Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
18 februarie 2025

Decizia nr. 826/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2275/2022 a Curții de Apel București

Ședința publică din data de 18 februarie 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Respinge excepția nulității recursului pentru lipsa dovezii achitării taxei judiciare de timbru, invocată de intimatul reclamant A.. Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr. 2275 din 7 decembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind tardiv formulat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 18 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.