ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 287/2024

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV a Civila la data de 30.08.2021, sub nr. x/2021, reclamantul Prefectul Municipiului București, în contradictoriu cu pârâții Primarul General al Municipiului București, A., B. a solicitat anularea dispoziției nr. 8109/24.05.2007 și anularea parțială a dispoziției nr. 8110/24.05.2007 emise de pârâtul Primarul General al Municipiului București.

Sentința pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 1042 din 04 iulie 2021, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis cererea formulata de reclamantul Prefectul Municipiului București în contradictoriu cu pârâții Primarul General al Municipiului București, A. - moștenitorul defunctei C., D. - moștenitoarea defunctului B.. A anulat Dispoziția nr. 8109/24.05.2007. A anulat în parte Dispoziția nr. 8110/24.05.2007 și a obligat pârâtul Municipiul București prin Primarul General sa emită o noua dispoziție prin care să acorde măsuri compensatorii sub forma de puncte în condițiile Legii nr. 165/2013 doar pentru suprafața de 136,37 mp teren aferent celor două unități locative vândute și nu 187,37 mp cum este specificat în dispoziția criticată nr. 8110/24.05.2007.

Decizia pronunțată în apel Prin decizia nr. 250A din 23 februarie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de apelanții-pârâți D. și A. împotriva sentinței civile nr. 1042/04.07.2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. A schimbat în tot sentința apelată în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. A obligat intimatul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 RON către apelantul-pârât A..

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 250A din 23 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București a formulat recurs reclamantul Prefectul Municipiului București, ce a fost înregistrat pe rolul secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin cererea de recurs formulată, și întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant susține, în esență, interpretarea eronată a efectelor produse de hotărârile judecătorești definitive și irevocabile pronunțate cu privire la imobilul notificat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și punerea lor în executare prin acte administrative emise de Primarul General al Municipiului. Astfel, se susține de către recurent faptul că instanța de apel nu a reținut în mod corect întregul probatoriu administrat în cauză, fără a avea în vedere conținutul dispoziției nr. 1326/17.08.1999, emise în executarea celor dispuse prin sentințele civile nr. 10165/19.06.1998, nr. 10166/19.06.1998 și 6384/24.04.1999 pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București, precum și dispoziției nr. 1881/1998, prin care a fost executată sentința civilă nr. 10165/19.06.1998 a aceleiași instanțe. Astfel, a fost omisă de la analiză existența dispoziției de restituire în natură emise pe numele dl. B. în anul 1999 și toate titlurile executorii pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București pe numele dl. B. și dnei. C.. Cât privește decizia civilă nr. 3105/2001 pronunțată de Tribunalul București, invocată în decizia atacată, nu se poate bucura de prezumția autorității de lucru judecat întrucât aceasta era susceptibilă de recurs, fără a se cunoaște, însă, dacă a fost sau nu exercitată respectiva cale extraordinară de atac de către părțile interesate. Totodată, a susținut recurentul că instanța de apel nu a dat valoare juridică principiilor ce guvernează regimul actelor administrative cu caracter individual, omițând faptul că dispozițiile de primar inițial emise devin titluri executorii, până la revocarea lor producând depline efecte juridice, acestea fiind intrate în circuitul civil prin comunicarea lor către titulari anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. Mai arată recurentul că și aprecierea curții de apel în legătură cu diferența de teren în suprafață de 51 mp, ca fiind aferentă exercitării dreptului de acces al proprietarilor cumpărători la apartamentele vândute în baza Legii nr. 112/1995 către aceștia, a fost fundamentată greșit pe raportul Primăriei Municipiului București întocmit la data de 19.02.2007, acest înscris probatoriu nefiind corect întocmit, în condițiile în care moștenitorii notificatori puteau obține beneficiul Legii nr. 10/2001 doar pentru partea vândută în temeiul Legii nr. 112/1995 de către Herăstrău Nord S.A. prin contractele de vânzare-cumpărare nr. x/08.11.1996 și nr. y/08.11.1996.

Apărările formulate în cauză În data de 20 octombrie 2023, intimata D., prin avocat E., a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, motivată din perspectiva neîncadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Totodată, în data de 25 octombrie 2023, intimații D. și A., prin avocat F., au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului, atât din perspectiva tardivității recursului, cât și din perspectiva neîncadrării criticilor în motivele de casare invocate prin cererea de recurs . Întâmpinările au fost comunicate recurentului și celorlalți intimați în data de 06, 09 și 15 noiembrie 2023, care nu a formulat răspuns la întâmpinări. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție II.1. Examinând recursul declarat de recurentul-reclamant Prefectul Municipiului București, în raport cu posibilitatea încadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., verificare care este prioritară, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că părțile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situației de fapt. Ca atare, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de instanțele de fond, în timp ce instanța de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanța de apel, normele de drept procesual și/sau de drept material situației de fapt deja stabilite. Scopul recursului transcede interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia și completa (în apel). În acest context, nu se poate pretinde instanței de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanță de fond, în mod vădit contrar rolului și funcțiilor căii extraordinare de atac a recursului. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. În speță, verificând cererea de recurs, deși criticile formulate au fost subsumate de către recurentul-reclamant pct. 6 și 8 ale art. 488 C. proc. civ., totuși se constată că acestea au fost invocate doar formal, din moment ce nu au fost învederate argumente prin care să se demonstreze că decizia recurată a fost pronunțată în urma interpretării și/sau aplicării greșite a normelor de drept material și nici nu s-a susținut nemotivarea, motivarea contradictorie ori străină de natura cauzei. Dimpotrivă, argumentele invocate în memoriul de recurs privesc exclusiv temeinicia deciziei civile recurate, iar nu nelegalitatea acesteia, din moment ce recurentul-reclamant susține că instanța de apel trebuia să rețină întregul probatoriu administrat în cauză, și să constate că pârâții din dosar nu puteau obține drepturi referitoare la un imobil ce fusese restituit în natură foștilor proprietari anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, prin hotărâri judecătorești puse în executare prin acte administrative emise de Primarul General al Municipiului București. Or, în ceea ce privește susținerea potrivit căreia instanța de apel a analizat trunchiat probatoriul administrat în cauză, aceasta distinct de faptul că reprezintă o critică de netemeinicie, care nu poate fi supusă controlului în calea extraordinară de atac a recursului, este și nereală, curtea de apel arătând în mod concret în cuprinsul deciziei atacate că a analizat toate înscrisurile depuse de părți, făcând referire expresă la fiecare dintre sentințele despre care recurentul pretinde că ar fi fost înlăturate de la analiză. Astfel, a constatat curtea că, prin sentința civilă nr. 10165/19.06.1998 a Judecătoriei Sectorului 1 București, C.G.M.B. a fost obligat să lase reclamantului din dosarul nr. x/1998, B., în deplină proprietate și posesie imobilul construcție și teren în suprafață de 661 mp situat în București, Calea x. Însă, a mai reținut instanța că această hotărâre a fost schimbată în apel, prin sentința civilă nr. 3105/18.12.2001 a Tribunalului București, care a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamantul B., ca neîntemeiată. Astfel, deși după pronunțarea de către Judecătoria Sectorului 1 București a sentinței civile nr. 10165/19.06.1998 și a sentinței civile nr. 6384/26.04.1999, prin care s-a constatat calitatea dnei. C. de proprietar în cotă de 1/2 asupra imobilelor situate în București, Calea x, au fost emise dispozițiile de primar nr. 1881/1998 și nr. 1326/1999, aceasta din urmă neputând fi pusă în executare, nemaiputând fi emis procesul-verbal de predare-primire în condițiile în care a intervenit schimbarea primei hotărâri prin decizia nr. x/18.12.2001 a Tribunalului București. Cât privește caracterul nedefinitiv al deciziei nr. 3105/2001 acesta nu a fost dovedit, recurentul fiind cel ținut la sarcina probei, în conformitate cu dispozițiile art. 249 C. proc. civ.. Așadar, susținerea recurentului în sensul că hotărârea menționată este susceptibilă de recurs, însă că nu se cunoaște daca acesta ar fi fost exercitat, nu poate produce vreun efect în condițiile în care nu a fost urmată de indicarea în concret a existenței unei hotărâri judecătorești care să fi schimbat situația juridică a imobilului, astfel cum a fost expusă de instanța de apel. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia suprafața de teren restituită prin Dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. 1110/2007 ar fi fost greșit stabilită cu luarea în considerare a datelor din Raportul emis la 19.02.2007 de Primăria Municipiului București, prin aceasta se tinde la reinterpretarea probatoriului administrat în cauză, recurentul solicitând, practic, să se stabilească o nouă situație de fapt în dosar, să se realizeze un nou calcul, fără luarea în considerare a înscrisului avut în vedere de instanță. Mai mult, prin acțiunea introductivă, recurentul-reclamant a solicitat anularea parțială a dispoziției de primar nr. 8110/2007 din perspectiva greșitei acordări de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru suprafața de 187,37 mp, în condițiile în care terenul aferent celor două unități locative este de dosar 136,37 mp, astfel cum reiese din contractele de vânzare-cumpărare nr. x/1996 și nr. y/1996. Or, curtea de apel a arătat că, în ceea ce privește suprafața de teren de 661 mp de teren, aceasta reiese din actul de proprietate al foștilor proprietari, și anume contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1926. Totodată, curtea de apel a explicat că diferența de 51 mp dintre suprafața mențiomată în actul de proprietate și documentațiile cadastrale este aferentă căii de acces la apartamentele vândute în baza legii nr. 112/1995, și că doar suprafața de 136,37 mp reprezentând teren de sub construcție. Așadar, având în vedere că ceea ce s-a dedus judecății prin acțiunea introductivă a fost constatarea parțială a nelegalității dispoziției nr. 8110/2007 atacate din perspectiva greșitei calculări a terenului de sub construcțiile înstrăinate în baza Legii nr. 10/2001, prin raportare la actele de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, și văzând raționamentul instanței de apel care a explicat că diferența de 51 mp nu reprezintă teren aferent construcțiilor, ci ca o diferență între terenul deținut de foștii proprietari și cel apărut în documentele cadastrale, devenit cale de acces, critica în recurs excede cadrului procesual stabilit chiar de către reclamantul Prefectul Municipiului București. Astfel, recurentul nu mai avea posibilitatea de a schimba, în calea de atac a recursului, cauza juridică a acțiunii, și solicita anularea parțială a dispoziției nr. 8110/2007 pentru alte considerente față de cele inițial relevate prin acțiunea introductivă. Față de acestea, Înalta Curte constată că îndicarea formală a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu poate avea nicio relevanță, în condițiile în care recurentul, prin modul de formulare al recursului, invocă, pe de-o parte, chestiuni noi, inadmisibile de a fi analizate pentru prima dată în calea de atac a recursului, iar, pe de altă parte, tinde la reinterpretarea probatoriului, invocând doar critici prin care urmărește, în realitate, ca instanța de recurs să reanalizeze mijloacele de probă administrate și să reevalueze situația de fapt, ce a fost stabilită în mod definitiv de către instanța de apel. O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel. Ca atare, cum criticile formulate de recurentul-reclamant nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului. Dată fiind prioritatea soluționării excepției nulității recursului, precum și efectele pe care aceasta le produce, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. Cât privește cererea formulată de intimați, de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, aceasta urmează a fi admisă iar, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., va obliga pe recurentul Prefectul Municipiului București la plata sumei de 3000 RON către intimata-pârâtă D. și în cuantum de 1000 RON către intimatul-pârât A., conform tranzacției bancare și chitanței de la dosar, care atestă efectuarea acestor cheltuieli. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată de intimați prin întâmpinare, și va anula recursul declarat de reclamantul Prefectul Municipiului București împotriva deciziei civile nr. 250 A din data de 23 februarie 2023 a Curții de Apel București, obligând recurentul și la plata cheltuielilor de judecată către intimata D. și intimatul A..