ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6007/2024

Ședința publică din data de 12 decembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a la data de 22.08.2022, sub nr. x/2022, reclamanta Distribuție Energie Electrica România S.A. a chemat în judecată pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, solicitând:

Lit. j a art. 23 să se completeze, după cum urmează:

În determinarea venitului reglementat nu se includ următoarele costuri:

j) cheltuieli financiare, exceptând cheltuielile cu dobânzile aferente creditelor pe termen scurt pentru activitatea curenta, cheltuieli ce vor ti recunoscute in categoria cheltuieli necontrolabile.

Lit. e a art. 39 să se modifice, după cum urmează:

Următoarele costuri de operare și mentenanță sunt considerate necontrolabile:

a) costuri rezultate din plata impozitelor, redevențelor, taxelor și vărsămintelor asimilate, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare sau de către autoritățile centrale și locale;

b) costuri reglementate privind cheltuieli speciale;

c) contribuții aferente fondului de salarii, conform obligațiilor și în limita valorilor/procentelor stabilite prin acte normative intrate în vigoare în timpul perioadei de reglementare, suplimentar față de cele stabilite prin legislația primară în vigoare Ia începutul perioadei de reglementare;

d) costurile de distribuție reglementate, generate de utilizarea rețelei de distribuție, proprietate a altor operatori economici;

e) costurile extraordinare apărute în cazuri excepționale (de exemplu: război, cutremur, acte teroriste) sau în condiții meteorologice deosebite si cheltuielile financiare, reprezentând cheltuielile cu dobânzile aferente creditelor pe termen scurt pentru activitatea curentă.

Art. 116 se completează cu alin. (5), după cum urmează:

(1) Tarifele de distribuție nu cresc de la un an la altul în termeni reali cu mai mult de 10% pentru fiecare dintre tarifele specifice de distribuție și cu mai mult de 7% pentru tariful mediu ponderat.

(2) ANRE poate impune și limitări valorice ale nivelurilor prețurilor/tarifelor ce compun coșul de tarife plafon.

(3) În cazul limitării tarifelor conform prevederilor alin. (1) și (2), diferența de venituri se regularizează în anul/anii următor/următori în limita plafonului stabilit de creștere a tarifelor.

(4) Tarifele specifice de distribuție aprobate pentru primul an al perioadei de reglementare p+1 pentru operatorul de distribuție rezultat în urma fuziunii trebuie să respecte condițiile prevăzute la alin. (1) în raport cu tarifele aprobate conform prevederilor art. 10 alin. (2) pentru anul de referință, pentru operatorii care au fuzionat în perioada de reglementare p.

(5) În situația prevăzută la art. 14 lit. h), pentru respectarea prevederilor art. 2 lit. c) și d), limitele prevăzute la alin. (1) pot fi depășite, la solicitarea justificată a operatorilor de distribuție.

Prin încheierea din data de 02.05.2023, Curtea de Apel București, secția A VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția de tardivitate a propunerii probei cu expertiză, ca neîntemeiată, a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar și a respins proba cu expertiză propusă de reclamantă, ca neutilă.

Prin sentința civilă nr. 1072 din data de 27.06.2023, a respins acțiunea formulată de reclamanta Distribuție Energie Electrica România S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs recurenta-reclamantă Distribuție Energie Electrică România S.A. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii judecătorești atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost fomulată.

În motivarea recursului, recurenta a arătat, în esență, următoarele:

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele hotărârii judecătorești conțin, pe lângă arătarea obiectului cererii, a susținerilor pe scurt ale părților, și expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În prezenta cauza, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra argumentelor A. S.A., iar, cu privire la fondul cauzei deduse judecații, motivarea primei instanțe nu întrunește cerințele procedurale prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru că nu arată, în concret, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și care au condus la respingerea cererii și argumentele pentru care a înlăturat susținerile A. S.A..

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material- motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Greșita aplicare a prevederilor Legii nr. 554/2004:

Instanța de judecată poate cenzura modul în care autoritatea publică își exercită dreptul de apreciere, sancționând inechitatea procedurii administrative, încălcarea așteptării legitime, nerezonabilitatea sau disproporționalitatea măsurilor dispuse.

Or, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat obligarea ANRE să emită un nou ordin, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile, care să conțină observațiile A. S.A., soluție pe care instanța este îndreptățită să o pronunțe în conformitate cu art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În situația în care instanța anulează un act administrativ nelegal, hotărârea judecătorească nu este limitată la a obliga autoritatea să reevalueze situația, ci poate stabili, în funcție de elementele speței, coordonatele noii decizii administrative ce urmează a fi emisă ori adoptată.

Mai mult nu există nicio prevedere legală care să instituie vreo derogare cu privire la posibilitatea cenzurării actelor administrative emise de această autoritate în condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004, actele emise de ANRE nefiind excluse de la cenzura instanțelor, astfel cum încearcă instanța de fond să sugereze.

De altfel, chiar art. 6 alin. (7) din Ordonanța de urgenta nr. 33/2007, instituie posibilitatea persoanei vătămate printr-un ordin sau decizie a ANRE sa se adreseze instanței de contencios administrativ.

Greșita interpretarea a prevederile articolelor din Ordinul ANRE nr. 169/2018 a căror modificare/completare a fost solicitată prin cererea de chemare în judecată, prevederile fiind nelegale și cauzatoare de prejudicii:

Instanța de fond a dat dovadă de superficialitate și nu a înțeles că, în ceea ce privește criticile de nelegalitate privind aprobarea tarifelor de distribuție, acestea nu au fost formulate pentru a asigura o marjă de profit cât mai mare pentru operatorul de distribuție.

Arată recurenta că, utilizatorii-consumatorii finali nu finanțează activitatea operatorului de distribuție, aceștia plătesc (ulterior prestării) un serviciu de care beneficiază, pentru care au dreptul la compensații daca serviciul nu este prestat in condițiile standardului de performanta.

Cheltuielile realizate de către operatorul de distribuție sunt necesare desfășurării activității în condiții de siguranță și continuitate, dezvoltarea rețelei având în vedere tot utilizatorul-consumatorul final.

Or, o subfinantare a activității afectează în ultimă instanță tot consumatorul final.

Instanța de judecată nu poate să considere că cheltuielile de operare și dezvoltare a rețelei care se regăsesc în tarifele de distribuție reprezintă profit.

Prin urmare, cele reținute de către instanță prin hotărârea recurată contravine dezideratelor formulate de operatorul de distribuție prin acțiune.

Greșita interpretarea și aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 27/2022:

Instanța de fond apreciază ca neavenit demersul procesual al A. S.A., interpretând eronat prevederile O.U.G. nr. 27/2022 și considerând această măsură ca fiind suficientă pentru acoperirea costurilor suplimentare aferente consumului propriu tehnologic, respectiv consumului tehnologic.

Pârâta ANRE a avut o atitudine pasivă raportat la adaptarea legislației secundare la contextul economic al perioadei 2021-2022, aceasta recunoscând că a adaptat cadrul de reglementare, ca urmare a modificărilor legislației primare și nu ca o adaptare a cadrului de reglementare secundar.

ANRE aduce ca argument pentru neadaptarea cadrului de reglementare, modificările legislației primare, or, recurenta tocmai acest aspect susține, că Metodologia de stabilire a tarifelor trebuie adaptată în acest context și nu reglementarea la nivel de legislația primară.

Având în vedere argumentele mai sus prezentate, apreciază că prin plafonarea tarifelor (potrivit art. 116 din Ordinul nr. 169/2018), astfel cum au fost aprobate prin Ordinul nr. 119/2021, ANRE a încălcat prevederile art. 76 și art. 79 din Legea nr. 123/2012, precum și prevederile art. 2, respectiv art. 14 din Metodologie - Ordinul 169/2018, instanța de fond reținând integral afirmațiile ANRE.

Greșita interpretarea și aplicare a prevederilor Ordinului ANRE nr. 129/2022:

În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 119/2022 coroborate cu cele ale Ordinului ANRE nr. 129/2022 recuperarea acestor costuri, evident sub nivelul realizat, s-a realizat începând cu luna mai a anului 2023, or A. S.A. plătește dobânzi începând cu trimestrul IV al anului 2021, rezultând un decalaj de necesar de finanțat atât pentru dobânzi cât și pentru cheltuielile cu CPT de 18 luni, drept pentru care consideră că este unul semnificativ când valorile cumulate depășesc 1.270 mii. RON.

Drept urmare rezultă că cheltuielile cu dobânzile înregistrate în anul 2022, cheltuieli nerecunoscute în tarife, reprezintă un prejudiciu pentru operatorul de distribuție A. S.A..

Susține recurenta că, actuala formă a Ordinului ANRE nr. 169/2018 este nelegală, iar ceea ce solicită este adaptarea cadrului de reglementare conform obligațiilor legale pe care pârâta ANRE le are în virtutea Legii nr. 123/2012, pentru a asigura viabilitatea financiară a unui operator de distribuție care deservește un număr de 3,8 milioane de utilizatori.

Printre atribuțiile pârâtei ANRE sunt și acelea de a emite cadrul de reglementare secundar, astfel încât să fie respectate principiile stabilite prin Legea nr. 123/2012, adaptarea acestuia la anumite condiții normale sau excepționale fiind obligația legală a pârâtei ANRE care dispune de pârghiile necesare instituite prin lege.

Or, menținerea limitărilor prevăzute la art. 116 din Metodologie, așa cum a detaliat în acțiunea în anulare, a influențat în mod direct și negativ derularea activității de distribuție, neasigurarea resurselor financiare pentru operatorii de distribuție punând în pericol viabilitatea financiară a acestora și îndatorarea excesivă a acestora.

Nelegalitatea încheierii de ședința din data de 02.05.2023:

Prin cererea de chemare în judecată, a solicitat în probatiune încuviințarea probei cu înscrisuri, expertiza tehnică de specialitate, precum și cu orice alta probă a cărei necesitate ar reieși din dezbateri.

Prin Nota de probe depusă pentru termenul de judecată din data de 21.02.2023, A. S.A. a solicitat încuviințarea administrării probei cu expertiză tehnică specialitatea contabilă.

Prin încheierea din data de 02.05.2023, a fost respinsă proba cu expertiza contabilă solicitată de către recurentă, instanța de fond apreciind că față de obiectul acțiunii, obiectivul expertizei indicat nu este util pentru lămurirea nelegalității prevederilor criticate din metodologie.

Prin respingerea probei cu expertiza contabilă i-a fost încălcat dreptul la apărare, proba solicitată fiind pertinentă, necesară și utilă soluționării cauzei.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și prevederile art. 483, art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Legea 123/2012, O.U.G. nr. 33/2007, precum și celelalte dispoziții legale invocate în cuprinsul cererii.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința și încheierea recurate prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Referitor la criticile din recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate, astfel că le va respinge, având în vedere următoarele aspecte:

Contrar susținerilor recurentei, în speță au fost respectate prevederile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să conțină "expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, astfel cum rezultă din lectura sa, nemotivarea unei hotărâri judecătorești. În concepția legiuitorului, nemotivarea constituie motiv de casare atunci când, nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

Judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, atât argumentele recurentei-reclamante, cât și pe cele ale intimatei-pârâte, și a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt și de drept, care au format convingerea sa.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă, concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Ca principiu, instanța de judecată nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin cererea de chemare în judecată, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial.

Sub acest aspect, din analiza considerentelor de fapt și de drept cuprinse de sentința recurată, se reține că, prima instanță a respectat întrutotul exigențele motivării acestora, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurenta având posibilitatea de a evalua conținutul concret al sentinței, de a-și formula și structura criticile de nelegalitate împotriva acestor considerente.

Așa fiind, Înalta Curte reține că, hotărârile recurate cuprind motivele pe care se întemeiază și nu cuprind motive contradictorii ori străine de natura cauzei, de natură să conducă la reformarea acestora din această perspectivă.

Astfel, Înalta Curte reține că, legiuitorul, reglementând calea de atac a recursului, a prevăzut, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente, examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Observă Înalta Curte că, instanța de fond a reținut și a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat, asigurând transparență asupra silogismului judiciar care trebuie să explice și să justifice dispozitivul, și grație căreia să poată fi realizat controlul judiciar, astfel încât, în această situație, nu e incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pentru a reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se impune ca hotărârea atacată să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază astfel că, inexistența acestora împiedică exercitarea controlului judiciar, sau să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerentele de drept.

În cauză, așa cum s-a reținut anterior, motivarea primei instanțe răspunde exigențelor legale, făcându-se referire la fiecare motiv de nelegalitate invocat de către recurenta-reclamantă A., fiind analizată întreaga situație de fapt și de drept expusă de aceasta.

Totodată, sentința și încheierea supuse analizei nu cuprind motive contradictorii și nici străine de natura cauzei, astfel că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Deși recurenta-reclamantă susține faptul că instanța de fond a pronunțat o soluție fără a o motiva corespunzător, această alegație este combătută în mod evident de considerentele care au întemeiat soluția instanței, instanța făcând o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente cauzei, prin raportare la probele administrate în cauză.

Obligația de motivare a unei hotărâri trebuie înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, ci o expunere a argumentelor fundamentale, care, prin conținutul lor sunt susceptibile să influențeze soluția.

Se observă că, sub acest aspect, susținerile recurentei-reclamante nu sunt fondate, atât sentința, cât și încheierea care au făcut obiectul cererii de recurs fiind corect și amplu argumentate în fapt și în drept, neexistând nicio contradictorialitate în motivarea soluției, dezlegarea dată de instanța de fond problemelor de drept deduse judecății, fiind pe deplin și coerent susținută de considerente, ce nu se contrazic și care conduc la soluția din dispozitiv.

Prin urmare, reține Înalta Curte că, în cauză nu este incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, nu poate fi reținut nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în speță, instanța de fond făcând o judicioasă analiză a situației de fapt și o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente prezentului litigiu.

Este neîntemeiată, urmând a fi respinsă critica recurentei-reclamante vizând greșita aplicare a prevederilor Legii nr. 554/2004:

Susține recurenta că, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat obligarea ANRE să emită un nou ordin, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile, care să conțină observațiile A. S.A., soluție pe care instanța este îndreptățită să o pronunțe în conformitate cu art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și că în situația în care instanța anulează un act administrativ nelegal, hotărârea judecătorească nu este limitată la a obliga autoritatea să reevalueze situația, ci poate stabili, în funcție de elementele speței, coordonatele noii decizii administrative ce urmează a fi emisă ori adoptată, și, astfel, în mod greșit, instanța de fond a constatat că, instanța de judecată nu are posibilitatea de a alege, în condițiile respectării limitelor dreptului de apreciere de către autoritate, o altă soluție tehnică posibil aplicabilă sau o altă metodă de calcul.

În primul rând, observă Înalta Curte că, instanța de fond a reținut faptul că între prevederile legale contestate și cele cuprinse în Legea nr. 123/2012 nu este identificată nicio contradicție, aspect care a condus la respingerea capătului de cerere vizând anularea parțială a Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei electrice aprobata prin Ordinul ANRE nr. 169/2018, respectiv în ceea ce privește art. 23, art. 39 și art. 116, și, pe cale de consecință, a fost respins și capătul de cerere vizând obligarea ANRE să emită un nou ordin cu privire la modificarea Ordinului ANRE nr. 169/2018, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile, care să modifice art. 23 lit. j), art. 39 lit. e) și să) completeze art. 116 cu alin. (5).

În al doilea rând, reține Înalta Curte că, prima instanță a avut în vedere dreptul subiectiv al părții, pe care 1-a corelat cu interesele legitime necesar a fi protejate, acestea toate încadrându-se în limitele dreptului de apreciere, tocmai de aceea instanța de contencios administrativ nu poate alege în locul autorității o altă soluție tehnică, acest fapt neînsemnând nici inechitate, nici nerezonabilitate ori disproporționalitate, cum susține recurenta.

Instanța de contencios se raportează la conținutul material al actului administrativ supus controlului și nu la dreptul subiectiv al operatorului de distribuție, astfel că în cauză sunt respectate pe deplin atât prevederile art. 8, cât și cele ale art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la susținerile recurentei privind excesul de putere al ANRE și încălcării principiilor așteptării legitime, proporționalității și stabilității (echității), reține instanța de control judiciar că prin sentința civilă recurată, judecătorul fondului, în mod corect, a stabilit ca fiind neîntemeiate aceste presupuse motive de nelegalitate a actului administrativ contestat.

Astfel, în acord cu judecătoul fondului, reține Înalta Curte că nu există exces de putere al autorității publice la emiterea dispozițiilor contestate din Ordinul ANRE nr. 169/2018.

Sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse criticile recurentei vizând greșita interpretarea a prevederile articolelor din Ordinul ANRE nr. 169/2018 a căror modificare/completare a fost solicitată prin cererea de chemare în judecată, recurenta susținând, că instanța de fond a dat dovadă de superficialitate și nu a înțeles că, în ceea ce privește criticile de nelegalitate privind aprobarea tarifelor de distribuție, acestea nu au fost formulate pentru a asigura o marjă de profit cât mai mare pentru operatorul de distribuție.

În aplicarea prevederilor Legii nr. 123 din 10 iulie 2012 a energiei electrice și a gazelor naturale, intimata-pârâtă ANRE a aprobat prin Ordinul nr. 169/2018 privind Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei electrice, prin care se asigură recunoașterea costurilor justificate economic, precum și rentabilitatea capitalului investit.

Metodologia aprobată prin Ordinul ANRE 169/2018 este o reglementare de tip "Price Cap" și scopul dispozițiior art. 116 din Metodologie este de a limita eventualele creșteri ale tarifelor de distribuție în scopul protejării utilizatorilor, așa cum rezultă și din prevederile alin. (3) al art. 116 din Metodologie, care menționează explicit acest lucru:

"în cazul limitării tarifelor conform prevederilor alin. (1) și (2), diferența de venituri se regularizează în anul/anii următor/următori, în limita plafonului stabilit de creștere a tarifelor."

Așa cum în mod corect a stabilit și judecătorul fondului, recurenta pretinde nejustificat, modificarea cadrului de reglementare - care în general stabilește regulile aplicabile pentru condiții normale -, solicitând adaptarea acestuia la niște condiții extraordinare.

Așadar, cadrul de reglementare este general valabil, situațiile excepționale reglementându-se separat în funcție de evoluția în timp a factorilor care le-au generat.

Astfel, observă instanța de control judicar că, scopul prevederilor art. 116 din Metodologie nu este de a afecta viabilitatea financiară a operatorilor de distribuție, ci este de a limita eventualele creșteri ale tarifelor de distribuție în vederea protejării consumatorilor finali captivi și subordonați în raport cu operatorul de distribuție, consumatori finali.

Cu toate acestea, același art. 116 din Metodologie nu lasă operatorii de distribuție descoperiți și păgubiți, stabilind în mod expres și recunoașterea ulterioară, ca venituri amânate, a diferențelor reieșite din limitările de tarife.

Instanța de fond a reținut, în mod corect, aplicabilitatea în speță a prevederilor alin. (3) al art. 116 din Metodologie, care menționează:

"în cazul limitării tarifelor conform prevederilor alin. (1) și (2), diferența de venituri se regularizează în anul/anii următor/următori, în limita plafonului stabilit de creștere a tarifelor."

Potrivit principiilor metodologice de stabilire a tarifelor, în venitul reglementat al anului 2022, care se realizează de către operatori prin aplicarea tarifelor aprobate pentru anul 2022, sunt incluse ex-ante costurile prognozate pentru anul 2022, iar corecțiile de venit aferente unui an t-1 (2022) se calculează în anul t (2023) prin compararea valorilor realizate cu cele prognozate și se includ în venitul reglementat al anului t+l (2024).

Observă Înalta Curte că, intimata ANRE a aprobat completarea art. 94 din Metodologie cu un nou alineat, alin. (5) cu următorul cuprins:

"(5) Pentru evitarea înregistrării ulterioare a unui nivel semnificativ al corecțiilor elementelor prevăzute la art. 88 alin. (1) lit. b), la solicitarea justificată a operatorului de distribuție, în venitul reglementat al anului t+l se poate include o valoare corespunzătoare ajustării costului cu CPT reglementat prognozat pentru anul t+l, prin modificarea prețului de referință stabilit conform art. 47, în funcție de evoluția preturilor pe piața de energie electrică și de rezultatul analizei privind evoluția tarifelor pentru perioada de reglemenare în curs", precum și completarea art. 15 din Metodologie cu lit. e), astfel:

"ANRE are dreptul să corecteze proiecția tarifelor de distribuție pentru o perioadă de reglementare sau pentru un an, cu anunțarea prealabilă a operatorului de distribuție asupra motivelor și cu respectarea principiilor prezentei metodologii, în cazul în care constată că: e) au intervenit variații semnificative ale prețurilor pe piața de energie electrică, care conduc la modificarea importantă a costurilor aferente serviciului de distribuție."

În aplicarea prevederilor art. 94 alin. (5) și în limitele prevăzute la art. 116 din Metodologie, intimata ANRE a stabilit valoarea ajustării costului cu CPT reglementat prognozat pentru anul 2022, iar recurenta-reclamantă, la fel ca toți ceilalți operatori de distribuție, a beneficiat de includerea în tarifele aplicate de la 01 ianuarie 2022 a unor costuri suplimentare semnificative, corespunzător unui preț de 450 RON/MWh, în termenii anului 2022.

În consecință, reiese că prin sentința recurată, instanța de fond a interpretat și a aplicat corect prevederile art. 23 lit. j), art. 39 lit. e) și art. 116 din Ordinul ANRE nr. 169/2018.

Sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse criticile recurentei-reclamante vizând greșita interpretarea și aplicare de către instanța de fond a prevederilor O.U.G. nr. 27/2022:

Subsumat acestor critici, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanța de fond a apreciat ca neavenit demersul procesual al A. S.A., interpretând eronat prevederile O.U.G. nr. 27/2022 și considerând această măsură ca fiind suficientă pentru acoperirea costurilor suplimentare aferente consumului propriu tehnologic, respectiv consumului tehnologic.

Reține Înalta Curte că, urmare a situației excepționale reprezentată de evoluția prețurilor pe piața de energie, operatorii au beneficiat de o măsură extraordinară de aprobare a tarifelor aplicate de la 01 aprilie 2022, întrucât aceasta a fost soluția identificată de instituțiile statului în direcția diminuării impactului creșterilor de preț de pe piața angro de energie și s-a materializat prin aprobarea de către Guvernul României a O.U.G. nr. 27/2022.

Art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2022 prevede recuperarea în avans a valorii corecției aferentă costurilor cu energia electrică pentru achiziția CPT pentru anul 2021.

Urmare a faptului că prevederile art. 14 alin. (1) stabilesc în mod expres în sarcina ANRE obligația de modificare a tarifelor cu aplicabilitate de la data de 01 aprilie 2022 pentru acoperirea costurilor suplimentare aferente consumului propriu tehnologic din anul 2021, prevederile art. 116 din Metodologie referitoare la plafonarea creșterilor de tarife nu își găsesc aplicabilitatea la stabilirea tarifelor aprobate prin Ordinul președintelui ANRE nr. 28/2022.

Constată instanța de control judiciar că recurenta-reclamantă Distribuție Energie Electrica România S.A. A. a beneficiat prin tarifele aplicate în anul 2022 de următoarele măsuri luate de instituțiile statului în sprijinul tuturor operatorilor de distribuție ca urmare a înregistrării de către aceștia a unor costuri suplimentare importante față de cele prognozate și prevăzute în tarifele în vigoare:

- Adaptarea cadrului de reglementare de către ANRE prin includerea de prevederi referitoare la situația excepțională a creșterilor de preț pe piața angro la energia pentru CPT și ajustarea (majorarea) costurilor prognozate pentru achiziția de energie electrică pentru acoperirea CPT reglementat pentru anul 2022, care au fost incluse în tarifele aplicate de la 01 ianuarie 2022, respectiv aprobarea Ordinul ANRE 101/2021 privind completarea Ordinului ANRE nr. 169/2018, prin care a fost aprobată ultima modificare a metodologiei aprobată prin Ordinul ANRE nr. 169/2018;

- Recuperarea în avans, prin tarifele aplicate de la 01 aprilie 2022 a valorii corecției costurilor pentru CPT din anul 2021, măsură prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei.

În consecință, criticile recurentei din cadrul acestui motiv de recurs sunt nefondate, instanța de fond reținând, în mod corect, că situația excepțională determinată de creșterea prețurilor pe piața energiei electrice (situație care derogă de la cea normală reglementată de Metodologia aprobată prin Ordinul ANRE nr. 169/2018) și care a determinat inclusiv formularea de către recurenta-reclamantă a acțiunii ce face obiectul prezentului dosar, a fost reglementată prin intermediul unui act normativ cu forță juridică superioară (ordonanța de urgență), act prin care s-a decis care este modalitatea necesară și suficientă de protecție a interesului privat al distribuitorilor de energie electrică.

Sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse susținerile recurentei-reclamante referitoare la greșita interpretare și aplicare de către instanța de fond a prevederilor Ordinului ANRE nr. 129/2022

Ordinul ANRE nr. 129/2022 transpune în cadrul de reglementare măsurile luate de instituțiile statului care cuprind soluțiile identificate de Guvern pentru situația excepțională reprezentată de evoluția prețurilor pe piața de energie, respectiv pentru diminuarea impactului creșterilor de preț de pe piața angro de energie.

Pentru diferența dintre costurile realizate cu achiziția de energie electrică pentru acoperirea CPT și costurile cu achiziția de energie electrică pentru acoperirea CPT incluse în tarifele de distribuție, operatorul de distribuție ar fi putut sau nu să acceseze împrumuturi de la diferite instituții bancare sau alte surse.

Indiferent de opțiunea operatorului de distribuție de a utiliza sau nu surse externe de finanțare, această diferența de costuri este considerată conform prevederilor Ordinului ANRE nr. 129/2022 un activ.

Valoarea acestui activ - capital - se recuperează prin tarifele de distribuție într-o perioadă de 5 ani, printr-o amortizare liniară, iar costul acestui capital - rentabilitatea activului - calculat cu luarea în considerare a unei rate de rentabilitate egale cu 50% din rata de rentabilitate aprobată de ANRE (3,195% în această perioadă) se include în tarifele de distribuție pe perioada de recuperare a respectivelor costuri.

Operatorului de distribuție îi este acoperit inclusiv riscul indus de fluctuațiile ratei inflației prin indexarea atât a valorii amortizării cât și a valorii rentabilității activului.

Așadar, nu se poate reține existența vreunui prejudiciu care ar rezulta din nerecuperarea de către recurentă a acestor costuri.

Totodată, se constată că prin Ordinul ANRE nr. 129/2022 este permisă creșterea tarifelor de distribuție cu mai mult decât 10% pentru fiecare dintre tarifele specifice de distribuție și cu mai mult de 7% pentru tariful mediu ponderat, în condițiile în care depășirea corespunde costurilor aferente capitalizării CPT.

Prin urmare, aspectele invocate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Cu privire la recursul formulat împotriva încheierii de ședință din data de 2 mai 2023, Înalta Curte reține că este nefondat, astfel că îl va respinge.

Prin încheierea de ședință anterior menționată, instanța de fond a respins proba cu expertiza propusă de reclamantă ca neutilă, întrucât față de obiectul acțiunii, obiectivul expertizei indicat nu este util pentru lămurirea nelegalității prevederilor criticate din metodologie.

Cu titlu prealabil, instanța de control judiciar reține că, recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

Înalta Curte subliniază că lectura art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 nu denotă că legiuitorul ar fi înțeles să deroge în materia contenciosului administrativ de la caracterul recursului de cale extraordinară de atac, limitată doar la un control de legalitate a hotărârii judecătorești pronunțate de instanța ierarhic inferioară, ci reglementează unele norme speciale cu privire la calea de atac specifică materiei, termenul de exercitare al acesteia și soluțiile în caz de admitere a recursului. În consecință, dreptul procesual comun al art. 483, art. 486 și art. 488 C. proc. civ. este aplicabil și în cazul recursului specific procedurii de contencios administrativ, astfel că partea recurentă nu este îndreptățită și la un control judiciar de temeinicie, adică sub aspectul situației de fapt stabilite de prima instanță, ci doar de legalitate.

De altfel, în jurisprudența sa, prin decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 98 din 6 februarie 2015, Curtea Constituțională a României a respins o excepție de neconstituționalitate în legătură cu acest aspect, arătând că "în lumina noului C. proc. civ., recursul în materia contenciosului administrativ este esențialmente diferit de recursul exercitat în această materie în vechea reglementare, care permitea, de principiu, examinarea cauzei sub toate aspectele pe calea recursului

Or, ab initio, este inadmisibilă orice critică formulată în recurs de recurenta-reclamantă prin care se tinde, la contestarea situației de fapt stabilită de prima instanță, inclusiv în ceea ce privește încuviințarea probelor, adică un control de temeinicie solicitat în calea de atac, date fiind considerentele dezvoltate în precedent.

Altfel spus, modul în care judecătorul fondului încuviințează și evaluează probele administrate în cursul judecății de prima instanță în vederea stabilirii situației de fapt, excedează controlului de legalitate permis în calea de atac extraordinară a recursului și privește temeinicia hotărârii respective.

Mai mult, reține instanța de control judiciar că, obiectivul expertizei solicitate de către recurenta-reclamantă - stabilirea și certificarea de către expert a valorii prejudiciului rezultat datorită utilizării de surse de finanțare a activității curente, împrumutate ca urmare a recunoașterii în tarife a unui preț de achiziție sub prețul realizat în anul 2022 - nu îndeplinește condițiile de admisibilitate ale unei probe, nefiind util soluționării cauzei deduse judecății, întrucât expertiza tehnică, așa cum a fost solicitată a fi încuviințată de către instanța de fond, nu putea ajuta la lămurirea judecătorului asupra legalității actului administrativ atacat.

Prin urmare, instanța de fond, în mod legal a respins cererea de efectuare a unei expertize contabile.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Distribuție Energie Electrica România S.A. împotriva încheierii de ședință din data de 2 mai 2023 și a sentinței civile nr. 1072 din data de 27 iunie 2023, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 12 decembrie 2024.