superioară medico-legală din cadrul INML Mina Minovici a avut în considerare specializarea pregătirii sale, căreia i s-a solicitat să ofere înăuntrul comisie părerea sa ca specialist în domeniul cerut pentru dezlegarea corectă a cazului, procedeu practicat în cazul organismelor profesionale colective, în care accentul cade pe verificarea și valorificarea unor cunoștințe tehnice de specialitate. Or, acest lucru era necesar întrucât, așa cum s-a arătat, Comisia superioară urma să emită concluzii proprii asupra cazului, prin evaluarea pe fond a acestuia, iar nu doar să emită avize asupra Suplimentului de expertiză avizat de Comisia de Avizare și Control a Actelor Medico-Legale din cadrul IML Timișoara. Pentru a susține în mod real o critică de nelegalitate în legătură cu solicitarea acestui referat de specialitate chiar unui membru al Comisiei superioare, ce a fundamentat mai apoi concluzia acestui organism profesional asupra cazului medical expertizat, recurentul însuși ar fi trebuit să indice în mod punctual o dispoziție legală ori infralegală care se opunea acestui procedeu ori să indice minime rațiuni care s-ar fi opus unui atare demers. Câtă vreme astfel de elemente nu au fost indicate, nu poate fi văzută decât ca fiind pertinentă explicația solicitării referatului/opiniei dr. F. în considerarea specializării sale profesionale care corespundea chiar domeniului de interes pentru lămurirea cazului, astfel că Înalta Curte nu poate găsi temeiuri de nelegalitate în îndoielile recurentului ori în întrebările sale retorice. Cât privește evaluarea conținutului științific al acestui aviz de specialitate, se observă că instanța de rejudecare o alocă strict considerațiilor de specialitate conținute de referat. În plus, față de întrebarea retorică a recursului - "de ce nu s-a solicitat opinia oricărui alt medic anatomo-patolog din țară"- Înalta Curte reține că referatul de specialitate emis de dr. F. la 25.05.2020 a fost dublat de buletinul histopatologic nr. 20.3213/7.09.2020 emis de un alt medic de specialitate anatomie patologică (H.) solicitat de Comisia superioară, care a cerut o a doua opinie prin Comisia de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății "pentru o apreciere cu obiectivitate asupra unui caz amplu investigat anatomo-patologic". Această a doua opinie de specialitate a fost anexată avizului nr. x/2018 din 18.03.2022 ce a fost depus la dosarul Curții de apel Oradea la 23.03.2022. La această opinie s-a ajuns, așa cum explică la solicitarea instanței de rejudecare prin adresa sa nr. x din 15.03.2024 Comisia superioară medico-legală din cadrul IML Mina Minovici, ca urmare a faptului că tot dr. F. conducea și Comisia de Specialitate Anatomie-Patologică din cadrul Ministerului Sănătății la serviciile căreia s-a intenționat a se apela în primă fază, pentru o a doua opinie, fiind președintele acesteia. Este vorba, deci, de găsirea unei soluții pentru evitarea unei situații de conflict de interese nereglementat legal în vederea oferirii unor soluții alternative, iar nu despre o răzgândire bruscă a Comisiei superioare medico-legale lipsită de justificare care să creeze premisele unui aviz nefundamentat legal, după cum afirmă critic recurentul și care, cum s-a explicat, nu a fost fundamentat științific doar pe referatul dr. F., ci și pe încă o opinie de specialitate a încă unui medic, ceea ce recurentul pare să nu accepte, deși pretinde " (...) opinia oricărui alt medic anatomo-patolog din țară". Deși cunoaște din datele dosarului aceste împrejurări, aduse la cunoștința instanței și a părților de către Comisia superioară prin adresa sa din 15.03.2024, recurentul continuă să critice faptul că opinia de specialitate a comisiei de specialitate anatomopatologică nu a parvenit la dosarul Comisiei și că aceasta a emis avizul fără această opinie, ceea ce demonstrează, potrivit acestuia, lipsa de legalitate și superficialitatea modului în care acest aviz a fost emis. Or, pentru motivele arătate, aceste critici nu pot fi văzute ca justificate. De aceea nu poate fi primită nici critica - din nou nesusținută pe niciun temei legal, ci generată doar de nemulțumirea față de rezultatul procesului-, anume că practic, prin valorificarea pct. 9 anexa 3 a Ordinului nr. 1196/2013 s-a legitimat semnarea avizului de către dr F., dar, deopotrivă, și validarea propriului act de către aceasta. Se înțelege din actele dosarului și din comunicările Comisiei superioare că, la emiterea avizului nr. x/2018 din 18.03.2022, aceasta a avut la dispoziție raportul de noua expertiză medico-legală nr. x, suplimentul acestui raport, referatul de specialitate întocmit de profesor universitar doctor F. la data de 25.05.2020, dar și buletinul histopatologic nr. 20.3213 din 7.09.2020 întocmit de profesor universitar doctor H., aceste ultime două materiale având valoare de date medicale suplimentare emise asupra cazului investigat. În sfârșit, nu împietează asupra legalității hotărârii nici observația finală a recurentului în sensul că dr. F. a fost membru atât în Comisia superioară medico-legală care a emis avizul nr. x/1.08.2018 asupra raportului de nouă expertiză medico-legală nr. x a IML Timișoara, cât și în Comisia superioară medico-legală care a emis avizul cu nr. x din 18.03.2022, prin care a fost confirmat diagnosticul de adenocarcinom de prostată, fiind vorba despre activitatea unui organism colectiv în cadrul căruia aceasta a putut exprima un singur vot. - Nu se poate reține nici critica de nesocotire a îndrumărilor din decizia de casare referitoare la sarcina trasată instanței de rejudecare de a proceda la evaluarea și analizarea în ansamblu, în mod coroborat, a tuturor mijloacelor de probă care au fost administrate, judecând apelurile raportat la toate probele; că instanța de apel, în aplicarea dispozițiilor art. 264 C. proc. civ. ar fi trebuit nu doar să se limiteze la analiza unei singure probe, ci să o analizeze în ansamblu și cu restul materialului probator. Așa cum rezultă din considerentele ce au fundamentat soluția instanței de rejudecare, aceasta și-a format opinia asupra cauzei nu în considerarea unicei probe a expetizei medico-legale, ci pe baza evaluării și observării cauzei în întregul evoluției sale probatorii, evaluând probele pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor, așa cum s-a trasat ca îndrumare prin decizia de casare, dovada clară fiind chiar modul de expunere a lor și a considerentelor de analiză punctuală a acestora. În sfârșit, critica de nelegalitate nu subzistă chiar și numai observând considerentele din finalul analizei, prin care instanța de apel reține "În lipsa opiniei de specialitate a doamnei prof.univ. G., în cauză rămâne opinia de specialitate exprimată de domnul prof. univ. dr. I., concordantă cu diagnosticul stabilit de doamna prof. univ. dr. B., precum și opinia contrară exprimată de către domnul dr. J. și datele conținute în Buletinul histopatologic din 03.03.2014 eliberat de către K. din Cluj Napoca, ce de asemenea nu conține un diagnostic stabilit. ", context probatoriu în care arată că va da prevalență avizului nr. x/2018 din 18.03.2022 emis de Comisia superioară medico-legală din cadrul IML Mina Minovici deoarece are la bază opinia de specialitate a doi medici anatomo-patologi, exprimată în urma reexaminării materialului histopatologic recoltat de la reclamantul A., având în vedere că s-a dovedit că prin avizul nr. x/01.08.2018 s-au avizat concluziile comisei din cadrul IML Timișoara în lipsa diagnosticului medicului anatomo-patolog a cărui opinie a fost solicitată. Prin urmare, doar pentru că a dat prevalență avizului nr. x/2018 din 18.03.2022 al Comisiei superioare medico-legale, activitatea instanței de apel în rejudecare nu poate fi criticată pentru nesocotirea dispozițiilor art. 264 C. proc. civ. și a îndrumărilor din decizia de casare, câtă vreme soluția ei a fost determinată de o analiză realizată chiar în aceste coordonate, prin examinarea fiecărei probe pentru a se răspunde îndrumărilor din decizia de casare și apoi, prin analiza lor coroborată spre a impune soluția asupra cauzei, așa după cum rezultă chiar din paragraful mai sus citat. În considerarea acestor motive, Înalta curte va respinge recursul pe care îl apreciază ca fiind nefondat, iar în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. îl va obliga pe recurentul-reclamant, ca parte căzută în pretenții, să plătească intimatei-pârâte B. cheltuieli de judecată în recurs constând în onorariu avocat (3 500 RON) și cheltuieli cu cazarea și transportul acestuia, în sumă totală de 4 692 RON, a căror dovadă a fost făcută cu înscrisurile depuse în dosarul de recurs la filele x. PENTRU ACESTE MOTIVE,