ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1357/2025

Ședința publică din data de 12 iunie 2025

Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 5 ianuarie 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă (ca urmare a declinării competenței materiale de către Judecătoria Sectorului 1 București în favoarea acestei instanțe prin sentința civilă nr. 9587 din 15 decembrie 2017), reclamantele A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C., D., E. și Ministerul Finanțelor Publice, să se constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, str. x (fost 78) - 84 (fost 80), compus din teren în suprafață de 778 mp și construcții - casă de paiantă construită în anul 1972, cu suprafața construită la sol de 93 mp (C1), casă de paiantă construită în anul 1970 și renovată în anul 2004, cu suprafața construită la sol de 87 mp (C2), magazie de lemn construită în anul 1972, cu suprafață construită la sol de 8 mp (C3), wc din lemn construit în anul 1975, cu suprafața construită la sol de 2 mp (C4), magazie din zid construită în anul 2004, cu suprafața construită la sol de 11 mp (C5) - prin efectul uzucapiunii de 30 de ani și joncțiunea posesiei reclamantelor de la data decesului autorilor lor, F. și G., cu posesia autorilor începută la data achiziționării terenurilor, 11.05.1969, și cu a cumpărătorului-vânzător H..

Reclamantele au mai solicitat să se constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor prin efectul accesiunii imobiliare.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 645, art. 1890, art. 1837, art. 1846, art. 1847, art. 1860 și art. 492 C. civ.

Prin sentința nr. 1759 din 28 septembrie 2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului E., invocată prin întâmpinare, și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată în contradictoriu cu ceilalți pârâți.

Prin decizia nr. 247A din 17 februarie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamante; a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a admis, în parte, cererea de chemare în judecată; a constatat că reclamantele au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață 795 mp, situat în București, str. x - 84, cu vecinătățile stabilite prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul I.: N-pe o lungime de 25,78 m cu imobilele din str. x și 83, E-pe o lungime de 30,86 m cu imobilul din str. x, S-pe o lungime de 25,69 m cu str. x, V-pe o lungime de 30,86 m cu imobilul din str. x; a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâții C. și D., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a păstrat dispozițiile sentinței referitoare la respingerea cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul E., precum și la respingerea cererii având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra construcțiilor prin accesiune imobiliară.

Prin decizia nr. 838A din 26 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis cererea formulată de reclamante privind completarea deciziei nr. 247A din 17 februarie 2022, pronunțată de aceeași instanță, în sensul că a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 2420 din 29 noiembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de reclamantele A. și B. împotriva deciziei nr. 247A din 17 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă; a casat, în parte, decizia recurată, în ceea ce privește soluția de păstrare a dispoziției sentinței referitoare la constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra construcțiilor prin accesiune imobiliară și a trimis cauza, spre rejudecare aceleiași curți de apel, menținând celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Prin decizia nr. 707A din 18 iunie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței nr. 1759 din 28 septembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimații-pârâți C., D., E. și Ministerul Finanțelor Publice; a schimbat sentința civilă apelată, în parte, în sensul că a admis și capătul de cerere privind accesiunea imobiliară artificială; a constatat că reclamantele au dobândit, prin efectul accesiunii imobiliare artificiale, dreptul de proprietate asupra construcțiilor C1, C2, C3 și C4, identificate prin anexa nr. 1 la raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul I..

Împotriva deciziei nr. 707A din 18 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor, reprezentat legal prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că din considerentele deciziei atacate reiese cu claritate confuzia în care se află instanța de apel cu privire la distincția fundamentală dintre Ministerul Finanțelor Publice (în prezent Ministerul Finanțelor) și Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor.

A precizat că Ministerul Finanțelor se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care aplică strategia și programul de guvernare în domeniul finanțelor publice.

Ministerul Finanțelor este minister cu rol de sinteză și îndeplinește funcții de reprezentare, prin care asigură, în numele Statului Român și al Guvernului României, reprezentarea pe plan intern și extern în domeniul său de activitate, în limitele stabilite prin actele normative în vigoare.

Ca atare, a învederat că Ministerul Finanțelor nu poate fi chemat în judecată, în nume propriu, decât strict în legătură cu obiectul său de activitate, astfel cum acesta este reglementat prin legislația în vigoare, și, de asemenea, în situațiile în care legea prevede, în mod expres, calitatea procesuală pasivă a acestuia, precum în ipoteza prevăzută de art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Recurentul a menționat că Ministerul Finanțelor are și calitatea de reprezentant al Statului Român în fața instanțelor de judecată, potrivit art. 223 alin. (1) C. civ.

A arătat că, precum reiese din aceste dispoziții legale, pentru ca Ministerul Finanțelor să poată sta în judecată ca reprezentant al Statului Român, trebuie să fie îndeplinită în prealabil condiția fundamentală ca statul să fie chemat în proces nemijlocit și în nume propriu și să fie formulate pretenții în contradictoriu cu acesta.

Or, în cauza de față, reclamantele nu au înțeles să cheme în judecată Statul Român și nici instanța de judecată nu le-a pus în vedere să precizeze acțiunea cu privire la cadrul procesual pasiv.

Astfel, în mod eronat, instanța de apel a pronunțat hotărârea, în rejudecarea apelului, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor, fără a analiza calitatea procesuală pasivă a acestuia, conform rolului activ care îi revenea.

Raportat la obiectul cauzei - uzucapiune și accesiune - recurentul a apreciat că Statul Român și unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se afla imobilul au calitate procesuală pasivă, iar nu Ministerul Finanțelor, care nu are competențe legale.

Intimatele-reclamante A. și B. au depus întâmpinare la 8 ianuarie 2025, invocând excepția autorității de lucru judecat a celor cinci hotărâri pronunțate în cauză, menționând că litigiul a fost soluționat încă din anul 2017 în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor, în calitate de reprezentant al Statului Român.

Totodată, au menționat că autoritatea de lucru judecat asupra capătului de cerere privind uzucapiunea operează de la data de 15 aprilie 2022, când decizia nr. 247A din 17 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2028 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în primul ciclu procesual, a rămas definitivă.

Similar, au învederat că autoritatea de lucru judecat asupra capătului de cerere privind accesiunea imobiliară, soluționat prin decizia nr. 707A din 18 iunie 2024, operează de la data de 11 noiembrie 2024 pentru intimatul-pârât E., iar pentru intimații-pârâți D. și C. de la data de 16 noiembrie 2024, când hotărârea instanței de apel a rămas definitivă prin nedeclararea de către recurentul-pârât a recursului împotriva acesteia.

Totodată, au susținut că recurentul-pârât a promovat cererea de recurs doar în contradictoriu cu intimatele-reclamante, astfel că pentru intimații E., D. și C. hotărârea a rămas definitivă, operând autoritatea de lucru judecat și cu privire la capătul de cerere privind accesiunea imobiliară artificială.

Intimatele-reclamante au invocat excepția lipsei de interes a recurentului în promovarea recursului, întemeindu-se pe dispozițiile art. 458 C. proc. civ.

De asemenea, au susținut nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reținut că decizia nr. 707A din 18 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă este supusă recursului, în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 483 alin. (1) C. proc. civ., însă criticile care vizează lipsa calității procesuale pasive a recurentului sunt formulate omisso medio.

În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților pentru a formula, în scris, un punct de vedere.

Intimatele A. și B. au formulat punct de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului prin care au susținut că recursul este inadmisibil întrucât criticile sunt formulate omisso medio.

Prin rezoluția din 9 aprilie 2025, a fost fixat termen de judecată la 12 iunie 2025, în camera de consiliu, pentru analiza admisibilității în principiu a recursului.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra excepției nulității recursului, invocată prin întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul în raport de excepția de nulitate, Înalta Curte constată următoarele:

Prin criticile dezvoltate în cuprinsul memoriului de recurs, recurentul susține, în esență, lipsa calității sale procesuale pasive în cauza pendinte, învederând că, în raport de obiectul cauzei - uzucapiune și accesiune -, Statul Român și unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se afla imobilul au calitate procesuală pasivă, iar nu Ministerul Finanțelor, care nu poate fi chemat în judecată în nume propriu decât strict în legătură cu obiectul său de activitate, astfel cum acesta este reglementat prin legislația în vigoare, și, de asemenea, în situațiile în care legea prevede, în mod expres, calitatea procesuală pasivă a acestuia, precum în ipoteza prevăzută de art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Înalta Curte reține că aceste susțineri au fost invocate omisso medio, respectiv pentru prima dată în prezentul recurs, în al doilea ciclu procesual, astfel încât nu vor putea fi analizate în acest context procesual, din moment ce pârâtul Ministerul Finanțelor nu a contestat, prin critici care să fi fost deduse judecății în calea de atac a apelului, nerespectarea dispozițiilor legale privind calitatea sa procesuală pasivă.

Dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. stabilesc că motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) din același cod nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau au rămas nesoluționate.

Așadar, pentru a le putea invoca în recurs, criticile de nelegalitate ar fi trebuit formulate în concordanță cu cerințele procedurale menționate, în faza procesuală anterioară, în cadrul căreia s-a analizat doar apelul reclamantelor, prin care s-a criticat soluția dată de prima instanță pe fondul pricinii, urmărindu-se dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune și accesiune în contradictoriu și cu pârâtul Ministerul Finanțelor, avându-se în vedere că cererea privind constatarea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii a fost analizată și admisă de instanța de apel, în primul ciclu procesual, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor (fiind respinsă, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, în contradictoriu cu pârâții C. și D.).

Astfel, prin decizia nr. 2420 din 29 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, în primul ciclu procesual, s-a reținut că pârâții nu au formulat recurs împotriva hotărârii pronunțate de curtea de apel, astfel încât constatarea dobândirii de către reclamante a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, este definitivă și beneficiază de autoritate de lucru judecat.

Or, Înalta Curte reține că, prin neexercitarea recursului de către pârâtul Ministerul Finanțelor, sub incidența autorității de lucru judecat intră și statuarea cu privire la cadrul procesual în privința cererii de constatare a dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu prin uzucapiune.

Casarea deciziei instanței de apel s-a dispus cu privire la capătul de cerere referitor la constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra construcțiilor prin accesiune imobiliară, iar în rejudecarea apelului, pârâtul Ministerul Finanțelor nu a suspus dezbaterii apărări vizând lipsa calității sale procesuale în raport cu această pretenție formulată de reclamante.

Recurentul reproșează fără temei instanței de apel lipsa rolului activ în analiza calității sale procesuale pasive, având în vedere că procesul civil este, în regulă generală, un proces al intereselor private, iar rolul activ al judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu un alt principiu aplicabil procesului civil, acela al disponibilității, neputând constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia dintre părți și în apărarea intereselor acesteia.

Prin urmare, dat fiind că susținerile pârâtului nu au constituit obiectul verificării jurisdicționale a instanței de apel, redarea lor în fața instanței de recurs, contrar exigențelor ce se degajă din prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. anterior menționate, face imposibilă extragerea unui element de nelegalitate a deciziei atacate în măsură a conduce la realizarea controlului în recurs.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., anulează recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, împotriva deciziei nr. 707A din 18 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reținând culpa procesuală a recurentului, Înalta Curte îl va obliga pe aceasta la plata sumei de 3500 către intimata A. și a sumei de 3583 RON către intimata B., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, împotriva deciziei nr. 707A din 18 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurent la plata sumei de 3500 către intimata A. și a sumei de 3583 RON către intimata B., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2025.