ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5948/2022

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 27.07.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) și a solicitat, în principal, anularea parțială a Referatului pentru aprobarea ordinului privind aprobarea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuție realizat de A. S.A., valabile de la 1 iulie 2020, respectiv a punctelor din Referatul de aprobare și din anexele la acesta prin care s-au respins solicitările A. de recunoaștere a categoriilor de costuri și investiții, enumerate în cuprinsul cererii de chemare în judecată în Secțiunea 2, în scopul stabilirii tarifelor de distribuție aplicabile în anul 2020; obligarea ANRE la întocmirea, aprobarea și comunicarea către A. a unui nou Referat de aprobare, prin includerea în venitul reglementat a sumei de 25.045.445 RON, formată din elementele de cost și investiții enumerate în cuprinsul cererii de chemare în judecată/a elementelor de cost și investiții enumerate în cuprinsul cererii de chemare în judecată; anularea Ordinului nr. 124 din data de 25 iunie 2020 privind aprobarea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuție realizat de A. S.A., publicat în Monitorul Oficial al României nr. 550 din data de 25 iunie; obligarea ANRE la emiterea unui nou ordin de aprobare a tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuție realizat de A., cu luarea în calcul a elementelor de cost și investiții enumerate în cuprinsul cererii de chemare în judecată; obligarea ANRE la acoperirea cheltuielilor de judecată ce vor fi suportate de reclamantă în acest dosar. În subsidiar, în eventualitatea în care recuperarea costurilor nerecunoscute A. nu ar mai fi posibilă la data punerii în executare de către ANRE a hotărârii definitive, respectiv în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, a solicitat obligarea ANRE la plata de despăgubiri în cuantum de 25.045.445 RON, reprezentând diferențe de venit nerecuperate, ca urmare a nerecunoașterii nelegale de către ANRE a costurilor, actualizate cu rata inflației, conform dispozițiilor normative aplicabile.

Prin încheierea de amânare a pronunțării din data de 12 ianuarie 2021, Curtea de Apel, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins proba cu expertiză în specialitatea contabilitate și gaze naturale solicitată de reclamantă, ca nefiind utilă cauzei.

Prin sentința nr. 78 din 26 ianuarie 2021, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 78 din 26 ianuarie 2021 și a încheierii de amânare a pronunțării din data de 12 ianuarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta A. S.A., cu invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5), 6) și 8) din C. proc. civ.

În motivarea recursului, reclamanta a arătat că soluția instanței, atât cu privire la fondul cauzei, cât și referitor la probatoriul încuviințat, a fost dată cu greșita aplicare și interpretare a legii. Cu privire la respingerea probei cu expertiza judiciară/opinia de specialitate în specializarea contabilitate și gaze naturale, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.. A arătat că urmărea: (i) recalcularea venitului reglementat și a prețurilor reglementate pentru A. la nivelul anului 2019, cu luarea în calcul a tuturor elementelor de cost solicitate de A. și respinse de ANRE, astfel încât instanța să cunoască caracterul legal justificat și prudent al elementelor de cost avute în vedere în cererea de chemare în judecată; (ii) verificarea corectitudinii calculelor reclamantei; (iii) dovedirea împrejurărilor de fapt care arată faptul că acele costuri solicitate de A. și respinse de ANRE sunt aferente activității de distribuție.

Având în vedere faptul că una dintre criticile esențiale la adresa Ordinului contestat este tocmai omisiunea ANRE de a recunoaște, în tarifele reglementate, costurile justificate efectuate de recurentă în cadrul activității de distribuție a gazelor naturale, este esențială efectuarea unei verificări paralele și imparțiale a calcului venitului reglementat, precum și a aspectelor factuale ce au determinat costurile solicitate de A. și nerecunoscute de ANRE. Or, deși a reținut obiectivele indicate ca fiind necesare a fi lămurite, vizând, în fapt, interpretarea caracterului justificat al costurilor solicitate a fi recunoscute în tarifele de distribuție ale reclamantei, instanța a conchis în mod cu totul neîntemeiat că nu s-a relevat necesitatea ori utilitatea acesteia.

În speță, proba cu expertiza judiciară/opinia de specialitate nu doar că este de natură a duce la soluționarea cauzei, ci este indispensabilă acesteia. Nu se poate reține că utilitatea probei ar fi pusă la îndoială, având în vedere înscrisurile de la dosar, care emană preponderent de la pârâta ANRE. Ca atare, instanța de fond confundă concludența unei probe, condiție necesară pentru admisibilitatea acesteia, conform art. 255 din C. proc. civ., cu relevanța unei probe, care se stabilește ulterior administrării acesteia de către instanța de judecată.

Soluția primei instanțe, în sensul respingerii ca nefiind necesară și utilă cauzei a probei tehnice cu expertiza judiciară/opinia de specialitate, se poate explica doar printr-o greșită aplicare a prevederilor art. 255 din C. proc. civ. referitoare la admisibilitatea probei. Pronunțarea unei soluții ce implică analiza unor argumente tehnice din domeniul gazelor naturale, modalităților de achiziționare a acestora, precum și contabilității, fără o opinie imparțială și obiectivă, bazându-se exclusiv pe calculele și analizele de la dosar care aparțin pârâtei, contravine inclusiv principiului rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, consacrat în art. 22 din C. proc. civ.. Instanța de fond nu doar că nu a stăruit în aflarea adevărului, ci a împiedicat direct clarificarea situației de fapt prin respingerea probei cu expertiza judiciară/opinia de specialitate solicitată de recurentă.

Prin urmare, instanța a apreciat că poate pronunța o soluție temeinică și legală, într-o cauză extrem de tehnică, exclusiv în baza înscrisurilor și calculelor de la dosar ce au fost generate în majoritatea lor de către ANRE. Adică, în temeiul unor probe părtinitoare, care a priori reflectă doar poziția uneia dintre părți, expertiza judiciară/opinia de specialitate fiind singura probă pe care recurenta își putea susține criticile de nelegalitate a ordinului contestat.

Se arată că sentința atacată nu respectă standardul de motivare prevăzut la art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., fiind lacunară. În concret, instanța nu oferă o analiză proprie a problemelor de drept aduse în discuție, ci își însușește fidel argumentele Intimatei, fără a clarifica, independent, de ce apreciază criticile recurentei ca fiind neîntemeiate.

Motivarea hotărârii judecătorești este necesară pentru verificarea ulterioară a legalității hotărârii pronunțate, motiv pentru care aceasta trebuie să îndeplinească anumite cerințe de natură să permită realizarea efectivă a acestui control, o abordare similară transcende și din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Soluția instanței de fond cu privire la criticile A. privind adoptarea Ordinului contestat cu exces de putere, respingerea nejustificată a costurilor operaționale neprevăzute cu caracter nepermanent din tarifele reglementate, precum și calculul componentei de corecție de capital Delta CAPEX cu încălcarea art. 17 alin. (2) din Metodologie și a art. 178 alin. (1) din Legea nr. 123/2012, replică argumentele ANRE din cuprinsul întâmpinării.

Referitor la emiterea Ordinului contestat cu exces de putere, încălcarea art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, în analiza criticilor A. instanța pornește de la o constatare greșită, care nu este susținută de probe, precum că "Ordinul a fost emis în limitele competenței prevăzute de lege pentru autoritatea pârâtă, iar marja de apreciere a autorității pârâte nu a avut drept consecință negativă asupra drepturilor reclamantei ca operator concesionar de distribuție a gazelor naturale prevăzute în Legea 123/2012." Or, având în vedere că din însuși petitul acțiunii rezultă că A. a suportat, ca urmare a greșitei nerecunoașteri în tarife a costurilor justificate, o pierdere financiară de 25.045.445 RON, nu este clar pe ce se fundamentează concluzia instanței că drepturile recurentei nu au fost afectate negativ de Ordinul contestat. Aceste considerente sunt o reflexie fidelă a opiniei ANRE, cu atât mai mult cu cât nu a fost încuviințată proba cu expertiza judiciară/opinia de specialitate ce ar fi prezentat o opinie imparțială asupra costurilor solicitate a fi recunoscute.

Constatările generale ale instanței de fond asupra limitelor și acurateței aprecierilor efectuate de ANRE sunt lipsite de temei și nu au o altă valoare decât cea a unei opinii neavizate. Ca atare, nimic din probatoriul administrat nu susține concluziile instanței că "stabilirea tarifelor de distribuție s-a realizat pe baza unor calcule și analize obiective, conform prevederilor Metodologiei, și nu reprezintă în niciun caz rezultatul unei aprecieri realizate cu exces de putere."Instanța de fond nu doar că prezintă, de o manieră nepermisă, drept propriile considerente, ci reiterează niște alegații enunțate de către ANRE total nefundamentat, cu privire la pretinsul antagonism dintre interesele recurentei și cele ale consumatorilor.

Din aspectele prezentate rezultă dincolo de orice îndoială că soluția instanței cu privire la emiterea Ordinului contestat cu exces de putere este o însușire nepermisă a argumentelor ANRE, lipsind cu desăvârșire raționamentul propriu al instanței și o motivare a soluției în sensul art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.. Este lesne de observat paralelismul dintre considerentele instanței, prin care se urmărește fundamentarea soluției de respingere a criticilor A. cu privire la costurile operaționale neprevăzute cu caracter nepermanent și argumentele invocate de ANRE în cuprinsul întâmpinării.

Referitor la încălcarea de către ANRE a dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Metodologie și art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 123/2012 la calculul componentei de corecție a costurilor de capital Delta CAPEX, instanța a preluat fidel argumentele enunțate de ANRE, reținând, în aceeași formulare, că "pentru calculul valorii RRR*BAR aferent imobilizărilor puse în funcțiune în anul 2019 a fost utilizat același mod de calcul și de recunoaștere în tarife ca și în cazul amortizării, respectiv în funcție de luna de intrare în BAR...". Un alt viciu al motivării sentinței rezidă în faptul că instanța de fond omite să analizeze integral criticile A. aferente Ordinului contestat. Spre exemplu, referitor la critica de nelegalitate a A. ce vizează omisiunea ANRE de a recunoaște în tarifele reglementate suma de 2.536.876,16 RON, reprezentând costuri de personal aferente componentei T(U) din tarifele de racordare, instanța a respins-o fără a analiza în concret argumentele invocate de recurentă.

Instanța a reluat susținerile ANRE, construindu-și argumentarea exclusiv pe o prezentare a legislației și conduitei ANRE, fără a analiza sau cel puțin a invoca argumentele reclamantei. Astfel, instanța de fond afirmă "componenta de corecție a costurilor cu personalul, în mod corect a fost respinsă, cu luarea în considerare a prevederilor art. 18 alin. (3) din metodologie care precizează că în cazul racordării la SD, valoarea componentei T(U) este egală cu zero". Prima instanță nu a tratat în niciun moment argumentele A. potrivit cărora aceasta este în imposibilitate de a-și recupera costurile aferente componentei T(U) din alte surse decât din tarifele de distribuție reglementate de ANRE și, prin urmare, este obligată să suporte din buget propriu costuri inerente prestării serviciului de distribuție pe care nu le poate recupera în vreun fel, contrar prevederilor art. 4 lit. d) din Ordinul nr. 217/2018 și ale art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 123/2012.

Întrucât considerentele sentinței atacate preiau literalmente apărările ANRE și ignoră cu desăvârșite argumentele recurentei, enunțând soluții fără un raționament care să le fundamenteze, sentința atacată nu satisface standardul de motivare al hotărârilor judecătorești, astfel cum acesta este prevăzut la art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., și, ca atare, a arătat recurenta, se impune admiterea cererii de recurs, desființarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei.

Cu privire la încălcarea art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 123/2012, costurile operaționale neprevăzute cu caracter nepermanent, prin Adresa transmisă către ANRE la data de 16 aprilie 2020, A. a solicitat recunoașterea în tarife a sumei de 13.761.901 RON, reprezentând costurile suportate cu instalațiile de racordare puse în funcțiune în anul 2019. Aceste costuri au fost respinse de către ANRE pe motiv că ar fi intervenit anterior aprobării Metodologiei și ca atare excedează ariei de responsabilitate a ANRE. Analiza lacunară a argumentelor A., ca urmare a unei fidele însușiri a poziției ANRE, este fundamental greșită, acoperirea legală a tuturor costurilor justificate efectuate de recurentă în exercitarea activității reglementate de distribuție a gazelor naturale este reprezentată de art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 123/2012.

Or, costurile neacoperite prin tarifele de racordare sunt inerente activității de distribuție a gazelor naturale și au rezultat ca urmare a impunerii, în sarcina operatorului de distribuție, a obligațiilor de racordare a solicitanților în regim reglementat, respectiv cu respectarea tarifelor de racordare aprobate prin reglementările în vigoare: H.G. nr. 1043/2004 până la data de 14 mai 2018, tarifele calculate pe bază de deviz, de la data abrogării H.G. nr. 1043/2004 până la data 10.09.2018; tarifele aprobate prin Ordinul ANRE nr. 165/2018 începând cu data de 10.09.2018. Interpretarea pe care și-o însușește instanța încalcă legislația în domeniu, în concret art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 123/2012 ce consacră recunoașterea în tarife a costurilor justificate și perpetuează vătămarea, în mod iremediabil, a drepturilor și intereselor reclamantei, cu atât mai mult cu cât Metodologia nu prevede vreo restricție legată de data încheierii contractelor de racordare de către OD, pentru recunoașterea acestor costuri operaționale neprevăzute, cu caracter nepermanent.

Cu privire la greșita aplicare a art. 17 alin. (2) din Metodologie, calculul componentei de corecție a costurilor de capital Delta CAPEX, recurenta a arătat că, pentru a răspunde criticii de nelegalitate invocate de recurentă cu privire la refuzul ANRE de a aplica prevederile art. 17 alin. (2) din Metodologie pentru calculul CAPEX realizat aferent fiecărui an al perioadei de reglementare și recunoașterea valorii RRR*BAR pentru anul 2019 la valoarea de 147.594.968 RON, instanța a copiat literalmente apărările ANRE, soluția instanței fundamentată pe un modus operandi abordat de ANRE nu este fundamentată în drept și încalcă prevederile legale aplicabile.

Cu privire la aplicarea greșită a art. 47 din Metodologie și încălcarea art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 123/2012, componenta de corecție aferentă redistribuirii sporului de eficiență RSE, a arătat că, pentru a respinge criticile cu privire la omisiunea ANRE de a lua în considerare pentru calculul corecției aferente redistribuirii sporului de eficiență RSE pentru anul 2018 a valorii de 46.438.555 RON, instanța și-a însușit poziția eronată a ANRE. Așadar, cu privire la suma de 1.641.684 RON, reprezentând costuri nedeductibile fiscal, instanța a reținut că "o parte din cheltuielile deductibile au o deductibilitate limitată, devenind nedeductibile, astfel că acestea nu reprezintă cheltuielile efectuate în scopul desfășurării activității economice, astfel cum a fost recunoscută de ANRE la stabilirea tarifelor de distribuție. Ca atare, întrucât cheltuielile nedeductibile reprezintă cheltuieli pe care societatea le-a efectuat în alte scopuri decât activitatea economică, Curtea constată că nu pot fi incluse în cheltuielile recunoscute de pârâtă la calculul tarifelor de distribuție, soluția respectând prevederile Metodologiei." Instanța de fond perpetuează în confuzia dintre cheltuieli justificate, în sensul art. 47 alin. (2) din Metodologie, și cheltuieli deductibile, noțiune autonomă din dreptul fiscal.

Criteriul deductibilității costurilor nu este prevăzut în art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 123/2012, cu atât mai mult cu cât OD este îndreptățit, conform art. 4 din Metodologie, la aprobarea venitului ce urmează a fi realizat în desfășurarea activității de distribuție reglementată a gazelor naturale la nivelul acoperirii costurilor justificate și al unei rate rezonabile a rentabilității pentru capitalul investit. Or, cheltuielile fiscale nedeductibile, cum este, spre exemplu, TVA-ul nedeductibil, neexceptate de la recunoașterea în venitul reglementat și care nu intră sub incidența art. 12 din Metodologie, sunt totuși suportate de operator în legătură cu cheltuieli justificate aferente activității de distribuție reglementată și trebuie recunoscute și remunerate prin tarifele reglementate de distribuție a gazelor naturale, neputând fi recuperate în niciun alt mod.

Prin identificarea costurilor nedeductibile cu costurile nejustificate, instanța face o gravă confuzie între acte normative care reglementează domenii distincte, dreptul fiscal și, respectiv, dreptul energiei. O interpretare aleatorie a textelor de lege, în prejudiciul operatorului de distribuție, nu ține cont de art. 47 din Metodologie și nici de art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 123/2012. Conform reglementărilor fiscale, în concret art. 25 din Codul fiscal, termenul de cheltuială deductibilă este strict legat de calculul profitului fiscal, acel profit asupra căruia se aplică impozitul pe profit. În categoria cheltuielilor nedeductibile sunt, printre altele, impozitul pe profit, dobânzile și majorările de întârziere, penalitățile și amenzile, cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele și riscurile asociate activității contribuabilului, cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile, cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat și cheltuielile privind bursele private, acordate potrivit legii. Aceste tipuri de cheltuieli nici nu au fost solicitate de societate spre recunoaștere, fiind prevăzute la art. 12 din Metodologie ca și cheltuieli care nu intră în calcul.

Intimata pârâtă Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În esență, în ceea ce privește invocarea art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., a arătat că, astfel cum rezultă din cuprinsul motivelor de recurs invocate de A., aceasta nu aduce nicio critică sentinței civile recurate cu privire la ce anume "reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității" ar fi încălcat judecătorul fondului, în realitate nemulțumirea recurentei fiind dată de faptul că judecătorul fondului nu a apreciat ca fiind utilă soluționării cauzei proba cu expertiză tehnică solicitată de aceasta. Susținerile sunt nefondate, având în vedere că în mod corect a respins instanța de fond administrarea probei cu expertiză, evident nefiind utilă, având în vedere că operatorul nu a ținut cont de prevederile Metodologiei la momentul la care a solicitat ANRE recunoașterea anumitor costuri aferente activității de racordare.

În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., intimata a susținut că, în opinia sa, sentința civilă a cărei recurare se solicită cuprinde aspectele de fapt și de drept într-o expunere motivată, lămuritoare. Pe de altă parte, însăși recurenta a apreciat că inclusiv respingerea probei cu expertiză nu a fost motivată având în vedere că "era singura probă pe care recurenta își putea susține criticile de nelegalitate". Or, scopul încuviințării unei probe nu este de a susține legalitatea/nelegalitatea unui act amdinistrativ, ci de a lămuri împrejurări de fapt necesare soluționării cauzei.

Intimata-pârâtă a apreciat că este nefondat și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., întrucât, astfel cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului, din întreaga motivare a cererii de chemare în judecată s-a putut observa că, în realitate, criticile A. au vizat marja de apreciere a autorității publice, ceea ce se traduce în oportunitatea emiterii actului administrativ, iar ceea ce dorește recurenta este de fapt ca ANRE să-i recunoască, în tarifele plătite de populație, niște costuri pentru a căror recunoaștere nu există bază legală. Astfel, în opinia sa, aprobarea Ordinului președintelui ANRE nr. 124/2020 s-a realizat în conformitate cu prevederile legale în vigoare stabilite de Legea nr. 123/2012 și de O.U.G. nr. 33/2007, potrivit competențelor și atribuțiilor ANRE. Prin urmare, în mod corect a concluzionat judecătorul fondului în sensul că nu se poate vorbi de exces de putere în condițiile în care actul de reglementare a fost emis în limitele dreptului de apreciere de care se bucură autoritatea publică.

A mai susținut intimata că prima instanță a făcut o apreciere și o interpretare corctă a dispozițiilor legale incidente și cu privire la costurile solicitate de A. a fi recunoscute, la componenta de corecție a costurilor cu personalul, la componenta de corecție a costurilor aferente consumului tehnologic, la costurile operaționale neprevăzute, cu caracter nepermanent, la calculul componentei de corecție a costurilor de capital Delta CAPEX, la componenta de corecție aferentă redistribuirii sporului de eficientă RSE, în final făcând trimitere la necesitatea respectării principiului proporționalității, în sensul că trebuie pus în balanță nu doar interesul public versus interesul privat, ci trebuie statuat asupra faptului dacă ANRE putea depăși limitele expres trasate de lege în analiza solicitării de recunoaștere a unor costuri neprevăzute de acte normative pentru A..

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 5), 6) și 8) din C. proc. civ., prin care se instituie exclusiv un control de legalitate a hotărârii judecătorești recurate, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta desfășoară activitatea de distribuție a gazelor naturale în regim reglementat și a dobândit dreptul de exploatare a serviciului de distribuție a gazelor naturale în temeiul Contractului de concesiune nr. x/2005 încheiat cu Ministerul Economiei și Comerțului, în calitate de concedent.

Conform Ordinului nr. 124 din data de 25 iunie 2020 privind aprobarea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuție realizat de A. S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din data de 25 iunie 2020:

Ordinul a fost emis de președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, în baza Referatului de aprobare a tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuție a gazelor naturale realizat de A. S.A., valabile de la 1 iulie 2020, în temeiul prevederilor art. 178 alin. (2) lit. a) și ale art. 179 alin. (4) și (6) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, art. 61 din Metodologia de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciile de distribuție în sectorul gazelor naturale, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 217/2018, cu modificările și completările ulterioare, art. 10 alin. (1) lit. a) și m) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările și completările ulterioare.

Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale stabilește cadrul de reglementare pentru desfășurarea activităților reglementate, precum și modalitățile de organizare și funcționare a sectorului gazelor naturale, iar conform dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2007, pârâta, în calitate de autoritate administrativă autonomă, elaborează, aprobă și monitorizează aplicarea ansamblului de reglementări obligatorii la nivel național necesar funcționării sectorului și pieței energiei electrice, termice și a gazelor naturale în condiții de eficiență, concurență, transparență și protecție a consumatorilor.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 5) din C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", este nefondat.

Acest motiv de casare vizează neregularități de ordin procedural care sunt sancționate cu nulitatea. Potrivit art. 174 din C. proc. civ., nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă, este absolută atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public și este relativă în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat.

Motivele de recurs invocate de recurentă vizează respingerea probei cu expertiză judiciară/opinie de specialitate în specializarea contabilitate și gaze naturale, având ca obiective: recalcularea venitului reglementat și a prețurilor reglementate pentru A. la nivelul anului 2019, cu luarea în calcul a tuturor elementelor de cost solicitate de A. și respinse de ANRE, pentru cunoașterea caracterului legal justificat și prudent al elementelor de cost avute în vedere în cererea de chemare în judecată, verificarea corectitudinii calculelor reclamantei, dovedirea împrejurărilor de fapt care arată faptul că acele costuri solicitate de A. și respinse de ANRE sunt aferente activității de distribuție.

Instanța a respins motivat proba cu expertiză solicitată de reclamantă, ca nefiind utilă cauzei, "întrucât, în raport de obiectivele formulate practic se cere, în esență, expertului să aprecieze dacă acele costuri sunt conforme unor metodologii, metodologie care este în ființă așa cum a apreciat și pârâta, acel ordin al ANRE nu a fost încă desființat este în vigoare, or a veni un alt expert să explice dacă acele costuri sunt în concordanță sau nu cu o anumită metodologie excede atribuțiilor unui expert."

Recurenta invocă încălcarea prevederilor art. 255 din C. proc. civ. referitoare la admisibilitatea probei, faptul că instanța de fond confundă concludența unei probe, condiție necesară pentru admisibilitatea acesteia, conform art. 255 din C. proc. civ., cu relevanța unei probe, care se stabilește ulterior administrării acesteia de către instanța de judecată, încălcarea principiului rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, consacrat de art. 22 din C. proc. civ., faptul că instanța a conchis în mod cu totul neîntemeiat că nu s-a relevat necesitatea ori utilitatea acestei probe.

Raportat la susținerile invocate, motivele reținute de instanță cu privire la proba cu expertiză solicitată și dispozițiile art. 255 din C. proc. civ., care prevăd că "(1) Probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului", Înalta Curte constată că nu există neregularități de ordin procedural care să fie sancționate cu nulitatea. În mod nefondat susține recurenta că instanța de fond confundă concludența unei probe cu relevanța acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 237 alin. (2) pct. 7) din C. proc. civ., în etapa de cercetare a procesului instanța "va încuviința probele solicitate de părți, pe care le găsește concludente, precum și pe cele pe care, din oficiu, le consideră necesare pentru judecarea procesului și le va administra în condițiile legii."

Încuviințarea probelor se realizează în raport de dispozițiile art. 250 din C. proc. civ., conform cărora dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumții, mărturisirea uneia dintre părți, expertiză, mijloace materiale de probă, cercetare la fața locului sau orice alte mijloace prevăzute de lege, de dispozițiile art. 258 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora probele se pot încuviința numai dacă sunt întrunite cerințele prevăzute la art. 255 din C. proc. civ., care se referă la admisibilitatea probelor, în sensul că probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului.

În ceea ce privește proba cu expertiză, potrivit art. 330 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta se încuviințează când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști.

Stabilirea situației de fapt se realizează de instanța de fond, care, în virtutea rolului activ, prevăzut de art. 22 din C. proc. civ., și a celorlalte principii fundamentale ale procesului civil, are competența de a aprecia cu privire la admisibilitatea probelor propuse de părți, respingând administrarea acestora în situația în care consideră că nu se încadrează în condițiile prevăzute de lege sau nu conduc la soluționarea cauzei. Nu sunt încălcate dispoziții a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, dacă aprecierea judecătorului asupra probelor solicitate se circumscrie condițiilor precizate în art. 255, 258 și 330 alin. (1) din C. proc. civ., fiind vizate, în fapt, aspecte care țin de utilitatea probei solicitate în cauză, modul în care instanța a apreciat asupra necesității efectuării probei cu expertiză, care nu vizează încălcarea normelor de procedură și nelegalitatea hotărârii recurate, în condițiile în care probatoriul administrat a permis instanței examinarea cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 6) din C. proc. civ., "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", recurenta invocă, în esență, faptul că motivarea este lacunară, că instanța nu oferă o analiză proprie a problemelor de drept aduse în discuție, ci își însușește fidel argumentele intimatei, faptul că soluția instanței de fond cu privire la criticile referitoare la adoptarea Ordinului cu exces de putere, respingerea nejustificată a costurilor operaționale neprevăzute cu caracter nepermanent din tarifele reglementate, precum și calculul componentei de corecție de capital Delta CAPEX cu încălcarea art. 17 alin. (2) din Metodologie și a art. 178 alin. (1) din Legea nr. 123/2012, preia argumentele ANRE din cuprinsul întâmpinării, considerentele sentinței preiau literalmente apărările ANRE și ignoră cu desăvârșite argumentele reclamantei, enunțând soluții fără un raționament care să le fundamenteze.

Înalta Curte constată că sentința recurată cuprinde motivele pentru care instanța de fond a respins cererea. Obligația de motivare nu impune și o anumită întindere a motivării sau un răspuns la fiecare susținere a părților, ci expunerea raționamentului juridic care a determinat aprecierea asupra acestora și convingerea judecătorului pentru soluția pronunțată. Raportat la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., din examinarea sentinței recurate rezultă că motivul de casare este nefondat. Hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept pe care instanța le-a avut în vedere, instanța a reținut dispozițiile legale incidente și a prezentat argumentele pentru care a constatat netemeinicia motivelor invocate de reclamante pentru anularea ordinului.

Faptul că argumentele invocate de pârâtă au fost considerate pertinente și au condus la respingerea cererii, preluarea unora din susținerile acesteia, nu conduc la concluzia că instanța nu a făcut o analiză proprie a susținerilor părților și o analiză a probelor administrate, astfel că nu constituie motiv de nelegalitate a hotărârii, în condițiile în care considerentele prezentate reflectă raționamentul juridic care a determinat convingerea judecătorului pentru soluția pronunțată și permit analiza legalității hotărârii pronunțate.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, este, de asemenea, nefondat.

Cu privire la greșita aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 123/2012 și art. 47 alin. (2) din Metodologie, instanța apreciind că "nu se poate vorbi de un presupus exces de putere în condițiile în care actul de reglementare a fost emis în limitele dreptului de apreciere de care se bucură autoritatea publică", întrucât intimata este îndreptățită să verifice dacă costurile solicitate spre recunoaștere în tarifele reglementate satisfac condițiile de la art. 47 alin. (2) din Metodologie, dacă sunt necesare, oportune, eficiente și realizate în condițiile pieței, iar odată îndeplinite aceste condiții, marja de apreciere a ANRE încetează, aceasta fiind obligată să recunoască costurile justificate în tarifele reglementate, A. neavând nicio altă posibilitate de a-și recupera costurile de personal aferente componentei T(U) din tariful de racordare, care nu sunt cuprinse, contrar susținerilor ANRE, în devizul general care se regăsește în Anexa nr. 6 din H.G. nr. 907/2016, susține recurenta că ANRE nu are posibilitatea și nici nu trebuie să aprecieze în acest caz dacă costurile aferente componentei T(U) sunt sau nu justificate, ele fiind expres recunoscute în Metodologie (art. 11 lit. m), astfel că, în contradicție cu cele reținute de instanță, omisiunea includerii acestor costuri în tarifele de distribuție reprezintă un exces de putere.

Înalta Curte reține că art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ definește excesul de putere ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Emiterea actului administrativ unilateral de către o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, pentru a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, implică o marjă de apreciere din partea emitentului și se concretizează în oportunitatea pe care autoritatea are obligația să o analizeze pentru emiterea actului în condiții de legalitate.

Pentru a nu exista un exces de putere din partea autorității, în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, se impune ca exercitarea dreptului de apreciere să se realizeze cu respectarea competenței prevăzute de lege, revenind instanței de judecată, în controlul exercitat asupra actelor administrative, să verifice conformitatea acestora cu legea și respectarea, în conduita autorității emitente, a unui just echilibru între interesul personal pretins vătămat și interesul public ocrotit de autoritățile publice. Se poate vorbi de un exces de putere în situația unui dezechilibru între cele două interese, printr-o exercitare abuzivă, excesivă a dreptului de apreciere.

Sunt nefondate susținerile recurentei reclamante referitoare la faptul că instanța interpretează greșit limitele de apreciere de care beneficiază ANRE în recunoașterea costurilor justificate.

Nu există exces de putere din partea autorității, în condițiile în care costurile de personal solicitate, aferente componentei T(U) din tarifele de racordare, reprezentând costuri cu urmărirea lucrărilor, recepția tehnică și punerea în funcțiune a instalațiilor de racordare ca urmare a racordării unor noi clienți la conductele sistemului de distribuție, sunt aferente contractelor de racordare încheiate anterior datei de 10 septembrie 2018, iar pârâta a recunoscut în tarifele de distribuție a gazelor naturale costurile suportate de A. aferente componentei T(U) din tarifele de racordare, luându-le în considerare de la momentul 10 septembrie 2018, respectiv data intrării în vigoare a Ordinului președintelui ANRE nr. 165/2018, justificat de faptul că, privitor la recunoașterea costurilor, criteriul avut în vedere nu este reprezentat de data de punere în funcțiune a instalațiilor de racordare, așa cum solicită operatorul, ci de data la care au fost încheiate contractele de racordare.

Recunoașterea componentei T(U) din tarifele de racordare s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 4 alin. c) din Ordinul nr. 217/2018 privind Metodologia de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciile de distribuție în sectorul gazelor naturale emis de ANRE, în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2019, care prevăd că tarifele de distribuție includ costurile generate de urmărirea lucrărilor, recepția tehnică și punerea în funcțiune a instalațiilor de racordare ca urmare a racordării unor noi clienți la conductele sistemului de distribuție, coroborate cu prevederile art. 18 alin. (3) din Ordinul președintelui ANRE nr. 71/2018 privind aprobarea Metodologiei de calcul al tarifelor aferente procesului de racordare la sistemele de transport și distribuție din sectorul gazelor naturale, cu completările și modificările ulterioare, potrivit cărora "în cazul racordării la SD, valoarea componentei T(U) este egală cu zero. Prin derogare de la prevederile Art. îl lit. e), costurile aferente componentei T(U), începând cu data intrării în vigoare a tarifelor de racordare aprobate de ANRE, se recuperează prin tarifele reglementate de distribuție aferente fiecărui OSD", și ale Ordinului președintelui ANRE nr. 165/2018 pentru aprobarea tarifelor aferente procesului de racordare la sistemele de distribuție din sectorul gazelor naturale, care a intrat în vigoare la data de 10 septembrie 2018 și precizează, la art. 3, faptul că "Pentru solicitările de racordare înregistrate la operatorii de distribuție până la data intrării în vigoare a prezentului ordin și pentru care a fost încheiat contractul de racordare, se aplică tarifele de racordare calculate pe bază de deviz conform prevederilor art. 42 din Regulamentul de racordare la sistemul de distribuție a gazelor naturale, aprobai prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 32/2017, cu modificările și completările ulterioare."

Susținerile privind încălcarea art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 123/2012, prin nerecunoașterea costurile operaționale neprevăzute cu caracter nepermanent, reclamanta solicitând recunoașterea în tarife a sumei de 13.761.901 RON, reprezentând costurile suportate cu instalațiile de racordare puse în funcțiune în anul 2019, sunt nefondate.

În mod corect a reținut instanța de fond faptul că Metodologia limitează recunoașterea acestor costuri neprevăzute, cu caracter nepermanent, de data încheierii contractelor de racordare, pentru recunoașterea acestor costuri operaționale, în înțelesul Metodologiei, fiind recunoscute în tarifele de distribuție doar acele cheltuieli reprezentând diferențe de cost neacoperite prin tarifele de racordare aprobate de ANRE prin Ordinul nr. 165/2018, încasate de la solicitanți pentru branșamentele realizate ca urmare a contractelor de racordare încheiate după data de 1 ianuarie 2019.

Dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 123/2012 prevăd că "(1) Sistemul de prețuri și tarife pentru gazele naturale este conceput astfel încât să asigure: (...) b) recuperarea costurilor efectuate într-o manieră prudentă, aferente activităților reglementate, asigurarea unei rate rezonabile a rentabilității pentru capitalul investit în activitățile reglementate, stimularea dezvoltării capacităților de producție, transport, înmagazinare, distribuție a gazelor naturale și a terminalului GNL, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung."

Susține recurenta că sunt încălcate prevederile art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 123/2012, ce consacră recunoașterea în tarife a costurilor justificate și perpetuează vătămarea, în mod iremediabil, a drepturilor și intereselor sale, prin Metodologie nefiind prevăzută vreo restricție legată de data încheierii contractelor de racordare de către OD, pentru recunoașterea acestor costuri operaționale neprevăzute, cu caracter nepermanent, costurile neacoperite prin tarifele de racordare sunt inerente activității de distribuție a gazelor naturale și au rezultat ca urmare a impunerii în sarcina operatorului de distribuție a obligațiilor de racordare a solicitanților în regim reglementat, respectiv cu respectarea tarifelor de racordare aprobate prin reglementările în vigoare: prin H.G. nr. 1043/2004 până la data de 14 mai 2018; tarifele calculate pe bază de deviz, de la data abrogării H.G. nr. 1043/2004, până la data 10.09.2018; tarifele aprobate prin Ordinul ANRE nr. 165/2018 începând cu data de 10.09.2018.

Sunt costuri neprevăzute cu caracter ocazional, potrivit art. 25 alin. (5) din Ordinul nr. 217/2018 privind Metodologia de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciile de distribuție în sectorul gazelor naturale, prin derogare de la prevederile alin. (1) ("Costurile neprevăzute sunt costurile operaționale controlabile care nu au fost estimate la fundamentarea venitului reglementat aferent primului an al perioadei de reglementare și sunt determinate de factori imprevizibili, precum forța majoră, cazul fortuit, emiterea de acte normative sau de dezvoltarea OD"), indiferent de modalitatea de înregistrare în contabilitatea internă a OD, "cheltuielile prudente, justificate de operator și recunoscute de ANRE, reprezentând diferențe de cost neacoperite prin tarifele de racordare încasate de la solicitanți pentru branșamentele realizate ca urmare a cererilor de racordare."

Au fost recunoscute de pârâtă în tarifele de distribuție doar costurile apărute ulterior intrării în vigoare a Ordinului președintelui ANRE nr. 71/2018 privind aprobarea Metodologiei de calcul al tarifelor aferente procesului de racordare la sistemele de transport și distribuție din sectorul gazelor naturale, cu completările și modificările ulterioare, și a Ordinului nr. 217/2018 privind aprobarea Metodologiei de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciile de distribuție în sectorul gazelor naturale, cu modificările și completările ulterioare, ANRE recunoscând în tarifele de distribuție, ca și costuri neprevăzute, doar diferențele de cost neacoperite prin tarifele de racordare încasate de la solicitanți pentru branșamentele realizate ca urmare a cererilor de racordare, începând cu data intrării în vigoare a Metodologiei, respectiv data de 1 ianuarie 2019.

În mod corect a invocat pârâta, în condițiile în care reclamanta a solicitat costuri care aparțineau unor contracte care au fost încheiate începând din anul 2010, și anume diferențe de cost neacoperite prin tarifele de racordare încasate de la solicitanți, pentru realizarea branșamentelor, faptul că Ordinul nu are caracter retroactiv și nu prevede că, prin intermediul costurilor neprevăzute, sunt recuperate costurile neacoperite prin tarifele de racordare încasate de la solicitanți pentru branșamente anterior datei de intrare în vigoare a Metodologiei.

Pentru perioada 2010 - 15 mai 2018, tarifele de racordare au fost aprobate prin H.G. nr. 1043/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind accesul la Sistemul național de transport al gazelor naturale, a Regulamentului privind accesul la sistemele de distribuție a gazelor naturale și a Regulamentului privind accesul la conductele de alimentare din amonte, iar pentru perioada 16 mai 2018 - 9 septembrie 2018, tarifele au fost calculate pe bază de deviz, potrivit Ordinului nr. 32/2017 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale, care a intrat în vigoare la data abrogării dispozițiilor privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale prevăzute în H.G. nr. 1043/2004.

Începând cu data de 10 septembrie 2018, tarifele de racordate au fost aprobate de ANRE, prin Ordinul președintelui ANRE nr. 165/2018, iar dispozițiile art. 3 din Ordin au prevăzut, astfel cum s-a reținut anterior, faptul că, pentru solicitările de racordare înregistrate la operatorii de distribuție până la data intrării în vigoare a acestui ordin și pentru care a fost încheiat contractul de racordare, se aplică tarifele de racordare calculate pe bază de deviz, conform prevederilor art. 42 din Regulamentul de racordare la sistemul de distribuție a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul nr. 32/2017.

Susținerile privind aplicarea greșită a art. 17 alin. (2) din Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 217/2018, privind calculul componentei de corecție a costurilor de capital Delta CAPEX, faptul că, potrivit art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 123/2012, ANRE are obligația de a calcula costurile cu amortizarea reglementată și rentabilitatea capitalului investit în imobilizări corporale și necorporale, indiferent dacă acestea generează sau nu diferențe care vor fi regularizate ulterior, prin urmare, soluția instanței fundamentată pe un modus operandi abordat de ANRE din comoditate nu este fundamentată în drept și încalcă prevederile legale aplicabil, sunt nefondate

Dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 123/2012 prevăd "b) recuperarea costurilor efectuate într-o manieră prudentă, aferente activităților reglementate, asigurarea unei rate rezonabile a rentabilității pentru capitalul investit în activitățile reglementate, stimularea dezvoltării capacităților de producție, transport, înmagazinare, distribuție a gazelor naturale și a terminalului GNL, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung."

Art. 17 alin. (2) din Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 217/2018 prevede modul de determinare a costurilor de capital și rentabilitatea acestuia care se recuperează prin venitul reglementat permis în anul (i) al perioadei de reglementare, și anume: "(2) CAPEX realizate, aferente fiecărui an al perioadei de reglementare, se determină cu următoarea formulă generală:

Art. 33 din Metodologie prevede că: