Decizia nr. 247/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 1288/2022 a Tribunalului București

Obiectul litigiului Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 7 decembrie 2021, contestatoarea A. a formulat contestație, în contradictoriu cu pârâtele Instituția Prefectului Municipiului București și Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, solicitând anularea hotărârii nr. 5332 din 1 octombrie 2021, precum și obligarea Instituției Prefectului Municipiului București la emiterea unei noi hotărâri prin care să fie admise cererile formulate în baza Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003.

Sentința pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 1288 din 26 septembrie 2022, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Instituția Prefectului Municipiului București, a respins cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, și a admis excepția inadmisibilității, invocată de intimata Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, respingând cererea formulată în contradictoriu cu intimata Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, ca inadmisibilă.

Decizia pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 321A din 28 februarie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1288 din 26 septembrie 2022 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Instituția Prefectului Municipiului București și Comisia Municipiului București pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003

Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei decizii civile, reclamanta a declarat recurs, prin care a prezentat istoricul litigiului și situația de fapt care fundamentează pretențiile sale, susținând că motivul respingerii cererilor a fost determinat de lipsa dovezii calității sale succesorale față de defunctul B., tatăl său, împrejurare față de care a precizat că, la momentul acesta, există o hotărâre privind succesiunea acestuia, pronunțată în dosarul nr. x/2022 al Judecătoriei Sectorului 1. În continuare, recurenta-reclamantă a reiterat motivele din cererea de apel, precum și motivele contestației formulate împotriva hotărârii nr. 5332 din 1 octombrie 2021, prin care Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1988 și a Legii nr. 290/2003 a respins cererile nr. x, 1534 și 1580 din 4 septembrie 1998, propunând neacordarea compensațiilor bănești. De asemenea, în susținerea cererii de recurs a reluat și motivele de fapt și de drept învederate în cuprinsul contestației, expunând în detaliu situația de fapt privind evacuarea tatălui său în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova în anul 1940, enumerând totodată bunurile pe care acesta le-a lăsat pe teritoriul actualei Republici Bulgaria și actele de proprietate aferente acestora. Recurenta-reclamantă a mai menționat că a pus la dispoziția Prefectului municipiului București toate documentele pe care le obținuse de la arhivele naționale centrale, grupate conform opis-ului, în 50 de anexe. Față de motivul respingerii cererilor - lipsa dovezii calității sale succesorale față de defunctul B., a arătat că a solicitat Camerei Notarilor Publici să îi pună la dispoziție certificatul de moștenitor, care urmează a fi obținut în baza cererii nr. x din 8 noiembrie 2021, pe care afirmă că o atașează la dosar. În drept, a indicat prevederile art. 483, art. 488 alin. (6), art. 490, art. 496 alin. (2) C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză La 23 noiembrie 2023, intimata-pârâtă Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003 a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs, menționând că toate motivele de fapt și de drept invocate sunt identice cu motivele care au stat la baza cererii de chemare în judecată. De asemenea, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că hotărârea nr. 5332 din 1 octombrie 2021, a cărei anulare s-a solicitat, conține doar o propunere a comisiei cu privire la modul de soluționare a cererilor, fiind supusă controlului Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Intimata-pârâtă Instituția Prefectului Municipiului București a formulat întâmpinare la 23 noiembrie 2023, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor. De asemenea, a solicitat respingerea cererii de recurs ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. La 8 decembrie 2023, recurenta-reclamantă a transmis răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor invocate prin întâmpinările depuse de intimatele-pârâte. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, în conformitate cu art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte o va admite și va anula recursul, pentru următoarele considerente de drept: Recurenta-reclamantă a exercitat recurs împotriva deciziei prin care instanța de apel i-a respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva sentinței prin care tribunalul a respins cererea formulată în contradictoriu cu intimata Instituția Prefectului municipiului București, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, și a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată în contradictoriu cu intimata Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003. Prin decizia recurată, în ceea ce privește soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Instituția Prefectului municipiului București, curtea de apel a reținut că, față de împrejurarea că se solicită anularea hotărârii nr. 5332 din 1 octombrie 2021, adoptată de Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, calitate procesuală pasivă în cauză emitentului actului contestat. De asemenea, în argumentarea soluției pronunțate, instanța de apel a arătat, cu privire la inadmisibilitatea contestației, că potrivit art. 8 din Legea nr. 164/2014, numai decizia emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este supusă contestației în 30 de zile de la comunicare, nu și hotărârile emise de Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003. Înalta Curte reține că, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Întrucât obiectul recursului îl constituie decizia dată în apel, cererea de recurs trebuie să cuprindă critici pertinente, fiind necesar ca motivele de recurs să se circumscrie ipotezelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la considerentele hotărârii atacate, pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv. Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3), iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. De asemenea, motivarea recursului conform exigențelor prevăzute de lege presupune ca în cuprinsul motivelor de recurs să fie expusă o argumentare juridică a nelegalității hotărârii atacate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță. În cuprinsul cererii de recurs formulate, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă și-a expus nemulțumirea față de respingerea cererii prin care a solicitat compensații pentru bunurile abandonate de B. pe teritoriul statului bulgar și a redat chestiunile de fapt și de drept care stau la baza pretențiilor sale. Verificând actele dosarului, Înalta Curte observă că prin cererea de recurs au fost reluate în mod similar motivele de apel, fără a fi evidențiate critici punctuale cu privire la legalitatea deciziei din apel. De asemenea, recurenta-reclamantă a reiterat aspectele prezentate în contestația pe care a formulat-o împotriva hotărârii nr. 5332 din 1 octombrie 2021, adoptată de Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, după cum a menționat expres. Prin urmare, se constată că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică care să privească soluția respingere, ca nefondat, a apelului declarat și/sau raționamentul logico-juridic care a stat la baza pronunțării acesteia, cererea de recurs conținând doar prezentarea unor aspecte de fapt, care sunt străine de soluția și de considerentele instanței de apel. O atare atitudine procesuală ignoră faptul că, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată nu poate invoca orice fel de nemulțumiri, ci doar pe acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate, în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Cu toate că a făcut trimitere la dispozițiile de drept material prevăzute de art. 1 din Legea nr. 290/2003, Înalta Curte constată că prin această susținere recurenta-reclamantă afirmă că este îndreptățită să obțină compensații în temeiul acestei legi, fără a combate considerentele de fapt și de drept prin care instanța de apel a reținut că excepțiile invocate în cauză au fost admise în mod corect de către tribunal. Din această perspectivă, trebuie avut în vedere că invocarea corectă a motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin prisma căruia hotărârea poate fi casată dacă a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, presupune enunțarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile cauzei, interpretarea pe care partea o consideră corectă și discordanța acestei interpretări cu cea dată de instanța a cărei hotărâre se atacă, ceea ce în cauză însă nu rezultă din cererea de recurs. Așadar, simpla indicare și redare a unor norme de drept material de către recurent nu reprezintă o motivare a căii de atac în sensul exigențelor impuse de art. 483 alin. (3) coroborat cu art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Cât privește indicarea dispozițiilor "art. 488 alin. (6) C. proc. civ.." ca temei de drept al recursului, Înalta Curte constată că susținerile expuse de recurenta-reclamantă nu pot fi încadrate în motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin prisma căruia hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Indicarea motivului de recurs este pur formală, întrucât în dezvoltarea motivelor nu au fost indicate viciile care ar putea să afecteze legalitatea deciziei recurate din această perspectivă. Prin urmare, întrucât niciuna dintre susținerile din cererea de recurs nu antamează chestiunea lipsei calității procesuale a intimatei-pârâte Instituția Prefectului municipiului București sau legalitatea soluției de respingere a contestației ca inadmisibilă, Înalta Curte reține că nu se poate realiza controlul judiciar, deoarece recurenta-reclamantă nu a înțeles să critice decizia atacată și nu a arătat în ce au constat greșelile de judecată săvârșite de instanța de apel, limitându-se să reitereze susținerile invocate în fața instanțelor de fond. Or, aparența de motivare a recursului nu poate fi privită ca un recurs motivat. Pentru considerentele expuse, reținând că în cauză nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de recurs, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv anularea recursului.