ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1762/2021

Ședința publică din data de 22 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 05.12.2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei anularea Hotărârii nr. 21 pronunțată la data de 9 noiembrie 2016 de Comisia de soluționare a disputelor pe piața angro și cu amănuntul apărute între participanții la piața gazelor naturale din cadrul ANRE, cu obligarea ANRE la suportarea cheltuielilor de judecată.

I.2. Soluția instanței de fond

Prin încheierea din 13 iunie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins proba testimonială solicitată de reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 4328 din 14 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea, ca neîntemeiată.

I.3. Calea de atac exercitată

Reclamanta A. S.A. și numita B. S.A. au formulat recurs, prin care au solicitat casarea sentinței și a încheierii de ședință din data de 13 iunie 2017; în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare; în subsidiar, rejudecarea cauzei în fond și admiterea cererii de chemare în judecată; cu obligarea ANRE și Transgaz la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Ca o precizare procesuală, s-a arătat că a operat transferul calității procesuale active de la A. S.A. la B. S.A., de la data de 31 octombrie 2017. Astfel, operațiunea de divizare a produs transferul prin efectul legii a întregului patrimoniu al A. aferent activității de furnizare reglementată către EGFR. În acest sens, a invocat dispozițiile art. 250 alin. (1) din Legea societăților nr. 31/1990 și faptul că se menționează pe pagina 25 din proiectul de divizare, depus în Anexa nr. 2 la cererea privind transferul calității, că litigiul de față intră în categoria litigiilor ce se transferă ca urmare a divizării.

I.3.1. Nemotivarea sentinței atacate și a încheierii din data de 13 iunie 2017 (motiv de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.)

Recurenta a invocat faptul că sentința atacată nu analizează criticile de nelegalitate invocate de reclamantă împotriva hotărârii pronunțate de Comisia ANRE. Această constatare rezultă, în primul rând, din lipsa din considerente a răspunsului instanței la majoritatea argumentelor prezentate de reclamantă. În al doilea rând, prima instanță a făcut o serie de afirmații care denotă că aceasta nu a luat act de criticile de nelegalitate deduse judecății sau că a ales să le ignore.

Pretinsa motivare oferită de prima instanță se constituie într-o reiterare (prin preluarea fidelă) în considerente a susținerilor pârâtei ANRE. Or, reluarea identică a argumentelor pârâtei nu poate echivala cu o motivare în fapt și în drept a deciziei consacrate în dispozitiv. In aceste condiții, sentința atacată nu respectă cerințele prevăzute la art. 425 din C. proc. civ. și astfel, intră sub incidența motivului de casare reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În procedura administrativ-jurisdicțională, argumentația reclamantei a fost construită în jurul contradicției dintre art. 51 din Codul Rețelei și art. 3 alin. (1) din Ordinul 14/2016. Practic, reclamanta a susținut că, atâta vreme cât este în vigoare derogarea instituită prin Ordinul 14/2016, operațiunea efectuată în baza art. 51 din Codul Rețelei ar fi trebuit facturată prin aplicarea prevederilor din acest act normativ. Prin urmare, premisa de la care a pornit reclamanta este că art. 51 reglementează un caz de depășire de capacitate, iar formula de calcul aplicabilă este cea din art. 99 din Codul Rețelei (respectiv, în perioada în care a fost emisă factura, art. 3 alin. (1) din Codul Rețelei). Comisia ANRE s-a pronunțat (în mod deficitar) exclusiv cu privire la aspecte evocate anterior.

Ulterior, în fața instanței, raportat la linia de apărare a pârâtelor, formulată după ce prima instanță a rămas prima oară în pronunțare, reclamanta a adus în discuție aspecte complet diferite față de cele invocate în fața Comisiei ANRE. Astfel, pârâtele au invocat în fața primei instanțe existența unei distincții între procedura suplimentării și cea a depășirii de capacitate și au susținut că operațiunea înregistrată în zilele de 30 și 31 iulie ar reprezenta un caz de suplimentare de capacitate, iar nu de depășire. Niciodată în fața Comisiei ANRE Transgaz nu a susținut că operațiunea efectuată în baza art. 51 ar reprezenta o operațiune de sine stătătoare, diferită de cazul clasic al depășirii de capacitate. De asemenea, reclamanta a întreprins o analiza comparativă a procedeului nominalizării în baza art. 51 prin raportare la alte mecanisme de suplimentare a capacității rezervate reglementate în Codul Rețelei. În baza acestei analize comparative, A. a adus numeroase argumente în sensul că nominalizarea este un procedeu distinct de acela al suplimentării de capacitate.

Așadar, prima instanță s-a aflat, cel mult, într-o eroare cu privire la argumentele invocate de reclamantă, considerând în mod eronat că ar fi aceleași cu cele expuse în fața Comisiei ANRE.

În privința criticii privind nemotivarea hotărârii Comisiei ANRE, sentința atacată nu consemnează soluția primei instanțe. În același sens a procedat instanța și cu privire la criticile legate de imparțialitatea Comisiei ANRE, făcând abstracție de afirmațiile unor membri care împărtășeau de la început interpretarea propusă de Transgaz. Referitor la nerespectarea de către Comisia ANRE a dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, instanța de fond s-a limitat la a relua susținerile ANRE din întâmpinare.

De asemenea, motivul de casare al nemotivării afectează și legalitatea încheierii din 13 iunie 2017, ocazie cu care prima instanță a respins proba testimonială solicitată de reclamantă pentru dovedirea împrejurărilor ce relevă încălcarea, în cursul procedurii administrativ-jurisdicționale, a dreptului la apărare și a principiului contradictorialității.

Astfel cum se poate observa din cuprinsul acestei încheieri, prima instanță nu face decât să constate că proba solicitată nu este pertinentă, fără a oferi motivele în sprijinul acestei constatări. Pe de altă parte, prima instanță este de acord că procedura administrativ jurisdicțională este guvernată de principiul contradictorialității și al respectării dreptului la apărare, precum și de principiului egalității de tratament. În același timp, prima instanță nu ar fi putut să se raporteze la alte elemente de probă care să releve încălcarea acestor principii, întrucât proba testimonială în dovedirea acestor împrejurări a fost cerută tocmai întrucât nu putea recurge la dovada cu înscrisuri, cât timp audierile desfășurate în fața Comisiei ANRE nu se consemnează într-un proces-verbal. Prin urmare, încheierea din 13 iunie este nemotivată sub aspectul respingerii probei testimoniale solicitată de reclamantă.

I.3.2. Greșita interpretare și aplicare a art. 30, 32,49 și 51 din Codul Rețelei (motiv de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.)

Contrar celor reținute de prima instanță, art. 51 din Codul Rețelei nu reglementează un caz de suplimentare de capacitate. Art. 51 din Codul Rețelei reglementează o operațiune diferită și anume nominalizarea cu depășirea capacității rezervate. Recurenta a arătat că această distincție nu este evidentă. Conceptele de nominalizare, depășire a capacității rezervate sau suplimentare nu sunt definite în Codul Rețelei.

Noțiunea de suplimentare a capacității rezervate/rezervare de capacitate

În accepțiunea Codului Rețelei suplimentarea reprezintă o situație în care UR operează o modificare a capacității rezervate, prin majorarea acesteia. Astfel, în concret, suplimentarea nu este decât o cerere de rezervare de capacitate, peste capacitatea deja rezervată.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Codul Rețelei, operațiunea de rezervare de capacitate presupune exprimarea de către UR a intenției de rezervare a capacității de transport, cu indicarea perioadei de timp pentru care intenționează să facă această rezervare: (i) un an sau un multiplu de ani gazieri; (ii) un trimestru; (iii) o lună gazieră; sau (iv) o zi gazieră.

La rândul său, suplimentarea capacității rezervate este o varietate a procedeului rezervării de capacitate, supusă unor condiții asemănătoare celor aplicabile la rezervarea capacității și unei proceduri identice. De asemenea, art. 35 din Codul Rețelei prevede că la suplimentarea capacității rezervate, UR va urma procedura reglementată pentru solicitarea de capacitate. Așadar, atât rezervarea cât și suplimentarea de capacitate sunt procedee prin care UR solicită OTS să îi pună la dispoziție o anumită cantitate de gaze naturale și marchează faza incipientă a relațiilor contractuale dintre UR și OTS. Desfășurarea relațiilor contractuale dintre UR și OTS.

Procedeul nominalizării

În accepțiunea Codului Rețelei, nominalizarea (alături de programul de transport) reprezintă un procedeu prin care UR aduce la cunoștința OTS cantitățile de gaze naturale pe care intenționează să le preia/livreze din/în SNT. Conceptul de nominalizare este definit la art. 49 din Codul Rețelei:

"(1) Nominalizarea reprezintă o declarație asumată de UR, adusă la cunoștința OTS, în care se precizează cantitatea de gaze naturale care va fi introdusă/preluată fizic de către UR în/din SNT pe parcursul unei zile gaziere și care, pentru a fi pusă în aplicare, trebuie aprobată de către OTS."

Art. 51 din Codul Rețelei, în baza căruia a fost emisă factura reglementează situația în care UR efectuează o nominalizare, pentru o anumită zi gazieră, ce depășește capacitatea rezervată de UR în respectiva zi gazieră. In această situație, Transgaz are obligația de a majora automat capacitatea rezervată de UR pentru ziua respectivă, cu singura condiție de a dispune de capacitatea tehnică necesară în acest scop.

Având în vedere aspectele detaliate mai sus, se observă că nominalizarea este un procedeu ce se deosebește de rezervarea de capacitate prin următoarele: are loc ulterior aprobării capacității rezervate și reprezintă o informare prin care UR transmite OTS cu privire la cantitatea de gaze în limita căreia solicită prestarea serviciilor de transport pentru următoarea zi gazieră; cantitatea de gaze aprobată de Transgaz suplimentar față de capacitatea rezervată în temeiul art. 51 nu poate fi considerată ca încadrându-se în capacitatea rezervată; condițiile reglementate pentru aprobarea nominalizării suplimentare în temeiul art. 51 țin exclusiv de capacitatea tehnică a Transgaz, fiind fundamental diferite de condițiile reglementate pentru aprobarea cererii de rezervare de capacitate.

Scopul reglementării

Astfel, pe când rezervarea de capacitate, ca și suplimentarea, reprezintă practic o ofertă lansată de UR către OTS pentru încheierea unui contract (sau a unui act adițional în cazul suplimentării), nominalizarea reprezintă o simplă informare furnizată de UR către OTS, în baza căreia OTS prognozează consumul de gaze naturale din SNT pentru o zi gazieră, în vederea remedierii eventualelor dezechilibre. Având un simplu rol informativ, nominalizarea nu reprezintă un procedeu apt să conducă la încheierea unui contract, respectiv o ofertă de a contracta.

Scopul pentru care este efectuată nominalizarea (ca și al întocmirii programului de transport) este acela de a-i da posibilitatea OTS să prognozeze cantitățile de gaze naturale ce vor fi preluate/predate din/în SNT într-o zi gazieră (sau în cazul programului de transport, pe o perioadă mai lungă). În același timp, această prognoză este necesară pentru asigurarea echilibrului SNT, prin implementarea mijloacelor specifice de reechilibrare prevăzute în Codul Rețelei.

Astfel, pentru echilibrarea SNT, OTS are obligația de a dispune de cantități de gaze naturale în acest scop, precum și de a realiza tranzacții de vânzare, în caz de excedent și de cumpărare în caz de deficit. În plus, OTS are dreptul ca, în scopul echilibrării SNT, să efectueze operațiuni prin care să limiteze cantitățile de gaze naturale pe care UR intenționează să le introducă în SNT, astfel încât cantitățile de gaze nominalizate la punctele de intrare în SNT de respectivul UR să fie echivalente cantităților de gaze nominalizate de respectivul UR la punctele de ieșire din SNT, în cursul unei zile gaziere (și respectiv, situația inversă care presupune corelarea cantităților prognozate la ieșirea din SNT cu cantitățile prognozate a fi injectate în SNT de un anumit UR).

Or, pentru aducerea la îndeplinire a acestor mijloace specifice de echilibrare a SNT, OTS are nevoie de o evidență estimativă a cantităților de gaze ce vor fi circulate în SNT într-o anumită zi gazieră. Acest lucru se realizează prin nominalizare.

Sintetizând, în accepțiunea Codului Rețelei, având în vedere reglementarea în ansamblul său, este dincolo de orice dubiu că noțiunea de nominalizare desemnează o operațiune sui generis în economia prevederilor din Codul Rețelei, distinctă de noțiunea de rezervare de capacitate si suplimentare a capacității rezervate.

In fine, este adevărat că în varianta depășirii capacității rezervate, prin procedeul nominalizării se ajunge la consumul unei cantități mai mari de gaze naturale decât cea rezervată prin contract. Insă, ceea ce se întâmplă în realitate este că se depășește capacitatea rezervată, adică se consumă o cantitate de gaze neprevizionată la încheierea contractului.

Structura reglementării cuprinse în Codul Rețelei

În plus, în vederea încadrării corecte a diferitelor concepte cu care operează Codul Rețelei nu este de ignorat nici topografia dispozițiilor ce reglementează aceste concepte în cadrul actului normativ.

Astfel, rezervarea de capacitate și suplimentarea sunt reglementate în Capitolul III - Accesul la serviciile de transport aferente SNT. Acest capitol reglementează aspecte privind faza prealabilă încheierii contractului de transport, respectiv modalitatea și condițiile în care se acordă acces Ia serviciile prestate de OTS. Următoarele capitole din Codul Rețelei sunt intitulate "Prestarea serviciului de transport" (Capitolul IV) și "Administrarea serviciului de transport" (Capitolul V).

Nominalizarea, inclusiv nominalizarea cu depășirea capacității rezervate sunt reglementate în Capitolul IV din Codul Rețelei. Capitolul IV reglementează drepturile și obligațiile fiecărei părți (mai puțin cele privind plata tarifelor), mijloacele specifice prin care se aduc la îndeplinire prevederile contractului de transport încheiat în urma rezervării de capacitate fac obiectul de reglementare al capitolelor următoare din Codul Rețelei.

Prin urmare, câmpul de aplicare al Capitolului IV corespunde fazei de executare a contractului de transport, toate prevederile cuprinse în această secțiune reglementând modul în care se desfășoară prestarea serviciilor în temeiul contractului de transport.

Un argument suplimentar în contra tezei potrivit căreia art. 51 ar reprezenta un caz de suplimentare de capacitate este chiar lipsa oricărei precizări privind formula de calcul aplicabilă pentru serviciile prestate în acest fel, în cuprinsul acestui articol.

Nici în Codul Rețelei și nici în contractul-cadru de transport de gaze (precum nici în Contractul de Transport de Gaze încheiat între Transgaz și A.) nu este reglementată o formulă de calcul distinctă pentru suplimentare/majorarea capacității rezervate.

Prin urmare, pentru cantitatea de gaze consumată în urma suplimentării aprobate de OTS se aplică formula de calcul prevăzută la art. 97 din Codul Rețelei, raportat la prevederile contractului de transport de gaze.

În același timp, tariful pentru depășirea capacității rezervate este reglementat la art. 99 din Codul Rețelei. Având în vedere reglementarea cuprinsă în Codul Rețelei, contrar susținerilor pârâtelor art. 51 nu are ca și obiect de reglementare modalitatea de calcul a serviciilor prestate în temeiul acestor dispoziții legale, aceasta fiind prevăzută, în realitate în Capitolul V, la art. 99.

Prin urmare, o analiză a regimului juridic al procedeului efectuat în temeiul art. 51, comparativ cu alte concepte reglementate în Codul Rețelei relevă că acesta are un regim juridic propriu, fiind o operațiune distinctă de suplimentarea de capacitate, și anume o modalitate de depășire a capacității rezervate, prin nominalizare.

Pentru a ajunge la concluzia contrară prima instanță a interpretat greșit - ignorând cu desăvârșire susținerile reclamantei sub acest aspect - natura juridică a procedeelor nominalizării și rezervării de capacitate, respectiv dispozițiile art. 30, 32, 49 și 51 din Codul Rețelei.

I.3.2.2. Interpretarea prevederilor aplicabile de către prima instanță aduce o gravă atingere principiului bunei credințe

Prin interpretarea eronată pe care a reținut-o, prima instanță a validat deturnarea prevederilor aplicabile de la scopul lor, în detrimentul bunei credințe a participanților pe piața de transport a gazelor naturale.

Încălcarea bunei credințe a fost invocată ca și critică de nelegalitate a hotărârii Comisiei ANRE în fața primei instanțe. Dincolo de faptul că prima instanță nu s-a pronunțat sub acest aspect, validând teza pârâtelor, care presupune o deturnare a prevederilor aplicabile din Codul Rețelei de la scopul lor, prima instanță a încălcat la rândul său, principiul bunei credințe.

Interpretarea reținută de prima instanță conduce la penalizarea UR, care cu diligentă procedează la informarea OTS cu privire la excedentul pe care preconizează că îl va consuma într-o zi gazieră. Astfel, acest UR va plăti o suma mai mare de bani pentru serviciile prestate într-o lună gazieră, față de UR care rămâne în pasivitate și nu informează Transgaz despre depășirea capacității rezervate.

Această constatare este aplicabilă strict pentru perioada în care și-a produs efectele derogarea instituită prin Ordinul 14/2016, perioadă care acoperă emiterea Facturii.

Astfel, în mod obișnuit, art. 99 din Codul Rețelei impune plata tuturor serviciilor prestate într-o zi gazieră peste capacitatea rezervată, indiferent de plafonul lunar. Pe durata derogării însă, excedentul consumat într-o zi gazieră se compensează, automat cu cantitatea neconsumată în alte zile gaziere, iar UR achită doar diferența înregistrată față de plafonul lunar. In anumite cazuri această diferență poate fi 0 (zero).

Or, ceea ce susțin pârâtele este că reclamanta nu poate beneficia de această derogare întrucât Factura a fost emisă pentru volume de gaze consumate în baza art. 51 din Codul Rețelei, adică, în mod concret, în urma nominalizării respectivei cantități de gaze în sistem. Practic, rezultă că pentru a beneficia de prevederile derogatorii ale Ordinului 14/2016, depășirea de capacitate ar fi trebuit să aibă loc fără o informare în prealabil a OTS.

Ca urmare, efectuarea unei nominalizări în SNT la nivelul cantității de gaze prognozate de UR pentru a doua zi gazieră îl plasează pe acesta într-o poziție defavorabilă față de operatorul care rămâne în pasivitate și nu furnizează nominalizări la volumul prognozat în mod realist. La finalul lunii, acesta din urmă plătea strict cantitatea de gaze ce excedea volumului rezervat pe o lună gazieră (respectiv, fără plată, în cazul în care opera compensarea pentru întregul excedent).

Este evident că scopul derogării instituite prin Ordinul 14/2016 a fost să confere un regim juridic unitar tuturor participanților care depășesc capacitatea rezervată prin contract, iar nu să privilegieze o categorie de subiecți, fără nicio bază obiectivă și mai mult, cu încălcarea unui principiu fundamental de drept. Acest lucru a devenit însă posibil prin interpretarea abuzivă a Transgaz, însușită de Comisia ANRE și validată în mod regretabil de prima instanță. Prin urmare, sentința atacată a fost dată și cu încălcarea principiului bunei credințe, prevăzut la art. 14 din C. civ.

I.4. Apărările formulate în cauză

I.4.1. Întâmpinarea depusă de pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei

Pârâta ANRE a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea recurslui, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

I.4.1.1. Recursul formulat de către reclamante este lovit de nulitate absolută

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă "c) indicarea hotărârii care se atacă". Sancțiunea neîndeplinirii acestei cerințe este nulitatea absolută a cererii de recurs, conform alin. (3) al aceluiași articol din C. proc. civ.. Din recursul formulat de reclamante reiese în mod indubitabil că cererea se referă la "Sentința civilă nr. 4328 din data de 14 noiembrie 2018". Or, sentința indicată de recurentele - reclamante, conform datei, nu a fost pronunțată încă, deci nu are nicio legătură cu prezentul dosar, în care Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 4328 din 14.11.2017. Mai mult decât atât, recurentele reclamante nici măcar nu au atașat recursului formulat sentința pe care înțeleg să o conteste, motiv pentru care se impune anularea recursului formulat pentru neindicarea hotărârii atacate.

I.4.1.2. Pe fondul recursului

Instanța de fond a realizat o amplă analiză, atât a aspectelor factuale, cât și a aspectelor legale incidente, cu referire la argumentele generale formulate de părți în cauză, atât în ceea ce privește pretinsa nemotivare a hotărârii atacate, cât și asupra fondului cererii deduse judecății, aspecte cântărite cu atenție și profesionalism.

Concluzia de respingere a acțiunii introductive de instanță se desprinde din întregul material probator aflat la dosarul cauzei, care a fost parcurs cu atenție de către instanță, după cum reiese din lecturarea considerentelor sentinței recurate.

Intimata a arătat că nici ANRE și nici intervenientul forțat S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. nu au adus argumente noi, care să nu fi fost utilizate în procedura administrativ jurisdicțională. Practic, după dezbaterea inițială care a avut loc în data de 13.06.2018, judecătorul de fond a solicitat depunerea de către părți a unor concluzii scrise, în care să se includă un răspuns punctual asupra a două elemente de interes pentru soluționarea justă a cauzei, și anume: care este tariful de rezervare de capacitate în vigoare la data aprobării nominalizării la care face referire art. 51 alin. (4) din Codul Rețelei și care a fost avut în vedere la emiterea facturii, respectiv unde este acesta prevăzut; precizări cu privire la aplicarea art. 3 alin. (2) din Ordinul ANRE nr. 14/2016, prin coroborare cu prevederile art. 51 din Codul Rețelei.

Așadar, ANRE a formulat primele concluzii scrise în acest dosar, în data de 22.06.2017, prin care a făcut precizări cu privire la distincția dintre conceptul de "capacitate rezervată" și cel de "depășire a capacității rezervate", în scopul clarificării obiectului disputei. Tocmai pentru a se da eficiență principiilor contradictorialității, oralității și dreptului la apărare, instanța de fond a decis repunerea pe rol a cauzei, astfel încât părțile au avut cunoștință de argumentele formulate în aceste concluzii scrise, argumente care, de altfel, nu erau noi sau necunoscute, ci erau menite să expliciteze într-o manieră mai extinsă motivele avute în vedere de părți inclusiv în etapa administrativ jurisdicțională, pe care acestea au avut ocazia să le expună oral în fața instanței la termenul din data de 24.10.2017.

Prin urmare, în prezenta cauză, obligația de motivare a sentinței civile atacate a fost pe deplin respectată de judecătorul fondului, raționamentul deductiv al instanței fiind de natură a explica în mod absolut inteligibil hotărârea adoptată, fără a fi necesar a se răspunde în mod exhaustiv la argumentele părților, care practic au detaliat o mare parte din prevederile Codului Rețelei, dar care nu au incidență în prezenta cauză, ci au fost menite doar să expliciteze modul în care fiecare din părțile implicate înțelege să interpreteze aspectele legale și care să le susțină astfel poziția procesuală în cauză.

Cu referire la pretinsa omisiune a instanței de judecată de a analiza criticile de nelegalitate ale reclamantelor cu privire la nemotivarea hotărârii Comisiei ANRE, se arată că alegațiile recurentelor reclamante sunt pure speculații, care nu pot fi susținute prin raportare la dispozitivul sentinței atacate.

Cu privire la pretinsa nemotivare a încheierii din 13 iunie 2017, pe motivul respingerii probei testimoniale solicitate de către reclamantă, fără a se detalia motivele respingerii, se arată că acest argument nu poate fi dovedit în concret, prin raportare la conținutul considerentelor încheierii, în care au fost detaliate argumentele fiecărei părți referitoare la admiterea/respingerea probei testimoniale, și în care, potrivit rolului activ al instanței, judecătorul fondului chiar adresează întrebări suplimentare reclamantei pentru a se putea stabili ce dorește să dovedească cu această probă, respectiv despre ce înscrisuri pretinde că TRANSGAZ S.A. le-ar fi depus la Comisie, care nu au fost comunicate reclamantei, nici în timpul audierilor, nici după acest moment, nefiind depuse nici în instanță. Cu privire la acest aspect, chiar reclamanta afirmă în mod expres că nu știe ce înscrisuri sunt acestea, dar că se pune problema încălcării principiului contradictorialității.

Referitor la motivul de casare cuprins în art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Așa cum a reținut Comisia ANRE, în executarea contractului de transport, S.N.T.G.N. Transgaz S.A. a emis factura seria x nr. x, în valoare totală de 624.649,18 RON (cu TVA), reprezentând contravaloarea capacității zilnice suplimentare în perioada 01.07.2016 -31.07.2016, în grupul punctelor de intrare din import Isaecea și C., emisă în baza prevederilor art. 51 din Codul rețelei, care a fost refuzată la plată de către S.C. A. S.A., motivul fiind faptul că aplicarea acestui articol din Codul rețelei este în contradicție cu prevederile art. 3 alin. (1) din Ordinul președintelui ANRE nr. 14/2016, potrivit căruia depășirea capacității rezervate se cuantifică la nivel lunar.

Astfel, în contextul prevederilor art. 51 din Codul Rețelei, transmiterea, de către un utilizator de rețea, a unei nominalizări pentru un punct de intrare/ieșire în/din Sistemul național de transport al gazelor naturale care depășește nivelul capacității rezervate de către respectivul utilizator de rețea în acel punct este echivalentă cu o solicitare de suplimentare a capacității rezervate în acel punct, exprimată de către respectivul UR prin intermediul nominalizării transmise.

In acest mod, prevederile art. 51 sunt menite să vină în sprijinul unui UR care ar avea nevoie, la un moment dat, de capacitate suplimentară într-un punct de intrare/ieșire în/din Sistemul național de transport al gazelor naturale, întrucât solicitarea sa ar putea fi onorată de către operatorul de transport și de sistem, în cazul în care există capacitate disponibilă, într-un interval de timp mult mai scurt decât cel necesar parcurgerii fie a procesului de transfer de capacitate în punctul respectiv dintr-un alt punct cu caracteristici similare punctului pentru care s-a transmis nominalizarea unde utilizatorul de rețea a rezervat capacitate (cererea de transfer de capacitate trebuie transmisă OTS cu maximum 21 de zile lucrătoare, dar nu mai puțin de 3 zile lucrătoare înainte de data prevăzută în cerere pentru realizarea efectivă a transferului de capacitate, conform art. 79 alin. (4) din Codul rețelei), fie a procesului de rezervare de capacitate pe termen scurt (pe care UR trebuie să o solicite cu cel puțin 3 zile lucrătoare anterior datei solicitate pentru intrarea în vigoare a contractului de transport, conform prevederilor art. 36 din Codul rețelei), procese prin intermediul cărora utilizatorul de rețea ar putea să suplimenteze capacitatea în punctul respectiv la nivelul necesar acestuia pentru respectiva zi gazieră.

Comisia nu a putut reține susținerile S.C. A. S.A. din cadrul ședinței de audieri referitoare la suspendarea aplicării dispozițiilor art. 51 din Codul rețelei, având în vedere faptul că ulterior intrării în vigoare nu a intervenit niciun eveniment legislativ de natură a suspenda sau a abroga prevederile legale în cauză.

Având în vedere prevederile art. 51 din Codul rețelei pentru Sistemul național de transport al gazelor naturale, precum și faptul ca prin Ordinul președintelui ANRE nr. 14/2016 nu s-a instituit în mod expres o normă derogatorie de la prevederile art. 51 din Codul rețelei, rezultă că prevederile art. 51 sunt aplicabile și nu sunt în contradicție cu prevederile art. 3 alin. (2) din Ordinul ANRE nr. 14/2016.

Pentru o bună înțelegere a aspectelor factuale și juridice din speță, a subliniat că rezervarea de capacitate se efectuează de către utilizatorul de rețea întotdeauna ex ante, în timp ce depășirea capacității rezervate se determină întotdeauna ex post zilei de livrare.

In acest context, conform art. 51 din Codul rețelei pentru Sistemul național de transport al gazelor naturale, prin transmiterea către operatorul de transport și de sistem a unei nominalizări pentru ziua următoare mai mari decât capacitatea rezervată pentru respectiva zi în baza contractului de transport încheiat, utilizatorul de rețea își exprimă intenția (si, implicit accentul de rezervare a capacității suplimentare, în cazul în care nominalizarea sa, în aceste condiții, este aprobata) de a rezerva suplimentar, pentru ziua următoare, capacitate de transport la nivelul cantității nominalizate, iar prin aprobarea nominalizării care întrunește aceste condiții (aprobare ce arc loc tot ex ante, în ziua în care a fost transmisă nominalizarea pentru ziua următoare, respectiv în ziua anterioară zilei de livrare), operatorul de transport și de sistem acceptă că utilizatorul de rețea a rezervat o capacitate de transport pentru ziua următoare la nivelul nominalizării.

Depășirea capacității rezervate de transport se determină expost, în ziua următoare zilei de livrare, în baza alocării efectuate pentru respectivul utilizator de rețea la punctele în care a utilizat capacitatea, alocarea fiind egală cu cantitatea de gaze naturale vehiculată efectiv în punctul respectiv pentru utilizatorul de rețea. In situația în care cantitatea alocată este mai mare decât capacitatea rezervată (aceasta din urmă fiind echivalentă cu cantitatea maximă pe care utilizatorul de rețea are dreptul să o vehiculeze în cursul unei zile), diferența dintre aceste două cantități reprezintă depășirea capacității rezervate.

Obiectul art. 51 din Codul rețelei pentru Sistemul național de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 16/2013 este diferit de cel al art. 3 alin. (2) din Ordinul președintelui ANRE nr. 14/2016.

Astfel, art. 51 din Codul rețelei reglementează modalitatea prin care capacitatea de transport rezervată de către un utilizator al rețelei poate fi suplimentată ex ante pe termen scurt (o zi, respectiv ziua următoare), în timp ce art. 3 alin. (2) din Ordinul președintelui ANRE nr. 14/2016 detaliază modul în care este calculată ex post capacitatea lunară rezervată de către utilizatorul rețelei.

În aceste condiții, prin aplicarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Ordinul președintelui ANRE nr. 14/2016 a fost determinată capacitatea lunară rezervată de către reclamantă pentru luna iulie, prin însumarea capacității rezervate în baza contractului nr. x/24.09.2015 cu capacitatea suplimentară rezervată pentru zilele de 30 și 31 iulie 2016 în baza nominalizărilor transmise în zilele de 29 și 30 iulie 2016 în vederea comparării acestei capacități lunare rezervate cu capacitatea lunară utilizată efectiv, comparație în urma căreia putea fi identificată o eventuală depășire a capacității lunare rezervate. In situația în care ar fi existat o depășire a capacității lunare rezervate, baza facturării acestei depășiri de capacitate ar fi fost reprezentată de art. 3 alin. (1) din Ordinul președintelui ANRE nr. 14/2016.

Reiese astfel, fără putință de tăgadă faptul că pentru suplimentarea de capacitate rezultată în urma nominalizării făcute de reclamantă cu o zi înainte de ziua gazieră în cauză, nominalizare care depășește cantitatea rezervată de utilizatorul rețelei în punctul respectiv, se percepe tariful indicat în art. 51 alin. (4).

Art. 3 alin. (2) din Ordinul nr. 14/2016 precizează că pentru calculul capacității lunare rezervate de către UR în fiecare tip de puncte de intrare/ieșire în/din SNT se însumează nivelurile de capacitate rezervată în punctele respective de către UR aferente fiecărei zile din cadrul lunii gaziere, cu luarea în considerare a eventualelor transferuri de capacitate efectuate sau a suplimentărilor de capacitate rezervată aprobate de către OTS, în conformitate cu prevederile art. 32 și 51 din Codul rețelei.

Prin urmare, art. 3 alin. (2) din Ordinul nr. 14/2016 a fost utilizat pentru calculul capacității lunare rezervate reclamantei. Având în vedere împrejurarea conform căreia capacitatea utilizată efectiv de către reclamantă (UR), respectiv cea asigurată efectiv de către OTS nu a fost mai marc decât capacitatea lunară rezervată calculată conform art. 3 alin. (2) din Ordinul nr. 14/2016, OTS nu a mai fost pusă în situația de a calcula depășirea capacității rezervate, care s-ar fi facturat conform art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 14/2016.

În final, referitor la ultimul argument al recurentelor reclamante conform căruia interpretarea prevederilor aplicabile de către prima instanță aduce o gravă atingere principiului bunei credințe, se arată că nominalizarea peste capacitatea rezervată, echivalentă unei suplimentări ex ante reflectă comportamentul diligent al A. S.A., care deși tarifat pentru această nominalizare în temeiul art. 51 alin. (4) din Codul rețelei, își recuperează acest cost în prețul recunoscut de ANRE pentru furnizarea gazelor naturale.

Mai mult decât atât, la calculul eventualei depășiri de capacitate rezervată, calcul care se face ex post, OTS ia în considerare întreaga capacitate rezervată, în care va include și eventualele transferuri de capacitate efectuate sau a suplimentărilor de capacitate rezervată aprobate de către OTS, în conformitate cu prevederile art. 32 și 51 din Codul rețelei, așa cum reiese în mod expres din cuprinsul art. 3 alin. (2) din Ordinul ANRE nr. 14/2016.

În drept, au fost invocate prevederile art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 alin. (5) din C. proc. civ., art. 205 C. proc. civ.

I.4.2. Întâmpinarea depusă de intimatul-intervenient Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA

Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

În principal, a invocat nulitatea recursului ținând cont de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. c), coroborate cu alin. (3) al aceluiași articol care prevăd faptul că neindicarea mențiunilor de la alin. (1) lit. c) este sancționată cu nulitatea recursului. Astfel, recurenta solicită casarea unei hotărâri din 14.11.2018, deși în prezentul dosar hotărârea de fond a fost dată în anul 2017.

Pe fondul recursului, cât privește primul motiv de recurs referitor la nemotivarea hotărârii, se arată că instanța si-a motivat soluția pe dispozițiile legale aplicabile spetei indiferent dacă acestea au fost sau nu invocate de părți.

În mod corect a reținut instanța de fond faptul că Legea nr. 123/2012 stabilește la art. 130 obligațiile și drepturile operatorului de transport și de sistem printre care și obligația de a asigura echilibrul fizic al sistemului de transport și funcționarea acestuia în regim de siguranță precum și asigurarea accesului terților la sistemul de transport în condiții nediscriminatorii.

Transgaz a emis factura nr. x/30.08.2016 reprezentând contravaloarea capacității zilnice suplimentare în perioada 01.07.2016 - 31.07.2017 în valoare de 624.649,18 RON, factură refuzată la plata de S.C. A. S.A. în mod nelegal.

Întrucât concilierea divergenței având ca obiect refuzul la plată a contravalorii acestei facturi nu s-a realizat la sediul Transgaz a fost încheiat procesul-verbal nr. x/26.09.2016, iar ulterior Transgaz a formulat o cerere prin care a solicitat a Comisiei de soluționare a disputelor pe piața angro și cu amănuntul apărute între participanții la piața gazelor naturale din cadrul ANRE soluționarea acestei dispune susținând faptul că factura nr. x/30.08.2016 aferentă contravalorii capacității zilnice suplimentare înregistrată în perioada 01.07.2016 - 31.07.2016 a fost întocmită în baza și cu respectarea strictă a prevederilor art. 51 din Codul Rețelei pentru Sistemul Național de Transport al gazelor naturale aprobat prin Ordinul președintelui ANRE nr. 14/2013 cu completările și modificările ulterioare precum și a contractului încheiat între părți.

Analizând cererea Transgaz, Comisia a constatat faptul că în mod corect și legal societatea a emis factura nr. x/30.08.2016 care de altfel respectă în totalitate prevederile legale incidente în cauză și a emis Hotărârea nr. 21/2016.

Argumentele Comisiei sunt cele conform cărora Contactul nr. 19/2016 în baza căruia a fost emisă factura refuzată la plată este un contract în vigoare semnat fără obiecțiuni de ambele părți, iar capacitatea rezervată este expres prevăzută în Anexa 2 din contract și a fost modificată prin încheierea de acte adiționale semnate și însușite de ambele părți. Conform contractului, UR va plăti tarifele prevăzute în codul rețelei și acesta are obligația de a respecta toate obligațiile prevăzute de acesta.

Instanța, ca și comisia pentru soluționarea disputelor, a reținut în mod corect faptul că transmiterea de către un utilizator de rețea a unei nominalizări pentru un punct de intrare ieșire în/din SNT care depășește nivelul capacității rezervate de către respectivul utilizator de rețea în acel punct este echivalentă cu o solicitare de suplimentare a capacității rezervate în acel punct, exprimată de către respectivul UR prin intermediul nominalizării transmise.

Astfel, ținând cont de prevederile art. 51 din Codul rețelei, precum și faptul că prin Ordinul președintelui ANRE nr. 14/2016 privind stabilirea unei măsuri provizorii referitoare la implementarea Codului rețelei aprobat prin Ordinul președintelui ANRE nr. 16/2013 nu s-a instituit în mod expres o normă derogatorie de la prevederile art. 51 din Codul rețelei rezultă că prevederile acestui articol sunt aplicabile și nu sunt în contradicție cu prevederile art. 3 alin. (2) din Ordinul ANRE nr. 14/2016 care prevede faptul că capacitatea lunară rezervată de către UR în fiecare tip de puncte de intrare/ieșire în/din SNT se calculează prin însumarea nivelurilor de capacitate rezervată în punctele respective de către UR aferente fiecărei zile din cadrul lunii gaziere, cu luarea în considerare a eventualelor transferuri de capacitate efectuate sau a suplimentărilor de capacitate rezervată aprobate de către OTS în conformitate cu prevederile art. 32 și 51 din Codul rețelei.

O altă critică adusă sentinței de fond se referă la nemotivarea încheierii din 13.06.2017, respectiv la respingerea probei testimoniale solicitată de recurentă în fața instanței de fond. Critica este netemeinică, instanța prin prisma argumentelor aduse si mai ales ținând cont de înscrisurile depuse la dosar, a considerat în mod corect faptul că proba testimonială nu este în măsură să aducă alte lămuriri decât înscrisurile din dosar.

I.5. Răspunsul la întâmpinări

Recurentele-reclamante nu au formulat răspuns la întâmpinări, deși acestea le-au fost comunicate în termenul legal.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

II.1. Aspecte de fapt și de drept relevante reținute de prima instanță

La data de 24.09.2015, S.N.T.G.N. Transgaz S.A. în calitate de operator de transport și de sistem al gazelor naturale (OTS) și S.C. A. S.A. în calitate de utilizator al rețelei (UR) au încheiat Contractul de transport al gazelor naturale nr. 19.

Contractul, astfel cum este prevăzut la art. 3, este încheiat pentru un an gazier, respectiv de la data de 01 octombrie 2015 până la data de 01 octombrie 2016. Modalitatea și condițiile de plată sunt prevăzute la art. 5, relevante în speța dedusă analizei fiind alin. (1) - (5). De asemenea, drepturile și obligațiile părților sunt prevăzute la art. 6-9 din Contract, "Tarifele pentru prestarea serviciilor de transport" sunt prevăzute în Anexa nr. 1, iar " Capacitatea de transport rezervată în punctele de intrare în/ieșire din SNT valabilă în perioada 01 octombrie 2015 - 01 octombrie 2016" face obiectul Anexei nr. 2 la Contract.

Părțile au încheiat acte adiționale la Contractul de transport al gazelor naturale nr. 19/24.09.2015, care au fost semnate de către ambele părți fără obiecțiuni.

La data de 30.08.2016, S.N.T.G.N. Transgaz S.A. a emis către S.C. A. S.A. factura x numărul x, reprezentând contravaloarea capacității zilnice suplimentare în perioada 01.07.2016 - 31.07.2016, în valoare totală de 624.649,18 RON (cu TVA).

Așa cum este menționat și pe factura x nr. x/30.08.2016 care face obiectul disputei, baza facturării serviciilor de transport gaze naturale este reprezentată de Contractul nr. x/24.09.2015, suplimentare capacitate rezervată, conform art. 51 din Ordinul ANRE nr. 160/2015.

S.C. A. S.A. a refuzat să achite contravaloarea facturii emise de OTS, motivele refuzului fiind comunicate OTS prin adresele nr. x/08.09.2016 și nr. x/30.09.2016.

Prin adresa nr. x/22.09.2016, S.N.T.G.N. Transgaz S.A. a invitat S.C. A. S.A. la concilierea divergenței având ca obiect refuzul la plată a contravalorii facturii seria x nr. x/30.08.2016, în data de 26.09.2016, la sediul SNTGN Transgaz S.A.

Întrucât A. S.A. nu s-a prezentat la data, locul și ora întâlnirii pentru desfășurarea concilierii, stabilite prin invitația transmisă prin adresa nr. x/22.09.2016, S.N.T.G.N. Transgaz .S.A. a încheiat Procesul-verbal înregistrat cu nr. x/26.09.2016, prin care a consemnat faptul că S.C. A. S.A. nu s-a prezentat la ședința de conciliere.

Prin cererea introductivă de instanță, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu ANRE și intervenientul forțat Societatea Națională de Transport a Gazelor Naturale TRANSGAZ S.A., anularea hotărârii nr. 21 din 09.11.2016, a comisiei de soluționare a disputelor pe piața en gros și cu amănuntul apărute între participanții la piața gazelor naturale din cadrul ANRE.

Reclamanta susține, în esență, că factura a fost emisă pentru cantitatea de gaze naturale consumate de A. cu depășirea capacități rezervate în intervalul 01.07.2016-31-07.2016, fiind calculate pe zi și a fost emisă în perioada în care și-a produs efectele derogarea instituită la art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 14/2006. Din punctul de vedere al reclamantei, factura a fost emisă cu încălcarea regulilor privind modalitatea de calcul stabilită în art. 3 alin. (1) din Ordinul 14/2016, astfel încât hotărârea contestată este nelegală și, totodată, nemotivată.

II.2. Aspecte procesuale

Sub aspectul cererii de constatare a transmisiunii calității procesuale active de la A. S.A. la B. S.A., Înalta Curte, prin încheierea de ședința de la data de 23 februarie 2021, a constatat oportunitatea menținerii în proces a ambelor entități în proces în calitate de recurente, urmând ca hotărârea ce urmează a fi pronunțată în prezenta cauză să fie opozabilă aceleia care deține partea patrimonială a prezentului litigiu.

Cât privește excepția nulității recursului invocată de ambele intimate, Înalta Curte, prin încheierea de ședința de la data de 23 februarie 2021, a respins-o ca nefondată, constatând că indicarea greșită a numărului hotărârii sau a datei acesteia reprezintă o eroare materială ce poate fi îndreptată și care nu a dus la imposibilitatea de soluționare a cauzei, fiind identificată hotărârea ce a fost atacată.

II.3. Analiza motivelor de casare invocate de recurentele-reclamante și a apărărilor intimatelor

II.3.1. Motivul de casare referitor la nemotivarea sentinței atacate (prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.)

Recurentele au invocat, mai întâi, faptul că sentința atacată nu analizează criticile de nelegalitate invocate de reclamantă împotriva hotărârii pronunțate de Comisia ANRE, deoarece nu răspunde la toate argumentele prezentate sau preia în totalitate susținerile intimatei-pârâte.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția adoptată; Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurente pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă nu poate fi reținută raportat la sentința atacată.

De asemenea, instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea. Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei.

Pe de altă parte, recurentele-reclamante au invocat faptul că în mod eronat prima instanță a respins acuzația acestora, referitoare la faptul că pârâta ANRE și-a schimbat argumentația din fața Comisiei, invocând aspecte noi în fața instanței, aspect ignorat de prima instanță sau considerat în mod greșit ca nereal.

Înalta Curte constată că o asemenea susținere nu se încadrează la critici ce ar privi nemotivarea hotărârii, ci la o eventuală aplicare greșită a legii, urmând a fi adresate în cadrul următorului motiv de casare.

Au mai invocat recurentele faptul că prima instanță a omis să răspundă criticii de nelegalitate constând în nemotivarea hotărârii pronunțate de Comisia ANRE. Cu privire la acest aspect, se constată că deși nu a statuat în manieră explicită faptul că hotărârea pronunțată de Comisia ANRE a fost considerată suficient motivată, prin faptul că prima instanță a indicat în detaliu în considerentele sentinței recurate rațiunile avute în vedere de Comisie si prezentate în hotărârea emisă de aceasta, se deduce în mod logic caracterul nefondat al criticii recurentelor, rezultând că prima instanță a analizat indirect și acest motiv.

În ceea ce privește invocarea omisiunii primei instanțe de a analiza criticile legate de imparțialitatea Comisiei ANRE, Înalta Curte constată că cererea introductivă de instanță nu a indicat în concret un asemenea motiv de nulitate, fiind amintit cu titlu generic principiul independenței ce ar trebui să caracterizeze desemnarea membrilor Comisiei; nefiind indicat în concret modul în care a fost încălcat acest principiu al imparțialității, nu a existat o critică efectivă la care instanța să poată raspunde în mod eficient.

Recurentele au mai arătat, referitor la nerespectarea de către Comisia ANRE a dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, faptul că instanța de fond s-a limitat la a prelua susținerile ANRE din întâmpinare. Înalta Curte reține că atâta timp prima instanță a răspuns concret criticii esențiale formulate de parte prin argumente care au legătură cu această cri