ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5914/2023

Ședința publică din data de 8 decembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 4 septembrie 2020 sub nr. x/2020, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A - C.N.A.I.R. - S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Departamentul III:

- anularea încheierii nr. 29/18.08.2020, cu privire la respingerea de către Curtea de Conturi a României - Departamentul III a contestației nr. 92/18903/26.03.2020 formulată de C.N.A.I.R. S.A. pentru măsurile 4, 5, 7, 11, 12,

- anularea măsurilor 4, 5, 7, 11, 12 din Decizia nr. III/1/13.01.2020 emisă în baza Raportului de Control nr. x/13.12.2019,

Prin sentința civilă nr. 1145 pronunțată la 16 iulie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României Departamentul III.

Împotriva sentinței civile nr. 1145 pronunțate la 16 iulie 2021 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii.

În motivarea recursului, după prezentarea unui istoric amplu al speței, reclamanta a susținut următoarele:

- în ceea ce privește motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arătă că instanța de fond nu a motivat sentința recurată.

Judecătorul fondului în cuprinsul sentinței atacate a reiterat apărările formulate de pârâtă, fără a arăta de ce a fost respinsă ca inutilă proba cu expertiza tehnică contabilă solicitată de reclamantă, s-a pronunțat în cauză fără a avea în vedere aspectele esențiale, prezentate în cererea de chemare în judecată formulată de societate, ceea ce conduce la concluzia că soluția ar fi putut fi diferită față de sentința recurată.

Sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 425 din C. proc. civ. și dispozițiilor art. 6 din CEDO, întrucât nu cuprinde motivele care au format convingerea judecătorului pentru a pronunța soluția și implicit motivele pentru care au fost înlăturate argumentele și probele administrate în dovedirea acestor argumente, aspect ce atrage nulitatea hotărârii.

- în ceea ce privește motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanta de fond nu a luat în considerare dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. c), art. 10 și art. 12, art. 17 și art. 113 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice și art. 101 din H.G. nr. 395/2016.

Referitor la abaterea de la pct. 4 din Decizia nr. 111/1/13.01.2020, instanța de fond nu a ținut cont dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. c) și art. 10 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.

În exercitarea atribuțiilor lor, nici Curtea de Apel București și nici Curtea de Conturi a României nu au avut în vedere dispozițiile imperative ale art. 10 alin. (3), unde legiuitorul a stabilit clar că pentru a fi o unitate operațională trebuie îndeplinite cumulativ condițiile stabilite de art. alin. (3) lit. a) - e).

Susține că, din analiza Raportului se poate identifica o diferență între constatarea auditorilor și situația reală a modului de organizare și funcționare a DRDP I -7 și CEST RIN privind achizițiile de derulare a acestora, diferență de rezultă din interpretarea și/sau modul de îndeplinire a prevederilor literei a) - unitatea operațională desfășoară în mod independent procedurile de atribuire ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 98/2016.

Prin Decizia Directorului General nr. 305/21.03.2017, în baza art. 10 din Legea nr. 98/2016, C.N.A.I.R. S.A. a decis să stipuleze că începând cu data de 21 .03.2017, toate subunitățile să devină unităti operationale care functionează separat si independent de C.N.A.I.R. S.A. Central, fiind astfel responsabile în mod independent pentru achizițiile pe care le realizează. Astfel, încadrarea subunităților și a DRDP 1-7 și CESTRIN în prevederile art. 10 din Legea nr. 98/201 6 la nivelul anului 2017 de către C.N.A.I.R. S.A. a fost corectă și legală.

Anual, sediul central C.N.A.I.R. S.A. estimează valoarea totală a contractelor de achiziție publică fără TVA pentru toate subunitățile sale, întrucât în calitate de autoritate contractantă are obligația de a elabora Programul Anual al Achizițiilor Publice, planificând resursele necesare derulării proceselor și pentru verificarea modului de îndeplinire a obiectivelor din strategia locală/regională/națională de dezvoltare, acolo unde este aplicabil. În mod corect C.N.A.I.R. S.A. a stabilit valorile estimate pentru procedurile de achiziție publică ce au fost lansate în anul 2017 si în anul 2018 nefiind necesară luarea în considerare a valorii estimate totale pentru toate unitățile operaționale luate separat.

Funcționarea, Direcțiilor Regionale Drumuri și Poduri și CESTRIN, ca unități operaționale separate nu le exonerează de obligația de a transmite în conformitate cu Decizia Directorului General al C.N.A.I.R. S.A. nr. 493/17.06.2016, Referatele de necesitate și Programul Anual al Achizițiilor Publice în conformitate cu prevederile art. 11-15 din H.G. nr. 395/2016 în vederea elaborării Strategiei Anuale de Achiziții Publice la nivelul C.N.A.I.R. S.A.

Sentința nr. 1145/16.07.2021 a fost pronunțată fără ca instanța de fond să aibă în vedere prevederile Deciziei nr. 305/21.03.2017 privind înființarea unităților operaționale și Deciziei nr. 814/06.06.2017 privind modificarea și completarea deciziei directorului general al C.N.A.I.R. S.A. nr. 305 din 21.03.2017 privind înființarea unităților operaționale. Ulterior elaborării Strategiei Anuale de Achiziții Publice și a Programului Anual al Achizițiilor Publice, fiecare unitate operațională are dreptul de a opera modificări sau completări cu aprobarea Directorului Regional/Directorului Executiv, în vederea centralizării lor la nivel de C.N.A.I.R. S.A. și transmiterii spre știință Direcțiilor din cadrul C.N.A.I.R. S.A. Central care gestionează fondurile. Pentru unitățile operaționale propunerile constituie integral responsabilitatea conducerii lor.

Instanța de fond nu a avut în vedere nici consilierea metodologică cu privire la încadrarea subunităților DRDP 1-7 și CESTRIN, chiar dacă nu au personalitate juridică, în categoria de "unitate operațională separată responsabilă în mod independent pentru achizițiile sale sau pentru anumite categorii ale acestora" solicitată de către C.N.A.I.R. S.A. la Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP).

Referitor la abaterea de la pct. 5 din Decizia nr. 111/1/13.01.2020, motivarea instanței de fond nu este legal, întrucât nu a interpretat prevederile legale în materie și nici clauzele contractuale în ceea ce privește: - inexistența unui angajament legal în baza căruia au fost achitate sumele aferente Contractului de servicii de supervizare a lucrărilor de construcție a Autostrăzii Brașov - Târgu Mureș - Cluj - Oradea - Granița România - Ungaria nr. 2562/3 1.08.2004 ("Contractul") încheiat între CNADNR (actuala CNAIR) - în calitate de Autoritate Contractantă și A. - în calitate de Consultant, ca urmare a așa-zisei depășiri a valorii exprimate în Euro a Contractului și - pretinsa încasare de către Consultant a unor sume mult majorate față de cele prevăzute inițial prin înființarea Biroului București.

În ce privește plățile către consultant acestea au la bază contractul (astfel cum acesta a fost modificat și completat prin actele adiționale ulterioare) și actul adițional nr. x/16.05.2006 prin care s-a stabilit forma de actualizare a prețurilor unitare(aplicabilă începând cu 01.09.2005) și s-a introdus mențiunea privind nedepășirea valorii exprimate în Euro a contractului. Interpretarea instanței cu privire la depășirea valorii exprimate în Euro a Contractului este eronată și în contradicție cu prevederile legale aplicabile și clauzele contractuale relevante.

Potrivit motivării din sentința atacată, în viziunea instanței (preluată ad litteram din argumentele Curții de Conturi), o depășire a valorii exprimate în Euro a Contractului cu suma de 5.574.214,63 Euro, reprezentând plăți efectuate în afara valorii convenite a Contractului, fără un temei legal și contractual valid.

Recurenta susține că art. 2 din Actul adițional nr. x la Contract ar trebui înțeles în sensul că, în lipsa aplicării formulei de actualizare sau a modificării pe altă cale a prețurilor unitare, valoarea exprimată în Euro a Contractului rămâne neschimbată și nu ar putea fi depășită în executarea Contractului din cauza fluctuației cursului valutar Leu-Euro avut în vedere la data fiecărei facturi și aplicat la prețul de bază (neactualizat) față de cursul de schimb avut în vedere la stabilirea echivalenței Leu-Euro a prețului de bază inclus în Contract, iar nu că valoarea în Euro a Contractului va rămâne neschimbată și în cazul aplicării formulei de actualizare a prețurilor unitare, astfel cum aceasta a fost agreată chiar prin Actul adițional nr. x Ia Contract.

Totodată, clauzele contractuale trebuie interpretate în sensul în care acestea pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce efecte.

Concluzia instanței conform căreia plățile către Consultant "reprezintă plăți efectuate fără existenta unui angajantent legal încheiat cu beneficiarul plății" nu își găsește justificare deoarece nu corespunde realității (există temei contractual și legal pentru efectuarea acestor plăți, fiind efectuate cu aplicarea formulei de ajustare agreate prin Actul adițional nr. x la Contract și cu respectarea prevederilor legale aplicabile, după cum am arătat anterior) și ignoră prevederile legale citate anterior.

Un alt argument invocat de Curtea de Conturi și reținut de instanța de fond este acela că, prin înființarea Biroului București s-a ajuns la încasarea unor sume mai mari de către Consultant, ceea ce nu reflectă realitatea, întrucât au fost reduse valorile pentru fiecare dintre cele 8 secțiuni, iar valoarea cumulată a acestor sume a fost alocată Biroului Bucuresti fără ca valoarea totală a Contractului să se modifice. Prin urmare, înființarea Biroului București nu a afectat prețul Contractului din moment ce s-au redistribuit valorile celorlalte sectiuni.

Instanța nu explică ce clauză contractuală sau prevedere legală a fost încălcată prin această redistribuire, ci se mulțumește să facă trimitere la aceeași prevedere contractuală privind valoarea totală a contractului (care trebuie să rămână nemodificată pe toată perioada de derulare a acestuia), deși reiese cu claritate că valoarea totală a contractului nu a fost modificată în niciun fel prin înființarea Biroului București.

Referitor la abaterea de la pct. 7 din Decizia nr. 111/1/13.01.2020, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că întocmirea documentației de expropriere era responsabilitatea Consultantului B., fapt care a condus la întârzierea procesului de expropriere a terenurilor aferente autostrăzii Cernavodă - Constanta și rezilierea contractului încheiat cu antreprenorul C. S.A. la data de 9 martie 2009, C.N.A.I.R. S.A. pentru tronsonul de autostradă Cernavodă - Medgidia în valoarea de 634.398.435,78 RON fără TVA.

Ulterior rezilierii contractului cu C. S.A., a fost încheiat contractul nr. x/21.09.2011 cu asocierea D., în valoare de 498.799.999,87 RON fără TVA.

Instanta de fond nu a avut în vedere că abordând această măsură, C.N.A.I.R. S.A. a economisit timp și bani în finalizarea acestor lucrări și darea în folosință a unui sector de autostradă prioritar pentru România, cu impact social major asupra traficului rutier.

Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Recurenta-reclamantă a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A - C.N.A.I.R. - S.A. învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea încheierii nr. 29/18.08.2020, cu privire la respingerea de către Curtea de Conturi a României - Departamentul III a contestației nr. 92/18903/26.03.2020 formulată de C.N.A.I.R. S.A. pentru măsurile 4, 5, 7, 11, 12 și a acestor măsuri din Decizia nr. III/1/13.01.2020 emisă în baza Raportului de Control nr. x/13.12.2019.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând în esență, în urma analizei și verificării abaterilor și măsurilor dispuse la punctele 4, 5, 7, 11 și 12 din Decizia nr. 1/13.01.202 emisă de Curtea de Conturi a României, Departamentul III, menținută prin încheierea nr. 29/18.08.2020 emisă de Curtea de Conturi a României că aceastea sunt legale și temeinice, nefiind rezultanta exercitării dreptului de apreciere a autorității publice emis cu exces de putere, în accepțiunea prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde motivelor invocate de reclamantă, care prin motivele de recurs invocă cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și susțin că hotărârea nu este motivată (nu s-au arătat în considerentele juridice pentru care s-a respins acțiunea și de ce a fost respinsă ca inutilă proba cu expertiză tehnică) și a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale incidente, respectiv Constituția României, Legea contenciosului administrativ, Legea nr. 98/2016, O.U.G. nr. 60/2001, H.G. nr. 395/2016, H.G. nr. 411/2005 etc.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurenta-reclamantă circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Sub acest aspect instanța de control judiciar amintește că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 CEDO implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de suspendare ca neîntemeiată.

În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată.

Faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentei nu poate să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește celelalte teze ale art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte observă că acestea se referă, spre exemplificare, la situațiile în care există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța; există contradicție între considerente și atunci când din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; motivarea soluției cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția respectivă. Or, niciuna dintre aceste situații nu se identifică în cauză, de altfel, nefiind indicate nici de către recurentele-reclamante ca atare.

Sunt nefondate și criticile formulate de recurentă, potrivit cărora judecătorul fondului nu precizat de ce a fost respinsă ca inutilă proba cu expertiză tehnică.

Verificând aspectele învederate, Înalta Curte constată că prin încheierea din data de 9 martie 2021 judecătorul fondului a respins ca inutilă soluționării cauzei încuviințarea probei cu expertiza tehnica în specialitatea contabilitate-fiscalitate, prin raportare la obiectivele stabilite de către reclamantă.

În susținerea acestei soluții prima instanță a precizat că "expertul contabil nu are competența funcțională de a stabili dacă suma de 5.574.212, 63 euro, la care se face referire în măsura 1.5 din Decizia nr III/1/13.01.2020 este acoperită de prevederile contractuale, astfel cum au fost asumate prin contractul nr. x/31.08.2004 și dacă reclamanta a încălcat expres dispozițiile contractului menționat anterior, aceasta competență revenind exclusiv instanței de judecată" și că "(...)celelalte obiective solicitate de către reclamantă nu conduc la soluționarea procesului, iar stabilirea și recuperarea prejudiciului stabilit prin Decizia nr. III/1/13.01.2020 emisă de Curtea de Conturi a României reprezintă o chestiune care ține de executarea deciziei, iar nu de stabilirea legalității și temeiniciei acesteia,(...)".

Din cuprinsul celor arătate anterior rezultă că judecătorul fondului a motivat în fapt și drept soluția pronunțată sub aspectul respingerii probei cu expertiză contabilitate-fiscalitate.

Instanța de recurs observă că hotărârea instanței de fond este motivată corespunzător, fiind arătate considerentele pentru care prima instanță a considerat necesar a se păstra măsurile contestate.

Considerentele sunt clare și coerente, astfel că instanța de fond și-a îndeplinit obligația de motivare a hotărârii, instituită în sarcina sa prin prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și de art. 6 din CEDO.

Sub acest aspect, cu referire la jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța de recurs arată că, potrivit statuărilor constante ale instanței europene, "[...] obligația de motivare nu impune judecătorului să facă o expunere care să urmeze în mod exhaustiv și unul câte unul toate argumentele prezentate de părțile în litigiu." Prin urmare, motivarea poate fi implicită, cu condiția să permită persoanelor interesate să cunoască motivele pentru care prima instanță nu a admis argumentele acestora, iar instanței de recurs să dispună de elemente suficiente pentru a-și exercita controlul (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Hotărârea din 7 ianuarie 2004, Aalborg Portland și alții/Comisia, C-204/00 P, C-205/00 P, C-211/00 P, C-213/00 P, C-217/00 P și C-219/00 P, Rec., p. I-123, punctul 372).

Examinând incidența motivului de casare reglementat de punctul 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care reclamanta susține existența unei nelegalități în cuprinsul hotărârii recurate întrucât instanța de fond nu a luat în considerare dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. c), art. 10 și art. 12, art. 17 și art. 113 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice și art. 101 din H.G. nr. 395/2016, instanța de recurs constată că este nefondat.

Prin motivele de recurs recurenta invocă, în esență, o singură critică de nelegalitate (chiar dacă a fost structurată pe mai multe subpuncte, în funcție de abaterile reținute în principalele măsuri) respectiv greșita aplicare a legislației incidente de către prima instanță în momentul în care apreciat că acțiunea sa nu este fondată. În concret, societatea reclamantă reiterează aspectele de pretinsă nelegalitate ale hotărârii în raport de încheierea nr. 29/2020 axându-se pe măsurile 4, 5 și 7, din cadrul deciziei menținute prin aceasta.

În ce privește abaterea de la pct. 4 din Decizia nr. 111/1/13.01.2020, recurenta a susținut că, în exercitarea atribuțiilor lor, nici Curtea de Apel București și nici Curtea de Conturi a României nu au avut în vedere dispozițiile imperative ale art. 10 alin. (3), unde legiuitorul a stabilit clar că pentru a fi o unitate operațională trebuie îndeplinite cumulativ condițiile stabilite de art. alin. (3) lit. a) - e).

Înalta Curte constată că criticile de nelegalitate referitoare încălcarea prevederilor art. 10 alin-(2) și (3) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice sunt nefondate și, în acord cu judecătorul fondului, observă conținutul actului intitulat "Strategiei anuale de achiziție publică pe anul 2018" elaborat de Direcția Achiziții Infrastructură Rutieră din cadrul C.N.A.I.R. S.A. - Central și aprobată de Directorul General în data de 29.12.2017, PAAP-ul cuprinzând totalitatea contractelor de achiziție publică/acorduri-cadru (incluzând și achizițiile directe) pe care C.N.A.I.R. S.A. (Central, DRDP 1-7 și CESTRIN), în calitate de autoritate contractantă, intenționează să le atribuie/încheie în anul 2018 și prin care se ține cont de necesitățile obiective de produse, servicii și lucrări, anticipările cu privire la sursele de finanțare ce urmează a fi identificate, precum și de gradul de prioritate a necesităților transmise de direcțiile funcționale din cadrul C.N.A.I.R. S.A. - Central și de unitățile operaționale DRDP 1-7 și CESTRIN.

În acest context, contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de recurs observă că nu există nici o diferență între reținerea instanței de fond și modul de organizare și funcționare a structurilor funcționale din cadrul C.N.A.I.R. S.A. Central, precum și DRDP I -7 și CESTRIN în ce privește achizițiile publice și derularea acestora, întrucât structurile operaționale fără personalitate juridică nu desfășoară în mod independent procedurile de atribuire, nu iau în mod independent deciziile privind achizițiile și nu încheie în mod independent contractele, ele doar fac propuneri pe care le transmit instituției recurente.

Chiar dacă DRDP 1-7 si CESTRIN au în componenta fiecărei structuri, un compartiment intern specializat în domeniul achizițiilor publice, ele nu se încadrează în prevederile art. 10 din Legea nr. 98/2016 și nu sunt responsabile în mod independent pentru achiziții, întrucât nu au dreptul de a se înregistra distinct în SEAP. Conform actelor din dosar, unitățile sunt doar mandatate de autoritatea/entitatea contractantă să organizeze în numele și pe seama acesteia achiziții publice prin mijloace electronice, astfel că estimarea C.N.A.I.R. S.A. nu a fost corectă și legală.

În mod legal și corect judecătorul fondului a reținut că nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 98/2016 referitoare la independența decizională în demararea unei proceduri de achiziție publică, întrucât decizia Directorului General al C.N.A.I.R. S.A. nr. 305/21.03.2017 stabilește că toate unitățile operaționale au obligația ca anterior demarării procedurilor de achiziție publică și încheierii de contracte să obțină aprobări prealabile de la Consiliului de Administrație al C.N.A.I.R. S.A., în funcție de pragurile valorice stabilite.

Lipsa independenței decizionale a unităților operaționale din cadrul recurentei atrage incidența prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 și, în acest context, autoritatea contractantă C.N.A.I.R. S.A. a încălcat dispozițiile art. 11 alin. (2) din aceiași lege.

Sentința nr. 1145/16.07.2021 a fost pronunțată în mod legal și corect, instanța de fond luând în considerare prevederile Deciziei nr. 305/21.03.2017 și Deciziei nr. 814/06.06.2017, ambele vizând privind înființarea unităților operaționale, iar abaterea nu a fost aplicată cu exces de putere din partea instituției pârâte.

Referitor la abaterea de la pct. 5 din Decizia nr. 111/1/13.01.2020, instanța supremă reține că motivarea instanței de fond este legal.

Judecătorul fondului a interpretat corect prevederile legale în materie și clauzele contractuale în ceea ce privește inexistența unui angajament legal cu beneficiarul plății, instituția recurentă încălcând contractul de servicii nr. x/31.08.2014, actul adițional nr. x/16.01.2006 la contractul de servicii nr. x/2004, prevederile art. 1270 alin. (1) din C. civ. și prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, atunci când a dispus plata către consultantul A. cu suma de 5.574.214,63 Euro, reprezentând plăți efectuate în afara valorii convenite a Contractului.

Interpretarea personală a recurentei a art. 2 din Actul adițional nr. x la Contract pentru tariful consultantului excede cadrului legal și nu corespunde realității, plățile în formula de ajustare agreate prin Actul adițional nr. x la Contract neputând fi aplicată acestuia. Astfel, prin înființarea Biroului București s-a ajuns la încasarea unor sume mai mari de către Consultant, recurenta aplicând un artificiu prin reducerea valorii pentru fiecare dintre cele 8 secțiuni suma rezultată fiind alocată biroului, deși autoritatea contractantă nu are dreptul de a utiliza metode de calcul care să conducă la o subevaluare a valorii contractului chiar dacă nu este depășită valoarea totală.

Contrar criticilor recurentei, Înalta Curte precizează că instanța de fond a arătat că au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 98/2016 observând că nu a fost depus la dosar un act adițional la contractul nr. x/2004 de majorare a valorii contractului de achiziții în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 34/2006, pentru a se justifica de către reclamantă depășirea valorii cu suma de 27.126.478,94 RON fără TVA (32.280.509,94 RON, TVA inclus), plătită prestatorului serviciilor de achiziție publică.

Se poate observa cu ușurință, potrivit actelor supuse controlului instanței de contencios că, după încheierea Actului Adițional nr. 1/24.08.2005, cheltuielile lunare pentru Secțiunile 2B și 3C au crescut cu 247.478,29 RON, ceea ce a dus la o creștere anuală de 2.969.739,48 RON. Prin Actul Adițional nr. 2/16.01.2006 s-a stabilit o formulă de actualizare a prețurilor unitare din ofertă, menționându-se totodată că valoarea contractului exprimată în euro nu va fi depășită, astfel că, susținerea recurentei-reclamantei că actualizarea prețurilor putea depăși valoarea contractului este nefondată.

Înalta Curte constată că în perioada de la începutul executării contractului până în septembrie 2019, au fost efectuate plăți fără un temei legal și contractual valid și astfel, nu poate reține în sarcina instituției pârâte aplicarea cu exces de putere a măsurii.

Criticile aduse sentinței de către reclamanta recurentă, referitoare la menținerea abaterii de la pct. 7 din Decizia nr. 111/1/13.01.2020 și implicit a punctului 12 din Încheierea supusă controlului de legalitate sunt nefondate.

Instanța de recurs nu se va mai apleca asupra susținerilor recurentei-reclamante, respectiv a istoricului și motivării elaborate asupra condițiilor care au dus la rezilierea contractului cu C. pentru realizarea obiectivului de lucrări pentru autostrada A2 Cernavodă-Medgidia, având în vedere autoritatea de lucru judecat a Hotărârii arbitrale din data de 11.05.2015 pronunțate de Tribunalul Arbitral din Paris (dosar x), prin care instanța a dispus obligarea reclamantei C.N.A.I.R. S.A. să plătească către C. sumă de 51.634.314,77 RON, reprezentând dobânzi legale, daune interese sub forma costuri standbay, etc.. Această hotărâre a fost recunoscută prin sentința civilă nr. 707/01.03.2017 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016 (definitivă prin decizia nr. 1252/04.09.2017 pronunțată în dosarul x/2017 de către Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă) devenind incidente dispozițiile art. 430 din C. proc. civ.

Potrivit hotărârii arbitrale instituția reclamantă este în culpă, astfel că nu se poate reține de către Înalta Curte motivarea acesteia în sensul că responsabilitatea sancțiunii sale de către Tribunalul Arbitral de la Paris și întârzierilor reținute de către această instituție, aparținea consultantului B.. Este de reținut faptul că C.N.A.I.R. nu a depus dovezi la dosar în acest sens, respectiv că a sancționat consultantul B. pentru neexecutarea contractului prin nerespectarea lui și că i-a imputat cheltuielile suplimentare stabilite de instanțe.

În mod legal a reținut judecătorul fondului că s-au generat costuri suplimentare din cauza întârzierilor, inclusiv daune interese și dobânzi legale toate datorate culpei reclamantei și rezultate din hotărârea pronunțată de instanța de arbitraj, astfel că nu poate fi reținută susținerea recurentei C.N.A.I.R. că a economisit timp și bani.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză, iar abaterile și măsurile dispuse la punctele 4, 5, 7, 11 și 12 prin Decizia nr. 1/13.01.202 menținută prin încheierea nr. 29/18.08.2020, ambele ale Curții de Conturi a României, nefiind rezultanta exercitării dreptului de apreciere a autorității publice cu exces de putere, în accepțiunea prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A împotriva sentinței civile nr. 1145 din 16 iulie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 decembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.