ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5892/2024

Ședința publică din data de 10 decembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 22.07.2022 sub nr. x/2022 reclamanta Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în contradictoriu cu pârâtul Curtea de Conturi a României-Departamentul III a solicitat:

- anularea încheierii nr. 58/01.07.2022 cu privire la respingerea de către Curtea de Conturi a României - Departamentul III a contestației nr. 92/18903/26.03.2020 formulată de C.N.A.I.R. S.A. pentru măsurile I.8 și I.11;

- anularea măsurilor I.8 și I.11 din Decizia nr. III3/28.02.2022 emisă în baza Raportului de Control nr. x/31.01.2022.

Prin sentința nr. 253 din data de 16 februarie 2024, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția perimării acțiunii invocată din oficiu și a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în contradictoriu cu pârâtul Curtea de Conturi a României-Departamentul III.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., solicitând, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Aceasta apreciază că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept procedural respectiv a dispozițiilor art. 174 alin. (1), art. 176 pct. 6, art. 179 alin. (1), art. 1 alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 8, art. 22, art. 153 alin. (1), art. 416 alin. (3), art. 418 alin. (1), art. 420 alin. (1), art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Totodată, se arată că instanța de fond nu a realizat procedura de citare CNAIR S.A. în vederea discutării excepției perimării, astfel cum stabilesc dispozițiile art. 420 alin. (1) teza 1 C. proc. civ.

Suspendarea judecății s-a dispus din oficiu, de către instanța de judecată, până la soluționarea definitivă a cauzei nr. 3512/299/2022, motiv pentru care instanța era obligată să urmărească cauza care a determinat suspendarea și să dispună reluarea judecății din oficiu.

Se mai arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. în sensul că hotărârea nu a fost motivată în termenul de 3 zile de la pronunțare.

Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală a sentinței instanței de fond.

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Înalta Curte constată că instanța de fond în pronunțarea soluției prin care a admis excepția perimării reținând că dosarul nr. x/2022 al Judecătoriei Sectorului 1 București, în raport de care cauza a fost suspendată, a fost soluționat definitiv la data de 24.03.2023, prin decizia civilă nr. 898/24.03.2023 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a admis în mod corect excepția perimării, deoarece cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni de la data rămânerii definitivă a deciziei pronunțate în dosarul care a determinat suspendarea și nici nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării.

În conformitate cu prevederile art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni."

În speță, argumentele recurentei conform cărora a formulat o cerere de reluarea a judecății, arătând că dosarul nr. x/2022 al Judecătoriei Sectorului 1 București a fost soluționat definitiv, nu pot fi primite.

Nu pot fi validate nici argumentele recurentei în sensul că nu au fost respectate dispozițiile art. 153 alin. (1) coroborat cu art. 420 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 153 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că "Instanța poate hotăra asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, in afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel."

În cauza de față, părțile au fost legal citate, dovezile de înmânare a citațiilor fiind depuse la dosar fond. Mai mult din lecturarea părții introductive a hotărârii în care se menționează, în mod expres că, " la apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reclamanta, prin consilier juridic, A., (...). Procedura legal îndeplinită.", rezultă că reprezentantul convențional al recurentei a fost prezent la termenul la care s-a pus în discuția părților excepția de perimare.

Faptul că, reclamanta a fost citată cu mențiunea discutării cererii de repunere pe rol a cauzei și nu cu mențiunea discutării excepției perimării nu poate constitui un motiv de nelegalitate a hotărârii întrucât, cu ocazia soluționării cererii de repunere pe rol instanța este obligată să verifice legalitatea formulării acesteia în raport de termenul prevăzut de lege, de 6 luni de la data comunicării hotărârii definitive care a stat la baza suspendării prezentei cauze.

În acest context, nu se poate vorbi de vreo lipsă de procedură, de încălcarea dreptului la apărare sau de încălcarea principiului contradictorialității astfel încât să se poată discuta de încălcări de ordin procedural care să atragă nulitatea hotărârii.

Prin sentința civilă recurată, instanța de fond, în mod corect, a reținut că "pricina a rămas în nelucrare din vina părților începând cu data de 24.03.2023, care nu au făcut demersuri în vederea reluării judecății și nici dovada că ar fi intervenit situații care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării.

Prin urmare, termenul de perimare calculat potrivit art. 181 alin. (1) pct. 3 și alin. (2) C. proc. civ. s-a împlinit în cauză la data de 25.09.2023."

Or, motivul de recurs invocat de recurentă în sensul că " instanța de fond era obligată să urmărească cauza care a determinat suspendarea și după ce hotărârea din respectiva cauză devine definitivă, să dispună reluarea judecății, din oficiu", este nefondat.

Din perspectiva criticii formulate de recurentă, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin Decizia nr. 2/2022 RIL că părțile litigante sunt datoare să tină sub observație respectivul proces și să ceară în timp util repunerea cauzei pe rol, astfel: " în cazul suspendării facultative clasice instanța nu este obligată să urmărească finalizarea celuilalt proces, care privește raporturi juridice între aceleași părți litigante, acestea din urmă fiind datoare să tină sub observație respectivul proces și să ceară în timp util repunerea cauzei pe rol, sub sancțiunea intervenirii perimării cererii lor".

Potrivit dispozițiilor art. 415 alin. (3) C. proc. civ. într-o singură situație instanța este obligată să repună din oficiu dosarul pe rol și anume,,... în cazurile prevăzute de art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, respectiv în cazurile prevăzute de art. 520 alin. (2) și (4), după pronunțarea hotărârii de către Înalta Curte de Casație și Justiție.".

Contrar susținerilor recurentei, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției perimării printr-o încheiere interlocutorie, ci printr-o hotărâre judecătorească, respectiv prin sentința civilă nr. 253/16.02.2024.

Dispozițiile art. 421 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că instanța de judecată se pronunță prin încheiere asupra cererii de perimare numai în situația în care cererea de perimare se respinge în sensul că: "Dacă instanța constată că perimarea nu a intervenit, pronunță o încheiere care poate fi atacată odată cu fondul procesului."

Alin. (2) al aceluiași articol prevede că "Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare".

Or, în cauza de față, în mod corect instanța de judecată s-a pronunțat asupra excepției prin sentința civilă recurată, iar redactarea hotărârii s-a făcut în 5 zile de la pronunțare în sensul în care, ședința de judecată s-a ținut la data de 16.02.2024 iar redactarea hotărârii s-a făcut la data de 22.02.2024 și comunicată la data de 27.02.2024.

Pe de altă parte, recurenta susține că hotărârea nu cuprinde, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., "(...) motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților ".

Circumstanțiind aspectele de ordin teoretic la speța dedusă judecății, considerăm că judecătorul fondului a făcut o justă analiză a susținerilor părților și a răspuns argumentelor acestora, expunând în mod logic și gradual considerentele care au fundamentat soluția adoptată. Astfel, este de observat că motivarea hotărârii atacate este clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar.

Înalta Curte constată că, în mod corect instanța de fond a reținut, în speță, suspendarea judecării cauzei potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., iar ulterior a admis excepția perimării reținând că dosarul nr. x/2022 al Judecătoriei Sectorului 1 București, în raport de care cauza a fost suspendată, a fost soluționat definitiv la data de 24.03.2023, prin decizia civilă nr. 898/24.03.2023 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, iar reclamanta nu a solicitat repunerea pe rol în termenul de 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii anterior menționate și nici nu poate fi reținut niciun motiv de suspendare sau întrerupere a termenului de perimare.

În aceste condiții, în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 416 coroborat cu dispozițiile art. 420 C. proc. civ., texte în baza cărora a constata perimată cererea de chemare în judecată.

Pentru considerentele arătate mai sus, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., și, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. și dispozițiilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinței nr. 253 din data de 16 februarie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.