ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 92/2022

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17.02.2020, sub nr. x/2020, reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. ("C.N.A.I.R.") a formulat contestație împotriva încheierii nr. III/02/21.01.2020, prin care Curtea de Conturi a României - Departamentul III a respins contestația administrativă formulată de CNAIR S.A. pentru măsurile de la punctele "I.7","I.9","I.8","I. 9","II.13","II.14", "II.15","II.16","II.17","I.10","II.18" și a acceptat punctul referitor la prelungirea termenelor de realizare a măsurilor dispuse prin Decizia nr. III/5/05.04.2019 și a punctului de contestație referitor la pct. 9 din partea expozitivă, emisă în baza Raportului de control nr. x/08.03.2019, solicitând, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, admiterea cererii de suspendare a măsurilor dispuse prin Decizia nr. III/5/05.04.2019, anularea încheierii nr. III/02/21.01.2020, cu privire la respingerea de către Curtea de Conturi a României - Departamentul III a contestației administrative formulată de CNAIR S.A. pentru măsurile "I.7", "I.8", "I. 9", "II.13", "II.14", "II.15", "II.16", "II.17", "I.10", "II.18" ca netemeinică și nelegală, anularea Deciziei nr. III/5/05.04.2019 emisă în baza Raportului de control nr. x/08.03.2019, ca netemeinică și nelegală, precum și scutirea de la plata taxei judiciare de timbru. În motivarea contestației, reclamanta a arătat că, atât în decizie, cât și în încheierea de respingere a contestației, Curtea de Conturi a României nu a ținut cont de argumentele prezentate de C.N.A.I.R. S.A., aspect ce justifică formularea contestației în fata instanței de contencios administrativ. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 227 din Regulamentul Curții de Conturi a României, aprobat prin Hotărârea nr. 155/2014, coroborate cu prevederile Legii nr. 94/1992, republicată, ale O.U.G. nr. 80/2013 și ale Legii 554/2004.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 582 din data de 10 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 582 din 10 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a exercitat apel, calificat recurs de către instanța de control judiciar, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici încadrate de instanța de control judiciar în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. În dezvoltarea recursului recurenta-reclamantă a susținut, în contextul expunerii unor considerente de fapt și de drept în sprijinul opiniei potrivit căreia este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, că o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze, în mod necesar, pe de o parte la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal, fiind pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. Astfel, a solicitat să se constate că sentința atacată apare ca fiind nemotivată, câtă vreme instanța de fond s-a rezumat la a reda fragmente din cererea de chemare în judecată, fără să argumenteze raționamentul logico-juridic care a determinat soluționarea cauzei. Or, raportat la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., este de observat că instanța de fond nu a făcut nicio referire la apărările sale, nu a uzat de probele depuse la dosarul cauzei, limitându-se exclusiv la apărările pârâtei, menționând chiar că nu s-a mai confruntat cu o cauză asemănătoare și cerând părerea pârâtei cu privire la legislația în domeniu, la eventuale alte cauze sau la jurisprudența în domeniu. A făcut recurenta trimitere la jurisprudența instanței supreme sub aspectul reliefat și a susținut că instanța de fond avea obligația să efectueze un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt, obligația de motivare impunând o apreciere atașată întotdeauna de natura cauzei, de circumstanțele acesteia, stilul judiciar și tipologia actului de justiție. Totodată, motivarea unei hotărâri este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la argumentele fundamentale, respectiv la acelea care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția. A invocat decizia civilă nr. 512 din 5 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, prin care s-a statuat că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii, a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, precum și raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. În continuare, a expus considerente de ordin teoretic referitoare la motivarea hotărârilor judecătorești din perspectiva respectării dreptului la un proces echitabil, apreciind sub acest aspect că motivarea este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, aplicarea legii la circumstanțele concrete ale cauzei ori stabilirea situației de fapt și aplicarea legii, dreptul la un proces echitabil neputând fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, care are obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. A mai susținut în sprijinul solicitării reformării soluției pronunțate de instanța de fond, faptul că, în raport de cele reținute de prima instanță cu privire la situația de fapt dedusă judecății sale, precum și în raport de dispozițiile legale pe care instanța le-a reținut a fi incidente în cauză, soluția astfel pronunțată este fundamentată exclusiv pe motivele invocate de pârâta Curtea de Conturi a României, fără a fi puse în discuție susținerile reclamantei. Astfel, instanța de fond a făcut trimitere, prin considerentele expuse, doar la unele prevederi legale și a omis prevederile contractuale încheiate între părți, invocate de reclamantă, fără a indica motivele pentru care i-a înlăturat susținerile și interpretarea efectuată prin acestea, aspecte de natură a confirma nemotivarea hotărârii care, practic, echivalează cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii. În acest sens, a solicitat instanței de control judiciar ca, după analizarea probatoriului depus la dosarul cauzei și în urma unei analize juste și echidistante, să-i admită calea de atac exercitată. De asemenea, în cuprinsul cererii de recurs recurenta-reclamantă a făcut o amplă expunere a situației de fapt ce a determinat promovarea prezentului demers judiciar, a redat măsurile dispuse prin Decizia nr. III/5/05.04.2019, contestată în cauză, argumentele prezentate în contestația prealabilă formulată în cadrul procedurii administrative, punctual în referire la fiecare dintre măsurile dispuse de către intimata-pârâtă în urma controlului efectuat în perioada 03.09.2018-08.03.2019, enumerând documentele depuse în susținerea argumentelor invocate și expunând ample concluzii ce ar rezulta, în viziunea sa, din interpretarea acestui probatoriu, raportat la conținutul Raportului de control al Curții de Conturi a României. În plus, a reiterat motivele invocate în procedura administrativă și în fața instanței de fond, punctual cu privire la fiecare dintre deficiențele constatate de auditorii Curții de Conturi și la măsurile corespunzătoare dispuse, în susținerea solicitării de anulare a acestora. A mai invocat recurenta-reclamantă alte spețe similare referitoare la rezilierea contractului cu antreprenorul, în care Tribunalul arbitral i-a dat câștig de cauză, invalidând raționamentul și modul de abordare a auditorilor Curții de Conturi. Totodată, a susținut că echipa de control a înțeles să reia doar parțial în cuprinsul raportului argumentele sale prin prisma situației de fapt deduse judecății și a dispozițiilor legale aplicabile, să trunchieze frazele și să scoată din context cele afirmate, denaturând astfel în mod intenționat sensul și mesajul clar exprimat de reclamantă. În acest context, a apreciat că echipa de auditori a încălcat prevederile art. 15 alin. (3) lit. f) din Codul de conduită etică și profesională a personalului Curții de Conturi, care prevăd că auditorii trebuie "să își formuleze și să-și emită independent opinia față de aspectele constatate și să se pronunțe cu sinceritate, concis, exprimându-și motivele neînsușirii punctului de vedere al entității", aceasta neputând fi considerată o motivație, ci, exclusiv o opinie personală a auditorilor. Din această perspectivă a criticat recurenta și modalitatea în care echipa de auditori a interpretat clauzele contractuale privind rezilierea, girând solicitările unei companii offshore și inducând ideea că reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. ar fi trebuit să achite factura nr. x/18.06.2013, chiar dacă notificarea de reziliere intrase în vigoare și producea deja efecte. Astfel, în timp ce legea prevedea faptul că după momentul în care notificarea de reziliere începe să producă efecte, beneficiarul poate sista plățile, echipa de auditori emite o teorie personală care excedează prevederilor legale și care contravine acestora, substituindu-se legii. În final a reiterat recurenta-reclamantă și observațiile, argumentele, precum și apărările formulate cu privire la constatările echipei de auditori menționate la punctele 11, 12, 13 și 14, solicitând anularea acestora, și, în mod corelativ, a măsurilor dispuse prin actele administrative contestate în cauză.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat, în principal respingerea apelului declarat de reclamantă ca inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat. Din perspectiva motivării căii de atac a considerat că reclamanta nu a înțeles să formuleze critici reale la adresa hotărârii atacate, reiterând practic argumentele din acțiunea introductivă, singurul argument suplimentar constând în invocarea nemotivării hotărârii instanței de fond, apreciat de intimata-pârâtă ca fiind nefondat. Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepției inadmisibilității invocate de intimata-pârâtă, precum și apărările formulate de aceasta pe fondul cauzei. A precizat că din eroare a menționat calea de atac a apelului, înțelegând, în realitate, să promoveze recurs, solicitând instanței de control judiciar să califice calea de atac în acest sens. Totodată, a menționat că înțelege să-și mențină apărările și argumentele prezentate în cererea de recurs, în considerarea cărora a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei în sensul admiterii acțiunii și anulării constatărilor de la punctele 1,7,8,10,11,12,13,14 și, în mod corelativ, a măsurilor de la punctele 7,8,10,13,14,16,17,18. La termenul din data de 13 ianuarie 2022, la care au avut loc dezbaterile, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 152 coroborat cu 22 alin. (4) C. proc. civ., a calificat calea de atac promovată de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. ca fiind recurs și, pe cale de consecință, a respins excepția inadmisibilității invocată de intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României. Totodată, a constatat că motivele invocate de recurenta-reclamantă pot fi încadrare în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reținând recursul spre analiză din această perspectivă.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința recurată în raport de criticile invocate de recurenta-reclamantă, încadrate de instanța de control judiciar în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., și de apărările formulate prin întâmpinare de către intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat, pentru considerentele ce succed: Potrivit motivului de recurs invocat: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". În literatura de specialitate s-a precizat că, deși la punctul 6 ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba despre ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare, și anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificate și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii. Un atare motiv de casare se justifică prin faptul că, în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei. Ca o primă observație, Înalta Curte reține că din dezvoltarea motivelor invocate în cuprinsul cererii de recurs rezultă că recurenta-reclamantă a invocat și argumente referitoare la greșita stabilire a situației de fapt și la modalitatea de interpretare a probatoriului administrat, cu referire punctuală la toate constatările echipei de auditori și la modalitatea de interpretare de către această echipă a dispozițiilor legale aplicabile, raportat la documentele puse la dispoziție de către entitatea reclamantă. Sub acest aspect se impune a se preciza, pe de o parte faptul că probatoriul respectiv a fost administrat în procedura administrativă, iar pe de altă parte că modul în care instanța de fond a interpretat probele administrate și a stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare. Așa fiind, instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci, doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată. În acest sens este și jurisprudența instanței de contencios constituțional în ceea ce privește calea de atac în materia contenciosului administrativ, în contextul noului C. proc. civ., evidențiindu-se în acest sens Decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 96 din 6 februarie 2015, în care Curtea Constituțională a statuat următoarele: "(...). Ca urmare a modificărilor aduse C. proc. civ. din 1865, soluția legislativă cuprinsă în art. 304 1 a fost eliminată, ajungându-se în situația ca, în materia contenciosului administrativ, prin recurs să poată fi invocate numai motive de casare prevăzute de art. 488 din noul C. proc. civ., hotărârea atacată putând fi analizată numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie". Totodată, "Curtea a reținut că natura juridică a recursului în sistemul căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești a cunoscut modificări de-a lungul timpului, recursul fiind considerat uneori o cale de atac ordinară, alteori, deși considerat o cale extraordinară de atac, el putea fi exercitat și pentru motive de netemeinicie a hotărârii, pentru ca în prezent, în noua reglementare a acestei instituții juridice, recursul să fie calificat ca fiind o cale extraordinară de atac, exclusiv pentru motive de nelegalitate a hotărârii. Prin prevederile art. 488 din noul C. proc. civ., care consacră motivele de casare a unor hotărâri judecătorești, legiuitorul a acordat o eficiență sporită principiului conform căruia recursul este o cale de atac nedevolutivă". În atare situație, criticile referitoare la greșita stabilire a situației de fapt sau interpretarea probatoriilor administrate în cauză nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală deoarece vizează temeinicia soluției pronunțate și nu nelegalitatea acesteia, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 488 din C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate. Pe cale de consecință, instanța de control judiciar urmează a analiza sentința de fond prin prisma criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., așadar, în sensul noii reglementări a recursului, aceea de a verifica conformitatea hotărârii cu normele de drept aplicabile. În speță, recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea de fond este nemotivată. Mai exact a arătat că, din moment ce prima instanță s-a rezumat să redea fragmente din cererea de chemare în judecată, fără să-și argumenteze raționamentul logico-juridic ce a determinat soluționarea cauzei, soluția pronunțată a fost fundamentată exclusiv pe motivele invocate de pârâtă, hotărârea de fond aparând astfel ca fiind nemotivată. Totodată, a susținut că nemotivarea hotărârii de fond rezultă și din împrejurarea că prima instanță nu a făcut referire la argumentele și apărările invocate de reclamantă, prin considerentele expuse făcând trimitere doar la unele prevederi legale, omițând astfel prevederile contractuale încheiate între părți și înlăturând apărările reclamantei fără să indice și motivele înlăturării acestora. Observând textul art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., invocat și de către recurenta-reclamantă, se desprinde necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților. Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și, de altfel, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar. Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include, printre altele, dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c. României și hot. CEDO din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României). Circumstanțiind aspectele de ordin teoretic la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a făcut o justă analiză a susținerilor părților și a răspuns argumentelor acestora, expunând în mod logic și gradual considerentele care au fundamentat soluția adoptată, prin raportare punctuală la fiecare dintre măsurile dispuse de către intimata-pârâtă. Astfel, este de observat că motivarea hotărârii atacate este clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, sub acest aspect Înalta Curte constatând că, în realitate, susținerile recurentei-reclamante referitoare la nemotivarea hotărârii de fond din perspectiva lipsei raționamentului logico-juridic și a fundamentării soluției pronunțate exclusiv pe apărările pârâtei, respectiv a înlăturării apărărilor reclamantei fără a se indica și motivele acestei înlăturări, nu reflectă decât dezacordul părții în privința argumentelor care au stat la baza soluției pronunțate de către prima instanță, fără a susține însă motivul de casare invocat. În primul rând, este de observat faptul că recurenta-reclamantă nu a arătat, în mod concret, punctual, sub ce aspecte hotărârea de fond nu conține motivarea instanței, care sunt susținerile reclamantei neluate în considerare și nepuse în discuție de către prima instanță, care sunt prevederile legale la care instanța a făcut trimitere și, în acest sens, care dintre prevederile contractuale au fost omise de la aplicare. Din această perspectivă se constată că nemotivarea hotărârii a fost invocată de către partea recurentă doar formal, nefiind susținută această ipoteză prin argumente concrete raportate la considerentele reținute de instanța de fond în fundamentarea soluției pronunțate, simpla reiterare a argumentelor invocate prin cererea de chemare în judecată și în contestația administrativă neputând echivala cu argumentarea unor veritabile critici de nelegalitate aduse sentinței de fond. Distinct de aspectul invocării formale a nemotivării hotărârii de fond, instanța de control judiciar constată, contrar susținerilor recurentei-reclamante, că prima instanță a efectuat un examen riguros cu privire la fiecare dintre solicitările reclamantei de anulare a constatărilor și măsurilor corelative dispuse de pârâtă prin actele contestate, și a argumentat de ce nu poate primi susținerile acesteia și care sunt motivele pentru care a apreciat că sunt temeinice și legale măsurile dispuse de pârâtă. Astfel, în referire la cererea de anulare a măsurii dispuse la pct. I.8 din Decizia nr. III/5/05.04.2019 (a) înregistrarea în evidența contabilă a datoriilor către bugetul de stat, precum și a celor aferente litigiului pierdut cu S.C. A. S.R.L., în conformitate cu prevederile legale; - b) extinderea verificărilor în vederea identificării cazurilor de neînregistrare în evidențele contabile a prejudiciilor constatate în urma verificărilor efectuate de organele cu atribuții de control și înregistrarea acestora în contabilitate, potrivit legii, cu termen de realizare 30.09.2019), în susținerea căreia reclamanta a susținut că situația a fost tratată de către pârâtă în Raportul de Follow-up nr. x/26.10.2018, neputând face obiectul unei nor cercetări, ci doar a unor corecții prin raportul menționat, instanța de fond a respins criticile reclamantei, reținând că abaterea prezentată în raportul de control se referă la modul de reflectare în evidența contabilă a datoriilor entității către bugetul de stat rezultate din prejudicii constatate de Curtea de Conturi în urma controalelor anterioare și nu vizează demersurile întreprinse de Curtea de Conturi pentru recuperarea acestor sume, acestea făcând obiectul altor Rapoarte de Follow-up. De asemenea, cu privire la măsura de la pct. II.16 din Decizia nr. III/5/05.04.2019 prin care s-a dispus în sarcina entității verificate: "a) Stabilirea întinderii prejudiciului determinat de neefectuarea la scadență a plății facturii nr. x/18.06.2013 aferentă Contractului de lucrări nr. x/12.03.2012 și recuperarea acestuia, potrivit legii; b) Extinderea verificărilor asupra tuturor contractelor gestionate de societate pentru identificarea situațiilor de plată de penalități de întârziere, cheltuielile de judecată, cheltuieli de executare determinate de nerespectarea termenelor de plată a unor facturi din culpa C.N.A.I.R. S.A., stabilirea întinderii prejudiciului și recuperarea acestuia, potrivit legii. (pentru înlăturarea abaterii prezentate la pct. 10 din Decizie). Termen de realizare: 31 decembrie 2019", judecătorul fondului a respins argumentele invocate de reclamantă privitoare la efectele notificării de reziliere, inclusiv sub aspectul sistării plăților până la acoperirea tuturor pierderilor, daunelor și costurilor suplimentare, apreciind că acestea reprezintă apărări de fond care puteau fi valorificate numai în cadrul dosarului arbitral, pentru a obține exonerarea de plata dobânzii legale penalizatoare, lucru care nu s-a întâmplat. Așadar, în condițiile în care factura în discuție a fost avizată de către CNAIR S.A. pentru plată la data de 04.07.2013, înainte de data de 10.07.2013 când a reziliat contractul nr. x/12.03.2012, iar neplata la scadență a acestei facturi a determinat CNAIR S.A. la plăți suplimentare în urma executării silite din data de 21.09.2015, din venituri proprii, instanța de fond a reținut că nu poate fi reanalizat raportul juridic care a făcut obiectul dosarului arbitral, fiind dovedită și în acest caz cu autoritate de lucru judecat culpa contractuală, dar și cea procesuală. A concluzionat prima instanță că în mod legal și temeinic s-a dispus extinderea verificărilor asupra tuturor contractelor gestionate de societate pentru identificarea situațiilor de plată de penalități de întârziere, cheltuieli de judecată, cheltuieli de executare determinate de nerespectarea termenelor de plată a unor facturi din culpa CNAIR S.A., stabilirea întinderii prejudiciului și recuperarea acestuia, potrivit legii. În același mod judicios a analizat instanța de fond și celelalte măsuri dispuse de intimata-pârâtă, prin prisma susținerilor părților, raportate la probatoriul administrat și la normele legale aplicabile în speță. Or, în contextul în care prima instanță a analizat punctual fiecare măsură raportat la probatoriul administrat și prin prisma apărărilor părților, Înalta Curte nu poate valida argumentul recurentei-reclamante că prima instanță nu și-a expus raționamentul logico-juridic, fundamentându-și soluția exclusiv pe argumentele pârâtei și că, astfel, ar fi pronunțat o hotărâre nemotivată, susținerile părții formulate din această perspectivă nesusținând motivul de casare invocat. Dimpotrivă, contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de control judiciar constată că argumentele reținute de prima instanță validează raționamentul logico-juridic expus de aceasta în sprijinul soluției pronunțate, astfel încât ipoteza că sentința de fond ar fi nemotivată și că acest aspect ar echivala cu soluționarea procesului fără a se intra în fondul acțiunii nu poate fi reținută, criticile formulate de parte fiind nefondate. În egală măsură, se cuvine a se aminti faptul că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările acestora, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților. Or, în sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv. Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică. Însă, analizând hotărârea atacată și din perspectiva reliefată, se observă că judecătorul fondului a efectuat o justă analiză a cauzei, un examen riguros cu privire la fiecare dintre măsurile dispuse de intimata-pârâtă și contestate de recurenta-reclamantă, expunându-și raționamentul ce a fundamentat soluția și argumentând punctual de ce nu pot fi reținute apărările și susținerile părții reclamante, care sunt motivele pentru care a considerat că sunt corecte constatările echipei de auditori și de ce a apreciat că măsurile corelative au fost dispuse în mod temeinic și legal. În aceste condiții, Înalta Curte reține că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu este fondat, împrejurarea că recurenta-reclamantă nu împărtășește raționamentul logico-juridic ce a fundamentat soluția primei instanțe neputând conduce la incidența motivului de nelegalitate referitor la nemotivarea hotărârii, deoarece acest text de lege se referă la pronunțarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, ipoteză care, așa cum s-a arătat, nu se verifică în speță. Ca urmare, se constată că în cauză nu s-au conturat elemente de nelegalitate a hotărârii de fond atacate, argumentele expuse de către recurenta-reclamantă în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea hotărârii primei instanțe, întrucât aceasta a fost motivată cu respectarea rigorilor prevăzute de lege. Totodată, față de împrejurarea că nu au fost formulate critici referitoare la soluția primei instanțe asupra cererii de suspendare a executării actelor administrative contestate, instanța de control judiciar va menține sentința de fond și sub acest aspect.

Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs Față de toate considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă și, în consecință, va menține sentința de fond atacată. PENTRU ACESTE MOTIVE,