ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 856/2020

Ședința publică din data de 06 mai 2020

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea depusă la data de 8 august 2019, pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 140 din 20 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 483-502 C. proc. civ., reclamantul a învederat că, în mod greșit, instanța de apel a reținut că suma de 3000 euro reprezintă o despăgubire conformă principiului asigurării unei proportionalități rezonabile între prejudiciul suferit și intensitatea și gravitatea atingerii valorilor sociale ocrotite, instituit de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și cu principiul reparării integrale a prejudiciului, reglementat de art. 1391 C. civ.

A arătat recurentul că acest cuantum este contrar hotărârilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, care au stabilit că prejudiciul moral trebuie cuantificat raportat la caracterul și importanța valorilor nepatrimoniale lezate, situația personală a victimei, ținând cont de mediul social din care provine, educația, cultura, standardul de moralitate, personalitatea și psihologia victimei, circumstanțele săvârșirii faptei, statutul social, etc.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe baza echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv produs victimei.

Recurentul a susținut că instanța de apel nu a acordat eficiență maximă probelor depuse în fata instanței de fond și a celei de apel, făcând un scurt istoric al suferințelor îndurate.

Concluzionând, recurentul a învederat că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei și a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material și a solicitat majorarea cunatumului daunelor morale de la 3000 euro la 500.000, așa cum a solicitat prin cererea de chemare în judecată.

La data de 21 august 2019, pârâtul Spitalul Clinic de Urgență Arad a declarat recurs împotriva împotriva deciziei civile nr. 140 din 20 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul a solicitat admiterea recursului, casarea hotrărârii atacate, rejudecarea cauzei și schimbarea, în tot, a deciziei civile nr. 140 din 20 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în sensul respingerii apelului declarat de reclamantul A. și menținerii, ca legală și temeinică, a sentinței civile nr. 193 din 10 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Arad.

Recurentul a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 655 din Legea 95/2006, întrucât răspunderea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, în calitate de furnizor de servicii medicale, pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenție, diagnostic sau tratament, intervine în condițiile legii civile. Așadar, răspunderea unității, în calitate de furnizor de servicii medicale, pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenție, diagnostic sau tratament, intervine în condițiile dreptului comun, specific răspunderii civile delictuale, respectiv cele stabilite prin art. 1349 și următoarele din C. civ.

A mai arătat recurentul că instanța de apel nu a făcut o corectă evaluare a probelor și a reținut, greșit, că spitalul răspunde civil, fiind întrunite condițiile prevăzute de C. civ. pentru atragerea răspunderii civile, însă, în cauză, nu s-a demonstrat cu certitudine că există o legătură de cauzalitate între problemele de sănătate ale reclamantului și tratamentul acordat de către angajații spitalului.

De asemenea, recurentul a învederat că din actele existente la dosar nu reiese și nu a fost dovedită culpa medicală sau malpraxis, astfel că daunele solicitate de reclamant sunt nedovedite, întrucât prin probele administrate nu s-a făcut dovada, conform art. 249 C. proc. civ., a faptului că invaliditatea și pierderea capacității de muncă au fost cauzate exclusiv de infecția nosocomială, în această privință existând pluralitate de cauze, constând atât în complexitatea fracturii, cât și afecțiunile preexistente.

Recursurile au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 29 august 2019 și repartizate aleatoriu spre soluționare completului de filtru CF x.

În termen legal, pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamant și admiterea recursului propriu.

La 17 octombrie 2019, chemata în garanție S.C. B. S.A. a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamantul A., prin care a invocat excepția nulității recursului, întrucât criticile formulate de acesta nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, la 28 octombrie 2019, reclamantul A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de către pârât, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.

Reclamantul A. și chemata în garanție S.C. B. S.A. au depus răspuns la întâmpinare.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, hotărârea recurată este susceptibilă de recurs, iar recursurile sunt declarate în termen legal; de asemenea, s-a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra încadrării criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și asupra admisibilității în principiu a recursurilor, reținându-se că intimata-chemată în garanție a invocat excepția nulității recursului declarat de reclamantul A..

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Părțile nu au depus puncte de vedere asupra raportului.

Examinând recursurile, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, prin sentința civilă nr. 193 din10 octombrie 2018, Tribunalul Arad a respins acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtului Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad și a chematei în garanție S.C. B. S.A., având ca obiect pretenții.

Învestită cu soluționarea căii de atac a apelului, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 140 din 20 iunie 2019 a admis apelul formulat de către reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 193 din 10 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Arad; a schimbat, în tot, sentința apelată și rejudecând a admis, în parte, acțiunea formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad; a obligat pe pârât la plata către reclamant a echivalentului în RON la cursul BNR de la data plății a sumei de 3000 euro cu titlu de daune morale; a respins, în rest, acțiunea; a respins cererea de chemare în garanție formulată de Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad în contradictoriu cu S.C. B. S.A.; a obligat pe intimat la plata către apelant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 RON reprezentând onorariu avocațial.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut, în esență, că legiuitorul a stabilit potrivit art. 665 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 că spitalul poate răspunde civil, potrivit dreptului comun, pentru activitatea de prevenție, diagnostic sau tratament în situația în care acestea sunt consecință a infecțiilor nosocomiale, cu excepția cazului când se dovedește o cauză externă ce nu a putut fi controlată de către instituție.

Instanța de apel a mai reținut că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1357 C. civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale, dovedindu-se că reclamantul a fost infectat cu sfafilococul auriu, infecție nosocomială, cu ocazia operației chirurgicale la care a fost supus în Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad și că a suferit un prejudiciu în urma acestei infecții, iar, în cauză, nu s-a putut reține vreo cauză exoneratoare de răspundere a pârâtului, întrucât actele medicale analizate au demostrat că la complicațiile plăgii care au condus la invaliditatea permanentă a membrului pelvin stâng au contribuit atât afecțiunile preexistente (diabet zaharat), cât și complicațiile infecției nosocomiale.

Prin motivele de recurs recurentul-reclamant a criticat cuantumul daunelor morale acordate și a solicitat majorarea acestora de la 3000 euro la 500.000 euro, valoare cerută prin cererea de chemare în judecată, fără a dezvolta aceste critici, care analizate să poată fi circumscrise aspectelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În privința aplicării criteriilor de stabilire a despăgubirilor reprezentând daunele morale, instanța supremă a fost constantă în a stabili imposibilitatea analizei în recurs a chestiunii cuantumului daunelor morale în astfel de acțiuni în răspundere civilă delictuală, apreciindu-se că aceasta nu reprezintă o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, astfel încât nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs.

Prin urmare, cele susținute de către recurentul-reclamant, în sensul că instanța de apel nu a stabilit cuantumul corect al daunelor morale, nu pot fi circumscrise vreunui motiv de casare prevăzut de lege.

În ceea ce privește critica recurentului în sensul că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, Înalta Curte constată că această critică a fost invocată pur formal și vizează, de fapt, nemulțumirea părții cu privire la modalitatea de interpretare a probelor de către instanța de apel, aspecte care nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Referior la cererea de recurs formulată de pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, Înalta Curte reține că prin motivele de recurs recurentul-pârât a criticat decizia instanței de apel doar din perspectiva interpretării probelor, susținând că instanța nu a făcut o evaluare corectă a probelor, iar din actele existente la dosar reiese că daunele solicitate de reclamant nu sunt nedovedite, întrucât prin probele administrate nu s-a făcut dovada, conform art. 249 C. proc. civ., a faptului că invaliditatea și pierderea capacității de muncă au fost cauzate exclusiv de infecția nosocomială, în aceasta privință existând pluralitate de cauze, constând atât în complexitatea fracturii, cât și afecțiunile preexistente.

Înalta Curte reține că interpretarea probelor administrate de instanța de apel este o operațiune care se circumscrie aspectelor de netemeinicie a hotărârii atacate neputându-se cenzura în recurs modalitatea în care instanța de apel a apreciat și evaluat probele administrate în cauză, respectiv actele medicale ale reclamantului și raportul de expertiză medico-legală cu examinarea persoanei, întocmit de medic primar medicină legală dr. C..

Referitor la critica recurentului-pârât că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 655 din Legea 95/2006, iar răspunderea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, în calitate de furnizor de servicii medicale, pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenție, diagnostic sau tratament, intervine în condițiile legii civile, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut, în cuprinsul deciziei atacate, că legiuitorul a stabilit potrivit art. 665 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 că spitalul poate răspunde civil, pentru activitatea de prevenție, diagnostic sau tratament în situația în care acestea sunt consecință a infecțiilor nosocomiale, cu excepția cazului când se dovedește o cauză externă ce nu a putut fi controlată de către instituție; ca o consecință a celor anterior reținute, instanța de apel a procedat la analizarea condițiilor prevăzute de art. 1357 C. civ., dreptul comun al răspunderii civile delictuale, și a reținut că, în cauză, există fapta ilicită a pârâtului, în sensul unui comportament omisiv care a cauzat prejudiciul suferit de reclamant.

Deși recurentul-pârât a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 655 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, Înalta Curte reține că nu a dezvoltat, în concret, critici prin care să pună în discuție modul în care instanța de apel a interpretat sau aplicat această normă legală.

În acest sens, Înalta Curte menționează că simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanșarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Având în vedere că atât reclamantul, cât și pârâtul nu au indicat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererile de recurs formulate în cauză nu îndeplinesc cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad împotriva deciziei civile nr. 140 din 20 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad împotriva deciziei civile nr. 140 din 20 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 mai 2020.