ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 345/2013

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin încheierea din 29 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a ll-penală, pronunțată în Dosarul nr. 699/2/2013, s-a dispus, în baza art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, arestarea persoanei solicitate M.A.,  pe o perioadă de 4 zile, de la 29 ianuarie 2013 până la 1 februarie 2013 inclusiv, în vederea prezentării mandatului european de arestare, emis de autoritățile judiciare germane și transmis prin semnalare S.I.S., în limba română.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin adresa, înregistrată la Curtea de Apel București la data de 29 ianuarie 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța în conformitate cu dispozițiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru desfășurarea procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 11 decembrie 2012 de către autoritățile judiciare din Germania, față de numita M.A.

În cuprinsul sesizării, se arată că mandatul a fost emis pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt, mandat transmis prin semnalarea introdusă prin Sistemul Informatic Schengen, iar în data de 28 ianuarie 2013 împotriva persoanei solicitate s-a luat de către procuror măsura reținerii pe o durată de 24 ore.

Persoana solicitată a fost identificată în România și, având în vedere natura și gravitatea infracțiunilor pentru care numita M.A. este cercetată în Germania, prima instanță a apreciat că pentru a asigura punerea în executare a mandatului european de arestare este necesară arestarea persoanei solicitate.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs persoana solicitată M.A.

Recursul declarat de persoana solicitată este nefondat, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 84 din Legea nr. 302/2004 mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecații sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranța privative de libertate.

Potrivit dispozițiilor art. 101 din Legea nr. 302/2004, măsura reținerii poate fi dispusă pe baza semnalării transmise prin Organizația Internaționala a Politiei Criminale (Interpol).

Conform dispozițiilor art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, dacă persoana a fost reținută potrivit dispozițiilor art. 101 din aceeași lege, instanța trebuie să dispună asupra arestării persoanei solicitate sau cu privire la obligarea acesteia de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile.

Din examinarea dispozițiilor art. 84, art. 96, art. 97, art. 98 și art. 99 din Legea nr. 302/2004 privitoare la punerea în executare a mandatului european de arestare se constată că judecătorul român hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, numai după ce, potrivit legii, a verificat în prealabil, dacă au fost respectate condițiile necesare referitoare la emiterea mandatului, el neputându-se pronunța cu privire la temeinicia urmăririi sau la oportunitatea arestării, decât cu atingerea principiului referitor la recunoașterea hotărârilor penale, ceea ce nu este admisibil.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, având în vedere semnalarea transmisă prin canalele Interpol, Sirene, potrivit căreia împotriva numitei M.A. a fost emis la data de 11 decembrie 2012 de cătrev Parchetul Karlsrue, Germania, un mandat european de arestare pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt, prevăzute de art. 242 alin. (1), art. 243 alin. (1) și art. 25 alin. (1) C. pen. german, acesta a fost prezentată la data de 28 ianuarie 2013 la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, unde i-a fost adus la cunoștință conținutul semnalării (mandatului european de arestare) și faptul că a fost reținută pe o durată de 24 de ore pentru punerea în executare a mandatului european de arestare.

Din examinarea actelor dosarului se constată că în cauză a fost emis un mandat european de arestare a persoanei solicitate M.A. de către autoritățile judiciare germane pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt, iar acest mandat constituie o decizie judiciară emisă de o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, Spania ,care are la bază un mandat de arestare emis în condițiile legii germane.

Se mai constată că măsura arestării persoanei solicitate M.A. a fost luată cu respectarea dispozițiilor evocate ale art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, a drepturilor și garanțiilor procesuale ale respectivei persoane.

Prin urmare, încheierea instanței de fond este legală și temeinică.

Față de considerentele arătate, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și a) art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de persoana solicitată M.A.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta persoană solicitată va fi obligată la plata sumei de 420 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată M.A. împotriva încheierii din data de 29 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală în Dosarul nr. 699/2/2013(329/2013).

Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 420 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON reprezentând onorariu! pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 31 ianuarie 2013.