ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 368/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 368/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de la

23 ianuarie 2013, Curtea de Apel Craiova a dispus în baza art. 300

2

C.

proc. pen. raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. menținerea stării

de arest a inculpatului D.D.

Pentru a dispune această

soluție instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul

Prin rechizitoriul

nr. 36/P/2009 din 19 decembrie 2012 D.N.A., S.T. Craiova a dispus trimiterea în

judecată în stare de libertate a inculpatului D.D. pentru săvârșirea următoarelor

infracțiuni:

- 2 infracțiuni de abuz

în serviciu contra intereselor publice, prevăzut de art. 13

2

din Legea

nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. combinat cu art. 248

1

C.

pen.;

- o infracțiune de participație

improprie la infracțiunea de fals intelectual săvârșită în realizarea scopului urmărit

prin infracțiunea asimilată infracțiunii de corupție, prevăzută de art. 31

alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 17

lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

- o infracțiune de fals

intelectual comisă în realizarea scopului urmărit prin infracțiunile asimilate infracțiunii

de corupție, prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea

nr. 78/2000 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

- o infracțiune de fals

intelectual în formă continuată comisă în realizarea scopului urmărit prin infracțiuni

asimilate infracțiunii de corupție, prevăzută de art. 289 C. pen. raporta la

art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (4 acte materiale);

- 3 infracțiuni de uz

de fals, comise în realizarea scopului urmărit prin săvârșirea infracțiunilor asimilate

infracțiunii de corupție, prevăzută de art. 291 C. pen. raportat la art. 17

lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

- o infracțiune de conflict

de interese, prevăzută de art. 253

1

C. pen.

În esență, în fapt, prin

actul de sesizare al instanței, s-a reținut în sarcina inculpatului că acesta

în calitate de primar

al comunei B.O., județul Mehedinți și președinte al Comisiei Locale de Fond Funciar,

și-a atribuit, fără drept, posesia terenului în suprafață de 2 ha din punctul „R.”,

încălcând dispozițiile art. 8 alin. (1) și (2) și art. 27 alin. (1) din Legea

nr. 18/1991 republicată și ale art. 5 lit. h) din Regulamentul privind procedura

de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului

de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a

titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, prin delimitarea

în teren și pe planul parcelar al terenurilor din zonă, a suprafețelor de care era

interesat, obținând apoi cu ușurință hotărârea judecătorească prin care i s-a reconstituit

dreptul de proprietate și i-a fost emis titlul definitiv de proprietate, fără să

fi avut vreodată terenul în proprietate sau să-l fi moștenit, producând prin aceasta

un prejudiciu în sumă de 493.652 RON, echivalentul sumei de 139.958 euro în dauna

Consiliului Local al municipiului Drobeta Turnu Severin și obținând pentru sine

un folos material injust în sumă de 1.100.000 euro (abuz în serviciu contra intereselor

publice în formă calificată, prevăzut de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000

raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 248

1

C. pen.).

S-a reținut de asemenea

că același inculpat i-a determinat pe numiții B.M. și M.A.R., care au săvârșit fapta

fără vinovăție, să întocmească și să semneze, în locul său și al secretarului Primăriei

B.O., adresa din 1 februarie 2005 ce atestă date nereale privind situația terenului

în suprafață de 2 ha, conținutul acesteia fiind plăsmuit de către inculpat în realizarea

scopului urmărit prin infracțiunea de abuz în serviciu (participație improprie la

fals intelectual, prevăzut de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin.

(1) C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000).

S-a arătat totodată că

inculpatul D.D. a folosit adeverința din 1 februarie 2005 falsificată la Judecătoria

Drobeta Turnu Severin în Dosarul nr. 12562/2004 în realizarea scopului urmărit prin

infracțiunea de abuz în serviciu [uz de fals, prevăzut de art. 291 C. pen. raportat

la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000].

Ulterior inculpatul a

emis, în calitate de primar al comunei B.O., adresa din 11 august 2005, prin care

comunica O.C.P.I. Mehedinți că Primăria B.O. este de acord cu punerea în posesie

a moștenitorilor A.M.G. și A.M.M. cu 0,87 ha teren pe raza municipiului Drobeta

Turnu Severin, deși cunoștea faptul că autorul acestora nu deținuse terenul solicitat

și nu formulase cerere de reconstituire la Comisia Locală de Fond Funciar B.O.,

fără să fi pus în discuția comisiei locale și să fi obținut aprobarea acesteia,

spre a formula un astfel de răspuns către O.C.P.I., încălcând dispozițiile art.

8, art. 12 alin. (1) și art. 27 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 republicată, precum

și cele prevăzute de art. 1 și art. 5 din Regulament și de a pune la dispoziția

învinuitei B.I. planul parcelar al terenurilor din zona „R.” în scopul obținerii

de către aceasta, în mod nelegal, a terenului de 0,87 ha pentru care a avut ofertă

de cumpărare la valoarea de 400.000 euro și a obținut efectiv 20.000 euro, producând

prin aceasta o pagubă în dauna Consiliului Local al municipiului Drobeta Turnu Severin

în sumă de 214.803 RON, echivalentul a 60.900 euro, recuperată integral (abuz în

serviciu contra intereselor publice, prevăzut de art. 13

2

din Legea

nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 248

1

C. pen.).

Același inculpat a emis,

în calitatea de primar al comunei B.O., adeverința din 14 ianuarie 2008, prin care

atesta în fals că formulase cerere, în temeiul legilor fondului funciar, în vederea

reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafața de 2 ha din punctul „R.”

în realizarea scopului urmărit prin infracțiunea de abuz în serviciu: obținerea

folosului în valoare de 1.100.000 euro [fals intelectual, prevăzut de art. 289

C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000], iar ulterior a folosit adeverința falsificată din 14

ianuarie 2008 la Biroul Notarial Public I.M. în vederea încheierii contractului

de vânzare-cumpărare din 15 ianuarie 2008, prin care a vândut terenul în suprafață

de 2 ha. în schimbul sumei de 1.100.000 euro [uz de fals, prevăzut de art. 291

C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000].

În 2011 inculpatul D.D.

a emis în fals, în calitate de primar și președinte al Comisiei Locale de Fond Funciar

B.O., Anexa la hotărârea Comisiei Locale de Fond Funciar nr. 3 din 29 martie 2011,

Anexele nr. 1 și nr. 3 la Regulament privind terenul reconstituit în favoarea numitelor

C.E. și P.P. și adresa din 29 martie 2011 către Comisia Județeană de Fond Funciar

Mehedinți, prin care atesta faptul nereal că în ședința Comisiei Locale de Fond

Funciar

B.O. din 29 martie 2011 se dispusese reconstituirea

dreptului de proprietate pentru 1,25 ha teren în baza sentinței civile nr. 2785/1996,

în realizarea scopului urmărit prin săvârșirea de către B.F., prin săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, [fals intelectual, prevăzut

de art. 289 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 și art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 4 acte materiale]

iar ulterior a înaintat înscrisurile false menționate anterior către Comisiei Județene

de Fond Funciar Mehedinți, în baza lor fiind emisă hotărârea nr. 356 din 5

aprilie 2011 și emis titlul de proprietate

din

18 aprilie 2011 în scopul obținerii de către H.V.O. a terenului în suprafață de

0,87 ha [uz de fals, prevăzut de art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din

Legea nr. 78/2000 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000].

În final, s-a arătat că

inculpatul D.D. a participat în calitate de președinte al Comisiei Locale de Fond

Funciar B.O., la luarea deciziei adoptată de comisie prin hotărârea nr. 3 din 29

martie 2011, prin care s-a realizat indirect un folos material pentru H.V.O., persoană

cu care acesta s-a aflat în raporturi comerciale în ultimii 5 ani, (conflict de

interese prev. de art. 253

1

C. pen.).

Prin același rechizitoriu

s-a dispus totodată trimiterea în judecată în stare de libertate B.I., B.F., D.E.

și B.H.

Actul de sesizare s-a

înregistrat pe rolul instanței la 21 decembrie 2012 cu numărul 2423/54/2012, acordându-se

prim termen de judecată la 1 februarie 2013.

Prin încheierea de la

3 ianuarie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 2395/54/2012, Înalta Curte de Casație

și Justiție a admis recursul D.N.A., S.T. Craiova împotriva încheierii nr. 11 din

18 decembrie 2012 a Curții de Apel Craiova și casând încheierea, a admis propunerea

de arestare preventivă a inculpatului D.D. pe o durată de 29 de zile începând cu

3 ianuarie 2013 până la 31 ianuarie 2013 inclusiv.

Asupra legalității măsurii

arestării preventive a reținut Curtea de Apel Craiova că toate aspectele de nelegalitate

invocate de către apărare sunt întemeiate, apreciind că urmărirea penală a fost

efectuată în mod legal de către D.N.A. având în vedere natura infracțiunilor comise

de inculpat cât și calitatea de avocat a inculpatei B.I. trimisă și ea în judecată

prin același rechizitoriu.

Asupra temeiniciei măsurii

instanța reține că arestarea preventivă s-a dispus în baza dispozițiilor art. 148

lit. b), d) și f) C. proc. pen., apreciindu-se la acel moment că sunt indicii temeinice

că inculpatul a săvârșit faptele descrise în actul de sesizare și există date că

acesta încearcă să zădărnicească în mod direct aflarea adevărului prin influențarea

martorilor din dosar, că a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune și că prin lăsarea

în libertate se creează un pericol concret pentru ordinea publică.

În acest sens s-a reținut

că inculpatul a încercat să influențeze martorii în momentul în care a aflat că

urmează să fie audiați de către D.N.A.

S-a reținut că inculpatul,

în condițiile în care era cercetat în calitate de învinuit în Dosarul nr. 36/P/2009,

în cursul lunii martie 2011, a săvârșit cu intenție mai multe infracțiuni ce au

legătură cu cauza în care era deja cercetat, dovedind o atitudine de nepăsare față

de justiție, apreciindu-se astfel că nu se impune lăsarea sa în libertate.

La analizarea pericolului

pentru ordinea publică s-a avut în vedere gravitatea faptelor de care este acuzat

inculpatul, împrejurările concrete în care au fost comise faptele, scopul urmărit

de inculpat cât și numărul mare de persoane antrenate în activitatea infracțională.

Apreciază prima instanță

că toate aceste temeiuri subzistă și în prezent, fapt ce impune în continuare privarea

de libertate a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.D. solicitând, în principal revocarea

măsurii arestării preventive iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive

cu o măsură neprivativă de libertate.

Susține apărarea inculpatului

că măsura arestării preventive dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție în

baza art. 149

1

C. proc. pen. este nelegală cât timp la data de 3

ianuarie 2013 când s-a dispus măsura arestării preventive, era emis rechizitoriul

fiind sesizată și instanța de judecată cu soluționarea în fond a cauzei.

Apărarea inculpatului

susține că menținerea măsurii arestării preventive nu se mai impune față de împrejurarea

că faptele au fost comise în anul 2005 și dacă până în acest moment inculpatul nu

a prezentat pericol pentru ordinea publică, nu există motive noi care să justifice

privarea de libertate a acestuia, fapt pentru care solicită revocarea măsurii arestării

preventive sau înlocuirea cu o altă măsură preventivă mai puțin restrictivă.

Criticile aduse nu sunt

fondate.

Analizând legalitatea

și temeinicia încheierii recurate prin prisma motivelor de recurs invocate cât și

din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., sub toate celelalte

aspecte de fapt și de drept, reține Înalta Curte că recursul declarat de inculpat

nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează a fi

expuse în continuare.

Înalta Curte de Casație

și Justiție reține că măsura dispusă de instanța de fond de menținere a stării de

arest conform disp.art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. cu referire la

art. 300

2

C. proc. pen. este legală și temeinică, rezultând din actele

dosarului că această măsură este impusă de subzistența temeiurilor avute în vedere

la luarea măsurii arestării preventive.

Măsura arestării preventive

a inculpatului D.D. s-a dispus în baza art. 143 C. proc. pen. și art. 148 lit.

b), d) și f) C. proc. pen. apreciindu-se că există la dosar indicii că a săvârșit

faptele descrise în actul de sesizare și de asemenea că există date că acesta încearcă

să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor și a inculpatei

B.F.

De asemenea rezultă că

inculpatul, în condițiile în care era cercetat în Dosarul nr. 36/P/2009, în cursul

lunii martie 2011 a săvârșit cu intenție mai multe infracțiuni ce au legătură cu

cauza în care era deja cercetat, dovedind în acest mod că nu manifestă nici un regret

pentru faptele reținute în Dosarul nr. 36/P/2009 ci a continuat să săvârșească noi

infracțiuni pentru a „desăvârși” activitatea infracțională.

Și dispozițiile art. 148

lit. f) C. proc. pen. subzistă în continuare, natura faptelor comise, modalitatea

de comitere a acestora, numărul mare de persoane implicare în activitatea infracțională,

ca și calitatea în care inculpatul a comis aceste fapte, sunt împrejurări ce justifică

menținerea măsurii arestării preventive în continuare.

Inculpatul D.D. s-a folosit

de poziția sa de primar pentru a duce la „bun sfârșit” activitatea infracțională,

antrenând mai multe persoane în atingerea scopului său, încercând chiar să influențeze

poziția unor martori și inculpați pentru a denatura adevărul, aspecte în raport

de care apreciază Înalta Curte că nu se impune, în acest moment procesual, lăsarea

în libertate a inculpatului, scopul luării celei mai grave măsuri preventive subzistând

în continuare.

Aspectele de nelegalitate

invocate de apărare în sensul că la data la care Înalta Curte de Casație și Justiție

a admis recursul declarat de D.N.A., S.T. Craiova și a dispus prin încheierea din

3 ianuarie 2013 arestarea preventivă a inculpatului era deja sesizată instanța cu

soluționarea în fond a cauzei, nu sunt întemeiate și nu pot afecta legalitatea încheierii

recurate.

Înalta Curte este sesizată

cu recursul declarat de inculpat împotriva unei încheieri prin care s-a menținut

starea de arest a acestuia în condițiile prevăzute de art. 300

2

C. proc.

pen. raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., ocazie cu care se

verifică legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive în sensul constatării

subzistenței temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Este adevărat că la data

de 3 ianuarie 2013 când Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat

de parchet și a dispus în baza art. 149

1

C. proc. pen. arestarea preventivă

a inculpatului era deja sesizată instanța de fond cu judecarea cauzei, însă această

împrejurare nu poate afecta legitimitatea măsurii arestării preventive nici din

perspectiva dispozițiilor art. 5 parag. (3) din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și nici din perspectiva dispozițiilor legale interne referitoare la măsurile

preventive.

Indiferent de stadiul

procesual în care se dispune arestarea preventivă a inculpatului, luarea acestei

măsuri preventive se dispune în raport de existența unuia din cazurile prev.de

art. 148 C. proc. pen. fapt pentru care apreciază Înalta Curte că indicarea dispozițiilor

art. 149

1

C. proc. pen. ca temei al arestării preventive, nu poate afecta

legalitatea acestei măsuri.

Având în vedere natura

și gravitatea faptelor comise, stadiul procesual în care se află cauza, apreciază

Înalta Curte că nu se impune a se lua față de inculpat o măsură preventivă neprivativă

de libertate, temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri impunând în continuare

privarea de libertate a inculpatului pentru buna desfășurare a procesului penal.

Față de toate argumentele

prezentate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul D.D. împotriva încheierii din 23 ianuarie 2013 a

Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul

nr. 2423/54/2012.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 25 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi

1

februarie 2013

.