ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3829/2021

Ședința publică din data de 22 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 03.07.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, a solicitat instanței de contencios administrativ anularea Hotărârii nr. 22 din 31 mai 2017 a Comisiei de soluționare a disputelor pe piața angro și cu amănuntul constituite în cadrul ANRE.

1.2. Prin precizările expuse cu ocazia ședinței publice din data de 14.11.2017, desfășurate în dosarul nr. x/2017, în fața Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, iar apoi prin cererea precizatoare din data de 20.11.2017, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 204 alin. (1) C. proc. civ., introducerea în cauză a SNTGN Transgaz S.A, în calitate de intervenient forțat.

Prin sentința civilă nr. 2579 din 05.06.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. și a anulat Hotărârea nr. 22/31.05.2017.

3.1. Împotriva sentinței civile nr. 2579 din 05.06.2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat, la data de 10.08.2018, recurs pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, prin care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, iar în urma rejudecării litigiului pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată și menținerea Hotărârii nr. 22 din 31 mai 2017 a Comisiei de soluționare a disputelor pe piața angro și cu amănuntul apărute între participanții la piața gazelor naturale, ca temeinică și legală.

Sub aspectul motivelor de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta pârâtă arată că, sentința recurată este nelegală, întrucât nu respectă cerința motivării prevăzută imperativ de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Consideră că instanța nu a motivat corespunzător sentința civilă în speță, or motivarea hotărârii este un aspect esențial care trebuie să apară in prima facie, pentru ca oricare dintre părți să poată înțelege de ce judecătorul fondului a pronunțat o soluție. Instanța este obligată să demonstreze în scris de ce s-a oprit la soluția dată, de ce a admis susținerile unei părți și de ce Ie-a respins pe ale celeilalte, de ce a găsit întemeiată/neîntemeiată o probă, de ce a aplicat o anumită normă (sau i-a dat o anumită interpretare) etc. Neîndeplinirea acestei obligații atrage desființarea hotărârii.

Motivarea hotărârilor judecătorești se impune din perspectiva dreptului la un proces echitabil, întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care, în circumstanțele concrete ale cauzei, a fost soluționat procesul. Exigența motivării este esențială în administrarea adecvată a justiției, în condițiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, locul în care se indică motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.

În speță, niciun argument adus de ea sau de intervenientul forțat nu a fost reținut de către instanța de fond. Mai mult decât atât, în motivarea sentinței recurate, nu se regăsește nicio referire la rațiunea care a stat la baza înlăturării susținerilor sale, invocate în întâmpinare, în susținerile orale și în concluziile scrise, iar instanța de fond s-a rezumat la a judeca întreaga situație de fapt enunțând doar art. 13, art. 13A1, art. 14, art. 17, art. 18 și art. 99 din Codul rețelei pentru Sistemul național de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui ANRE nr. 16/2013, cu modificările și completările ulterioare, și realizând în final, în doar 5 paragrafe (jumătate de pagină), o interpretare profund eronată a dispozițiilor art. 99 din Codul rețelei, respectiv a modului de calcul a tarifului de depășire a capacității rezervate.

Recurenta pârâtă apreciază că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în speță, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sub acest aspect arată că, unica argumentare a instanței de fond care a stat la baza admiterii cererii de chemare în judecată și anulării Hotărârii nr. 22/31.05.2017 a fost greșita interpretare a dispozițiilor cuprinse în art. 99 din Codul Rețelei, respectiv a modului în care SC| calculează tariful de depășire a capacității rezervate, în concret, a noțiunilor de sumă a capacităților utilizate efectiv pentru același tip de puncte de intrare/ieșire în/din SNT (MWh/zi) - C(UTL) și sumă a capacităților rezervate de UR pentru același tip de puncte de intrare/ieșire în/din SNȚ (MWh/zi) - C(REZ), reținându-se că, după cum se observă, tariful pentru depășirea capacității reprezintă diferența dintre o componentă fixă și una variabilă, aceasta din urmă fiind o sumă a capacităților utilizate efectiv pentru același tip de puncte de intrare/ieșire în/din SNT.

Această aserțiune este profund eronată, prin raportare la conținutul art. 99 din Codul Rețelei, care, deși redat integral de judecătorul fondului, nu a fost înțeles corespunzător.

În concret, potrivit prevederilor art. 99 din Codul rețelei, "Pentru fiecare zi gazieră și fiecare tip de puncte de intrare/ieșire in/din SNT la care UR a depășit capacitatea rezervată, UR va plăti OTS un tarif de depășire a capacității rezervate (TDCR) calculat astfel:

TDCR = RC(f) x fC(UTL) - C(REZ)], unde: RC(f) - componenta fixă de rezervare de capacitate a tarifului pentru prestarea serviciului de transport ferm pe zi (RON/MWh/h);

C(UTL) - suma capacităților utilizate efectiv pentru același tip de puncte de intrare/ieșire în/din SNT (MWh/zi);

C(REZ) - suma capacităților rezervate de către UR pentru același tip de puncte de intrare/ieșire în/din SNT(MWh/zi):'

Prin urmare, în primul rând, tariful pentru depășirea capacității reprezintă o înmulțire dintre o componentă fixă - RCfJ și una variabilă - fC(UTL) - C(REZ)], nu o "diferență dintre o componentă fixă și una variabilă", așa cum reține inexact instanța de fond.

În al doilea rând, componenta variabilă (C(UTL) - C(REZ)] reprezintă o diferență dintre suma capacităților utilizate efectiv pentru același tip de puncte de intrare/ieșire în/din SNT și suma capacităților rezervate de către UR pentru același tip de puncte de intrare/ieșire în/din SNT (MWh/zi), nu o "sumă a capacităților utilizate efectiv pentru același tip de puncte de intrare/ieșire în/din SNT", așa cum reține la fel de inexact instanța de fond.

Consideră așadar greșit raționamentului instanței de fond, și anume aceea că, potrivit Codului Rețelei, aceste sume ale capacităților utilizate efectiv, respectiv rezervate, se referă la suma capacităților, pe fiecare punct de intrare/ieșire în/din SNT, aferente fiecărui contract pe care 1-a încheiat UR: anual, trimestrial, lunar și zilnic.

În concret, în conformitate cu procedura aplicabilă, utilizatorii de rețea au posibilitatea de a rezerva capacitate pe orizonturi de timp diferite - anual, trimestrial, lunar și zilnic - în condiții unitare de acces, respectiv, prin transmiterea solicitărilor de capacitate pentru produsele de capacitate, numai în anumite perioade de timp, clar delimitate. De asemenea, produsele de capacitate sunt oferite secvențial, respectiv, mai întâi cele anuale, apoi cele trimestriale, cele lunare și cele zilnice, fapt ce oferă posibilitatea utilizatorilor de rețea de a rezerva capacitate de transport, în conformitate cu necesitățile acestora, determinate pe baza profilelor de consum ale clienților din portofoliile proprii, inclusiv a caracterului sezonier al consumului anumitor categorii de clienți.

În funcție de tipul de contract de rezervare de capacitate (anual, trimestrial sau lunar), există o tarifare diferită, mai mică pentru contracte pe termen lung și mai mare cu cât perioada de contract este mai mică, respectiv mai mare pentru iarnă și mai mică pentru vară.

În Anexa nr. 2 a fiecărui contract se regăsește "Capacitatea de transport rezervată în punctele de intrare în/ieșire din SNT\ unde sunt înșirate punctele de intrare/ieșire în/din SNT.

Prin urmare, UR poate avea capacitate rezervată pentru un anumit punct de intrare/ieșire în/din SNT pentru un an gazier și de asemenea, să încheie ulterior, pentru același punct de intrare/ieșire în/din SNT, un contract de rezervare de capacitate pentru un trimestru, multiplu de trimestre sau lunar. Este evident că într-o atare situație, suma capacităților rezervate pentru fiecare tip de puncte de intrare/ieșire în/din SNT este suma capacităților rezervate ne fiecare punct în parte prin contracte anuale, trimestriale sau lunare.

Pentru calculul sumei capacităților efectiv utilizate, OTS va măsura pe fiecare tip de intrare/ieșire în/din SNT ce capacitate a utilizat efectiv UR, raportat la capacitățile rezervate.

Dacă suma capacităților utilizate este mai mare decât suma capacităților rezervate (sume calculate cum am arătat anterior), rezultă că există o depășire de capacitate Rezervată. Astfel diferența dintre suma capacităților utilizate și suma capacităților rezervate va fi înmulțită cu componenta fixă RC(f), care este, întotdeauna, în perioada 1 octombrie 2016 - 30 septembrie 2017, aceea indicată în Anexa 1 a Ordinului ANRE nr. 36/2016, și anume tariful zilnic, fie pentru vară, fie pentru iarnă, în funcție de anotimpul în care se înregistrează depășirea zilnică.

Așadar, este profund eronată concluzia instanței de fond conform căreia "cel de-al doilea termen al ecuației nu se poate referi la un singur punct de intrare/ieșire decât în cazul particular în care UR nu are decât un singur punct de intrare și unul de ieșire. In cazul în care ar fi urmărit calculul tarifului în modul propus depărată ANRE, textul art. 99 ar fi folosit termenii RCf, CUTL și CREZ prin raportare la fiecare punct, iar nu la fiecare tip deplinele de intrare/ieșire".

Prevederile art. 99 trebuie corelate cu prevederile art. 18 alin. (2) din Codul rețelei, întrucât rezervarea de capacitate, facilitatea de transfer de capacitate și determinarea respectării și asigurării nivelului capacității rezervate, respectiv aplicarea tarifelor de depășire a capacității rezervate și de neasigurare a capacității rezervate sunt operațiuni care se fac în fiecare dintre punctele descrise la art. 18 alin. (2) din Codul rețelei.

Cu referire la această corelare absolut necesară a art. 99 cu art. 18 alin. (2) din Codul Rețelei, judecătorul de fond conchide astfel: "Curtea nu poate reține trimiterile pe care pârâta le face la art. 18 alin. (2) din Codul Rețelei, deoarece aceste prevederi se referă la aplicarea tarifelor de depășire a capacității rezervate, însă, pentru a putea fi aplicate, aceste tarife trebuie mai întâi stabilite, iar stabilirea se face după algoritmul prevăzut la art. 99 din cod, analizat anterior".

Este evident că, pentru a putea face aplicarea art. 99 din Codul Rețelei, OTS trebuie mai întâi să analizeze fiecare tip de punct, respectiv de intrare sau de ieșire în/din SNT, conform art. 18 alin. (2) din Codul Rețelei, să vadă ce rezervări de capacitate s-au făcut pe acel tip de punct (anual, semestrial sau lunar), să vadă dacă există suplimentări acceptate de capacitate (de azi pentru mâine) sau eventuale transferuri de capacitate rezervată din alt punct în punctul respectiv, să vadă cât din capacitatea totală astfel rezervată a fost efectiv utilizată, iar dacă suma capacităților utilizate efectiv este mai mare decât suma capacităților rezervate în acel tip de punct de intrare sau de ieșire în/din SNT, să realizeze tarifarea conform formulei din art. 99 din Codul Rețelei, prin înmulțirea acestei diferențe cu tariful de rezervare de capacitate la nivel zilnic, stabilit de ANRE prin Ordinul nr. 39/2016, în anotimp de vară sau de iarnă, după caz.

Nu se poate menține ca temeinică și legală, așadar, concluzia judecătorului fondului, potrivit căreia tip de puncte de intrare ar însemna totalitatea punctelor de intrare în SNT, respectiv că tip de puncte de ieșire ar însemna totalitatea punctelor de ieșire din SNT, întrucât această interpretare echivalează cu pedepsirea acelor utilizatori de rețea diligenți, care au uzat atât de facilitatea de transfer de capacitate, cât și de suplimentarea de capacitate pe fiecare punct, pentru a avea un program de transport cât mai apropiat de realitate. în același timp, dată fiind egalitatea între tariful de suplimentare a capacității rezervate și tariful depășirii de capacitate rezervată, o atare interpretare ar însemna motivarea pozitivă a unui comportament pasiv al utilizatorilor de rețea, care nu s-ar baza pe redarea nevoilor lor reale în programul de transport, ci pe anularea diferențelor pozitive cu cele negative dintre capacitatea rezervată și capacitatea utilizată pe același tip de puncte.

Cu referire la hotărâri ale aceleiași comisii de dispute, cu exact același obiect, care se referă și la alți utilizatori ai rețelei decât intimata reclamantă din prezenta cauză, înțelege să invoce practic judiciară

3.2. La data de 21.08.2018, împotriva aceleiași sentințe civile nr. 2579 din 05.06.2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs și intervenienta forțată Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A., prin care, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței atacate și, în temeiul art. 497 C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București.

Prin motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta intervenientă arată că, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, nu s-a analizat și nu s-a precizat care sunt motivele pentru care susținerile sale au fost respinse.

Astfel, instanța nu a analizat criticile formulate de către reclamantă împotriva hotărârii Comisiei, analiza sa fiind proprie și fără justificare, aceasta limitându-se doar la a preciza doar de ce a respins două dintre susținerile pârâtei și nu motivele pentru care acțiunea reclamantei a fost admisă, respectiv motivele pentru a admis criticile reclamantei; instanța a admis cererea reclamantei fără a exista o motivare în ceea ce privește admiterea criticilor reclamantei.

Instanța nu a motivat hotărârea în ceea ce privește respingerea apărărilor pe care le-a formulat în calitate de intervenient forțat, acestea nefiind nici măcar analizate de către Curtea de Apel București.

Instanța nu a reținut și nici nu a analizat criticile Trangsaz, nu a prezentat niciun motiv pentru care acestea nu au putut fi primite.

Prin motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta intervenientă apreciază că sentința atacată este nelegală fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv, cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 13, art. 13

1

, art. 17, art. 17

1

, art. 18 alin (2), art. 31, art. 51, art. 80. art. 99 și art. 101 din Codul rețelei.

Astfel, deși se admite faptul că există mai multe tipuri de puncte de intrare/ieșire în/din SNT, instanța în mod eronat a aplicat prevederile articolelor precizate anterior, în continuare recurenta explicitând operațiunea de calcul conform art. 99 din Codul rețelei.

De asemenea, se arată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare și interpretare a prevederilor art. 18 alin. (2) din Codul rețelei, apreciind în mod greșit că nu poate reține trimiterile pe care pârâta le face la art. 18 alin. (2) din Codul rețelei, deoarece aceste prevederi se referă la aplicarea tarifelor de depășire a capacității rezervate însă, pentru a putea fi aplicate, aceste tarife trebuie mai întâi să fie stabilite, iar stabilirea se face după algoritmul prevăzut la art. 99 din cod, amintit anterior", în tipurile de puncte prevăzute la art. 18 alin. (2) din Codul rețelei aplicându-se și determinarea respectării capacității rezervate, nu doar aplicarea tarifelor astfel cum în mod eronat a reținut instanța. Considerentul precizat anterior este eronat atât prin prisma faptului că nu ia în considerare întregul text al art. 18 alin. (2) lit. i), cât și întregul text al art. 18 alin. (2), cât și prin prisma faptului că este lipsit de logică a considera că aplicarea tarifelor se face în punctele descrise la art. 18 alin. (2) însă nu trebuie să fie calculate pentru fiecare dintre acestea. Mai exact, din interpretarea instanței ar rezulta că tarifele luând în calcul niște tipuri de puncte iar aplicarea tarifelor s-ar face în alte tipuri de puncte, respectiv în punctele prevăzute la art. 18 alin. (2) din Codul rețelei. Ori, art. 99 din Codul rețelei prevede modul de calcul al tarifului aferent depășirii de capacitate rezervată, tarif care se calculează pentru "fiecare zi gazieră și pentru fiecare tip de puncte de intrare/ieșire în/din SNT la care UR a depășit capacitatea rezervată", tarif care se calculează prin înmulțirea componentei fixe cu diferența dintre suma capacităților utilizate efectiv pentru același tip de puncte de intrare/ieșire în/din SNT și suma capacităților rezervate de către UR pentru același tip de puncte de intrare/ieșire în/din SNT. Tipurile de puncte prevăzute la art. 99 din Codul rețelei nu sunt si nu pot fi altele decât cele prevăzute la art. 18 alin. (2) din același act normativ.

Recurenta intervenientă arată că a corelat prevederile art. 99 cu cele ale art. 18 alin. (2) din Codul rețelei și a calculat depășirea capacității rezervat în fiecare punct descris în norma mai sus citată, cu atât mai mult cu cât art. 99 nu reprezintă o normă specială, derogatorie de la restul normelor cuprinse în Codul rețelei.

Potrivit regulii de interpretare logică, actul normativ trebuie interpretat în sensul aplicării lui și nu în sensul neaplicarii. în schimb, în interpretarea intimatei-reclamante A. S.A., aplicarea dispozițiilor art. 51 și art. 80 din Codul rețelei nu mai are sens. Legiuitorul a oferit posibilitatea utilizatorului de rețea de a-și transfera capacitatea între puncte de același tip și chiar de a o suplimenta în fiecare punct de intrare/ieșire, în limita capacității tehnice, astfel încât, pe de o parte, să aibă un program de transport convenit cu Operatorul de Transport și de Sistem - "OTS" (si obligatoriu pentru acesta) cât mai apropiat de nevoile sale reale și, pe de altă parte, să nu fie nevoit să suporte contravaloarea tarifului de depășire a capacității rezervate. Interpretarea A. S.A. echivalează cu pedepsirea, de către emitentul actului normativ, a acelor utilizatori de rețea diligenți, care au uzat atât de facilitatea de transfer de capacitate, cât și de suplimentarea de capacitate pe fiecare punct, pentru a avea un program de transport cât mai apropiat de realitate.

În același timp, dată fiind egalitatea între tariful de suplimentare a capacității rezervate și tariful depășirii de capacitate rezervată, interpretarea A. S.A. ar însemna motivarea pozitivă a unui comportament pasiv al utilizatorilor de rețea, care nu s-ar baza pe redarea nevoilor lor reale în programul de transport, ci pe anularea diferențelor pozitive cu cele negative dintre capacitatea rezervată și capacitatea utilizată pe același tip de puncte, așa cum interpretează fiecare dintre ei acest tip.

Prin întâmpinarea formulată la data de 24.10.2018, intimata-reclamantă A. S.A. a solicitat respingerea recursurilor declarate de recurenta - pârâtă Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și recurenta - intervenientă SNTGN Transgaz S.A. ca nefondate și menținerea drept legală a sentinței nr. 2579/05.06.2018.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 10.01.2019 s-a fixat termen de judecată la data de 14.04.2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și de intervenienta SNTGN Transgaz S.A sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Întrucât prin cele două recursuri formulate în cauză se aduc aceleași critici de nelegalitate sentinței atacate, Înalta Curte va proceda la examinarea acestora în raport de susținerile ambelor părți.

Un prim motiv de casare invocat de ambele recurente, îl constituie cel subsumat art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acestea arătând că, în esență, sentința instanței de fond nu este motivată.

Înalta Curte nu poate achiesa la aceste critici.

Trebuie precizat mai întâi faptul că exigența motivării hotărârii judecătorești este o garanție a caracterului echitabil al procedurii și împotriva arbitrariului instanței, fiind reglementată de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Potrivit acestui text, hotărârea judecătorească va cuprinde, din acest punct de vedere, considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Transpunând dispozițiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurente, Înalta Curte apreciază că obligația instanței de fond de a motiva sentința pe care a pronunțat-o, privește, în esență, arătarea situației de fapt pe care a reținut-o și a considerentelor de fapt și de drept pentru care a pronunțat soluția criticată în recurs, criterii legale pe care sentința recurată le îndeplinește. Motivarea hotărârii judecătorești nu reprezintă o chestiune de cantitate și nici nu obligă instanța să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept ale părților, așa cum susțin recurentele, instanța putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun și să le răspundă în cadrul unui singur considerent; totodată, este necesară analiza acelor motive și apărări care sunt esențiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigențelor Curții Europene a Drepturilor Omului.

Revenind la prezenta cauză, în contextul motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nemulțumirile recurentelor, valorificate, în cadrul acestui motiv de casare, rezultă din faptul că prima instanță ar fi preluat necenzurat argumentele părții adverse, fără a acorda o egală valoare argumentelor sale; nu pot fi reținute nici aceste susțineri ca fiind de natură să atragă incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.. Dacă argumentele și probele administrate au format convingerea instanței în sensul soluției adoptate și dacă judecătorul, trecând prin propriul "filtru" de analiză, a preluat în motivare parte din respectivele argumente, acest lucru nu poate echivala sub nicio formă cu o necercetare sau o cercetare superficială a fondului cauzei.

În consecință, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, întrucât motivarea primei instanțe răspunde argumentelor prezentate de părți, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, nefiind astfel identificate contradicții în raționamentul instanței de fond și nici considerente străine de natura cauzei, ceea ce face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. să nu-și găsească incidența în cauză.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurente, constând în încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte îl consideră fondat.

Astfel, prin Hotărârea nr. 22/31.05.2017 adoptată de Comisia de soluționare a disputelor pe piața angro și cu amănuntul apărute între participanții la piața gazelor naturale din cadrul Autorității Naționale de Reglementare din Domeniul Energiei, contestată de intimata reclamantă, s-a reținut că modalitatea de calcul a depășirii capacității rezervate în derularea contractelor x/22.09.2016, nr. y/22.09.2016, z/22.09.2016, w/21.12.2016, t/28.10.2016, s/28.10.2016, q/23.11.2016, r/23.11.2016, 36L/28.12.2016, 37L/28.12.2016, 60L/25.01.2017 și 61L/25.01.2017 a respectat prevederile art. 99 din Codul rețelei pentru Sistemul național de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui ANRE nr. 16/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Problema de drept în prezenta cauză o constituie modul de calcul al tarifului pentru depășirea capacității rezervate, generat de interpretarea dispozițiilor art. 99 din Codul rețelei, în temeiul cărora S.N.T.G.N. Transgaz S.A. a emis facturile refuzate la plată de către reclamanta A. S.A..

Instanța de fond, în considerentele hotărârii atacate, a reținut că, tariful de depășire a capacității rezervate, calculată în conformitate cu art. 99 din Codul rețelei, reprezintă diferența dintre o componentă fixă și una variabilă, aceasta din urmă fiind o sumă a capacităților utilizate efectiv pentru același tip de puncte de intrare/ieșire în/din SNT, iar cel de-al doilea termen al ecuației nu se poate referi la un singur punct de intrare/ieșire decât în cazul particular în care UR nu are decât un singur punct de intrare și unul de ieșire.

Instanța de fond a mai reținut că, autoritatea pârâtă a interpretat în mod eronat prevederile din Codul rețelei care reglementează modul de calcul al tarifelor pentru depășirea capacității și nu se poate reține trimiterile pe care pârâta le face la art. 18 alin. (2) din Codul rețelei, deoarece aceste prevederi se referă la aplicarea tarifelor de depășire a capacității rezervate, însă, pentru a putea fi aplicate, aceste tarife trebuie mai întâi stabilite, iar stabilirea se face după algoritmul prevăzut la art. 99 din cod, analizat anterior.

Înalta Curte constată:

Potrivit art. 99 din Codul rețelei, pentru fiecare zi gaziera și fiecare tip de puncte de intrare/ieșire în/din SNT la care UR a depășit capacitatea rezervată, UR va plăti OTS un tarif de depășire a capacități rezervate (TDCR) calculat astfel:

TDCR = RC{f) x [C(UTL) - C(REZ)], unde:

RC(f) - componenta fixă de rezervare de capacitate a tarifului pentru prestarea serviciului de transport ferm pe zi (RON/MWh/ri);

C(UTL) - suma capacităților utilizate efectiv pentru același tip de puncte de intrare/ieșire în/din SNT (MWh/zi);

C(REZ) - suma capacităților rezervate de către UR pentru același tip de puncte de intrare/ieșire în/din SNT (MWh/zi).

Altfel spus, pentru fiecare zi gazieră si fiecare tip de puncte de intrare/ieșire în/din SNT la care utilizatorul de rețea a depășit capacitatea rezervată maximă cu mai mult decât limitele intervalului specificat în Tabelul 4, utilizatorul rețelei va plăti un tarif de depășire a capacității rezervate.

Rezervarea de capacitate se face de către UR (utilizatorul de rețea) în punctele de intrare în SNT și în punctele de ieșire din SNT, în unități de energie. Procesul de rezervare de capacitate prevăzut de Codul rețelei are în vedere respectarea principiilor consacrate prin legislația europeană în domeniu, în special cele referitoare la accesul transparent și nediscriminatoriu al potențialilor UR la serviciul de transport.

Posibilitățile de rezervare permit UR să își optimizeze costurile cu acest element component al serviciului de transport și să își ajusteze portofoliile de capacități în cursul anului în funcție de eventualele elemente neprevăzute de către UR la momentul rezervării de capacitate anuală și trimestrială;

Codul rețelei, în art. 80, prevede posibilitatea UR de a-și transfera capacitatea rezervată între puncte de același tip și chiar de a o suplimenta în fiecare punct de intrare/ieșire, în limita capacității tehnice, astfel încât să aibă un program de transport convenit cu OTS (și obligatoriu pentru acesta) cât mai apropiat de nevoile sale reale și, pe de altă parte, să nu fie nevoit să suporte contravaloarea tarifului de depășire a capacității rezervate.

De asemenea, conform art. 18 alin. (2) din Codul rețelei, în toate punctele fizice de intrare/ieșire în/din SNT, indiferent dacă acestea sunt sau nu grupate în puncte virtuale, se aplică următoarele proceduri/operațiuni prevăzute de Codul rețelei:

a)comunicarea datelor operative zilnice, necesare programării/dispecerizării activității de transport al gazelor naturale pentru ziua următoare;

b)măsurarea.

(2) În punctele fizice de intrare/ieșire în/din SNT negrupate în puncte virtuale, în punctele fizice de ieșire spre sisteme de distribuție, în punctele virtuale de intrare în SNT, precum și în punctele virtuale de ieșire din SNT menționate la art. 171 alin. (2) lit. b)-d) se aplică următoarele proceduri/operațiuni prevăzute de Codul rețelei:

a)rezervarea de capacitate;

b)comunicarea programului de transport;

c)nominalizarea/renominalizarea;

d)corelarea nominalizărilor;

e)alocarea;

f)returnarea voluntară de capacitate;

g)FTC;

h)transferul obligatoriu de capacitate;

i)determinarea respectării și asigurării nivelului capacității rezervate și plicarea tarifelor de depășire a capacității rezervate și de neasigurare a capacității rezervate.

(3) În punctele virtuale de ieșire din SNT menționate la art. 171 alin. (2) lit. a) se efectuează operațiunea de însumare a alocărilor făcute pe punctele fizice de ieșire ce compun fiecare punct virtual de ieșire spre sisteme de distribuție în scopul determinării dezechilibrelor zilnice.

Punctele de intrare și de ieșire în/din SNT sunt definite de art. 13 și 17 din Codul rețelei.

Contrar celor reținute de instanța de fond, verificarea legalității aplicării de către recurenta pârâtă ANRE, ca autoritate administrativă competentă, a dispozițiilor art. 99 din Codul releței, trebuia făcută coroborat cu dispozițiile art. 18 alin. (2) din același act în condițiile în care, prevederile art. 99 nu precizează care sunt tipurile de puncte în raport de care să se determine respectarea nivelului capacității rezervate și să se aplice tariful aferent depășirii de capacitate rezervată.

Astfel, art. 18 alin. (2) din Codul rețelei identifică în mod clar și fără echivoc punctele de intrare/ieșire la nivelul cărora se aplică procedura de determinare a respectării și asigurării nivelului capacității rezervate și aplicarea tarifelor de depășire a capacității rezervate și de neasigurare a capacității rezervate, punctele/fizice de ieșire spre sisteme de distribuție fiind în mod explicit menționate în rândul punctelor de ieșire pentru care se aplică această procedură, fiind luate în considerare, în mod explicit, la nivel individual și nu la nivel virtual, sau grupat în punctele fizice de intrare/ieșire în/din SNT negrupate în puncte virtuale, în punctele fizice de ieșire spre sisteme de distribuție, în punctele virtuale de intrare în SNT, precum si în punctele virtuale de ieșire din SNT menționate la art. 17' alin. (2) lit. b)-d).

În concluzie, prin interpretarea dispozițiilor legale mai sus menționate rezultă că suma capacităților prevăzută în formula de calcul a depășirii de capacitate rezervată, în mod corect se interpretează ca fiind suma capacităților, pe fiecare punct de intrare/ieșire în/din SNT aferente fiecărui contract pe care l-a încheiat UR: anual, trimestrial, lunar și zilnic și nu cum în mod eronat, o interpretează instanța de fond și intimata reclamantă. Așadar suma presupune adunarea capacității rezervate de către UR în cadrul fiecărui contract (zilnic, lunar, trimestrial și anual) pe care acesta îl are încheiat cu Transgaz, pe fiecare dintre punctele descrise în art. 18 alin. (2) din Codul rețelei, si nu o sumă a punctelor, așa cum eronat a interpretat instanța de fond, iar Transgaz a adunat capacitatea rezervată de către în cadrul fiecărui tip de contract încheiat cu intimata reclamantă în fiecare dintre punctele descrise în cuprinsul art. 18 alin. (2) în care a rezervat capacitate.

De altfel, dispozițiile art. 51 și art. 80 din Codul rețelei prevăd posibilitatea utilizatorului de rețea de a suplimenta capacitatea rezervată și respectiv, de a solicita operatorului de transport efectuarea unui transfer de capacitate de transport din punctele de intrare/ieșire în/din SNT în care a rezervat capacitatea de transport, în alte puncte de același tip și nivel tarifar.

Or, dacă s-ar accepta modul în care instanța de fond și intimata reclamantă interpretaează art. 99 din rețea, ar lăsa fără efecte dispozițiilor art. 51 și art. 80 din Codul rețelei, întrucât, dată fiind egalitatea între tariful de suplimentare a capacității și tariful depășirii de capacitate rezervată, utilizatorul de rețea nu ar mai avea interes să solicite realizarea transferului de capacitate de transport între puncte de același tip, în condițiile în care ar interveni anularea diferențelor pozitive cu cele negative dintre capacitatea rezervată și capacitatea utilizată pe același tip de puncte (compensarea, așa cum susține intimata reclamantă). Legea se interpretează însă în sensul în care produce efecte juridice, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul.

Pentru toate acestea, Înalta Curte apeciază că instanța de fond a interpretat și aplicat eronat dispozițiile art. 99 din Codul rețelei, motivul de nelegalitate a sentinței atacate invocate de pârâtă și intervenientă, fiind fondat, intrepretarea dispozițiilor legale aplicabile fiind corect realizată de Comisia de soluționare a disputelor pe piața angro și cu amănuntul apărute între participanții la piața gazelor naturale.

Pentru considerentele expuse, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și de intervenienta SNTGN Transgaz S.A, va casa sentința recurată și în rejudecare, va respinge cererea de anulare a Hotărârii nr. 22 din 31 mai 2017 a Comisiei de soluționare a disputelor pe piața angro și cu amănuntul constituite în cadrul ANRE, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și intervenientul forțat SNTGN Transgaz S.A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și de intervenienta SNTGN Transgaz S.A. împotriva sentinței civile nr. 2579 din 5 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge cererea de anulare a Hotărârii nr. 22 din 31 mai 2017 a Comisiei de soluționare a disputelor pe piața angro și cu amănuntul constituite în cadrul ANRE, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și intervenientul forțat SNTGN Transgaz S.A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2021.