ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1028/2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 02.04.2021, reclamanta A SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, SC C SRL și B SRL,

- anularea Hotărârii nr. 57/26.02.2021 a Comisiei de soluționare a disputelor pe piața angro și cu amănuntul apărute între participanții la piața de energie electrică și gaze naturale constituită în cadrul ANRE;

- obligarea ANRE la soluționarea Cererii nr. 37/18.01.2021, astfel cum a fost completată prin Cererea nr. 106/12.02.2021, în sensul pronunțării unei hotărâri de soluționare a disputei dintre A, C și B, prin care Comisia să decidă: dacă B a reîncadrat corect locul de consum (...) aparținând A din categoria C.5 în categoria C.4, pentru întregul an 2019, sau această reîncadrare este greșită ca urmare a aplicării retroactive a prevederilor Ordinului ANRE nr. 117/2019; determinarea aplicabilității/inaplicabilității retroactive a tarifelor de distribuție reglementate de Ordinul nr. 117/2019 (pentru întregul an 2019), ținând cont de dezlegarea dată de instanța de contencios administrativ asupra acestei chestiuni litigioase; clarificarea raporturilor dintre A, C și B, respectiv dacă reîncadrarea într-o altă categorie de consum trebuie să țină cont de media ponderată a valorilor de încadrare valabile pe parcursul anului pentru care sau în funcție de care se face încadrarea; dacă B a recalculat corect tariful de distribuție aferent anului 2019; dacă B a măsurat corect cantitatea de gaze naturale consumată de A; interpretarea corectă a sintagmei „condițiile prevăzute de reglementările metrologice și de standardele în vigoare” din art. 6.4 al Contractului de vânzare gaze naturale nr. 2300003267/22.08.2018.

Prin Sentința civilă nr. 1962 din 16 decembrie 2021, Curtea a respins excepția tardivității formulării contestației, ca neîntemeiată, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de C SRL, ca neîntemeiată.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

A respins cererea pârâtei C SRL de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A SRL a formulat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând, în ipoteza admiterii motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, sau, în ipoteza admiterii motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și/sau pct. 8 C. proc. civ., rejudecarea cauzei și, pe fond, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, următoarele:

A este o societate comercială al cărei obiect principal de activitate constă în producerea de energie termică și electrică prin cogenerare de înaltă eficiență, fiind în prezent principalul producător de agent termic pentru sistemul centralizat de încălzire din municipiul Brașov.

A a încheiat cu societatea C Contractul de vânzare gaze naturale nr. 2300003267/22.08.2018 („Contractul”), al cărui preț include, pe lângă costul gazelor naturale furnizate, și tarifele de transport și distribuție reglementate de ANRE. Cuantumul acestora din urmă se determină în funcție de consumul anual realizat.

La momentul încheierii Contractului, tarifele de distribuție erau reglementate de Ordinul ANRE nr. 48/2018. în baza dispozițiilor acestui ordin, locul de consum al A având codul (...) a fost încadrat de vânzător în categoria de consum B.6 (consum anual mai mare de 116.277,79 MWh), căreia îi corespundea un tarif de 16,41 lei/MWh.

În luna ianuarie a anului 2020, operatorul de distribuție B SA a reîncadrat locul de consum în categoria C.4 (consum anual mai mic de 280.000 MWh și cu un tarif de 21,78 lei/MWh), și a recalculat tariful de distribuție, emițând o factură de regularizare în valoare de 771.376,14 lei. în consecință, C a refacturat suma respectivă către A. Această situație a dat naștere disputei între A, C și B SA.

La data de 18.01.2021, A și C au sesizat ANRE printr-o cerere de soluționare a disputei, care decurge din:

a) reîncadrarea eronată de către B a locului de consum al A din categoria C.5 în categoria C.4 pentru întregul an 2019, ca urmare a aplicării retroactive a prevederilor Ordinului nr. 117/2019;

b) subsecvent statuării inaplicabilității retroactive (pentru întregul an 2019) a Ordinului nr.117/2019, clarificarea raporturilor dintre A, C și B în sensul că reîncadrarea într-o altă categorie de consum trebuie să țină cont de media ponderată a valorilor de încadrare valabile pe parcursul anului pentru care sau în funcție de care se face încadrarea.

A a solicitat și formalizarea raporturilor contractuale prin completarea prevederilor art. 3.3 din Contract cu următorul paragraf: „actualizarea automată nu se aplică pentru cantitățile de gaze naturale deja livrate, orice nouă încadrare în categorii de consum urmând să țină cont de media ponderată a valorilor de încadrare valabile pe parcursul anului pentru care sau în funcție de care se face încadrarea”;

c) recalcularea greșită de către B a tarifului de distribuție aferent anului 2019;

d) măsurarea eronată a cantității de gaze naturale consumată de A; și

e) interpretarea de către A și, respectiv, C a sintagmei „condițiile prevăzute de reglementările metrologice și de standardele în vigoare" de la art. 6.4 din Contract.

Elementele disputei au fost expuse și în nota de conciliere anexată cererii de soluționare a disputei, din care rezultă că C s-a raliat punctului de vedere exprimat de A (cel puțin în ceea ce privește recalcularea tarifului de distribuție), considerând însă că opoziția B împiedică implementarea solicitărilor A.

Motivul de nelegalitate stipulat de 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.:

Potrivit art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., „hotărârea va cuprinde: b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.”

Astfel, hotărârea judecătorească trebuie să exprime în mod clar, coerent și concis toate argumentele de fapt și de drept ce justifică soluția pronunțată în cauză, prin raportare la toate motivele invocate de părțile implicate în proces. Instanța nu este obligată să răspundă punctual la fiecare argument al fiecărei părți, având inclusiv posibilitatea să le grupeze.

Omisiunea instanței de a prezenta explicații concrete pentru respingerea motivelor pe care se sprijină o cerere de chemare în judecată reprezenta un caz de necercetare a fondului cauzei.

Conform jurisprudenței CEDO, noțiunea de proces echitabil în sensul art. 6 CEDO presupune ca o instanță națională să fi examinat în mod real toate problemele esențiale ce i-au fost supuse analizei. Art. 6 impune în special instanței obligația de a examina efectiv mijloacele, argumentele și probele propuse de părți. Cu alte cuvinte, noțiunea de „proces echitabil" cere ca o instanță să fi examinat cu adevărat problemele esențiale ce i-au fost supuse atenției (Cauza Boldea contra României).

Sentința recurată nu respectă exigențele unei motivări corespunzătoare.

În primul rând, judecătorul fondului nu a prezentat argumentele în baza cărora a înlăturat criticile formulate de către A în legătură cu încălcarea de către Comisie a principiului contradictorialității.

În al doilea rând, Curtea nu a expus motivele pe care s-a întemeiat atunci când a reținut că sunt nefondate criticile reclamantei în sensul că ANRE nu a soluționat în integralitate disputa cu care a fost învestită (minus petita), respectiv pronunțarea ultra petita de către Comisie, care ar fi depășit limitele sesizării, limitându-se doar la face trimitere la considerente anterioare.

Motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.:

Încălcarea regulilor de procedură sau aplicarea greșită a unei norme procedurale include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, dar și încălcarea unor principii fundamentale procedurale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs. Hotărârea atacată aduce încălcări în special principiilor care guvernează procesul civil, astfel cum vom arăta în cele ce urmează.

Prima instanță a reținut în mod greșit că obiectul cererii de soluționare a disputei este reprezentat de

.

Astfel, sentința a fost pronunțată cu încălcarea principiului disponibilității și al contradictorialității, respectiv a dispozițiilor art. 9 alin. (2), art. 14 alin. (5) și ale art. 22 alin. (4) și alin. (6) C. proc. civ.

În realitate, disputa dedusă soluționării ANRE privește nu doar completarea prevederilor art. 3.3 și interpretarea art. 6.4 din Contract, ci divergențele priveau și:

(i) reîncadrarea de către B a locului de consum deținut de A din categoria C.5 în categoria C.4 ca urmare a aplicării greșite a Ordinului ANRE nr. 117/2019 pentru întregul an 2019;

(ii) recalcularea greșită a tarifului de distribuție aferent locului de consum;

(iii) clarificarea raporturilor dintre A, C și B în sensul că reîncadrarea într-o altă categorie de consum trebuie să țină cont de media ponderată a valorilor de încadrare valabile pe parcursul anului pentru care sau în funcție de care se face încadrarea;

(iv) diferența extrem de mică dintre consumul înregistrat în anul 2019 și pragul anual minim de încadrare în categoria de consum C5, care:

iv.1) pe de o parte, reprezintă o eroare a unui sistem de măsurare care a funcționat defectuos, în afara parametrilor tehnici asumați de producător, ca urmare a uzurii fizice și morale avansate;

iv.2) pe de altă parte, se încadra în marja de eroare a aparatelor de măsurare și, ca atare, ar fi trebuit interpretată în favoarea A în baza principiului in dubio pro reo.

Prima instanță a analizat într-un mod superficial Cererea de soluționare a disputei, fără a observa că părțile au indicat expres inclusiv faptul că temeiul juridic al cererii este dat de dispozițiile Ordinelor ANRE nr. 48/2018, nr. 117/2019 și nr. 62/2008, care se referă la tarifele de distribuție aprobate pentru B și, respectiv, la regulamentul de măsurare a cantităților de gaze naturale tranzacționate în România.

Complexitatea disputei a fost minimizată de către instanța de judecată, care a încălcat astfel dispozițiile art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6), art. 14 alin. (5) și cele ale art. 22 alin. (4) C. proc. civ.

O consecință a acestor încălcări este chiar soluția de respingere a criticilor recurentei privind pronunțarea minus și ultra petita de către Comisie, Curtea stabilind în mod eronat că aceasta nu ar fi depășit limitele sesizării.

Interpretarea greșită a prevederilor referitoare la competența ANRE. Refuzul ANRE de a soluționa disputa:

Regulamentul privind soluționarea plângerilor în sectorul energiei aprobat prin Ordinul ANRE nr. 193/2020 („Regulamentul-cadru”) stabilește un cadru legal general pentru plângerile adresate ANRE.

Normele edictate de acest Regulament au valoarea unor norme de drept comun în materia plângerilor soluționate de ANRE, fiind aplicabile și sesizărilor formulate în baza unor regulamente specifice precum Regulamentul din 2013 sau Regulamentul din 2015.

Instanța de fond a interpretat greșit și trunchiat art. 3 art. 4 lit. a și art. 6 din Regulamentul din 2013, fără a le corobora cu dispozițiile legale invocate de A în susținerea plenitudinii de competență de care dispune ANRE în cazul soluționării disputelor apărute între participanții la piața de energie electrică și gaze naturale.

ANRE are obligația de a soluționa cererile /plângerile cu care este sesizată, inclusiv prin extinderea cadrului procesual:

Art. 7 din Regulamentul-cadru dispune că, din momentul înregistrării plângerii, procesul de soluționare este obligatoriu, cu excepția cazului în care solicitantul s-a adresat pentru soluționarea plângerii sale și altei entități juridice pe cale extrajudiciară, inclusiv instanțelor judecătorești. în acest ultim caz, același regulament stabilește că plângerea se clasează.

Prin urmare, odată declanșat, procesul de soluționare este obligatoriu pentru ANRE. derogările de la această regulă fiind expres și limitativ prevăzute de regulament. Din moment ce excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare, consecința este că singurele situații în care procedura își pierde obligativitatea sunt cele în care solicitantul se adresează și altei entități juridice,-inclusiv instanțelor de judecată.

ANRE a fost învestită în mod legal cu soluționarea disputei cu B:

Prin sentința recurată, instanță interpretează greșit prevederile art. 4 lit. a și b) din Regulamentul din 2013 atunci când reține că în mod corect Comisia a respins cererea de introducere în dispută a B.

Din interpretarea sistematică a sintagmei „disputele pe piața angro și cu amănuntul apărute între participanții la piața de energie electrică și gaze naturale” și a noțiunii de „participanți la piața de gaze naturale” - producătorii, furnizorii, tragerii de gaze naturale, clienții finali, operatorul/operatorii de transport și de sistem, operatorii conductelor de alimentare din amonte aferente producției gazelor naturale, operatorii piețelor centralizate de gaze naturale, operatorii de distribuție, operatorii de înmagazinare/stocare și operatorul terminalului GNL, rezultă concluzia că B este un participant la piața angro de gaze naturale și poate fi parte într-o procedură desfășurată în temeiul Regulamentului din 2013.

Aplicarea greșită a principiului contradictorialității:

Curtea de Apel București a aplicat greșit prevederile art. 14 C. proc. civ., care reglementează principiul contradictorialității, considerând eronat ca fiind suficient că părțile ar fi avut posibilitatea de a fi audiate și de a discuta în contradictoriu toate elementele disputei.

Prima instanță a interpretat greșit prevederile art. 3.3 și art. 6.4 din Contract:

Din cuprinsul sentinței recurate rezultă că, față de dispozițiile de la art. 138 alin. (2) lit. b și art. 143 din Legea nr. 123/2012 și cele de la art. 11 alin. (1) din Ordinul ANRE nr. 62/2008, prevederile art. 3.3 și art. 6.4 din Contract ar fi fost aplicate în mod corect de către C. Această interpretare este greșită.

Chestiunea de drept supusă dezbaterii este reprezentată de aplicarea în timp a Ordinului ANRE nr. 117/2019 privind aprobarea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de distribuție realizat de Societatea B SRL. Așadar, prevederile legale la care se face referire în dispozitivul Hotărârii sunt reprezentate de normele Ordinului ANRE nr. 117/2019, care a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2019.

Părțile au prevăzut un remediu în cuprinsul clauzei de la art. 3.3 din Contract, în sensul că într-o situație de modificare a tarifelor reglementate de ANRE, oricare dintre părți poate solicita renegocierea Contractului, iar în lipsa ajungerii la un consens, îl poate denunța unilateral cu respectarea unui termen de preaviz de 60 de zile.

În cauză, A i s-a impus în mod unilateral tariful de distribuție aferent categoriei de consum C.4, fără a se verifica (și contesta) legalitatea încadrării realizată în amonte în mod eronat de către B. C a emis factura de regularizare asumând că A s-ar situa în categoria de consum C4 pentru că nu a atins în anul 2019 plafonul de 280.000 MWh stabilit de Ordinul ANRE nr. 117/2019.

Intrarea în vigoare a prețurilor/tarifelor este reprezentată de data intrării în vigoare a ordinului care le aprobă. Cum prețurile/tarifele sunt aplicabile prin raportare la categoriile de consum, rezultă că în întregime ansamblul noilor prevederi nu pot fi aplicabile decât de la momentul intrării în vigoare a Ordinului nr. 117/2019.

Prin urmare, instanța a apreciat în mod nelegal că A este obligată la plata facturii de regularizare, efectuând o interpretare greșită a dispozițiilor art. 3.3 și art. 6.4 din Contract

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, Regulamentul din 2013 privind organizarea și funcționarea comisiei pentru soluționarea disputelor pe piața angro și cu amănuntul apărute între participanții la piața de energie electrică și gaze naturale, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 61/2013, Regulamentul din 2015 privind soluționarea plângerilor împotriva operatorilor de rețea/sistem din domeniul energiei, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 150/2015, Regulamentul din 2020 privind soluționarea plângerilor în sectorul energiei aprobat prin Ordinul ANRE nr. 193/2020, Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, art. 9 art. 14 și art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., precum și celelalte dispoziții legale menționate în cuprinsul cererii de recurs.

4.1. Intimata-pârâtă Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.2. Intimata-pârâtă C SRL a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru nemotivare, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, a susținerilor părților, a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Referitor la critica din recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod pr. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte reține că este neîntemeiată, astfel că o va respinge, având în vedere următoarele aspecte:

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, în speță au fost respectate prevederile art. 425 lit. b C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să conțină „expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”, judecătorul fondului făcând trimitere în mod expres la textele de lege incidente în cauză.

Totodată, Înalta Curte constată că, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează, astfel cum rezultă din lectura sa, nemotivarea unei hotărâri judecătorești. În concepția legiuitorului, nemotivarea constituie motiv de casare atunci când, nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

Judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele părților și a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt și de drept, care au format convingerea sa.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă, concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Ca principiu, instanța de judecată nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin cererea de chemare în judecată, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial.

Sub acest aspect, din analiza considerentelor de fapt și de drept cuprinse de sentința recurată, se reține că, prima instanță a respectat întrutotul exigențele motivării acesteia, conform art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., recurenta având posibilitatea de a evalua conținutul concret al sentinței atacate și a-și formula și structura criticile de nelegalitate împotriva acestor considerente.

Cu privire la criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să le analizeze împreună, în condițiile în care analiza criticilor subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. implică și verificări cu privire la modul în care au fost aplicate normele de drept material incidente în cauză.

Sunt întemeiate, urmând a fi admise criticile recurentei-reclamante privind calificarea greșită a obiectului cererii de soluționare a disputei deduse soluționării ANRE.

Observă Înalta Curte că, obiectul cererii de soluționare a disputei deduse soluționării ANRE a fost identificat în mod eronat de prima instanță ca fiind reprezentat de completarea prevederilor art. 3.3 și de modul de interpretare a art. 6.4 din Contract.

În fapt, disputa dedusă soluționării ANRE privește nu doar completarea prevederilor art. 3.3 și interpretarea art. 6.4 din Contract, ci divergențele priveau și reîncadrarea de către B a locului de consum deținut de A din categoria C.5 în categoria C.4; recalcularea greșită a tarifului de distribuție aferent locului de consum; clarificarea raporturilor dintre A, C și B în sensul că reîncadrarea într-o altă categorie de consum trebuie să țină cont de media ponderată a valorilor de încadrare valabile pe parcursul anului pentru care sau în funcție de care se face încadrarea; diferența dintre consumul înregistrat în anul 2019 și pragul anual minim de încadrare în categoria de consum C5.

Așadar, reiese că instanța de fond a analizat sumar cererea de soluționare a disputei, fără a observa că părțile au indicat expres inclusiv faptul că temeiul juridic al cererii este dat de dispozițiile Ordinelor ANRE nr. 48/2018, nr. 117/2019 și nr. 62/2008, care se referă la tarifele de distribuție aprobate pentru B și, respectiv, la regulamentul de măsurare a cantităților de gaze naturale tranzacționate în România.

Reține Înalta Curte că, aplicarea în timp a actelor normative menționate mai sus reprezintă o chestiune esențială pentru soluționarea disputei, fiind unul dintre elementele cererii de soluționare a disputei asupra căruia Comisia nu s-a pronunțat.

Sunt întemeiate, urmând a fi admise criticile recurentei-reclamante referitoare la interpretarea greșită de către instanța de fond a prevederilor referitoare la competența ANRE.

Potrivit cadrului general de reglementare a plângerilor în sectorul energiei, ANRE este entitatea sesizată de către persoana fizică sau juridică afectată de activitatea participanților la piața de energie electrică sau a titularilor de licență/atestat/autorizație prevăzuți de Legea nr. 123/2012.

Noțiunea de „comisie” este definită de art. 3 alin. (1) lit. a și b) din Regulamentul-cadru. Plecând de la definiția acesteia și având în vedere prevederile art. 10 alin. (1) din același regulamentul amintit anterior, reține instanța de control judiciar că, nu revine petentului obligația de a sesiza o anumită comisie. Sesizarea se adresează ANRE, care o trimite spre soluționare unei comisii în funcție de obiectul disputei.

Prin urmare, cu toate că părțile au indicat în cuprinsul cererii de soluționare a disputei dispozițiile Regulamentului din 2013, ANRE și Comisia nu erau ținute de acest temei, revenind acestora din urmă sarcina de a stabili care sunt normele de drept procesual aplicabile.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Regulamentul-cadru, „plângerile se supun soluționării ANRE cu respectarea procedurilor/regulamentelor specifice.”

Instanța de fond nu a aplicat în mod corespunzător prevederile art. 8 alin. (1) și cele ale art. 10 din Regulamentul-cadru și, totodată, a interpretat eronat prevederile art. 3 art. 4 lit. a și art. 6 din Regulamentul din 2013, fără a le corobora cu dispozițiile Regulamentului-cadru invocate de recurenta-reclamantă A în susținerea competenței pe care o are ANRE în cazul soluționării disputelor apărute între participanții la piața de energie electrică și gaze naturale.

Regulamentele și procedurile la care se referă art. 8 din Regulamentul-cadru au domenii de aplicare specifice și indică în mod expres situațiile în care nu sunt incidente, în cuprinsul lor existând referințe cu privire la soluționarea cererilor de către ANRE, iar nu de către Comisie.

Comisia are atribuții în soluționarea disputelor pe piața angro și cu amănuntul apărute între participanții la piața de energie electrică și gaze naturale, dar este constituită de către, și la nivelul ANRE, nefiind o entitate separată de autoritatea în cadrul căreia își desfășoară activitatea.

Transmiterea unei sesizări către o anumită comisie constituită la nivelul ANRE ține de organizarea administrativă a ANRE.

Așadar, nu se poate imputa recurentei-reclamante că nu a sesizat un anumit tip de comisie care, de altfel, era inexistentă până la momentul constituirii sale, prin decizie a Președintelui ANRE, după cum nu se poate imputa acesteia, nici neindicarea în petiție a procedurii după care urmează a-i fi soluționată cererea (Regulamentul din 2013 sau Regulamentul din 2015).

Contrar apărărilor intimatei-pârâte, ANRE are obligația de a soluționa cererile/plângerile cu care este sesizată, inclusiv prin extinderea cadrului procesual.

Prin sentința recurată s-a reținut că ANRE este cea care are libertatea de a aprecia dacă noile subiecte sau neînțelegeri apărute pe parcurs vor putea fi incluse în procedura în derulare, neputându-se reține prorogarea de competență invocată de recurenta-reclamantă.

Ultima teză a art. 6 alin. (2) din Regulamentul 2013 stabilește imperativ că, chestiunile în dispute vor face obiectul unei soluționări ulterioare.

În consecință, în raport de dispozițiile legale, reține instanța de control judiciar că, după ce este sesizată, ANRE are obligația de a nu se dezînvesti, părțile având dreptul să le fie soluționată disputa în continuare, fără a fi necesară depunerea unei cereri noi. Aceasta întrucât, odată declanșat, procesul de soluționare este obligatoriu pentru ANRE.

În speță, Comisia s-a dezînvestit fără a-și declina competența, fără a disjunge cauza și fără a trimite dosarul către Președintele ANRE pentru a fi repartizată către o comisie considerată competentă.

Prin urmare, contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că dreptul solicitanților la soluționarea disputei a fost afectat.

Constată instanța de control judiciar că, intimata-pârâtă ANRE a fost învestită în mod legal cu soluționarea disputei cu B.

Astfel, prima instanța a interpretat eronat prevederile art. 4 lit. a și b) din Regulamentul din 2013 atunci când a reținut corectitudinea soluției de respingere a cererii de introducere în dispută a B.

B este un participant la piața angro de gaze naturale și poate avea calitatea de parte într-o procedură desfășurată în baza Regulamentului din 2013.

Dispozițiile art. 6 alin. (2) din Regulamentul 2013 prevăd posibilitatea ANRE ca, în situația în care pe parcursul procedurii de soluționare a disputelor, apar și alte subiecte în dispută, să le includă în procedura aflată deja în derulare.

Așadar, includerea B în procedura derulată în baza Regulamentului 2013 este procedural posibilă: comisia nu a fost învestită și cu o plângere împotriva operatorului de distribuție, ci cu o dispută cu privire la modalitatea de reîncadrare într-o anumită categorie de consum, modalitatea de calcul a tarifului de distribuție și corectitudinea/încadrarea în marja de eroare a măsurătorilor efectuate de aparatele ce aparțin B.

Totodată, în conformitate cu principiul disponibilității, participanții sunt îndreptățiți să stabilească cauza, obiectul și părțile care constituie cadrul procesual. De altfel, lămurirea cadrului procesual a reprezentat o solicitare expresă a membrilor Comisiei, fiind consemnat în Hotărâre că videoconferința din data de 4.02.2021 a avut ca scop clarificarea existenței unei dispute care implică și B și verificarea competenței Comisiei.

În pofida acestor aspecte, Hotărârea a fost pronunțată cu nerespectarea limitelor sesizării, astfel cum au fost conturate de către părți.

Prin urmare, instanța de fond a validat conduita nelegală a Comisiei pronunțând, la rândul său, o hotărâre judecătorească nelegală.

Curtea de Apel București a aplicat greșit prevederile art. 14 C. proc. civ., referitoare la principiul contradictorialității, considerând eronat ca fiind suficient că părțile ar fi avut posibilitatea de a fi audiate și de a discuta în contradictoriu toate elementele disputei.

Observă Înalta Curte că, Comisia nu a pus în discuția părților cererea de introducere în cauză a B și nici punctele de vedere scrise existente la dosarul disputei, iar în final nu a procedat la audierea acestora cu privire la: existența unor fine de neprimire (precum necompetența Comisiei de a soluționa disputa ce implică și B); fondul chestiunilor care au stat la baza neînțelegerilor dintre părți.

Așadar, Comisia și-a încălcat obligațiile care îi reveneau în baza principiului contradictorialității - principiu care guvernează procedura administrativ-jurisdicțională, potrivit Regulamentului din 2013 -, ceea ce a făcut imposibil ca părțile să fie audiate și să discute în contradictoriu în legătură cu impedimentele asociate cererii ce implică B și pe fondul disputei. Singura audiere a avut loc prin videoconferință, atunci când au fost discutate aspecte privind existența disputei și competența Comisiei.

În consecință, aspectele invocate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care nu reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul.

Va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare:

Va admite acțiunea formulată de reclamanta A SRL în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, C SRL și B SRL.

Va anula Hotărârea nr. 57/26.02.2021 a Comisiei de soluționare a disputelor pe piața angro și cu amănuntul apărute între participanții la piața de energie electrică și gaze naturale constituită în cadrul ANRE.

Va obliga pârâta ANRE să soluționeze Cererea nr. 37/18.01.2021 completată prin Cererea nr. 106/12.02.2021.

Va menține restul dispozițiilor instanței de fond privitoare la soluționarea excepțiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul formulat de reclamanta A SRL împotriva Sentinței nr. 1962 din 16 decembrie 2021 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, în rejudecare:

Admite acțiunea formulată de reclamanta A SRL în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, C SRL și B SRL. Anulează Hotărârea nr. 57/26.02.2021 a Comisiei de soluționare a disputelor pe piața angro și cu amănuntul apărute între participanții la piața de energie electrică și gaze naturale constituită în cadrul ANRE.

Obligă pârâta ANRE să soluționeze Cererea nr. 37/18.01.2021 completată prin Cererea nr. 106/12.02.2021.

Menține restul dispozițiilor instanței de fond privitoare la soluționarea excepțiilor.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.