ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 828/2025
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 828/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 18 februarie 2025
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 06.09.2023 reclamanții S.C. A. S.R.L. și B. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General Pentru Imigrări - Biroul Pentru Imigrări Sibiu a solicitat instanței:
În principal, dacă instanța consideră că respectiva comunicare întrunește condițiile de formă cerute de lege pentru a reprezenta o decizie pasibilă de a fi contestată, solicită revocarea comunicării nr. x/BISB din 11.08.2023 care privește emiterea avizului de angajare pentru B..
În subsidiar, emiterea unei decizii care să respecte condițiile de formă ale actului administrativ astfel cum este el reglementat de art. 2 lit. c) din legea nr. 554/2004 și nu a unei comunicării așa cum este formulată nr. x/BISB din 11.08.2023.
Cu obligarea la cheltuieli de judecată, în caz de opoziție.
Soluția instanței de fond
Prin sentința nr. 215/2023 din 28 noiembrie 2023 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:
A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta societatea S.C. A. S.R.L. și B. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări al județului Sibiu.
Recursul exercitat în cauză și apărările formulate de intimații pârâți
Împotriva sentinței nr. 215/2023 din 28 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții S.C. A. S.R.L. și B. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Intimatul-pârât Biroul pentru Imigrări al județului Sibiu a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Considerentele și soluția instanței de recurs
Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepția nulității prezentei căi de atac invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:
Înalta Curte arată că recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.
Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
Această normă imperativă instituie în sarcina recurenților obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului.
În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca, criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.
În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Simpla nemulțumire a părților cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe.
Prin motivele de recurs dezvoltate de recurenți nu se critică niciun argument astfel cum a fost reținut de către prima instanță cu privire la aspectele care au condus în mod concret la respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, astfel că lipsește dezvoltarea în mod real în conținutul căii de atac exercitate a unor motive de casare/nelegalitate, cu consecința nemotivării recursului, ceea ce atrage nulitatea sa.
Obligația de motivare presupune indicarea, în concret, a normei de drept material aplicabile în speță și a modului în care aceasta a fost încălcată sau greșit aplicată la situația de fapt reținută de prima instanță, or, așa cum s-a arătat mai sus, recurenții nu a indicat niciun element de natură a contura incidența vreunui motiv de casare.
Astfel, recurenții-reclamanți reiterează în calea extraordinară de atac situația de fapt, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc sentința atacată și să se raporteze la considerentele acesteia.
Pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs, ceea ce, în speță, nu se poate reține.
Recurenții reclamanți S.C. A. S.R.L. și B. nu au adus critici punctuale, prin care să demonstreze în mod concret în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate, din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de lege și prin raportare la prevederile legale reținute de instanță în motivarea soluției.
Față de toate acestea, Înalta Curte arată că reproducerea, prin cererea de recurs a stării de fapt nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinței, dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., intervine sancțiunea nulității recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția nulității recursului.
Anulează recursul declarat de reclamanții S.C. A. S.R.L. și B. împotriva sentinței nr. 215/2023 din 28 noiembrie 2023 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 18 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.