ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5511/2021

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 decembrie 2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și S.N.T.G.N. Transgaz S.A., a solicitat anularea Hotărârii nr. 33 din 21 noiembrie 2017 a Comisiei de soluționare a disputelor pe piața angro și cu amănuntul constituite în cadrul ANRE.

Prin sentința civilă nr. 2238 din 11 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII - a de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepția inadmisibilității acțiunii ca neîntemeiată;

- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a S.N.T.G.N. Transgaz ca neîntemeiată;

- a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și S.N.T.G.N. Transgaz S.A., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2238 din 11 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII - a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea parțială a sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Sub un prim aspect recurenta arată că deși litigiu vizează reglementările care au fost în vigoare pe parcursul lunii octombrie 2016, prima instanță a aplicat în mod greșit prevederile art. 18 alin. (2) din Codul Rețelei și citează, în considerentele hotărârii, o formă anterioară a Codului Rețelei, care nu mai este în vigoare încă din data de 1 iulie 2014.

Pe de altă parte, prevederile art. 18 alin. (2) nu sunt relevante pentru fondul litigiului, întrucât reprezintă o prevedere generală, care se referă în mod generic la punctele de acces la SNT și la diferitele operațiuni realizate la punctele de acces.

Prezenta cauză nu are ca obiect interpretarea unor dispoziții ale Codului Rețelei, ci ale unei reglementări care derogă de la Codul Rețelei, respectiv Ordinul ANRE nr. 14/2016.

De asemenea, arată că sentința a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la grupurile tarifare de puncte.

Astfel, precizează că nu a susținut că Ordinul ANRE nr. 39/2016 (ori vreuna dintre reglementările echivalente care l-au precedat) ar reglementa tipologia punctelor de intrare/ieșire în/din SNT și nici că fiecare din grupurile tarifare stabilite prin Ordinul ANRE nr. 39/2016 nu cuprind mai multe feluri de puncte de acces, astfel cum sunt acestea reglementate de Codul Rețelei.

În schimb, este evident că prevederea privind TDCR din Ordinul nr. 14/2016 conține o normă de trimitere la reglementarea nivelurilor tarifare, astfel cum ele sunt stabilite prin actele normative specifice (și anume, începând cu octombrie 2016 la Ordinul nr. 39/2016). Astfel, deși Ordinul ANRE nr. 39/2016 nu reglementează în mod direct modul de calcul al TDCR, acest text conține clasificarea de referință pentru calcului TDCR pentru luna octombrie 2016.

În timp ce Ordinul ANRE nr. 39/2016 a încadrat toate subcategoriile de puncte de acces la SNT în două categorii tarifare (cea a punctelor de intrare și respectiv, cea a punctelor de ieșire), Transgaz a calculat TDCR aferent lunii octombrie 2016, ignorând această nouă configurație a nivelurilor tarifare și succesiunea în timp a unor acte normative, respectiv înlocuirea Ordinului nr. 136/2015 de către Ordinul ANRE nr. 39/2016.

Transgaz a folosit, pentru luna octombrie 2016, aceleași categorii de puncte (patru grupuri tarifare de intrare, respectiv patru grupuri tarifare de ieșire) ca și în lunile anterioare, având ca rezultat aplicarea în cursul lunii octombrie 2016, a unor reglementări abrogate (Ordinul nr. 136/2015, singurul care grupează categoriile de puncte așa cum au fost utilizate de Transgaz) și, astfel, aplicarea greșită a art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 14/2016 (respectiv calcului TDCR prin gruparea punctelor "de același tip" și "de același nivel tarifar").

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 august 2018, intimata-pârâtă S.N.T.G.N. Transgaz S.A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Normele derogatorii la care recurenta-reclamantă face trimitere, prevăzute la art. 3 din Ordinul ANRE nr. 1/2016 și art. 3 din Ordinul nr. 14/2016, privesc exclusiv derogarea de la prevederile art. 99 din Codul Rețelei, și nu de la alte articole, respectiv exclusiv de la modul de calcul prevăzut de art. 99 din Codul rețelei.

Art. 18 nu reglementează modul de calcul al depășirilor de capacitate rezervată ci tipurile de puncte în care se aplică tarifele de depășire a capacității rezervate. Este evident că art. 18 a avut aplicabilitate având în vedere că tipologia punctelor prezentată în cuprinsul acestuia este valabilă pentru toate operațiunile prevăzute la alin. (2) lit. a)-i), operațiuni care s-au realizat în punctele astfel reglementate în toată perioada de valabilitate a Ordinului nr. 14/2015, respectiv în toată perioada pentru care s-a acordat derogarea (derogarea fiind de la art. 99 care conținea formula de calcul și nu operațiunile ori tipologia punctelor de intrare/ieșire în/din SNT). Astfel, atât Comisia ANRE cât și Transgaz, în mod corect au aplicat prevederile arl. 3 din Ordinul ANRE nr. 14/2016 depășirile de capacitate rezervata aferente lunii octombrie 201S fiind calculate în tipurile de puncte reglementate de Codul Rețelei, de același nivel tarifar, și nu pe 2 grupuri de puncte.

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 22 august 2018, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precizând că obiectul litigiului nu a fost contestarea tarifului pe care Transgaz l-a aplicat, ci punctele de intrare/ieșire în/din SNT în care acesta a fost aplicat, respectiv în care s-a determinat depășirea de capacitate rezervată. Arată că tarifele aplicate sunt cele prevăzute de Ordinul ANRE nr. 39/2016, în vigoare la momentul calculării depășirilor de capacitate pentru luna octombrie 2016.

Recurenta susține în continuare că depășirea capacității rezervate trebuie să se determine pe doar două grupuri tarifare, respectiv pe grupul punctelor de intrare in SNT și grupul punctelor de ieșire din SNT contrar prevederilor art. 3 din Ordinul nr. M/2016 care prevede că depășirea se calculează în fiecare tip de puncte de intrare în SNT de același nivel tarifar, respectiv în fiecare tip de puncte de ieșire din SNT de același nivel tarifar.

Așadar, aceasta face o confuzie și consideră că tipurile de puncte prevăzute de Ordinul nr. 14/2016 sunt de fapt grupurile de puncte. Or, în chiar cuprinsul Ordinului nr. 39/2016 grupurile de puncte de intrare în SNT și grupurile de puncte de ieșire din SNT se împart în mai multe grupuri de puncte (aceleași care erau prevăzute și în cuprinsul Ordinului ANRE nr. 136/2015 aplicabil până în luna octombrie 2016).

II. Soluția Înaltei Curți

Analiza motivelor de casare

Sintetizând circumstanțele cauzei, Înalta Curte reține că în executarea contractului nr. x din 22.09.2016 pentru perioada octombrie 2016- septembrie 2017 Transgaz a emis factura nr. x/15.02.2017 pentru contravaloarea depășirii capacității rezervate pentru luna octombrie 2016, calculată pentru trei puncte de intrare/ieșire, respectiv: grupul punctelor de ieșire către sistemele de distribuții, rețelele de conducte din amonte și clienții finali racordați direct la sistemul de transport (CD+OSD); grupul punctelor de ieșire către depozitele de înmagazinare subterană (OJI injecție) și grupul punctelor de intrare din perimetrele de producție, care îndeplinesc condițiile de calitate pentru a putea fi livrate/transportate în/prin Sistemul național de transport (PROD).

De asemenea, în executarea contractului nr. x/22.09.2016 pentru perioada octombrie 2016- martie 2017, s-a emis factura nr. x/15.02.2017 reprezentând contravaloarea depășirii capacității rezervate pentru luna octombrie 2016 calculată pentru două puncte de intrare/ieșire, respectiv grupul punctelor de ieșire către depozitele de înmagazinare subterană (OJI injecție) și grupul punctelor de intrare din perimetrele de producție, care îndeplinesc condițiile de calitate pentru a putea fi livrate/transportate în/prin Sistemul național de transport (PROD).

Tariful aplicat pentru depășirea capacității rezervate a fost tariful zilnic reglementat de Ordinul nr. 39/2016, repectiv 7,71 RON/MWh/h pentru grupul punctelor de intrare și 7,56 RON/MWh/h pentru grupul punctelor de ieșire.

Divergența dintre părți a intervenit cu privire la interpretarea art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 14/2016, potrivit căruia:

"(1) Prin derogare de la prevederile art. 99 și 101 din Codul rețelei, până la data de 1 noiembrie 2016, contravaloarea depășirii capacității rezervate și contravaloarea capacității rezervate neasigurate se determină pe baza componentei fixe de rezervare de capacitate a tarifului pentru prestarea serviciului de transport ferm pe zi aferentă fiecărui tip de puncte de intrare/ieșire în/din SNT și a diferenței dintre capacitatea lunară rezervată de către UR în fiecare tip de puncte de intrare în SNT de același nivel tarifar, respectiv în fiecare tip de puncte de ieșire din SNT de același nivel tarifar și capacitatea lunară utilizată efectiv de către UR, respectiv asigurată efectiv de către OTS în respectivele puncte de intrare/ieșire în/din SNT", respectiv a sintagmei "tip de puncte de intrare/ieșire în/din SNT de același nivel tarifar".

În esență, recurenta-reclamantă a susținut că, atât timp cât Ordinul nr. 39/2016 a încadrat toate subcategoriile de puncte de acces la SNT în două categorii tarifare, respectiv cea a punctelor de intrare și cea a punctelor de ieșire, depășirea capacității rezervate trebuie să se determine doar pe două grupuri tarifare, pe când intimatele au susținut că depășirea capacității rezervate se determină în fiecare tip de puncte de intrare/ieșire în SNT de același nivel tarifar, prevederile Ordinului nr. 39/2016 stabilind tarifele de transport pentru activitatea de transport al gazelor naturale prin Sistemul național de transport și nu tipurile de puncte de intrare/ieșire în/din SNT, ori modul de calcul al depășirilor de capacitate rezervată.

În ceea ce privește critica privind nerelevanța art. 18 alin. (2) din Codul rețelei în cadrul prezentului litigiu, Înalta Curte apreciază că în mod legal prima instanță a interpretat corelat prevederile art. 3 din Ordinul nr. 14/2016 cu alte dispoziții incidente, în condițiile în care aceste dispoziții nu detaliază tipurile de puncte în raport de care se determină respectarea nivelului capacității rezervate și se aplică tariful aferent depășirii de capacitate rezervată.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Codul rețelei, în forma în vigoare în luna octombrie 2016, "în punctele fizice de intrare/ieșire în/din SNT negrupate în puncte virtuale, în punctele fizice de ieșire spre sisteme de distribuție, în punctele virtuale de intrare în SNT, precum și în punctele virtuale de ieșire din SNT menționate la art. 171 alin. (2) lit. b)-d) se aplică următoarele proceduri/operațiuni prevăzute de Codul rețelei: [...] i) determinarea respectării și asigurării nivelului capacității rezervate și aplicarea tarifelor de depășire a capacității rezervate și de neasigurare a capacității rezervate".

Faptul că judecătorul fondului a citat conținutul acestui articol în forma anterioară modificărilor intervenite prin Ordinul nr. 53/2014, nu constituie un motiv de reformare a hotărârii, atât timp cât din ambele forme ale acestuia rezultă, fără echivoc, faptul că punctele fizice/virtuale de intrare/ieșire în/din SNT sunt utilizate pentru aplicarea tarifelor de depășire a capacității rezervate și de neasigurare a capacității rezervate.

Cea de-a doua critică vizează greșita aplicare a dispozițiilor de drept material referitoare la grupurile tarifare de puncte, respectiv la grupul punctelor de intrare în SNT și grupul punctelor de ieșire din SNT.

Astfel, recurenta susține că din dispozițiile art. 3 din Ordinul nr. 14/2016, care prevede că tariful pentru depășirea capacității rezervate (TDCR) se calculează în fiecare tip de puncte de intrare în SNT de același nivel tarifar, respectiv în fiecare tip de puncte de ieșire din SNTde același nivel tarifar, coroborate cu Ordinul nr. 39/2016, rezultă că TDCR pentru luna octombrie 2016, trebuia să se calculeze prin raportare la doar două grupuri de puncte tarifare, respectiv un punct de intrare și un punct de ieșire, dat fiind că acest tarif se calculează în fiecare tip de puncte de intrare/ieșire în/din SNT de același nivel tarifar.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că reglementarea instituită prin Ordinul 39/2016 nu a modificat tipologia punctelor de intrare/ieșire și nici modul de calcul al depășirii capacității rezervate, gruparea din cuprinsul anexei 1 urmărind exlusiv unificarea tarifelor pentru toate subcategoriile, fiind menținute tarife diferențiate doar în ceea ce privește termenul pentru care se asigură serviciul de transport.

Astfel, art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 14/2016, prin derogare de la dispozițiile art. 99 și art. 101 din Codul rețelei, stabilește modul de calcul al contravalorii depășirii capacității rezervate, respectiv faptul că aceasta se determină pe baza componentei fixe de rezervare de capacitate a tarifului pentru prestarea serviciului de transport ferm pe zi aferentă fiecărui tip de puncte de intrare/ieșire în/din SNT și a diferenței dintre capacitatea lunară rezervată de către UR în fiecare tip de puncte de intrare/ieșire în SNT de același nivel tarifar și capacitatea lunară utilizată efectiv de către UR, respectiv asigurată efectiv de către OTS în respectivele puncte de intrare/ieșire în/din SNT.

Ordinul ANRE nr. 39/2016 a reglementat, printre altele, tarifele de transport pentru activitatea de transport a gazelor naturale prin Sistemul național de transport și, deși a încadrat toate subcategoriile de puncte de acces la SNT în două categorii tarifare, respectiv cea a punctelor de intrare și cea a punctelor de ieșire, nu a modificat tipologia punctelor de intrare/ieșire, acestea rămânând cele stabilite de capitolul II art. 13-17 din Codul rețelei.

Astfel, potrivit art. 13 din Codul rețelei, punctele de intrare în SNT pot fi:

a)puncte de intrare din import;

b)puncte de intrare din perimetrele de producție;

c)puncte de intrare din depozitele de înmagazinare subterană (pentru extracția de gaze naturale din depozitele de înmagazinare subterană);

d)puncte de interconectare cu alte sisteme de transport al gazelor naturale din state membre ale UE;

e)puncte de interconectare cu alte sisteme de transport al gazelor naturale din state terțe (non- UE);

f)puncte de intrare din terminale GNL;

g)puncte de intrare din instalații de producție a biogazului sau a altor gaze care îndeplinesc condițiile de calitate pentru a putea fi livrate/transportate în/prin SNT.

De asemenea, potrivit art. 17 din Codul rețelei punctele de ieșire din SNT pot fi:

a)puncte de ieșire spre sisteme de distribuție;

b)puncte de ieșire spre CD;

c)puncte de ieșire spre depozitele de înmagazinare subterană (pentru injecția de gaze naturale în depozitele de înmagazinare subterană);

d)puncte de interconectare cu alte sisteme de transport gaze naturale din state membre ale UE;

e)puncte de interconectare cu alte sisteme de transport gaze naturale din state terțe (non-UE);

f)puncte de ieșire spre rețelele de conducte din amonte.

Relvant este și faptul că fiecare grup tarifar din anexa 1 la Ordinul nr. 39/2016 cuprinde mai multe tiputi de puncte de acces, care se regăsesc între cele reglementate de dispozițiile art. 13 și 17 din Codul rețelei.

Ca urmare, faptul că pentru toate grupurile de puncte de intrare, respectiv de ieșire, a fost stabilit un tarif unic, nu atrage modificarea modului în care se calculează tariful depășirii capacității rezervate, respectiv prin raportare la componenta fixă de rezervare de capacitate a tarifului pentru prestarea serviciului de transport ferm pe zi aferentă fiecărui tip de puncte de intrare/ieșire în/din SNT -reglementat în anexa 1 la Ordinul nr. 39/2016 - aplicat la diferența dintre capacitatea lunară rezervată de către UR în fiecare tip de puncte de intrare/ieșire în SNT de același nivel tarifar și capacitatea lunară utilizată efectiv de către UR, respectiv asigurată efectiv de către OTS în respectivele puncte de intrare/ieșire în/din SNT.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte reține că în stabilirea contravalorii depășirii capacității rezervate nu au fost utilizate dispoziții legale abrogate, repectiv Ordinul nr. 136/2015, pentru că acest act normativ reglementa, la fel ca și Ordinul nr. 39/2016 doar tariful de rezervare de capacitate pe punct/grup de puncte de intrare/ieșire pentru servicii ferme/întreruptibile de transport și nu tipurile de puncte de intrare/ieșire din SNT, care erau stabilite, și la acel moment, de Codul rețelei.

Temeiul legal al soluției pronunțate

Pentru argumentele expuse anterior, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 2238 din 11 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII- a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2021.