ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1225/2025

Ședința publică din data de 4 iunie 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la data de 14 februarie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul Prefectul Municipiului București a solicitat anularea dispoziției nr. 8384/25.06.2007 modificată prin dispoziția nr. x/16.01.2008 (acordare măsuri reparatorii în echivalent) și anularea dispoziției nr. 4387/01.07.2005, rectificată prin semnare și ștampilare (restituire în natură), emise de Primarul general al municipiului București în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu cu pârâții Primarul general al municipiului București, A., moștenitoare a titularei dispozițiilor - B., emise în baza Legii nr. 10/2001 de Primarul general al municipiului București, pentru a-și asigura apărarea intereselor sale legitime în calitate de beneficiară actuală a actelor administrative apreciate ca nelegale, C., titulară a dispozițiilor emise în baza Legii nr. 10/2001 de Primarul general al municipiului București, pentru a-și asigura apărarea intereselor sale legitime în calitate de beneficiară a actelor administrative apreciate ca nelegale, D. moștenitor al titularei dispozițiilor - E., emise în baza Legii nr. 10/2001 de Primarul general al municipiului București, pentru a-și asigura apărarea intereselor sale legitime în calitate de beneficiar actual al actelor administrative apreciate ca nelegale, F., moștenitoare a titularei dispozițiilor - E., emise în baza Legii nr. 10/2001 de Primarul general al municipiului București, pentru a-și asigura apărarea intereselor sale legitime în calitate de beneficiară actuală a actelor administrative apreciate ca nelegale, G., titular al dispozițiilor emise în baza Legii nr. 10/2001 de Primarul general al municipiului București, pentru a-și asigura apărarea intereselor sale legitime în calitate de beneficiar al actelor administrative apreciate ca nelegale, H., titular al dispozițiilor emise în baza Legii nr. 10/2001 de Primarul general al municipiului București, pentru a-și asigura apărarea intereselor sale legitime în calitate de beneficiar al actelor administrative apreciate ca nelegale, I., proprietar actual al imobilului notificat, partea liberă restituită în natură în baza Legii nr. 10/2001 de către Primarul general al municipiului București prin dispoziția nr. x/01.07.2005, rectificată prin semnare și ștampilare, conform documentelor alăturate în copie, transmise de către Primăria Municipiului București în 26.08.2021, J., proprietară actuală a imobilului notificat, partea liberă restituită în natură în baza Legii nr. 10/2001 de către Primarul general al municipiului București prin dispoziția nr. x/01.07.2005, rectificată prin semnare și ștampilare, conform documentelor transmise de către Primăria Municipiului București în 26.08.2021.

Prin sentința civilă nr. 1907 din 12 decembrie 2022, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului H., invocată prin întâmpinare, nefiind incidentă suspendarea de drept a cauzei în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocată de către reclamant, a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul H., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință și, pe cale de consecință, a admis excepția lipsei litisconsorțiului procesual pasiv, invocată prin întâmpinare, a respins cererea de chemare în judecată pentru lipsa coparticipării pasive obligatorii, a obligat reclamantul la plata către pârâtul I. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 RON reprezentând onorariu de avocat redus.

Prin decizia civilă nr. 953 A din 4 octombrie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Prefectul Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1907/12.12.2022 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-reclamant Prefectul Municipiului București, cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului și modificarea dispozitivului deciziei recurate, în sensul diminuării cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat la un cuantum rezonabil și proporțional cu activitatea desfășurată.

Recurentul-reclamant a precizat că și-a însușit cele consemnate în considerentele deciziei recurate și nu contestă decizia cu privire la motivele pentru care a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ci critică modul de stabilire a cheltuielilor de judecată în ceea ce privește onorariul avocaților pârâților la prima instanță, fiind greșit obligat la plata sumei de 33764,95 RON având în vedere prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., care permit instanței să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită, făcând referire la decizia nr. 10144 din 15 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală și la Cauza Wouters și alții a Curții de Justiție a Uniunii Europene, unde s-a reținut că valoarea onorariului trebuie să fie proporțională cu serviciul prestat.

Astfel, instanța trebuia să aibă în vedere atât valoarea pricinii, cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.

În consecință, recurentul a solicitat diminuarea onorariului de avocat, astfel încât să reprezinte echivalentul muncii prestate de acesta pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești, făcând referire și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

În data de 4.03.2025, intimatul-pârât I. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului, ca inadmisibil întrucât decizia curții de apel nu poate fi atacată cu recurs raportat la obiectul cererii și la art. 35 alin. (1

1

) și alin. (4) din Legea nr. 165/2013, respectiv anularea căii de atac pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate, iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând cu prioritate, în raport cu art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât I., Înalta Curte constată următoarele:

Dispozițiile art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ. prevăd că "(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3). (2) Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separate."

Din analiza dispozițiilor art. 489 C. proc. civ. reiese că sancțiunea nulității va interveni atunci când recursul nu a fost motivat în termenul legal, dar și atunci când, deși motivat, criticile expuse nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Altfel spus, textul legal nu sancționează cu nulitatea greșita indicare formală a motivului de nelegalitate, ci ceea ce prezintă relevanță este dezvoltarea criticilor formulate și măsura în care acestea se încadrează în cazurile expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, dat fiind faptul că este vorba despre o cale de atac extraordinară, motivele invocate trebuie să vizeze exclusiv aspecte de nelegalitate a deciziei recurate, nu și aspecte privind netemeinicia acesteia.

Prin cererea de recurs, recurentul a arătat că formulează recurs doar cu privire la cheltuielile de judecată, fiind nemulțumit de suma totală la care a fost obligat cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.

Înalta Curte constată, raportat la conținutul cererii de recurs, că recurentul nu a criticat soluția instanței sub aspectul temeiurilor juridice aplicate și care au dus la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat, motiv pentru care afirmațiile relative la cuantumul cheltuielilor de judecată nu constituie critici concrete de nelegalitate cu privire la maniera în care instanța de apel a interpretat ori a aplicat prevederile legale în materie.

Totodată, se reține că aspectele decelate prin cererea de recurs reprezintă chestiuni de temeinicie, și nu de legalitate, astfel că nu se încadrează în motivele de recurs expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În același sens, prin Decizia nr. 3/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul de recurs în interesul legii, s-a stabilit că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

În considerente, s-a reținut că stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții, respectiv că presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul, în analiza sa, judecătorul trebuind să se raporteze, în permanență, la circumstanțele cauzei, instanța de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.

Prin urmare, fiind vorba de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice, proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, sens în care nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În raport cu statuările din cuprinsul deciziei pronunțate în recurs în interesul legii, decizie care este obligatorie conform dispozițiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., criticile recurentului sunt lovite de nulitate date fiind dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d), alin. (3), art. 488 alin. (1) pct. 1-8 și art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Date fiind cele arătate anterior, se constată că modalitatea de formulare a susținerilor din cuprinsul memoriului de recurs nu permite verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, în lipsa unor critici subsumabile prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. cu privire la argumentele instanței de apel, conform celor expuse anterior.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul declarat de reclamantul Prefectul Municipiului București împotriva deciziei nr. 953 A din 4 octombrie 2024 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Având în vedere soluția de constatare a nulității a recursului, se reține că recurentul-reclamant se află în poziția procesuală de parte care a pierdut procesul, în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., astfel că cererea intimatului-pârât I., de acordare a cheltuielilor de judecată aferente recursului, apare ca fiind întemeiată.

Urmează a fi făcută, însă, aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în sensul reducerii cuantumului cheltuielilor ce vor fi puse în sarcina recurentului-reclamant, apreciindu-se că, față de maniera de formulare a criticilor din recurs și de împrejurarea că această cale de atac a fost soluționată, în ședință publică, la primul termen de judecată, suma de 2000 RON, ce se va acorda cu acest titlu (față de onorariul de avocat în cuantum total de 20.926,6 RON, pe care intimatul-pârât I. l-a achitat prin ordinul de plată din 06.03.2025, în temeiul facturii nr. x/06.03.2025, respectiv ordinul de plată din 27.05.2025, în temeiul facturii nr. x/27.05.2025), are caracter rezonabil și echitabil în raport cu dificultatea și complexitatea problemelor de drept, limitate, cum s-a arătat, la încadrarea criticilor sub aspectul legalității.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul Prefectul Municipiului București împotriva deciziei nr. 953 A din 4 octombrie 2024 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă recurentul la plata către intimatul I. a sumei de 2000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.