Decizia nr. 295/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 230/2023 a Tribunalului Arad

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția I civilă, la data de 20 ianuarie 2022, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 5.812,30 RON, reprezentând daune materiale, și a sumei de 200.000 euro, echivalentul în RON la cursul BNR de la data plății efective, reprezentând daune morale pentru prejudiciul suferit. A solicitat și cheltuieli de judecată. Pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a formulat întâmpinare și, în temeiul art. 72-73 din C. proc. civ., a solicitat chemarea în garanție a Fondului de Garantare a Asiguraților, pentru asigurătorul B. S.A., pentru ca acesta să fie obligat la plata despăgubirilor cu titlu de daune materiale și daune morale care vor cădea în sarcina instituției. La termenul de judecată din data de 16 martie 2023, reclamanta, prin reprezentant, a depus la dosar o precizare a acțiunii, prin care a arătat că înțelege să-și majoreze obiectul câtimii cererii constând în daune materiale, astfel că, la suma solicitată inițial de 5.812,30 RON, a solicitat adăugarea sumei de 1.092,44 RON, reprezentând contravaloarea unor produse medicale.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin sentința civilă nr. 230 din 17 noiembrie 2023 pronunțată de Tribunalul Arad, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, precum și cererea pârâtului Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad de chemare în garanție a Fondului de Garantare a Asiguraților. Fără cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 125 din 9 mai 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamanta apelantă A. împotriva sentinței civile nr. 230 din 17 noiembrie 2023 pronunțate de Tribunalul Arad, în contradictoriu cu pârâtul intimat Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad și cu chematul în garanție intimat Fondul de Garantare a Asiguraților. A schimbat, în parte, sentința apelată în sensul că a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. A obligat pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad la plata către reclamantă a sumei de 6.904,44 RON, cu titlu de daune materiale, și a sumei de 30.000 euro, cu titlu de daune morale. A respins, în rest, pretențiile reclamantei. A menținut, în rest, dispozițiile sentinței civile apelate. A respins apelul declarat de apelantul-chemat în garanție Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 230 din 17 noiembrie 2023 pronunțate de Tribunalul Arad, ca lipsit de interes.

Calea de atac declarată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 125 din 9 mai 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, au declarat recurs atât pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, cât și chematul în garanție Fondul de Garantare a Asiguraților. 4.1. Prin cererea de recurs formulată, recurentul Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad solicită admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate și, rejudecându-se cauza, menținerea sentinței civile nr. 230 din 17 noiembrie 2023 a Tribunalului Arad. Apreciază că sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. În opinia sa, instanța de apel a admis cererea de chemare în judecată și a obligat unitatea spitalicească la plata de daune materiale și morale deși nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor legale de atragere a răspunderii civile delictuale. În acest sens, recurenta înțelege să expună conținutul art. 655 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății care stabilește ce condiții ar fi necesare pentru o astfel de răspundere. De asemenea, învederează că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, parte din argumente fiind străine cauzei. Singurele motive din considerente sunt interpretări proprii ale instanței referitoare la concluziile raportului de expertiză și la înscrisurile medicale. Individualizarea cuantumului daunelor morale acordate nu s-a realizat având în vedere criteriile obiective de care instanța este ținută, respectiv nivelul de trai, diferența dintre veniturile obținute înainte și cele de după intervenție, criteriul gravității și cel al echității. Aceasta a avut în vedere doar factorul uman și situația delicată prezentată de reclamantă. Expertiza de specialitate efectuată în cauză a stabilit că agentul patogen Pseudomonas Aeruginosa există și în alte spații, nu doar în spitale. Chiar dacă la internare, urocultura a fost negativă, flora poate exista. Tot în argumentarea situației de fapt susținute, recurentul înțelege să formuleze o serie de precizări referitoare la recoltarea probelor la internare și la aspectele reținute în expertiză sub acest aspect. În opinia sa, decizia recurată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Ordinul M.S. nr. 916/2006 a fost abrogat, iar cazul în speță nu poate fi încadrat ca și infecție asociată actului medical. Expertiza întocmită în cauză a verificat modul în care a fost efectuată intervenția și nu a evidențiat niciun fel de abatere de la protocoalele medicale. Operația reclamantei a fost prima programată, sala de operație și instrumentarul au fost pregătite corespunzător. De asemenea, prin expertiză s-a constatat că, în perioada martie - aprilie 2021, în unitatea spitalicească nu s-a raportat niciun fel de infecție cu bacteria în cauză, deși fuseseră depistate, în cele două luni, alte tulpini. Raportul de expertiză efectuat în cauză a fost avizat de către Comisia de Avizare și Control a Actelor Medico-Legale, constituită în cadrul I.M.L. Timișoara, iar acesta a concluzionat că se exclude ca bacteria să fi fost luată în timpul intervenției chirurgicale și a spitalizării, în perioada 20 aprilie - 22 aprilie 2022. Recurentul susține că a dovedit cazul de exonerare de răspundere civilă prevăzut de art. 644 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006, astfel că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. De asemenea, afirmă că instanța de apel nu a motivat corespunzător, nu a arătat ce măsuri erau necesare, dar nu au fost luate. Din documentele aflate la dosar reiese că nu au fost abateri de la protocoalele medicale, sala și instrumentarul au fost pregătite corespunzător, unitatea sanitară nu a raportat infecții cu bacteria în cauză, în perioada respectivă. În consecință, se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și menținerea sentinței instanței de fond. 4.2. Prin cererea de recurs formulată, recurentul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, cu consecința rejudecării cauzei și admiterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în garanție sau, în subsidiar, a excepției lipsei calității sale procesuale pasive. În opinia sa, este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. După expunerea unui scurt istoric al litigiului și a hotărârilor pronunțate de instanțele de fond, recurentul arată că decizia civilă nr. 125 din 9 noiembrie 2024 a Curții de Apel Timișoara este nelegală, fiind consecința interpretării eronate a dispozițiilor legale. În opinia sa, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității, atât în principiu, cât și pe fond, a cererii de chemare în garanție a Fondului de Garantare a Asiguraților, cât și asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia. Recurentul arată că Legea nr. 213/2015 stabilește o procedură administrativă de plată a creanțelor de asigurări, în cazul falimentului unui asigurator și, în sprijinul acestei afirmații prezintă conținutul art. 1 alin. (1), art. 11, art. 2 alin. (3) din actul normativ menționat. Există un mecanism de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale, iar nu în temeiul dispozițiilor art. 72 din C. proc. civ. Fondul de Garantare a Asiguraților nu poate fi obligat nici în locul și nici în solidar cu asiguratorul aflat în faliment. Față de asiguratorul B. S.A. s-a dispus deschiderea procedurii falimentului. Prin urmare, creditorii de asigurări fie formulează o cerere de plată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 213/2015, fie formulează o cerere de înscriere la masa credală, în temeiul prevederilor Legii nr. 85/2014. Însă, Legea nr. 213/2015 prevede o procedură specială. Obligativitatea procedurii a fost constatată de Curtea Constituțională și de instanțele de judecată în jurisprudența pe care înțelege să o detalieze. Dreptul la despăgubiri al creditorilor de asigurări împotriva Fondului de Garantare a Asiguraților este prevăzut de lege, iar nerespectarea procedurii legale constituie un fine de neprimire a acțiunii. În ceea ce privește natura cererii de chemare în garanție, recurentul arată că aceasta nu poate să aibă ca scop modificarea cadrului procesual sub aspect subiectiv, prin introducerea în proces a unui nou pârât sau înlocuirea pârâtului inițial. În cazul producerii unui risc asigurat, răspunderea aparține asiguratorului, fiind contractuală, întemeiată pe un contract încheiat în baza C. civ.. Fondul de Garantare a Asiguraților nu are calitatea de asigurator, nu are raporturi juridice cu creditorii de asigurări, nu este succesor sau reprezentant al asiguratorilor. Niciun text de lege nu prevede transmisiunea obligațiilor asiguratorului în faliment către Fond, întrucât acesta este o persoană juridică de drept public, având ca scop realizarea unui interes public de protecție a creditorilor de asigurări în cazul falimentului unui asigurator. Legea nr. 213/2015 a stabilit procedura specială pentru plata indemnizațiilor rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, în cazul falimentului unui asigurator, de către Fond, neexistând un drept de opțiune între această cale și cea a dreptului comun. În opinia sa, calitatea de garant, reglementată de Legea nr. 213/2015, este străină de calitatea de continuator sau succesor în drepturi, prevăzută de art. 38 și art. 39 din C. proc. civ. Cererea de chemare în garanție, ca mijloc procesual de atragere în judecată a unui terț, presupune introducerea în cauză a unui terț împotriva căruia ar putea formula o acțiune separată în garanție sau în despăgubiri, pretinzând soluționarea acesteia în cadrul unui litigiu pendinte. Între cererea principală și cea de chemare în garanție trebuie să existe o legătură de dependență și subordonare. Din acest punct de vedere, cererea de chemare în garanție formulată în prezenta cauză nu poate fi primită. Cererea principală este întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, cererea de chemare în garanție este fundamentată pe prevederile Legii nr. 213/2015. Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestor situații, nu a analizat excepția inadmisibilității și nici pe cea a lipsei calității procesuale pasive a Fondului de Garantare a Asiguraților într-o acțiune civilă. Pe fondul cauzei, recurentul arată că acțiunea reclamantei este neîntemeiată. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, întinderea prejudiciului trebuie dovedită. În consecință, față de aceste precizări, recurentul Fondul de Garantare a Asiguraților solicită admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate și, rejudecând cauza, admiterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în garanție, iar, în subsidiar, a excepției lipsei calității procesuale a acestuia în prezenta cauză.

Apărări formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la data de 24 iulie 2024, pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a solicitat respingerea recursului formulat de chematul în garanție Fondul de Garantare a Asiguraților, ca lipsit de interes. În motivare, arată că, prin sentința primei instanțe nu s-a dispus nicio obligație în sarcina chematului în garanție, iar apelul incident, pe care l-a formulat, a fost respins, ca lipsit de interes. Instanța de fond a dat o corectă interpretare dispozițiilor legale în materie, apreciind că acordarea despăgubirilor este solicitată în baza unui contract de asigurare de răspundere civilă. În aprecierea sa, din cuprinsul Legii nr. 213/2015 rezultă, fără echivoc, calitatea de garant a Fondului de Garantare a Asiguraților, nu de succesor, cum se susține în apelul incident. Întrucât instanțele devolutive nu au stabilit obligații în sarcina chematului în garanție, recursul său este lipsit de interes. Prin întâmpinarea formulată la data de 12 august 2024, intimata A. a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, ca fiind nefondat. Contrar celor susținute de recurent, decizia recurată este motivată corespunzător, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din același act normativ, intimata apreciază că nu este motivat.

Procedura în fața instanței de recurs Prin rezoluție, Înalta Curte de Casație și Justiție a fixat termen la data de 6 februarie 2025, pentru soluționarea recursurilor declarate de pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad și de chematul în garanție Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva deciziei civile nr. 125 din 9 mai 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. La termenul din data de 6 februarie 2025, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției nulității celor două recursuri și, în subsidiar, asupra fondului acestora. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursurilor Analizând recursurile declarate de pârâtul Spitalul Clinic de Urgență Arad și chematul în garanție Fondul de Garantare a Asiguraților, sub aspect formal, din perspectiva excepției nulității acestora, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită numai pentru motivele de nelegalitate și în condițiile prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții în favoarea căreia se exercită recursul, numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și numele și prenumele consilierului juridic care întocmește cererea. Prezentele dispoziții se aplică și în cazul în care recurentul locuiește în străinătate; b) numele și prenumele, domiciliul sau reședința ori, după caz, denumirea și sediul intimatului; c) indicarea hotărârii care se atacă; d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; e) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. (3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității". Art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiași articol dispune că "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate susținute. În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, Înalta Curte constată că este nul, pentru argumentele pe care le va expune în continuare. În cuprinsul cererii de recurs, se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., fără ca argumentele expuse să fie grupate prin raportare la cele două motive de casare invocate. Procedând la analiza acestora, Înalta Curte reține că nu este posibilă încadrarea criticilor nici în cazurile de casare susținute, nici în celelalte motive de recurs expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din actul normativ menționat. Astfel, cerința motivării recursului implică, în mod necesar, cum deja s-a menționat, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea atacată, pentru ca instanța învestită cu soluționarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv, nefiind suficientă mențiunea potrivit căreia hotărârea recurată este nelegală. De asemenea, este necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ. Or, aceste cerințe anterior precizate nu sunt îndeplinite în cauză. Astfel, este formală critica recurentului Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad privitoare la neîndeplinirea condițiilor legale de atragere a răspunderii sale civile. Se observă că, deși susține că decizia atacată este nelegală, sub acest aspect, omite să se raporteze, în concret, la dezlegările instanței de apel. Acesta prezintă conținutul textului art. 655 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006, care vizează condițiile răspunderii unei unități sanitare în cazul intervenirii unei infecții, concluzionând că nu sunt întrunite în cauză. Invocarea acestui text de lege este, însă, formală, nu deduce spre analiză veritabile elemente de nelegalitate a actului jurisdicțional atacat, cât timp nu se grefează pe considerentele acestuia, partea făcând doar o simplă prezentare legislativă pe care a inclus-o și în cadrul apărărilor formulate prin întâmpinările formulate în stadiile procesuale anterioare și care au primit deja răspuns prin decizia atacată. De asemenea, deși recurentul susține că decizia atacată ar fi afectată de viciul unei nemotivări corespunzătoare, că singurele motive ale instanței sunt niște interpretări proprii referitoare la expertiza întocmită în cauză și actele medicale aflate la dosar, acesta omite să se raporteze, în concret, la dezlegările instanței de apel. În aceste condiții, simpla mențiune nu reflectă o situație dintre cele aferente motivului de recurs referitor la nemotivare, ci denotă, mai degrabă, dezacordul recurentului în raport cu soluția pronunțată, aspect ce plasează critica în afara limitelor stabilite de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Recurentul arată că instanța de apel nu a ținut seama de o serie de criterii obiective pentru individualizarea cuantumului daunelor morale acordate, pe care le enumeră pentru a justifica solicitarea de casare a deciziei recurate. Or, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de instanțele devolutive, conform circumstanțelor particulare, reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitate și este necenzurabilă în calea de atac a recursului. De altfel, Înalta Curte reține că această critică nu este nici argumentată, în concret, menționându-se doar formal o serie de criterii, fără să se raporteze la dezlegările date de instanța de apel. Pe parcursul mai multor pagini, recurentul redă paragrafe din expertiza întocmită în cauză și actele medicale aflate la dosarul cauzei și concluzionează că bacteria nu este găsită doar în mediul spitalicesc și nu putea fi contactată în timpul intervenției chirurgucale și a spitalizării reclamantei la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Înalta Curte constată că argumentele referitoare la aprecierea probatoriilor de către instanța de apel se plasează în afara controlului judiciar al instanței de recurs. Analiza probatoriilor și stabilirea situației de fapt sunt elemente ce se circumscriu exclusiv competenței instanțelor devolutive, criticile referitoare la aceste aspecte nefiind, oricum, subsumabile motivelor de recurs consacrate expres prin prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Recurentul susține că a dovedit cazul de exonerare de răspundere civilă reglementat de dispozițiile art. 644 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, astfel că decizia atacată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Această manieră de formulare a criticii, care omite a indica punctual nelegalitatea săvârșită și a demonstra în ce modalitate instanța de apel a nesocotit dispozițiile dreptului material, nu permite, însă, cenzura instanței de recurs. În concluzie, considerațiile expuse în cererea de recurs nu reflectă o situație dintre cele reglementate de motivele de casare invocate formal, ci relevă, de fapt, o solicitare de reanalizare a probatoriului administrat în cauză, ceea ce excedează verificărilor instanței de recurs. În realitate, recurentul urmărește readucerea, inadecvat procedural, în fața instanței de recurs, a circumstanțelor factuale din prezenta speță, pentru a pretinde că s-ar impune o concluzie contrară celei la care s-a oprit instanța de apel. Prin urmare, dată fiind omisiunea formulării unor critici concrete privind dezlegările date de către instanța de apel, care, totodată, să antameze chestiuni de nelegalitate, instanța de recurs nu poate proceda la examinarea susținerilor părții vizând doar situația de fapt și probatoriul administrat, ignorând statuările instanței de apel asupra celor invocate. În consecință, se reține, pe de o parte, că memoriul de recurs nu cuprinde critici care să poată fi subsumate vreunuia dintre cazurile prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că nu există motive care să poată fi examinate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) din același act normativ. În consecință, în baza dispozițiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să anuleze recursul declarat de pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. În ceea ce privește recursul declarat de chematul în garanție Fondul de Garantare a Asiguraților, Înalta Curte constată că și acesta este nul, pentru argumentele pe care le va expune în continuare. Recurentul Fondul de Garantare a Asiguraților invocă, în cuprinsul cererii de recurs, motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care ar afecta, în opinia sa, validitatea deciziei recurate. Procedând la analiza criticilor, care vizează inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție, lipsa calității procesuale pasive a recurentului și nedovedirea prejudiciului de către reclamantă, Înalta Curte reține că nu este posibilă încadrarea acestora nici în motivul de casare indicat expres și nici în celelalte motive de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din actul normativ menționat. Astfel, după o expunere amplă a istoricului acestui litigiu, recurentul arată că decizia recurată este nelegală întrucât instanța de apel, deși a rejudecat cauza și a admis cererea de chemare în judecată, nu a avut în vedere inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție a Fondului de Garantare a Asiguraților și lipsa calității procesuale pasive a acestuia. În susținerea acestui argument, recurentul prezintă amplu, pe parcursul mai multor pagini, legislația în domeniul asigurărilor, procedura de plată a asigurărilor, consecințele nerespectării acesteia, recunoașterea obligativității acestei proceduri în jurisprudența instanțelor de judecată și a Curții Constituționale, efectele contractelor de asigurare, lipsa raportului juridic între această instituție și asigurați, natura juridică a cererii de chemare în garanție și particularitățile acestui mijloc de atragere a terților în judecată. După expunerea acestor considerații de ordin legislativ, doctrinar și jurisprudențial, concluzionează că Fondul de Garantare a Asiguraților nu poate fi obligat nici în locul și nici în solidar cu asiguratorul în faliment, iar cererea de chemare în garanție nu poate fi formulată dacă se încearcă modificarea cadrului procesual, sub aspect subiectiv, prin introducerea în proces a unui nou pârât sau înlocuirea pârâtului inițial. Înalta Curte constată că, fără a se grefa pe considerentele instanței de apel, recurentul a înțeles să supună judecății exact aceleași critici ca cele îndreptate împotriva sentinței tribunalului, în sensul că cererea de chemare în garanție este inadmisibilă și că Fondul de Garantare a Asiguraților nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Se reține, însă, că Curtea de Apel Timișoara a analizat, cu prioritate, excepția lipsei de interes în promovarea apelului incident, pe care a admis-o întrucât în cauză, între reclamanta A. și chematul în garanție Fondul de Garantare a Asiguraților nu s-a stabilit un raport juridic direct nici pe planul dreptului material și nici pe cel al dreptului procesual. Pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a formulat cererea de chemare în garanție, care a fost respinsă de prima instanță, soluția nefiind apelată, sub acest aspect, astfel că a intrat în puterea lucrului judecat. Față de această soluție, apelul formulat de chematul în garanție a fost respins, ca fiind lipsit de interes, iar, în considerarea dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., nu au mai fost analizate celelalte aspecte criticate de acesta. Argumentele cuprinse în cererea de recurs formulată de recurentul Fondul de Garantare a Asiguraților nu vizează soluția instanței de apel de respingere a apelului incident, ca lipsit de interes, ci situații ce reprezintă un fine de neprimire a cererii de chemare în garanție, fiind, astfel, străine de motivarea cuprinsă în decizia recurată. Or, preluarea întocmai a motivelor căii de atac anterioare, fără a combate considerentele regăsite în hotărârea atacată, echivalează cu lipsa dezvoltării unor motive de nelegalitate, din perspectiva prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. Recurentul mai arată, pe fondul cauzei, că acțiunea reclamantei este neîntemeiată și că, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, întinderea prejudiciului trebuie dovedită. Nici prin această critică recurentul nu opune, însă, elemente concrete de nelegalitate în raport cu raționamentul instanței de prim control judiciar. A motiva recursul înseamnă, potrivit celor anterior arătate, atât indicarea motivului de recurs, prin identificarea unuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., cât mai ales dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind dezlegările date de către instanța de apel. Aceste cerințe nu pot fi considerate îndeplinite din moment ce recurentul a omis să indice punctual în ce au constat eventualele greșeli de judecată imputabile instanței de apel, ci a reluat criticile din apelul incident pe care l-a promovat, de altfel străine considerentelor deciziei recurate. Neprocedând astfel, instanța de recurs nu poate examina în mod efectiv respectivele susțineri, nefiind în măsură a cerceta conformitatea hotărârii cu regulile de drept aplicabile, cât timp acestea nu au fost însoțite, practic, de o critică propriu-zisă de nelegalitate cu corespondent în considerentele deciziei atacate. Prin urmare, în baza dispozițiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să anuleze și recursul declarat de chematul în garanție Fondul de Garantare a Asiguraților.